În prealabil postat de Mihnea Dragomir
(Post 306663)
Sunt prea puține detalii pentru a construi o imagine. Vorbiți de certuri pentru bani, dar, judecând numai după exemplele date, ar putea fi vorba de un soț care suferă de gelozie, de fapt.
În ceea ce privește banii, soția mea și cu mine am rezolvat această problemă într-un fel foarte simplu. Fiecare este cu banii lui. Avem un "fond comun" (așa îl numim noi), din care plătim cheltuielile comune prin natura lor (alimentele, întreținerea, cheltuieli legate de grădinițele și școlile copiilor). Din cauză că eu mănânc considerabil mai mult decât nevastă-mea, am stabilit ca acest fond să suporte și cheltuieli legate de cosmeticale (de tip creme de față) precum și dresurile. Dar nu și coaforul. În condiții obișnuite, în care amândoi lucrăm, acest fond este alimentat în cote egale de noi. În prezent, soția mea fiind în concediul de creștere a copilului, alimentez eu în cotă de 75 % și ea în cotă de 25 %. Toate celelalte cheltuieli personale, coaforul ei, rochiile ei și ce își mai cumpără ori cheltuie, din banii ei sunt făcute. La fel și eu. Pentru ce să suporte ea cheltuielile legate de pescuitul meu, de jocurile mele de noroc, de cărțile pe care eu vreau să le citesc ori de acțiunile mele de caritate ? În felul acesta, nu știu dacă ne-am certat de 3 ori pentru bani în cei 16 ani de căsătorie. Bineînâțeles, am găsit totuși alte motive să ne certăm, fiindcă atunci când există un duh de ceartă, găsirea motivelor nu e o problemă: dar nu de la bani.
De aceea, vă sfătuiesc să stabiliți asemenea lucruri de la început. Regulile clare reduc motivele de ceartă. Cel puțin pe cele din domeniul reglementat...
|