PLĂTIŢI "IMPOZIT"?

Gheorghe şi Ion erau colegi de serviciu într-o fabrică. Amândoi erau căsătoriţi, aveau aceeaşi calificare şi luau amândoi acelaşi salariu. Gheorghe era un bun creştin, frecventa Sfânta Biserică şi ţinea cu toată familia Legea strămoşească aşa după cum îi învăţa preotul la biserică. Mai era şi un bun gospodar şi nu ducea lipsă de nimic.
Ion, în schimb, era certat cu Legea lui Dumnezeu şi nu voia să audă de biserică.
Într-o zi Ion îl întrebă nedumerit pe Gheorghe:
- Măi Gheorghiţă, cum reuşeşti tu de îţi ajunge salariul să creşti 5 copii şi, din câte am auzit, mai faci şi milostenii pe la săraci? Pentru că eu am acelaşi salariu ca şi tine, şi nu am decât 2 copii. Cum reuşeşti?
Credinciosul îi răspunde:
- Creştinii ortodocşi practicanţi sunt scutiţi de impozit.
Ion se uita mirat:
- Cum aşa!?
- Păi ia fii atent, câţi bani dai tu pe băutură într-o lună?
- Cam 150 de lei.
- Dar pe ţigări?
- Peste 300 de lei.
- Dar la jocurile de noroc cât dai?
- Păi uneori şi jumătate din salariu...
- Dar la cablu, ca să vezi emisiunile alea de noapte?
- Vreo 50…
- Păi vezi măi Ioane cât impozit plăteşti tu diavolului?… el îţi ia atâţia bani pe alcool, pe tutun, pe jocuri de noroc şi alte lucruri păcătoase. Mai bine împacă-te cu Dumnezeu, ţine Legea Lui, nu mai fi robul satanei, nu-i mai plăti impozit, şi-ai să vezi ce spor vei avea în casă, şi vei fi şi cu sufletul împăcat.



INGERI SI SFINTI

Împrejurul meu să fiţi
Voi îngeri şi voi buni sfinţi,
În această scurtă viaţă
Să nu mă părăsiţi.

Lui Dumnezeu rugaţi-vă
Şi Maicii Preacurate,
Să-mi ierte orişice păcat
Şi orice nedreptate.

De primejdii mă izbăviţi,
În tot locul m-ocrotiţi,
Nu mă uitaţi nicicând,
Ai Domnului slujitori iubiţi.



PAPAGALUL PĂRINTELUI PORFIRIE

Odată, cineva i-a dăruit părintelui Porfirie un papagal nedomesticit şi sălbatic. Bătrânul i-a mulţumit mult pentru acest dar. Papagalul era însă atât de sălbatic, încât nici nu puteai să te apropii de el. Năvălea cu ciocul său puternic să te ciupească. Astfel, bătrânul s-a hotărât să-l îmblânzească. A luat o vergea subţire, şi sprijinind-o pe papagal, pe aripile lui, uşor, spunea rugăciunea: ,,DOAMNE IISUSE HRISTOASE, MILUIEŞTE-MĂ!”. N-a trecut mult timp, şi papagalul s-a îmblânzit atât de mult, încât primea şi mâna părintelui ca să-l mângâie. Şi încetul cu încetul, papagalul împreună cu strigătele lui, rostea diferite cuvinte şi nume. Cu vremea a învăţat să spună şi rugăciunea: ,,DOAMNE IISUSE HRISTOASE, MILUIEŞTE-MĂ!”.
,,Este mai duhovnicesc ca mine, spunea Bătrânul zâmbind. Eu muncesc şi mă culc, dar acesta priveghează, rostind rugăciunea...”.
Deseori îl auzeai pe papagal strigând: ,,BINECUVÂNTEAZĂ, PĂRINTE!”, ,,MĂICUŢĂ, BINECUVÂNTAŢI!”. Ieşea cu curaj din colivia lui, când bătrânul îi deschidea uşiţa, şedea pe umărul lui şi mânca împreună cu el. A învăţat chiar să spună: ,,NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, FECIOARĂ, BUCURĂ-TE, MARIE, DOMNUL ESTE CU TINE!”, Cel mai minunat a fost însă că a învăţat să cânte: ,,DOAMNE MILUIEŞTE!”.

