Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 14:59 pe 2.05.2014
Istorie relativa.
Postat 15:00 pe 2.05.2014
Sfantul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiasca, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelatia dumnezeiasca si a cerut cu lacrimi de la Dumnezeu, ca indoit sa-i dea acestuia harul prezent in el. Elisei si-a parasit casa si familia si a urmat lui Ilie. L-a urmat pe Ilie pana la inaltarea acestuia la cer, cand i-a preluat cojocul, dar si darul profetic. A murit in jurul anului 839 i.d.H. si a fost inmormantat in Samaria, la Sevastopoli. (14 iunie)
Sfantul Proroc Amos s-a nascut in satul Tecoa de langa Betleem si a trait in secolul al VIII lea i.Hr. A pazit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim, pana la alegerea sa ca proroc. Inceputul prorocirii lui a fost pe vremea imparatului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, si in vremea imparatului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria. (15 iunie)
Sfantul Apostol Petru a propovaduit in Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica pana in Babilon si in ultima parte a vietii, la Roma. Sfantul Petru a murit rastignit pe cruce, cu capul in jos, in anul 67, pe 29 iunie. (29 iunie)
Sfantul Apostol Pavel a pornit in trei mari calatorii misionare si a scris 14 epistole care se gasesc in Sfanta Scriptura. A fost decapitat din porunca imparatului Nero, in anul 67. (29 iunie)
Sfantul Vartolomeu a fost unul dintre cei doisprezece ucenici ai lui Hristos. Impreuna cu Sfantul Apostol Filip si Mariami, sora acestuia, au fost prezenti in cetatile din Siria si Asia de Sus. Apoi a fost in Arabia, Persia, India, Armenia. Acolo va muri prin taierea capului. (11 iunie)
Sfantul Iuda a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mantuitorului. Sfantul Apostol Iuda se numara intre fratii Domnului nostru Iisus Hristos, adica intre fiii dreptului Iosif pe care ii avusese din casatoria anterioara cu Salomeea. Abia dupa ce dreptul Iosif a ramas vaduv, i-a fost data in grija Maica Domnului. Sfantul Apostol Iuda a predicat Evanghelia in ludeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia si Armenia. Ajungand sa predice in tinutul Muntelui Ararat, Sfantul Apostol Iuda a fost prins de pagani, rastignit si omorat cu sageti. (19 iunie)
Sfintii Mucenici Leontie, Ipatie si Teodul au luat mucenicia in anul 73, in vremea persecutiei impotriva crestinilor pornite de cezarul Adrian. Leontie a fost comandant roman in orasul Tripoli din Fenicia. Cezarul Adrian, afland ca Leontie este crestin a trimis un detasament militar pentru a-l aresta. Ipatie, conducatorul acestui detasament, s-a imbolnavit pe drum, oastea fiind nevoita sa se opreasca. Intr-o noapte lui Ipatie i s-a aratat un inger, zicandu-i: "Daca vrei sa te faci bine, atunci striga de trei ori cu glas mare, ridicandu-ti privirea spre cer: 'Dumnezeule al lui Leontie, ajuta-mi mie!'". Ipatie a descoperit ostasilor vedenia si toti au strigat dupa cum spusese ingerul. Minunea insanatosirii lui Ipatie i-a uimit pe multi, dar mai ales un anume Teodul. Fiind prinsi, Ipatie si Teodul au fost torturati murind prin decapitare. Leontie a fost torturat pana cand sufletul sau s-a mutat la Domnul. (18 iunie)
Sfantul Iustin Martirul si Filosoful s-a nascut in jurul anului 100 si a trait in vremea imparatilor romani Antonin cel Pios (138-161) si Marcus Aurelius (161-180). Parintii sai erau greci pagani. Devine crestin dupa ce-l intalneste pe un batran pe malul marii, care ii vorbeste de Hristos. In Roma va deschide prima scoala filosofica in care se va preda credinta crestina. In anul 165, dupa denuntul lui Crescens, Sfantul Iustin primeste moartea martirica prin taierea capului, in ziua de 1 iunie. (1 iunie)
Sfantul Luchilian a trait in secolul al III-lea, in vremea imparatului Aurelian. Luchilian a fost preot al slujirii idolesti pana la batranete, cand s-a convertit la crestinism. Nevoind sa-si lepede credinta in Hristos, a fost batut cu salbaticie, incat era tot numai o rana. Aruncat in temnita in acest chip, a intalnit patru tineri: Ipatie, Pavel, Dionisie si Claudie, inchisi din acelasi motiv - nelepadarea de Hristos. Aici i-a intarit pe tineri catre nevointa muceniceasca, ca sa nu se infricoseze de chinurile si moartea pe care urmau sa le primeasca. Astfel, impreuna se rugau lui Dumnezeu ziua si noaptea, si unul pe altul se intareau in Hristos. Au fost aruncati in foc, dar au iesit nevatamati. In urma acestei minuni, tinerilor li s-au taiat capetele, iar Luchilian a fost rastignit, batandu-i-se piroane peste tot trupul. Trupurile lor au fost ingropate de o fecioara, Paula, care a fost pedepsita pentru aceasta fapta cu taierea capului. (3 iunie)

Sfanta Mucenita Agripina a luat cununa muceniciei in anul 275, in timpul domniei imparatului Valerian. Sfanta Agripina s-a nascut la Roma intr-o familie de crestini, primind inca din copilarie o educatie in duhul Evangheliei lui Hristos. (23 iunie)

Sfanta Mucenita Achilina s-a nascut in Biblos, cetate din Palestina, din parinti crestini. La varsta de sapte ani, Sfanta Achilina cunoastea toate tainele credintei crestine, iar la varsta de 15 ani, a inceput sa le invete pe fetele de aceeasi varsta credinta in Hristos si le indemna sa nu se inchine idolilor. In vremea imparatului Diocletian (284-305) Sfanta Achilina a fost biciuita, i s-a infipt o vergea incinsa in foc prin urechi si prin creier, pentru ca nu se inchina idolilor. Moare din cauza acestor chinuri, iar trupul sau este aruncat in groapa de gunoaie din afara cetatii, spre a fi mancat de animale. Noaptea, un inger al Domnului a ridicat-o din moarte. In ziua urmatoare, la porunca guvernatorului Ulosian, calaii i-au taiat capul Sfintei Achilina. (13 iunie)

Sfantul Mucenic Iulian s-a nascut intr-o familie de nobili. A trait in Tarsul Ciliciei in vremea lui Diocletian(284-305). Sfantul Mucenic Iulian cand a primit moartea muceniceasca era in varsta de 18 ani. Persecutorii l-au torturat timp de un an incercand sa-l faca sa se lepede de credinta in Hristos. Acestia au arestat-o pe mama lui Iulian, silind-o sa-si convinga fiul sa se lepede de Hristos, dar ea l-a sfatuit sa mearga la moarte cu multumire, cu nadejde si cu bucurie. Sfantul Mucenic Iulian a fost legat intr-un sac, plin cu serpi veninosi, pe care l-au aruncat in mare. Sfintele moaste ale Sfantului Mucenic Iulian au fost aduse de valuri la mal, iar credinciosii le-au gasit si le-au ingropat cu cinste la Alexandria, in anul 290. Moastele au fost mutate dupa un timp in Antiohia. (21 iunie)
Sfantul Teodot a trait la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea. A fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. El ii adapostea pe crestinii prigoniti. Teodot ii ajuta in taina cu toate cele necesare pe crestinii care scapasera de persecutii. Aduna trupurile crestinilor omorati si le ingropa. Dupa ce a fost supus la mai multe chinuri, a primit mucenicia prin taierea capului. (7 iunie)

Sfantul Dorotei a trait in timpul domniei imparatului Liciniu. Sfantul Dorotei a fost episcopul Bisericii din cetatea Tir pana in vremea imparatului Iulian Apostatul(361-363), cand, din cauza refuzului de a jerfi idolilor, este ucis. El a scris foarte multe carti in greaca si in latina. Cea mai cunoscuta scriere a lui este Syntagma greco-latina. (5 iunie)

Sfantul Mucenic Timotei a trait in timpul imparatului Iulian Apostatul (361-363). Pentru sfintenia sa, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Sfantul Mucenic Timotei a fost aruncat in temnita din porunca imparatului Iulian. Chiar si in temnita fiind, credinciosii veneau la el ca sa asculte invatatura sa. Imparatul Iulian auzind ca si legat Sfantul Timotei il propovaduieste pe Hristos, a poruncit sa i se taie capul. Sfantul Timotei a trecut la cele vesnice in anul 362. (10 iunie)

Sfintii Manuil, Savel si Ismail au fost trei frati persani, nascuti din tata pagan si mama crestina. Mama sa i-a botezat in credinta crestina. Acesti frati erau ofiteri la curtea imparatului persan. Ei au fost trimisi de imparat catre Iulian Apostatul (361-363) spre a negocia si consfinti un tratat de pace intre imperiul persan si cel roman. Au fost aruncati in inchisoare pentru ca nu au vrut sa aduca jertfa idolilor. Au fost condamnati la moarte prin taierea capului si arsi. Vor muri in urma unui cutremur. (17 iunie)

Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel (jud.Tulcea) fac parte din grupul de 36 de mucenici care au patimit pe pamantul tarii noastre, in vechiul Noviodunum, Isaccea de astazi, in perioada 319-324, cand domnea imparatul Liciniu. Potrivit altor cercetatori, Sfintii Mucenici Zotic, Atal, Camasis si Filip de la Niculitel au patimit fie in vremea imparatului Iulian Apostatul (361-363), fie in jurul anilor 370-372, pe vremea domniei regelui got Athanaric. (4 iunie)
Sfantul Mucenic Eusebie s-a afirmat mai ales ca aparator al dreptei credinte in fata ereziei ariene. Sfantul Mucenic Eusebie, in calitate de Episcop al Samosatelor, a fost cel care l-a sustinut pe Sfantul Meletie pentru a fi numit Episcop al Antiohiei. In timpul domniei lui Iulian Apostatul, cand crestinii au suferit noi persecutii, Sfantul Eusebie si-a dezbracat vesmintele arhieresti, inlocuindu-le cu cele ale unui simplu soldat simplu, cutreierand astfel Siria, Fenicia si Palestina. In tot acest timp, Sfantul Eusebie a cercetat situatia crestinilor si a bisericilor. A hirotonit preoti, diaconi, citeti, iar in unele locuri a sfintit ierarhi. A fost o perioada in exil, apoi a revenit. In timp ce se afla in cetatea Doliche spre a sfinti un episcop, un eretic a strivit capul sfantului cu o tigla. Sfantul Eusebie s-a mutat la Domnul in anul 379. (22 iunie)

Sfantul Cuvios Onufrie a trait in jurul anilor 350-400, in pustiul Egiptului. Pentru ca si-a petrecut aproape intreaga viata in pustiul Egiptului, a ramas in istora Bisericii drept pilda a sihastrilor. (12 iunie)
Sfantul Chiril al Alexandriei s-a nascut in jurul anului 370. A fost nepotul arhiepiscopului Teofil al Alexandriei si urmas al acestuia in scaunul episcopal. A fost ales intaistatator al scaunului Alexandriei, pe 18 octombrie 412, dupa 4 zile de la moartea unchiului sau. Sfantul Chiril al Alexandriei a combatut invatatura lui Nestorie. Sfantul Chirl al Alexandriei a trecut la cele vesnice in anul 444. (9 iunie)
Sfantul Cuvios Samson s-a nascut din parinti bogati in Roma antica. Sfantul Samson a fost ruda cu imparatul Constantin cel Mare (306-337). Samson a fost un medic milostiv, care daruia bolnavilor nu doar medicamentele trupului, ci si pe cele ale sufletului. Dupa ce si-a impartit averea saracilor, Samson a intrat intr-o manastire, iar patriarhul Mina l-a hirotonit preot. Dupa ce l-a vindecat pe imparatul Iustinian, a primit de la acesta o casa pentru saraci. S-a ingrijit pana la moarte de saraci precum se ingrijeste parintele de copii. A trecut la cele vesnice in anul 530. (27 iunie)
Sfantul Cuvios David s-a nascut in Tesalonic si a trait in secolul al VI lea. Sfantul Cuvios David s-a calugarit de tanar in Manastirea "Sfintilor Mucenici Teodor si Mercurie”. Dupa un timp si-a facut din creanga unui migdal loc de pustnicie. Aici va indura ploile, zapezile, caldura si alte stramtorari cu multa rabdare timp de trei ani, pana cand ingerul Domnului ii va cere sa se nevoiasca intr-o chilie. Pentru viata sa curata a primit darul de izgoni pe diavoli si de a vindeca pe bolnavi. Sfantul Cuvios David ajunge inaintea imparatului, caci urma sa fie numit eparh al Tesalnicului, pune in palmele sale carbuni aprinsi si tamaie, si timp de o ora tamaiaza fara a se vatama. Uimind si bucurand toata firea omeneasca cu viata si cu minunile sale, Sfantul Cuvios David a trecut la cele vesnice in anul 540. (26 iunie)

Sfantul Ilarion cel Nou s-a nascut in jurul anului 773, din parinti drept-credinciosi. Sfantul Ilarion s-a calugarit la varsta de 20 de ani, in Manastirea Xirochipiu, din Constantinopol. Pleaca la Manastirea Dalmat si ajunge staretul acesteia. El a fost ucenicul Sfantului Grigorie Decapolitul si urmatorul vietii Sfantului Ilarion cel Mare, al carui nume cu cinste l-a purtat. In anul 813 Ilarion l-a certat pe imparatul Leon Armeanul (813-820) pentru ca nu cinstea icoanele. Din acest motiv va fi supus la multe chinuri. Leon Armeanul a fost omorat cu sabia de propriile lui garzi, in locul din biserica in care el a aruncat icoana Mantuitorului la pamant. Dupa moartea acestuia, la conducerea imperiului vine imparatul Mihai al II-lea Rangabe (820-829), care ii elibereaza pe toti cei care patimisera in temnite din cauza luptei impotriva sfintelor icoane. Cand pe scaunul imperial va urca fiul lui Mihai, Teofil (829-842), Sfantul Ilarion cel Nou va fi exilat pe insula Afusiei, pana cand la putere a venit binecredincioasa imparateasa Teodora (842-856), care a reintrodus icoanele in Biserica si a permis convocarea unui sinod in martie 843, la Constantinopol. Hotararile acestui sinod sunt citite in Biserica, in prima duminica din postul Sfintelor Pasti, numita de atunci Duminica Ortodoxie. Sfantul Ilarion cel Nou a revenit la Manastirea Dalmat si a trecut la cele vesnice la varsta de 70 de ani. (6 iunie)

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceva s-a nascut in Trapezunt (Asia Mica), in jurul anului 1300. Sfantul Ioan isi castiga existenta facand negot impreuna cu tatal sau. Vindeau icoane, smirna, matasuri de provenienta bizantina si cumparau grau, vite, miere sau diverse roade ale pamantului. Intr-una dintre calatoriile sale spre Cetatea Alba, a discutat in contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfarsitul acestei calatorii, catolicul i-a spus conducatorului tatar al cetatii ca Ioan doreste sa devina musulman. Dar in fata tatarului, Ioan marturiseste ca Hristos este singurul Dumnezeu. Dupa multe chinuri moare prin taierea capului. (2 iunie)

Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet s-a nevoit in veacul al XIV-lea, mai intai ca sihastru pe valea paraului Ramet din Muntii Apuseni si apoi ca egumen al Manastirii Ramet din judetul Alba. Potrivit traditiei Sfantul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care impreuna se ruga, postea si savarsea sfintele slujbe. Nu manca decat sambata si duminica, iar in celelalte zile se hranea doar cu Sfintele Taine. Sfantul Ghelasie era atat parintele sihastrilor din Muntii Ramet, cat si al satenilor din Tara Motilor. Multi din cei stapaniti de duhurile necurate, au primit vindecare prin rugaciunile sale. (30 iunie)
Sfantul Ierarh Grigorie Dascalul, Mitropolitul Tarii Romanesti. S-a nascut in anul 1765. A intrat in monahism la Manastirea Neamt si a fost ucenicul Sfantului Paisie Velicicovski. A fost ridicat la rangul de Mitropolit al Tarii Romanesti, direct din treapta de ierodiacon, in anul 1823. (22 iunie)
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni