În prealabil postat de Catisma
(Post 247970)
Postez această relatare în speranta că poate va fi de folos cuiva. Problema este, din păcate, încă departe de a fi rezolvată, însă cred că e util să o prezint, chiar si asa, în stadiul în care e.
Să încep cu sfârsitul. În momentul de fată am probleme extrem de mari. Practic, nu pot dormi normal în nici o noapte. De vreo două luni, foarte rar ajung să dorm în cea mai mare parte a noptii, nederanjată, si atunci mă bucur ca de o mare realizare.
Problema constă în faptul că sunt trezită. De fiecare dată când atipesc, îmi este miscată o mână, un brat, un picior, capul, practic orice încercare de a adormi este întreruptă sistematic de o „zgâltâială”. Asa o duc până pe la 3-4-5 dimineata, iar apoi reusesc să dorm netulburată până pe la vreo 8 sau mai târziu. Nu mai trebuie să vă spun că ăsta nu e somn si asta nu e viată.
Necazurile de tipul ăsta sunt recente. Problema durează de câtiva ani buni - as marca anul 2005 cu momentul în care practic, au început aceste sâcâieli la un mod foarte insistent, astfel încât m-am trezit si eu la realitate, în sfârsit, si am mers la un duhovnic - si abia recent am început să-mi dau seama că, de fapt, durează de mult mai multi ani, însă n-am fost eu atentă si nu am dat importantă povestii ăsteia.
Spun că necazurile de tipul ăsta sunt recente, pentru că în fiecare an am avut „altceva”. Frecventa, tipul problemelor au diferit de la o perioadă la alta. Zgomote, simtit tot felul de lucruri invizibile, sub forma unor animale, ciocănituri în usă, greutăti imense asezate pe piept în timp ce dormeam, timp de câteva minute bune, în care încercam să mă eliberez. În fine, tot felul de „năzbâtii” de genul ăsta. Acum vorbesc linistită; la ora respectivă eram speriată, pentru că nu stiam ce erau.
Fenomenele astea mai spectaculoase si menite clar să înfricoseze s-au terminat. Acum stresul e mai putin spectaculos, însă mult mai persistent - am aceste sâcâieli, noapte de noapte, practic din 10 în 10 minute sau ori de câte ori atipesc, sunt trezită până dimineata. Practic, dacă munca mea ar fi într-un birou si ar trebui să merg la lucru în fiecare dimineată, m-as ridica din pat dimineata la fel cum mă culc seara: perfect trează. Am ajuns să-mi pun probleme serioase în legătură cu viata mea din prezent; dacă acest nesomn noapte de noapte mai continuă în ritmul ăsta, nu-mi mai pot duce viata normală / serviciul, ca până acum.
Nu mai trebuie să adaug că de când am început să pătesc lucrurile astea, merg la biserică, mă spovedesc & împărtăsesc si, în general, fac tot posibilul să-mi îmbunătătesc viata si să stau departe de păcat. Viata mea s-a schimbat în bine din acest punct de vedere - pentru mine a fost o bucurie să mă las „invadată” de tot ce înseamnă învătătura si viata ortodoxă; nu mai vreau să adaug cuvinte inutile despre adevărul credintei noastre; este indiscutabil si clar. La asta mă refer si când spun că am lăsat frica în spate; nu îmi mai e teamă. După ce am citit sfaturile diferitilor părinti si diversele relatări patristice etc, am înteles cu ce am de-a face - mai bine zis, cu „cine”. Însă as vrea să rezolv problema, evident.
Pentru că ea a continuat, sub diferite forme - si, cum spuneam, în ultima vreme, s-a intensificat. Parcă e „cineva” acolo care se încăpătânează să rămână în peisaj si nu reusesc să-l alung.
Nu stiu ce să mai fac si unde să mă mai duc. Îmi e din ce în ce mai greu să mă scol noaptea si să citesc rugăciuni sau să fac metanii. (Ăsta e stadiul în care mă aflu la ora actuală; urmez sfaturile pe care le dă părintele Argatu în cărticica lui despre lupta împotriva vrăjilor si farmecelor.) Sunt din ce în ce mai obosită si am ajuns să refuz comenzi de lucru (eu sunt liber-profesionist, traducător), pentru că după noptile astea haotice, nu sunt în stare să mă trezesc si „ziua mea lumină” începe din ce în ce mai târziu.
Am stat de vorbă cu mai multi preoti, inclusiv cu un staret de mănăstire... Ideea principală pe care am retinut-o a fost că ar trebui să am un om care să mă ajute. Duhovnicul meu, desi e un om foarte bun, nu are timp pentru asa ceva si în afară de sfatul pe care mi-l dă tot timpul, să nu-mi pierd nădejdea, nici el nu stie ce să-mi mai zică. Asa mi-a dat binecuvântare să cer si sfatul altora si să caut ajutor si sfaturi si de la altii.
Fac tot posibilul să rezist - fizic - si să mă rog si să sper în continuare, însă devine din ce în ce mai greu.
Mă opresc aici, pentru că povestea e mai lungă si am să mai continui mai târziu. As vrea să ajung la niste molifte astăzi.
Doamne-ajută tuturor, si vreau să vă spun un lucru: Dumnezeu există. Toate acestea nu sunt glume, nici metafore, nici impresii si nu ne vin pe cap degeaba. Cu tot necazul pe care îl am si amărăciunea pe care mi-o provoacă, as vrea să folosesc această pătanie a mea ca pe un act de mărturisire.
Numai bine tuturor si pe curând.
|