CÂT E DE GREU ?



Un profesor le vorbea studenţilor săi despre managementul stresului. A ridicat un pahar cu apă şi a întrebat audienţa:

“Cât de greu credeţi că e acest pahar?”

Răspunsurile studenţilor au variat de la 20g până la 500g.

“Nu depinde de greutatea lui absolută. Depinde de cât de mult îl ţin în mână.

Dacă îl ţin pentru un minut, totul este în regulă, dacă îl ţin pentru o oră, voi simţi o durere în braţul drept. Dacă îl voi ţine o zi întreagă, va trebui să chem o ambulanţă. E exact aceaşi greutate, dar cu cât o ţin mai mult, cu atât devine mai grea.” le explică profesorul.

Dacă ne purtăm în continuu greutăţile în spate, mai devreme sau mai târziu, nu vom mai fi capabili să le ducem înainte, ele devin tot mai apăsătoare.

Cum trebuie să mai lăsăm paharul jos, să ne odihnim mâna pentru o vreme înainte de a-l ţine din nou, aşa e necesar ca periodic să lăsăm deoparte greutăţile, pentru a ne putea revigora şi a fi capabili să le facem faţă.

Mereu vor fi greutăţi pe umerii noştri. Dar, cu înţelepciune, vom şti şi să ne eliberăm de greutatea lor, pentru a ne odihni şi a ne relaxa.

VIAŢA ESTE SCURTĂ! INDIFERENT DE GREUTĂŢILE PE CARE LE AVEM, SĂ NE REAMINTIM MEREU SĂ NE BUCURĂM DE EA.

NU-TI CER

Nu-ți cer decât credință, atât, Doamne
Să simt lumina Ta în pieptul meu.
Să-mi dai puterea să înving,
Să-mi dai puterea să iubesc,
Să-mi dai puterea să Te cânt mereu.

Nu-ți cer decât înțelepciune, Doamne,
Să mă înveți să mor și să trăiesc.
Să nu mă-nfrângă-al vieții val,
Să-mi port crucea pân’ la final,
Din drumul meu nicicând să nu m-opresc.

Nu-ți cer decât o lacrimă, o, Doamne,
Să pot să-i plâng pe cei ce au căzut.
Să dau un strop din viața mea
Să-ți ușurez povara grea
Pe drumul nesfârșit spre Golgota.

Nu-ți cer decât iubire, atât, Doamne,
Căci fără ea nimic nu are preț.
Nu vreau nici munții să-i clintesc,
Nu vreau furtuni să potolesc,
Dar vreau să-ți spun, o, Doamne, te iubesc.


RUGACIUNEA CELUI INGRIJORAT

Doamne, grijile mă copleșesc și povara lor apasă greu pe umerii mei. Viitorul pare învăluit în ceață și orice încercare de a-l anticipa îmi umple sufletul de neliniști dureroase. Dar azi pun și prezentul și viitorul înaintea Ta și mă rog Ție din toată inima: eliberează-mă de povara îngrijorării și întărește-mi credința, ca prin ea să mă predau cu totul Ție.

Tu ai avut grijă de mine până acum și m-ai păzit de orice rău pierzător de suflet. Mi-ai dat cele de trebuință și m-ai mângâiat când am fost în suferință. Îmi amintesc azi învățătura lui Iisus, care ne spune să nu ne îngrijorăm, căci nimic nu se întâmplă pe acest pământ fără știrea și fără voia Ta. Tu veghezi cu dragoste și milă infinită asupra tuturor.

Fă vie în inima mea această învățătură și dă-mi puterea să las totul în mâinile Tale. Înțeleg, Doamne, că numai făcând asta mă pot bucura din plin de viața pe care mi-ai dăruit-o. Îmi dau seama că numai așa voi putea să trăiesc în pace și liniște, mângâiată de credința că Tu nu mă vei părăsi niciodată și că vei avea mereu grijă de mine ca un Tată bun și iubitor.

Întorcându-mă cu gândul în trecut, văd acum din lumina prezentului de câtă suferință aș fi fost cruțată, dacă aș fi ascultat îndrumarea lui Iisus de a nu mă îngrijora și de a pune totul în mâinile Tale. Știu că nu mai pot face nimic să schimb ce a fost dar aleg ca de aici înainte, începând cu această clipă să trăiesc așa cum vrei Tu - fără teamă și fără îngrijorare, câștigând fiecare bătălie a vieții prin credință. Ajută-mă să duc la bun sfârșit această hotărâre.

Știu că vor fi clipe în viața mea când voi aluneca din nou pe vechiul drum și mă voi abate de la decizia mea. În acele clipe de grea ispită, adu-mi aminte, Doamne, de tot ce ai făcut pentru mine, de dragostea și ocrotirea Ta. Adu-mi aminte că sunt un om nou în Iisus și că nimic din cele vechi nu mai are putere asupra mea. Ajută-mă să-mi trăiesc viața în lumina acestui minunat adevăr și să Te slăvesc în fiecare zi prin vorbele, faptele și gândurile mele.

AMIN



FOCUL, APA ŞI CREDINŢA

Se spune că odată călătoreau împreună focul, apa şi credinţa. Şi când au poposit puţin, şi-au zis:
- Oare dacă ne-am pierde, ne-am rătăci, cum ne-ar mai găsi pe noi oamenii?
Şi focul răspunse:
- Pe mine mă vor găsi acolo unde vor vedea că iese fum.
Apa răspunde:
- Pe mine mă vor găsi acolo unde vor vedea sălcii pletoase cu ramuri aplecate.
Credinţa zice:
- Cel ce mă va pierde pe mine, nu mă va putea găsi singur…
- Cum, întrebară focul şi apa?
Credinţa răspunse:
- Cel care m-a pierdut pe mine, nu mă mai poate afla decât numai şi numai cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

MULTUMESTE-I LUI DUMNEZEU PENTRU ZIUA DE AZI!

Într-un articol de ziar, erau prezentate doua femei care erau internate într-un centru pentru batrani din New Jersey. Numele lor era: Margarett Patrick si Ruth Eisenberg. Aceste doamne au fost pianiste vestite, care si-au investit viata predand cursuri de pian, pentru multi pianisti celebri.

Între ele, de multe ori au fost rivalitati si niciodata n-ar fi acceptat sa fie împreuna. Nimeni nu s-ar fi gandit vreodata ca ar putea sa le auda interpretand o piesa împreuna.

Cu 5 ani de zile în urma, fiecare însa a suferit cate un accident vascular cerebral. Margarett Patrick a fost aproape de moarte. A petrecut mai multe luni prin spitale si prin centrele de recuperare. Dupa toate acestea si-a recapatat mobilitatea, dar numai pentru partea stanga a corpului. Partea dreapta a corpului ei a ramas paralizata. Traind într-un scaun rulant, ea a marturisit deseori spunand: „Slava lui Dumnezeu, pentru ca mai sunt înca în viata!”

Ruth Eisenberg a fost însa mai norocoasa. Acum ea rade cand îsi aduce aminte de momentul cand a suferit atacul cerebral. În acel moment de suferinta, a ramas întinsa pe podea fara sa fie descoperita de cineva, timp de doua zile. Si-a revenit foarte greu, dar nu poate folosi partea stanga a corpului.

Aceste doua femei încercate, s-au întalnit în acelasi centru pentru batrani, recomandat de doctorii lor. Cand s-au vazut, foarte repede au împartasit una alteia, dragostea lor pentru pian. Într-o zi pe cand erau împreuna în holul acestui centru, s-au asezat cu carucioarele lor langa pianul vechi al acestei institutii si au început sa cante.

Degetele lungi ale lui Margarett alunecau pe partea stanga a pianului, în timp ce degetele puternice ale lui Ruth, conduceau melodia, alunecand în partea dreapta a pianului.
Dupa ce au cantat o vreme, au încheiat prabusindu-se una peste cealalta. Margarett si Ruth, s-au îmbratisat, strangand-o fiecare pe cealalta cu mana sanatoasa.
Prima melodie cantata împreuna a fost o revelatie pentru amandoua si o motivatie, pentru a pune împreuna un întreg repetoriu. Dupa aceea au cantat de multe ori pentru batranii din acel centru si în spitale penru veterani. Au fost invitate chiar si la o emisiune de televiziune. Astfel au ajuns sa fie un motiv de inspiratie, pentru toti cei care le-au vazut si auzit cantand.

Margarett a spus: „n-am crezut niciodata ca Dumnezeu ne va folosi în acest fel!” Daca relatii intre noi o vreme n-au existat, acum suntem nedespartite. Suntem asa de fericite si multumim lui Dumnezeu pentru fiecare zi!

POVESTEA CURCUBEULUI

Cu mult timp in urma, la inceputul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea ca era cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai importanta, cea mai folositoare, cea mai iubita.

Verdele spuse: “Uitati-va la iarba, frunze si copaci. In mod evident vedeti si voi ca sunt cea mai importanta culoare. Sunt culoarea vietii si a sperantei. Uitati-va in jur si o sa vedeti ca sunt peste tot”.

Albastrul l-a intrerupt si exclama: “Ganditi-va la cer si la mare. Apa sta la baza vietii si fara mine nu ar exista cerul albastru. Fara mine nu ar exista nimic!”

Galbenul rase: “Eu sunt luminos si cald, iar tu esti atat de serios. De fiecare data cand te uiti la o narcisa galbena sau la o floarea-soarelui zambesti. Soarele, luna si stelele sunt galbene, frumusetea mea este atat de evidenta incat oricine ma vede ramane uimit.”

Portocaliul incepu sa se laude: ” Eu sunt culoarea mancarurilor sanatoase ce dau putere. Morcovul, portocala si dovleacul au multe vitamine. Si atunci cand portocaliul umple cerul, la rasarit sau la apus, frumusetea mea este atat de evidenta incat toti cei ce ma vad se opresc sa ma priveasca cu admiratie si uimire.”

Ei bine, rosul incepu sa strige: “Eu sunt conducatorul intregii vieti. Sangele este rosu si sangele inseamna viata. Eu sunt culoarea pasiunii si a iubirii.”

Violetul se ridica in picioare si era foarte inalt. El vorbi dand foarte multa importanta spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperiala si a regilor. Oamenii puternici intotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii si a intelepciunii.”

La sfarsit, cu o voce joasa si timida, Indigoul spuse: “Cu greu ma observati, insa desi sunt tacut, fara mine nu ati fi nimic. Aveti nevoie de mine pentru echilibru si contrast si pentru liniste interioara.”

Argumentarile au continuat, fiecare culoare in parte laudandu-se, ridicandu-se in slavi si certandu-se. Fiecare in parte considera ca este perfectiunea intruchipata. In timp ce se certau din ce in ce mai tare, un fulger puternic lumina cerul. Incepu sa tune si sa ploua cu galeata. Culorile tremurara de frica si se stransera in brate pentru a se linisti si proteja una pe alta.

Apoi ploaia incepu sa vorbeasca: “Voi, culorilor, sunteti atat de nesabuite. Va certati care este cea mai buna, fiecare incercand sa fie deasupra celorlate. Nu intelegeti ca fiecare in parte ati fost facute cu un scop special, fiecare este unica si diferita? Luati-va de maini si urmati-ma!”
Facand ce le spuse ploaia, culorile se apropiara si se luara de maini. “De acum incolo”, zise ploaia, “cand ploua, fiecare dintre voi se va intinde de-a lungul cerului intr-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al pacii si al sperantei.”

Astfel, oameni buni, de fiecare data cand ploaia curata pamantul, cautati un curcubeu pe intinsul cerului.
Cand apare, tineti minte ca fiecare dintre voi este special.
LASATI CULORILE CURCUBEULUI SA VA REAMINTEASCA SA VA APRECIATI PE VOI INSIVA SI PE CEI DIN JUR!