Evocarea Părintelui Justin, de pr. Ciprian-Ioan Staicu

Cum l-am cunoscut eu pe părintele arhimandrit Justin Pârvu, omul lui Dumnezeu?

În 13 ianuarie 2008, am participat, alături de soţia mea, Ioana-Alina, la o nuntă în Suceava, în calitate de naşi. A doua zi, cu mila lui Dumnezeu, ne-am închinat la Iaşi Cuvioasei Parascheva, apoi am pornit spre mănăstirea Petru-Vodă, cu gândul de a-l cunoaşte şi a lua binecuvântare de la părintele Justin Pârvu.
Am ajuns la mănăstirea Petru-Vodă pe la ora 10 seara. Deja părintele Justin nu mai primea pe nimeni, odihnindu-se înainte de slujba Utreniei (care începe la ora 1). Am dormit puţin în maşină şi ne-am trezit în sunet vesel de clopote. Ne-am dus către chilia părintelui Justin şi l-am întâlnit tocmai când ieşea, cu pas sprinten, spre a merge la slujbă. Înainte de a spune noi ceva, părintele ne-a invitat: haideţi să mergem să ne rugăm la templu, folosind cuvântul templu pe un ton glumeţ, care te cucerea prin dragostea pe care o iradia. I-am spus că participăm bucuroşi la slujbă şi că am dori la terminarea ei să stăm de vorbă cu sfinţia sa, măcar câteva minute, căci apoi urmează să plecăm către Grecia, unde locuiam în acea perioadă. Nu am apucat să îi spunem părintelui Justin nici măcar cum ne cheamă.
Pe la ora 5 dimineaţa, s-a terminat Dumnezeiasca Liturghie, iar părintele Justin ne-a primit în chilia sa. A luat cuvântul şi a vorbit aproximativ cinci minute, în care acest mare sfânt al neamului nostru a dat răspuns la toate problemele, nedume¬ririle, necazurile, frământările noastre. Ştia totul despre noi şi mai ales ştia, cu harul lui Dumnezeu, care este rezolvarea tuturor problemelor noastre. După 5 minute, m-a întrebat dacă vreau să îl mai întreb ceva. Eu am zâmbit şi am spus: Nu, părinte, totul este foarte clar.
De la finii noştri am primit două cărţi ca dar: Întoarcerea la Hristos a lui Ioan Ianolide şi Viaţa părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa, ambele apărute prin strădania obştii minunate a mănăstirii Diaconeşti din judeţul Bacău. În puţine zile le-am citit pe ambele. Era prima dată când auzeam de martirii din închisorile comuniste. După câteva săptămâni l-am cunoscut pe domnul Stelian, directorul editurii Stupul Ortodox din Tesalonic, un om al lui Dumnezeu, misionar şi puternic ancorat în Tradiţia Sfinţilor Părinţi, care încă din tinereţea sa a făcut multă misiune, ca laic ortodox, în închisorile din Grecia, aducând cuvânt de mângâiere celor întemniţaţi. Domnul Stelian şi-a manifestat dorinţa de a fi tradusă în limba greacă o carte despre pătimirile îndurate de români în închisorile comuniste. Atunci i-am spus de cartea Mărturisitorului Ioan Ianolide şi am purces la traducerea ei, după ce, bineînţeles, am luat binecuvântare de la părintele Justin.
Tot timpul cât a durat această lucrare (3-4 luni), am simţit că era cineva lângă mine care mă în¬tărea, mă bucura, mă odihnea, mă încuraja. Nu ştiu cine a fost, dar ştiu că a fost de la Dumnezeu. Cartea aceasta a apărut în limba greacă în 2009, iar efectul ei a fost răsunător, mulţi greci îndrăgindu-i foarte tare pe Marii Mucenici din în¬chisorile comuniste din România. Unul dintre ei, Dimitrie din Veria, tată a 5 copii, a învăţat pe de rost pagini întregi din această traducere, având o foarte mare evlavie faţă de Mucenicul Gheorghe Jimboiu, în special, şi faţă de toţi Noii Mucenici Români în general.
După câteva luni, a urmat o a doua traducere, Deţinutul profet, tot a lui Ioan Ianolide. În urma acestor apariţii, domnul Haralambos Bousias din Atena, profesor universitar de chimie şi im-nograf oficial al Patriarhiei Alexandriei şi a celei a Ierusalimului, un om care a scris peste 1000 de slujbe închinate diverşilor sfinţi din toate neamu¬rile ortodoxe, a alcătuit o slujba de priveghere: Vecernie Mare, Utrenie cu canoane şi Paraclis, în cinstea Sfinţilor din închisorile comuniste, care în curând va vedea lumina tiparului şi în română.
Încă din anul 2011, în data de 14 mai, considera¬tă de părintele Justin Pârvu ca data de pomenire a Sfinţilor din închisorile comuniste din România, în peste 30 de locuri din Grecia, Sfântul Munte Athos, SUA şi Africa (Kongo), se săvârşeşte slujbă de priveghere. Există chiar voci în Sinodul Greciei care cer cu insistenţă canonizarea acestor mari sfinţi români, aşa cum s-a făcut şi în Rusia.
Acum, odată cu trecerea întru sfinţenia veşnică a raiului a părintelui Justin, sunt sigur că este din ce în ce mai aproape de noi canonizarea celor care, în condiţii de tortură inimaginabilă, au fost mai tari ca munţii şi nu s-au lepădat de Hristos, ci au murit pentru dragostea Lui.
Tot în anul 2009, am ţinut o conferinţă în oraşul Patras (Grecia), la biserica Sfântul Ierarh Nicolae, la invitaţia unui tânăr teolog, părintele Anastasie Goţopulos, care a scris o carte minunată intitula¬tă Rugăciunea cu ereticii, pe care am tradus-o în limba română şi va apărea în curând, fiind cel mai bun studiu de drept canonic în care este dezvălui¬tă urâciunea sincretismului contemporan.
La această conferinţă, au participat aproxima¬tiv 85 de oameni, cărora le-am istorisit cum au pătimit pentru Hristos românii din închisorile şi lagărele comuniste şi cum s-au sfinţit întru Duhul mulţi dintre ei. M-a impresionat că toţi cei pre¬zenţi şi-au cumpărat apoi cartea lui Ioan Ianolide. Au fost familii care au luat mai multe exemplare, pentru a putea citi cartea concomitent toţi.
Toţi grecii cu care am discutat despre acest sub¬iect al martiriului din închisorile comuniste au spus că, citind o astfel de carte-mărturie, un lucru este clar: TREBUIE SĂ ÎTI SCHIMBI VIATA, căci viaţa adevărată nu este cea căldicică, cu patimi şi lipsită de pocăinţă, ci Viaţa este Hristos, Căruia nu îi plac nici leneşii, nici fricoşii, nici trădătorii.
Am dat mărturia de mai sus nu din mândrie, ci cu bucuria recunoştinţei de a fi fost făcut părtaş de către părintele Justin la o lucrare sfântă, spre slava lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui.
Credincioşii din Patras au strâns bani şi a fost făcută o raclă de aur şi argint, în care a fost aşezat capul unui Mucenic de la Aiud care fusese tăiat cu pânza de circular. Această raclă se află acum în Osuarul de la Aiud, pe care părintele Justin îl con¬sidera ca fiind cel mai sfânt loc din România, iar eu îl consider ca poarta raiului neamului românesc. Când am dus acest cap de Mucenic pus în raclă la părintele Justin, l-a ţinut mult timp în braţe şi a spus: Păi, să mai facem din astea!
Înainte de a pleca la Domnul, părintele Justin mi-a dat binecuvântare de a traduce în limba greacă o carte minunată – Ne vorbeşte părintele Justin. Prin ea mulţi greci îl vor cunoaşte pe pă¬rintele Justin şi sunt sigur că poporul grec va avea un cuvânt greu de spus în canonizarea Sfinţilor din închisorile comuniste.
De ce a fost numit părintele Justin Pârvu voievo¬dul Ortodoxiei româneşti? A fi voievod înseamnă să fii stăpân, să ai ultimul cuvânt, să fii ascultat de toţi. Părintele Justin a fost stăpân pe sufletul său, cu toate că mulţi, în închisore şi în afara ei, au încercat să îl facă să îşi vândă sufletul, însă fără succes. A avut ultimul cuvânt în faţa celor care l-au duşmănit, căci el, prin moarte a pornit către sfinţenie, iar semnele acestei sfinţenii le-am văzut cu toţii cei care am participat la înmormântarea lui, iar acesta este doar începutul acestor semne. Mulţi şi-au dorit ca părintele Justin să moară, exact ca cei care şi-au dorit ca Iisus să moară. Însă Viaţa nu moare, harul nu se stinge, Iubirea nu poate fi biruită.
Avem încă un mare rugător în ceruri pentru neamul românesc şi nu numai. Dacă trupul său a fost biruit de cancer, iată că după moarte din ochii şi din mâinile lui a izvorât mir. Cum se poate dintr-un trup de canceros să izvorască mir? Părintele Justin a fost şi va rămâne în veci un scump sălaş al Sfintei Treimi!
De la părintele Justin am învăţat să nu ne temem, căci biruinţa este şi va fi a lui Hristos. Discutam acum câteva zile cu părintele Augustin de la Aiud şi îmi spunea: să nu ne temem, căci puterea este de partea noastră, noi avem harul lui Hristos, iar duşmanii Lui nu pot să ne facă absolut nici un rău; orice ar încerca să ne facă, e un bine pentru noi, iar cel mai mare bine ar fi ca într-o zi să ne facă MUCENICI!

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

„VOI CREDEŢI CĂ DINCOLO EU AM SĂ STAU DEGEABA?”

„După o suferinţă de câteva luni, ca semn al iubirii lui Dumnezeu, în seara zilei de 16 iunie 2013, PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU a trecut la viaţa cea veşnică. În următoarele 3 zile, la Petru Vodă s-a desfăşurat un adevărat pelerinaj naţional, mii de cedincioşii din toate părţile au venit să-şi ia rămas bun de la Părintele. Înmormântarea a avut loc la data de 20 iunie, fiind săvârşită de IPS Teofan Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, PS Ioachim Băcăuanu şi PS Longhin de la Bănceni înconjuraţi de sute de preoţi, monahi şi monahii şi peste zece mii de credincioşi.
Cu un oarecare timp de a trece hotarul vieţii, părinţii şi maicile de la Petru Vodă l-au întrebat: „Părinte, cum o să ne descurcăm noi fără sfinţia voastră?” Iar Părintele le-a răspuns: „MĂI, VOI CREDEŢI CĂ DINCOLO EU AM SĂ STAU DEGEABA?”
Suntem încredinţaţi că dincolo Părintele nu stă degeaba. După o viaţă întragă de rugăciune şi dincolo se va ruga pentru întreg neamul românesc.”

Şi mii de buni creştini şi oameni simpli şi curaţi…
Stăteau...înfriguraţi în faţa...uşii sale, in sfat ei aşteptau şi iată-i...uşuraţi
De grele, mari poveri ce le-ntâlneau pe calea vieţii,
Aici găsind răspunsul lor, şi-i ajuta Duhovnicul Dreptăţii!
Şi, vine ziua înmormântării, o zi de joi de...înălţare
Şi-acolo sus, mirifica poiana, e un viu altar strălucitor în...soare!

****

Părintele Justin a fost duhovnic, unui Neam Creştin.
A apărat credinţa ortodoxă, sacră, mai mult decât deplin...!
Un răspicat de NU a spus şi celor mari şi la cei slabi...
Cuvânt de tunet a rostit, scrisori, comunicate şi celor...sus bolnavi...
O ţară-ntreagă de români, cu rădăcini adânci în glia strămoşească,
O...deşteptare de creştini o trâmbiţă de negrăit în Ţara Românească!

****

Păstorul a fost un...sfânt din viaţă, mosştele de-acum vorbeau...
Căci faţa-i strălucea cu...taină şi mâinile-i parcă...slujeau,
Se simţea în jur un iz de mir...duhovnicesc
Mireasma sfântă şi curată din mucenicul românesc!
Aproape, un sfânt altar de vară cu turlă înălţată sus, iar locul legendar din jur, era acum de nedescris.