O legendă veche Moldovenească spune că o vrăjitoare rea de iarnă se lupta aprig şi nu voia deloc să cedeze primăverii . Însă frumoasa Primăvara cu dăruire de sine si-a tăiat degetul iar cateva picături de sânge au căzut pe zăpada albă care ca topit.Iar mai apoi pe acel loc au crescut ghiocei , în aşa fel lupta a fost cîştigată de Primăvară şi iarna a cedat.

Pe meleagurile Moldave sunt multe tradiţii şi obiceiuri , dar unele din ele au dispărut iar altele sunt uitate , deaceia nu se ştie exact semnificaţia lor. Se zice ca prima zi de primăvară este ziua Babei Dochia ( personajul principal în toate legendele de Primăvară ) Baba Dochia este considerată ca zeiţă agrară, care pe 1 martie moare şi pe 9 martie renaşte .

Cu privire la simbolul martisorului circula mai multe legende. Una dintre ele povesteste cum a fost odata ca niciodata, o vreme in care Soarele intruchipat intr-un barbat chipes obisnuia sa coboare pe pamant pentru a dansa hora in sate.
Stiind care este noua pasiune a Soarelui, un dragon l-a urmarit si intr-una dintre aceste incursiuni pe pamant, l-a rapit si l-a aruncat intr-un beci, in castelul sau.
Pasarile au incetat sa cante iar copiii nu mai puteau sa rada, dar nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe dragon.
Intr-una dintre zile, un tanar curajos a decis sa coboare in beci si sa salveze Soarele. Majoritatea oamenilor l-au insotit, dandu-i tanarului din puterea lor, pentru a reusi sa invinga puternicul dragon.
Calatoria sa a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. La sfarsitul ultimului, tanarul a reusit sa gaseasca castelul dragonului, unde era intemnitat Soarele. Si a inceput lupta, care a durat zile pana cand dragonul a fost infrant.

Fara puteri si ranit, tanarul a eliberat Soarele, reusind sa faca fericiti pe toti cei care-si pusesera ultimele sperante in el. Natura a reinviat, oamenii au inceput sa zambeasca din nou, doar flacaul nu a mai apucat sa vada primavara venind. Sangele cald din ranile sale cadea pe zapada.
In timp ce zapada se topea, flori albe, numite ghiocei, mesageri ai primaverii, rasareau din pamantul destelenit. Cand ultimul strop de sange al tanarului s-a scurs pe zapada imaculata, a murit fericit ca viata sa a servit unui scop atat de nobil.
De atunci oamenii obisnuiesc sa impleteasca doi ciucuri: unul alb si altul rosu. La inceputul lunii martie, barbatii ofera aceasta amuleta, numita martisor, fetelor pe care le iubesc.
Culoarea rosie reprezinta dragostea pentru tot ceea ce e frumos si ramane simbolul sangelui bravului tanar. Albul simbolizeaza puritatea, sanatatea si ghiocelul, prima floare care apare primavara.
Astfel, se poate spune ca snurul de care se agata martisorul este si el un simbol al trecerii de la iarna cea alba si rece, la primavara mustind de viata ca focul si sangele.
Semnificatia culorilor mai este talmacita si altfel in credinta populara: se poate spune ca rosul, dat de foc, sange si soare, este atribuit vitalitatii femeii, iar albul, ca zapada rece si pura, ca apele inspumate, semnifica intelepciunea barbatului. Snurul martisorului este, astfel, simbolul impletirii inseparabile a celor doua principii – o permanenta innoire.
Pentru a respecta traditia, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. El se poarta de la 1 martie pana cand apar semnele de biruinta ale primaverii : pana ce infloresc visinii ori trandafirii, pana se aude cucul cantand, pana ce vin berzele sau randunelele.

Una dintre legendele martisorului ne aminteste de o baba rea si foarte urata pe nume Dochia, care traia cu foarte mult timp in urma pe acest Pamant. Aceasta avea o nora careia ii cerea fel si fel de lucruri imposibile: sa-i aduca fragi numai buni de mancat in luna februarie, sa-i prefaca lana de culoare alba in lana de culoare neagra si, de fiecare data, fata era ajutata de diferite personaje de poveste (Domnul Zeu, Sanpetru, Martie). Inraita de situatie, Baba Dochia a hotarat sa plece cu oile in munti, luand cu ea si noua sau doisprezece cojoace. Mergand prin padure, in timp ce torcea lana din furca cum facea de obicei, ea vazu un ban vechi, ii facu o gaura si il lega cu un fir de lana. Astfel a aparut obiceiul martisorului, care s-a pastrat pana in zilele noastre. In mitologia populara Baba Dochia moare in fiecare an pe 1 martie si reinvie pe 9 martie.
De atunci, de ziua Babei Dochia nu se munceste, doar lana poate fi toarsa. Daca se lucreaza in ziua de 1 martie se spune ca Baba Dochia se supara tare si isi scutura cojoacele timp de noua zile. Datorita legendei, in zilele de inceput a lunii martie se considera ca se dezlantuie energii negative, ca perioada este incarcata de sacralitate negativa, de care ar fi vinovat Soarele primavaratec. Martisorul inchipuit ca un banut mic de argint, protejeaza pe cei care il poarta contracarand puterea soarelui orbitor de primavara.
In cultura populara sunt imbinate respectul si teama fata de razele soarelui care strica frumusetea fetelor si femeilor. Acestea pentru a fi protejate obisnuiau sa arunce spre cer martisoare in primele zile ale lui martie, odata cu sosirea primaverii. Ele rosteau un descantec si apoi purtau martisoarele pana cand pomii infloreau si agatau firele impletite in alb si negru de ramurile acestora.
Numele de martisor este asociat cu zeul Marte. Pe data de 1 martie are loc festivalul ,,Matronalia” (din calendarul roman) cand se sarbatoreste acest zeu roman al razboiului, al naturii, agriculturii si primaverii. In timpul Imperiului Roman se celebra ,,Idele lui Marte” chiar la inceputul primaverii si se considera ca fiind timpul potrivit al inceperii campaniilor razboinice. Astfel firul de culoare alba al martisorului simboliza victoria, purificarea si innoirea, iar firul de culoare rosie reprezenta vitalitatea.
O alta legenda a martisorului ne spune ca: Soarele fiind singur pe bolta cerului privea cu melancolie la fericirea oamenilor de a fi impreuna. Astfel, intr-o zi a hotarat sa coboare pe pamant sub chipul unui barbat tanar si sa participe la o sarbatoare a oamenilor. Bucuria i-a fost luata insa de un zmeu care l-a rapit si l-a intemnitat intr-o pestera. Ramasa fara lumina soarelui, lumea s-a intristat, izvoarele nu au mai curs, pasarile nu au mai cantat si zambetul copiilor a disparut. Dintre muritori, doar un singur tanar a avut curajul sa plece spre temutul zmeu spre a elibera Soarele. Calatoria acestuia a durat toata vara, toamna si iarna, iar confruntarea grea cu zmeul s-a terminat cu victoria tanarului si eliberarea Soarelui. De atunci intreaga natura a revenit la viata, iar oamenii si-au regasit bucuria de a trai. Datorita ranilor insa tanarul viteaz a murit, iar sangele sau a curs pe zapada si a facut sa rasara primii ghiocei de sub nea. Conform legendei din acea vreme, s-a pastrat obiceiul ca baietii sa daruiasca fetelor dragi lor o impletitura dintr-un fir rosu care semnifica vitalitatea si un fir alb care simbolizeaza taria si puritatea ghiocelului.