SFÂNTUL IERARH NECTARIE TAUMATURGUL, LEAGĂN AL DUHULUI SFÂNT, ÎMPĂRTĂŞIND ADIERILE VINDECĂTOARE ALE DARURILOR

Dulceaţa Duhului Sfânt păstrându-o în vistieria inimii tale,
Ai lucrat la zidirea palatului rugăciunii întru limpede luminare,
De toate tainele preaînalte te-ai apropiat, urcând pe scara smereniei
Şi cu gând pătrunzător ai cercetat cele mai adânci picături ale dragostei.

Cu ploaia de lacrimi a pocăinţei ai udat veşmântul sufletului smerit,
Cerând Domnului picăturile înţelepciunii peste gândul de dor adâncit,
Cu minunile ai strălucit ca un înger ce împărtăşeşte tainicele lucrări ale Dumnezeirii,
Şi toată ceata cuvioşilor părinţi îţi prime razele smerite şi calde ale rugăciunii.

Norii darurilor au slobozit revărsări de lumină ce te-au îmbrăţişat,
Umbrit de haina Duhului Sfânt spre cele nevăzute te-ai înălţat,
Aşează şi în inima mea un cuvânt întăritor de iubire,
Ca să pornesc cu pace pe drumul tainic de mântuire.

Cu fulgerele rugăciunii tale orbeşte pe vrăjmaşul neputincios,
Şi valurile păcii dăruieşte sufletului meu necredincios,
Aşterne un cuvânt de rugăciune pe fila inimii nepricepute,
Şi netezeşte căile sufletului pline de şanţurile păcatelor multe.

Trupul meu poartă pecetea păcatelor şi durerea sufletului zdrobit,
Care neavând glas auzit, apasă trupul cu suferinţa păcatului săvârşit.
Sălaş al păcatelor făcând sufletul meu, curgerile întunericului s-au revărsat în trup,
Deviind tot echilibrul firii, care răspunde cu durerea pentru necazul pricinuit.

Urmele paşilor păcatului s-au întipărit şi pe haina trupului
Şi ultima nădejde rămasă o întind spre mila Cuvântului,
Sfinte Nectarie, alină durerile trupului meu smerit,
Şi în lăcaşul minţii pune o floare de bucurie pentru cel nepriceput.

Milostivirea ta faţă de cei suferinzi te face pururea să călătoreşti
Cum răspunzi la toate razele rugăciunii şi niciodată nu oboseşti ?
Povara necazurilor ai purtat în spate în toată vremea vieţii
Şi crucea lui Hristos n-ai lepădat-o, urmând îndeaproape paşii Vieţii.

Ai strălucit ca un ierarh smerit, când erai de toţi prigonit
Şi mintea ca un vas al înţelepciunii glăsuia în curgeri despre darul primit.
În lumina smereniei te-ai ascuns, lacrimile punându-ţi pe umărul lui Hristos,
Care luând aminte la suferinţa ta, te întărea c-un cuget luminos.

Smerenia şi sărăcia ai iubit, punându-le ca ziduri pe calea vieţii,
Şi privirea inimii îndreptându-o spre Hristos, aşteptai liberarea din legăturile morţii.
Cu ostenelile rugăciunilor tale ai umplut vistieria de minuni
Din care toţi împărtăşindu-se îţi aduceau ale laudelor cununi.
Mireasma virtuţilor tale a înfrumuseţat chipul insulei în care ai vieţuit,
Şi până la marginile lumii despre sfinţenia ta oamenii au glăsuit.
Acum te cobori din cer pe scara iubirii dumnezeieşti, venind în ajutorul celor suferinzi,
Ce te face să pleci din mijlocul desfătării şi făclia stinsă din inimi iarăşi s-o aprinzi ?
Ce te face să alergi pe pământ, ca un doctor fără de plată al celor neputincioşi ?
Cum vii în ajutorul celor ce te cheamă risipind toţi norii întunecoşi ?

Valurile blândeţii tale au atras în jur pe toţi tinerii ce-L căutau pe Hristos
Şi în îmbrăţişarea ta părintească cu legătura Cuvântului i-ai adus spre Izvorul Luminos.
Prezenţa de netăgăduit a darurilor tale i-a făcut pe toţi să se plece înaintea măreţiei,
Ce bine o acopereai, neştiind cum să-ţi învălui sufletul mai mult cu haina smereniei.

