METANIILE – rugăciune trupească

Iar dacă sufletul tău este înecat de păcate şi chinuit de suferinţe, ori arcuit de smerenie, sau şi pentru trupeşti nevoinţe, atunci vei simţi cum o putere ascunsă te îndeamnă ca, după ce ţi-ai făcut semnul sfintei cruci.să te pleci până când vei atinge pământul cu palmele, cu genunchi şi cu fruntea. După aceasta ridicându-te, vei face iarăşi cruce.
Acest fel de mişcări ce însoţesc rugăciunea, se numesc metanii. Metaniile sunt nu numai semne văzute ale evlaviei, ci şi ,,tainice închipuiri ale lucrării dumnezeieşti de mântuire.” Plecarea genunchilor la pământ, înseamnă căderea omului în negura păcatului, iar ridicarea de la pământ simbolizează ridicarea neamului omenesc din osânda păcatului strămoşesc, prin Jertfa Fiului lui Dumnezeu.

De aceea, metaniile, închinările şi îngenucherile împreunate cu lacrimi şi cu rugăciuni, înmoaie uscăciunea inimii şi umilesc trufia gândului în orice vreme, dar mai ales în perioada sfintelor posturi. Creştinul să nu renunţe niciodată la aceste arme ale duhului. Şi mai ales, să ştie cum să le folosească şi cum să le facă.

După rânduiala sfintelor pravile, la fiecare metanie, trebuie să rosteşti rugăciunea:,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul luI Dumneezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, când metania este pentru Mântuitorul Iisus Hristos, iar când este pentru Maica Domnului, zici:,,Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Marie, mântuieşte-mă pe mine păcătosul!”
Însuşi Mântuitorul când, în vremea sfintelor Patimi, era cu sufletul întristat până la moarte, a căzut cu faţa la pământ rugându-Se. (Matei 26, 38-39)

Dacă după ce ţi-ai făcut semnul crucii, te pleci cu mâna la pământ, atunci ai săvârşit o închinare.

Ia aminte că în timpul Sfintei Liturghii sunt anumite momente în care, înălţându-te cu duhul, trebuie să cazi în genunchi. La ieşirea cu Sfânta Evanghelie, la citirea ei, la ieşirea cu Sfintele Daruri(aici, la ieşirea cu Sfintele Daruri, sa plecăm si capul, pentru ca nu putem privi la Dumnezeu), în timpul rugăciunii pentru binecuvântarea Cinstitelor Daruri când se cântă:,,Pre Tine Te lăudăm[…] (si la aceasta cântare capul sa-l plecăm cât mai mult – în Sfântul Altar sunt rugăciunile cele mai puternice către Domnul)”, la Axion, precum şi la orice slujbă religioasă sau rugăciune, dacă are cineva dragoste şi evlavie.

Şi Sfinţi Apostoli s-au rugat în genunchi.(Faptele Apostolilor 7, 60; 9, 40). Domnul a îngenucheat la rugăciune în grădina Ghetsmani. Şi astfel, în genunchi rugându-se, un înger din cer s-a arat Lui, şi-L întărea.(Luca 22, 41 şi 43). Dacă vrei şi tu iubite frate, să te simţi mai întărit în timpul rugăciunii, roagă-te în genunchi, […] pune la pământ amândoi genunchii.

Cum trebuie să ne însemnăm cu semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci?

Mai întâi se cuvine să ştii, frate creştin, că de folos este să facem cruce când ne rugăm lui Dumnezeu.
Prin Cruce, Hristos a nimicit vrăjmăşia dintre om şi Dumnezeu (Ef.2, 16), ,,împărăţia diavolului s-a risipit, blestemul s-a pierdut, moartea veşnică s-a omorât, iadul s-a golit, morţii au înviat, raiul şi cerul s-au deschis.” De aceea, luminat cântă Biserica: ,,Crucea este păzitoarea a toate.
Crucea, podoaba Bisericii.
Crucea, stăpânia împăraţilor.
Crucea întărirea credincioşilor.
Crucea, slava îngerilor şi pieirea diavolilor.”

Din aceasta cauză, rugăciunea credincioşilor este mereu însoţită de semnul Crucii, aşa cum lumina este nedespărţită de umbră.
De multe ori sunt creştini care din grabă ori neatenţie, sau poate chiar din neştiinţă, fac la întâmplare si batjocură chipul crucii, prin mişcări fără sens şi lipsite de înţeles, făcute în dreptul nasului sau al pieptului, în aşa fel de parcă ar cânta pe coardele închipuite ale unui instrument nevăzut.

Noi, creştinii ortodocşi, facem crucea cu trei degete, închipuind pe Sfânta, de o fiinţă şi de viaţă făcătoarea şi nedespărţita Treime, în numele căruia ne închinăm. Ducem mâna de la dreapta la stânga pentru că după cum ne explică tâlcuirea Sfântului Vasile cel Mare la canonul 91:,,Cu închipuirea Crucii, căutăm să închipuim pe Hristos cel răstignit pe trupul nostru, Care S-a răstignit către răsărit cu faţa spre apus şi noi căutăm la răsărit închinându-ne .”

Şi ne închinăm privind spre răsărit în vremea rugăciunii, deoarece ,,noi căutăm raiul, patria noastră de la început, sădit de Dumnezeu în Eden către Răsărit.”

Când facem Cruce, nu numai sufletul, dar şi trupul nostru trebuie să fie pătruns de însufleţire. Smerindu-ne cu duhul, ne smerim şi cu trupul, plecându-ne capul cu evlavie, încredinţaţi că Cel înaintea Cărui ne închinăm stă nevăzut de faţă.

Când ducem mâna dreaptă la frunte, care simbolizează cerul, noi rugăm pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască minte luminată şi gând înţelept, ca ziua şi noaptea să cugetăm la poruncile Lui.
Coborând mâna de la frunte la piept, care înseamnă pământul, căci acolo este sălaşul inimii din care purced:cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, omorurile, curviile, preacurviile, poftele iubirii de arginţi, vicleniile, înşelăciunea, necumpătarea, pizma, hula, trufia, frivolitate, furtişagul, mărturie mincinoasă(Mc.7,21-22;Mt.15, 19). Ne rugăm Fiului , care pentru noi şi a noastră mântuire ,,S-a arătat în trup” ca să ne mântuiască.
Înălţând dreapta către umeri, mărturisim că toată viaţa noastră o punem în slujba Domnului, şi rugăm Duhul Sfânt, Mângâietorul, Care pe toate le plineşte, să ne cureţe simţirile de toată întinarea păcatului şi să ne întărească voinţa spre săvârşirea a tot lucrul bun şi bine plăcut Lui, pentru mântuirea noastră.
Când rostim cuvântul ,,amin”, care înseamnă ,,aşa să fie”, arătăm nu numai că ne aducem aminte de tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi, dar făgăduim că nu vom uita nici ceea ce Îi suntem datori, pentru toată mulţimea de binefaceri.

Făcând semnul crucii cu toată înţelegerea, frate creştin, nu împlineşti numai o formă goală şi fără rost, ci tu reînoieşti permanent în sufletul tău credinţa că Sfânta Cruce este arma prin care Dumnezeu a lucrat la mântuirea noastră.
Bătrânii noştri nu începeau şi nu terminau nimic fără semnul Sfintei Cruci!
Ei nu uitau sa facă chipul crucii, chiar şi pe lucrurile de care se foloseau: locuinţa în care se adăposteau, hainele pe care le îmbrăcau, mâncarea, băutura cu care se hrăneau, chiar şi perna pe care se odihneau.Acest lucru făcea ca în viaţă lor să fie prezente mai puţine necazuri.
Câţi dintre creştinii zilelor noastre mai păstrează această sfântă deprindere? Sunt mulţi care nu-şi fac cruce nici când se culcă.În schimb, este mare numărul acelora care au urâtul şi pângărescul obicei de a înjura de Sfânta Cruce…,,.Sfârşitul lor este pieirea”

De vrei să ştii ce înseamnă unirea celor trei degete mari de la mâna dreaptă, află că ele arată pe Tatăl – nădejdea noastră, pe Fiul – scăparea noastră, şi Sfântul Duh – acoperământul nostru, adică pe Sfânta Treime cea de o fiinţă. Iar celelalte degete mai mici lipite de podul palmei, simbolizează atât cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, cât şi pe ,,Adam şi Eva, care cu smerenie şi pocăintă se pleacă nedespărţitei Treimi.”