Cum trebuie să ne însemnăm cu semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci?

Mai întâi se cuvine să ştii, frate creştin, că de folos este să facem cruce când ne rugăm lui Dumnezeu.
Prin Cruce, Hristos a nimicit vrăjmăşia dintre om şi Dumnezeu (Ef.2, 16), ,,împărăţia diavolului s-a risipit, blestemul s-a pierdut, moartea veşnică s-a omorât, iadul s-a golit, morţii au înviat, raiul şi cerul s-au deschis.” De aceea, luminat cântă Biserica: ,,Crucea este păzitoarea a toate.
Crucea, podoaba Bisericii.
Crucea, stăpânia împăraţilor.
Crucea întărirea credincioşilor.
Crucea, slava îngerilor şi pieirea diavolilor.”

Din aceasta cauză, rugăciunea credincioşilor este mereu însoţită de semnul Crucii, aşa cum lumina este nedespărţită de umbră.
De multe ori sunt creştini care din grabă ori neatenţie, sau poate chiar din neştiinţă, fac la întâmplare si batjocură chipul crucii, prin mişcări fără sens şi lipsite de înţeles, făcute în dreptul nasului sau al pieptului, în aşa fel de parcă ar cânta pe coardele închipuite ale unui instrument nevăzut.

Noi, creştinii ortodocşi, facem crucea cu trei degete, închipuind pe Sfânta, de o fiinţă şi de viaţă făcătoarea şi nedespărţita Treime, în numele căruia ne închinăm. Ducem mâna de la dreapta la stânga pentru că după cum ne explică tâlcuirea Sfântului Vasile cel Mare la canonul 91:,,Cu închipuirea Crucii, căutăm să închipuim pe Hristos cel răstignit pe trupul nostru, Care S-a răstignit către răsărit cu faţa spre apus şi noi căutăm la răsărit închinându-ne .”

Şi ne închinăm privind spre răsărit în vremea rugăciunii, deoarece ,,noi căutăm raiul, patria noastră de la început, sădit de Dumnezeu în Eden către Răsărit.”

Când facem Cruce, nu numai sufletul, dar şi trupul nostru trebuie să fie pătruns de însufleţire. Smerindu-ne cu duhul, ne smerim şi cu trupul, plecându-ne capul cu evlavie, încredinţaţi că Cel înaintea Cărui ne închinăm stă nevăzut de faţă.

Când ducem mâna dreaptă la frunte, care simbolizează cerul, noi rugăm pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască minte luminată şi gând înţelept, ca ziua şi noaptea să cugetăm la poruncile Lui.
Coborând mâna de la frunte la piept, care înseamnă pământul, căci acolo este sălaşul inimii din care purced:cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, omorurile, curviile, preacurviile, poftele iubirii de arginţi, vicleniile, înşelăciunea, necumpătarea, pizma, hula, trufia, frivolitate, furtişagul, mărturie mincinoasă(Mc.7,21-22;Mt.15, 19). Ne rugăm Fiului , care pentru noi şi a noastră mântuire ,,S-a arătat în trup” ca să ne mântuiască.
Înălţând dreapta către umeri, mărturisim că toată viaţa noastră o punem în slujba Domnului, şi rugăm Duhul Sfânt, Mângâietorul, Care pe toate le plineşte, să ne cureţe simţirile de toată întinarea păcatului şi să ne întărească voinţa spre săvârşirea a tot lucrul bun şi bine plăcut Lui, pentru mântuirea noastră.
Când rostim cuvântul ,,amin”, care înseamnă ,,aşa să fie”, arătăm nu numai că ne aducem aminte de tot ce a făcut Dumnezeu pentru noi, dar făgăduim că nu vom uita nici ceea ce Îi suntem datori, pentru toată mulţimea de binefaceri.

Făcând semnul crucii cu toată înţelegerea, frate creştin, nu împlineşti numai o formă goală şi fără rost, ci tu reînoieşti permanent în sufletul tău credinţa că Sfânta Cruce este arma prin care Dumnezeu a lucrat la mântuirea noastră.
Bătrânii noştri nu începeau şi nu terminau nimic fără semnul Sfintei Cruci!
Ei nu uitau sa facă chipul crucii, chiar şi pe lucrurile de care se foloseau: locuinţa în care se adăposteau, hainele pe care le îmbrăcau, mâncarea, băutura cu care se hrăneau, chiar şi perna pe care se odihneau.Acest lucru făcea ca în viaţă lor să fie prezente mai puţine necazuri.
Câţi dintre creştinii zilelor noastre mai păstrează această sfântă deprindere? Sunt mulţi care nu-şi fac cruce nici când se culcă.În schimb, este mare numărul acelora care au urâtul şi pângărescul obicei de a înjura de Sfânta Cruce…,,.Sfârşitul lor este pieirea”

De vrei să ştii ce înseamnă unirea celor trei degete mari de la mâna dreaptă, află că ele arată pe Tatăl – nădejdea noastră, pe Fiul – scăparea noastră, şi Sfântul Duh – acoperământul nostru, adică pe Sfânta Treime cea de o fiinţă. Iar celelalte degete mai mici lipite de podul palmei, simbolizează atât cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, cât şi pe ,,Adam şi Eva, care cu smerenie şi pocăintă se pleacă nedespărţitei Treimi.”

Înalţă suflete al meu, o rugă!

Smeritul meu suflet, cel ce şi-a cheltuit toată viaţa în păcate, cercetează-l şi, ca pe femeia cea păcătoasă, mă primeşte şi pe mine şi mă mântuieşte!
Înotănd pe luciul acestei vieţi, îmi aduc aminte de adâncul răutăţilor mele .

………
Nu am inimă plină de durere ca să Te caut.
Nu am pocăinţă, nici umilinţa care întorc pe fii la moştenirea lor.
Nu am lacrimi mângâietoare, Stăpâne. S-a întunecat mintea cu cele lumeşti şi nu poate să caute spre Tine cu durere.
S-a răcit inima mea de atâtea ispite şi nu poate să se înfierbânte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine.
Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule, vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă neştirbită şi inimă îndurerată pornesc cu tot sufletul în căutarea Ta, căci fără de Tine mă voi înstrăina de tot binele.
Dă-mi aşadar, Bunule, harul Tău .Tatăl Care Te-a născut din sânurile Sale fără de ani şi mai înainte de veci, să înoiască în mine închipuirea icoanei Tale.
Te-am părăsit Doamne, să nu mă părăseşti.
Am ieşit de la Tine, ieşi în căutarea mea. Du-mă la păşunea Ta cea duhovnicească. Numără –mă între oile turmei Tale preaalese. Hrăneşte-mă împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine.Căci inima lor curată este sălaşul Tău şi se vede înt-însa strălucirea descoperirilor Tale.
Strălucirea Ta este mângâierea şi odihna celor ce s-au ostenit pentru Tine în necazuri şi în toate felurile de chinuri.
Acestei străluciri mă învredniceşte şi pe mine, nevrednicul, cu harul şi cu iubirea de oameni, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în vecii vecilor. Amin.