VIATA , INVATATURILE SI MINUNILE SFANTULUI SERAFIM DE SAROV
» Rânduieli de viaţă creştină
| « Ultima Pagina | vizualizare rezultate 11-15 din 15 | Urmatoarea Pagina » |
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Cu ce trebuie sa ne înzestram sufletul?
Trebuie sa ne înzestram sufletul cu cuvântul lui Durnnezeu, câci cuvântul lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfântul Grigone Teologul, este pâinea îngerilor cu care se hranesc sufletele flamânde de Dumnezeu. Sa ne inzestrâm sufletul si cu citirea Noului Testament si a Psaltirii, stând in picioare, ca sa se produca luminarea mintii. Trebuie sa ne înzestrâm sufletul cu cuvântul lui Dumnezeu în asa fel încât mintea sa ,,se scalde” parca în Legea Domnului, conform careia omul trebuie sa traiasca. Când omul îsi va înzestra sufletul sâu cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci va înte1ege si va face diferenta între bine si rau. Citirea cuvântului lui Dumnezeu trebuie sa se produca în tacere si izolare, ca toata mintea cititorului sa se adânceasca în adevarul scrierilor sfinte si sa primeasca de la Dumnezeu acea caldura ce în izolare provoaca lacrimi si cu care omul se incalzeste si se umple cu daruri duhovnicesti, desfata mintea si sufletul mai mult decât cu orice cuvânt. |
|
|
Despre grija de suflet
Corpul omenesc e asemenca ueci lumânâri. Lumânarea se sfarseste arzând, iar omul – murind. Dar sufletul este nemuritor si se cuvine sa ne ingrijim de sufletul nostru mai muit decât de trup. Pentru ca ce-i va folosi omului daca va câstiga lumea întreaga ,,iar sufletul sau il va pierde? Sau ce-ar putea da omul in schimb pentru sufletul lui? (Matei 16, 26). ,,Noi credem ca sufletul este mai pretios decât orice, zice Macarie cel Mare, pentru ca Dumnezeu n-a binevoit sa Se uneasca cu nici o alta faptura decât cu omul, pe care l-a iubit mai mult decât toate creaturile.” Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul, Sfântul Ioan Gura de Aur, Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Ambrozie al Mediolanulul si altii, din tinerete si pâna la sfârsitul vietii lor, au fost feciorelnici. Toata viata ei si-au închinat-o slujirii pentru mântuirea sufletului si n-au slujit trupului. Se cuvine deci sa ne îngrijim mai ales de suflet, iar trupul sa-l întarim în masura în care ne este de ajutor la intarirea duhulul. Daca ne vom omorî trupul de buna voie într-atât incât sa ne afectam si sufletul, atunci aceasta osteneala va fi fara judecata dreapta, doar daca am face aceasta pentru dobândirea virtutilor. Daca Domnul va voi ca omul sa treacâ prin boli si suferinte, tot El îi va da si puterea rabdarii. |
|
|
Despre luarea aminte de sine
Cel care urmeaza calea luarii aminte de sine nu trebuie sa se încreada numai în propria sa putere de întelegere, ci trebuie sa cerceteze Scripturile si sa compare miscarile inimii sale si viata sa cu viata ascetilor care au trait mai înainte. E mult mai usor în acest fel sa ne pazim de cel rau si sa vedem limpede adevarul. Cugetul unui om atent, veghetor este întocmai ca o straja neadormita. Sa veghem deci ca sa nu fim atrasi catre lucruri straine, sa ne gândim si sa vorbim despre ele cum spune David: Nu va grai gura mea lucruri omeneti (Ps. 16, 4), ci sa ne rugam Domnului: De cele ascunse ale mele curateste-ma si de cele straine fereste pe robul Tau (Ps. 18, 13-14). Omul trebuie sa fie vigilent de la inceputul si pâna la sfarsitul vietii sale, ele, cele din mijloc, cu tot ce au ele placut ori neplacut, fiind indiferente. Ca sa-ti pastrezi cugetul curat, închide-te în sine, precum spune Mântuitorul: si pe nimeni sa nu salutati pe cale (Luca 10, 4), si fara folos sa nu vorbesti. Pe staret si pe frati sa-i saluti, închinându-te lor respectuos, iar ochii mintii sa-i ai mereu închisi. |
|
|
Despre tacere
Preacuviosul Varsanufie ne învta ca precum corabia pe mare înfrunta furia valurilor si a furtunilor si ajungând la tarrmul linitit nu mai este supusa pericolului, ramânând nevatamata, tot asa si câlugarul, cât se afla printre oameni, are parte de mâhniri, ispite, gânduri suparatoare, iar când staruie în tâcere, n-are de ce se terne. Tacerea deplina este crucea pe care calugarul trebuie sa-si râstigneasca patimile, placerile, gândurile. Adu-ti aminte de Domnul Hristos, câte batjocuri si defaimari a îndurat inainte de a fi râstignit pe Cruce. Asa si noi, fiind doar în tacere deplina, dar nesuferind precum a suferit Domnul Hristos, nu putem ajunge la starea sfinteniei desavârsite. Caci spune Apostolul: Cu El vom suferi si cu El ne vom preamari. Alta cale nu exista. Cel care a ales starea tacerii depline trebuie sa stie cu ce scop a ales aceasta stare, pentru ca inima lui sa nu se abata câtre altceva. |
|
|
Despre lepadarea de lume
Frica lui Dumnezeu se dobândete atunci când omul, întorcându-se dinspre lume si tot ce este în lume, îi concentreaza gândurile si simamintele sale asupra Legii dumnezeieti si se adâncete cu totul in contemplarea lui Dumnezeu si in ateptarea fericirii fgaduite sfintilor. Noi nu fugim de oameni, care sunt de aceeai fire cu noi si poarta acelasi nume al lui Hristos, de crestini, ci fugim de pacatele facute de ei, cum i s-a spus Marelul Antonie: « Fugi de lume si te mântuiete ». Nu poti sa te afli in starea contemplarii de Dumnezeu cât timp te afli în lume. Pâna când patimile nu se vor linisti, nu poti dobândi pacea sufleteasca. Iar patimile nu se linistesc atâta timp cât suntem înconjurati de lucruri ce stârnesc patimile din noi. Ca sa ajungi la starea desâvârsirii si sa capeti o liniste deplina a sufletului, trebuie sa starui muit in rugaciune si contemplare de Dumnezeu. Lasa-ti sufletul sa se înalte catre Dumnezcu prin rugâciune inflacârata, depârtându-te de patimile lumii acesteia. Nedepârtându-te de lune, sufletul nu poate sa-L iubeasca sincer si în totalitate pe Durnnezeu. |
|