Se cuvine, deci, să‑ți aduci aminte, o, căpetenie sfântă și preacinstită, că Dumnezeu a creat mai întâi lumea nevăzută, iar apoi lumea văzută, „pentru a scoate în evidență trăsătura cu totul aparte a marii Sale înțelepciuni și a nenumăratelor desăvârșiri legate de firile [zidite de El]”(Cuvântarea a XXXVIII‑a, 11, 15‑16 (La Teofanie, PG 36, 321), după cum a glăsuit Grigorie Teologul, ca la urmă să‑l creeze și pe om, din suflet nevăzut și trup văzut!

Drept aceea, l‑a rânduit pe acesta ca pe un univers (κόσμος), dar nu ca pe unul mic într‑unul mare, așa cum au susținut filosoful materialist Democrit ori alți filosofi, care numesc omul doar microcosmos, într‑un chip reducționist, limitând valoarea și perfecțiunea lui la lumea aceasta văzută. Or, Dumnezeu l‑a rânduit pe om ca un univers mare într‑unul mic: e mare prin mulțimea capacităților pe care le deține – printre care se numără în special capacitățile rațională, intelectuală și volitivă, pe care universul acesta sensibil și mare nu le are – și e mic prin faptul că nu conține decât simțirea (percepția sensibilă). Astfel că același Grăitor de Dumnezeu teologhisește: „L‑a rânduit (pe om) pe pământ ca pe un al doilea univers mare într‑unul mic” (Cuvântarea a XXXVIII‑a, 11, 21‑22 (La Teofanie, PG 36, 321) un univers care împodobește ambele lumi, și pe cea văzută, și pe cea nevăzută, după cum zice și dumnezeiescul Grigorie al Thessalonicului (Și chiar dacă omul se va compara cu lumea nematerialnică a îngerilor, el continuă să rămână un univers mare și să fie numit așa, pe când cel îngeresc este mic. Aceasta, pentru că omul le cuprinde în sine și pe cele ale lumii sensibile, în timp ce lumea inteligibilă (a îngerilor) nu le cuprinde și pe cele ale lumii sensibile (n.aut.). Omul este un univers ce reunește cele două margini – a lumii de sus și a celei de jos –, izbutind să‑L
vădească, după Nemesie de Emesa, pe singurul Creator al acestora.

Trupul este asemenea unui palat împărătesc, iar mintea (νοῦς), asemenea unui împărat

Pentru o mai bună înțelegere a temei de față, ia seama la exemplul meu: trupul se aseamănă unui palat împărătesc, clădit cu îndemânarea arhitecturală sublimă a unui creator infinit de înțelept, având ca foișor capul, iar ca încăpere de taină – inima, mesagerii fiind gândurile, ducte și coridoare – nervii cei asemănători la formă unor țevi, iar ferestre – cele cinci simțuri. Sufletul – mai bine spus, mintea (căci sufletul curățat este în întregime minte [νοῦς], după Sfântul Calist) – imaginează‑ți‑l drept împărat, străjuit de cele trei puteri sobornicești: noetică, rațională (λογιστική) (În sens de socotință) și voința.

Acest împărat se află prezent în toate părțile trupului (căci, după cum afirmă dumnezeiescul Damaschin, sufletul se află în trup precum focul în întreg fierul înroșit în foc: „sufletul este în întregime intim unit cu trupul întreg, și nu ca o parte unită cu alta; nici nu este conținut de trup, ci mai degrabă [sufletul] îl conține, precum focul, fierul” (Dogmatica, 13, 39‑40). Însă, într‑un mod cu totul aparte, organul activității sale noetice (intelectuale) este creierul, iar cel al lucrărilor și puterilor rațiunii și voinței, precum și al însăși esenței sale își are ca tron inima, așa cum vom lămuri mai încolo. Iar acest împărat are și o hartă – tabla imaginației, pentru a înregistra tot ce vine din exterior prin ferestrele simțurilor.

Ce este mintea (νοῦς) înainte și după Sfântul Botez

Ți‑ai reprezentat toate acestea în imaginația ta? Gândește‑te acum că acest împărat, adică mintea, din momentul în care, după cum spun unii, e „vărsată” în trup, odată cu desăvârșita sa organizare, este simplă, integră și, prin firea ei nematerialnică (noetică), lumină. Înainte de Sfântul Botez, acoperită de bezna păcatului strămoșesc, vederea i se
întunecă. După Sfântul Botez însă, este cu totul luminoasă, strălucind prin lumina mai presus de fire a dumnezeiescului har chiar mai puternic decât razele soarelui, după cum zice și Sfântul Ioan Gură de Aur, câtă vreme va rămâne deasupra întunericului păcatului săvârșit prin liberă voință. Căci, tălmăcind cuvântul apostolic: „Iar noi toţi, privind ca în oglindă, cu faţa descoperită, slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă” (II Cor. 3, 18), limba aceea pricepută și frumos‑grăitoare așa zice: „Ce înseamnă «privind slava Domnului ca în oglindă, ne prefacem în același chip»? Aceasta se putea vedea mai clar ori de câte ori se săvârșeau prin harisme semne minunate. Dar celui ce are ochii credinței nici acum nu‑i este greu să vadă.

Căci, de îndată ce ne botezăm, sufletul strălucește mai mult decât soarele, curățindu‑se prin Duhul; și nu doar ajungem la vederea slavei lui Dumnezeu, ci primim de acolo o oarecare strălucire, asemenea argintului curat care, aflându‑se în bătaia razelor, începe el însuși să le răsfrângă. Dar, vai de mine! Că aici s‑ar cuveni a suspina cu amar! Din pricină că această slavă nespusă și înfricoșătoare rămâne în noi doar una ori două zile (Sfântul Ioan susține aceasta deoarece la vremea respectivă cei mai mulți oameni se botezau la vârsta maturității și prin urmare cădeau în păcate, din voia proprie, în foarte scurt timp (n.aut.). Așadar o înăbușim cu totul, aducând iarna grijilor lumești și îi gonim razelecu desimea norilor. Căci grijile lumești sunt iarnă, ba chiar ceva mai dezolant decât orice iarnă...” (Tâlcuire la Epistola a doua către Corinteni, omilia a VII‑a, 5 (PG 61, 448).

Care este trăsătura firească (idiomatică) a minții (νοῦς)

Trăsătura firească și naturală a minții este aceea de a se apleca întotdeauna, ca minte ce este (νοῦς) – asupra celor noetice (nematerialnice) și înrudite cu ea; ca realitate imaterială – asupra celor imateriale; ca realitate nemuritoare – asupra celor nemuritoare; pe scurt, să fie preocupată de cele cu adevărat bune – pe acestea avându‑le și hrană, și sporire, și creștere și, în consecință, desfătare.

Care este însușirea firească (idiomatică) a trupului (σῶμα)

Dimpotrivă, însușirea firească a trupului este aceea de a se apleca întotdeauna, ca trup ce este – către cele trupești; ca realitate sensibilă – către cele sensibile; ca realitate materială – către cele materiale. Într‑un cuvânt, să se aplece către cele în aparență bune, pe acestea avându‑le și hrană, și sporire, și creștere și, în consecință, desfătare. De aceea a spus și dumnezeiescul Grigorie de Nyssa: „Întrucât plăcerea este îndoită în firea omului – una lucrând în suflet, prin nepătimire, iar cealaltă, în trup, prin patimă –, cea aleasă, dintre cele două, de liberul arbitru, aceea va și dobândi stăpânirea asupra celeilalte” (Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, omilia a X‑a (PG 44, 993C).

Trupul este stăpânit de minte

Chiar dacă trupul, prin faptul că este trup, înclină în mod firesc către plăcerile celor sensibile (simțuale), el este totuși condus, chivernisit și ținut în frâu de către minte, atunci când rațiunea se află în deplinătatea facultăților ei. Căci, potrivit dumnezeiescului Ioan Damaschin, aceasta este deosebirea dintre sufletul rațional și cel irațional: cel irațional este condus și stăpânit de trup și de simțuri, pe când cel rațional conduce și stăpânește trupul și simțurile. Căci așa s‑a rânduit de Dumnezeu: ca partea rațională (cuvântătoare) s‑o conducă pe cea irațională (necuvântătoare), iar cea mai bună pe cea mai rea, supunându‑i pornirile. De aceea, atunci când [trupul] dorește ceva, nu trece pe dată la faptă și la satisfacerea poftei, ci este oprit de minte – stăpânul său.

Iată și cuvintele Sfântului Ioan Damaschin: „Făpturile iraționale (necuvântătoare) nu sunt stăpâne pe ele însele, fiindcă sunt mai degrabă conduse de fire decât o conduc.
Pentru aceea nici nu se împotrivesc poftei lor naturale, ci, de îndată ce poftesc ceva, trec la faptă. În schimb omul, fiind rațional (cuvântător), conduce mai degrabă firea decât este condus de ea. De aceea și atunci când poftește, are, de voiește, puterea de a‑și înfrâna pofta sau de a o urma” (Dogmatica, 41, 26‑20)

Sfântul Nicodim Aghioritul

Fragment din cartea "Paza celor cinci simțuri", Editura Sophia

Cumpara cartea "Paza celor cinci simțuri"

• Mintea ortodoxa si mintea nemteasca
  Publicat in : Credinta
• 'Tine-Ti mintea in iad si nu deznadajdui!'
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: