Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 22:58 pe 23.09.2012
Seminarul Teologic Rizarios a trimis mănăsrtirii în semn de recunoşrinţă şi recunoaştere a serviciilor deosebite aduse de Sf. Nectarie şcolii o lespede de marmură ca să-i acopere sfântul mormânt. Pe ea a fost săpat un poem compus în hexameri eroici de către elevii Seminariului pentru sfântul Părinte:

„Priveşte, trecătorule, mormântul Stăpânului nostru
Credinciosul Domnului, Nectarie Kefalas,
Mitropolitul cel vestit al Pentaoplisului,
Cel ce a petrecut o viaţă întru virtute şi cucernicie şi
Cel ce ale Cuvântului Dumnezeiesc toate ni le-a arătat
Cu învăţătura-i de viaţă dătătoare,
O rană adâncă de durere lăsând nevindecată
În sufletele credincioşilor şi în sufletelor Muzelor ce i-au prietene.
Îl plânge obştea vieţuitoarelor din Partenonul cel sfânt al Eginei,
Lacrimi fierbinţi vărsând, îl plâng şi ucenicii de la Rizarios,
Ce l-au avut părinte pe cel ce cu înţelepciune şi virtute i-a hrănit.
Muzele însele ce, părăsindu-şi sălaşul şi coborând-se din Pieria
Au venit să locuiască în părţile Eliconului,
Îşi plâng ocrotitorul plecat dintre noi... ”

Lespedea de mormânt a fost adusă în mai 1921, şaşe luni după înmormântarea sfântului trup. Înaintea de a fi aşezată, maicile au socotit că ar trebui să aranjeze mormântul, ca să nu se surpe. A fost de aceea nevoie să scoată din nou trupul din pământ. Când au ridicat capacul coşciugului s-au aflat în faţa unei vederi minunate: sfântul trup al Părintelui era neputrezit. Înăuntru se aflau moaştele unui sfânt cu chipul palid, ce părea să doarmă. Din ele se răspândea o mireasmă negrăită, cea a Harului Sfântului Duh. Până şi florile de lămâi ce acopereau trupul primiseră darul nestricăciunii, părând că atunci fuseseră culese din pom.
Maicile au dus într-o încăpere, cu mare evlavie, sfintele moaşte ale de Dumnezeu purtătorului Părinte, moaşte de dar şi de bună mireasmă, şi acolo au stat timp de trei zile, „umplând totul de bună mireasmă”, până ce a fost gata mormântul. Apoi l-au depus din nou la sânul maicii glii, cum cerea rânduiala Bisericii. În cazul în care un trup nu este atins de stricăciune după adormire, el trebuie lăsat în pământ pentru a se vădi dacă neputrezirea se datorează unor cauze naturale sau unor cauze suprafireşti, chiar dacă răspândirea neîncetată de bună şi tare mireasmă duhovnicească dovedeşte că acela este trup sfânt şi sălaş al Harului lui Dumnezeu.
Din curiozitate plină de evlavie şi din mare dragoste pentru Părintele lor duhovnicesc, maicile au hotărât ca după un an şi jumătate să deschidă iarăşi mormântul. Minune! Sfântul trup s-a găsit neatins, neschimbat, într-o stare suprafirească, acoperit doar de paloarea celor adormiţi, înmiresmând totul în jur. Nu era nici o îndoilaă că Harul lui Dumnezeu îl mărea pe credinciosul slujitor al Domnului, dumnezeiescul Nectarie, păstrându-i trupul fără prihană neatins de urâciunea putreziciunii.
Din nou l-au aşezat în pământ. Timpul trecea, iar gândul maicilor şi al poporului era la mormântul sfântului, pe care-l udau cu mirul lacrimilor lor. Nu erau lacrimi de tristeţe că nu se mai afla cu dânşii, ci lacrimi de rugăciune. Îl implorau pe sfântul lor Părinte să le tămăduiască bolile şi suferinţele sufletului, ale minţii şi ale trupului. Aceia care îi cereau Harul „primeau darul întru cererea cea de folos.” Mormântul sfântului cel smerit cu inima se prefăcuse în izvor de tămăduiri şi era mai cinstit decât scăldătoarea Siloamului, fiindcă, spre deosebire de aceasta, care „din vreme în vreme”, vindecă numai un singur bolnav, mormântul lui tămăduia nenumăraţi.
După trei ani încheiaţi de la fericita adormire a Părinetelui său, s-a strămutat la Domnul, dând semne de sfinţenie, şi Xeni, egumena nevăzătoare, ce fusese şi ea sălaş al luminii celei adevărate, care fusese străină în această lume (în limba greacă Xeni înseamnă srtăină). Maicile hotărâseră toate într-un cuget ca la răstimpurile rânduite de Biserică să deschidă fericitul mormânt în care se odihnea acest tezaur al Ortodoxiei. Când aşadar după trei ani l-au deschis din nou s-au aflat iarăşi în faţa aceliaşi privelişti minunate: trupul şi sfintele veşminte erau neputrezite, printr-o putere mai presus de fire.
Această biruinţă a Harului asupra firii omeneşti, care arată că „se înnoieşte şi firea, se înnoieşte şi vremea”, poate fi explicată. Harul care locuieşte cu prisosinţă în sufletele sfinţilor le intră şi în trup. Prin urmare, după ce iese sufletul, Harul Sfântului Duh lucrează în trupul lor şi în tot ce se atinge de el, „biruindu-se rânduiala firii”. Atunci se fac nestricăcioase toate câte prin fire sunt spuse stricăciunii, iar cele ce ar trebui să răspândească duhoare, dimpotrivă, răspândesc bună mireasmă. Demonii sunt alungaţi şi boli ce n-aveau leac se tămăduiesc prin Harul Sfânt. Aşa cum Apostolii, care erau plini de Duhul Sfânt, vindecau nu numai cu cuvântul, ci şi cu „umbra” lor sau cu „ştergarele” sau cu vreun lucru de al lor, tot aşa şi sfinţii ajung izvor de tămăduiri, umplându-i „acelaşi Duh.”
Lucrarea taumaturgică a Părintelui contiunua fără încetare dincolo de mormânt: mulţi mărturiseau că îi tămăduise de boli cu neputinţă de vindecat, în timp ce alţii dădeau mărturie că sfântul alungase dintr-înşii demoni puternici ce-i chinuiseră ani de-a rândul şi care sub puterea lui ieşeau cu strigăte înspăimântătoare.. Mulţi credincioşi veneau din cele mai îndepărtate ţinuturi ale Greciei sau din ţări străine ca să se închine mormântului său în Egina, care li se arătase şi care-i vindeca de boli de nevindecat. Despre Sfântul Nectarie ca făcător de minuni şi tămăduitor auziseră foarte mulţi credincioşi şi acestui lucru s-a datorat hotărârea Bisericii de a-i recunoaşte şi oficial sfinţenia, recunoscută mai întâi de cei mulţi.
În ciuda tuturor dovezilor care mărturiseau în chip minunat despre prezenţa Sfântului Duh, dovezi mai mult decât convingătoare, şi în ciuda dorinţei aprinse a maicilor şi a nenumăraţilor credincioşi, care se bucuraseră de binefacerile sfântului, de a-i vedea sfintele moaşte mutate în biserică, spre a li se închina tot poporul doritor al lui Dumnezeu, totuşi acestea au mai rămas o vreme în mormântul izvorâtor de mir.
În cele din urmă s-a dovedit că vrerea Cuviosului şi de duh iubitorului Părinte, care „vedea dinainte ce era mai bine”, să fie de folos cât mai multora şi el însuşi „ca mădular întreg şi neîmpărţit” să fie comoară a cât mai ultor sfinte biserici şi mănăstiri, ca toţi să se sfinţească, toţi să primească Harul său şi pretutindeni să se reverse mireasma cea bună. De asemenea, voia să le fie leac păcatului ce se întinde tot mai mult, leac împotriva ateismului şi răcirii inimilor noastre, împotriva morţii ce pune tot mai mult stăpânire pe sufletele noastre şi împotriva uitării lui Dumnezeu şi a celor sfinte.
Aşa cum iudeii învârtoşaţi cereau odinioară semne, iar elinii înţelepciune, tot aşa şi acum mărturiile de netăgăduit despre vindecarea unor boliu incurabile, buna mireasmă izvorâtă din „oasele sale goale”, toate minunile făptuite, apariţiile sfântului, toate acestea pot deştepta şi scoate la lumina lui Dumnezeu pe mulţi care dorm întunericul satanei. Spunem mulţi, fiindcă pe cât de mulţi sunt aceia întorşi de la ateism la credinţă de minunile Sfântului nostru Părinte, toţi atâţia sunt şi rătăciţii fără de nădejde, care, şi de ar vedea morţii înviind, tot n-ar crede.
Atât monahiile, cât şi poporul aşteptau cu nerăbdare canonizarea Sfântului Părinte şi scoaterea lui pentru totdeauna din măruntaiele întunecate şi reci ale pământului la lumina slujirii şi cinstirii sale în biserică. De aceea, urmăreau din vreme în vreme starea sfintelor moaşte. S-a constat că prin iconomia lui Dumnezeu sfântul trup s-a păstrat în bună stare şi neputrezit ani de-a rândul. În cel de-al douăzecilea an de la adormire, după ce în primii ani şi cei mai neîncrezători s-au putut convinge de prezenţa lui Dumnezeu înlăuntrul Sfântului Părinte, tot Dumnezeu a îngăduit ca după ce o vreme a oprit, legea firii să-şi urmeze cursul. Sfântul trup de nevoitor al Părintelui s-a desfăcut în cele din urmă în „cele din care a fost făcut”. Harul dimnezeiesc a rămas însă în sfintele sale oseminte în chip de bună mireasmă mai presus de fire, de vreme ce „răspândesc o mireasmă negrăită şi nespus de dulce celor ce cu evlavie li se închină şi cu credinţă le sărută.”
Această putrezire s-a făcut prin pronia Domnului şi ca urmare a dorinţei de Dumnezeu purtătorului Părinte. O mărturiseşte o credincioasă căreia Sfântul Nectarie i s-a arătat ca s-o liniştească. Aflând că trupul Sfântului Nectarie putrezise şi necunoscând iconomia atotînţeleaptă a lui Dumnezeu, această femeie a început a se jeli nemângâiată zi şi noapte, până într-o noapte când l-a văzut aievea, purtător de lumină şi cu totul viu, pe iubitul său Părinte Necatrie cel atât de dorit, cel îndumnezeit după Har. Dânsul i-a zis atunci cu zâmbetul său plin de sfinţenie, pe care femeia îl cunoştea atât de bine:”De ce te-ai întristat? Eu m-am rugat Domnului să îngăduie trupului meu să putrezească. L-am rugat pentru evlavia creştinilor, ca osemintele mele să se împartă în toată patria noastră Grecia şi în toată lumea şi să fie mângâiere credincioşilor.”
La 32 de ani de la cuvioasa sa adormire, după ce sfintele sale moaşte au dobândit o ultimă înfăţişare, aceea a de oseminte, după voia sa, dar şi prin puterea Harului Sfântului Duh, dezgroparea lor cu toată cinstea cuvenită şi recunoaşterea lor ca sfinte moaşte.
Slujba de dezgropare a fost ţinută pe 2 septembrie 1953, de către Mitropolitul Procopie, sub oblăduirea căruia se afla Egina. Împreună cu dânsul au slujit fostul Mitropolit de Ilia, Antonie, şi preoţi veniţi din toată Egina. Au asistat oamenii de seamă ai Eginei, autorităţi, monahii venite de la alte mănăstiri şi mulţime de credincioşi evlavioşi. Seara s-a ţinut priveghere în biserica mănăstirii, cu mulţime de clerici şi mireni.. „Închinarea la sfintele moaşte ale dumnezeiescului Ierarh Nectarie a avut loc în cântări de slavă, asupra tuturor pogorându-se mireasma negrăită a sfântului.”
Mireasma sfintelor sale moaşte n-a încetat niciodată a se pogorî asupra nenumăraţilor închinători ai Harului lui Dumnezeu sălăşluit în persoana sa. „Martori care au fost de faţă la adormirea şi la îngroparea Sfântului Părinte povestesc că din trupul adormit izvora sfântul mir. Biserica noastră a nai dobândit un sgânt izvotâtor de mir. Oricine se va închina sfintelor sale moaşte va simţi o mireasmă ce iese dintr-însele şi va fi cuprins de o sfântă tulburare şi teamă de Dumnezeu.”
Vorbind de minunile sfântului şi de multele sale binefaceri, am putea pomeni aici cuvintele Evanghelistului: „Dar sunt şi multe alte lucururi pe care le-a făcut...şi care dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris.”
După ce poporul s-a încredinţat de sfinţenia de netăgăduit a Părintelui Nectarie şi în urma demersurilor făcute de către Mitropolitul oblăduitor al Eginei, Patriarhia Ecumenică a purces printr-un act patriarhal sinodal la canonizare. Astfel, în 1961 preablândul nostru Părinte a fost consacrat în mod oficial şi trecut în rândul Sfinţilor Ortodoxiei. Este prăznuit pe 9 noiembrie în toate bisericile şi mănăstirile. Atunci e cinstit ţi se cântă cântări inspirate din Cnoane, din Paraclise, din Canonul Bunei Vestiri şi din Laude, cântări ce au fost compuse de părintele Ghersaim Mikrainnanitis.
Postat 22:59 pe 23.09.2012
„Veniţi toţi, primiţi învăţătura nemuritoare despre înţelepciunea cea adevărată şi despre credinţa plină de evlavie, veniţi să primiţi comoara ştiinţei celei adevărate. Bucuraţi-vă şi desfătaţi-vă toţi de florile minunate şi înmiresmate ale înţelepciunii sale şi săturaţi-vă de învăţăturile sale. Stăpâni şi supuşi, regi şi preoţi, monahi şi mireni, bogaţi şi săraci, robi şi oameni liberi, toţii înţelepţii şi toţi câţi n-aţi auzit de binefacerile învăţăturii, să vă înţelepţească, să vă lumineze şi să vă sfinţească cinstistul şi sfinţitul său trup, umpleţi-vă de mireasma lui şi sufletele şi trupurile voastre se vor înmirema.
Dar, o culme a Părinţilor, cunună a Ierarhilor, pildă şi chip al cucernicilor învăţători, păzeşte-i pe toţi credincioşii de toată erezia şi de toată rătăcirea în care vor să-i poarte legiunile cele noi piezătoare de suflete, ce vor să lovească în Ortodoxie şi să întineze curata şi neprihănita noastră credinţă. Roagă-te dar fără încetare lui Dumnezeu Cel în Treime pentru pacea lumii, pentru ocrotirea şi întărirea tuturor Creştinilor. Amin.”
Postat 00:21 pe 7.10.2012
Moaştele Sfântului Nectarie se găsesc la mănăstirea pe care a întemeiat-o în Eghina. Mâna stângă se află în catoliconul Mănăstirii Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Părticele din moaştele Sfântului se mai găsesc la Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nectarie din Coslada (Madrid), Biserica Sfantul Gheorghe din Toronto - Canada, The Orthodox Community of Agios Nectarios - Londra, Manastirea Rakovica din Belgrad - Serbia şi la Biserica Sfantul Nectarie (Charlotte, Carolina de Nord).

Unul din locurile pe care Sfantul Nectarie si-a dorit sa le binecuvanteze in chip deosebit este si Manastirea Radu Voda din Bucuresti. Aici, intr-o racla asezata intr-un baldachin, in pronaos, se afla o particica din moastele sale: prin aducerea acestui dar binecuvantat, aceasta manastire a devenit Eghina romaneasca. Pentru aceasta sta dovada multimea de credinciosi care vin sa se inchine la sfintele moaste, si primesc ajutor pe masura credintei lor.

În România, părticele din moaştele Sfantului Nectarie se mai găsesc la:
-Mănăstirea Putna (racla cu Moastele este în Sfantul Altar);
-Biserica "Sfantul Ierarh Nectarie" din Iasi (racla este în Sfantul Altar);
-Schitul "Sfintii Ioan si Nectarie" (Brădetu, jud.Arges), racla fiind asezată în naosul paraclisului ;
-Manastirea Halmyris, com. Murighiol, jud.Tulcea ;
-Biserica "Sfintii Voievozi", sat Ghimicesti, com Fitionesti, jud.Vrancea ;
-Biserica "Sfanta Treime", loc. Bucium, jud. Brasov ;
-Biserica Spitalului TBC din Sibiu;
-Biserica "Sfantul Ierarh Nicolae si Izvorul Tamaduirii", spitalul judetean Sfantul Ioan cel Nou, Suceava ;
-Schitul "Nasterea Maicii Domnului", com Sinca Veche, jud. Brasov ;
-Biserica "Nasterea Maicii Domnului si Sfantul Nectarie", cart. Alexandru cel Bun, Iasi ;
-Catedrala Episcopala din Galati ;
-Capela "Sf. Andrei" din cadrul Spitalului Judetean Galati;
-Biserica Memoriala "Mihai Viteazul", Alba Iulia;
-Catedrala din Sibiu;
-Biserica "Sfintii Doctori Cosma si Damian" din cadrul Spitalului Fundeni, Bucuresti;
-Biserica "Sfantul Gheorghe" din Slobozia, judetul Ialomita;
-Manastirea Sfintei Cruci, Oradea, judetul Bihor.

 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni