Pai ideea era ca de la BC vine aceasta cu biserica vazuta e singurul loc de pe pamant unde lucreaza Dumnezeu Iisus Hristos.
Cum zicea un parinte ortodox,nu mai tiu minte numele ,la BO nu se zice ca se stie ca cei de nu sunt in bisericile ortodoxe vazute vor pieri negresit.
Dealtfel,se poate vedea cum zicea Sfantul Antonie cel Mare,toti se vor mantui,numai eu voi pieri.
Adica toti o sa se pocaiasca si o sa se mantuiasca,numai eu o sa pier.
Mantuirea fiind o taina,nu se poate discuta asa scolastic despre mantuire.

Da si umanistii trebuie arsi pe rug...
Daca cumva umanismul a fost miscare aparuta din influenta Imperiului Roman de rasarit (adica bizantin) in Europa apuseana?

cunoasterea apofatica inseamna negarea tututror imperfectiunilor din Fiinta divina, deci implicit afirmarea tuturor calitatilor in ea.
Nu inteleg de ce e tainica si dincolo de ratiune?

Daca citeai acel topic vedeai ca e vorba de umanismul secular. Toate organizatiile atee isi pun in titlu umaniste. Umanismul inseamna omul este principalul reper, este "masura tutror lucrurilor". In crestinism Dumnezeu este centrul.
Nu stiu de ce tot timpul spui de ce a facut BC, ca si cum nu ar fi vreo diferenta intre BO si BC. Altcineva a avut inchizita, nu BO.

BC avea aceleais conceptii pe care le are si BO, dar BC le-a schimbat, BO nu. Asadar BO se considera singura Biserica, asta marturisim in Crez. Cine crede altceva trebuie sa spuna la Liturghie "Cred in doua biserici" in loc de "Cred intru Una Sfanta Biserica".
BC s-au rupt de noi acum aproape 1000 de ani, de atunci si-au pierdut harul. Fiecare grupare ce se rupe de BO dupa un timp isi pierde harul, harul lucrator este doar in BO. Cel mai bine e sa citesti topicul deschis de mine si din care am dat link.
Nu mai are rost sa ne contrazicem degeaba, tu ai alte idei, ecumeniste, pe care probabil nu vei dori sa ti le schimbi. Daca vorbim despre acelasi catehism atunci putem continua discutia, altfel discutam doar desrpre ce am inteles noi din crestinism.

Exista un apofatism rational, cel despre care spuneti, si se produce prin negarea tuturor imperfectiunilor si exista un apofatism tainic, de sorginte mistica, o cufundare in fiinta lui Dumnezeu, o uniune in duh cu Aceasta, si despre asta vorbeste Dionisie Areopagitul, cel ce a pus bazele misticii crestinismului oriental. Si in aceasta cunoastere, care este mai presus de ratiune si logica, nu se mai fac nici macar operatiunile mintale de negare a ceva, ci e o cunoastere prin necunoastere, asa cum frumos o defineste insusi sfantul. E cea mai inalta forma de cunoastere, asa spun toti sfintii, e acea cunoastere in care Duhul e cel ce cunoaste in tine si nu ratiunea ta.
Dar la ea nu stiu cati ajung, poate doar sfintii si cei desavarsiti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

S-a intamplat ieri, la Sfanta Liturghie.
Tudor, baiatul meu de 5 ani a venit si mi-a spus: tata, cand am inceput sa ma rog, acolo sus langa cantaret, parca m-a ridicat ceva, m-a dus in sus ... si am urcat... si am urcat... si nu intelegeam nimic, nu mai gandeam, desi imi dadeam seama ce se intampla ... eram si nu eram in biserica... si am fost urcat pana ... m-am speriat, da o frica asa, nu stiu cum sa iti spun, blanda, ca o mangaiere, ca o muzica frumoasa. Apoi am revenit si m-am uitat cu alti ochi la oamenii din jur ... Si parca acum stiu ceva important dar nu stiu cum sa iti spun... Un lucru e sigur: ca lucrurile NU sunt asa cum credeam pana azi, ca Dumnezeu nu este asa cum am crezut eu ca este.

Asa mi-a spus copilul, cred ca am redat aproape integral.
(Cat despre mine, am plans mult si am multumit lui Dumnezeu ca mi-a fost dat sa aud, nefericitul de mine, aceste cuvinte.)

Da, frate, ai descris exact simtamantul de inaltare si nu este de necrezut la un copil de 5 ani tocmai pentru ca nu stiinta sau cunoasterea ne ridica pe astfel de inaltimi duhovnicesti, ci CURATIA inimii. Sfintii datorita curatiei inimii au atins acea stare de cunoastere prin necunoastere si nu prin multul studiu al cartilor.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Da, exact asa mi s-a parut si mie, motiv pentru care am si postat.
Domnul fie laudat in veci!

Cineva spunea ca "teologia apofatica e mai curand o teologie a tacerii decat o teologie discursiva". Si asa este. Nu mai cauti sa vorbesti despre Dumnezeu privind creatia, ci cauti sa nu pierzi pacea, linistea, bucuria adusa de prezenta lui Dumnezeu in tine. Pentru aceste lucruri ea este mai presus de ratiune si e tainica.