TALHARUL SI MAICA DOMNULUI

În anii cei de demult, în aceste locuri greu de străbătut și neroditoare, trăia un tâlhar. Îl numeau Balaurul. Multe povestiri s-au spus despre el în atâția ani. Spuneau că era înfricoșător la înfățișare, cu păr și barbă negre și lungi și cu un glas atât de puternic, de speria chiar și un câine.
Ani de-a rândul el și oamenii lui au fost frica și groaza acelei regiuni. Dar lucru ciudat era, despre care unii spun și astăzi, că niciodată nu vătăma pe sărac și neputincios. Numai pe bogați îi chinuia.
Cei care l-au cunoscut spuneau că inima lui avea două fețe. De acolo de unde era ca o fiară neîmblânzită și împrăștia spaimă și groază oricui se afla înaintea lui, dintr-odată putea să plângă la vederea unui animal neputincios, prins în vreo capcană, și care-și rupea cărnurile în încercarea sa de a se elibera. Nu-i plăcea să vadă suflete îndurerate. Nu putea să facă asta.
Mare taină este sufletul fiecărui om. Numai Dumnezeu știe din ce material este făcut.
Într-o zi, așa cum ne spune istorisirea noastră, Balaurul cu voinicii lui au intrat pe ascuns în casa lui Mamalis, marele moșier, și au furat din cufăr obiecte de aur și bani. Toți erau la ogoare și nimeni nu și-a dat seama. De altfel, cine s-ar fi așteptat ca ziua în amiaza mare să pătimească un astfel de rău? Fugind, au prins de veste câinii și au început să latre. Câinii au fost auziți de niște slujnice, care l-au înștiințat pe moșier, și îndată un întreg detașament din oamenii lui Mamalis, au alergat în urma lui. Desigur, Balaurul cu voinicii lui aveau avantajul și ar fi scăpat cu siguranță dacă…
În timp ce alergau cu caii, au văzut în aria lui Mamalis, puțin mai jos, o bătrână gârbovită și câțiva copii din sat, care își băteau joc de ea și aruncau cu pietre asupra ei.
- Mergeți voi înainte, a spus el oamenilor lui, iar eu voi veni mai pe urmă!
- Ce faci, căpitane? Ai înnebunit?, i-au spus aceia. Hai să plecăm repede! Te vor prinde.
- Plecați, v-am spus! Vin și eu.
Oamenii lui au plecat, cu toate că nu voiau să-l lase singur. Atât de mulți îl urmăreau, dar el a alergat repede în arie la bătrâna.
- Ce faceți aici, măi neghiobilor? Ce v-a făcut bunica, măi corciturilor, de o bateți?
Copiii au înlemnit de frică, dar apoi au luat-o la fugă spre sat, strigând:
- Balaurul, Balaurul!!!
El însă a coborât de pe cal și, ridicând-o îndată pe bătrănă, încerca s-o facă să-și revină. I-a șters fața de sânge și o mângâia pe păr cu dragoste și cu durere.
- Iartă-i, bunicuțo! Iartă-i! Nu sunt ei de vină, ci părinții lor i-au făcut așa… Sunt mici. Iartă-i!
Atunci bătrâna s-a întors și l-a privit în ochi, spunându-i:
- Să ai binecuvântarea mea, fiule! Să ai binecuvântarea mea!
A privit-o și el în ochi și sufletul lui a tresăltat dintr-o dată. S-a pierdut în ochii ei. Toată dragostea și durerea lumii erau în acei doi ochi pe care îi privea. Și a rămas acolo, pierdut, ținând bătrâna în brațe și privind în ochii ei. Îndată, din ochii lui au început să curgă șiroaie de lacrimi. Balaurul, groaza și spaima acelui loc, plângea ca un copil. Nici el însuși nu înțelegea ce se întâmpla. Plângea, plângea, plângea. Astfel l-au găsit oamenii lui Mamalis, ținând bătrâna în brațe și plângând.
În acea vreme judecata se făcea repede, și mai ales pentru Balaurul, cu atât mai mult. Foarte repede. Frânghie, laț, un copac și s-a dus Balaurul.
Ultimul lucru de care și-a adus aminte a fost bătrâna, care-l privea de la o mică distanță. Nu putea uita privirea ochilor ei. Apoi, cu un suspin, și-a închis și el ochii săi, în timp ce funia se întindea.
Apoi… i-a redeschis. Dar, unde se afla? Nu era spânzurat de copac, ci era pe un coridor alb, având de-o parte și de alta cele mai frumoase flori și pomi, pe care nu le mai văzuse vreodată. Nu-l durea nimic și se simțea foarte ușor. Ca fulgul. „Ce sunt toate acestea?”, s-a întrebat. „Ce se întâmplă? Și cine sunt cei care vin spre mine?”. O femeie, care răspândea lumină, mergea înaintea tuturor și se apropia de el. De-a dreapta și de-a stânga ei erau mii de îngeri preafrumoși, care zburau și o însoțeau psalmodiind. Femeia s-a apropiat repede și i-a întins mâna, zâmbind:
- Hai, vino! Bine ai venit în casa Fiului meu. În casa ta.
- Maica Domnului!!!, a strigat el.
Și îngenunchind înaintea ei, și-a plecat capul. Dacă ar fi putut plânge acolo unde se afla, sigur ar fi izbucnit în plâns. Dar acolo nu se plânge.
Atunci Maica Domnului l-a atins ușor, spunându-i iarăși:
- Hai, vino!
- Maica Domnului, eu? Ce să caut eu printre voi? Eu sunt un răufăcător, sunt tâlhar, am vătămat multă lume. Pe mine trebuie să mă pedepsiți, nu să mă primiți aici.
Atunci Maica Domnului i-a spus:
- Ai uitat că primul care a intrat în Raiul Fiului meu a fost tâlhar? El a fost făcut, fiul meu, pentru tâlhari, hoți și pentru toți călcătorii de lege și păcătoșii care se pocăiesc.
- Dar eu nu am apucat să mă pocăiesc, a răspuns Balaurul care stătea mereu cu capul plecat.
- Te-ai oprit s-o ajuți pe acea bătrână, deși puteai să fugi și să scapi. Acesta a fost biletul tău pentru Împărăția Fiului meu. I-ai curățat fața și ți s-au curățat păcatele tale. Și lacrimile pe care le-ai vărsat, ținâd-o în brațe pe bătrână, a fost pocăința ta. Cu toate acestea ți-ai curățat sufletul. Vino, fiul meu! Cu cinstiri și cu multă slavă vei intra în Rai.
Atunci Balaurul și-a ridicat pentru prima oară capul ca s-o privească pe Maica Domnului. Și a văzut ochii bătrânei din arie cum îi zâmbeau… Ochii Maicii Domnului.
Și în timp ce îngerii l-au ridicat la înălțime, cântând laude cu fermecătoare melodii cerești, pornind cu toții spre uriașa poartă luminoasă ce se vedea la capătul acelui coridor, Balaurul o privea mereu pe Maica Domnului în ochi. A fost singurul suflet care a intrat vreodată în Rai, plângând de bucurie și fericire. Cel mai curat suflet.
Pe pământ oamenii mai spun istorisiri despre Balaurul, dar și în Rai unde va trăi veșnic.

