„Numai că noi trebuie să vedem aceste minuni, să fim conştienţi de ele şi că fără ajutorul Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului şi prin mijlocirea tuturor sfinţilor, noi nu am putea răzbi în viaţă, indiferent că este vorba de cea major sau minor, banal. De cele mai multe ori lucururile minore stau la temelia celor majore, dar noi nu vedem asta.
Însă noi suntem prea ocupaţi cu grijile lumeşti, ce mâncăm, cu ce ne mai îmbrăcăm, ce a mai făcut vecinul sau vecina, lăsând loc la alte probleme efemere în viaţa noastră, nerealizând de fapt ce este cu adevărat benefic şi de folos pentru noi: să deschidem ochii minţii, adunându-ne comori în cer şi să înţelegem că viaţa fără Dumnezeu şi Biserică nu are sens, să ne hrănim şi sufletul, nu numai trupul.
Sunt o persoană care de mică a avut tangeţe cu biserica, la început mai sporadice, apoi din în ce mai dese, dar de când a apărut Sfântul Nectarie şi citindu-i cărţile cu viaţa şi minunile sale, am înţeles şi mai multe, iar ochii minţii s-au făcut şi mai mari, înţelegând că viaţa trebuie trăită în Hristos şi Biserică şi că oricât de greu ne-ar fi trebuie să nădăjduim şi să ne rugăm, chiar dacă de cele mai mute ori mintea ne fuge, dar nu trebuie să ne lăsăm de rugăciune, pentru că noi poate nu înţelegem ce citim, dar diavoli înţeleg şi fug de la noi.
Sfântul Nectarie a intrat ca o adiere plăcută de vânt în viaţa mea şi pe 26 septembrie 2007, am fost pentru prima dată la Radu Vodă.
Când am intrat în sfânta mânăstire nu am făcut altceva decât să plâng şi mă vedeam cea mai nevrednică persoană, simţeam că eram nedemnă de o asemenea minune. Atunci când am atins de sfintele sale moaşte, am realizat cât de „mică” sunt fără credinţă, simţeam că prin atingerea mea pângăresc acel loc sfânt. Simţeam că plutesc, iar mireasma ce o emană sfintele moaşte nu te mai saturi să o adulmeci.
Apoi pe 9 noiembrie, chiar de hram, Sfântul m-a învrednicit din nou să ajung la Radu Vodă, numai că de data asta sfintele sale moaşte erau scoase afară din mânăstire şi amenajate într-un decor mirific – sau poate aşa l-am văzut eu – şi o mulţime de oameni aşteptau la rând pentru a săruta sfintele moaşte.
În anul 2008 am intenţionat să ajung din nou la Radu Vodă, tot de hram, dar serviciu a fost un obstacol şi cu mâhnire în suflet nu am reuşit să ajung la data stabilită. Am fost fugitiv in primvăra anului menţionat.
Anul viitor mi-am propus ca serviciul să nu mai fie un obstacol, şi într-adevăr nu a fost, altcineva a fost, o persoană care la vremea respectivă am crezut că va fi jumătatea mea –dar prin rugăciune am realizat că nu el este cel rânduit de Dumnezeu-.
Persoana respectivă am cunoscut-o către sfârşitul toamnei lui 2009, şi ceea ce părea că va fi frumos s-a transformat într-un coşmar, cu violenţe, urmăriri, neînţelegeri, acte duse, pot spune duse la extrem.
Am omis să precizez, că încetul cu încetul, fără să vreau a venit un con de umbră în care l-am „pitit” pe Sfântul Nectarie.
Eu, păcătoasa, l-am uitat, dar el niciodată nu m-a uitat, şi s-a ţinut „scai” de mine până când a devenit protectorul meu şi pentru asta nu am cuvinte să-i mulţumesc Sfântului şi să-i aduc slavă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru un aşa minunat dar, cu care am fost învrednicită eu, păcătoasa: SFÂNTUL NECTARIE, FLOARE ALEASĂ A RAIULUI.
Şi atunci am realizat şi înţeles, de ce Sfântul Nectarie se ţinuse scai de mine.
În 2010 viaţa mea era un calvar. Şi în aceste împrejurări am început să citesc Acatistul Sfântului Nectarie şi Paraclisul Maicii Domnului. Şi încet şi treptat, cu multă rugăciune din partea mea şi nu numai, post, spovedanie, cu deznădejde, îndoială, nădejde, speranţă, sau mai bine spus târâş-grăbiş, am reuşit şi am ieşit la liman.
Însă a fost o experienţă ce m-a marcat profund încât mai am momente în care îmi aduc aminte de acele clipe de coşmar, dar tata Nectarie – cum îi spun eu – e lângă mereu şi nu am să încetez a-i mulţumi mereu pentru grija şi mângâierea sa sfântă.
O altă minune, este aceea că de la acest nefericit capitol din viaţa mea, am mai cunoscute şi alte persoane şi de fiecare dată m-am rugat să mă ajute să înţeleg dacă este cel rânduit sau nu de Dumnezeu, pentru că este tare greu să ai lângă tine o persoană fără frică de Dumnezeu sau cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, în omiliile sale maritale, soţul şi soţia trebuie să meargă în acelaşi ritm spre Hristos.
O altă minune, e aceea că prin ajutorul său, am reuşit să nu mai fumez. Nu eram o fumătoare înrăită, era ca să spun, mai mult prosteală din prostie. Serviciul pe care îl aveam la vremea respectivă, îmi oferea posibilitatea de a mai face un bănuţ în plus, iar eu, în prostia mea, mă duceam şi printre altele şi îmi luam şi ţigări. Până într-o zi, când am înţeles ce păcat făceam şi cât de mult îmi băteam joc de rugăciune către Sfânt, şi mai ales pentru ajutorul său – pentru că rugăm printre altele, să mă ajute să mai câştig un bănuţ în plus - .
În februarie 2011, am ajuns la Radu Vodă şi printre altele m-am rugat să mă ajute să scap de acest viciu, ceea ce s-a şi întâmplat. Şi îi mulţumesc încă odată pentru ajutorul dat, pentru îndumarea şi mila pe care i-o arată unei păcătoase ca mine, pentru că ştiu că nu sunt vrednică de toate aceste minuni.
Minuni mai sunt multe, unele pe care le ştiu, iar altele de care nici nu am idee, însă cei ce vor citi nu vreau să fie plictisiţi de ale mele rânduri, nu îmi doresc decât să ia aminte că mare este puterea lui Dumnezeu şi multe sunt minunile sale.
Îmi amintesc că prin rugăiune către tata Nectarie, am dobândit şi un preot duhovnic aşa cum mi-am dorit: „Bucură-te, duhovnic sfânt, care îi ajuţi pe creştini să îşi găsească păstorii de care au nevoie”.
Poate o să vi se pară banal şi irelevant, dar sunt o iubitoare de animăluţe şi tot prin ajutorul Sfântului Nectarie s-a făcut bine un căţeluş pe care-l aveam atunci. El a venit pe lume cu un handicap: picioarele din spatele nu le putea mişca. L-am tot masat, făceam exerciţii zilnic cu el, am fost cu el la doctor, dar crescând tot mai rău se simţea, practic nu putea să meargă decât cu picioarele din faţă, cu cele din spate doar se tăra.
Atunci m-am gândit să-l ung cu ulei de la candela ce arde la moaştele Sfântului Nectarie şi tot odată mă rugam pentru însănătoşirea lui, dar şi pentru ca Sfântul să mă ierte că foloseam sfântul ulei pentru un câine, un animal şi nu un om, dar din disperare şi neputinţă, doar asta îmi mai rămăsese de făcut.
Şi nu mică mi-a fost mirarea să observ că treptat, a început să mişte picioarele şi ulterior să devină un câine perfect sănătos.
Aşa că mare făcător de minuni este Sfântul Nectarie, cel ce mijloceşte cu ale sale rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru noi nevrednicii, robii săi.
Deci, viaţa noastră este ea însăşi o minune şi pentru asta trebuie să îi mulţumim Domnului şi să-i dăm slavă pentru un aşa minunat dar.
Rugaţi-vă Sfântului Nectarie cu credinţă şi nădejde şi niciodată nu vă v-a lăsa. Şi ce este cel mai important: rugaţi-vă sincer, dezinteresat, adică nu aşteptaţi să se facă minunea cât ai pocni din degete, pentru că nu suntem vrednici de un asemenea dar şi asta pentru ale noastre păcate.
Îţi mulţumesc tată Nectarie că mereu eşti lângă mine, fii mereu cu mine şi în timpul de acum şi în cel din urmă ceas al meu şi în viaţa cea de veci. Iartă-mă că te-am supărat, că te-am întristat prin ale mele păcate, fii mereu cu mine şi la bine şi la greu. Nu mă părăsi tată Nectarie şi prin ale tale rugăciuni binecuvintează-mă cu credinţă, nădejde şi dragoste. Tămăduieşte-mă trupeşte şi sufleteşte, „Apostol al vindecărilor.”
Ocroteşte-i cu puterea ta pe toţi creştinii, uşurându-le suferinţele şi întăreşte-i în lupta duhovnicească, pentru ca să Îi cânte împreună cu tine Dumnezeului celui Viu: Aliluia!
„BUCURĂ-TE, SFINTE IERARHE NECTARIE, MARE FĂCĂTORULE DE MINUNI!””
(Elena C.)

„O ZI OBIŞNUITĂ, O MINUNE”

"Poate cei ce vor citi aceste rânduri, vor gândi că relatarea mea nu este cu nimic ieşită din comun, că este ceva firesc şi că doar eu cred că este lucrarea Sf. Nectarie, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena şi a Cuviosului Dimitrie Basarbov.
Într-o seară de octombrie, aveam calculatorul deschis şi printre alte activităţi ascultam şi Radio Trinitas (cum fac de fiecare dată), când la un moment dat aud că pe pe data de 24 octombrie vor veni la Bucureşti, la Sărbătoarea Cuviosului Dimitrie Basarabov, moaştele Sf. Nectarie de la Eghina şi că vor sta până pe 30 octombrie. Iniţial am crezut că nu am auzit bine, gândind că este vorba de moaştele Sf. Nectarie de la Mănăstirea Radu Vodă. Am început să caut informaţii pe net despre această veste, şi într-adevăr ceea ce auzisem era real.
Menţionez, că de aproximativ 2 ani îmi tot doresc să ajung la Eghina, dar din diferite motive nu am ajuns, dar sunt sigură că atunci când va rândui Sfântul voi ajunge.
Aşa că Sfântul Nectarie s-a hotărât să vină el la noi, pentru că sunt mulţi care doresc să ajungă în patria sa, dar din diferite motive nu pot să ajungă acolo.
Mulţumim Sfinte pentru un asemenea minunat dar cu care ne-ai învrednicit.
Dar să revin la relatarea mea: atunci mi-am propus ca pe 29 octombrie să merg şi eu la Sfintele moaşte, eu fiind din provincie, fiind dispusă să suport frigul, ploaia şi aşteptarea şi rugându-mă (poate o să vi se pară banal) să nu plouă torenţial cum a fost la Cuvioasa Parascheva, nu mă deranja dacă ploua, dar să fie în averse, şi tot odată să mă ajute Sfântul să pot ajunge şi acasă (ultimul mijloc de transport fiind la ora 19:45). Aveam unde să râmăn în Bucureşti, dar îmi doream ca toată încărcătura şi bucuria spirituală de la Sfintele moaşte să o duc la casa mea, şi nu la alţii (este la fel ca la Sfânta Liturghie, după ce se termină să mergi direct acasă şi nu în vizite, la magazin, la bar, etc.).
Aşa că în dimineaţa zilei de 29 octombrie, la ora 04:30 eram deja în drum spre Bucureşti, la ora 07:00 aflându-mă deja la rând la Sfintele moaşte, iar la ora 10:45 ajuns să mă închin şi să sărut cu nevrednicie Sfintele moaşte (rândul s-a întins pe o distanţă de 2 km).
Înainte de a ajunge la Sfintele moaşte, cu aproximativ 200 metri, a început să plouă mărunt, dar nu a durat prea mult. La un moment dat era chiar plăcut, pentru că se oprise vântul care până atunci a tot însistat să sufle cu mare putere.
Tot aşteptând la rând, am mai vorbit cu câteva doamne din jurul meu, iar o doamnă chiar ne spunea că anul trecut, aproximativ aceeaşi distanţă ca şi anul acesta, a parcurs-o în 11 ore, stând de dimineaţa până la ora 18:00.
Nu-i asta oare o minune? O lucrare a Sfinţilor?
Trageţi dvs. concluzia.
MINUNAT ESTE DUMNEZEU ÎNTRE SFINŢII SĂI!
(Elena C.)