Credinta

  • Mitul copilului rau Mitul copilului rau

    Aş vrea pentru început să spun că putem vedea la orice vârstă, chiar foarte fragedă, purtarea urâtă a copiilor care se simt neglijaţi. Desigur, cu cât înt...

  • Sfintenia care zambeste Sfintenia care zambeste

    Nu trebuie să ne scape faptul că râsul, chiar şi în textele sfinte, de multe ori este învinovăţit sau este identificat cu lipsa de evlavie sau cu un comportament...

  • Sa evitam capcana increderii Sa evitam capcana increderii

    Pe măsură ce cresc, copiii caută şi merită să aibă mai multă autonomie. De fapt, ei solicită o mai mare autonomie, iar una dintre presiunile pe care le fac de...

  • Oamenii vor ca Dumnezeu sa asculte de ei Oamenii vor ca Dumnezeu sa asculte de ei

    Mare greşeală este că oamenii au un Dumnezeu inventat de ei. Ca astfel să asculte El de ei, nu ei de El. Nu se angajează omul la o trăire în credinţă autentic...

  • Se poate schimba duhovnicul Se poate schimba duhovnicul

    Trebuie să ştim că sunt fii duhovniceşti pentru care am fost folositori doar într-o anumită etapă. Sunt etape, să zicem, poate superioare şi nu le mai suntem de...

  • Crestinii si oamenii lumii acesteia Crestinii si oamenii lumii acesteia

    Alta este lumea creştinilor, mintea, vorba, fapta şi modul lor de viaţă, şi alta este fapta oamenilor din lumea aceasta, mintea, vorba şi modul lor de via...

  • Cum sa ne pastram linistea sufletului si pacea Cum sa ne pastram linistea sufletului si pacea

    Dacă ne-am făcut rânduiala cum trebuie dimineaţa şi ne-am creat acel locuşor în inima noastră în care harul lui Dumnezeu sălăşluieşte, acesta ne apără de...

  • Miez de noapte in pustia Muntelui Athos Miez de noapte in pustia Muntelui Athos

    Am ieşit şi am şezut pe o piatră. Se întuneca. în depărtare se putea auzi murmurul dulce al mării. Toată dulceaţa veşniciei se adună în sufletul meu...

  • Ce sunt vrajile si blestemele Ce sunt vrajile si blestemele

    Diavolul există? Ce sînt vrăjile, blestemele, legările şi dezlegările de care se teme atîta lume? Auzim de preoţi care fac rugăciuni de dezlegare, oare rug...

  • Exista cumva suflet paralizat Exista cumva suflet paralizat

    Batiuşka! Dacă nu socoteşti păcat o faptă de-a ta, dar mulţi alţii o socotesc aşa, trebuie să o spovedeşti? Nu este aceasta o făţărnicie? - Cu aceast...

  • Pentru intrebuintarea tainelor Pentru intrebuintarea tainelor

    Tainele sunt râurile cu care ne împărtăşim dumnezeiescului şi stăpânescului Sânge şi Trup. Sunt izvoarele tuturor darurilor, care cu trebuinţă ajută spre m...

  • Harul deosebirii celor zidite de cele nezidite Harul deosebirii celor zidite de cele nezidite

    Psihologia modernă pare să pună diferitele tulburări care apar pe seama trăirilor refulate şi a stărilor inconştiente. Nu face referire la diavol şi la...

  • Icoana si viata Icoana si viata

    Putem specifica că dacă suntem atenţi la acest titlu, atunci vom reuşi să desluşim două planuri de referinţă: în icoană, viaţa noastră vis-a-vis de icoan...

  • Ce-si doresc copiii Ce-si doresc copiii

    Cîţi oameni mari îşi bat azi capul cu ceea ce îşi doresc şi simt copiii! Psihologi, psihanalişti, doctori şi sociologi, cu toţii ne vorbesc despre nevoile...

  • Mania si rugaciunea - doua lucruri incompatibile Mania si rugaciunea - doua lucruri incompatibile

    Sfânta Scriptură ne interzice categoric să ne rugăm în stare de mânie, de neîmpăcare cu aproapele. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo...

  • Cum sa facem ca sa descoperim la timp talentul... Cum sa facem ca sa descoperim la timp talentul...

    Auzi, am citit în ziar că de pe întâi începe înscrierea la cercuri, zice la telefon mama Nataliei. Mie mi se pare că Dimi trebuie neapărat dat la muzică. Ţii...

  • Daca Dumnezeu ne iubeste atat de mult, de ce ii... Daca Dumnezeu ne iubeste atat de mult, de ce ii...

    MAI DEGRABĂ nouă ne place să stăm în genunchi. Dumnezeu ne vrea drepţi. Ingenuncherea şi chiar căderea cu faţa la pămînt sînt reacţii fireşti în faţa m...

  • Un drum progresiv catre bucuria pura Un drum progresiv catre bucuria pura

    Calea către bucuria desăvârşită poate părea abruptă, anevoioasă, aproape inaccesibilă. Şi, fără îndoială, chiar aşa va fi dacă ne-o imaginăm ca pe o...

  • Hristos - Noul Adam Hristos - Noul Adam

    In centrul veştii celei bune din Noul Testament se află taina întrupării Fiului lui Dumnezeu. Primul Adam nu a putut împlini sarcina care-i fusese pusă înainte, a...

  • Cum se va face judecata Cum se va face judecata

    După cum spun Părinţii, toate câte au făcut oamenii de-a lungul vieţii, de când au văzut lumina şi până au intrat în mormânt, se vor descoperi în chip...

  • Cateheza in Biserica Ortodoxa Cateheza in Biserica Ortodoxa

    In Biserica Ortodoxă, cateheza nu reprezintă o iniţiere teoretică în adevărurile de credinţă. Nu este o interpretare raţională a conţinutului Revelaţiei...

  • Apa vuitoare Apa vuitoare

    După trei zile vine la mine starostele satului, cu rugămintea să mă duc până acolo: Părinte, am aflat de la Tănase asta şi asta... Suntem în necaz. Socotesc c...

Calendar Ortodox