din “Problemele vietii” Editura Egumenita
 

Ioan Gura de Aur



Toate aceste exemple ne arată că atunci când invidiem pe cineva, îi facem acestuia, fără voia noastră, un mare bine. Pentru că Dumnezeu există şi le vede pe toate. Şi dacă este nedreptăţit un om care nu nedrep-tăţeşte pe nimeni, cu atât mai mult este acesta binecuvântat şi slăvit. În acelaşi timp, tu care invidiezi, eşti pedepsit. Şi cum să nu fii pedepsit când invidiezi un om care nu ţi-a făcut nici un rău, dacă eşti pedepsit şi atunci când nu te bucuri pentru binele vrăşmaşului tău? Cum să fie iertată ura ta faţă de un om nevinovat, când Domnul ne spune în Evanghelie că oamenii care îi iubesc numai pe cei de care sunt iubiţi nu fac mai mult decât ce fac vameşii (Mat. 5, 46).
De ce suferi, omule, pentru fericirea semenului tău? Dacă trebuie să suferi pentru ceva, să suferi pentru nefericirea ta, nu pentru bunăstarea celuilalt. Invidia ta este o nebunie, după cum vezi şi tu, de aceea eşti de neiertat. Desfrânatul poate aduce în apărarea sa faptul că l-a îndemnat dorinţa cărnii, criminalul aduce furia, hoţul, sărăcia. Dar tu ce motiv ai avut? Nici un alt motiv decât răutatea ta nemăsurată.
Mare neajuns este invidia, foarte mare neajuns! Invidia ne face să nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru. Invidia l-a îndemnat pe Saul să-l omoare pe David, care era binefăcătorul său şi al întregului Israel. Vă aduceţi aminte ce s-a întâmplat atunci?
Filistenii porniseră încă o dată război împotriva israeliţilor. Filistenii au făcut tabără la Soco, iar israelitenii pe valea Stejarului. Cele două armate stăteau faţă în faţă şi erau pregătite de luptă. Dintr-odată, un om de statură uriaşă din tabăra filistenilor, pe nume Goliat, a ieşit în faţă şi a strigat cu trufie către israeliţi: „Alegeţi un bărbat dintre voi ca să lupte cu mine! Dacă mă va birui, cu toţii vom fi robii voştri. Dar dacă eu voi birui, atunci voi veţi fi robii noştri. Să vină unul dintre voi ca să luptăm, dacă are curaj!”
Atunci, toţi israelitenii, de la Saul până la ultimul soldat, s-au temut. Nu ştiau ce să facă. Au început să tremure de frică. Nu îndrăzneau să scoată nici nasul afară din mulţumea ostaşilor, gândindu-se la moartea care îi aştepta. Ce să facă?…
Timp de patruzeci de zile, în fiecare dimineaţă, Goliat ieşea în faţă şi striga cuvinte umilitoare, încercând să-i aţâţe pe israeliteni. Atunci, a apărut un tânăr pe nume David, care plecase de la oile sale, pe care le păştea, cu gândul să ajute şi el poporul său pe câmpul de bătălie. Cum l-a auzit de departe pe Goliat strigând cuvinte batjocoritoare la adresa israeliţilor, s-a hotărât să se lupte el cu filisteanul. Nu au reuşit să-l facă să se răzgândească nici cuvintele aspre ale fratele său, Eliab, şi nici poveţele regelui Saul. Cu mult curaj şi credinţă în ajutorul lui Dumnezeu, s-a pornit spre lupta inegală ce îl aştepta, strigând către rege: Să nu se împuţineze nimeni cu duhul din pricina lui; robul tău se va duce şi se va bate cu acest filistean! (1 Regi 17, 32).
Este, aşadar, puţin lucru, ca nefiind silit de nimeni şi neavând nici o nevoie, David să îşi pună viaţa în primejdie pentru a-i salva pe cei care nu i-au făcut nici un bine? După biruinţă, nu era firesc ca el să fie cinstit ca un adevărat izbăvitor al poporului lui Israel? Există o binefacere mai mare ca aceasta? După aşa o faptă, Saul îi datora lui David viaţa şi regatul său, deşi David nu s-a luptat cu Goliat pentru bogăţie şi cinstire sau alte bunătăţi pământeşti, ci pentru slava lui Dumnezeu. După fapta aceasta, nu s-ar fi mirat nimeni dacă Saul scotea coroana de pe capul său şi o punea pe capul lui David, ba încă şi aşa tot i-ar fi rămas dator, pentru că David i-a dăruit lui Saul viaţa şi împărăţia, pe când Saul i-ar fi dăruit numai împărăţia. Şi cu toate acestea, care a fost răsplata lui Saul? Ascultaţi ca să aflaţi.
După omorârea lui Goliat şi fuga în dezordine a filistenilor, Saul şi David s-au întors biruitori şi, aşa cum era obiceiul pe vremea aceea, femeile au ieşit de prin cetăţi, ca să-i întâmpine, cu dansuri şi cântece. Ele strigau bucuroase: Saul a biruit mii, iar David zeci de mii! (1 Regi 18, 7). Lucrul acesta l-a făcut pe Saul foarte invidios. De atunci, a început să crească în inima sa o mare duşmănie faţă de David. În mod normal, nu se explică, dat fiind faptul că strigând astfel, femeile acelea nu numai că nu l-au nedreptăţit pe Saul, dar chiar i-au făcut un bine, pentru că deşi acelea strigau că a omorât mii, el de fapt, fiind cuprins de frică, nici nu ieşise la luptă. Cinstea biruinţei în luptă aparţinea cu totul lui David. Nu a fost, aşadar, o nebunie din partea lui Saul să ceară să fie cinstit la fel ca David? Dimpotrivă, cel care trebuia să se supere era David, căci deşi victoria îi aparţinea în întregime, a fost cinstit împreună cu el şi Saul. Dar acesta este omul invidios: nu poate suferi să-l vadă p
e celălalt că este fericit, căci fericirea aproapelui său este nenorocirea sa.
Nu la fel a fost şi cu Abimelec, regele celor din Gherara? Acesta l-a invidiat pe Isaac pentru că îi mergea bine. Şi a semănat Isaac în pământul acela şi a cules anul acela rod însutit. Domnul l-a binecuvântat, şi omul acela a ajuns bogat şi a sporit tot mai mult, până ce a ajuns bogat foarte. Avea turme de oi, cirezi de vite şi ogoare multe (Facerea 26, 12-14). Iată dărnicia lui Dumnezeu! Iată câte bunătăţi le dă celor care nu se despart de El!
Iată ce i-a spus Abimelec, din invidie, dreptului Isaac: Du-te de la noi, că te-ai făcut mult mai tare decât noi! (Facerea 26, 16). Şi, cu adevărat, în toate era mai puternic, pentru că avea ajutorul lui Dumnezeu.
Unde îl alungi, Abimelec, pe cel drept? Nu ştii că oriunde s-ar duce, ajutorul lui Dumnezeu va fi cu el? Şi în pustie dacă l-ai trimite, prin harul lui Dumnezeu, el tot va fi fericit. Însă, tu, care te chinui din pricina invidiei, vei fi nefericit.
Nefericiţi sunt şi au fost toţi oamenii invidioşi din toate timpurile şi din toate locurile, pentru că se chinuiesc din pricina răutăţii lor şi, mai mult decât atât, sunt izgoniţi de Dumnezeu pentru acest păcat înfricoşător. Nu le rămâne altceva de făcut decât să se pocăiască şi să dobândească smerenie şi dragoste, ca să primească linişte sufletească şi bunăvoinţa lui Dumnezeu.

@Cristi (si altii)

Inseamna ca este clar, vorbim de lucruri diferite. Daca asa arata invidia, ca in descrierile si citatele voastre, atunci eu vorbesc despre altceva care nu stiu cum se cheama. Poate nedreptate...
Eu nu vad partea asta oribila de a face rau, sau de criminalitate despre care vorbiti voi, dimpotriva. Vad si o latura constructiva.
In plus voi vorbiti despre o stare permanenta a cuiva, iar eu despre o stare temporara, intr-o anumita imprejurare.
Chiar asa: exista persoane care sa fie permanent, prin constructia lor invidiosi?
Exemplele din sfintii parinti cam asta arata.

Nu Glykys, asta se cheama prostie (proasta/gresita evaluare a realitatii) si se vindeca imprumutandu-i pt 1 saptamana capra ta (sau facand schimb de capre un timp), sa se lamureasca singura. Dupa o saptamana probabil va veni sa-ti aduca capra ta inapoi cu concluzia ca tot a ei e mai buna.
Indiferent cum e capra ei in realitate (ca e mai buna sau mai rea ca a ta), daca a depus un efort ca sa o obtina, va avea tendinta sa o vada valoroasa daca are posibilitatea de comparatie (pt ca a depus un efort si e greu sa admitem cand depunem un efort in vreo alegere gresita) cred ca acest mecanism are si un fundament psihologic cumva (omul care a investit in ceva - de ex si-a cumparat o capra, chiar daca a facut o alegere gresita, are tendinta ca nu poate admite ca a ales gresit, ca si-a investit o resursa gresit, ca a pierdut ceva dintr-o alegere proasta pe care a facut-o, etc - are la baza tot o patima - presupun ca slava desarta).
Vorbesc la modul general, nu despre cineva anume

Chiar asa : exista. . .
" Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea . . . "

In toti exista "microbul" mandriei , invidiei , maniei . . . , numai ca la unii "sistemul imunitar" este ceva mai slab , iar boala se declanseaza mai rapid , dar vorba psalmistului , toti suntem nascuti in pacate din pantecele maicii noastre !
Pocainta asta , ce-i pana la urma , draga Sofia ?
Sa ai un an nou mai bun cu realizari si bucurii !:1:

Invidia este rezultatul comparatiei propriului sine cu sinele altora.

Cauza imediata a invidiei este lipsa virtutii denumita "exultarea in sinele altora".

Cauza profunda a invidiei este "parerea de sinele propriu" si "parerea de sinele celuilalt".

toti avem un "sistem imunitar" mai slab in cate o directie sau slabiciune/(i).
de recunoscut personal e usor, public mai greu, de tratat e grozav de greu uneori.

Cu siguranta , asa este !

Scuza-ma Sophia,ca ma lungesc in detalii dar...

Ceea ce recomanzi tu ca tratament al invidiei(daruirea)este cam foarte discutabil.
Unele motive ale invidiei se pot imparti cu altii:merele,perele,nucile si alte chestii materiale insa INVIDIA mai pune ghiara si pe alte obiective pt care chiar nu poti dispune cu cei invidiosi:SUCCESUL PROFESIONAL,MARIAJUL,FAMILIA,EXISTENTA COPIIILOR,FRUMUSETEA FIZICA,CALITATI SUFLETESTI DEOSEBITE,CHARISMA PERSONALA...
(scuzati-ma ca folosesc Caps Locks).

Stiu asta din proprie experienta.
Am o verisoara,cu care am crescut din copilarie si m-am atasat de ea caci eu nu am avut frati sau surori.Cat am fost copile a fost ok,cu timpul insa ce am inceput sa ma dezvolt,ea a devenit foarte invidioasa,si te asigur ca nu eram invidiata pentru merele pe care le-as fi mancat fara ea :))
Invidia venea(si poate inca mai vine)din faptul ca avem feluri de abordare diferita a problemelor,a vietii in general.Invidia vine din diferente.
Cine face aceste diferente?Ne nastem diferiti in primul rand si in plus de asta,ne mai si formam diferit in viata.Unii sunt mai charismatici,altii mai bosumflati,altii mai cinici.

Un fapt banal:o colega de-a ei cu care devenise prietena,avea ochii verzi...a ajuns sa nu o mai suporte,deoarece multe persoane faceau acestei fete complimente vizavi de ochii sai si avea o gramada de admiratori.
Cu aceasta atitudine,toti s-au debarasat de ea pentru ca se uita piezis la orice aspect.Si era trista sau iritata din orice.Pentru ea,viata este nedreapta:este singura pt ca nu arata ca un fotomodel,nu are serviciu pt ca familia ei nu are pile etc etc. Gaseste o gramada de scuze pentru nerealizarile ei,in loc sa mearga la sursa.
Ea nu a auzit de munca,de rezultate,de teluri,de ambitie,de educare a vointei.Toti cei care reusesc,in viziunea ei sunt niste profitori,lingusitori sau ilegali.

Macar daca s-ar uita la capra vecinilor si i-ar veni ideea sa-si ia si ea una!Dar ea se uita cu ciuda si nu se alege cu nimic,nici macar cu informatia,cu ideea!
Caci daca ti-ai rezolva"nevoia","frustarea" preocuparea pt starea altora cat si ciuda ar dispare.Daca ti-ai pune timpul si vointa in rezolvarea stagnarii personale si i-ai da pe altii uitarii,sa vezi ce frumos s-ar aseza toate!

Sa nu credeti ca o barfesc pe forum,noi am discutat impreuna despre problemele ei;ba chiar si cu prieteni de-ai mei mai apropiati.
Doar-doar,voi gasi ceva care s-o salveze!

Deci,draga Sophia eu tot nu vad vina celui care isi traieste succesul culegand ce a semanat?Ce vina are sa fie invidiat?
De ce se face vinovat?
Si tot nu inteleg cu impartitul merelor?

O femeie are un sot bancher,care ii cumpara cadouri fabuloase...Eu sunt invidioasa ca i-a luat un colier cu diamante si un Ferrari...
Cum ma va multumi femeia asta pe mine?Va imparti diamantele si masina cu mine?De ce?Cu ce imi este ea datoare?
Ne invata Dumnezeu ca orgoliile si luxul trebuiesc intretinute si impartite intre prieteni?
Daca eu as fi mai SMERITA nu mi-ar arde de diamantele si Ferrari-ul ei,as fi multumita cu viata mea modesta dar m-as bucura pt dansa(daca aceste lucruri o fac fericita).

Eu tot insist si cred ca lectia invidiei trebuie invatata prin smerenie-

Dintr-o Rugăciune pentru mântuire:

"Vino, Atotputernice, într-ajutorul meu ca să biruiesc cele şapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tututor păcatelor. Să biruiesc, adică: mândria prin smerenie creştinească, iubirea de argint prin milostenie, invidia prin dragoste şi bucurie pentru binele aproapelui, desfrânarea prin înfrânare şi curăţie, lăcomia prin cumpătare, mânia prin răbdare şi lenea prin bărbăţie creştinească..."