Acuma, deh, a fi sensibil poate ca e o poticneala uneori si un aducator de suferinta. Si cine ar vrea sa sufere de dragul suferintei?...
Dar poate ca nu e vorba despre sensibilitate. In definitiv, daca stam nitel stramb si cugetam drept, sensibilitatea e un termen din registrul cognitiei, nu al emotiilor. Dar nu stiu prin ce proces de pervertire, asa cum se tot intampla pe lumea asta, dintr-o insusire a simturilor si a gandirii sensibilitatea a ajuns sa fie considerata o insusire a vietii afective... Ce harababura in termeni!

*
Sensibilitatea e capacitatea unui om de a sesiza mai usor un anumit stimul si de a deosebi intre ei diversi stimuli apropiati ca intensitate ori natura. E sensibil unul care sesizeaza deindata ca, de pilda, in iarba a aparut ceva care nu era adineauri - de pilda un sarpe... Tot sensibil e unul care face diferenta intre un re major si un mi. Sau intre o nuanta de rosu si alta nuanta de rosu etc. Sau, in planul gandirii, unul care isi da seama imediat de aparitia unei probleme. De aceea si spunem ca unii au simtul problemelor...

*
Reactia de evitare sau de rejectie la critica, insa, e mai degraba o trasatura de personalitate. De obicei presupune frica, frica de pedeapsa (fizica sau psihica) ori de esec. Or teama de neacceptare in grup, de minimalizare etc.
Uneori ne e greu sa vedem ca spusele noastre sunt criticate sever. Asteptarea de a fi confirmati, gratificati, laudati etc. este atat de mare incat contrazicerea ei ne invita la suferinta, la trairi emotionale greu de dus...
In general cand avem nevoie de buna opinie a altora suferim la critica sau la anticiparea criticii.

Un alt motiv poate fi, cred, subiectul de care suntem atasati. Daca eu cred ca voi fi luat in balon pentru cutare lucru la care tin foarte mult, atunci, pentru a proteja acel ceva (comoara inimii mele!) nu numai ca il apar in diverse haine protectoare si luminoase, dar il si ascund, il pitesc de ceilalti.

Unii iubesc haina alba a calugariei. Fireste ca vorbind de rau sau fie si doar sceptic pe tema bibeloului lor afectiv pe care l-au imbalsamat si incoronat mai abitir decat pe-un faraon, acesti oameni se simt loviti in amorul propriu. Ce fan nu sufera cand ii iei in raspar steluta? Ca el e una cu steluta!

Dar poate ca, totusi, colega noastra chiar are ceva semnificativ de impartasit si poate ca isi cenzureaza frica de critica. In definitiv, daca are de facut vreun bine, isi poate aminti ca uneori e greu, foarte greu de suportat, sa faci un bine. Te costa! Emotional, mai intai.
Dar iubirea e doar asa, o distractie sau un ambit personal? Nu e mai intai dispozitia de a oferi, stiind de la bun inceput ca s-ar putea sa te coste?

Eu am gandit ca vin intre frati si surori, ca este loc de : "bine-ai venit printre noi".
In fine, ii multumesc lui Dumnezeu pentru lectie si accept. Eram doar un om cu o intrebare si imi cer iertare daca am lezat involuntar pe cineva, sau daca am trezit resentimente cu ceea ce am postat.

Serios acum, singurul sfant care chiar a practicat aceasta stranie optiune numita casatorie alba este Ioan de Kronstadt. Sincer, mi se pare o practica dubioasa, dar sa nu uitam ca si sfintii gresesc, inclusiv dogmatic (cum bine scria Catalin despre greseala dogmatica a lui Grigorie de Nyssa cu apocatastasisul), ceea ce nu ii face mai putin sfinti. De zic dubioasa? Pentru ca propria lui sotie se planses la autoritatile bisericesti superioare ca preotul din casa ei il indepartase cu totul pe sotul din casa ei, cu care se cununase in fata lui Dumnezeu.

Fara indoiala, la Judecata vom avea multe surprize, atat in ce ne priveste, cat si in ce ii priveste pe altii, inclusiv persoane "condamnate ca eretici" sau dimpotriva, trecute in sinaxar.

Pai, haide, nu te mai sfii! Bine ai venit! si acum da-i bice, spune si noua ce ai descoperit. Chiar daca, precum spui, este (sau iti pare?) asa de delicat, de diafan etc......
N-om fi cu totul si cu totii pietroaie noroite!
Sau nu?

Calugaria (in greaca = "Batran Frumos") inseamna maturizarea spirituala a omului launtric. Batran cu trupul dar Tanar cu sufletul.

Mai adecvat ar fi utilizarea termenului de monahism (MONO - singur).

Insingurarea launtrica fata de lumesc este o conditie necesara pentru cineva care doreste sa se apropie cu toata fiinta de Dumnezeu.

Amestecarea impresiilor lumesti cu lucrarea spirituala este contraproductiva.

Asemeni legendei Mesterului Manole - ceea ce ziua cladesti, noaptea se naruie.

Pana cand sufletul nu se zideste cu totul in lucrarea spirituala si lasa lumea cu totul - "zidurile manastirii vesniciei nu vor sta in picioare".

----------

Calugaria clasica presupune o anumita retragere fizica din lume si angajarea intr-un regim mai intens de rugaciune, citit, contemplatie si lucru sub ascultare.

Aceasta insa nu garanteaza ca cel ce se calugareste si gaseste adevarata insingurare - MONO.

Desi calugarit, cu mintea poate duce o viata complet lumeasca.

Elementul decisiv este identificarea modului in care omul isi poate retrage cu totul mintea din lume, de sub puterea impresiilor ei.

Si sa ramana singur cu Dumnezeu. Tot timpul in prezenta Lui.

----------

Calugaria alba nu este o imposibilitate.

Devine posibila atunci cand suntem atenti/constientizam care sunt reperele noastre existentiale de zi cu zi si ne raportam corect la ele.

e complicat sa ramai in lume si sa duci o viata duhovniceasca...e greu :(

Poti sa te rogi si in lume. Asta e viata duhovniceasca: sa fii in rugaciune, cu smerenie, cu iubire, indiferent ca e lume, pustie, orice... Deci daca e greu sa te rogi, e greu oriunde. Si intr-adevar, e greu sa ajungem la rugaciunea curata, asta da... Din pricina sacaielilor, a atmosferei. In fine, spor la rugaciune, Doamne ajuta!
P.S. Si nu mai pune prostii din alea cu fete care au pantaloni jerpeliti si cu minuni comerciale... ca iti pierzi rugaciunea, nu de alta...

da asa e ..e greu oriunde insa exact cum spuneti atmosfera ...ma gandesc ca la manastire e mai liniste si as fi nevoita sa renunt la muzica ,internet,etc. nu stiu ..asa cred

Mai bine asa decat sa oftezi din cauza casatoriei :)

Pai vezi? Avantaje peste avantaje..