PAZESTE-TI INIMA!

Motto: "" Pazeste-ti inima mai mult decat orice, ca din ea ies izvoarele vietii"" Proverbe 4:23.

Inima e-nselatoare,
Deznadajduit de rea,
Cine s-o cunoasca oare?
Cine stie ce e-n ea?

Stii ca ce iese din gura
Tot de la inima vine?
Vorbele spuse cu ura
Pot spurca pe orisicine.

Ca din inima sunt scoase
Toate gandurile rele,
Si marturii mincinoase
Si alte pacate grele.

Pune Doamne, straja-aleasa
Buzelor nestapanite,
Din gura sa nu mai iasa
Vorbele nesocotite.

Te rog Doamne, nu-mi abate
Inima la lucruri rele
Sau la fapte vinovate
Ce m-as rusina cu ele.

Inima sa o veghezi
E porunca sfanta,frate!
Si cu ce o-ndestulezi
Aceea din ea vei scoate.

Daca inima ti-e plina
De Isus - ce bucurie! -
Ca din ea o sa tasneasca
Rauri mari de Apa vie.

Inima care-i aprinsa
De mandrie, de dorinta,
E usor sa fie stinsa
Prin smerenie si-umilinta.

Iar o inima murdara
Se tulbura peste poate,
Daca lasi in ea s-apara
Indoieli, temeri, pacate.

S-o pazim necontenit,
Inima noastra sa fie
Vas de cinste, vas sfintit,
Si umplut cu Apa vie.

Cei cu inima curata
Fericiti vor fi mereu,
Fericiti ca drept rasplata
Vor vedea pe Dumnezeu.

Sa pazim inima, frate,
Sa o pazim de mandrie,
S-o pazim de rautate
Si de orice murdarie.

Cand veghezi esti in lumina,
Sa veghem deci cu tarie,
Si-om avea inima plina
De Hristos - de Apa vie.

Cine bea din Apa vie
- Apa vie e Hristos -
Curge inspre vesnicie,
Locul celui credincios.
Amin!

SECRETE SIMPLE CA SA OBTII FERICIREA

Ziua cea mai frumoasa: azi
Lucrul cel mai usor: sa te inseli
Obstacolul cel mai mare: teama
Cea mai mare greseala: a abandona
Radacina tuturor relelor: egoismul
Distractia cea cea mai frumoasa: munca
Cei mai buni profesori: copiii
Prima necesitate: comunicarea
Cea mai mare fericire: a fi util celorlalti
Misterul cel mai mare: moartea
Cel mai mare defect: indispozitia
Fiinta cea mai periculoasa: mincinosul
Sentimentul cel mai josnic: ranchiuna
Cadoul cel mai frumos: iertarea
Cel mai necesar: caminul
Ruta cea mai rapida: drumul corect
Senzatia cea mai satisfacatoare: pacea interioara
Arma cea mai eficace: surasul
Cel mai bun remediu: optimismul
Cea mai mare satisfactie: datoria implinita
Forta cea mai puternica: credinta
Fiintele cele mai necesare: parintii
Cel mai frumos dintre toate: dragostea

ANOTIMPURILE VIEŢII



A fost odată un om ce avea patru fii. El voia că băieţii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. Tocmai de aceea, i-a trimis pe fiecare să observe evoluţia unui pom fructifer de-a lungul unui anotimp. Primului i-a revenit iarna, celui de-al doilea primăvara, al treilea a primit vara şi mezinului i-a revenit toamna. După ce s-au întors acasă, tatăl şi-a adunat fii şi i-a rugat să descrie experienţele trăite.
Cel dintâi a avut parte de imaginea neplăcută a unui pom inestetic, cu crengi golaşe şi sterpe, cu ramuri uscate şi răsucite. Al doilea a creionat un pom renăscut, acoperit de muguri si vlăstare ce promiteau poame bogate. A urmat descrierea celui de-al treilea, impresionat de o bogată coroană de flori, puternic înmiresmată, emanând energie şi prosperitate. Ultimul băiat rămase răpus de abundenţa fructelor apetisante, de sentimentul implinirii şi vitalitatea acestui copac.
Blajin şi plin de căldură, părintele îşi îmbrăţişă fiii, explicându-le faptul că, individual, aveau dreptate, însă fiecare avusese parte doar de un segment, de un anotimp din viaţa acelui pom fructifer.
Plin de înţelepciune, le-a mai împărtăşit că:
nu poţi judeca pe nimeni observându-l şi cunoscându-l doar o scurtă perioadă de timp.
De aici rezidă esenţa fericirii, a plăcerii, a bucuriei şi a dragostei pe care ţi-o dă viaţa şi n-o poţi măsura decât după trăirea tuturor… „anotimpurilor”…
Dacă renunţi la iarnă, vei pierde tinereţea promisiunilor primăverii, frumuseţea solară a sezonului estival şi bogăţia recompenselor autumnale.
Nu lăsa ca vicisitudinile unui „anotimp” să-ţi umbrească bucuria şi unicitatea oferită de celelalte.
Nu judeca viaţa strict prin prisma unei perioade de grele încercări.
Depăşeşte problemele şi sigur vor urma vremuri mai bune…
Inspiră adânc, înainte de a expira.
Trăieşte simplu.
Iubeşte cu generozitate.
Vorbeşte cu bunăvoinţă.
Şi lasă restul în grija armoniei si perfectiunii Universului.
Fericirea te va atinge.
Încercările te vor face mai puternic(ă).
Durerile te vor face mai uman(ă).
Eşecurile te vor face mai umil(ă).
Succesele îţi vor reda încrederea în tine.

LEGILE SUCCESULUI

Sa razi des si mult;
sa castigi respectul oamenilor inteligenti si afectiunea copiiilor;
sa castigi aprecierea criticilor onesti si sa induri tradarea prietenilor falsi;
sa apreciezi frumusetea;
sa gasesti ce e mai bun in ceilalti;
sa lasi in urma ta o lume mai buna, fie printr-un copil sanatos, o gradina ingrijita sau o conditie sociala emancipata;
sa stii pur si simplu ca cineva a respirat mai usor doar pentru ca tu ai trait.
Asta inseamna sa ai succes!

Mai întâi adu-Ţi aminte Doamne, de soborniceasca şi apostoleasca Ta biserică, pe care ai agonisit-o cu scump Sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei, le potoleşte.

Îţi mulţumim Doamne, pentru toate binefacerile Tale pe care ni le-ai făcut şi ni le faci nouă.

Îţi mulţumim Doamne, pentru toate suferinţele şi patimile Tale şi pentru tot ce ai lucrat pentru mântuirea noastră.

Îţi mulţumim Doamne, pentru toate bunătăţile pe care ni le-ai dat nouă şi pentru că nu ne-ai pierdut cu fărădelegile noastre.

Iartă Doamne, păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor pe care îi pomenim în rugăciunile noastre.

Iartă Doamne, păcatele şi greşelile fraţilor şi surorilor care mă pomenesc în rugăciunile lor.

Ascultă Doamne, smeritele noastre rugăciuni, a celor ce cerem milostivirii Tale, ce ştii că ne sunt de folos şi trebuinţă sufletului şi trupului şi dăruieşte robilor Tăi (se pomenesc viii) iertarea păcatelor şi izbăvirea de vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi. Măreşte credinţa, nădejdea şi dragostea în sufletele noastre, primeşte-ne întru pocăinţă şi revarsă peste toţi harul Tău.

Trimite Doamne, pe sfinţii Tăi îngeri, să ne înveţe a lucra cu stăruinţă orice faptă bună, pentru a ne păzi de tot păcatul şi sminteala, pentru a ne ţine pe toţi uniţi în legătura păcii, a dragostei şi a ascultării de sfânta noastră biserică şi de conducătorii ei cei duhovniceşti, care se ostenesc a ne arăta căile Tale.

Scrie Doamne şi numele noastre în Cartea Vieţii şi ne fereşte de ceasul încercărilor. Ajută-ne Doamne să sfârşim cu bine viaţa aceasta, dăruindu-ne sfârşit uşor şi fără dureri şi îngeri milostivi care să ne întărească şi să călătorească cu noi în Împărăţia Ta.

Apără şi păzeşte Doamne, pe părinţii noştri cei duhovnici şi duhovniceşti, pe părintele nostru patriarh, pe episcopii noştri, pe misionarii creştini care se ostenesc în propovăduirea Evangheliei, pe călugări şi călugăriţe, pe pustnici din peşteri şi din crăpăturile pământului şi pe tot clerul bisericii Tale, creştin ortodoxe.

Adu-Ţi aminte Doamne de toţi cei ce sunt bolnavi, de toţi cei din închisori, de cei călători, de văduve şi orfani, de bătrâni şi copii, de toţi care sunt în suferinţă şi necazuri, în lipsă şi dureri şi-i miluieşte pe ei după mare mila Ta.

Iartă Doamne pe toţi vrăjmaşii şi clevetitorii noştri, smereşte-i pe ei ca să cunoască că Tu eşti apărătorul nostru şi ne fereşte de răutatea lor.

Iartă Doamne păcatele părinţilor care ne-au născut, a naşilor ce ne-au botezat, a învăţătorilor ce ne-au învăţat carte, bunicilor şi la toţi miluitorii, ajutătorii, găzduitorii şi binefăcătorii noştri, la tot neamul cel creştinesc, căruia îi trebuie mila şi ajutorul Tău şi la cei vii şi la cei adormiţi.

Iartă-i Doamne pe toţi prietenii cu care am călătorit pe acest pământ, cu care am făcut serviciu şi pe cei cu care am fost la petreceri şi s-au smintit pentru mine şi pe cei vii şi pe cei adormiţi.

Iartă-i Doamne pe toţi cei adormiţi din neamurile noastre: părinţii, fraţii, surorile, bunicii, moşii şi strămoşii noştri, cu tot neamul cel adormit (se pomenesc morţii) şi-i aşază pe dânşii în locul de odihnă, unde cercetează lumina feţei Tale, că spre Tine nădejdea şi-au pus, spre Făcătorul şi Ziditorul şi Dumnezeul nostru.

Iartă Doamne şi sufletele cele botezate în numele Tău, Preasfântă Treime, pe care le-a apucat moartea nepregătite şi se află în iad şi n-au fost vrăjmaşi ai Tăi, iar aici nu au pe nimeni ca să se roage pentru ei, miluieşte-i Doamne, după mare mila Ta.

Miluieşte-mă Doamne, mântuieşte-mă şi-mi iartă tot ceea ce eu ca un om neputincios am greşit Ţie şi m-am smintit şi nebuneşte m-am depărtat de la calea mântuirii, iar prin deşertăciunea minţii mele m-am abătut ca un netrebnic către fapte necuvioase. Rogu-Te dar, întoarce-mă iarăşi pe calea mântuirii, prin dumnezeiasca Ta purtare de grijă.

*Această rugăciune este foarte folositoare deoarece conţine toate cererile necesare atât pentru sufletul şi trupul nostru, cât şi pentru al vrăjmaşilor şi binefăcătorilor noştri. Este recomandat a se citi zilnic.

CONVORBIRE CU UN CERSETOR



Un invatator vestit s-a rugat lui Dumnezeu mult si cu ravna, ca El sa-i arate pe acel om de la care ar fi putut sa invete calea adevarata spre Imparatia Cerurilor. Si iata ca odata intalneste langa usile bisericii un cersetor batran, imbracat in zdrente, plin de bube si rani puroinde. Trecand pe alaturi, dascalul il saluta dupa obicei, zicand:

- Buna ziua, batrane!

Batranul ii raspunde:

- Nu tin minte sa fi avut vreodata o zi rea!

Invatatorul, auzind un asemenea raspuns s-a oprit si, ca si cum ar fi voit sa-si indrepteze salutarea, a spus:

- Sa-ti dea Domnul fericire!

Batranul a raspuns:

- Eu niciodata nu am fost nefericit!

S-a mirat invatatorul si, gandindu-se ca poate batranul nu a auzit bine, si-a preschimbat salutul si a grait:

- Ce spui batrane? Eu iti doresc sa fii in bunastare..

Batranul i-a raspuns iar:

- Eu niciodata nu am fost nenorocit.

Incercandu-l pe batran, invatatorul a mai spus:

- Iti doresc ceea ce singur iti doresti.

Batranul a rostit:

- Nu duc lipsa de nimic, fiindca toate, cum le doresc, asa mi se si intampla, iar bunastare vremelnica nu caut.

- Sa te mantuiasca Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu esti singurul dintre napastuiti care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai ferit de nenorociri!

- Domnul meu, asa este precum am raspuns salutarii tale. Nu am cunoscut vreodata o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea si-I multumesc, iar daca nu-mi doresc bunastare, tocmai intru aceasta se afla bunastarea mea. Eu nesocotesc fericirea si niciodata nu o cer Tatalui Ceresc. Nu simt nenorocirea, asemenea cu cei carora toate li se fac dupa a lor dorinta. Daca sufar de foame, pentru aceea multumesc lui Dumnezeu, ca unui Parinte care stie ce-mi trebuieste. Daca indur frigul sau sunt patruns de ploaie, sau altceva rabd din vitregiile vazduhului, ii multumesc de asemenea lui Dumnezeu. Cand toti ma hulesc, il slavesc pe Domnul, stiind ca toate acestea sunt randuite de El, si nu se poate sa fie rele cele ce sunt iconomisite de El. Asemenea si cu toate cate le ingaduie Dumnezeu - bune sau rele, dulci sau amare - toate le primesc indeobste din mana Bunului Parinte, si astfel voiesc numai ce voieste si Dumnezeu. Si asa se fac toate dupa dorinta mea. Cu adevarat nenorocit este cel ce cauta fericire in aceasta lume, pentru ca in viata aceasta fericirea cea nemincinoasa este a te incredinta in toate voii Domnului. Iar voia lui Dumnezeu intotdeauna este desavarsita, buna si dreapta. Eu insa straduindu-ma in toata vremea sa-mi plec voia mea inaintea dumnezeiestii voiri, ma socotesc peste masura de fericit.

Invatatorul socotind ca-l va pune pe batran in cumpana, a zis:

- Spune-mi, rogu-te, aceleasi ti-ar fi gandurile si daca Dumnezeu te-ar trimite in iad?

- Oare chiar El o sa ma trimita in iad? El stie ca eu ma tin puternic de El prin adanca smerenie si prin dragostea nefatarnica ce-I port. Cu aceste doua legaturi eu m-am legat atat de puternic de Domnul, incat, oriunde m-ar trimite, acolo il voi lua si pe El cu mine, si pentru mine e cu mult mai bine sa fiu cu Domnul in afara Cerurilor, decat in Ceruri fara El.

S-a minunat dascalul de asemenea raspunsuri ale batranului, si a cugetat in sine ca aceasta este cu adevarat calea cea mai scurta spre Dumnezeu, cand oamenii isi pleaca voia lor inaintea sfintei si dumnezeiestii Vointe. Dorind insa dascalul sa mai incerce intelepciunea cersetorului, a intrebat:

- De unde ai venit aici?

- De la Dumnezeu am venit.

- Unde L-ai gasit pe Dumnezeu?

- Acolo unde mi-am intors sufletul de la toate lucrurile zidite, prin ganduri si constiinta curata.

- Cine esti tu?

- Cine vezi, dar sunt multumit de aceasta stare si n-as da-o pe toata bogatia imparatilor pamantesti. Adevaratul imparat este orisicare om care stie sa-si fie stapan si sa-si carmuiasca gandurile sale.

- Dar unde este imparatia ta?

Cersetorul a raspuns, aratand cu mana la cer:

- Acolo este imparatia mea.

- Cine te-a invatat pe tine, batrane, toate acestea si cine ti-a dat aceasta intelepciune?

- Domnul meu, iti voi spune despre mine ca in toata vremea petrec in tacere si de ma rog ori cuget la cele cuviincioase, ma sarguiesc mai mult decat toate a fi in unire cu Dumnezeu si deplin impacat cu voia Sa.

Invatatorul l-a lasat pe cersetor si mergand intru ale sale, lauda pe Domnul Dumnezeu care a dat atata intelepciune batranului cel sarac.

“Oamenii se intalnesc si se cunosc.
Apoi se despart.
Se despart pentru ca au facut imprudenta de a se cunoaste.
Se despart, dar nu se uita.”



“A iubi inseamna sa iubesti ce e de neiubit.
A ierta inseamna sa ierti ce e de neiertat.
A crede inseamna sa crezi ce e de necrezut.
A spera inseamna sa speri cand totul pare fara speranta.”

ULTIMELE TREI DORINTE ALE LUI ALEXANDRU CEL MARE

Înainte de a muri, Alexandru cel Mare și-a chemat generalii şi și-a spus ultimele trei dorințe:
1. Sicriul să fie dus pe umerii celor mai buni medici ai vremii;
2. Comorile dobândite (argint, aur, pietre preţioase), să fie risipite pe tot drumul, până la mormânt;
3. Mâinile să-i atârne în afara sicriului, să poată fi văzute de toți;
Unul dintre generalii săi, surprins de aceste directive neobişnuite, l-a întrebat pe Alexandru care sunt motivele acestor dorințe. La care, împăratul a explicat:
” – Vreau ca medicii cei mai eminenţi ai vremii să-mi ducă sicriul, ca în felul acesta să arate tuturor cât de neputincioși sunt în fața morții;
- Vreau ca pământul să fie acoperit de comorile mele pentru ca toată lumea să poată vedea că toate comorile ce le câștigăm aici pe pământ, aici rămân;
- Vreau ca mâinile mele să atârne în aer goale, pentru a permite oamenilor să vadă că vom pleca cu mâinile goale, așa cum am venit, atunci când se termină tezaurul cel mai de preț – Timpul!”



ORICINE IUBESTE O FLOARE

Oricine iubeşte o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreşte-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer …

Oricine iubeşte seninul,
când soarele urcă-n eter,
oricine-şi înalţă suspinul,
când licăre-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer …

Oricine pe munţii albaştri
priveşte granitul sever,
oricine pe căi de sihaştri,
străbate păduri de jugaştri,
e-aproape,
aproape de cer …

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floarea,
cu râul, cu munţii, cu marea,
şi-orunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.



“A te ruga pentru cineva
înseamnă
a-i îmbrăca sufletul cu carnea ta
a-i încălzi inima cu suflarea ta
a-i hrăni fiinţa cu viaţa ta
a-l vizita în temniţa sa lăuntrică
a-l găzdui peste noapte în inima ta…
A te ruga pentru cineva
înseamnă
a-i oferi lui Dumnezeu trupul
cu care
să-l poată iubi…”

INCETEAZA A MAI LUCRA DUMINICA !



De obicei, înainte de Vecernia Sărbătorii sau a duminicii încetează orice lucrare. Este mai bine să se lucreze mai mult în ziua de mai înainte de ajun, atunci când se poate rândui aceasta, şi să nu se lucreze după Vecernia ajunului.
Altceva este să facă cineva într-o sărbătoare sau duminică un lucru uşor, după amiaza, atunci cand este mare nevoie, dar şi acesta cu mare grijă. Mai demult şi ţăranii care erau la ogoarele lor, de îndată ce auzeau clopotul de Vecernie, îşi făceau Cruce şi încetau munca. La fel şi femeile ce stăteau acasă, se sculau, îşi făceau Cruce şi lăsau împletitul sau orice altceva lucrau. Iar Dumnezeu îi binecuvânta. Erau sănătoşi şi se bucurau… Acum au desfiinţat sărbătorile, s-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserică şi în cele din urmă tot ce scot din munca lor dau la doctori şi la spitale… Odată a venit un tată la Colibă şi mi-a spus: “Copilul meu se îmbolnăveşte adesea şi medicii nu pot afla ce are”. “Să încetezi să mai lucrezi duminica şi toate se vor schimba”, i-am spus. Şi într-adevar, n-a mai lucrat şi copilul lui s-a vindecat.
Întotdeauna le spun mirenilor să înceteze de a mai lucra duminicile şi sărbătorile, ca să nu-i ajungă nenorociri în viaţă. Fiecare îşi poate rândui treburile, astfel încât să nu le facă în duminici şi sărbători. Principalul este sensibilitatea duhovnicească. Dacă există sensibilitate, se pot afla soluţii pentru toate. Şi chiar de s-ar păgubi puţin din pricina unor schimbări ale treburilor lor, vor primi îndoită binecuvântare. Dar mulţi nu înteleg aceasta. Nu merg nici la Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi? Din pacate însă, oamenii încet-încet merg înspre a nu mai respecta nici sărbători, nici nimic.

Pr. Paisie Aghioritul



TE ROG, ÎMBLÂNZEŞTE-MĂ!

SĂ NU UITĂM NICIODATĂ CĂ O RELAŢIE ADEVĂRATĂ TREBUIE CONSTRUITĂ PAS CU PAS. “NU CUNOŞTI DECÂT LUCRURILE PE CARE LE ÎMBLÂNZEŞTI” – o frumoasă lecţie de viaţă, spusă printr-o poveste:

- Cine ești tu? zise micul prinț. Ești foarte drăguță…
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, îi propuse micul prinț. Sunt așa de trist…
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- Ah! Pardon, zise micul prinț.
Dar după ce se gândi, adaugă:
- Ce înseamnă “îmblânzit”? [...]
- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamnă “a crea legături…”
- A crea legături?
- Bineînțeles, spuse vulpea. Tu nu ești deocamdată pentru mine decât un băiețel care se aseamănă perfect cu oricare altul dintr-o suta de mii de băieței. Și eu nu am nevoie de tine. Și nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe ca o suta de mii altele. Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unică pe lume…
- Încep să înțeleg, zise micul prinț. [...]
Vulpea reveni la ideea sa:
- Viața mea e monotonă. Eu vânez pui, oamenii mă vânează pe mine. Toți puii se aseamănă și toți oamenii sunt la fel. Deci mă cam plictisesc. Dar dacă tu mă îmblânzești, viața mea va fi cu totul alta, luminoasă. Aș cunoaște un zgomot de pași care va fi diferit de celelalte. Ceilalți pași mă fac să intru sub pământ. Al tău mă va chema afară, ca o muzică. Și încă ceva! Privește, vezi acolo câmpurile cu grâu? Eu nu mănânc pâine. Grâul este inutil pentru mine. Câmpurile de grâu nu înseamnă nimic pentru mine. Și asta e trist! Dar tu ai părul blond, aurit. Atunci când tu mă vei fi domesticit, va fi minunat. Grâul, care este auriu, îmi va aminti de tine. Și îmi va plăcea zgomotul vântului prin grâu…
Vulpea tăcu și îl privi îndelung pe micul prinț:
- Te rog… îmblânzește-mă! spuse ea.
- Aș vrea mult, răspunse micul prinț, dar nu am prea mult timp. Am de găsit prieteni și multe lucruri de cunoscut.
- Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. OAMENII NU MAI AU TIMP SĂ CUNOASCĂ NIMIC. EI CUMPĂRĂ DE LA NEGUSTORI LUCRURI FĂCUTE DE-A GATA. DAR CUM NU EXISTĂ NEGUSTORI CARE SĂ VÂNDĂ PRIETENI, OAMENII NU MAI AU PRIETENI. DACĂ VREI UN PRIETEN, ÎMBLÂNZEșTE-MĂ”.

Antoine de Saint-Exupery, “Micul Prinț”



