IMPARATUL CONSTANTIN SI SFANTA SA SOFIA

Sfanta Sofia a Constantinopolului – si-a impletit destinul si istoria cu cele ale primilor imparati crestini. Numele acestei basilici a lui Constantin, considerata a opta minune a lumii si cunoscuta ca Sancta Sophia, Hagia Sophia, Agia Sofia sau Ayasofya, atesta soarta zbuciumata a templului crestin.

Timp de 1000 de ani, biserica Sfanta Sofia din Constantinopol a fost cea mai mare constructie crestina din lume, se spune, pana cand a aparut Catedrala din Sevilla, la 1520. Ea a fost ridicata de imparatul Constantin cel Mare in anul 325 si a reprezentat primul mare edificiu al religiei crestine. Vremurile au facut ca Sfanta Sofia sa devina Catedrala a Patriarhiei de Constantinopol, dupa care turcii au transformat-o, la 1453, in moschee, iar mai tarziu, in 1934, in muzeu. Astazi, este un epicentru al ecumenismului mondial pentru ca este vizitata zilnic de sute de credinciosi de diferite religii, iar numele sau, Sofia, “Biserica Sfintei Intelepciuni a lui Dumnezeu”, traduce cel mai bine, cred, spiritul ei universal. De accea, dupa primele noastre doua intalniri, si dupa inrudirea noastra tainica, la fiecare sarbatoare a lui Constantin si Elena, Sancta Sophia este celebrata ca unul dintre sfintii cu cruce rosie in calendar. Nu numai de mine, ea este reinsufletita prin simpla pomenire de toti cei care s-au atasat de acest tezaur arhitectural, istoric si spiritual. Si asta pentru ca, desi a suferit multe modificari si reconstructii de-a lungul timpului sub stapanirea a diferiti iconoduli, iconoclasti, catolici ori musulmani care au folosit-o ca lacas de cult, Sfanta Sofia a ramas in memoria colectiva ca unul dintre marile simboluri ale religiei ortodoxe.
Insa aceasta basilica a lui Constantin a fost arsa in timpul unei rascoale populare din anul 404.

“Solomon, te-am depasit!”

Istoria sa tragica se repeta pentru a doua oara, caci, reconstruita fiind de imparatul roman Theodosius al II-lea (401 – 450) in anul 415, este incendiata din nou in urma altei revolte din 532. Atunci, imparatul bizantin Iustinian I, zis “cel Mare” (527- 565) porunceste, in spiritul Mesterului Manole, ridicarea unei noi biserici “mai frumoasa decat a fost vreodata”.
Pentru a o construi, Iustinian a importat materiale speciale de constructie de pe tot cuprinsul Imperiului. Marmura alba si galbena au fost aduse pe vase, iar sculptori, tamplari, zidari si mozaicari au inceput sa lucreze pentru a crea aceasta bijuterie a crestinatatii, a carei cupola si tavan, poleite in intregime cu aur, se reflectau in fiecare suprafata lustruita. Tonalitatile coloanelor de marmura erau atat de atragatoare, incat l-au facut pe un istoric al vremii, Procopius, sa le asemene cu o pajiste inflorita. Astfel, Sfanta Sofia a devenit cea mai mareata si mai frumoasa basilica a crestinismului care a fost finalizata in anul 537, cand este si sfintita. Impodobita cu mozaicuri nemainintalnite, cu coloane gratioase si cu domul sau unic, Sfinta Sofia parea lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce l-a facut pe Justinian sa exclame: “Solomon, te-am depasit!”. Desigur, este vorba de Templul lui Solomon din Ierusalim, una dintre cele mai marete constructii iudaice din antichitate, distrusa in urma revoltei evreilor din anii 66-73 contra stapanirii romane.

29 august 1453, ultima slujba crestina

Anul 726 inseamna o alta rascruce fatidica pentru basilica din Constantinopol, deoarece imparatul iconoclast Leon al III-lea Isaurul (685 - 741) a ordonat armatei sale sa distruga icoanele de pe peretii Sfintei Sofia. Dumnezeu a facut insa ca picturile sa reintre in casa Sa, caci acestea au fost refacute si infrumusetate de imparatul bizantin Theophilos (829-842) si de urmasii sai. In anul 989, un cutremur ii produce Sophiei mari stricaciuni, care il vor determina pe imparatul Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976 – 1025) s-o refaca si s-o redeschida in anul 994. Necazurile se napustesc inca o data asupra Bisericii Sfintei Intelepciuni a lui Dumnezeu, Cea de-a IV-a Cruciada fiind un dezastru pentru ea. Cruciatii transforma lacasul in biserica romano-catolica si o jefuiesc de numeroase relicve pe care le duc in vestul Europei, unde astazi fac fala muzeelor occidentale: giulgiul lui Hristos, numeroase moaste de sfinti, diverse opere de arta. Acest eveniment, care a lipsit biserica constantinopolitana de obiecte foarte pretioase, a tensionat relatiile dintre cele doua Biserici – de Rasarit si de Apus. Azi, multe dintre bogatiile ei luate de cruciati pot fi vazute in interiorul Basilicii San Marco din Venetia.
Dupa 1261 redevine biserica ortodoxa pana la cucerirea orasului de otomani, in 1453. Ultima slujba crestina a fost tinuta aici la data de 29 august 1453. Se spune ca slujbele erau atat de grandioase incat, participand la una din ele, delegatia cneazului Vladimir I (980 – 1015) a optat ca ceremonia de crestinare a a rusilor sa fie facuta la Patriarhia de Constantinopol. Pe vremea imparatilor, aici serveau 80 de preoti, 150 de diaconi, 160 de cititori, 25 de cantori si 75 de usieri. In prezent, oficialitati ale Patriarhiei Ecumenice si ale Sfantului Scaun intreprind demersuri pentru restituirea Sfintei Sofia catre Biserica Ortodoxa.

Moschee imperiala

Aceasta este istoria de 1000 de ani crestini a Sfintei Sofia. In anul 1453, ea a intrat sub stapanirea turcilor, cand Sultanul Mahomed al II-lea (1432 - 1481, cuceritorul Constantinopolului, ordona ca basilica sa fie transformata in moschee imperiala. Cu toate ca au fost acoperite mozaicurile si indepartat iconostasul si alte elemente specifice religiei crestine, edificiul devenit musulman a fost conservat astfel, dar imbogatit cu piese specifice credintei musulmane. S-au adaugat cele patru minarete si au avut loc mai multe restaurari, dintre care cea mai importanta este cea din anii 1847-1849. Cuceritorul a tratat cu respect Sfanta Sofia. Se spune ca, inainte de a intra pentru prima oara in biserica, Mahomed si-a turnat o mana de tarana pe cap, in semn de umilinta. Inauntru, a contemplat maretia bisericii si, vazand cum un soldat spargea pardoseala de marmura, l-a lovit cu sabia. Chiar in fata intrarii in Biserica Sfanta Sofia se afla o serie de ghiulele de tun din piatra. Aceste pietre sunt chiar cele folosite de catre Mahomed Cuceritorul in lupta sa victorioasa din anul 1453, in urma careia a cucerit orasul.
Folosita pe post de moschee imperiala timp de aproape 500 de ani, lacasul a servit drept model pentru ulterioarele moschei din Istanbul - Moscheea Albastra, Moscheea Suleiman, Moscheea Shehzade si Moscheea Rustem Pasha.
La inceput, turcii i-au adaugat doar un „mihrab” (o nisa de rugaciune, pe peretele ce indica directia spre orasul Mecca), un „minbar” (amvon) si un minaret de lemn. Dupa o vreme, mozaicurile bisericii au fost acoperite cu tencuiala, ca urmare a unui ordin islamic de interzicerea a reprezentarilor artistice ale persoanelor. Sultanul Mahomed al II-lea a construit o „madrasa” (o scoala religioasa) in apropierea moscheei, iar adaugiri ulterioare au avut loc sub sultanii care i-au succedat lui Mahomed. Acestia sunt Mahmud I, care a ordonat restaurarea moscheei in anul 1739, construind acum si o fantana pentru spalarile ritualice, o scoala koranica, o bucatarie si o librarie, si Abdulmegid al II-lea, care a apelat la ajutorul arhitectilor italieni, fratii Gaspare si Giuseppe Fossati, pentru restaurare. Cei doi frati au descoperit minunatele mozaicuri ale Bisericii Sfanta Sofia pe care le-au curatat si le-au descris in caietul lor de lucrari.

Muzeul Ayasofya

Istoria face ca presedintele turc Kemal Ataturk sa decida din nou asupra existentei Sfintei Sofia. In anul 1934, aceasta a fost secularizata si transformata in muzeu - Muzeul Sfanta Sofia sau Muzeul Ayasofya. Atunci, covorasele liturgice folosite pentru rugaciune au fost indepartate, scotandu-se la lumina minunata marmura a podelei, astfel ca Aya Sofya este singura moschee in care turistii nu trebuie sa se descalte la intrare. In fiecare an, un milion de vizitatori vin sa vada aceasta minune a lumii. Totusi, mozaicurile au continuat sa stea acoperite sub un strat gros de ciment. Insa, in anul 1993, o comisie UNESCO ajunsa in Turcia s-a aratat profund ingrijorata cand a vazut starea proasta a acestui patrimoniu mondial: tencuiala se desprindea de pe pereti, marmura era murdara, ferestrele erau pe alocuri sparte, tablourile si mozaicurile afectate intr-o masura mai mica sau mai mare, iar acoperisul foarte prost izolat impotriva apei. Atunci au inceput ample lucrari de restaurare.
Basilica lui Constantin si a lui Iustinian reprezinta culmea dezvoltarii arhitecturii antice tarzii si prima capodopera a noului stil bizantin. Influentele intalnite in compozitia acesteia, atat cele liturgice, cat si cele arhitecturale, au ajuns, in scurt timp, sa fie larg raspandite in lumea crestina rasariteana, romano-catolica, dar si musulmana.
Speculatii legate de proportiile perfecte ale bisericii s-au nascut ca in cazul piramidei lui Keops. Aici e vorba de o perfectiune geometrica realizata din incadrarea unui cerc intr-un patrat si a varfurilor patratului intr-un alt cerc. Secole de-a randul a fost un mister pentru oamenii de stiinta modalitatea in care proiectantii - fizicianul Isidor din Milet si matematicianul Anthemios din Trales - au reusit sa suspende doar pe peretii cladirii o cupola inalta de 56 m si lata de 31 m. Peste 10.000 de muncitori au trudit la ridicarea ei. Uimitor este ca, in clipa in care paseste pe Poarta Imparatului, vizitatorul e intampinat de viziunea unei bolte ce, aparent, e suspendata in aer (poate vedea punctul cel mai inalt al domului, dar nu si cele patru pandantive pe care se sprijina).
Sunt multe de spus despre Sfanta Sofia. Ea nu este o catedrala oarecare, ci chiar inima ortodoxiei, prototipul lacasului de cult al crestinismului rasaritean. Faima si importanta ei echivaleaza cu Parthenonul sau cu piramidele egiptene. Este o chintesenta a ceea ce a fost candva Imperiul Bizantin, un imperiu condus de imparati care astazi sunt in calendarele cu sfinti.
Maria Oprea

Ce pot sa spun decat ca noi crestinii ortodoxi pastram in suflet si in minte povestea si imaginea ei .Nu se poate sa nu cunoastem istoria ei grandioasa si tragica ,nu se poate sa nu ne rugam pentru ca ea sa fie din nou a noastra, a crestinortodoxilor.