Ploaie de ocări şi defăimări a venit asupra ta, dar nu te-ai deznădăjduit,
Te-ai întărit în smerenie şi ţi-ai purtat gândul spre Cel cu totul smerit.
Spre cetatea împărătească a Domnului Hristos ai alergat cu toată râvna,
Voind să te odihneşti în palatul său în care încăpea toată lumina.

Frumuseţea virtuţilor tale, pe care prin osteneli neînchipuite le-ai dobândit,
A atras invidia ierarhilor care văzând lucrarea ta mult te-au pizmuit.
Cinstea arhierească ţi s-a luat pe nedrept, dar slava ta înaintea lui Hristos a crescut,
În ochii Lui te-ai înălţat dincolo de legea lumii şi pe vrăjmaş l-ai biruit.

În clipele de adâncă suferinţă rugăciunea lui Iisus ţi-a dat aripile zborului îngeresc,
Cu care te-ai ridicat pe vârful muntelui taboric intrând în taina Tatălui ceresc.
Cu ostenelile rugăciunii tale zidit-ai vasul virtuţilor cel minunat,
Care umplându-se de daruri, a dăruit tuturor rod îmbelşugat.

Inima demult pribegea căutând tăcerea şi liniştea cea binecuvântată,
Şi-a încercat să le găsească pe chipul rugii ca o mărturie luminată.
Gândul ţi l-ai purtat printre stele şi printre norii cerului cei auriţi de razele Luminii,
Ai vrut să prinzi o picătură din seva cea dumnezeiească a desăvârşirii.

După căutări stăruitoare ai aflat în tine comoara ce-o credeai pierdută,
Şi strălucit-ai razele darurilor neajunse în inima ta smerită
Neîmpiedicându-te de urzelile vrăjmaşului cu mâna rugăciunii l-ai alungat,
Şi ai făcut să răsară râuri de lumină peste sufletul tău curat.

Diavolul s-a ridicat împotriva ta prin clerici, ca să te doboare,
Dar mâna puternică a lui Hristos te-a ţinut întru luminare,
Biruit-ai toate mrejele ispitelor, căutând să păstrezi în suflet lumina bucuriei,
Şi sub lumina Duhului de pace ai fost covârşit şi îndreptat la limanul veşniciei.

Asemenea îngerilor ai vieţuit, lumina rugăciunilor lor înconjurându-te,
Şi pe scara sfinţeniei ai alergat sub acoperământul poveţelor lor lăsându-te,
Curăţia sufletului tău strălucea ca o făclie gânditoare a Dumnezeirii,
Contemplată de ochii îngereşti ca o binecuvântată cunună a măririi.

Ca un soare ai strălucind mângâind tot pământul cu razele darurilor,
Prin puterea lucrătoare a cuvintelor ai topit toată gheaţa inimilor,
Cu un văl luminat acoperă şi inima mea ce s-a făcut plasă a întunericului,
Pururea prinzând ispitele, a căror mişcare stinge toată lumina sfetnicului.

Sufletul ca o făclie trimitea razele iubirii tuturor oamenilor,
Pe toţi cei ce te ascultau covârşind cu înţelepciunea graiurilor,
Părinte al celor ce se pregăteau pentru înalta slujire ai fost rânduit,
Şi tainele Împărăţiei iubitoare coborâte pe pământ la toţi ai împărtăşit.

O rază de sus coboară şi peste inima mea întunecată de patimi,
Şi viermele întristării scoate-l afară, ca să piară grelele lacrimi.
Ca un soare străluceşti în inimile ale căror porţi s-au deschis cu bucurie,
Ca să primească mireasma sfinţeniei tale ca pe o comoară din veşnicie.

Pe o rază a rugăciunii vino în inima mea rănită de săbiile păcatelor,
Risipeşte roiul gândurilor rele cu tămâia cea dulce a laudelor,
Ajută-mă să fac un pas iubitor spre Împărăţia ce deschide tainele luminii,
Şi te voi mări cu bucurie, păstrând icoana ta ca pe o taină a iubirii.

Ca un ierarh strălucit de lumina slavei lui Hristos te-ai arătat,
Şi cu râurile învăţăturilor tale pământul inimilor ai udat,
Racla sfintelor tale moaşte ca un soare trimite razele darurilor dumnezeieşti,
Care aşezându-se în portul sufletelor sub adierea lină a Duhului călătoresc la cele cereşti.

Cu darul înţelepciunii find luminat, muntele taboric ai urcat,
Din vârful acestuia revărsându-se izvorul lui Hristos cel minunat,
În neîncetate rugăciuni către Stăpân cădeai slobozind râuri de umilinţă,
Cu care stingeai focul patimilor aprins de vicleanul cu multă stăruinţă.

Plătit-ai cu râurile lacrimilor tale lui Hristos pentru marea mirului tămăduitor,
În care afunzi şi durerile noastre şi te faci al tuturor rănilor iscusit vindecător,
Împodobind icoana Născătoarei de Dumnezeu cu florile rugăciunilor tale,
Dobândit-ai bunăvoinţa Ei şi multa Sa milostivire pe a mântuirii cale.

În adâncul smereniei te-ai coborât cu mintea urmând sfatului dumnezeiesc,
Şi avându-l pe Hristos ca sprijin ai ajuns netulburat în marea adâncului ceresc,
Din darurile Duhului ţi-ai gătit haină strălucită a virtuţilor împărăteşti,
Şi din gândurile luminate ţi-ai ţesut panglica curăţiei îngereşti.
Care în adierea Duhului cânta, vestind pe purtătorul pecetei fecioriei,
Ce nestingherit pătrundea în cămările cereşti, intrând pe uşa veşniciei.
Cuvintele tale înţelepte se coborau în adâncurile inimilor ascultătorilor,
A căror scânteie a minţii fiind aprinsă de Duhul, căutau tărâmul adevărurilor.
În tine aflat-au strălucirea luminii dumnezeieşti ce împărtăşea razele odihnei,
Şi pe scara Duhului ridicându-şi gândul vedeau pe capul tău strălucirea cununei,
Pe urmele dogmelor dumnezeieşti ai călcat, păstrând tiparul sfânt,
Şi te-ai lăsat călăuzit de har, fiind luat de mână de Cerescul Cuvânt,
Acesta te conducea nevăzut, întărindu-te cu a Sa putere negrăită,
Cu care zideai palatul virtuţilor poleit de slava neumbrită.
Sufletul tău ca o biserică păstra nestinsă candela harului,
De aceea ai lăsat moştenire pe pământ sfinţenia darului,
Căci cu mila dumnezeiască mănăstire strălucită ai zidit Treimii,
În care adunându-se glasurile monahiilor, urcau la cer flacăra iubirii.

Binevoit-a Domnul să te arată pe tine lumii că eşti un înger pământesc,
Şi la prăznuirea soborului puterilor netrupeşti ai fost chemat în Raiul ceresc.
Fost-ai întâmpinat de revărsarea luminoasă a îngerilor ce purtau în mână cununi,
Dăruindu-le celui ce în trup vieţuind, a învins ale demonilor deşarte minciuni.
De bucurie fiind covârşit sufletul tău ai mulţumit celor ce te însoţeau,
Şi în cântări de laudă spre Tronul Treimii cu veselie te duceau.

Pe mine, cel stăpânit de cumplitele patimi ale prostiei,
Înţelepţeşte-mă, părinte, dând gândului meu lumina bucuriei,
Deschide poarta minţii mele ticăloase cu cheie Duhului Sfânt,
A cărui cămară ascunsă în inimă povăţuieşte către Tainicul Cuvânt.
Cu mirul rugăciunilor tale străluceşte mintea mea rănită de păcat,
Şi alungă întunericul aprinzând în inima mea făclia gândului luminat.
Prin marea gândurilor deşarte călătoresc, ca să înmulţesc slava deşartă,
Mintea mea gravitează în jurul propriei persoane, care-i cu totul întunecată.
Întotdeauna ca un făţarnic caut să trezesc mila celor din jur,
Care ca un văl să-mi acopere patimile ce mă ruşinez să le spun,
Iar când sunt mustrat pentru patimile mele, încerc să mă îndreptăţesc,
Şi să mă arăt a fi lipsit de patimă, când de fapt cu ea mă otrăvesc.
Săpând în adâncul meu scot lutul cel stricat al patimilor,
Care neîncetat lucrează în mine înflorirea păcatelor.
Din neatenţie, arunc gunoiul patimilor spre cei de aproape,
Reuşind să-i întristez pe toţi cu ale mele cugetări deşarte.
Spală necurăţia minţii mele cu apa din vasul rugăciunilor tale,
Ca eliberat de povara păcatului gândul să zboare fără încetare.
Şi să să oprească abia pe pajiştea laudelor îngereşti,
Ca să culeg nectarul rugăciunii din florile dumnezeieşti.

Bucură-te, Săltare îngerească a veşniciei pline de mireasma Duhului,
Apostol al înţelepciunii dumnezeieşti călăuzit de mâna Cuvântului,
Poartă îngerească împodobită cu strălucirea virtuţilor,
Palat în care odihneşte lumina iubirii Sfinţilor,
Cântec al valurilor Duhului după măsura sfinţeniei,
Cale în care s-au închipuit urmele paşilor Proniei,
Altar al inimii rugătoare înconjurat de flăcările Duhului,
Rouă ce picură peste mintea înţelepţită de gândul Cuvântului,
Potir al slavei zidit după chipul luminii lui Hristos,
Deschidere a inimii cu cheia Cuvântului luminos,
Mana îngerească ce hrăneşte inimile celor întristaţi,
Văş al bucuriei ce acoperă sufletele celor luminaţi,
Odihnă revărsată din tăcerea rugăciunii gânditoare,
Legătură a iubirii ce cuprinde toată mintea înălţătoare,
Râu al darurilor din care se adapă toată făptura,
Untdelemn al mângâierii în care străluceşte toată lumina,
Vas al slavei umplut din izvorul smereniei lui Hristos,
Icoană a blândeţii ce glăsuieşte la urechea inimii un cânt frumos,
Hotar al bunei-cuviinţe, statornicit prin osteneala rugăciunii,
Dulcea mângâiere a celor bolnavi care se împărtăşesc din comoara tămăduirii.

FECIOARA CURATA

de Sf. Nectarie al Eginei

Fecioara Maica Maria
Stapana Imparateasa
Pe tine te fericim

Curata fiica din Adam
Parfum de floare aleasa
Pe tine te fericim

Aleasa fiica de imparat
Fecioara nenuntita
Pe tine te fericim

Smerenia te-a ridicat
Si te-a facut slavita
Pe tine te fericim

Mai sus de ceruri te-ai suit
Prin nasterea straina
Pe tine te fericim

Pe heruvimi ai covarsit
In cinste si lumina
Pe tine te fericim

Si serafimii in zborul lor
La slava ta cu dor privesc
Pe tine te fericim

Arhanghelii si ceata lor
De frumusetea ta doresc
Pe tine te fericim

Cantarea heruvimilor
Spre tine se indreapta
Pe tine te fericim

Iar ceata serafimilor
In ode se desfata
Pe tine te fericim

Arhanghelii neincetat
Cu toate ostile ceresti
Pe tine te fericim

In dorul lor nesaturat
Din lauda nu se opresc
Pe tine te fericim

Esti bucuria cetelor
De ingeri laudata
Pe tine te fericim

Esti pacea si sfintitul dor
A sfintilor curata
Pe tine te fericim

Esti mangaierea tuturor
Ce tie se inchina
Pe tine te fericim

Esti Maica ortodocsilor
Si-a lor nadejde buna
Pe tine te fericim

A randuielilor ceresti
Stapana mult cantata
Pe tine te fericim

Esti si a celor pamantesti
Scapare intemeiata
Pe tine te fericim

Din aurorile ceresti
Faclie luminata
Pe tine te fericim

Si noua ne impartasesti
Lumina cea curata
Pe tine te fericim

Potir sfintit ce daruiesti
Izvor de nemurire
Pe tine te fericim

Adapa-ne pe noi cei rai
Cu vesnica-ti iubire
Pe tine te fericim

Si ne hraneste neincetat
Cu painea de viata
Pe tine te fericim

Ce dintru tine s-a luat
Fecioara prea curata
Pe tine te fericim

O, Maica fara de pacat
Balsam de mangaiere
Pe tine te fericim

Ne fi celor ce-am apucat
cararea spre Inviere
Pe tine te fericim

Fecioara Maica te avem
Liman de mantuire
Pe tine te fericim

Si bucurie si indemn
Si cale de suire
Pe tine te fericim

Bucura-te roza de mai
Si floarea curatiei
Pe tine te fericim

Bucura-te sfintite Rai
Salasul fecioriei
Pe tine te fericim

Mireasa sfanta al tau dor
Ne umple de iubire
Pe tine te fericim

Si ni se face tuturor
Urcus spre Imparatie
Pe tine te fericim

Fecioara, acoperamant
A lumii intregi Stapana
Pe tine te fericim

Pazeste al nostru sfant pamant
Si vatra si gradina
Pe tine te fericim

Si cu caldura te rugam
Stapana prea sfintita
Pe tine te fericim

Pazeste-ne, te imploram,
De-a celui rau ispita
Pe tine te fericim

Ne apara si te pazim
Si turn de aparare
Pe tine te fericim

Si calauza celora
Ce-n tine-si-au scapare
Pe tine te fericim

Si Imparatia lui Hristos
Ne-o da ca mostenire
Pe tine te fericim

Ca sa-ti aducem ca prinos
A noastra multumire
Pe tine te fericim

Si sa-ti cantam neincetat
Cantarea ta-n vecie
Pe tine te fericim

Cuvine-se cu adevarat
Sa te slavim Marie
Pe tine te fericim

RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL NECTARIE TAUMATURGUL

Sfinte Nectarie,
Noi, cu evlavie,
Venim la raclă
Fără zăbavă!

Boli şi păcate
Avem în spate...
Griji şi uitare
De închinare...

Cine ne-ascultă
Ruga născută
Din sterpe zile
De pustiire?

Ne dăltuieşte
Inimi - ferestre
Spre harul veşnic,
Să fim iar sfeşnic!

Sfinte Nectarie,
Noi, cu evlavie,
Venim la raclă
Fără zăbavă!

SFÂNTULUI NECTARIE TAUMATURGUL

În pustiita lume, cu doruri prea deşarte,
A înflorit în taină un iubitor de carte,
Ce-a vrut ca tot ce-nvaţă, în adevăr să fie,
Gând transformat în faptă, exemplu cu tărie.

Dârzenia-i e blândă, el are darul milei,
Pe oameni îi ajută şi-aşteaptă geana Zilei;
Trăieşte-n veşnicie, deşi este în lume,
Cinsteşte-n toate cele al Domnului Sfânt nume.

Îi străluceşte chipul, îi străluceşte viața,
În orice loc slujeşte, fapta îi e măreaţă;
Cuvântul lui alină, ruga - vindecătoare,
Răbdarea lui sporește în orice-mprejurare!

Cu ochiul înspre moarte, ca punte înspre viaţă,
Păşeşte, Sfânt Episcop, fără să se oprească,
Păşeşte înspre inimi amarnic zăvorâte,
Pentru a le deschide în sfinte doruri, mute...

Moaştele-nmiresmate le-mparţi între biserici,
Dorind s-ajuţi pe oameni pierduţi în întuneric;
Reverşi minuni nespuse, cu har de la Stăpânul,
Nealinat nu pleacă, de la tine, niciunul!

Îţi mulţumim, Părinte, pentru oblăduire,
Picură har din ceruri, prin a ta mijlocire!

SFÂNTULUI IERARH NECTARIE AL EGHINEI

Transpirând cu sudoare de mir,
Sfântul Nectarie doarme sub patrafir.
Ar dori să-mplinească dorința
De-a răsfrânge în lume, credința.

I se roagă creștini și creștine,
El ascultă nădejdi și suspine -
și-n răbdarea-i sfințită de har
mijlocește din ceruri nectar.

Cât ar vrea el să vadă mai des
Cum se pleacă spre studiu ales,
Spre citire-n smerenie lină,
Tineri aprigi cu inima plină.

Iar alături în gând să le stea,
Mângâindu-i și sfat să le dea:
Nu uitați străduința din file,
Răftuită pentru aste zile.

Și-ar mai vrea să zărească în zbor
Bucuria de suflet ușor:
În necaz – fără vreo tulburare,
În măriri – fără vreo întinare.

Știe blândul ierarh cât de greu
E urcușul pân’ la Dumnezeu.
Și se roagă, mai mult, cu ardoare
Să se-audă din suflet chemare.

Neștiut și neînchipuit
Un episcop cu suflet jertfit
Brobonit cu sudoare de Rai –
Sub a lui rugăciune intrai.

multumesc mult