RUGACIUNE PUTERNICA

Doamne, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Ţie Doamne ne plecăm genunchii sufletului şi ai trupului nostru, Ţie, singurul bun şi fără de păcat, Ţie Adevăratului Dumnezeu, Care ai făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele, toate cele văzute şi nevăzute. Ţie, Dumnezeule, în trei Feţe proslăvit, ne închinăm, Te lăudăm, Îţi mulţumim şi Te rugăm: caută cu milostivire spre smerita noastră rugăciune şi primeşte mulţumirile, laudele şi cererile noastre. Mai întâi Te lăudăm că ne-ai păzit până acum să nu cădem în ghearele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi; Te lăudăm şi-Ţi mulţumim pentru toate darurile sufleteşti şi trupeşti pe care ni le-ai dat nouă până în clipa de faţă. Îţi mulţumim pentru învăţăturile pe care ni le-ai dat. Îţi mulţumim pentru sănătate şi pentru toate bunătăţile sufleteşti şi trupeşti pe care ni le-ai dat nouă. Îţi mulţumim şi Te slăvim pentru toate bucuriile şi întristările pe care le-am avut în anul acesta şi în toţi anii vieţii noastre, până în clipa de faţă. Îţi mulţumim pentru tot ajutorul pe care ni l-ai dat, căci ne-ai păzit cu sfinţii Tăi îngeri pe drumul vieţii atât de alunecos şi primejdios, căci cine ne-ar fi păzit pe noi în acele clipe grele, dacă nu erai Tu, Păstorul nostru cel Bun, cu sfinţii Tăi îngeri?
Acum, mai întâi Te rugăm, Dumnezeul nostru Cel mare şi minunat, Cel închinat în Sfânta Treime: Tatăl – Creatorul, Fiul – Mântuitorul şi Sfântul Duh – Sfinţitorul, caută cu milostivire şi fă să fie primite la Tine cele ce am făcut şi noi, nevrednicii, în numele Tău, în anii trecuţi, până în clipa de faţă: rugăciunile noastre, cântările, milosteniile, predicile şi toate ostenelile noastre, căci ştim că nu avem nimic, ci am luat dintru ale Tale, ca nişte robi netrebnici, ca să Ţi le aducem Ţie. Învredniceşte-ne de darul primirii la Tine, căci după dreptatea noastră nu suntem decât ca o cârpă lepădată şi murdară înaintea feţei Tale.
Iartă-ne, Doamne, toate păcatele pe care le-am făcut până acum şi nu ne lăsa să mai cădem în ispite şi să mai păcătuim înaintea Ta. Dă-ne har şi putere ca să ne putem lepăda de toate poftele rele şi pierzătoare de suflet. Te rugăm, Doamne, în clipa aceasta, să-Ţi aduci aminte de fraţii noştri creştini care sunt la închisoare, de toţi cei asupriţi şi prigoniţi, de toţi cei bolnavi şi din spitale, de văduve şi orfani, de cei săraci şi lipsiţi. Adu-Ţi aminte, Doamne, şi de vrăjmaşii noştri care ne asupresc şi ne prigonesc pe noi, îmblânzeşte-i cum ştii Tu şi smereşte-i ca să cunoască că Tu eşti Dumnezeul nostru, căci vrăjmaşii noştri sunt mai întâi vrăjmaşii Tăi, Dumnezeule, şi se laudă că Tu ne-ai părăsit, dar nădejdea noastră la Tine este ca să primeşti rugăciunile Împărătesei noastre, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi să ne ierţi păcatele, depărtând de la noi pedeapsa aceasta.
Sfarmă, Doamne, toate lojile francmasonice, risipeşte toată vrăjitoria şi magia din ţara noastră, ceartă duhurile care vor să se instaleze în lăcaşul Tău cel sfânt. Vino în ajutorul robilor Tăi care se luptă pentru Împărăţia Ta. Adu-Ţi aminte, Doamne, de toţi preoţii cei bine credincioşi şi păzeşte-i şi le ajută; depărtează, Doamne, pe toţi lupii cei îmbrăcaţi în piei de oaie de la turma Ta, pe toţi popii cei idoleşti care rup turma cu lăcomie, cu vicleşugurile şi cu toate smintelile lor. Adu-Ţi aminte de toată Biserica Ortodoxă şi o scapă de la pierzare. Te rugăm, Dumnezeule, să ne dai răbdare, înţelepciune, dragoste desăvârşită, nădejde nezdruncinată şi toate virtuţile care ne trebuie ca să ne mântuim.
Apără-ne de oameni gâlcevitori, de rătăciri, de patimi şi păcate. Ajută-ne ca să nu ne lepădăm de Tine în niciun fel. Păzeşte-ne de ceasul încercărilor de la Apocalipsă. Scrie numele noastre în Cartea Vieţii Tale. Deschide urechile sufletelor noastre ca să audă glasul trâmbiţei celei de mântuire şi să înviem pentru viaţa cea veşnică. Trimite tuturor creştinilor din toată lumea har şi putere ca să îl biruiască pe satana şi vino în ajutor la tot creştinul cel necăjit şi întristat, care are trebuinţă de ajutorul Tău. Doamne, noi, oile Tale, nu avem nicio apărare, căci noi în Tine ne încredem şi numai Tu eşti apărătorul nostru; nu ne lepăda de la faţa Ta, ajută-ne!
Adu-Ţi aminte, Doamne, şi de cei adormiţi din neamurile noastre, de toţi cei ce s-au pomenit la Liturghii şi la sărindare, pomeneşte-i întru Împărăţia Ta! Auzi-ne pe noi, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ai auzit pe ucenicii Tăi, pe prooroci, pe mucenici, pe ierarhi, cum ai auzit pe Sfinţii Părinţii noştri şi nu ne lepăda pe noi de la faţa Ta, că zidirea Ta suntem şi alt Dumnezeu nu ştim; că Tu eşti Dumnezeul nostru în Care ne încredem şi Căruia ne închinăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin !

Ierod. Visarion Iugulescu