Nume si notiuni teologice.

Rai (gr. paradeisos): paradis sau sanul lui Avraam, se numeste in Noul Testament locul sau starea celor drepti si fericiti, care au pacea in suflet sip e Hristos mereu present in inima si in viata lor. El este numit si “raiul lui Dumnezeu”(Apoc. 2, 7), pentru ca celor din rai Dumnezeu le este totul: si lumina si hrana si imbracaminte si bautura din apa vietii si a Imparatiei(cf. Apoc 2, 23; 22, 5, 17).
Se numeste deopotriva “sanul lui Avraam”(Luca 16, 22); “Imparatia cerurilor”(Matei 5, 3-10); “Imparatia lui Dumnezeu”(Luca 13, 29; I Cor. 15, 50); “Casa Tatalui ceresc”(Ioan 14, 2); “Bucuria Domnului”(Matei 25, 21) si “Viata cu Iisus Hristos”(Ioan 15, 4), sau si “cer nou si pamant nou, in care locuieste dreptatea”(II Petru 3, 13).
Raiul – inchis de la Adam – a fost redeschis omenirii abia dupa inntruparea Fiului lui Dumnezeu, a vietuirii, rastignirii si invierii lui Iisus Hristos, Mantuitorul nostru: “Astazi vei fi cu Mine in rai”(Luca 23, 43). Atunci s-a deschis raiul si cel dintai dintre muritori care a intrat in el a fost talharul cel “drept”, adica iertat de Domnul Cel rastignit.
Dupa el, au fost aduse in rai sufletele proorocilor si dreptilor Vechiului Testament, impreuna cu Adam si Eva, aflati pana atunci in asa numitul “seol” sau “inchisoarea sufletelor”(I Petru 3, 18; cf. Matei 27, 52-53).
Sfantul apostol Pavel a fost rapit in rai, in al treilea cer si a auzit cuvinte ce nu sunt ingaduite omului a le grai(II Cor. 12, 2-4).
Cei drepti si bineplacuti lui Dumnezeu, de aici, care au trait toata viata in comuniune spiritual, prin Sfintele Taine, cu El, indata dupa moartea si judecata particulara merg in raiul celor fericiti si sufletele lor sunt duse de ingeri in “sanul lui Avraam”(Luca 16, 22), la viata vesnica, “unde sunt ingerii si sufletele dreptilor”(Evr. 12, 22-23; II Petru 3, 13) si ale mucenicilor, imparatind cu Hristos(Apoc. 20, 4, 6).

Rodi: (Fapte 12, 13) e slujnica din casa Mariei, mama lui Ioan Marcu, care a deschis poarta lui Petru, eliberat noaptea de inger, din inchisoare.

Rodion: din Lista celor Saptezeci de Apostoli, ucis de sabie, de Nero, se praznuieste la 10 noiembrie si la 4 ianuarie.

Rugaciune – a se ruga: implorare, mijlocul de comunicare spiritual cu Dumnezeu, cu vorba sau cu gandul si legatura de unire intre fratii de aceeasi credinta. Ea este parghia principala a vietii duhovnicesti si e recomandata adesea de Mantuitorul: “Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita”(Matei 26, 41; Luca 22, 40).
Rugaciunea este de mai multe feluri: de cerere(Matei 6, 11; 7, 7; 8, 6; 15, 22, 25; 21, 22; Marcu 11, 24; Luca 11, 3-4; 23, 42); de multumire(Matei 15, 36; Ioan 11, 41; Efes. 1, 16; Filip. 4, 6; I Tim. 2, 1-2); de lauda si de slavire(Matei 11, 25; Luca 10, 21; Ioan 17, 4; I Petru 1, 3; 2, 12; Apoc 7, 12); de iertare(Matei 6, 12; 18, 21; Luca 11, 4; 23, 34); de ingaduinta(Matei 18, 26); de mijlocire(Luca 22, 31-32; Fapte 8, 24; 12, 5; Efes. 1, 16; I Tes. 1, 2; Filimon 4; Apoc. 5, 8; 8, 3-4) si rugaciune de adorare(Matei 6, 9-10; Ioan 4, 24; 9, 38; Fapte 10, 25; I Cor. 14, 25; Apoc. 4, 10; 7, 11; 11, 16).
…
Rugaciunea crestinului este un act de atitudine filiala, de fiu prin har, catre Dumnezeu, pe Care-L numeste “Tata”(Matei 6, 6-15; Luca 11, 2; Rom. 8, 15; Gal. 4, 6). Rugaciunea credintei va mantui pe cel bolnav(Iac. 5, 15).
Scrierile Noului Testament ne prezinta multe expresii si formule: de rugaciune, de lauda, de adorare, de multumire sau doxologice si imne sau cantari etc.(ex.: Luca 1, 18-19, 46-55; 2, 14, 29-32; II Cor. 12, 13; I Petru 1, 3 etc.). Unele expresii ca “Aliluia, Amin, Osana” etc. au ramas si au intrat in cultul Bisericii din Vechiul Testament.
“Rugaciunile sfintilor” este o expresie precisa intalnita de trei ori in Apocalipsa(5, 8; 8, 3-4), legata de activitatea sfintilor in cer. Sfintii sunt slujitorii si prietenii lui Dumnezeu(Ioan 15, 14-15), pentru ca au trait aici dupa cuvantul Sau si au facut voia Lui si a Mantuitorului Hristos. Prin jertfa Fiului Sau, Dumnezeu i-a infiat, dandu-le Duhul Fiului(Gal. 4, 6; Rom. 15, 17) si i-a facut – prin viata de comuniune cu El si de virtute(II Petru 1, 4-7) – fiii Lui prin har si mostenitori ai Lui si impreuna mostenitori cu Hristos(Rom. 8, 15-17). Mentinandu-se in aceasta stare de sfintenie si de indumnezeire, prin harul Domnului si prin eforturile lor necurmate, sfintii s-au invrednicit, inca de aici, de favoarea de a li se asculta rugaciunile lor. Mantuitorul spune apostolilor si prin ei, tuturor adevaratilor crestini, ca orice vor cere de la Tatal in numele Sau li se va implini(Matei7, 7; 20, 22; Marcu 11, 24; Luca 11, 9; Ioan 14, 13; 15, 7; 16, 23). Insusi felul cum ne-a invatat sa ne rugam catre Tatal nostru cel ceresc (Matei 6, 9-13; Luca 11, 1-4) este marturia sigura ca Dumnezeu Tatal, ca si Fiul, ne asculta rugaciunile noastre si le implineste cand sunt facute cu toata credinta, curatenia sufleteasca si smerenia.
Apostolii au experimentat acest adevar si ori de cate ori s-au rugat si au cerut ceva in numele Domnului Iisus au fost ascultati. Asa au tamaduit bolnavi, au vindecat ologi, paralitici si indraciti, au inviat mortii erc.(cf. Fapte 3, 1-8; 9, 33-42; 16, 18; 20, 9-12). Pentru aceasta sfintii au devenit “casnicii lui Dumnezeu”(Efes. 2, 19) si cetateni ai imparatiei Sale(Matei 25, 34), “binecuvantatii” Lui(Luca 1, 28, 42; Matei 25, 34) pentru ca au fost proslaviti de El si primiti in slava cu Fiul Sau(Ioan 17, 22). Si in cer, sfintii, ca fii ai lui Dumnezeu si fii ai invierii, sunt asemenea ingerilor, slavind impreuna cu ei necontenit pe Dumnezeu sip e Fiul Sau, Mielul Hristos, rugandu-se impreuna pentru cei de pe pamant, asa cum s-au rugat si aici pentru toti(cf. Efes. 1, 16; Filip. 1, 3-4; I Tim. 2, 1-3; Iacov 5, 16).
Sfantul Ioan evanghelistul, in descoperirea ce i s-a facut, a vazut cum sfintii si ingerii adorau si laudau pe Dumnezeu sip e Mielul Hristos, fiecare din ei avand cadelnite de aur, pline cu tamaie, insotite de rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur dinaintea tronului lui Dumnezeu si a Mielului. Si fumul tamaii s-a suit din mana ingerului si a sfintilor care-I cantau cantare noua(Apoc. 5, 8-9), inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu “rugaciunile sfintilor”(Apoc. 8, 3-4; cf. 7, 9-16; 19, 10; 22, 9).
Cele doua expresii din Apocalipsa “rugaciunile sfintilor”(Apoc. 5, 8; 8, 4) si “rugaciunile tuturor sfintilor”(Apoc. 8, 3) au devenit o formula liturgica si cultic in Biserica Ortodoxa. Ea incheie Sfanta Liturghie si orice Taina sau ierurgie savarsita, precum Vecernia, Miezonoptica, Utrenia, Pavecernita etc. aceasta formula ne aminteste tuturor ca toti sfintii se roaga in cer pentru noi cei de aici si de aceea noi ii cinstim si ii iubim, pentru ca ei ne iubesc si mijlocesc pentru noi la Dumnezeu si pentru ca Dumnezeu i-a cinstit si i-a slavit mai inainte, dandu-le aici diferite daruri minunate, iar acolo, sus, imbracandu-i in slava(Ioan 17, 22), asemenea cu ingerii(Luca 20, 36).