David rege evlavios si insuflat de Dumnezeu


David rege evlavios si insuflat de Dumnezeu

Chivotul Legii mutat in Sion

De multa vreme chivotul Legii se afla la Kiriat-Iearim, in casa lui Aminadab. David a facut pe muntele Sion un nou cort sfant, si s-a dus cu saptezeci de mii de oameni sa aduca acolo chivotul Legii.

Acesta a fost asezat pe un car nou, si pe cale boii speriindu-se era sa rastoarne carul cu chivotul Legii. Atunci Uza, fiul lui Aminadab, care conducea carul, si-a intins mainile, ca sa sprijineasca chivotul, si indata a cazut mort.

Cuprins de spaima David a intrerupt serbarea si a asezat chivotul in casa unui israelit evlavios, care se numea Obed-Edom. Si numai dupa ce a vazut ca Domnul a binecuvantat pe Obed-Edom si casa lui, a adunat tot Israelul si a adus chivotul Legii pe muntele Sion. Chivotul era dus de preoti, in strigate si cantari de bucurie. Insusi David mergea inainte si canta din harpa.

David randuieste slujbele dumnezeiesti

Dupa ce chivotul Legii a fost asezat in cortul cel nou, David a randuit slujbele dumnezeiesti, ce aveau sa se faca acolo. El a impartit pe preoti in 24 de cete, care aveau sa faca slujbele cu randul, fiecare ceata o saptamana. Levitii de asemenea au fost impartiti in 24 de cete; 4000 trebuiau sa cante din gura si din instrumente cantarile sfinte. Cantarile acestea poarta numele de Psalmi, adica cantari de lauda.

David planuieste zidirea unui templu

Dupa aceea, David se gandi sa zideasca Domnului un templu. Dar Dumnezeu i-a zis prin proorocul Natan: "Nu tu vei fi acela. Iata Domnul iti vesteste ca-ti va intari casa, iar cand se vor plini zilele tale si vei raposa cu parintii tai, atunci voi ridica dupa tine pe urmasul tau, care va rasari din coapsele tale si voi intari stapanirea ta.

Acela va zidi casa numelui Meu si Eu voi intari scaunul domniei lui in veci.

Eu voi fi aceluia tata, iar el imi va fi fiu: de va gresi, il voi pedepsi Eu cu toiagul barbatilor si cu loviturile fiilor oamenilor, dar mila Mea nu o voi lua de la el, cum am luat-o de la Saul, pe care l-am lepadat inaintea fetei tale.

Casa ta va fi neclintita, regatul tau va ramane vesnic inaintea ta si tronul tau va sta in veci" (2 Regi 6-7).

Cartea Psalmilor

Cartea Psalmilor sau Psaltirea este alcatuita din 150 de psalmi, cantece sfinte, facute in cea mai mare parte de Cantaretul rege, adica chiar de David. Proorocul insuflat de Dumnezeu prevesteste foarte lamurit Dumnezeirea, preotia, suferintele, Invierea, inaltarea si domnia vesnica a lui Mesia.

Psaltirea este si astazi cartea de rugaciuni a Bisericii crestine, precum si a preotilor si monahilor de pretutindenea. Psalmii, cititi sau cantati, rasuna ziua si noaptea prin biserici si prin manastiri, si niciodata pana la sfarsitul veacurilor nu vor conteni aceste minunate cantari.

Psalmul 150

Laudati pe Domnul intru sfintii Lui; laudati-L pe El intru taria puterii Lui.
Laudati-L pe El intru puterile Lui; laudati-L pe El dupa multimea slavei Lui.
Laudati-L pe El in glas de trambita; laudati-L pe El in psaltire si in alauta.
Laudati-L pe El in timpane si in hora; laudati-L pe El in strune si organe.
Laudati-L pe El in chimvale binerasunatoare; laudati-L pe El in chimvale de strigare.

Toata suflarea sa laude pe Domnul.