Verighetele, podoabe ale sufletului

Prin acest articol ne propunem sa privim verighetele dincolo de metalul pretios din care sunt confectionate, de design si gramaj, aspecte la care se opresc adesea cei ce se pregatesc astazi pentru casatorie, subliniind mai ales rostul lor in cadrul Logodnei si in viata de familie.

Sunt verighetele simple bijuterii menite sa impodobeasca doar trupul sau insemne menite sa indice doar starea noastra civila in societate? Verighetele sunt mult mai mult decat atat.

Intrebuintarea inelelor sau a verighetelor la intemeierea unei casatorii nu este un obicei pur crestin, fiind anterior epocii crestine. Inelul era prezent si in ritualul iudaic al nuntii. Spre finalul ritualului mirele era cel care punea inel in dreapta miresei dupa care urma masa ceremoniala.

Ritualul crestin al nuntii s-a dezvoltat in timp. Primele rugaciuni legate de nunta care ni s-au pastrat, sunt cele din Codexul Barberini, o varianta din sudul Italiei a Evhologhiului bizantin, datand din a doua jumatate a sec. al VIII-lea. Aceasta randuiala nu aminteste de inelele de logodna (care se puneau probabil doar in cadrul familial). Ca forma de pregatire a nuntii, predomina logodna civila, ce presupunea intelegerea dintre parintii mirilor, schimbul de daruri si punerea inelelor.

Punerea inelelor apare sporadic in randuielile liturgice din secolle VIII-XII, urmand a fi generalizata mai tarziu, cand avea sa apara o rugaciune speciala la Logodna, despre inel.

In prezent, doar logodna civila se face mai inainte, in cadru familial, in timp ce logodna religioasa este savarsita, in cele mai multe cazuri, odata cu Taina Cununiei (inaintea acesteia).

Tema principala a slujbei Logodnei este credinciosia, concretizata in schimbul de inele sau verighete intre cei doi miri. Desi exista mai multe traditii de schimbare a inelelor, in general, acest lucru se intampla astfel: preotul pune pe degetul mirelui inelul miresei, iar pe degetul miresei - pe cel al mirelui. Apoi nasul luand inelul de la mireasa il pune la mire, in timp ce nasa, luand inelul de la mire, il pune la mireasa. Repetand acest lucru inca de 2 ori (adica in total de 3 ori), inelele mirilor sunt puse in cele din urma pe degetul inelar al mainii drepte a mirilor. In Biserica Ortodoxa Romana, schimbarea inelelor consta, de regula, in schimbarea inelelor o singura data de pe mana dreapta, pe cea stanga.

Martor al acestei credinciosii marturisite este chemat a fi Dumnezeu insusi, Care fagaduieste binecuvantarea si sprijinul Sau, prin rugaciunile care se rostesc. O rupere a logodnei inseamna, in fond, nu numai o desconsiderare a cuvantului pe care cei doi miri si l-au dat unul altuia, ci si o respingere a fagaduintei pe care Dumnezeu o face celor doi, dupa ce acestia L-au chemat ca martor sau chezas.

Prezenta inelelor este interpretata, de obicei, ca un semn al credinciosiei pe care si-o promit cei doi miri. Daca analizam rugaciunile logodnei, vom observa insa ca inelul este inteles ca semn al fagaduintei pe care Dumnezeu o face oamenilor, exemplele biblice mentionate aici (Iosif, proorocul Daniel, Tamara sau fiul risipitor) neavand o legatura cu casatoria:

"[...] Ca Tu, Doamne, ai aratat sa se dea logodire si sa se intareasca toate. Prin inel s‑a dat lui Iosif stapanirea in Egipt; prin inel s‑a preamarit Daniel in tara Babilonului; prin inel s‑a aratat adevarul Tamarei; prin inel Parintele nostru cel ceresc S‑a indurat spre fiul cel risipitor, cand a zis: dati inel in dreapta lui si, junghiind vitelul cel gras, mancand, sa ne veselim. Aceasta dreapta a Ta, Doamne, a intrarmat pe Moise in Marea Rosie, caci prin cuvantul Tau cel adevarat cerurile s‑au intarit si pamantul s‑a intemeiat. si dreapta robilor Tai sa se binecuvinteze cu cuvantul Tau cel puternic si cu bratul Tau cel inalt. insuti dar si acum, Stapane, binecuvinteaza aceasta punere a inelelor cu binecuvantarea cereasca, si ingerul Domnului sa mearga inaintea lor in toate zilele vietii lor."

In toate referintele, inelul este un semn al fagaduintei lui Dumnezeu facuta omului (nu insa neaparat legat de nunta): Iosif primeste inelul de la faraon ca semn al noii sale puteri (Fac. 41:42), iar in final, in parabola Fiului Risipitor, inelul este semnul cinstei redobandite din partea tatalui (Lc. 15;22).

Acestor patru exemple cu privire la inele, rugaciunea ii adauga simbolismul mainii drepte: Mana dreapta a lui Moise, a fost , de fapt, mana lui Dumnezeu, mai precis "puterea lui Dumnezeu”.

Intelegem de aici ca dragostea celor doi se poate implini si poate birui puterile vrasmasului si pacatului, numai avandu-L pe Dumnezeu drept chezas.

Logodna nu este o simpla conventie din moment ce implica nu doar fagaduinta reciproca a mirilor ci fagaduinta lor fata de Dumnezeu si pe cea a lui Dumnezeu fata de ei. Pentru acest motiv canonul 98 al Sinodului VI Eecumenic arata ca daca o femeie logodita cu un alt barbat care este inca in viata, se marita cu un alt barbat, cade sub osanda adulterului.

Canonistii bizantini care au scris comentarii la acest canon arata ca Logodna si Taina Nuntii sunt egale din punct de vedere al dreptului bisericesc.

De aceea, slujba logodnei nu trebuie privita ca un simplu angajament, ci ca ultim prag dinaintea implinirii iubirii celor doi prin binecuvantarea pe care Sfanta Taina a Cununiei o aduce in viata lor.

Verighetele constituie singurele insemne sensibile, palpabile, pe care sotii le primesc in Biserica in randuiala Logodnei si care trebuie sa ii insoteasca pana la mormant.

Taina Cununiei nu inceteaza cand parasim biserica dupa cum nici fagaduintele date si nici "ceea ce Dumnezeu a unit" nu cunosc sfarsitul in acel moment. Verighetele sunt acele insemne prin care mirii - vazandu-le reciproc - isi pot pastra vie constiinta faptului ca sunt chemati neincetat sa traiasca Cununia ca taina in "Hristos si in Biserica".

In concluzie, verighetele ne apar, mai degraba, ca podoabe ale sufletului, decat ca podoabe ale trupului, reprezentand un insemn al dragostei curate si credinciosiei dintre soti.

Din aceeasi perspectiva putem intelege si cuvintele Parintelui Arsenie Papacioc, care spunea ca verigheta arata "iubirea celuilalt catre celalalt, acea iubire care nu are nici inceput, nici sfarsit".

Radu Alexandru