În timpul călătoriei spre Ierusalim, Isus şi-a format ucenicii într-o mentalitate nouă. În capitolul zece din Marcu găsim trei dintre aceste cateheze importante care indică drumul ucenicului spre cruce. Cele trei probleme sunt: căsătoria, bogăţia, puterea. Evanghelia duminicii de astăzi vorbeşte doar despre prima şi ultima: căsătoria şi puterea, bogăţia rămânând pentru duminica următoare. Este permis divorţul? Cine trebuie să aibă primul loc în comunitate? Sunt probleme pe care ucenicii sunt chemaţi să le rezolve pe baza criteriului crucii: trebuie renunţat la propriul eu bolnav şi posesiv şi a urma, a merge pe calea lui Isus.
Cele două scene importante din evanghelia de azi: prima, referitoare la căsătorie şi cea de-a doua la copii, alături de cea de-a treia, din duminica următoare, despre bogăţie, sunt trei situaţii specifice ale mentalităţii creştine în comparaţie cu gândirea ebraică a timpului şi cu logica umană în general.
În legea lui Moise era prevăzută repudierea soţiei. Acest discurs era în mod clar unul în care bărbatul era privilegiat cu posibilitatea de a-şi părăsi soţia, dacă el găsea ceva care nu mergea bine. Învăţătorii din acel timp discutau care sunt condiţiile care permit repudierea soţiei. Textul din Deuteronom, citat de Isus, spune că dacă soţul găseşte vreun lucru negativ poate să o alunge. Şi de aici o mulţime de discuţii despre ce lucru negativ, rău, greşit este vorba. Îl întreabă aşadar şi pe Isus, care este şi el învăţător, tu ce crezi despre acest lucru. Un învăţător foarte rigid, Shamai, credea că este vorba numai despre o chestiune de morală sexuală şi spunea că dacă femeia comite vreo greşeală de imoralitate, de exemplu îşi arată glezna descoperită, este suficient pentru a o repudia. Hillel, un alt învăţător, deja bătrân când Isus era copil, a învăţat că problema este mai cuprinzătoare, mai amplă, iar motivul repudierii poate să fie orice chestiune negativă, iar exemplul pe care îl dădea era omleta arsă: dacă lasă să se ardă o mâncare este un motiv suficient pentru a repudia soţia. Îi cer lui Isus să spună: el ce părere are, iar el agită şi mai mult, spunând că nu este permis acest lucru. Cum să nu fie permis? Moise a spus că se poate. Moise a spus că este permis, dar la început Dumnezeu a avut un alt plan. Aşadar, discursul nu este doar despre divorţ, dar este mult mai profund.
Mai întâi de toate Isus se prezintă ca fiind cel care readuce omul la sfinţenia de la început. Isus pretinde că ştie care este planul lui Dumnezeu şi spune că a venit pentru a realiza adevăratul plan al lui Dumnezeu, care constă într-o relaţie egală dintre soţ şi soţie, o relaţie de primire şi dăruire reciprocă, până acolo încât să devină un singur trup. Pe lângă discursul practic, în cuvintele lui Isus este şi dorinţa de a depăşi o mentalitate de supremaţie din partea bărbatului, care se foloseşte de femeie, Isus vorbind de o relaţie de iubire egală, iubire care devine dar, dăruire. Iată de ce imediat după este introdus discursul despre locul copiilor. Apostolii îi alungă pentru că sunt mici, distrag atenţia, sunt neimportanţi şi te fac să pierzi timpul. Isus, în schimb, le dă importanţă copiilor. De la greutatea de a accepta, la persoane care nu au niciun fel de greutate socială. Aici este vorba despre o schimbare a mentalităţii în evaluarea relaţiilor personale. Cine merită mai multă atenţie? Cine are prestigiu şi putere, sau cine nu contează deloc în societate?
Un antreprenor avea nevoie de un băiat de serviciu pentru birourile sale. Se prezentară diferiţi băieţi în urma anunţului dat în presă. Îi primi unul câte unul, însă niciunul nu-i plăcu. Ultimul care sosi pentru interviu avea o înfăţişare vioaie şi dezgheţată, însă era prea tânăr şi mic de statură. Nu era hotărât să-l angajeze.
-«Te-aş angaja pe tine» – îi spuse – «însă îmi pari destul de tinerel.»
-«Nu vă faceţi griji.» Îi răspunse băiatul. «Să revin peste două săptămâni, când voi fi mai mare?»
Impresarului îi plăcu răspunsul şi-l angajă imediat.
Atunci când oamenii trebuie să răspundă la exigenţele adevărate ale iubirii, sunt ispitiţi să-şi apere egoismul şi, au inventat ceea ce numesc “drept”. Isus depăşeşte subterfugiile legalismului: discursul său nu se bazează pe cazuistica a ceea ce este permis şi ceea ce nu este interzis, pentru a sta în faţa planului originar al Creatorului. Şi iubirea conjugală este chemată să se deschidă la perspectiva împărăţiei lui Dumnezeu şi ucenicii o trăiesc ca o urmare a lui Cristos: pe calea crucii şi a iubirii fără calcule şi fără rezerve. Urmarea lui Cristos cere o inimă de copil… Amin.