|
Postat 06:13 pe 11.09.2014
|
|
Floarea din Rai Maica Domnului Marți, 09 Septembrie 2014 22:19 Parabolic vorbind, se spune că Eva ori de câte ori mergea să se închine Domnului la Pomul Vieţii, de fiecare dată îi cădea pe piept o „Floare de Taină” pe care Lucifer încerca să i-o fure, dar nu reuşea. După multă vreme, în iad apare un demon grăbit şi alarmat. Vine de undeva de departe, dintr-un ţinut al pământenilor... Are o expresie de panică şi totodată de ceva tainic. Îşi face loc forţat până ajunge la scaunul luciferic şi spune gâfâind: - S-a născut „Floarea din Rai” şi repetă ca un posedat mereu aceasta... Deşi ceilalţi demoni îl izgoneau, Lucifer îl luă cu binişorul cerând amănunte despre această Floare, iar acesta continuă: - Undeva într-un ţinut al pământenilor s-a născut „Floarea din Rai”, s-a născut „Fiica Evei”, aceea care trebuia să se nască din „Floarea Pomului Vieţii” şi pe care tu, Lucifer, ai împiedicat-o. - Nu se poate..., nu se poate..., începu să strige furios Lucifer! - Lucifer, este adevărat ce-ţi spun... S-a născut Floarea din Rai..., i-am văzut semnele... - Ce semne? Spune mai repede! - S-a născut o copilă ce nu seamănă cu nici una. Are pe piept „Semnul Cărţii Vieţii”, şi are o inimă ce Bate..., ce Bate..., ah..., nu pot spune, că simt că mor... E Inima parcă a întregii Lumi. Noi nu mai ştim ce este inima. Eu am văzut-o la această copilă: Floarea din Rai. Şi ca un nebun se zvârcoleşte pe jos, de îi bagă în sperieţi pe toţi demonii. Însuşi Lucifer căzu de pe scaunul său... - „Va-să-zică s-a renăscut chipul Evei, Chipul de Taină al Lumii, care va naşte pe Fiul lui Dumnezeu... ah... cât am vrut eu să împiedic această întrupare a Fiului..., şi nu se poate... El e mai tare decât mine”... gândeşte în sine Lucifer, şi furios strigă: - Demoni, încă o dată la treabă serioasă.... Să urmărim atenţi ce va urma şi să facem tot ce e posibil să prevenim... să prevenim... Încă nu e pierdută lupta noastră. (Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi, Colecţia Isihasm, 1998, pp. 151-152). Sensul acestei parabole este cu prisos desluşit de Sfântul Teofan al Niceei, atunci când arată că scopul zidirii întregii creaţii nu-i altul decât ivirea Maicii Domnului: „Această taină de nespus a întrupării Cuvântului a fost prehotărâtă dinainte de veci, din veşnicie şi pentru ea avea să aducă din nefiinţă la existenţă toate făpturile precum predă taina teologiei [...] omul a fost zidit ca o pregătire anticipată a tainei economiei lui Hristos, fiind făcut o pârgă a tuturor celor ce sunt pregătite de Dumnezeu, pe de o parte, pentru o împărtăşire de El şi o unire de nespus cu El, iar, pe de altă parte, pentru un schimb şi o comuniune negrăită e celor dumnezeieşti, pentru ca nimic din cele ce sunt să nu-şi mai aibă mişcarea lăsată liberă şi nepărtaşă de prezenţa Lui. Deci, dacă omul adună în sine însuşi în mod ipostatic toată creaţia inteligentă şi sensibilă, devenind un mediator şi inel de legătură între inteligenţă şi materie, tot aşa Hristos a conectat în Sine în mod ipostatic toată natura necreată şi creată, făcându-Se mediator între Dumnezeu şi toate creaturile aflate prin natură la o distanţă infinită de El [...] De aceea, toată creaţia întinzând prin umanitatea care e în ipostasa Mamei lui Dumnezeu ca o mână dreaptă spre Creatorul pentru a intra în contact cu El, prin această palmă şi degetele ei, adică prin asumatul divin luat din Ea, intră în contact şi se alipeşte de dreapta Celui Preaînalt întinsă până la noi din pricina covârşirii iubirii de oameni [...]” (Discurs despre Preacurata şi Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, care prin multe laudă în chip diferit măreţiile Ei negrăite şi cuvenite lui Dumnezeu şi arată şi că taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul este o convergenţă şi o conexiune între Dumnezeu şi întreaga creaţie, lucru care este binele ultim şi cauza finală a celor ce sunt, VIII-IX, 16-20). Nimic în cer şi pe pământ nu poate concura cu iubirea Maicii Domnului pentru Dumnezeu, pentru întreg neamul omenesc şi pentru toată zidirea. Aşa se exprimă icosial Acatistul ei: „chiar dacă după judecata lui Dumnezeu ar fi cineva vrednic de osândă, totuşi prin rugăciunile tale dobândeşte vreme de pocăinţă”. Acolo unde lucrurile par iremediabile şi judecăţile definitive spre irecuperare, acolo poate pătrunde mila şi iubirea Maicii Domnului. În numele acestei iubiri totale la care însuşi absolutul dumnezeiesc nu a putut rezista, Maica Domnului este „Floarea din Rai” care înmiresmează toată duhoarea pământului şi a iadului cu parfumurile Raiului. Atât de negrăită este frumuseţea Fecioriei Ei, atât de neobişnuit parfumul curăţiei Ei, încât îl mişcă pe Dumnezeu spre absolută milă, îi înfrumuseţează cu mai multă lumină pe îngeri, îi copleşeşte cu bunătate pe oameni, îi arde pe demoni trezindu-le amintirea luminii pe care au refuzat-o. Acum când sărbătorim naşterea Maicii Domnului, să savurăm smeriţi nectarul negrăit al acestei Flori de/din Rai ca să înmugurească şi în noi dorul de „Casa Părintească”. (Gheorghe Butuc)  FLORILE MAICII DOMNULUI Sfinţii Părinţi ai Bisericii o numesc pe Sfănta Fecioară Maria Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Împărăteasa Florilor, ea fiind floarea cea mai aleasă dintre flori care l-a născut şi purtat în braţe pe Domnul Iisus Hristos. În acatiste şi în rugăciuni noi creştinii o numim pe Maica Domnului Floarea cea mai aleasă şi înmiresmată. În anul 1999 când Papa Ioan Paul al doilea a vizitat România, a numit ţara noastră cu numele de Grădina Maicii Domnului. Acest fapt nu este întâmplător, pentru că tradiţia poporului nostru cât şi în limbajul popular mai multe flori şi plante poartă numele Maicii Domnului, având un efect tămăduitor pentru bolile trupeşti şi sufleteşti. Cea mai cunoscută plantă numită popular palma Maicii Domnului, sau caprifoiul sau salvia a fost cunoscută încă din vechime având mari proprietăţi vindecătoare pentru multe boli şi afecţiuni. Un vechi proverb roman spunea: ,,Cum să moară omul, dacă are salvie în grădină. “ În tradiţia populară se spune că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datoresc Fecioarei Maria, care fugea cu Pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Fecioara Maria a cerut florilor de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o printre bogăţia de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Drept mulţumire Maica Domnului a binecuvântat-o zicându-i: ,, De astăzi înainte şi până în veşnicie, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine.” De atunci salvia înfloreşte în fiecare an pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor, fiind ocrotită de mâinile Sfintei Fecioare Maria. Palmele Maicii Domnului ne ocrotesc şi ne vindecă de multe boli şi suferinţe trupeşti şi sufleteşti, care se abat asupra noastră.  Brâul Maicii Domnului este o plantă de grădină verde deschis sub forma unor ghirlande de frunzuliţe de formă ovoidală, care o împodobesc pe toată lungimea ei. Este plantă medicinală.  Lacrima Maicii Domnului sau Hoya este o floare delicată de culoare alb roziu, care se cultivă în grădină şi încântă privirea tuturor iubitorilor de frumos. Cu acelaşi nume de lacrimile Maicii Domnului mai creşte o plantă prin locuri sălbatice şi pietroase numită ştiinţific coix lacrima jobi. Aceasta face nişte flori lunguieţe verzi alburii, care când se usucă se solidifică. Din aceste bobiţe creştinii îşi fac metanii.  Dorul Maicii Precista, numită ştiinţific asplenium trichomanes, este o planta înaltă cu forma spicată, de culoare verde închis, având frunze late şi ascuţite, creşte în sălbăticie pe lângă lacuri. Este folosită ca plantă medicinală.  Floarea Sfintei Mării, numită ştiinţific aster salignus este o plantă de culoare verde închis, ca re face flori albe asemănătoare margaretelor dar mai mici, creşte în sălbăticie dar este plantată şi în grădini. Este folosită şi ca plantă medicinală.  Iarba Sfintei Mării, numită ştiinţific hierochloe odorata este o plantă având formă de iarbă verde deschis cu frunzele late şi flori verde descis spre slburiu sub formă de ciorchine. Creşte în sălbăticie şi este folosită ca plantă medicinală.  Inima Maicii Domnului, numită ştiinţific dicentra spectabilis este o plantă de ghiveci şi de grădină având frunze treflate ascuţite de culoare verde deschis şi face flori sub forma unor inimioare de culoare roz violet iar la vârf albe, aşezate sub forma de ciorchine. Este o floare deosebit de frumoasă de care oamenii se bucură în casele şi grădinile lor.  Papucul Maicii Domnului, numită ştiinţific cypripedium calcedus, este o plantă de ghiveci cu frunze late şi scurte ascuţite spre extremităţi de culoare verde deschis, care înfloreşte din abundenţă având flori de culoare galben portocaliu,pe margini grena spre maroniu de forma unui condur medieval. Este o floare foarte frumoasă şi foarte apreciată nelipsită din casele oamenilor  Părul Maicii Domnului, numită ştiinţific adrianthum capillus veneris, este o plantă care creşte în sălbăticie pe locuri pietroase. Are culoarea verde deschis şi forma unor ciorchini lungi de frunzuliţe ovoidale crestate pe margini. Este folosită ca plantă medicinală.
Floarea din Rai Maica Domnului Marți, 09 Septembrie 2014 22:19 Parabolic vorbind, se spune că Eva ori de câte ori mergea să se închine Domnului la Pomul Vieţii, de fiecare dată îi cădea pe piept o „Floare de Taină” pe care Lucifer încerca să i-o fure, dar nu reuşea. După multă vreme, în iad apare un demon grăbit şi alarmat. Vine de undeva de departe, dintr-un ţinut al pământenilor... Are o expresie de panică şi totodată de ceva tainic. Îşi face loc forţat până ajunge la scaunul luciferic şi spune gâfâind: - S-a născut „Floarea din Rai” şi repetă ca un posedat mereu aceasta... Deşi ceilalţi demoni îl izgoneau, Lucifer îl luă cu binişorul cerând amănunte despre această Floare, iar acesta continuă: - Undeva într-un ţinut al pământenilor s-a născut „Floarea din Rai”, s-a născut „Fiica Evei”, aceea care trebuia să se nască din „Floarea Pomului Vieţii” şi pe care tu, Lucifer, ai împiedicat-o. - Nu se poate..., nu se poate..., începu să strige furios Lucifer! - Lucifer, este adevărat ce-ţi spun... S-a născut Floarea din Rai..., i-am văzut semnele... - Ce semne? Spune mai repede! - S-a născut o copilă ce nu seamănă cu nici una. Are pe piept „Semnul Cărţii Vieţii”, şi are o inimă ce Bate..., ce Bate..., ah..., nu pot spune, că simt că mor... E Inima parcă a întregii Lumi. Noi nu mai ştim ce este inima. Eu am văzut-o la această copilă: Floarea din Rai. Şi ca un nebun se zvârcoleşte pe jos, de îi bagă în sperieţi pe toţi demonii. Însuşi Lucifer căzu de pe scaunul său... - „Va-să-zică s-a renăscut chipul Evei, Chipul de Taină al Lumii, care va naşte pe Fiul lui Dumnezeu... ah... cât am vrut eu să împiedic această întrupare a Fiului..., şi nu se poate... El e mai tare decât mine”... gândeşte în sine Lucifer, şi furios strigă: - Demoni, încă o dată la treabă serioasă.... Să urmărim atenţi ce va urma şi să facem tot ce e posibil să prevenim... să prevenim... Încă nu e pierdută lupta noastră. (Ierom. Ghelasie Gheorghe, Moşul din Carpaţi, Colecţia Isihasm, 1998, pp. 151-152). Sensul acestei parabole este cu prisos desluşit de Sfântul Teofan al Niceei, atunci când arată că scopul zidirii întregii creaţii nu-i altul decât ivirea Maicii Domnului: „Această taină de nespus a întrupării Cuvântului a fost prehotărâtă dinainte de veci, din veşnicie şi pentru ea avea să aducă din nefiinţă la existenţă toate făpturile precum predă taina teologiei [...] omul a fost zidit ca o pregătire anticipată a tainei economiei lui Hristos, fiind făcut o pârgă a tuturor celor ce sunt pregătite de Dumnezeu, pe de o parte, pentru o împărtăşire de El şi o unire de nespus cu El, iar, pe de altă parte, pentru un schimb şi o comuniune negrăită e celor dumnezeieşti, pentru ca nimic din cele ce sunt să nu-şi mai aibă mişcarea lăsată liberă şi nepărtaşă de prezenţa Lui. Deci, dacă omul adună în sine însuşi în mod ipostatic toată creaţia inteligentă şi sensibilă, devenind un mediator şi inel de legătură între inteligenţă şi materie, tot aşa Hristos a conectat în Sine în mod ipostatic toată natura necreată şi creată, făcându-Se mediator între Dumnezeu şi toate creaturile aflate prin natură la o distanţă infinită de El [...] De aceea, toată creaţia întinzând prin umanitatea care e în ipostasa Mamei lui Dumnezeu ca o mână dreaptă spre Creatorul pentru a intra în contact cu El, prin această palmă şi degetele ei, adică prin asumatul divin luat din Ea, intră în contact şi se alipeşte de dreapta Celui Preaînalt întinsă până la noi din pricina covârşirii iubirii de oameni [...]” (Discurs despre Preacurata şi Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, care prin multe laudă în chip diferit măreţiile Ei negrăite şi cuvenite lui Dumnezeu şi arată şi că taina întrupării lui Dumnezeu Cuvântul este o convergenţă şi o conexiune între Dumnezeu şi întreaga creaţie, lucru care este binele ultim şi cauza finală a celor ce sunt, VIII-IX, 16-20). Nimic în cer şi pe pământ nu poate concura cu iubirea Maicii Domnului pentru Dumnezeu, pentru întreg neamul omenesc şi pentru toată zidirea. Aşa se exprimă icosial Acatistul ei: „chiar dacă după judecata lui Dumnezeu ar fi cineva vrednic de osândă, totuşi prin rugăciunile tale dobândeşte vreme de pocăinţă”. Acolo unde lucrurile par iremediabile şi judecăţile definitive spre irecuperare, acolo poate pătrunde mila şi iubirea Maicii Domnului. În numele acestei iubiri totale la care însuşi absolutul dumnezeiesc nu a putut rezista, Maica Domnului este „Floarea din Rai” care înmiresmează toată duhoarea pământului şi a iadului cu parfumurile Raiului. Atât de negrăită este frumuseţea Fecioriei Ei, atât de neobişnuit parfumul curăţiei Ei, încât îl mişcă pe Dumnezeu spre absolută milă, îi înfrumuseţează cu mai multă lumină pe îngeri, îi copleşeşte cu bunătate pe oameni, îi arde pe demoni trezindu-le amintirea luminii pe care au refuzat-o. Acum când sărbătorim naşterea Maicii Domnului, să savurăm smeriţi nectarul negrăit al acestei Flori de/din Rai ca să înmugurească şi în noi dorul de „Casa Părintească”. (Gheorghe Butuc)  FLORILE MAICII DOMNULUI Sfinţii Părinţi ai Bisericii o numesc pe Sfănta Fecioară Maria Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Împărăteasa Florilor, ea fiind floarea cea mai aleasă dintre flori care l-a născut şi purtat în braţe pe Domnul Iisus Hristos. În acatiste şi în rugăciuni noi creştinii o numim pe Maica Domnului Floarea cea mai aleasă şi înmiresmată. În anul 1999 când Papa Ioan Paul al doilea a vizitat România, a numit ţara noastră cu numele de Grădina Maicii Domnului. Acest fapt nu este întâmplător, pentru că tradiţia poporului nostru cât şi în limbajul popular mai multe flori şi plante poartă numele Maicii Domnului, având un efect tămăduitor pentru bolile trupeşti şi sufleteşti. Cea mai cunoscută plantă numită popular palma Maicii Domnului, sau caprifoiul sau salvia a fost cunoscută încă din vechime având mari proprietăţi vindecătoare pentru multe boli şi afecţiuni. Un vechi proverb roman spunea: ,,Cum să moară omul, dacă are salvie în grădină. “ În tradiţia populară se spune că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datoresc Fecioarei Maria, care fugea cu Pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Fecioara Maria a cerut florilor de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o printre bogăţia de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Drept mulţumire Maica Domnului a binecuvântat-o zicându-i: ,, De astăzi înainte şi până în veşnicie, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine.” De atunci salvia înfloreşte în fiecare an pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor, fiind ocrotită de mâinile Sfintei Fecioare Maria. Palmele Maicii Domnului ne ocrotesc şi ne vindecă de multe boli şi suferinţe trupeşti şi sufleteşti, care se abat asupra noastră.  Brâul Maicii Domnului este o plantă de grădină verde deschis sub forma unor ghirlande de frunzuliţe de formă ovoidală, care o împodobesc pe toată lungimea ei. Este plantă medicinală.  Lacrima Maicii Domnului sau Hoya este o floare delicată de culoare alb roziu, care se cultivă în grădină şi încântă privirea tuturor iubitorilor de frumos. Cu acelaşi nume de lacrimile Maicii Domnului mai creşte o plantă prin locuri sălbatice şi pietroase numită ştiinţific coix lacrima jobi. Aceasta face nişte flori lunguieţe verzi alburii, care când se usucă se solidifică. Din aceste bobiţe creştinii îşi fac metanii.  Dorul Maicii Precista, numită ştiinţific asplenium trichomanes, este o planta înaltă cu forma spicată, de culoare verde închis, având frunze late şi ascuţite, creşte în sălbăticie pe lângă lacuri. Este folosită ca plantă medicinală.  Floarea Sfintei Mării, numită ştiinţific aster salignus este o plantă de culoare verde închis, ca re face flori albe asemănătoare margaretelor dar mai mici, creşte în sălbăticie dar este plantată şi în grădini. Este folosită şi ca plantă medicinală.  Iarba Sfintei Mării, numită ştiinţific hierochloe odorata este o plantă având formă de iarbă verde deschis cu frunzele late şi flori verde descis spre slburiu sub formă de ciorchine. Creşte în sălbăticie şi este folosită ca plantă medicinală.  Inima Maicii Domnului, numită ştiinţific dicentra spectabilis este o plantă de ghiveci şi de grădină având frunze treflate ascuţite de culoare verde deschis şi face flori sub forma unor inimioare de culoare roz violet iar la vârf albe, aşezate sub forma de ciorchine. Este o floare deosebit de frumoasă de care oamenii se bucură în casele şi grădinile lor.  Papucul Maicii Domnului, numită ştiinţific cypripedium calcedus, este o plantă de ghiveci cu frunze late şi scurte ascuţite spre extremităţi de culoare verde deschis, care înfloreşte din abundenţă având flori de culoare galben portocaliu,pe margini grena spre maroniu de forma unui condur medieval. Este o floare foarte frumoasă şi foarte apreciată nelipsită din casele oamenilor  Părul Maicii Domnului, numită ştiinţific adrianthum capillus veneris, este o plantă care creşte în sălbăticie pe locuri pietroase. Are culoarea verde deschis şi forma unor ciorchini lungi de frunzuliţe ovoidale crestate pe margini. Este folosită ca plantă medicinală.
|
|
Postat 06:14 pe 11.09.2014
|
|
Maica Domnului a avut momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă… Articol Fotografii Twitter Facebook Emite continutRSS Tipăreşte Trimite prin e-mail Ca mamă trupească a lui Iisus, de care a fost legată ca orice mamă de fiul ei. Este o lege firească pentru toate mamele din lume, când fiii lor se află în diferite suferinţe, ele suferă alături de ei. Şi cât a putut ea suferi când a fost prins, bătut, batjocorit şi în chinurile morţii pe Cruce?
În cursul vieţii sale pământeşti, Maica Domnului a avut, ca toată lumea, şi momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă.
La nici o mamă de pe pământ nu au venit, îndată după naştere, îngeri, nici n-au auzit cântări îngereşti; nici n-au venit crai din depărtări să aducă daruri deosebite şi să se închine noului născut.
Tot bucurie i-au adus Maicii Domnului toate binefacerile şi minunile săvârşite de Iisus Hristos, vindecarea tuturor celor ce i-au ieşit în cale şi i-au cerut ajutorul. Ce bucurie simţea Maica Domnului când vedea bolnavii vindecaţi! Cu câtă bucurie asculta Maica Domnului frumoasele lui învăţături, văzând că şi alţii le ascultă!
Dar clipele de fericire ale Maicii Domnului au fost scurte şi au venit marile ei suferinţe, începând cu durerea ei de mamă când Irod, voind să-l piardă pe Iisus, a omorât toţi pruncii, iar pentru a-L apăra pe Iisus, sfânta familie a trebuit să fugă în Egipt. Toate suferinţele Maicii Domnului au fost îndoite.
Ca mamă trupească a lui Iisus, de care a fost legată ca orice mamă de fiul ei. Este o lege firească pentru toate mamele din lume, când fiii lor se află în diferite suferinţe, ele suferă alături de ei. Şi cât a putut ea suferi când a fost prins, bătut, batjocorit şi în chinurile morţii pe Cruce?
Dar Maica Domnului a suferit şi sufleteşte pentru că ştia că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, adică Mesia cel aşteptat şi că “Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 111-112)
Maica Domnului a avut momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă… Articol Fotografii Twitter Facebook Emite continutRSS Tipăreşte Trimite prin e-mail Ca mamă trupească a lui Iisus, de care a fost legată ca orice mamă de fiul ei. Este o lege firească pentru toate mamele din lume, când fiii lor se află în diferite suferinţe, ele suferă alături de ei. Şi cât a putut ea suferi când a fost prins, bătut, batjocorit şi în chinurile morţii pe Cruce?
În cursul vieţii sale pământeşti, Maica Domnului a avut, ca toată lumea, şi momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferinţă.
La nici o mamă de pe pământ nu au venit, îndată după naştere, îngeri, nici n-au auzit cântări îngereşti; nici n-au venit crai din depărtări să aducă daruri deosebite şi să se închine noului născut.
Tot bucurie i-au adus Maicii Domnului toate binefacerile şi minunile săvârşite de Iisus Hristos, vindecarea tuturor celor ce i-au ieşit în cale şi i-au cerut ajutorul. Ce bucurie simţea Maica Domnului când vedea bolnavii vindecaţi! Cu câtă bucurie asculta Maica Domnului frumoasele lui învăţături, văzând că şi alţii le ascultă!
Dar clipele de fericire ale Maicii Domnului au fost scurte şi au venit marile ei suferinţe, începând cu durerea ei de mamă când Irod, voind să-l piardă pe Iisus, a omorât toţi pruncii, iar pentru a-L apăra pe Iisus, sfânta familie a trebuit să fugă în Egipt. Toate suferinţele Maicii Domnului au fost îndoite.
Ca mamă trupească a lui Iisus, de care a fost legată ca orice mamă de fiul ei. Este o lege firească pentru toate mamele din lume, când fiii lor se află în diferite suferinţe, ele suferă alături de ei. Şi cât a putut ea suferi când a fost prins, bătut, batjocorit şi în chinurile morţii pe Cruce?
Dar Maica Domnului a suferit şi sufleteşte pentru că ştia că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, adică Mesia cel aşteptat şi că “Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 111-112)
|
|
Postat 06:16 pe 11.09.2014
|
|
S-o iubim pe Maica Domnului! Maria Burlă Articol Fotografii Twitter Facebook Emite continutRSS Tipăreşte Trimite prin e-mail Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea Ei de Mamă și să-L roage pentru sărmanii muritori. Căci și textul ne spune că mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului. A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. S-o iubim pe Maica Domnului, crinul neamului omenesc, și nicio durere nu va copleși această dragoste!
Prin Ea, lumii a răsărit bucuria. Prin Ea s-a făcut începutul minunilor lui Hristos, scară cerească fiind pentru pogorârea lui Dumnezeu printre oameni. Ea este acoperământul lumii, cel mai lat decât norul și podul care îi trece la cer pe cei de pe pământ. Dumnezeu ne-a arătat-o a fi deschizătoare a ușilor raiului și îndreptătoarea înțelepciunii celor credincioși. Maica Domnului este îmblânzirea Judecătorului celui drept și sălașul înțelepciunii Lui. Iertarea multor greșiți, dar și haina celor goi de îndrăzneală. Celei ce este dragostea care biruiește toată dorirea și nădejdea bunătăților celor veșnice, Celei ce pe mulți i-a luminat la minte și pe cei zămisliți întru rușine i-a înnoit, să-i aducem mulțumire.
Oare n-am gustat noi de atâtea ori din dragostea Sa?
Oare care dintre noi n-a simțit mângâierea Sa, atunci când ajunși la capătul puterilor, am căzut în genunchi în fața icoanei Sale, îmbrățișând-o?
Oare cine a așternut liniștea, risipind tumultul grjilor și îngrijorărilor din fiecare zi, atunci când I-am cerut ajutorul?
Oare putea-va cineva să ne ia durerea, așa cum Ea o face?
Oare nu știe Ea zbuciumul și nesomnul milioanelor de mame, la a căror rugă trimite înțelepțire, răbdare și smerenie?
Oare n-am gustat noi de atâtea ori din dragostea Sa, în ceasurile de noapte ale rugăciunii, atunci când cerurile și inimile sunt deschise? E puțin lucru acesta? Nicidecum. Mintea noastră nu poate să cuprindă toate acestea, dar inima e liberă să se deschidă pentru a primi odată cu dragostea Ei de mamă și simțirea înțelegerii tainei Sale.
*****
S-o iubim pe Maica Domnului și nicio durere nu va copleși această dragoste!
S-o cinstim pe Maica Domnului și fiecare clipă a vieții noastre va fi împodobită cu nădejde!
Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!
Să ne închinăm Maicii Domnului, înaintea Căreia se pleacă tot cerul și pământul întreg!
S-o bucurăm pe Maica Domnului, împlinind poruncile Fiului Ei iubit și dorind mai mult cele cerești!
Să-i urmăm Maicii Domnului, modelul feminin desăvârșit, atât pentru mame, cât și pentru monahii!
*****
Maica Domnului e blândețea însăși. Cu puterea nevinovăției și a curajului, Ea este apărătoarea oamenilor disperați, neîncetată rugătoare pentru toți păcătoșii, greșiții, vinovații, marginalizații. Ea e Mama desconsideraților, a celor ocărâți, a celor de tot singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască, să le zâmbească, să se roage pentru ei.
Așa cum scria monahul Nicolae Steinhardt, nu subtilitățile teologice interesezează și frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului și nădăjduiesc în ajutorul Ei suprafiresc.
„... afară de Tine altă scăpare nu știm”
Pentru marea masă a oamenilor, Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea Ei de Mamă și să-L înduplece pentru sărmanii muritori. Căci și textul ne spune că mult poate rugăciunea Macii pentru îmblânzirea Stăpânului.
Și ce putem mai mult, decât slobozind lacrimile, să cerem cu credință fierbinte: Milostivă fii nouă, smeriților, că afară de Tine altă scăpare nu știm, noi, cei ce suntem plini de tot felul de păcate. Miluiește-ne, nădejdea creștinilor!
Facă Maica Domnului să ajungem cu toții acolo sus, la picioarele Ei!
S-o iubim pe Maica Domnului! Maria Burlă Articol Fotografii Twitter Facebook Emite continutRSS Tipăreşte Trimite prin e-mail Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea Ei de Mamă și să-L roage pentru sărmanii muritori. Căci și textul ne spune că mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului. A avea ca mamă pe Maica Domnului e darul neprețuit pe care ni L-a făcut Dumnezeu. A ales-o dintre oameni pentru ca pe oameni să-i ridice la Sine. I-a prețuit curăția și smerenia și i le-a încununat, dăruindu-ne-o ca exemplu tuturor femeilor creștine. S-o iubim pe Maica Domnului, crinul neamului omenesc, și nicio durere nu va copleși această dragoste!
Prin Ea, lumii a răsărit bucuria. Prin Ea s-a făcut începutul minunilor lui Hristos, scară cerească fiind pentru pogorârea lui Dumnezeu printre oameni. Ea este acoperământul lumii, cel mai lat decât norul și podul care îi trece la cer pe cei de pe pământ. Dumnezeu ne-a arătat-o a fi deschizătoare a ușilor raiului și îndreptătoarea înțelepciunii celor credincioși. Maica Domnului este îmblânzirea Judecătorului celui drept și sălașul înțelepciunii Lui. Iertarea multor greșiți, dar și haina celor goi de îndrăzneală. Celei ce este dragostea care biruiește toată dorirea și nădejdea bunătăților celor veșnice, Celei ce pe mulți i-a luminat la minte și pe cei zămisliți întru rușine i-a înnoit, să-i aducem mulțumire.
Oare n-am gustat noi de atâtea ori din dragostea Sa?
Oare care dintre noi n-a simțit mângâierea Sa, atunci când ajunși la capătul puterilor, am căzut în genunchi în fața icoanei Sale, îmbrățișând-o?
Oare cine a așternut liniștea, risipind tumultul grjilor și îngrijorărilor din fiecare zi, atunci când I-am cerut ajutorul?
Oare putea-va cineva să ne ia durerea, așa cum Ea o face?
Oare nu știe Ea zbuciumul și nesomnul milioanelor de mame, la a căror rugă trimite înțelepțire, răbdare și smerenie?
Oare n-am gustat noi de atâtea ori din dragostea Sa, în ceasurile de noapte ale rugăciunii, atunci când cerurile și inimile sunt deschise? E puțin lucru acesta? Nicidecum. Mintea noastră nu poate să cuprindă toate acestea, dar inima e liberă să se deschidă pentru a primi odată cu dragostea Ei de mamă și simțirea înțelegerii tainei Sale.
*****
S-o iubim pe Maica Domnului și nicio durere nu va copleși această dragoste!
S-o cinstim pe Maica Domnului și fiecare clipă a vieții noastre va fi împodobită cu nădejde!
Să-i mulțumim Maicii Domnului pentru demnitatea de a ne numi fii ai Ei și cu adevărat să ne învrednicim a fi!
Să ne închinăm Maicii Domnului, înaintea Căreia se pleacă tot cerul și pământul întreg!
S-o bucurăm pe Maica Domnului, împlinind poruncile Fiului Ei iubit și dorind mai mult cele cerești!
Să-i urmăm Maicii Domnului, modelul feminin desăvârșit, atât pentru mame, cât și pentru monahii!
*****
Maica Domnului e blândețea însăși. Cu puterea nevinovăției și a curajului, Ea este apărătoarea oamenilor disperați, neîncetată rugătoare pentru toți păcătoșii, greșiții, vinovații, marginalizații. Ea e Mama desconsideraților, a celor ocărâți, a celor de tot singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască, să le zâmbească, să se roage pentru ei.
Așa cum scria monahul Nicolae Steinhardt, nu subtilitățile teologice interesezează și frământă pe oamenii de rând care cred în Maica Domnului și nădăjduiesc în ajutorul Ei suprafiresc.
„... afară de Tine altă scăpare nu știm”
Pentru marea masă a oamenilor, Maica Domnului e maica mereu gata să ierte, să se roage, să îndrăznească a cuprinde pe Domnul cu temeritatea Ei de Mamă și să-L înduplece pentru sărmanii muritori. Căci și textul ne spune că mult poate rugăciunea Macii pentru îmblânzirea Stăpânului.
Și ce putem mai mult, decât slobozind lacrimile, să cerem cu credință fierbinte: Milostivă fii nouă, smeriților, că afară de Tine altă scăpare nu știm, noi, cei ce suntem plini de tot felul de păcate. Miluiește-ne, nădejdea creștinilor!
Facă Maica Domnului să ajungem cu toții acolo sus, la picioarele Ei!
|
|