Epistola catre Evrei

Epistola catre Evrei

Hristos este Fiul lui Dumnezeu

Dupa ce Dumnezeu odinioara in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile;Care, fiind stralucirea slavei si chipul fiintei lui Dumnezeu si tinand toate cu cuvantul puterii Sale, dupa ce a savarsit curatirea pacatelor noastre, a sezut de-a dreapta slavei, intru cele preainalte, facandu-se cu atat mai presus de ingeri, cu cat a mostenit nume mai deosebit decat ei.

Caci caruia dintre ingeri i-a zis Dumnezeu vreodata: "Fiul Meu esti Tu, Eu astazi Te-am nascut"; si iarasi: "Eu ii voi fi Lui Tata si El imi va fi Mie Fiu?"; si iarasi, cand aduce in lume pe Cel intai-nascut, El zice: "Si sa se inchine Lui toti ingerii lui Dumnezeu". Si de ingeri zice: „Cel care face pe ingerii Sai duhuri si pe slugile Sale para de foc"; iar catre Fiul: "Scaunul Tau, Dumnezeule, in veacul veacului; toiagul dreptatii este toiagul imparatiei Tale. Iubit-ai dreptatea si ai urat faradelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine Dumnezeule, Dumnezeul Tau, cu untul de lemn al bucuriei, mai mult decat pe partasii Tai". Si apoi: "Intru inceput Tu, Doamne, pamantul l-ai intemeiat si cerurile sunt lucrul mainilor Tale; ele vor pieri, dar Tu ramai, si toate ca o haina se vor invechi; ca pe un vesmant le vei strange si ca o haina vor fi schimbate.

Dar Tu Acelasi esti si anii Tai nu se vor sfarsi". Si caruia dintre ingeri zis-a Dumnezeu vreodata: "Sezi de-a dreapta Mea pana cand voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale?" Ingerii oare nu sunt toti duhuri slujitoare, trimise ca sa slujeasca, pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii? (1, 1-14).

Pentru aceea se cuvine ca noi sa ascultam cu atat mai mult de cele auzite, ca nu cumva sa alunecam pe alaturi. Caci, daca s-a adeverit cuvantul grait prin ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire care, luand inceput din propovaduirea Domnului, ne-a fost adeverita de cei care au ascultat-o, impreuna marturisind si Dumnezeu cu semne si cu minuni si cu multe feluri de puteri si cu darurile Duhului Sfant, impartite dupa a Sa vointa? Pentru ca nu ingerilor a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim.

Iar cineva a marturisit undeva, zicand: „Ce este omul, ca-l pomenesti pe el, sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el? Pusu-l-ai pe el, scurta vreme, mai prejos de ingeri; cu marire si cu cinste l-ai incununat si l-ai pus peste lucrurile mainilor Tale. Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar, prin aceea ca „a supus lui toate" (intelegem) ca nimic nu i-a lasat nesupus.

Acum insa, inca nu vedem cum ca toate i-au fost supuse. Ci pe Cel care, „scurta vreme, a fost pus mai prejos de ingeri", pe Iisus, Il vedem incununat cu slava si cu cinste, din pricina mortii pe care a suferit-o, astfel ca, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om.

Caci, ducand pe multi fii la marire, I se cadea Aceluia, pentru Care sunt toate si prin Care sunt toate, ca sa desavarseasca prin patimire pe incepatorul mantuirii lor. Pentru ca si Cel care sfinteste si cei care sunt sfintiti, dintr-Unul sunt toti; de aceea nu se rusineaza sa-i numeasca pe ei frati, zicand: „Spune-voi fratilor Mei numele Tau. In mijlocul Bisericii Te voi lauda". Si iarasi: "Eu voi fi increzator in El"; si iarasi: "Iata Eu si pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu".

Deci, de vreme ce pruncii s-au facut partasi sangelui si trupului, in acelasi fel si El S-a facut partas acelorasi, ca sa surpe prin moartea Sa pe cel care are stapanirea mortii, adica pe diavolul, si sa izbaveasca pe acei pe care frica mortii ii tinea in robie, toata viata. Caci, intr-adevar, nu pe ingeri a luat asupra-Si, ci samanta lui Avraam a luat.

Pentru aceea, dator era intru toate sa Se asemene fratilor, ca sa fie milostiv si credincios arhiereu in cele catre Dumnezeu, pentru ispasirea pacatelor poporului. Caci prin ceea ce a patimit, fiind El insusi ispitit, poate si celor care se ispitesc sa le ajute (2, 1 - 18).

Pentru aceea, frati sfinti, partasi chemarii ceresti, indreptati privirea voastra la trimisul si Arhiereul marturisirii noastre, la Iisus Hristos (Evr. 3, 1).

Despre credinta si roadele ei

Iar credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor marturie. Prin credinta pricepem ca s-au intemeiat veacurile cu cuvantul lui Dumnezeu, de s-au facut cele ce se vad, din cele nevazute. Prin credinta, Abel a adus lui Dumnezeu mai buna jertfa decat Cain, pentru care a luat marturie ca este drept, marturisind Dumnezeu despre darurile lui; si prin credinta graieste si azi, desi a murit.

Prin credinta, Enoh a fost luat de pe pamant ca sa nu vada moartea, si „nu s-a mai aflat, pentru ca Dumnezeu il stramutase", caci mai inainte ca sa-l stramute, el avut-a marturie ca a bineplacut lui Dumnezeu. Fara credinta, dar, nu este cu putinta sa fim placuti lui Dumnezeu, caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca EI este si ca se face rasplatitor celor care il cauta.

Prin credinta, luand Noe instiintare de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau inca, a pregatit, cu evlavie o corabie, spre mantuirea casei sale; prin credinta el a osandit lumea si indreptarii celei din credinta s-a facut mostenitor. Prin credinta, Avraam, cand a fost chemat, a ascultat de a iesit la locul pe care era sa-l ia spre mostenire si a iesit, nestiind incotro merge.

Prin credinta, a locuit vremelnic in pamantul fagaduintei, ca intr-un pamant strain, locuind in corturi cu Isaac si cu Iacov, cei dimpreuna mostenitori ai aceleiasi fagaduinte, caci astepta cetatea cu temelii puternice al carei mester si lucrator este Dumnezeu. Prin credinta, insasi Sara a primit putere sa zamisleasca fiu (desi trecuse de varsta cuvenita) pentru ca L-a socotit credincios pe Cel care fagaduise. Pentru aceea, dintr-un singur om si acela ca si mort, s-au nascut atatia urmasi - multi „ca stelele cerului si ca nisipul cel fara de numar de pe tarmul marii".

Toti acestia au murit intru credinta, fara sa apuce fagaduintele, ci vazandu-le de departe si iubindu-le cu dor si marturisind ca pe pamant ei sunt straini si calatori. Iar cei ce graiesc unele ca acestea dovedesc ca ei isi cauta lor patrie. Intr-adevar, daca ar fi avut in minte pe aceea din care iesisera, aveau vreme sa se intoarca. Dar acum ei doresc una mai buna, adica pe cea cereasca.

Pentru aceea Dumnezeu nu se rusineaza de ei ca sa se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit lor cetate. Prin credinta, Avraam, cand a fost incercat, a adus pe Isaac. Cel care primise fagaduintele aducea jertfa pe fiul sau unul nascut! Catre el graise Dumnezeu: „Intru Isaac se va socoti samanta ta". Dar Avraam a socotit ca Dumnezeu este puternic sa-l in vieze si din morti; drept aceea l-a dobandit inapoi ca un fel de pilda (a invierii) Lui.

Prin credinta despre cele viitoare a binecuvantat Isaac pe Iacov si pe Esau. Prin credinta, Iacov, cand a fost sa moara, a binecuvantat pe fiecare din fiii lui Iosif si s-a inchinat, rezemandu-se pe varful toiagului sau. Prin credinta, Iosif, la sfarsitul vietii, a pomenit despre iesirea fiilor lui Israel si a dat porunci cu privire la oasele sale. Prin credinta, cand s-a nascut Moise, a fost ascuns de parintii lui trei luni, caci l-au vazut prunc frumos si nu s-au temut de porunca regelui.

Prin credinta, Moise, cand s-a facut mare, n-a vrut sa fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine sa patimeasca cu poporul lui Dumnezeu, decat sa aiba dulceata pacatului cea trecatoare, socotind ca batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogatie decat comorile Egiptului, fiindca se uita la rasplatire.

Prin credinta, a parasit Egiptul, fara sa se teama de urgia regelui, caci a ramas neclintit, ca unul care a vazut pe nevazutul imparat. Prin credinta, a randuit Pastile si stropirea cu sange, ca ingerul nimicitor sa nu se atinga de intaii lor nascuti. Prin credinta au trecut israelitii Marea Rosie, ca pe uscat, pe cind egiptenii, incercand si ei s-o treaca, s-au inecat.

Prin credinta, zidurile Ierihonului au cazut, dupa ce au fost inconjurate sapte zile. Prin credinta, Rahav desfranata, fiindca primise cu pace iscoadele, n-a pierit impreuna cu cei neascultatori. Si ce voi mai zice?

Caci timpul nu-mi va ajunge, ca sa vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftae, de David, de Samuel si de prooroci, care, prin credinta, au biruit imparatii, au facut dreptate, au dobandit fagaduintele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au intarit in slabiciune, s-au facut puternici in razboaie, au intors taberele vrajmasilor in fuga; prin ei, unele femei si-au luat pe mortii lor inviati, iar altii au fost chinuiti, neprimind izbavirea, ca sa dobandeasca mai buna inviere; iar altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare.

Au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului. Si toti acestia, care pentru credinta lor, au fost de pomenire, n-au primit ce le fusese fagaduit, pentru ca Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei sa nu ia fara noi desavarsirea (11, 1-40).

De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte, cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul credintei, Care, pentru bucuria pusa inainte-I, a suferit crucea, n-a tinut seama de ocara ei si a sezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (12, 1-2).

Orice mustrare, la inceput, nu pare ca este de bucurie, ci de intristare, dar mai pe urma da celor incercati cu ea roada pasnica a dreptatii (Evr. 12,11).

Indemnuri de a trai dupa Hristos si dupa sfintii Lui

Aduceti-va aminte de mai-marii vostri, care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu; priviti cu luare-aminte cum si-au incheiat viata si le urmati credinta. Iisus Hristos - ieri si azi si in veci - este Acelasi. Nu va lasati furati de invataturile straine cele de multe feluri; caci bine este sa va intariti prin har inimile voastre, nu cu mancaruri, de la care n-au avut nici un folos cei care au umblat cu ele.

Avem altar, de la care nu au dreptul sa manance cei ce slujesc cortului. intr-adevar, trupurile dobitoacelor - al caror sange e adus de arhiereu, pentru impacare, in Sfanta Sfintelor - sunt arse afara din tabara. Pentru aceea si Iisus, ca sa sfinteasca poporul cu sangele Sau, a patimit dincolo de poarta.

Deci dar sa iesim la El, afara din tabara, luand asupra noastra ocara Lui. Caci nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie. Asadar, printr-insul sa aducem pururea lui Dumnezeu jertfa de lauda, adica rodul buzelor, care preaslavesc numele Lui. Iar facerea de bine si darnicia nu le dati uitarii; caci cu jertfe ca acestea se multumeste Dumnezeu.

Ascultati pe conducatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama - ca sa faca aceasta cu bucurie si nu suspinand, lucru care n-ar fi spre folosul vostru. Rugati-va pentru noi; caci suntem incredintati ca avem un cuget bun, dorind ca intru toate cu cinste sa traim. Si va mai rog iar asa sa faceti ca sa va fiu inapoiat cat mai curand.

Iar Dumnezeul pacii, Cel care, prin sangele unui testament vesnic, a sculat din morti pe Pastorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, sa va intareasca, in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui si sa lucreze in noi ceea ce este bine placut in fata Lui, prin Iisus Hristos, Caruia fie slava in vecii vecilor, Amin! (13, 7-21).

Feriti-va de iubirea de argint si indestulati-va cu cele ce aveti; caci Insusi Dumnezeu a zis: Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi (Evr. 13, 5).