este vorba de fecioara virgina

Nu există niciun canon catolic care să oblige credincioşii la abţinere de la actul matrimonial în zilele de post. Există unele restricţii, în această privinţă, numai pentru preoţii căsătoriţi. Ele au, însă, în vedere pregătirea Sfintelor Daruri şi nu postul.

exista preoti catolici casatoriti?

Există. Cei din bisericile sui iuris, de exemplu BRU, sau, mai de curând, cei din Biserica Anglicană care au trecut Tibrul şi s-au întors acasă.

Uite dom'le. cât trăieşti înveţi! De aceea-s aşa mulţi catolici!
:24: Mai aveau ceva de mers până acasă, dacă e s-o luăm aşa... Adică până să ajungă acolo de unde au plecat la 1054.

Si la noi spune ca este bine, dar nimeni nu obliga la a respecta postul, totusi daca alegi sa fii ortodox practicant, faci ascultare de duhovnic, iar acesta iti da sfaturile din Sf. Scriptura: "Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. " (1 Cor. 7,5-6). Inteleg asta ca fiind un canon, nu?

femeia nemăritată
 

Nu poate fi vorba despre ea pentru că și ea este amintită; totdeauna fecioara este numită la propriu fecioară, nu altcumva.Fecioara care a cunoscut bărbat se numește femeie.
Mai citește o dată:
34. si iata-l impartit. Si femeia nemaritata, si fecioara se ingrijeste de ale Domnului, ca sa fie sfanta si cu trupul si cu duhul; dar cea maritata se ingrijeste de ale lumii, cum sa-i placa barbatului.(1Cor7,34)

asa cum spuneam, placerea nu este pacat in sine ... ci desfranarea.
asa cum nici a bea nu este pacat, ci betia.

Nu cred cala asta se refera. Ptr ca daca acceptam explicatia in acest context inseamna ca femeia care nu e maritata dar cunoaste barbat, adica o desfranata e sfanta cu trupul si cu sufletul.Or varianta asta nu sta in picoare, nu credeti?

Cred ca mai degraba se refera la vaduve , care sunt femei dar totusi nemaritate, deoarece prin moarte au fost dezlegate de barbat.

In fine, ce importanta avea intrebarea?

Daca reusim sa ramanem strict la subiect, participand exclusiv cu cunostintele noastre, si nu cu sentimentul că apărăm ceva sau pe cineva, (fiindcă noi primim credința, nu o luăm cu forța), atunci s-ar putea să ne alegem cu ceva. Ideea este să ne cunoaștem fiecare cât mai bine credința, prin ochiul distant și critic al celorlalte confesiuni / religii, și nu să reactivăm comportamente deja clișeizate, plicticoase și aberante (adică, dacă se întălnește un catolic cu un ortodox, vice versa ori altă situație similară, trebuie musai să arate cine este mai cocoș). Asta a fost impresia mea, citind anumite comentarii din amonte.

Eu m-am străduit să disting o linie la BOR, în ce privește învățătura conjugală. Sincer, nu am fost convins de existența acestei linii: document oficial nu există, duhovnicii se pare că joacă un rol central, ceea ce pune (spun încă o dată) problema subiectivității. S-a pus aici o întrebare esențială, dar nu s-a răspuns (încă, din păcate): unde sunt copiii ortodocșilor, dacă ei practică doar abstinența completă, și doar în cazuri grave, și nu ca o metodă contraceptivă (adică pentru a evita, în mod egoist și exclusiv, apariția unei sarcini?) Nu spun asta, pretinzând că (virgulă) catolicii stau mai bine la acest capitol.

Apoi, nu-mi dau seama dacă se pune accentul pe postul propriu-zis de la actul conjugal, sau este blamată plăcerea, în sine? În fond, este vorba de mântuire, de cale către mântuire, și de păcat. Mântuirea - este clară. Căile către mântuire - sunt multe. Păcatul - este unul singur. M-ar fi ajutat o distincție clară între căi de mântuire, care presupun mai multă sau mai puțină abstinență, dar care nu pereclitează mântuirea, și păcat, care îndepărtează clar de Dumnezeu. A dori să te unești cu soția este păcat? Dacă nu, atunci ce este păcat? Că nu respect toate zilele hărăzite postirii? Dar atunci, intrăm pe tărâmul pogorămintelor: unul poate mai mult, altul poate mai puțin. Dar ambii se mântuiesc, și nici unul nu păcătuiește. Și atunci, care este problema?

Lipsește o nuanță din poziția ortodoxă: nu-mi pare că unirea conjugală dintre soți este văzută ca un bine al soților, ca un bine al familiei. Deși Sf. Pavel îndeamnă către "a sta împreună", ca să nu fie ispitiți. Adică, știa el ce știa. Repet: nu ai relații conjugale cu soția ca să nu cazi în ispită, dar este cert că este un remediu. Și este doar unul din aspectele pozitive ale unirii conjugale. Celălalt aspect este că-ți exprimi iubirea în cel mai intim mod, după cum Dumnezeu însuși a rânduit: "vor fi una". De ce nu este văzută unirea conjugală ca un bine pentru soți? Am impresia că relația conjugală este propovăduită de unii ortodocși ca fiind un accesoriu al căsătoriei, de care cel mai bine este să te lepezi, și cât de repede. "Noroc cu postul!", ar spune unii. De ce, în fond? Spre exemplu eu, am doi copii (și dorim să mai avem și alții), mă spovedesc și împărtășesc des, merg în fiecare duminică și de sărbători la biserică. Nu mă laud, dar încerc să fiu un tată și soț bun. Când se poate (și vă asigur, nu este niciodată atât de des pe cât mi-aș dori), mă bucur și de rânduiala conjugală lăsată de Dumnezeu. Metoda naturală îmi permite să mă bucur de această rânduială, atunci când există motive obiective pentru a amâna o sarcină. Nota bene: am deja doi copii, mai dorim să avem cel puțin unul, iar atitudinea noastră, dacă metoda naturală dă greș, este de deschidere către viață. Unde este problema? De ce s-ar putea supăra Dumnezeu pe mine, concret? Cu ce i-aș greși soției, sau ea mie, folosind metoda naturală pentru a descoperi perioadele de infertilitate? Sunt cu ea, sunt cu copiii, mă ocup de ei, îmi fac datoria stării de tată, soț și creștin. Îmi veți spune că lipsește să "las pe mama mea, pe soția mea, pe copii mei" și să-i urmez lui Christos? Să fac asta, concret? Unde să plec? Sau... cine vine cu mine, acum?