Iată prima treaptă: cel ce ai pășit pe ea, să nu te întorci la cele dinapoi!
De câte ori în căsnicia noastră și în viața de familie nu ne frământă gândul dacă trebuia să ne căsătorim cu omul cu care ne am căsătorit - mintea ni se îndreaptă spre alte iubiri - și plăsmuim scenarii dacă am fi fost mai fericiți cu alți oameni sau cu alte alegeri! În ce privește creșterea copiilor noștri ne întrebăm dacă am făcut greșeli, dacă trebuia să urmăm altă cale, dacă am oferit timpul necesar, dacă i-am ascultat pe copiii noștri cât trebuia, dacă am arătat mai multă îngăduință sau asprime decât trebuia.
Tot astfel sunt și problematizările care au de a face cu o alegere profesională, cu modul în care dispunem de banii noștri, cu studiile noastre, cu împrejurările în care am fost chemați să luăm decizii care au avut anumite consecințe. Și gândul ne frământă.
În tradiția noastră duhovnicească citim: „Să nu te întorci la cele dinapoi!” Nu este un îndemn de a ocoli autocritica. Este o recomandare ca mintea noastră să nu se întoarcă la ceea ce nu se schimbă, la ceea ce am lăsat în urmă, la ceea ce aparține zilei de ieri. Este o chemare de a lăsa în urmă gândul care ne necăjește cu privire la ceea ce are legătură cu cele de neîntors și o hotărâre de a alege să luptăm cu împrejurările vremii noastre, cu ziua de azi și de mâine. Credința, ca și filosofia, este o necontenită pomenire a morții, nu ca prilej de neliniște sau de tristețe, ci ca trezire spre ceea ce putem face. Este o pururea aducere aminte de Cel de Care avem trebuință pentru a putea face față provocărilor vieții. Să îndreptăm greșelile care pot fi îndreptate. Să alegem iubirea acolo unde criteriul a fost doar ego-ul nostru. Să dăruim și să nu ne limităm numai la a primi.
„Să nu te întorci la cele dinapoi!” Este important drumul care ne stă înainte. În loc de a l judeca și a l respinge pe omul nostru, să i cerem un nou început. În loc să ne hrănim cu aducerile aminte ale greșelilor și ale patimilor noastre, să ne trezim și să alegem lupta pocăinței, care nu este cercetare a zilei de ieri, ci începutul unei vieți noi. Iar ieșirea din ieri să fie vădită prin fapte. Un zâmbet surprinde. Un „Iartă-mă!” spus din inimă ne mișcă. Un „Mulțumesc!” face ca relația să fie mai frumoasă. Și, mai cu seamă, a spune „Mă lupt și fac ce pot!” remodelează făgașul vieții noastre în toate aspectele ei.
Psihoterapia ne invită să ne întoarcem la ieri ca să îndreptăm ziua de astăzi. Să vedem care sunt amintirile ce ne frământă, să le exteriorizăm, să le trecem prin filtrul rațiunii, să nu le mai lăsăm să și facă cuib în sufletul nostru. Acest pas rămâne însă neîmplinit, dacă întoarcerea la ieri se face cu scopul de a ne îndreptăți pe noi înșine. Dacă nu cuprinde iertarea pentru ceea ce am pierdut, pentru ceea ce n-am trăit, pentru cei care ne au nedreptățit. Nu este de ajuns să înțelegi ziua de ieri pe care ai trăit o, dacă sufletul tău nu vrea să meargă mai departe către mâine. „Să nu te întorci la cele dinapoi!” înseamnă că, având în ajutor credința în Hristos, să nu socotești cele care te au chinuit un soi de letargie pentru astăzi și mâine, ci răni pentru smerenie și să ajungi prin rugăciune la lepădarea voii proprii. Și așa gândul să moară.
PR. TEMISTOCLE MOURTZANOS
Fragment din cartea "Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul", Editura Sophia
Cumpara cartea "ÎNVĂȚĂTURI FOLOSITOARE ÎN VIAȚA DE FAMILIE"
-
Iertarea in lumina invaturii crestine
Publicat in : Morala -
Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Publicat in : Acatiste -
De ce osandim iertarea ?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.