În prealabil postat de Claudiu_FT (Post 586789)

Mie mi-a venit in minte episodul biblic cand Saul l-a invoca pe Samuel. Asta vizavi de ce se intampla cu sufletul dupa moarte. Oare adventistii au auzit de Seol?

În prealabil postat de Barsaumas (Post 586791)

De la samanism la crestinism, toate credintele si religiile dau marturii, deseori foarte practice si factuale, despre existenta, deopotriva in trup si postuma,

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 585961)

Care este aspectul practic al acestei observatii?

În prealabil postat de Ratacitorul (Post 586422)

Daca trupul era mort si sufletul bogatului tot mort cine a strigat catre Avraam?

Badie,apoi, cretineala e oboala incurabila pt tine!pesemne ca ticneala vine dela piatra care a lovit-o pe profetesa in nas incat i s-au tulburat mintele sau de la un ofiter de marina care ii mai umplea singuratatea in lipsa sotului spre a o feri de masturbare! Dar capitanul vaporean IOSIF BATES i-a strecurat ideia lui cu sarbatorirea Sabatului in ziua a saptea a sptamanii si peseme ca din princina unor fluturi misunatoi prin stomac fosta domnisoara Harman a avut ideia de a inventa o revelatie!Si uite asa domnule,ai ajuns sa contesti chiar ce zice Mantuitorul de dragul fluturasilor gastrici ai unei doamne cu sechele mentale in urma unei coleziuni cosmice intre o piatra inspiratoare de megaviziuni si nasul preacucernic al unei domnisoare!

În prealabil postat de Igor_Paslusnik (Post 586296)

Antiteza 4:

"Iar omul curat, care nu se află departe în călătorie şi nu va face Paştile, sufletul acela să se stârpească din poporul său, că n-a adus dar Domnului la vreme. Omul acela îşi va purta păcatul său." (Numeri 9,13 - versiunea Sinodală)
Aici se primeşte exact explicaţia identică din primele 3 antiteze. Am subliniat mai sus! Sufletul acela = Omul acela. Omul ca ansamblul trup şi suflet, în exprimarea suflet/suflete/sufletul, cu sensul de Persoana/Persoană, fără să fie diferenţiate sau separate sufletul de trup, (pentru că nu pot exista, în lumea materială unul fără altul) folosind exprimarea mistică, cu referire la omul-suflet, tocmai pentru a arăta valoarea tainei omului, purtător de suflet, de aici şi expresia din popor: "ce faci, suflete?"
Mai simplu de atât nu se poate exprima. Ăsta-i Adevărul, Îl accepţi sau lupţi împotriva Lui şi vor ieşi erezii, întuneric şi necredinţă.

Antiteza 5:

Traducerea din Biblia-carte-reală-brută, a Î.P.S. Bartolomeu, ediţia Sinodală:
"10. Cine-a numărat seminţia lui Iacob? şi cine va socoti puzderia lui Israel? Să moară sufletul meu ca sufletele drepţilor fie urmaşii mei, precum urmaşii lor!" (Numeri 23,10 - versiunea autentică Sinodală, a Î.P.S. Bartolomeu Anania)
Balaam, era un vrăjitor moabit vestit, care a fost adus de Regele Balac al moabiţilor (vrăjmaşii lui Israel), şi pus să blesteme pe Israel. Dar vrăjitorul Balaam, primeşte de la însuşi Dumnezeu prin Duhul Sfânt, că trebuie să binecuvinteze pe Israel.
Versetul 10, e ultimului verset al poemului dintre versetele 7-10, ale Numeri 23. În versetul 5 şi 6, anticamera poemului, avem: "Iar Domnul a pus cuvânt în gura lui Balaam şi a zis: întoarce-te la Balac, şi aşa să-i spui!" 6. Şi s-a întors el şi iată el (regele Balac) sătea lângă arderile-lui-de-tot, şi toate căpeteniile Moabului, erau cu el. Şi Duhul lui Dumnezeu a fost peste (vrăjitorul) Balaam, iar şi-a rostit poemul zicând:" mai departe începe poemul, versetele 7-10. Iar scopul poemului, avem la versetul 11: Atunci a zis Balac către Balaam: "Ce mi-ai făcut? Eu te-am chemat să-mi blestemi vrăjmaşii, şi iată că tu cu binecuvântare i-ai binecuvântat!"...
Acesta-i contextul.
Sensul versetului 10, moartea sufletelor drepţilor este acesta: Duhul Sfânt Dumnezeu, a fost peste vrăjitorul moabit Balaam, şi i-a arătat, venirea lui Hristos. Până la Hristos toţi drepţii, mergeau în iad, şi ATENŢIE! se considera că mureau mergând în iad, cum şi Pavel spune: "moartea cea de-a doua", pentru că sufletul omului, deşi trăieşte, e viu, fiindcă sufletul e nemuritor, totuşi e considerat mort, fiindcă e în iad. Iar la învierea lui Hristos, sufletele drepţilor au fost scoase din iad (I Petru 3,19; 4,6). Vrăjitorul Balaam, îşi doreşte să moară sufletul lui şi să ajungă în iad, dar să mărturisească, că şi el este drept ca acei drepţi ai lui Israel, pe care i i-a arătat Duhul Sfânt, pentru a fi şi el eliberat de Hristos din iad, cu aceia. Şi spune: "fie urmaşii mei, precum urmaşii lor". Urmaşii drepţilor din iad, după Hristos, deveneau creştinii, din Noul Testament, şi mergeau în Împărăţia Cerurilor, în Rai; vrăjitorul Balaam a văzut asta, de la Duhul Sfânt şi vroia, să devină, să ajungă şi el ca drepţii Israelului că să aibe şi el parte de urmaşi precum urmaşii drepţilor lui Israel din iad, pentru a fi ridicat şi el şi urmaşii lui, din iad în Rai, de Hristos. E limpede ca lumina zilei.
Vedem şi în acest verset - Ioan 11, 13: "Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă.", deci ei nu credeau în moartea sufletului, moartea omului ca fapt, cu trup şi suflet. Ucenicii ştiau că sufletul nu moare. Toma spune: "să mergem şi noi şi să murim cu EL (cu Hristos)" - 3 versete mai jos, la Ioan 11, 16. Iar Hristos spune: "Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc." acelaşi loc, Ioan 11, 11, două versete mai sus, deşi Lazăr era mort(!) cu trupul(!) de 4 zile. Dar sufletul lui, nu era mort. Iar trupul fără suflet, nu poate exista în lumea materială. La fel şi la învierea fiicei lui Iair (din Marcu 5 şi Luca 8), învierea fiului văduvei, etc.

Iată, sufletul nu moare, nu poate muri, nu a murit niciodată şi nu va muri vreodată.

SUFLETUL A FOST, ESTE şi VA FI: NEMURITOR! Amin. Dovedit :)

Va urma, mă duc să mănânc :) Iertare.

Apoi mă ocup de toate versetele tale, Centesime, cu mila Domnului, că tare-mi eşti drag.
Dar ereziile în care crezi, le urăsc cu ură de moarte. Le-aş ucide şi le ucid, cu ajutorul Duhului Sfânt.

În prealabil postat de ionica49 (Post 635706)

Pai care sa fie , nu poti sa-ti dai seama ca si crestin? .Ca este o diferenta intre termenii ,,duh ,, in Biblie si ,,suflet,, Ca si cum este o diferenta intre ,,cioara,, si ,,corb,, cu toate ca amandoua sant negre. Atunci cum pot unii pe acest forum sa nu poate face diferenta intre ,,duh,, si ,,suflet,,. Puteti citi cartea lui Isidor Martinca ,,Duhul Sfant,, preot profesor,, unde se explica semnificatia lui atat in Vechiul Testament , cat si in Noul Testament. Dar nicaieri nu e confundat cu ,,suflet,, care e cu totul altceva.

În prealabil postat de Igor_Paslusnik (Post 586162)

Septuaginta şi textul ebraic, spun acelaşi lucru:

"Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul suflet viu/fiinţă vie" - Facere 2, 7.

Septuaginta = suflet viu.
Textul masoretic/Vulgata = fiinţă vie.

Textul Masoretic/Vulgata: "şi s-a făcut omul fiinţă vie". "S-a făcut": a devenit; a trecut în alt mod de existenţă (provenită din nemuritorul Dumnezeu).
Septuaginta: "şi s-a făcut omul întru suflet viu" (eis psyhin zoosan) care poate fi tradus şi: întru suflet care trăieşte (din Dumnezeu), adică suflet nemuritor.
Sufletul omului (altceva decât "Viaţa" - Hristos) s-a născut din suflarea lui Dumnezeu (cum vedem la Facere 2, 7) şi l-a învăluit (l-a îmbrăcat) pe omul de lut, (trupul fără suflet nemuritor) odată cu acesta (cu sufletul) dar şi cu tendinţa omului de-a fi "absorbit": particula eis de mai sus, înseamnă şi "întru" (înlăuntru) şi mai înseamnă şi spre (către, direcţie, scop)-. S-a tradus cu eis, tocmai pentru a arăta complexitatea sufletului dat de Dumnezeu, omului.
La I Paralipomena 12, 18 spune că Duhul Sfânt "l-a îmbrăcat" pe Amasai, care a rostit o profeţie şi tot astfel pe Ghedeon (Judecători 6, 34). Acest endyo înseamnă "a îmbrăca" cu sensul de a lua complet în stăpânire, sau "a se îmbrăca" - a intra în posesia cuiva sau a ceva.
În acest sens duhovnicesc, "endyo", îl va folosi şi Pavel, în Romani 13, 14: "...îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos", în Galateni 3, 27: "...în Hristos v-aţi îmbrăcat" şi în Coloseni 3, 12: "...îmbrăcaţi-vă cu simţăminte de-ndurare, de bunătate...".

Aşadar, omul nu e doar o fiinţă vie, asemenea tuturor celorlalte creaturi/animale, că peste nimeni Dumnezeu, nu a mai suflat din nemurirea Lui, ci omul este trup cu suflet viu şi nemuritor, fiindcă Dumnezeu este viu şi nemuritor, care a suflat peste om, sufletul nemuritor; suflet nemuritor care aparţine celor două lumi: materială (văzută, temporală, după căderea în păcat) şi spirituală/duhovnicească (nevăzută, infinită şi veşnică, precum Universul, în Împărăţia Cerurilor).
Având un caracter antonimic, (în acelaşi timp exterior şi interior trupului), el, sufletul, prin faptul că e nemuritor, este apt şi capabil şi pentru experienţe mistice: extaz şi entaz.