Sf. Cuvios Sila

Originar din tinutul Botosanilor – unde vietuise un timp în Schitul Oraseni pâna la moartea staretului sau Ghedeon –, viitorul egumen Sila ne spune în Istoricul pe care l-a scris el însusi care a fost motivul pentru care a venit la Sihastria Putnei: „am ramas fara staret”. Avea pe atunci 13-14 ani. Este primit de staretul Teodosie care-l si calugareste. Foarte repede este hirotonit diacon si preot de catre episcopul de Radauti Calistru (1708-1728). Este rânduit apoi econom al Schitului, si, ca ucenic al Staretului Dosoftei (1715-1753), a purtat grija de toate cele necesare fratiei timp de treizeci de ani.

Ieroschimonahul Sila devine egumen al Schitului în toamna anului 1753, numit fiind de catre însusi mitropolitul Iacov Putneanul al Moldovei (1450-1460).

Cu sfatul, cu îndemnul si cu binecuvântarea mitropolitului Iacov, egumenul Sila a întreprins ample lucrari de amenajare a schitului. Vechea si micuta biserica de lemn (care avea acum un secol si jumatate) a fost mutata în livada cu meri, în jurul ei fiind amenajat cimitirul pentru odihna pâna la cea de a doua venire a calugarilor de aici.

Noua biserica a fost construita de data aceasta din piatra de râu, lucrarile demarând în anul 1754 (la mai putin de un an de la instalarea ca staret a cuviosului Sila), finalizându-se dupa patru ani de munca împletita cu rugaciune. Sfântul locas a primit hramul „Bunei Vestiri”, fiind sfintit în 1758 de episcopul Dosoftei Herescu (1750-1789) al Radautilor, asa cum rezulta si din pisania pastrata la Manastirea Putna: „Sfânta Sihastrie a Putnei din început a fost facuta din lemn de Ilie Cantacuzin si s-au înnoit facându-se din piatra în zilele Mariei Sale Constantin Racovita Voievod, cu mila mai multor crestini si prin silinta staretului Sila si s-a sfintit de Kir Dositei, episcop de Radauti, valeat 7266 (= 1758)”.

În paralel cu zidirea bisericii, au fost realizate si alte lucrari: s-a consolidat terenul accidentat din jurul noii biserici, s-au demolat vechile chilii si s-au ridicat altele noi, au fost înnoite pivnitele pentru alimente si vin, s-a amenajat cismeaua de apa, s-a largit si s-a împrejmuit curtea, construindu-se trei porti: una principala, încadrata de doua mai mici. Si aceste lucrari au putut fi duse la împlinire tot cu ajutorul bunilor crestini si a unor boieri ai vremii. Tocmai pentru a nu fi uitat acest gest al lor, egumenul Sila a alcatuit un pomelnic în care sa fie înscrisi „numele tuturor fericitilor miluitori”, îndatorându-i pe urmasi sa-i pomeneasca la sfântul jertfelnic.

S-au pastrat câteva manuscrise în biblioteca Manastirii Putna din care aflam despre unele danii facute de Constantin Mihail Racovita Voievod, Scarlat Ghica, Ioan Teodor Calimachi si Grigorie Ioan Calimachi. Putem spune ca, în timpul egumenului Sila, Sihastria Putnei a cunoscut cea mai înfloritoare perioada nu numai din punct de vedere duhovnicesc, ci si din perspectiva administrativ-gospodareasca.

În muzeul manastirii Putna se gasesc si urmatoarele obiecte liturgice donate de catre egumenul Sila: un potir de argint aurit în interior (1756), un set de vase din 1757 compus din: un potir de argint, la fel, aurit în interior, cu o remarcabila frumusete decorativa, un disc de argint, o steluta, toate trei lucrate de maistrul Rafail, carora li se alatura o copie despre care se crede ca a fost daruita tot de staretul Sila, împreuna cu celelalte vase liturgice. Se mai pastreaza în inventarul manastirii si o pereche de paftale care au apartinut staretului Sila, dupa cum rezulta din inscriptiile de pe amândoua, si care au fost aduse aici dupa moartea sa, probabil în 1785, când schitul este desfiintat, iar ultimii vietuitori cu fost transferati la Manastirea Putna.

Asezamântul monahal de la Sihastria Putnei a fost si un centru cultural deosebit. Spre deosebire de majoritatea manastirilor si schiturilor, acesta nu a posedat pamânt arabil, sihastrii de aici respectând cu multa strictete regulile schimei monahale. În 1783, cuviosul Natan scria, confirmând cele afirmate anterior: „(…) mosii, tigani si robi si loc de arat si semanat nu s-au dat. Si macar de a si vrut cândva cineva dintre crestini pentru ctitoria si pomenirea sa sa dea vreo mosie la aceasta Sihastrie, parintii nicidecum nu au primit stiind ca cu robi si cu mosii si cu lucrarea pamântului si cu dobitoace nu vor putea fara de griji, gâlcevi si suparari sa-si savârseasca rugile, slujbele si jertfele dupa rânduiala si datoria sihastrescului cin ”. Viata duhovniceasca se afla deci pe primul plan; sihastri, prin rugaciunile lor, s-au sfintit pe ei însisi si au ajutat si pe oamenii care le cereau sa se roage pentru ei, acestia îndatorându-se – drept recunostinta – sa le asigure cele necesare pentru trai. În ragazul dintre rugaciune si fugara odihna, monahii se ocupau cu traducerea, copierea, înfrumusetarea cartilor folositoare de suflet, marturie a ostenelii lor carturaresti fiind exemplarele care s-au pastrat la Manastirea Putna, altele pierzându-se datorita vremilor neprielnice.

Ultimii opt ani de viata ai staretului Sila au fost deosebit de grei, trebuind sa îndure multe lipsuri din cauza schimbarilor de ordin politic. Dupa rapirea Bucovinei de catre Imperiul Habsburgic (7 mai 1775), Sihastriei i s-au pus multe interdictii, daniile obisnuite ale domnilor moldoveni au încetat, asa încât, în repetate rânduri staretul Sila face apel la bunii crestini pentru a-i ajuta.

La 10 martie 1781, dupa 27 de egumenie, batrânul cuvios Sila se retrage de la conducerea schitului, lasându-l ca urmas pe ieroschimonahul Natan. A mai trait doi ani în schit, iar la 23 aprilie 1783 a trecut la cele vesnice, în vârsta de peste 81 de ani, dintre care peste 70 i-a petrecut în nevointa la Sihastria Putnei. Piatra lui de mormânt a fost descoperita în 24 aprilie 1990 în partea dreapta a exteriorului bisericii, chiar lânga pronaos, având aceasta inscriptie: „ Aicea zac oasele ieroschimonahului Sila … care au raposat valeatul 7291 (= 1783), aprilie 23 ”.
În drum spre Sihastria Putnei, se gaseste pe partea stânga aproape de intrarea în manastire, izvorul Staretului Sila. În septembrie 1882, staretul Manastirii Putna, Dezideriu Cozub (1878-1895), a ridicat aici o cruce din piatra care poate fi vazuta si astazi.

Istoricul: Stareţul Sila spune într-o lucrare că Schitul a fost construit în timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, după anul 1466. Ultimul stareţ al sihăstriei, Naftan, în apelul ce-l face credincioşilor, în 1783, ca să-l ajute pentru repararea bisericii, spune şi el că sihăstria a fost înfiinţată în 1466, practic o dată cu Mănăstirea Putna. Ctitor este un tătar creştinat, călugărit la Mănăstirea Putna cu numele Afanasie. Hotărând să ducă o viaţă retrasă şi liniştită şi-a construit o chilie aici, în faţa soarelui, lângă un limpede izvor. Cu timpul au venit şi alţi călugări care şi-au construit chilii alături de a lui Afanasie şi împreună, au ridicat o bisericuţă din lemn. Când armatele regelui Sobieski au invadat Moldova, sihaştrii Sihăstriei Putna au pribegit, biserica rămânând pustie. După pacea de la Karlowitz din 1699 a venit în sihăstrie un călugăr ungurean pe nume Lazăr, care fusese în slujba Mitropolitului Dosoftei, pribegit în Polonia. Găsind biserica distrusă, sihastrul Lazăr a solicitat vistiernicului Ilie Cantacuzino să construiască aici o biserică. Acestuia plăcându-i peisajul, a ridicat pe aceste locuri o bisericuţă din lemn. După Lazăr, urmează ca stareţ Teodosie. În timpul lui a sosit la sihăstrie un cazac din Kiev şi un băiat de 13-14 ani de la Schitul Orăşeani. Era în zilele Episcopului de Rădăuţi, Calistru (1708-1729). Cazacul, cu numele Domentian, s-a călugărit primind numele de Dosoftei, iar băiatul, hirotonit la început ca preot, s-a călugărit cu numele de Sila. În anul 1729 ieromonahul Sila a plecat la peştera Lavra Pecerska din Kiev, în timp ce cazacul Dosoftei devine stareţul sihăstriei. Domnitorul Grigore Ghica al II-lea, în 1728-1733 şi în 1747, face unele înlesniri sihăstriei, o scutire de bir şi o miluieşte cu unele ajutoare. stareţul Dosoftei moare în 1753. Ieromonahul Sila, întors de la Kiev, devine stareţ la sihăstria pe care o întăreşte şi o înzestrează. La 3 aprilie 1756, Constantin Racoviţă face şi el înlesniri sihăstriei. Stareţul Sila a mutat bisericuţa de lemn în livadă cu nuci şi pe locul ei construieşte o biserică din piatră, împrejmuieşte incinta, construieşte o poartă mare de intrare şi altele mai mici. În anul 1758, biserica de piatră (începută în 1754) este sfinţită de Dosoftei, episcop de Rădăuţi.

Descriere: Biserica este o construcţie din zid de piatră în formă de cruce, căptuşită cu cărămidă în interior, cu spaţiul compartimentat în altar, naos, pronaos, pridvor închis. Altarul este luminat de o fereastră spre răsărit. Catapeteasma din lemn de stejar este ornamentată cu o frumoasă sculptură realizată la Tg. Neamţ de sculptorul în lemn Mihuţ Dogaru. Naosul, cu absidele înguste, primeşte lumină de la câte o fereastră amplasată în fiecare absidă. Deasupra naosului se ridică o turlă deschisă, de formă hexagonală la exterior. Pronaosul şi pridvorul au câte o fereastră pe zidurile de la sud şi nord. Toate ferestrele, cu ramele din fier corner, sunt dreptunghiulare. La nord de pronaos se află două încăperi pentru spovedanie şi obiecte bisericeşti, iar în turnul acestor încăperi este clopotniţa. Uşile de la intrarea în pridvor şi pronaos sunt din lemn de stejar, frumos finisate. Pentru camera de mărturisire şi cea de obiecte bisericeşti exista o uşă, tot din stejar, fixată în partea de nord. Tot mobilierul din biserică este din lemn de stejar sculptat. Policandrele sunt confecţionate la Protoieria din Tg. Neamţ, iar cele două tetrapoade aflate în faţa catapeteasmei, pe stânga şi dreapta, pentru icoana praznicului ori a hramului şi cea a Maicii Domnului cu Pruncul, sunt executate în Grecia de un monah de la Mănăstirea Edesa. Biserica este pardosită cu marmură, iar acoperişul este din tablă zincată, aşternută în formă de solzi de peşte. Faţadele exterioare au sub cornişe, de jur-împrejurul bisericii un rând de ocniţe pictate.

Pictura: Pictura este realizată în tehnica frescă de către Liviu Dumbrava din Gura Humorului, planul iconografic urmând erminia specifică bizantină. În exterior, biserica nu este pictată. Doar în ocniţe sunt zugrăvite chipuri de sfinţi, iar deasupra uşii de la intrarea în biserică este pictată icoana hramului: Buna-Vestire.

Altele: Între ruinele bisericii au fost descoperite pietrele de mormânt ale stareţilor Sila şi Paisie, precum şi osemintele lor ca şi cele ale staretului NATAN