Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 22:48 pe 4.11.2011
Sfintii Arhangheli Mihail şi Gavril

Arhanghelii Mihail şi Gavril, Mai-Marii voievozilor lui Dumnezeu, sunt povăţuitorii oamenilor şi căpetenii ale cetelor îngereşti, ai tuturor puterilor cereşti – cei fără trupuri. Spre deosebire de sfinţi, Arhanghelii sărbătoriţi pe 8 noiembrie nu sunt persoane canonizate o dată cu trecerea la cele veşnice. Ei sunt recunoscuţi de creştinătate ca îngeri, cei mai de seamă mijlocitori ai lui Dumnezeu. Se crede că la originea sărbătorii, care datează din secolul V, a stat sfinţirea unei biserici închinate Sfântului Arhanghel Mihail de împăratul roman Arcadius (396-408) din Constantinopol. Ulterior, în calendare a fost pomenit şi Sfântul Arhanghel Gavril şi sărbătoarea s-a extins la tot soborul îngerilor. Potrivit etimologiei ebraice, arhanghel înseamnă înger din vechime. În scriptele religioase, primul numit – Mihail (Mi-chael) – se traduce „Cine-i ca Dumnezeu“. Misiunile acestui Arhanghel sunt numeroase: el transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui ceresc; este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi alături de Satana împotriva lui Dumnezeu; tot Sfântul Arhanghel Mihail conduce sufletele morţilor spre poarta paradisului şi reprezintă principalul protector al oştirii creştine. De aceea, Sfântul Mihail este reprezentat în iconografia ortodoxă şi în costum de soldat, ce poartă în mână o sabie – cu vârful îndreptat spre pământ. Celălalt Arhanghel – Gavril (Gabr-i-el) – al cărui nume se traduce „Apărătorul meu este Dumnezeu“, este considerat mesagerul veştilor bune. Potrivit tradiţiei, el a vestit sfinţilor Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. O veste asemănătoare a primit-o de la Sfântul Gavril şi preotul Zaharia – care a aflat printr-un mesaj divin că va avea un fiu – pe Ioan Botezătorul. Vestea cea Bună – Naşterea Mântuitorului nostru Hristos – spun Sfintele Scripte, a fost adusă Fecioarei Maria tot de Arhanghelul Gavril. Tradiţia creştină mărturiseşte că Arhanghelul Gavril a fost îngerul înveşmântat în alb care a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Hristos, şi este recunoscut ca martor al Învierii Domnului ce a dus marea veste Mironosiţelor. Gavril este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin – un crin. Chipurile celor doi arhangheli sunt pictate pe uşile altarelor bisericeşti – Sfântul Mihail este pictat pe uşa dinspre nord, iar Sfântul Gavril pe cea dinspre sud.
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni