Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 17:40 pe 5.06.2014
Istorie relativa.
Postat 17:40 pe 5.06.2014
Sfantul Proroc Avdie era din pamantul Sihem, din tarina lui Vitaharam. A trait cu 800 de ani inainte de nasterea lui Hristos. Numele Avdie se talcuieste „robul Domnului“. A slujit mai intai lui Ahav si apoi lui Ohozia. Murind Ahav si dupa dansul luand imparatia lui Israil fiul sau Ohozia, in acea vreme Sfantul Avdie slujea in randurile ostasilor. Si a fost el unul din cei trei capitani care s-au trimis de Ohozia la Ilie Proorocul cu cate cinci soldati, dintre care peste doi, cazand foc din cer, i-a ars, dupa cuvantul proorocului. Iar al treilea capitan, care era Avdie, a fost miluit pentru ca s-a apropiat cu smerenie de Sfantul Proroc Ilie. Din acea vreme a lasat Avdie slujba imparatului si a mers in urma Sfantului Prooroc Ilie, luand duhul proorociei. (19 noiembrie)
Sfantul Apostol Andrei a fost fratele Sfantului Petru si impreuna au fost primii ucenici ai lui Hristos. Dupa Pogorarea Sfantului Duh, prin tragere la sorti, Apostolii au primit teritoriile unde sa predice. Astfel, Sfantul Apostol Andrei va predica in Scytia si Asia Mica. Sfantul Apostol Andrei a fost martirizat la Patras, in Grecia. Nu se cunoaste cu exactitate anul mortii sale, se presupune ca ar fi fost in timpul uneia dintre persecutiile lui Nero (54-68) sau Domitian (81-96). Potrivit traditiei, a fost rastignit pe o cruce in forma de "X". (30 noiembrie)

Originar din Betsaida Galileii, Sfantul Apostol Filip este cel de-al treilea Apostol chemat la misiune de catre Mantuitorul nostru, Iisus Hristos. Dupa Inaltarea Domnului la cer, Sfantul Filip a propovaduit credinta crestina in Asia. Documente descoperite recent atesta faptul ca Sf. Ap. Filip l-a insotit pe Sf. Ap. Andrei in Schitya, Dobrogea de astazi, pentru a face cunoscut cuvantul lui Dumnezeu. A murit in cetatea Hierapolis, din centrul Asiei Mici, unde a fost rastignit cu capul in jos. (14 noiembrie)
Sfantul Apostol si Evanghelist Matei este unul dintre cei doisprezece Apostoli alesi de Hristos. Inainte de a ajunge Apostol, a fost vames si se numea Levi. Era originar din Capernaum si era fiul lui Alfeu. Nu stim daca a fost casatorit. Potrivit Traditiei este autorul primei Evanghelii. Eusebiu si Sfantul Epifanie ne marturisesc ca Matei a scris Evanghelia in limba aramaica si in limba greaca. Din Martirologiul roman aflam ca a murit ca martir in Etiopia, fiind ars pe rug de pagani. Din textele apocrife care vorbesc despre trecerea sa la cele vesnice, aflam ca a suferit moarte de martir in Pont. (16 noiembrie)
Sfintii Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru si Cuart fac parte din cei saptezeci de apostoli. Olimp si Rodion au suferit moarte martirica in vremea lui Nero, in cetatea Romei. Erast a fost iconom al bisericii din Ierusalim si episcop al Paneadei, iar Sosipatru episcop la Iconiu (pomenit de Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre romani). Cuart a fost episcop al cetatii Beirutului, a botezat multi elini si a patimit pentru credinta in Hristos. (10 noiembrie)
Sfintii Apostoli Filimon, Onisim si Arhip Acesti sfinti au vietuit pe vremea imparatului Nero. Au fost ucenici ai Sfantului Apostol Pavel si au patimit pentru Hristos in Kolasia. Din Sinaxar aflam ca pe cand isi inaltau rugaciunile catre Dumnezeu in sfanta biserica, impreuna cu alti crestini, au navalit asupra lor inchinatorii de idoli Atunci toti credinciosii care erau in biserica, au fugit,si au ramas numai Filimon, Arhip si Apfia, pe care, luandu-i paganii, i-au dus la Artoklis facatorul de paine al Efesului. Sfantul Arhip a fost batut aspru si strapuns cu cutite peste tot trupul, de persoanele care treceau pe acolo. Sfantul Filimon a fost batut fara mila si, fiind improscat cu pietre, s-a savarsit. Asemenea si Sfanta Apfia a fost ucisa cu pietre si in astfel de munci au trecut sfintii catre Dumnezeu. (22 noiembrie)

Clement este hirotonit episcop in Roma, dupa Lin si Anaclet, inainte ca Petru sa fie rastignit de catre Nero. A convertit la crestinism multi necredinciosi. Potrivit Sinaxarului, intr-un an, de Pasti, a botezat patru sute douazeci si patru de oameni, toti de neam mare. Pentru ca nu slujeste zeilor, va fi supus la multe chinuri in vremea imparatului Domitian (81-96) si ucis in anul 101, in timpul imparatului Traian (98-117). I s-a legat de grumaji o ancora de fier si a fost aruncat in mare. (24 noiembrie)

Sfanta Mucenita Cecilia l-a intors la credinta in Hristos pe sotul sau in noaptea nuntii, apoi pe fratele acestuia. Pentru ca propovaduia in randul paganilor dreapta credinta a fost omorata prin decapitare in 230. (22 noiembrie)
Sotii Galaction si Epistimi au vietuit in timpul imparatului Deciu (249-253). S-au nascut in cetatea Emesiei, din Fenicia. Galaction s-a logodit cu Epistimi, o fata pagana. Desi Galaction nu a dorit casatoria, a reusit sa o convinga pe Epistimi ca trebuie sa se boteze si impreuna, au ales calea calugariei. Nu au mai iesit din manastirile lor si nu s-au mai vazut unul cu celalalt decat inaintea mortii lor mucenicesti. Dupa biciuiri si alte chinuri li s-au taiat mainile, picioarele si apoi au fost decapitati. (5 noiembrie)
Sfantul Paramon a trait in secolul al III-lea, in timpul domniei lui Deciu(249-251). Achilin, dregatorul Rasaritului, a poruncit catre 370 de crestini sa jertfeasca zeului Poseidon. Pentru ca acestia au refuzat, au fost ucisi. In vremea patimirii acestora, a trecut pe lana ei Paramon, un crestin, care a strigat catre Achilin: "O, cat de multi drepti sunt injunghiati fara vina, de necuratul voievod, pentru ca nu se inchina idolilor lui celor fara de suflet si muti". La auzul acestor cuvinte, Achilin a poruncit ca Paramon sa fie ucis. Inainte de a primi moartea, a fost supus la mai multe chinuri. I s-a smuls limba, apoi i s-au infipt in toate madularele trestii. In urma acestor chinuri, a fost sagetat cu sulitele si astfel, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. (29 noiembrie)
Sfantul Mare Mucenic Mercurie a fost de neam scit, conducator de osti si sfetnic al imparatilor romani Decius (249-251) si Valerian (253-260). A fost ostas in trupa ce se chema Martenses, din Armenia cea Mare, unde stapanea voievodul Saturnin. Pentru ca devine un aparator al crestinatatii, este ucis in orasul Cezareea din Capadocia. (25 noiembrie)
Sfantul Grigorie Taumaturgul s-a nascut intr-o familie pagana din Nicsar (in Turcia de azi). A trait in vremea imparatului Aurelian (270-275). Studiaza retorica, latina si dreptul in orasul natal. Ajunge ucenicul lui Origen. Se converteste la crestinism, iar la botez isi schimba numele din Teodor in Grigorie. Este hirotonit episcop al Neocezareei Pontului, un scaun nou infiintat de catre Phaedimus, episcop de Amasea. A luptat impotriva ereziilor din vremea sa: sabelianismul si triteismul si a participat la sinodul de la Antiohia din 265, care l-a condamnat pe Pavel de Samosata. Datorita vietuirii sale, Dumnezeu l-a inzestrat pe Sfantul Grigorie cu darul facerii de minuni, si de aceea a primit si numele de Taumaturgul (facatorul de minuni). Parintii capadocieni din sec. IV l-au considerat a fi fondatorul Bisericii crestine din Capadocia. Dupa ce a fost hirotonit episcop a convertit la crestinism pe toti locuitorii din Neocezareea. (17 noiembrie)
Sfantul Mina s-a nascut in Nakiyos, in apropiere de Memphis, in prima jumatate a secolului al III-lea. Pe 23 februarie 303, cand Diocletian a emis primul edict de persecutare a crestinilor, paraseste armata si se retrage in desert, dedicandu-se vietii ascetice. Aici il va intalni pe Sfantul Macarie Egipteanul care il va mustra pentru ca a ales viata ascetica. Sfantul Mina implineste cuvintele Sfantului Macarie, paraseste desertul si ajunge in Cotyaeum, cel mai apropiat oras de desertul in care vietuise. Aici avea loc o serbare in cinstea zeilor. Sfantul Mina marturiseste ca este crestin in fata celor ce cinsteau zeii, motiv pentru care este luat de soldati si dus inaintea prefectului Pyrrhus. Pentru ca a refuzat sa se lepede de credinta in Hristos, i s-a taiat capul. (11 noiembrie)
Sfintii 33 de Mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian(284-305). Sfantul Mucenic Ieron, unul dintre acestia, s-a nascut in Tyana Capadociei intr-o familie crestina. Refuzand sa intre in serviciul militar si alungandu-i pe cei trimisi sa il recruteze, deoarece nu voia sa-si paraseasca mama, care era oarba, si pentru ca nu dorea sa aduca jertfe idolilor, precum li se impunea militarilor, acesta a fost arestat impreuna cu alti crestini. Toti au marturisit pana la sange credinta lor in Hristos, afara de unul, Victor, ruda a lui Ieron, care s-a lepadat de Hristos. Au primit moarte muceniceasca in anul 298. (7 noiembrie)
Sfantul Mucenic Orest a patimit in vremea imparatului Diocletian(284-305). Este tinut in temnita sapte zile fara mancare si bautura, coastele ii vor fi arse cu fierul, i se vor bate 20 de cuie in calcaie si va fi legat de un cal salbatic ca sa fie tarat. In aceste chinuri isi va da duhul Sfantul Orest. (10 noiembrie)
Sfantul Mucenic Dasie din Durostor (Silistra) a trait in secolele III-IV d.H. A fost soldat in armata romana. Sfantul Dasie refuza sa fie ales rege al Saturnaliilor, marturisind ca este crestin. Dupa mai multe chinuri, i s-a taiat capul la trei zile dupa alegerea sa ca „rege al Saturnaliilor”, la 20 noiembrie 304. (20 noiembrie)
Sfanta Mucenita Ecaterina, fiica principelui Consta, a trait in timpul imparatului Maximian(284-305), la inceputul secolului al IV-lea. Cunostea foarte bine limba greaca si limba latina si avea cunostinte temeinice de astronomie si de oratorie. Se crestineaza si Il propovaduieste pe Hristos paganilor intelepti. Pentru lupta sa impotriva cinstirii zeilor, Sfintei Ecaterina i s-a taiat capul. (25 noiembrie)
Pavel Marturisitorul a fost ales patriarh al Constantinopolului. Din nefericire, Pavel nu a fost acceptat de ereticii arieni si nici de Constantiu (337-361), imparat arian. A fost scos din scaun si nevoit sa se refugieze la Roma. Este repus in scaun la insistentele imparatului apusean Constantin al II-lea, fratele lui Constantiu. Dupa moartea lui Constantin, Pavel va fi exilat la Cucuzon, in Armenia. Aici, pe cand se afla la slujirea Sfintei Liturghii, a fost sugrumat de arieni cu omoforul sau. (6 noiembrie)
Sfintii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor si Agapie au fost crestini persani si au primit mucenicia in vremea imparatului Sapor al II-lea (339-379). Pentru ca au marturisit ca sunt crestini au fost supusi celor mai crunte torturi. In vremea intemnitarii lor, ingerul Domnului s-a coborat de mai multe ori si o data si Hristos, in chipul unui barbat cu fata luminoasa ca soarele, spre a-i intari in rabdarea suferintelor. Elpidifor a fost unul dintre nobilii de la curtea imparatului. Marturisind ca este crestin, a fost osandit la moarte de imparat, prin decapitare. Impreuna cu el, au mai fost ucisi atunci sapte mii de crestini persani. Potrivit Sfintilor Parinti, Achindin, Pegasius si Anempodistus, au fost aruncati intr-un cuptor de foc impreuna cu douazeci si opt de soldati si cu mama imparatului, ca pedeapsa pentru credinta in Hristos. Astfel si-au dat viata acesti sfinti mucenici. (2 noiembrie)
Sfintii Achepsima, episcopul, Iosif, preotul si Aitala, diaconul au trait in secolul al IV lea, in vremea imparatului Sapor, regele persilor. Achepsima a fost decapitat, ceilalti doi au fost loviti cu pietre. (3 noiembrie)
Sfantul Iacob a trait in secolul al IV-lea, in cetatea persana Bitlava. Din cauza prieteniei sale cu Izdegherd, imparatul persilor, Iacob ajunge sa jertfeasca zeilor. Ca urmare a lepadarii credintei in Hristos, mama sa il mustra in o scrisoare. Sfantul se caieste atunci si se declara crestin. I s-au taiat degetele de la maini si picioare, mainile si capul. (27 noiembrie)
Sfantul Ioan Gura de Aur s-a nascut la Antiohia, anul nasterii sale fiind plasat intre 344 si 354. A fost botezat la varsta de 20 de ani si a studiat filosofia, sub indrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu Libaniu. A fost hirotonit diacon de catre Arhiepiscopul Meletie (381), si preot de catre Flavian, urmasul lui Meletie (386). Dupa moartea lui Nectarie, patriarhul Constantinopolului, Sfantul Ioan a fost ales patriarh al Constantinopolului, fiind hirotonit de patriarhul Teofil al Alexandriei, la 28 februarie 398. Ioan reformeaza cetatea si preotimea, care se aflau intr-o mare stare de decadere. Astfel, el suprima luxul resedintei episcopale, introducand traiul modest. Criticile sale indreptate impotriva coruptiei i-au adus multi dusmani. Dusmanul sau cel mai important a fost Teofil de Alexandria. Moare in 407 in timp ce mergea in exil pentru a doua oara. (13 noiembrie)
Sfintii Cosma si Damian au trait in secolul al IV lea. S-au nascut dintr-un tata pagan si o mama crestina, in Asia Mica. Datorita vindecarilor daruite oamenilor, ei sunt cunoscuti si sub numele de doctori fara arginti. (1 noiembrie)
Sfantul Amfilohie a fost concetateanul si prietenul Sfantului Vasile cel Mare, precum si al altor sfinti mari din veacul al patrulea. Acesta de foarte tanar s-a retras intr-o pestera unde s-a nevoit ca sihastru vreme de patruzeci de ani. Dupa ce scaunul episcopal de la Iconium a ramas vacant, Amfilohie a fost acela care, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales si inaltat Episcop in Iconium. Sfantul Amfilohie s-a numarat printre Sfintii Parinti de la Sinodul al Doilea Ecumenic din anul 381. El a luptat impotriva lui Macedonie, impotriva arienilor si a eunomienilor. (23 noiembrie)
Sfantul Ioan cel Milostiv a trait in timpul imparatului bizantin Heraclie (610-641). S-a calugarit dupa moartea copiilor si a sotiei. Datorita virtutilor sale, a fost ales patriarh al Alexandriei. Sfantul Ioan era cunoscut pentru ajutorul dat saracilor, de unde si numele de Eleemon, "Milostivul". Sfantul Ioan cel Milostiv s-a impotrivit imparatului Heraclie, atunci cand acesta a incercat sa impuna erezia monoenergismului (conform careia in Hristos s-ar fi gasit doua naturi, divina și umana, dar o singura "energie"). (12 noiembrie)
Sfantul Ioanichie cel Mare s-a nascut in Bitinia si a trait in timpul imparatului Leon Isaurul (717-740). In tinerete a luptat pentru distrugerea icoanelor. A renuntat la iconoclasm in momentul in care un calugar, care apara cultul icoanelor, i-a spus pe nume, desi se vedeau pentru prima data. S-a retras din armata dupa incheierea luptei cu bulgarii si a ales sa-si petreaca viata in manastire. Dupa ce vietuieste in cateva manastiri, decide sa se retraga in pustiu. A fost un luptator pentru cinstirea sfintelor icoane. Impreuna cu patriarhul Metodie si cu imparateasa Teodora, a restabilit cinstirea sfintelor icoane. (4 noiembrie)
Sfantul Cuvios Stefan s-a nascut la inceputul secolului al VIII lea, in Constantinopol. Din copilarie a cunoscut viata si invatatura tuturor sfintilor praznuiti in Biserica. A fost calugarit la varsta de 16 ani. Sfantul Stefan va lupta impotriva celor ce declarau ca icoana este un idol. Este perioada cand imparatul Constantin Copronim (741-775) ii persecuta pe crestinii care cinsteau sfintele icoane. Dupa multe incercari de a-l face pe Sfantul Stefan sa lepede credinta cea adevarata, imparatul a poruncit uciderea lui. (28 noiembrie)
Sfantul Grigorie Decapolitul s-a nascut in orasul Irinopolis din Decapolea Isauriei, in sud-estul Asiei Mici, in jurul anilor 780-790. Merge la cateva manastiri. Avea o putere deosebita asupra demonilor. Multe persoane stapanite de duhuri necurate au fost vindecate in urma rugaciunilor cuviosului Grigorie. Trece la cele vesnice la 20 noiembrie 842. (20 noiembrie)
Sfantul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, s-a nascut in anul 1296 in Constantinopol. Tanarul Grigorie, abia implinind 20 de ani, s-a retras in Muntele Athos in anul 1316, devenind novice la Manastirea Vatoped, sub indrumarea monahiceasca a Parintelui Nicodim. Acolo a fost tuns in monahism si a pornit pe calea sfinteniei. In controversa isihasta, adversarii Sfantului Grigorie fiind monahul Varlaam (care sustinea imposibilitatea cunoasterii lui Dumnezeu, in afara unui demers teologic speculativ, si experierii slavei divine) si discipolii acestuia. Insa disputele dintre Palamiti si Varlaamiti au continuat pana intr-acolo incat, in 1344, Sfantul Grigorie a fost intemnitat. In 1347, a fost eliberat si numit Arhiepiscop al Tesalonicului. In 1351, Sinodul din Vlaherne a aparat cu solemnitate caracterul ortodox al invataturilor sale. A trecut la cele vesnice la 14 noiembrie 1359. (14 noiembrie)
Sfantul Cuvios Antonie de la Iezeru Valcea, originar din Oltenia, s-a calugarit in schitul Iezeru, apoi a vietuit intr-o pestera din muntele Iezeru din 1690 pana la 1719 cand a murit. (23 noiembrie)
Sfantul Paisie de la Neamt este unul din marii nevoitori si innoitori ai monahismului romanesc din veacul al XVIII-lea. Este cunoscut si sub numele de Paisie Velicicovski. S-a nascut la 21 decembrie 1722 ca fiu al protopopului Ioan din Poltava, primind la botez numele Petru. Vietuieste printre altele la manastiri din Kiev, Tarile Romane, Muntele Athos. Paisie va primi in dar de la voievodul Constantin Moruzzi Manastirea Neamt. In ziua de 15 noiembrie 1794, Paisie a trecut la cele vesnice si a fost ingropat in biserica mare a manastirii Neamt. (15 noiembrie)
Sfantul Atanasie Todoran s-a nascut in Bichigiu, sat de pe Valea Salautei, intr-o familie de tarani liberi. La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit "La mocirla", era organizata sfintirea drapelelor de lupta si depunerea juramantului de catre noua companii ale Regimentului de granita nou infiintat. Cand militarii erau pregatiti pentru depunerea juramantului, in fata a iesit, calare, "mos Tanase Todoran", in varsta de 104 ani, si le-a rostit granicerilor o cuvantare. Soldatii care urmau sa depuna juramant de credinta fata de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncand armele jos, in semn de protest si nesupunere. La scurt timp dupa aceea, s-au facut cercetari pentru ca vinovatii sa fie pedepsiti. La 12 noiembrie 1763, pe acelasi platou din Salva a avut loc executia celor gasiti vinovati de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frant cu roata de sus in jos, iar capul i-a fost legat de o roata, "pentru ca i-a retinut pe oameni de la unire si de la inrolarea in statutul militar graniceresc..." - dupa cum se arata in sentinta de condamnare. Impreuna cu Atanasie au fost martirizati prin spanzurare, "pentru aceeasi vina", Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra si Vasile Oichi din Telciu, alte nouasprezece persoane fiind supuse batailor cu vergi; multi dintre cei batuti au murit sub lovituri. (12 noiembrie)
Sfantul Nectarie Taumaturgul s-a nascut pe 1 octombrie 1846, in Silivria, un orasel situat in provincia Tracia din nordul Greciei. La 27 de ani, devine monah la Manastirea Nea Moni, primind numele de Lazar. Dupa un an de zile este hirotonit diacon, primind numele Nectarie. Dupa ce a absolvit cursurile Facultatii de Teologie din Atena, in anul 1885, pleaca in Egipt. Aici slujeste la biserica "Sfantul Nicolae“, din Cairo. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie il hirotoneste mitropolit onorific de Pentapolis. Din cauza unor slujitori ai Bisericii din Alexandria, care l-au acuzat pe Nectarie ca ar vrea sa ia locul patriarhului, este trimis in anul 1890 in Grecia. Patriarhul Sofronie va da o ordonanta, prin care ii retrage cinstea arhiereasca. In Grecia, ajunge director al Seminarului Teologic Ortodox Rizarios. Renunta la functia de conducator al Seminarului Teologic si intemeiaza Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, unde ramane pana la sfarsitul vietii. (9 noiembrie)
Andrei Saguna a fost unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, in decursul secolului al XIX-lea. (30 noiembrie)

 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni