Viaţa şi nevoinţele Sfântului Preacuvios Irodion
stareţul Sfintei Mânăstirii Lainici

În ziua de 10 aprilie 2009, Dumnezeu ne-a învrednicit de un mare har,
oferindu-ne spre închinare moaştele Sfântului Preacuvios Irodion
stareţul Mănăstirii Lainici şi duhovnic al Sfântului Ierarh Calinic de la
Cernica.
Cu nădejde în Dumnezeu, cu rugăciune neîncetată la Sfântul Calinic şi
cu multă dragoste duhovnicească ca la un părinte apropiat nouă, am
îndrăznit să căutăm în măruntaiele pământului comoara cea de mare
preţ a „Luceafărului de la Lainici”. Astfel, Bunul Dumnezeu în
marea Sa dragoste ne-a ajutat să descoperim această taină ascunsă de
mai bine de o sută de ani. Pentru noi Mitropolitul locului şi vieţuitorii
Sfintei Mânăstiri, ucenici ai Cuviosului Irodion, descoperirea
moaştelor şi popularizarea vieţii lui, au însemnătate de sfântă taină.
Primirea şi împărtăşirea ei ne este dată după măsura puterilor noastre
de a o înţelege şi, mai bine zis, de a ne face vrednici să o primim după
cuviinţă.
Cuviosul Irodion de la Lainici denumit pe drept de Sfântul Ierarh
Calinic, „Luceafărul de la Lainici” este o comoară de daruri şi virtuţi care
luminează pe toţi călugări şi mireni. Prin viaţa sa curată şi prin darurile sale
el se poate asemăna cu marii părinţi isihaşti ai Bisericii noastre. La
Mânăstirea Cernica unde a intrat ca frate şi s-a format ca monah, încă din
timpul Sfântului Stareţ Gheorghe şi apoi s-a continuat prin Sfântul Calinic,
se practica rugăciunii lui Iisus, trăire duhovnicească ce a dat naştere
neoisihasmului românesc.
Deci Sfântul Irodion sa s-a născut în anul 1821 la Bucureşti, primind
la botez numele de Ioan. Fiind o fire meditativă şi înclinată spre
rugăciune, Sfântul a avut de mic o educaţie aleasă de la părinţii săi,
nelipsind în nici o duminică şi sărbătoare de la Sfânta Biserică. În
perioada copilăriei sale, în apropierea Bucureştiului, se dezvolta la
Sfânta Mănăstire Cernica, prin lucrarea de taină a Sfântului stareţ
Gheorghe, ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi de la Neamţ,
sfânta lucrare duhovnicească a rugăciunii şi ascultării, viaţă continuată
de Sfântul stareţul Calinic, viitorul Episcop al Râmnicului. Datorită
faimei acestei lavre tânărul Ioan, auzind de faima vieţii duhovniceşti
de la Cernica şi mai ales a stareţilor săi, a venit aici să vadă şi să
cunoască pe sfântul Calinic şi pe alţi părinţi duhovniceşti.
Deci, cu multă dorire în suflet pentru viaţa monahală, la vârsta de 22-
23 ani, Cuviosul Irodion a cerut binecuvântare de la părinţi săi trupeşti
şi astfel se retrage pentru totdeauna la mănăstirea Cernica, sub
îndrumarea stareţului Calinic. Aici tânărul frate este supus la toate
încercările şi în scurt timp trece prin toate ascultările, răbdând cu
multă bărbăţie ispitele şi cerând de la stareţ nevoinţe şi mai multe. Aşa
că fericitul dormea doar câte trei, patru ore pe noapte restul timpului îl
petrecea în rugăciune şi metanii. Era nelipsit de la toate slujbele din
biserică la care participa cu multă bucurie duhovnicească.
În timpul cuvioşiei sale mănăstire Cernica era o adevărată şcoală
isihastă, unde se învăţa cu râvnă rugăciunea lui Iisus, cel dintâi în această
lucrare fiind Sfântul stareţ Calinic şi după el toţi bătrânii şi fraţii din
mănăstire. Fireşte şi cuviosul urca duhovniceşte împreună cu ei, treaptă cu
treaptă, uimindu-i pe toţi din mănăstire cu nevoinţele sale. Datorită virtuţilor
şi ostenelilor sale toţi îl iubeau şi-l apreciau, fiind tuturor supus, făcând cu
multă dragoste şi smerenie orice ascultare.
Nu se auzea din gura lui nici un cuvânt de nemulţumire şi de clevetire, ci
permanent cugeta la cuvintele Scripturii şi se preocupa de cum să
dobândească harul Duhului Sfânt. Aşa că pe buzele lui era permanent
rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieştemă
pe mine păcătosul”.
În anul 1846 este tuns în monahism cu numele de Irodion şi hirotonit
în diacon şi apoi, la scurt timp în preot, la propunerea stareţul său
Sfântul Calinic, viitorul episcop al Râmnicului. După hirotonie
fericitul ieromonahul Irodion se nevoia şi mai mult în post, rugăciune
şi metanii. Astfel că ridicarea sa în vrednicia preoţească n-a schimbat
cu nimic felul de viaţă al cuviosului, ba mai mult el a sporit în
smerenie faţă de toţi.
În anul 1850 Sfântul stareţ Calinic, la multele insistenţe ale
voievodului Barbu Ştitrbei, a acceptat să fie ales episcop al Episcopiei
Râmnicului. În acele vremuri, cu multe lacrimi vrednicul stareţ părăseşte cu
multă greutate obştea de la Cernica şi se îndreaptă spre cetatea Râmnicului,
luând cu sine câţiva părinţi pentru a-i fi de ajutor în organizarea episcopiei
Râmnicului. Printre părinţii care l-a însoţit a fost şi cuviosul Irodion, pe care
îl numeşte ecleziarh la schitul Lainici, în anul 1851, când îl şi face
protosinghel. La scurt timp după această dată, Sfântul Calinic îl va numi pe
protosinghelul Irodion egumen al schitului şi aici va rămâne până la sfârşitul
vieţii sale. De îndată ce fericitul a ajuns egumen, cu mai multă râvnă a
trecut la nevoinţe şi mai mari. Pentru el, răspunderile cu cât erau mai mari
înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cu atât trebuia să sporească mai mult
nevoinţa. Prea milostivul Dumnezeu văzând astfel cugetarea şi osteneala
cuviosului revărsa în inima lui daruri duhovniceşti negrăite. Dar cum
diavolul vrăşmaşul de totdeauna al neamului omenesc, n-a putut răbda
smerenia şi nevoinţele cuviosului Irodion de aceea nu l-a lipsit de săgeţile
sale înveninate. Aşa că vrăjmaşul a intrat în inima unor fraţi din mănăstire şi
i-a provocat fericitului multă amărăciune. Acestor răzvrătiţi li s-au adăugat şi
unii mireni urmaşii ctitorilor de altădată ai schitului, care râvneau să
conducă obştea după bunul lor plac. Deci, fericitul stareţ, fiind un călugăr
sensibil şi iubitor de rugăciune isihastă, a renunţat repede la stăreţie, care-i
aducea mai multă gâlceavă şi înstrăinare sufletească, decât mulţumire
sufletească. Însă Sfântul în toate aceste încercări se întărea şi mai mult, şi
precum aurul care se lămureşte în foc, tot astfel şi el se schimba din slavă în
slavă. Astfel, nevoitorul stareţ, socotind necazurile venite asupra lui ca
binecuvântări trimise de Dumnezeu, îl căuta pe Mântuitorul Hristos cu mai
multe lacrimi şi cu mai multe rugăciuni.
Deci, Sfântul Stareţ Irodion, sfătuindu-se cu Dumnezeu în priveghere
şi post, aduna mulţi ucenici în jurul său învăţându-i taina rugăciunii inimii.
Aşa preamăreşte Dumnezeu pe sfinţii săi, că cu cât îi urăşte lumea mai mult
cu atât îi preamăreşte Tatăl cel ceresc, atât aici pe pământ , cât şi în ceruri.
Astfel, în scurt timp Schitul Lainici a ajuns prin grija Cuviosului Irodion la
32
cea mai numeroasă obşte din Oltenia, depăşind chiar mănăstirile Tismana şi
Cozia. Faima fericitului era din ce în ce mai mare, însuşi Sfântul Ierarh
Calinic, Episcopul Râmnicului, murindu-i duhovnicul s-a hotărât să-l ia ca
părinte duhovnicesc pe cuviosul Irodion, cu toate că era mult mai tânăr decât
el şi îi fusese ucenic mânăstirea Cernica. În felul acesta a rânduit Bunul
Dumnezeu ca Părintele de odinioară să devină fiu duhovnicesc al celui de
acum, într-atâta strălucea lumina cuviosului Irodion în sfeşnicul Bisericii.
Nu se putea ascunde de nimeni pentru că strălucirea slavei lui Dumnezeu era
mai puternică decât orice faptă de smerenie a fericitului. Deci, Sfântul
Calinic, venea adesea de la Râmnicu Vâlcea la Lainici pentru a se mărturisi
şi sfătui cu fericitul Irodion, plecând de la el cu mare bucurie şu uşurare
sufletească. Cu adevărat mare dar avea Părintele Irodion căci toţi care
veneau la el îşi găseau alinare sufletelor şi inimilor lor, vindecare de boli şi
izbăvire de duhurile necurate. Dar cuviosul şi mai mult se nevoia, iar
Dumnezeu revărsa asupra lui daruri şi mai bogate, ajungând să fie chiar
cunoscător cu duhul, cunoscând de mainainte cele ce aveau să se întâmple.
Pentru aceste virtuţi ale cuviosului Irodion a fost numit de Sfântul Ierarh
Calinic „Luceafărul de la Lainici”, deoarece, ca şi astrul ceresc, pe mulţi îi
călăuzea şi îndruma pe calea mântuirii.
Cuviosul Părintele nostru Irodion se întărea şi mai mult cu rugăciunea
şi postul, astfel că de multe ori fiind stareţ chema pe Dumnezeu în
ajutor socotindu-se întotdeauna că este numai un rob al Domnului, iar
cel care conduce obştea este Mântuitorul Hristos, prin mâinile sale. De
câte ori se retrăgea din ascultarea de stareţ, cuviosul se smerea şi mai
mult întărindu-se duhovniceşte pe sine şi pe cei care-l urmau cu multă
credinţă şi dragoste. Aşa se face că fericitul trăia asemenea
mucenicilor în răbdare şi aidoma cuvioşilor din pustia Egiptului în
ispite şi biruinţe. Căci Duhul Sfânt nu părăseşte niciodată pe aleşii săi,
ci o dată cu necazul le trimite bucuri negrăite ca ei să se veselească şi
să nu slăbească niciodată în urcuşul lor spre ceruri. Cu nimic na
fost mai prejos Cuviosul Părinte decât Sfântul Antonie cel Mare,
care ca şi acela a zidit obştea călugărilor de la Lainici. Ca şi Sfântul
Sava de la Ierusalim s-a arătat Sfântul Irodion în călăuzirea călugărilor
şi a mirenilor, adunând în jurul său mulţimi de fii şi fiice duhovniceşti.
Ca şi Sfântul Stareţ Gheorghe, întemeietorul lavrei de la Cernica şi
Cuviosul a zidit pe malul Jiului mânăstire înfloritoare cu viaţa de
rugăciune şi de priveghere. Cu adevărat fericitul a fost sădit lângă
izvoarele apelor, atât în viaţa duhovnicească cât şi în viaţa
pământească. Ca monah era cu inima şi cu mintea la ceruri, iar ca
33
stareţ era cu grija la părinţii şi fraţii mânăstirii pe care-i ocrotea de
ispite şi-i ferea de năvălirile celui viclean.
Mare dragoste de oameni a arătat sfântul pentru oameni şi pentru cei
care erau în nevoi, trimiţând ajutoare celor săraci şi lipsiţi de hrana
pământească. Celor bolnavi le venea în ajutor cu rugăciunea şi cu
mângâierea. Celor asupriţi de duhurile necurate le venea în sprijin cu
mijlocirile sale către Dumnezeu pentru a fi izbăviţi de asupritorul cel
rău şi blestemat. O faptă vrednică de laudă şi de iubire de neam a
arătat Sfântul în anul 1877 când a trimis pe 12 părinţi din mânăstirea
sa pentru a sluji ca sanitari pentru îngrijirea celor bolnavi şi răniţi în
războiul de independenţă.
Cuviosul Irodion, printre ucenicii săi devotaţi a avut şi pe cuviosul
Iulian. Acesta, auzind de faptele şi învăţăturile Sfântului stareţ, a venit la
mânăstirea lainici şi a intrat în ascultarea fericitului. Pe acesta cuviosul
Irodion îl face călugăr şi cere episcopului Râmnicului să-l facă preot. În
ultimii ani ai vieţii pământeşti părintele Iulian a stat de veghe la căpătâiul
Sfântului, unde a văzut şi auzit multe destăinuiri ale fericitului Irodion.
Acest cuvios Iulian va muri departe de ţara lui în Germania, ca un martir
pentru Hristos. Pe braţele lui, Cuviosul Irodion şi-a dat obştescul sfârşit la 3
mai 1900.
Din evlavie faţă de stareţul său, cuviosul Iulian a cerut ca la şapte ani
de la mutarea la Domnul a Cuviosului Irodion să fie dezgropate
sfintele lui moaşte, întrucât la mormântul lui Dumnezeu săvârşea
multe minuni. Astfel în momentul dezgropării sfintele moaşte s-au
găsit întregi şi dătătoare de bună mireasmă. Potrivit tradiţiei însă au
fost puse la loc în mormânt şi păstrate acolo lângă altarul sfânt al
bisericii până în zilele noastre.
De atunci Sfântul Irodion a vegheat din adâncuri timp de o sută doi
ani la viaţa monahilor din mânăstirea sa, ascultând rugăciunile tuturor celor
care veneau şi se rugau la sfintele sale moaşte ascunse în măruntaiele
pământului. Numai pronia divină şi voinţa sfântului ne lămuresc despre
această tăcere şi cum tocmai acum, în ajunul serbării Sfântului Ierarh
Calinic, fiul său duhovnicesc, ne-a învrednicit Dumnezeu să-l vedem şi să ne
închinăm sfintelor sale moaşte. Astfel cu post şi priveghere, cu metanii şi
lacrimi am săpat părticică cu părticică mormântul cuviosului şi în cele din
urmă ne-a răsărit lumina atunci când aşteptarea noastră era numai la
Dumnezeu. Sfântul Irodion strălucea iarăşi ca luceafărul în inimile şi
sufletele noastre. Ce bucurie sfântă ne-a cuprins, ce dragoste divină ne-a
copleşit inima, ce evlavie plină de lacrimi ne-a acoperit feţele tuturor. Cu
34
toţii ierarh, preoţi, diaconi, monahi şi credincioşi ne împărtăşeam de
sfinţenia celui binecuvântat de Dumnezeu şi ne întăream cu rugăciunile lui
într-o împlinire de nedescris. Aşa s-a descoperit Sfântul Cuvios Irodion în
timpul rugăciunii şi al Sfintei Liturghii, arătându-ne că numai prin jertfă,
smerenie desăvârşită şi rugăciune se arată plăcuţii lui Dumnezeu spre binele
nostru sufletesc.
De îndată ce sfântul s-a descoperit şi a îngăduit să-l sărutăm cu
evlavie sfintele sale moaşte au fost aşezate în biserica cea mare a Sfintei
Mănăstiri spre închinarea tuturor. Mare dar ne-a dat Dumnezeu pentru
rugăciunile Sfântului Irodion, căci şi la alcătuirea sfintelor sale slujbe ne-a
ajutat şi ne-a întărit în ostenelile noastre. Cu adevărat Sfântul fiind în
comuniune cu toţi sfinţii, s-a arătat nedespărţit de Sfântul Ierarh Calinic şi de
duhul de rugăciune şi viaţă al Sfintei mănăstiri Frăsinei, de unde au venit în
repetate rânduri părinţi călugări să întărească obştea şi viaţa călugărească de
la mânăstirea Lainici.

Pentru ale lui Sfinte rugăciuni Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui
Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Amin!

Aceasta slujba a fost daruita de un P.C. Pr. din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurrestilor.