Cu toate ca Scriptura nu ne permite sa prevedem cu sigu­ranta momentul in care se va produce sfarsitul lumii, ea ne ofera totusi cateva semne care indica cu aproximatie apropierea sfar­sitului ei.

Aceste semne sunt:

1. Predicarea Evangheliei la toate popoarele (Matei 24, 14);

2. Convertirea poporului iudeu la cres­tinism (Matei 24, 10 si 12);

3. Caderea multora de la credinta, amagiti de prooroci mincinosi (Matei 24, 4);

4. Inmultirea razboaielor si a vestilor despre razboaie (Matei 24, 67);

5. Mari catastrofe in natura (Matei 24, 7 si 29);

6. Venirea lui Enoh si Ilie (Apocalipsa 19, 1);

7. Aparitia lui Antihrist (II Tesaloniceni 2, 3 - 11; I Ioan 2, 18), care va savarsi impreuna cu apostolii sai min­cinosi tot felul de semne ca sa amageasca pe oameni. Acesta se va substitui lui Hristos si va prigoni cu furie pe alesii Domnului (Matei 24, 5 si 11);

8. Aratarea pe cer a "semnului Fiului omu­lui" (Matei 24, 30), adica a crucii.

Aceste preziceri au insa un ca­racter paradoxal, fiindca in timp ce ele ne ofera semne cu privire la sfarsitul lumii, Sfanta Scriptura spune totusi ca sfarsitul se va produce pe neasteptate, asa cum arata Sfantul Apostol Petru: "Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cand cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzand, se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el vor arde cu totul" (II Petru 3, 3-4, 10).

Caracterul paradoxal al acestor semne se explica prin intelepciunea pedagogiei divine, care nu vrea sa terorizeze lumea cu sfarsitul ei apocaliptic. Dupa cum omul nu ajunge sa fie terorizat de sfarsitul vietii sale, fiind­ca nu-si cunoaste vremea sfarsitului, tot astfel nici lumea nu va fi terorizata de sfarsitul ei inevitabil, de vreme ce nimeni nu stie precis cand se va produce el.

Urmand pilda fecioarelor nebune, unii vor continua sa se casatoreasca si sa-si vada de treburile lor, altii insa, urmand pilda fecioarelor intelepte, vor pastra candela aprinsa, veghind, pentru ca nimeni nu stie ceasul in care va veni Mirele. Sunt crestini care s-au incumetat sa stabileasca data Parusiei Domnului, fara sa tina seama de caracterul ei suprana­tural si imprevizibil. Sfarsitul lumii se va produce pe neasteptate, fiindca Dumnezeu ii lasa pe oameni sa lucreze in voie pana in ultima clipa a existentei lor, ca sa aiba raspuns bun la infricosatoarea judecata a lui Hristos.

Sfintii Parinti vad sfarsitul lumii intr-un plan intern al lui Dumnezeu privitor la Biserica si lume. Pe de o parte, Sfintii Maxim Marturisitorul si Simeon Noul Teolog considera ca lumea isi va gasi sfarsitul cand Trupul lui Hristos va fi completat cu madularele care se vor naste si se vor adauga Lui in calitate de Cap al trupului Sau, care este Biserica. Pe de alta parte, Sfantul Grigore de Nyssa spune ca Dumnezeu priveste in vizi­unea Sa omenirea ca un intreg si sfarsitul ei nu se va produce inainte de nasterea tuturor. S-ar parea ca exista o contradictie intre aceste doua puncte de vedere, insa contradictia este numai aparenta, fiindca ambele arata ca numai astfel orice om va avea posibilitatea sa opteze, prin libertate si credinta, la calitatea de ma­dular al Trupului lui Hristos, care este Biserica de sus. Nu toti oa­menii vor apartine Trupului lui Hristos, dar toti, pana la ultimul dintre ei, vor avea deschisa aceasta posibilitate, caci Dumnezeu nu voieste moartea nici unui pacatos, oricare ar fi el, ci sa se intoarca si sa fie viu.

Astfel, epuizarea istoriei nu va fi nici acci­dentala si nici silita de providenta divina, ci se va datora unei misterioase convergente si intalniri a istoriei cu providenta div­ina, care nu exclude nici libertatea omeneasca, nici lucrarea dumnezeiasca. Prin imbinarea celor doua cauzalitati in expli­carea sfarsitului istoriei se da un raspuns convenabil unei even­tuale afirmatii ca istoria ar fi un esec al operei lui Dumnezeu, insusi faptul ca omenirea este destinata invierii, a carei baza a fost pusa de Hristos, si anume a invierii in solidaritate, pe un plan de viata absolut si fericit, arata ca Dumnezeu a pregatit omenirea pentru ceva mai inalt, si istoria creatiei este numai o etapa in care omenirea poate contribui la cresterea ei pentru aceasta viata absolut fericita. Trebuie avut insa in vedere ca istoria nu va ajunge la sfarsit numai prin ea insasi, ca si cum lumea ar fi autonoma, ci prin voia lui Dumnezeu, Care a zidit si mantuit lumea din iubire, prin Logosul intrupat, si Care, tot din iubire, o va ridica pe planul vietii indumnezeite si vesnic fericite.

Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu

• Sfantul Apostol Petru
  Publicat in : Sfintii Apostoli Petru si Pavel
• Preotia imparateasca sau duhovniceasca
  Publicat in : Dogma
• Inchinarea cinstitului lant al Sfantului Apostol Petru
  Publicat in : Calendar ortodox
• Circul lui Nero, locul martiriului Sfantului Petru
  Publicat in : Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: