290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010 (IV)
 

290. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 19-12-2010 (IV)


Adepţii pucioşi sunt chemaţi să-L sprijine pe neputinciosul "Dumnezeu" pucios în mersul Lui "greu şi tot mai greu", promiţându-le că vor fi răsplătiţi cu ajutor de la El când îi va ajunge şi pe ei vremea disperării. În final li se aminteşte totuşi că ajutorul promis este condiţionat de propriile lor puteri, care trebuie să-i ajute ca să poată:

" O, [...]Ridicaţi-vă să-L apăraţi pe Domnul şi mersul Său cel greu şi tot mai greu, că veţi avea nevoie de sprijin de la El când vă va fi greu în vreme de disperare, că iată, a şi ajuns la voi această vreme grea! Nu staţi nepăsători, nu vă încântaţi să fugiţi de durerea care v-a cuprins pe neaşteptate [...] Eu vă ajut, dar numai dacă puteţi ca Domnul şi nu ca voi. " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

Adepţii pucioşi sunt chemaţi să-i aline pe liderii lor "cei din porţi", care sunt acum "storşi de tot" ca nişte cârpe şi plâng şi suspină fără alinare, după întâlnirea tainică şi încordată dintre ei şi Duhul, "Domnul" lor, dar care se arată faţă de adepţii lor zâmbitori şi cu faţa senină, ca nişte farisei desăvârşiţi ce sunt, pururea jucând teatru cu cei din jur:

"Am ţinut în încordare pe cei din porţi pentru ca să pot să vin cuvânt în carte. I-am stors de tot cu statul Meu în ei ca să pot cuvânta. O, dacă ai vrea, poporul Meu, să-i alini pe ei, ţi-aş mulţumi cu multul, tată, că ei plâng şi suspină tăcuţi, şi zâmbetul cel senin ţi-l dau ei ţie pe faţa lor, dar durerea în ei îi macină şi n-au alin, şi se uită după alin şi n-au. " (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

"Dumnezeul" de la Pucioasa este surprins să afle "pe pielea Lui" cât de mincinos este omul. El mărturiseşte încă odată că nu este Atotştiutorul, ci A-tot-Neştiutorul, căci S-a lăsat minţit mişeleşte de nişte oameni cu două feţe, care au dovedit că puterea lor de om a fost mai tare decât puterea Lui de "Dumnezeu". El cere ajutorul adepţilor pucioşi ca să-I dea ei Lui "alinul în vreme de grea durere", de care se pare că are neapărată nevoie:

"O, cât de mincinos este omul! O, cât M-au minţit cei ce şi-au tot arătat puterea lor de om! Numai pentru pocăinţă trebuie putere, numai aşa să poţi tu, popor învăţat de Domnul Dumnezeul tău, că vin la tine şi te învăţ, că fără de învăţătură pieri, tată. Eu nu te las să pieri şi nici tu să nu Mă laşi, dar alinul în vreme de grea durere dă-Mi-l tu, tată, şi unul altuia daţi-vă putere pentru dureri, căci iubirea, o, iubirea, îşi arată toată puterea ei în vremea ei de încercare, fiule, în vreme de durere pentru ea, poporul Meu." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

În încheiere, adepţii pucioşi sunt îndemnaţi încă odată să se deschidă cu totul liderilor pucioşi, astfel încât aceştia să păstreze un control desăvârşit al gândurilor, sentimentelor, intenţiilor şi faptelor adepţilor lor, iar aceştia, cu creierele spălate, să acţioneze ca nişte automate în favoarea exclusivă a liderilor lor:

"O, daţi-vă, tată, simţămintele şi lucrarea lor ca să vă fie cercetate şi vegheate, ca să nu-şi facă satana cuibul său prin ele în voi, o, fiilor vegheaţi de Duhul Meu Cel Sfânt pe pământ!" (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 19 decembrie 2010)

291. Diavolul s-a născut din om la Pucioasa! (I)
 

291. Diavolul s-a născut din om la Pucioasa! (I)

Una dintre şocantele teorii ale liderilor pucioşi de la “Noul Ierusalim” este şi aceea că diavolii sunt o creaţie a gândului rău al omului, ei nefiind aşadar aduşi la existenţă înainte de creaţia omului, ci luând fiinţă prin însăşi căderea omului în păcat. Cu alte cuvinte, fiecare păcat al omului naşte un nou diavol, care-l slujeşte pe om în lucrarea păcatului său! Încă din anul 2008 pucioşii lansau teoria care, referindu-se la căderea îngerilor care au devenit diavoli, spune despre această cădere că este o consecinţă a faptului că ei s-au plecat semeţiei omului, voii libere a omului (aici este vorba, evident, de Adam):

“ […] iată, păcatul omului nu voieşte să aibă martori, dar îl are pe diavolul martor, aşa cum omul cel întâi zidit a avut martor semeţiei lui pe Dumnezeu şi pe diavol, căci omul nu poate să se ascundă de Dumnezeu şi nici diavolul nu poate, şi atunci a văzut Fiul meu pe satana ca fulgerul căzând din cer din pricină că s-a plecat semeţiei omului, voii omului.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 28-8- 2008)

De aici pucioşii ajung repede la concluzia simplistă şi infantilă că “diavolul se naşte din om”:

“Eu am fost aspru cu diavolul, dar şi cu omul, căci diavolul se naşte din om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14-1- 2009)

Teoria pucioşilor este o teorie catastrofică la nivelul întregului Univers: Adam era plin de trufie în rai, păcat care a adus întuneric peste lumea îngerilor şi a atras îndată căderea masivă a unei cete întregi de îngeri care, alegând ca să-l slujească pe Adam, din albi şi buni cum erau au ajuns negri şi răi. Adam era slujit de acum în rai de îngerul cel negru, adică de diavol:

“ […] şi era în rai Adam, nu pe pământ, şi s-a ascuns în sine în rai fiind, şi îngerul negru îl slujea pe el, căci trufia lui i-a căzut în întunericul lui pe îngerii care-l slujeau pe el, pe cea dintâi ceată a îngerilor lui Dumnezeu, iar când Eu, Domnul, l-am tras afară din el pe Adam ca să-l pun faţă în faţă cu el însuşi şi cu fapta neascultării lui de Mine, care a născut întuneric pentru îngerii slujitori lui, M-a pedepsit Adam cu despărţirea lui de Mine în loc să-şi pedepsească ascunderea lui de Mine, căci el s-a despărţit de Mine şi nu Eu de el atunci când aceasta s-a întâmplat, iar îngerul cel negru l-a condus mereu apoi pe el, pe când cel alb, cel sfânt, a fost biruit de el şi de diavol.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1 martie 2009)

Aşadar, pucioşii inversează datele Bibliei, pretinzând nu că diavolul l-a înşelat pe Adam ca să păcătuiască, ci că Adam l-a creat pe diavol din gândurile sale de trufie şi de neascultare faţă de Dumnezeu:

“[…]căci satana, care s-a schimbat din înger în diavol din pricina căderii omului prin trufie, îi este omului duşman de şapte mii de ani[…]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 28 august 2009)

Pucioşii ajung pe nesimţite în mijlocul unui paradox: dacă la 1 martie 2009 pretindeau că diavolul îl slujea pe om ca să-l ajute la împlinirea gândurilor lui păcătoase, iată că după doar o jumătate de an ei pretind că diavolul s-a făcut cel mai mare duşman al omului. Deci cum poate fi diavolul concomitent şi slujitor, şi duşman al omului?

În schimb, pucioşii au rămas deosebit de consecvenţi cu aberaţia “naşterii diavolului din om”; un an mai târziu ei pretindeau în continuare că diavolul a căzut din slava sa prin neascultarea lui Adam:

“[…]din pizma diavolului, care s-a aşezat să-l cadă pe om dacă el a căzut din slava sa prin omul neascultării de Tine la început.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 12 februarie 2010)

Motivaţia adusă de pucioşi este simplă şi simplistă totodată: “păcatul din om se personifică şi ia fiinţă spirituală care se numeşte diavol”:

“ […] căci păcatul se face diavol în om […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 14 februarie 2010)

Cristalizând propria lor teorie despre creaţie, liderii pucioşi ajung la concluzia că, întrucât înainte de căderea în păcat a primilor oameni diavolul nu a existat, rezultă că diavolul apare după zidirea omului de către Dumnezeu şi este creaţia omului păcătos, iar primul om păcătos a fost Adam:

“ […] căci omul a fost de Dumnezeu zidit, iar diavolul a fost zidit de om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 28 august 2010)

O altă teorie exibiţionistă a liderilor pucioşi spune că “Adam a fost plămădit la Glodeni-Pucioasa din glodul luat din grădina pucioşilor”, şi de aceea se numeşte satul acela Glodeni:

“Mergi, Ierusalime, şi te bucură cu dor şi nu cu bucurie. Mergi, şi faţa Mea să strălucească pe faţa ta, poporul Meu de la sfârşit de timp. Sărbătoarea naşterii Domnului, aceasta serbezi tu azi lângă cei din sătuţul Meu de azi. Atunci am venit în Betleem, iar acum am venit în acest sătuţ pe care omul l-a numit cu numele pământului, şi acest nume s-a născut cu mare taină prin îngerii Mei cei ce au vegheat pentru numele sătuţului Meu de azi (Glodeni, n.r.)” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 7 -1- 2002)

291. Diavolul s-a născut din om la Pucioasa! (II)
 

291. Diavolul s-a născut din om la Pucioasa! (II)


În acest loc din România are loc pogorârea tainică, fără trup, a lui “Hristos-Pucios”, care vine doar cu duhul şi cu cuvântul de mai bine de 55 de ani pentru poporul pucioşesc:

“...Mi-am ales în România petecuţul de pământ care s-a ivit prima dată din apă atunci când am făcut cerul şi pământul, şi acest petecuţ l-am numit grădiniţa cuvântului Meu, taina Mea cea dintru început ivită din apă, primul petecuţ de uscat, capul pământului, piatra cea din vârf. Iar când l-am zidit pe om din pământ, acesta a fost locul de unde am luat pământ...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-8-1997)

După alţi opt ani liderii pucioşi insistă cu aceeaşi enormitate: la Glodeni, locul unde Dumnezeu l-a plămădit pe Adam, are loc de 50 de ani încoace “întoarcerea” lui “Hristos-Pucios” în duh şi cuvânt pe pământ, după ce Şi-a lăsat trupul să aştepte aceste cinci decenii în cer:

“Mama Mea cea plină de blândeţe şi de duh umilit ca şi Fiul ei, Cel Unul născut din Tatăl şi din ea, Mă mângâie aici, pe pământul ţării întoarcerii Mele cu duhul şi cu cuvântul între oameni, pe pământul cel întâi ieşit din ape la facerea cerului şi a pământului, pe locul din care Eu, Cuvântul Tatălui, am luat lut cu mâna şi l-am plămădit pe om în ziua a şasea între zilele facerii[…]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-2005)

De altfel, pucioşii pretind că România este ţara aleasă, ţara strălucirii proorocită de Daniel, în care aceeaşi locaţie de pe pământ (Glodenii Pucioasei) a fost prima limbă de pământ care a ieşit din ape la facerea lumii, şi iarăşi, primul petec de uscat ieşit din ape după potop:

“Eu nu te-am uitat, iubito, şi M-am întors în pământul tău pe care i l-am dat la început de moştenire omului cel zidit de mâna Mea, că din tine am luat cu mâna pământ, şi din el l-am plămădit pe om. Tu ai fost primul petecuţ de uscat care a ieşit din ape la facerea lumii, şi l-am numit pământ după ce am făcut cerul despărţind apele de sus şi de jos. Iar din apele de jos te-am scos pe tine întâi ca pe o pruncă nou-născută ridicându-te de creştet în sus şi ţi-am dat pânză albă de botez, pe care am scris cu mare taină numele tău cel de la sfârşit de timp: Ierusalimul venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

O logică simplă ne duce la concluzia că: dacă Adam a fost zidit undeva la o adresă fixă (din glodul Glodenilor, în suburbia Pucioasei, judeţul Dâmboviţa, ţara România, continentul Europa, planeta Pământ, galaxia Noastră, Univers), iar “diavolul a ieşit din Adam atunci când Adam n-a avut de lucru şi s-a semeţit împotriva lui Dumnezeu”, înseamnă că putem face localizarea precisă în timp şi spaţiu a apariţiei diavolului în lume. Diavolul a apărut pe lume la Pucioasa! Acolo e locul lui de naştere, acolo a crescut şi acolo se simte el bine, pe pământurile lui natale, unde se vede că îşi face şi acum de cap.

Cum rămâne însă cu şarpele? Biblia spune textual că şarpele l-a amăgit pe om. Pucioşii găsesc repede o explicaţie stupefiantă: Omul (Adam) i-a dat trup lui Lucifer, şi i-a dat un trup de şarpe, ca să lucreze Lucifer prin trupul şarpelui semeţia pe care o mocnea Adam în mintea lui. Şi văzând femeia lui Adam şarpele, cum se încolăceşte pe trunchiul pomului, Eva a poftit, iar încolăcirea a lucrat în cugetul ei tentaţia asupra rodului cunoaşterii care era în pom, dar la care nu putea să ajungă decât cu ajutorul şarpelui, căci rodul era prea sus şi Eva era prea scundă şi nu avea scară cu care să se urce după rodul poftit de ea. Dar şarpele, care se făcuse duh rău şi supus lui Adam şi femeii sale, a urcat sus în pom şi a luat rodul în gura lui şi i l-a dat femeii, care a muşcat din el şi apoi i-a dat şi bărbatului:

“Carnea pofteşte, şi se face poftă în trup. Femeia a fost carne din carnea omului cel întâi zidit, şi carnea femeii s-a făcut poftă pentru bărbat, căci femeia a poftit împotriva lui Adam. Dacă Adam nu i-ar fi spus femeii lui cuvântul cel de la Domnul ca să nu ia din pomul cunoaşterii, n-ar fi auzit îngerul cel frumos cuvântul spus femeii, şi dacă l-a auzit, s-a făcut duh rău, supunându-se omului şi nu lui Dumnezeu. Omul era iubit de Dumnezeu şi s-a semeţit şi şi-a făcut înţelepciune în sine, iar îngerul cel frumos lucra prin om, şi omul i-a dat trup prin şarpe. Şarpele s-a încolăcit pe pom, şi aceasta a lucrat în mintea omului, în cugetul omului, asupra rodului cunoaşterii. Femeia s-a atins şi a mâncat şi a luat cunoaştere, şi i s-au deschis ochii pentru bine şi pentru rău, şi a dat şi bărbatului, şi atunci omul s-a îmbrăcat în trup stricăcios, în trup muritor, şi prin om toate fiinţele au luat moartea în carnea lor, în trupul lor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-3-1998)

Aşadar pucioşii ne lămuresc despre “îngerul cel frumos” (Lucifer) că s-a făcut duh rău şi s-a supus necondiţionat lui Adam exact în clipa când a tras cu urechea şi a auzit cuvântul Domnului rostit de Adam femeii sale (fără să-şi ia o minimă precauţie, ca să nu-l mai audă nimeni), iar imprudenţa guralivă a lui Adam a adus pe lume căderea îngerilor.

E viceversa de cum spui, că tu citeşti pe dos cu atâta patimă pătimaşă în speranţa că o să ne rătăcim noi pe faţă mândrindu-ne... dar ţi-am mai zis că nu se poate acoperi Adevărul prin mulţimea minciunilor... şi a prezentat şi părintele Arsenie în pictura de la Drăgănescu cum încearcă diavolul gLumii să arunce toate cărţile şi simbolurile şi stemele după Noul Ierusalim în speranţa că vor crede fraierii toate îndemnurile beţivilor, şi nu vor lua în serios mesajul Apocaliptic.

Dar să ştii că vă şade tare bine ca ispisicuţucuţe ce latră de sine, linse de ăla negru şi urît fost frumos, de îngerul ce fusese frumos... că nici nu ştiu dacă să-mi fie milă de voi sau ce să vă fac văzând cât de mult vă strofocaţi ca să vă tociţi coatele pe băncile... nu ale şcolilor ci pe alea din parc sau în alea la care v-aţi băgat banii nemunciţi ca să mergeţi pe direcţia aia inversă ce duce direct în apa strâmbetei.

Deci nu mai merge să tot pricepeţi voit defectuos şi să susţineţi sus şi tare că nu voi ci că alţii susţin ceea ce visaţi voi cu ochii deschişi, că doar vi s-au deschis ochişorii... aruncând mereu prostia voastră în cârca lor... nu merge înscenarea asta diversionistă... nu merge la nesfârşit. Că doar v-a prostit infinitul saprofitul că cică Creaţia ar fi infinită şi că puteţi merge la infinit... aşa pare... doar că e mare, iar pe fundul ei pâmântul are alt gust... poate o să vă spună vre-un faraon cum e gustul ăla.

Ca să ajungeţi şi voi farisei, că se pare că asta vreţi , că doar de la faraon vă vine gustul ăla al aluatului vostru... viclean şi tacticos dres cu saduchorn... sadici exact ca vipera cu chorn, doar că voi sunteţi ca puii de vipviperă, care o omoară până şi pe mămica lor... că voia aveţi mai multe coarne şi multe capete exact ca scorpia cu puii ei rătăciţi.

Deci nu ştiu dacă să-mi fie milă de voi sau să mă mir de rătăcirea voastră inconştientă şi nepăsătoare? Dar lupta nu e cu voi ci cu infinitul saprofitul, infinitul inerţial, cu egolbanu'.

Nu vă mai Iisuspăraţi degeaba... ci mai ascultaţi încăodată:

că poate o sî stea limbricool şi nu o să vă mai mănânce nasul pe sus.

292. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 25-12-2010
 

292. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 25-12-2010

Liderii pucioşi insistă cu teoria căderii îngerilor prin Adam, teorie care contrazice flagrant textul Scripturii. Pucioşii pretind că Lucifer ar fi căzut prin ascultarea lui de Adam, iar căderea lui Adam în semeţie şi apoi în neascultare de Dumnezeu a atras automat căderea lui Lucifer, iar prin acesta, care era căpetenie de îngeri, au căzut toţi îngerii care se aflau sub ordinele sale:

“O, numai semeţia îl cade pe om, aşa cum l-a căzut şi pe Adam, şi apoi prin el Lucifer, şi apoi se răzbună omul aşa cum se răzbună Lucifer de-i trage jos pe oameni dacă el a căzut din slavă prin om, şi nu voieşte el să se mântuiască oamenii în locul cetei lui căzute prin neascultare, căci el n-a mai ascultat de Dumnezeu, ci a ascultat de om şi şi-a pierdut slava lui cea de la Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25 decembrie 2010)

După lamentări interminabile despre durerea şi suferinţa liderilor pucioşi (acestea fiind efectele închipuite sau măcar exagerate ale demascării publice a matrapazlâcurilor lor, care le-a şifonat puternic imaginea de “sfinţişori neprihăniţi”), “Dumnezeul” Pucioasei a găsit soluţia miraculoasă: de acum încolo, liderii pucioşi şi adepţii lor vor avea ca “mare ocrotitor” pe duhul care se autodenumeşte “duhul Sfântului Spiridon”. Se vede treaba că ocrotitorii de până acum (în persoana spiritistă a duhurilor pucioşeşti autointitulate “Sfinţii Mihail şi Gavriil”, care au dat încă de prin anul 1990 numele lor hramului “bisericii” de la Noul Ierusalim) nu prea şi-au făcut datoria, îndată ce liderii pucioşi sunt tot “dispreţuiţi şi îndureraţi şi plânşi şi loviţi din toate părţile, până la suspine”, de mai mulţi anişori încoace, fără să se simtă oarece ocrotire din cer la adresa lor. Deocamdată să consemnăm instituirea unui nou “mare ocrotitor” în persoana duhului pucioşesc zis “şfântul Şpiridon”, şi să vedem dacă smiorcăielile liderilor pucioşi vor înceta în lunile care urmează (sau se vor înteţi, semn că nici noul “mare ocrotitor” n-a fost mai breaz decât cei dinaintea lui):

“Te aşez acum mare ocrotitor pentru lucrarea Mea cu poporul Meu cel de azi şi pentru cetatea Mea de nou Ierusalim pe pământul român. Aşa ştiu Eu să-i răsplătesc pe sfinţii Mei. Le pregătesc loc slăvit întru împărăţia Mea şi îi aşez să Mi-o păzească şi să fie ea, iar ei să fie stâlpii ei şi stâlpii Mei să fie.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25 decembrie 2010)

Cei care “aduc suspine” astăzi liderilor pucioşi şi stăpânului lor duhovnicesc, “Dumnezeul” Pucioasei, sunt foşti adepţi care au dezertat din “raiul” de la “Noul Ierusalim” şi au devenit din linguşitori, împotrivitori. Ei au ieşit acum din starea de manipulare şi de prostraţie: unii au început să facă dezvăluiri incomode despre liderii pucioşi, alţii să-şi deplângă slăbiciunea şi prostia, alţii să-şi revendice viguros casele şi terenurile care le-au fost furate prin presiuni şi înşelăciune de către liderii pucioşi. Toate aceste treziri la realitate sunt percepute însă de liderii pucioşi nu ca nişte suspine după adevăr, ci doar ca “lovituri de pe margini în lucrarea Verginicăi”:

“O, poporul Meu, n-au fost încredinţaţi, n-au avut tragere de inimă cei care M-au părăsit pe Mine şi pe tine, tată, şi de aceea Eu suspin acum, şi suspinul Meu îl împart cu tine, iar cei ce au ştiut să creadă şi au voit să înţeleagă prin temere de Dumnezeu ca a lui Avraam în inima lor, aceia sunt şi azi, şi sunt ei poporul acestei lucrări, ei, şi nu cei câţiva care de pe margini lovesc acum în lucrarea Mea cea de la trâmbiţa Mea Verginica şi până azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25 decembrie 2010)

Probabil însă că revendicările foştilor adepţi care acum se consideră jefuiţi de către liderii pucioşi nu vor fi recunoscute, iar bunurile care le-au fost luate cu japca nu vor mai putea fi recuperate niciodată, îndată ce pucioşii se laudă protejaţi cu toată grija şi ocrotirea “Dumnezeului” lor şi a îngerilor Lui şi a duhurilor Lui cu nume de “sfinţi străjeri”, care le ţine parte şi le acoperă faptele şi-i îndeamnă să nu se teamă de “loviturile” care vin ca un tăvălug peste ei, sub formă de dezvăluiri incomode şi de revendicări incriminatoare. De altfel, nimic altceva nu-L mai interesează pe “Dumnezeul” Pucios, singura Lui preocupare fiind să-i cocoloşească pe cei doi corifei ai pucioşismului şi să stea după ei:

“Toată grija Mea este cu voi şi după voi. Pun sfinţii străjeri ai împărăţiei Mele cu voi. […] Iubiţi iertând şi iertaţi iubind şi nu vă temeţi de loviturile celor ce nu pot crede! Eu, Domnul, sunt Cel între voi lucrător […] Eu, Domnul, am binevoit şi binevoiesc, şi prin credinţa lui pot şi lucrez […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25 decembrie 2010)

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (I)

Realitatea prezentă arată că liderii pucioşi le-au impus adepţilor sectei “Noul Ierusalim” să observe şi să împlinească cu stricteţe o serie de reguli şi interdicţii inventate de ei, cultivând speranţa că ele, prin părelnicul lor ascetism, îi vor apropia mai mult de sfinţenie. Printre ele menţionăm în mod deosebit unele care sunt anunţate şi în Sfânta Scriptură ca fiind modalităţi formale de a-i îndepărta pe credincioşii creştini de adevărata credinţă. Or, aceasta ar trebui să se regăsească nu în biciuirea cărnii, ci în duh şi în adevăr. Una dintre cele mai importante interdicţii, prin efectele ei, este oprirea generalizată de la căsătorie, concomitent cu diabolizarea ei prin raţionamente pseudo-teologice. O altă interdicţie importantă este oprirea de la unele bucate, motivată de asemenea prin tot soiul de raţionamente “savante”, care pretind că urmăresc păstrarea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a omului.

Biblia atenţionează limpede că aceste vremuri de amăgire sectară, în care deprinderea trupească la puţin foloseşte, vor veni negreşit, din “purtarea de grijă” a duhurilor celor înşelătoare şi din învăţăturile demonilor:

“Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,
Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.
Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul,
Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire;
Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat;
Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.
Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.
Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea,
Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi.” ( 1 Tim 4,1-11)

Întrucât secta “Noul Ierusalim” are rădăcini până prin anul 1955 şi chiar mai înainte, ne punem întrebarea legitimă: A fost dintotdeauna aşa? Sunt aceste interdicţii perene, deci dovedesc o implicare serioasă a divinităţii în corectarea unor obiceiuri omeneşti, sau ele sunt invenţii de moment, al căror autor este una sau alta dintre falsele “proorociţe” care s-au perindat la conducerea sectei?

O cercetare atentă a “mesajelor” pucioşeşti despre care liderii pretind că le-au primit direct din gura lui Dumnezeu, arată că niciuna dintre interdicţiile de astăzi nu funcţiona de la bun început. Unele, cum ar fi interdicţia de a săra alimentele, sunt atât de noi, încât mulţi pucioşi de rând nici nu s-au obişnuit bine cu ele.

*
La început, pe “vremea Verginicăi” (1955-1980), interdicţia de a mânca mâncăruri cu carne se limita strict la posturile de peste an, obicei care se regăseşte aidoma şi în Biserica majoritară. Nici o deosebire în acest sens nu se făcea semnalată, ceea ce arată că mâncărurile de carne nu fuseseră încă “diabolizate” de către liderii sectei (pe vremea aceea, aceştia erau nominalizaţi în persoana Verginicăi în primul rând, şi apoi cei doi păstori – nea’Mişu şi nea’Cristea). Un mesaj din anul 1973 arată că vânzătorii de carne şi de băutură sunt blestemaţi dacă îşi exercită meseria în zilele de post, ceea ce sugerează că ei ar putea face acest lucru foarte bine şi fără nicio supărare doar în celelalte zile:

“Vai de omul care în zilele de post vinde carne, care vinde băutură în zilele de post!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-4-1973)

Un alt “Cuvânt”, de data aceasta din anul 1974, arată că pe vremea aceea pucioşii din “poporul Verginicăi” nu se deosebeau prea mult în obiceiuri de creştinii “de rând”, care mergeau la biserica din sat. O problemă de conştiinţă menţionată aici este aceea că autorităţile laice s-ar putea să ridice pretenţia ca unii adepţi de-ai Verginicăi să mănânce carne în post, pentru a dovedi că dispreţuiesc credinţa creştină şi apreciază ateismul. În acest caz, adepţii sunt instruiţi să se apere cu înţelepciune, răspunzând că e vorba nu de vreo opţiune voluntară sau de vreun ataşament ideologic, ci doar de respectarea neutră a unei tradiţii (postul bisericesc), moştenită de la părinţi şi consemnată în cărţile bisericeşti şi în calendare:

“ Ai să fii pus cu sila să mănânci carne în zi de post. Ai să fii întrebat de ce nu mănânci de dulce, iar tu să spui aşa: „Mama şi tata m-au învăţat, şi aşa îi învăţ şi eu pe copiii mei, şi aşa scrie şi în carte, şi în calendar“. Şi dacă te duci în biserică, aproapele de acolo te duşmăneşte că nu faci ca el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-9-1974)

Aşadar, din nou vedem că în acei ani nu se punea deloc problema generalizării interdicţiei de a mânca mâncăruri cu carne. Mai mult, cerinţa de a nu mânca mâncăruri cu carne în zilele de post este cerută în mod explicit preotului, care ar trebui să fie un exemplu ireproşabil în acest sens:

“... Tată, auziţi bine cuvintele de la Mine. Moşii şi strămoşii voştri, în ajunul acestor zile mari, se rugau şi posteau. Am deschis cerul şi am văzut preot mergând cu botezul din casă în casă şi a găsit mâncând carne de ajunul Bobotezei şi i-au zis: „Hai, părinte, să mâncăm“. Şi ce au zis: „Dacă preotul a mâncat, de ce să nu mâncăm şi noi?“. Ferice de preotul care nu a mâncat şi a mustrat. Mai sunt preoţi, dar mai rar care trăiesc în post şi în rugăciune şi iubesc poporul care este cu Domnul, şi aceşti preoţi se vor socoti la preţ, nu un leu, nici o sută, nici o mie, nici zece mii, ci milioane de lei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 19-1-1975)

Anul 1975 este anul în care se consemnează primele deviaţii de sens în ceea ce priveşte “mâncarea de carne” de către adepţii creştini. În afară de post, care era strict recomandat, apare o temere cu iz vechi-testamentar că adepţii Verginicăi ar putea să se “spurce” cu oarece cărnuri “nepermise”, cumpărate de pe piaţă fără o cercetare atentă a sursei acestora. Lista acestor “spurcăciuni” nu ne este prezentată, dar este sugerată: este vorba de aceleaşi interdicţii care în Vechiul Testament apar la categoria “animale necurate”. Un exemplu infantil, cu o povestioară care relatează un dialog dintre “Dumnezeu şi Sfântul Petru”, într-una dintre plimbările lor “incognito” de pe pământ, pune deja sub semnul întrebării obiceiurile oamenilor de a cumpăra “stârvuri din magazine” şi a le devora precum ciorile. Exemplul se încheie şi cu un îndemn, precedat de o interdicţie: “nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi” . Cu alte cuvinte, adepţii Verginicăi sunt invitaţi “să nu mai cumpere carne şi cârnaţi de la măcelărie” (aşa cum făcea Pavel la 1 Corinteni, 10,25 cu o “uşurinţă dusă până la iresponsabilitate”), ca "să nu se spurce" sau “să moară”, ci să-şi crească singuri, cu mâna lor, animalele pe care urmează să le taie şi să le mănânce:

“... Am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi. Voi vă duceţi să cumpăraţi un miel. Îl vezi că e miel. Dacă te duci să cumperi un viţel, îl vezi că e viţel, dar tu nu ştii să nu fi fost dăruit, să nu fi fost hulit. Dacă tu vrei să mănânci, ceea ce mănânci creşte tu, cu mâna ta, că altfel te spurci, că altfel mori. O, nu vreţi să fiţi sfinţi! […] Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare, şi eram cu Petru, prietenul Meu. Şi au găsit ciorile pe câmp un stârv spurcat şi s-au aşezat şi l-au mâncat. Şi Petru zice: „Vai, Doamne, aşa mâncare mănâncă ciorile acestea?“. Şi am zis: „Aşa mănâncă, Petre, căci ciorile sunt ciori“. Şi i-am povestit că aceste ciori sunt omenirea de astăzi, care mănâncă ce nu ştie, carne şi de om, şi de căţel, şi de pisică, şi de şoarece. Atunci au găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creştine, ţine ascuns aceasta, ca să nu se cunoască de lume că voi ştiţi. Şi atunci Petru a pus mâna la gură şi a plâns cu amar şi Eu am spus: „Aşa vor ajunge robii Mei“. Am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 16-4-1975)

Ce mâncare este otrăvitoare?
Aluatul fariseilor şi saducheilor, că far vine de la faraon, şi sad, de la sadic, de la cheile spânilor, şi în orice aluat, oricât ar fi de pur, apare floarea ierbii... şi care este floarea ierbii? Zilele omului, neghina, ciuma, lepra, nemulţumirea.

Iar nemulţumitului i se ia darul şi harul, căci omului necredincios şi rău ce se crede faraon şi fuge în deşert ca să viseze la iliene cosânzene sulimenizate sperând că o să-şi întemeieze o oază prin forţele sale proprii de afacerist ce ştie să obţină profit, profit din orice, din orice prilej ieşit înainte în pribegiile sale prin gLume, deci acestui om prost şi frumuşel nici boii nu-i trag oricât i-ar fi pămîntul de drag.

În privinţa mâncării babele şi moşii savanţi şi ştiinţifici, vrăjitorii moderni, care se cred înţelepţi vă învaţă ei ce şi cum să mîncaţi, ştiinţific şi dialectic, ascultaţi-i ce limbă au şi ce sunete lingvisvistice scot că au limba formată după dex plină de neologisme şi arhaisme şi glasul meşteşugit căci au fost cu toţii la ascuţit limba pe tocilă la ursul din pădure şi o să pricepeţi ce a vrut să zică sf. Ap. Pavel şi la cine şi la ce se referea el. Păi se referea la nenea cu eretele pe umărul stâng-drept şi la tanti grijania care v-a servit o ceaşcă de cafia amară amestechată cu nechezol, îndulcită bine cu zaharină sau zaharoză, ca să vă ghicească apoi în zaţ cum o să vă fie norocul în afaceri, anul ăsta şi luna asta şi săptămâna asta... exact ca la horoscopul scuză mijloacele... şi care este scopul horoscopului? Scăparea de horrror... cică, dar cine fuge de dracool dă cu siguranţă de tacsu'... adică de tăticool minciunii, iar tăticool minciunii vă învaţă să credeţi că:

-e bună curvia, dar num ai un pic,
-e bună hoţia, dar numai un pic,
-e bună acuzătoria, dar numai un pic,
-e bună mândria oricît că nu contează
-e bună nepăsarea că jean boxează

şi voi credeţi că sunteţi creduli nevinovaţi.

Dar cine a mai văzut pe cineva care se dă înţelept şi care să bea dintr-un izvor în timp ce îl tulbură de se ridică de pe fundul mării toate spurcăciunile, sau să laude un tablou frumos în timp ce îl scuipă şi-l mâzgăleşte până îl fură curentul neorealist, sau să citescă o carte în timp ce o unge cu slănină ca s-o lingă şi s-o mânce toţi câinii şi-i face urechi de măgar la toate paginile şi-i rupe din foi ca să-şi facă cornete pentru seminţe că între timp se mai uită şi la câte un meci... sau se aşează la masă ca să mănânce dar fiind prea sătul că şi la servici a mâncat una-întruna nu se lasă ci insistă şi îşi stârneşte toate poftele cu alcool tare şi cu bancuri porcoase şi cu femei goale pe tv şi muzică desfrânată şi dulce ca să viseze frumos la ziua de azi şi de mâine la cum va arăta de măreţ pe drum sau pe scenă sau pe scaunul şefului, şi cum totuşi foamea nu vine, atunci bea tărie până varsă şi după ce varsă şi-şi face treburile pe el, ameţit şi speriat de criză şi colaps se tratează superstiţios cu aceiaşi ciorbă de burtă cu murături, murături ca la mama acasă înjurând de mama focului pe găzdoaia căreia i s-a făcut milă de limbric, ca să-şi audă apoi în loc de mulţumiri că cică mai bine l-ar fi lăsat să piară că cică n-avea înţeleptul nevoie, că cică el e obijnuit cu greutăţile ca un ascet care-şi zice... n-oi mai be, n-oi mai be, iar când se trezeşte din beţie întăreşte cu subânţeles: e n-oi m-ai be!?.. de necaz... fireşte, şi mai că ţi se rupe sufletul când îl auzi cum se plînge şi cum se miorlăie pe la uşile barurilor ca pisicile de pe acoperişuri ca să-i mai dai şi lui ceva de băut, să i se facă cuiva milă şi de el... adică joacă extremă la miloagă, sau vârf de lance.

Deci cine a mai văzut aşa tolomace care se ţin mari înţelepte ca unele lingvisviste care îşi înoadă limba ca să ţie ele minte ce să mintă şi când văd nodul îşi amintesc şi mint aşa de frumos şi de supra-realist că până şi ele îşi cred minciunile lor de rămân înnodate pe veci nu numai la limba lor de lemn de prun asezonată coolinar cu jargou miştocăricesc ci şi la minte... aşa ca un fel de limbă mintoasă a criticilor de artă... artă marţială şi joială, adică o dată pe an, că aşa posteau fariseii cu superstiţ.

Marto, Marto, pentru multe te îngrijidoliceştii să furi şi să minţi, dar un singur lucru trebuieşte, şi altcineva bine l-a ales... corbul... iar iepâraşii, tot iepâraşi co-conaşi.

Au doară credeai că Iisus a dorit ca aşa să asculte pe Tatăl ca făcându-şi o echipă de bucătari celebri să-i trimită în gLumea largă să-şi deschidă fiecare cea mai bună cantină din oraş, cel mai tare bistrou, şi cel mai strălucit restaurant chinezesc unde să servească specialitatea casei, specialitatea românească fireşte:

Ciorba de potroace cu caş-caval, sărm-ăluţe-n foi de min-ciunele cu gog-onele şi felul trei gog-oşi cu magi-un de m-ure... că doar orice e liber a mânca doar că trebuie să mulţumeşti... lui Dumnezeu.

Deci e clar, la voi s-a prins zvonul ăla, că cică Domnul a dat liber, a dat liber la păcate. Dar vă spun eu vouă, ala care a dat liber e dracool, şi numele lui de cod este poarta cea largă şi proorocool mincinos! Iar voi sunteţi nu fiii lui Avraam aşa cum vă pretindeţi supăraţi ci ştiţi voi pe cine aveţi voi drept tătictac... sau tătactic. Tictac-tictac şi odată boooom! Explodează infinitul saprofitul frumuşelaş aş atomic bombon de lapte învelit în staniol, aş păpa.

Aşa că nemulţumitului o să i se ia şi darul şi Harul... în sensul că ce-şi face omul cu mâna lui dacă nu ştie să aibă grijă de clanţă... se numeşte lucru manual de prostie, cartea răstălmicirilor şi vrăjitoriilor. Care fiind plină cu păcură amestecată cu pălincă şi ochiulhul desfrânat va lua foc şi nu se va mai stinge... că arde şi sub apă exact cum ard jărăgaiele stomacale după un vin prea acru amestecat cu lichior de vişine sălbatice.

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (II)

Este un prim semnal al sectarismului care mocneşte. Adepţilor din “poporul Verginicăi” li se inoculează insidios în conştiinţă convingerea că ei sunt de acum “mai curaţi” decât alţii. Noii “cathari” de la Pucioasa încep să se îngâmfe involuntar la gândul că “ei sunt mai altfel decât ceilalţi” care nu respectă rânduielile aduse de Verginica şi “se spurcă” în mod conştient, fără prea multe scrupule, neştiind dacă mielul pe care-l mănâncă de la măcelărie sau de la restaurant este cu adevărat miel, sau este câine, dacă viţelul e cu adevărat viţel, sau e mânz de asină.

*

După moartea Verginicăi (1980) a urmat la conducerea sectei sora sa, lelica Maria. Maria nu a adus nici o modificare majoră în doctrina sectei referitoare la mâncare de carne. Ca şi pe vremea Verginicăi, o primă categorie de interdicţii viza posturile bisericeşti, condamnându-se cei care mâncau cu carne “în fiecare zi”:

“... Azi lumea nu mai ştie nimic, nici că se lasă sec de Paşti sau de Crăciun. Azi e de-a valma. Înainte postea lumea toate posturile. Azi toată munca e pentru trup, să-i dea omul trupului ce-i place. S-au făcut trupurile ca butoaiele. Nu se mai ştie când e ziua crucii, când e sărbătoare. Azi omul mănâncă în fiecare zi carne. O, fiilor, azi sunt distrus ca atunci când eram pe cruce. Sunt distrus pentru starea lumii de azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 19-10-1985)

O a doua categorie de interdicţii viza mâncărurile zise “necurate”. Ea nu se referea însă la carne ca aliment, ci la curăţenie în sensul strict al cuvântului. De aceea nu este interzisă creşterea şi consumul porcului, ci hrănirea lui cu murdării, care spurcă în substanţă carnea porcului şi în acest fel o face “necurată”. Ba chiar se dau şi indicaţii deosebit de scrupuloase privind felul în care să se facă îngrijirea şi creşterea porcului, pentru a rămâne bun de consum. De asemenea, nici peştele nu este interzis, dar se introduce ca precauţie specială interdicţia de a mai mânca “peşte mare oceanic”, pe motiv că acesta “se hrăneşte cu sânge de om”, făcându-se astfel “necurat”:

“... Lumea nu ştie nimic. Nu sunt primite soroacele cu mâncare de carne şi cu băutura satanei. Pentru răposaţi nu se pune aşa ceva. Pentru ei se face mâncare curată, dacă s-ar putea mai mult în posturi. Fiilor, voi să daţi pomană la cei săraci, căci bogatul dacă primeşte duce acasă la porc. Dacă-i place carnea de porc, să crească porcul cu mâncare curată, să poată lua şi el cu lingura din mâncarea lui, dar când porcul scapă şi mănâncă orice murdărie, citiţi ce scrie în sfânta Scriptură.

... Da, tată, nici peşte mare din ocean nu dau voie să mănânce la cei din pregătirea Mea, căci peştele se hrăneşte cu sânge de om. Acolo unde sunt războaie, se amestecă apa cu sângele. În toate apele sunt trupuri de oameni morţi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat29 septembrie 1988)

Carnea cumpărată de pe piaţă este de asemenea interzisă, deoarece nu se ştie cu ce şi-au hrănit proprietarii animalele pe care le scot acum la vânzare, şi cu ce cuvinte grele “le-au blagoslovit şi le-au dăruit diavolului“. Surprinzătoare este explicaţia care se dă aici pentru carnea cu care a fost hrănit Ilie la pârâul Cherit: ea provenea din jertfele făcute de oameni pe vremea aceea pentru Dumnezeu, ca să-L îmbuneze şi să îndepărteze seceta nimicitoare. Dumnezeu lua ce i Se dăruia de către oameni, în sensul că îi trimitea pe corbi să ciugulească din carnea ce fusese jertfită şi să i-o ducă lui Ilie:

“... Decât ar mânca omul carne de pe piaţă ca să se spurce, mai bine ar mânca pâine cu ceapă. Pe sfântul Ilie îl hrăneam cu hrană din cer, că îi trimiteam corbii şi îl hrăneam cu pâine şi cu carne, dar era din cer. Atunci se tăiau junci, miei pentru jertfele lui Dumnezeu. Acum nu mai aduce nimeni nici o jertfă şi nici viaţă plăcută lui Dumnezeu nu se mai aduce, şi de aceea nu mai e primită nici o jertfă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat02 ianuarie 1989)

În 1990, lelica Maria precizează că hrana trebuie să fie curată , în sensul celor arătate mai înainte (la 29 septembrie 1988 şi la 02 ianuarie 1989) – deci inclusiv carnea; altminteri carnea se va face pierzare de suflet pentru cel care o consumă. De asemenea, se reînnoieşte avertismentul că peştele necurat (peştele mare de ocean, care mănâncă uneori şi trupuri de oameni morţi) nu se consumă; aşadar, în anul 1990 interdicţia de a consuma peşte încă nu devenise totală la pucioşi:

“... Prin această pregătire vreau să te deosebesc de lume, să n-ai nimic legat cu lumea, să-ţi fie gândul numai să-L bucuri pe Dumnezeu şi pe aproapele, şi hrana să-ţi fie curată, nu cu boldul cărnii. Carnea e pierzare de suflet. Eu nu M-am hrănit cu carne. Tată, păstraţi-vă curaţi. [...] Eu, pe pământ cât am stat, am hrănit popoarele şi pe Mine cu peşte. Să ştiţi că nu tot peştele se mănâncă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-12-1990)

Că doar se vede cum tăticool minciunii vă învaţă mereu să credeţi că nu mai e nevoie de ascultare ci că principalul e să mulţumeşti:
''Mulţumim Doamne că nu mai trebuie să ascultăm şi mulţumim că avem baze scripturistice, iată sf. Ap. Pavel a dat liber la orice... că cică suntem oameni liberi... şi ca oameni liberi trebuie să ne exercităm credinţa''

Bine bine, liberi liberi dar păcatul şi mândria de ce vă cam ţine pe voi robi... iar minciuna şi viceversarea şi strâmbătatea de ce vă fac vouă casă bună... că ce să mai vorbim de ruşinare şi neruşinare că au scos ''unii'' făţarnici că cică:

-e bună curvia, dar num ai un pic, un pic,
-e bună hoţia, dar numai un pic, un pic,
-e bună acuzătoria şi răzbunătoria, dar numai un pic, un pic,
-e bună mândria, asta oricît că nu mai contează
-e bună nepăsarea că cică jean boxează

deci s-a dat liber la obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios şi un mincinos...

şi voi credeţi ca credulii că doar sunteţi nişte creduli nevinovaţi. Şi atunci nu eşti tu un pic cam prost, numai un pic, un pic?

Dar nu este scris oareoare la scriptură cum o să rămâie muţi necredincioşii şi cum o să ardă până şi pâmântul de sub desfrânaţi şi păgâni şi păcătoşi şi mândri şi hoţi şi cei deprinşi cu toată păcătuirea şi slujirea şi închinarea la cel rău şi mârşav... Este scris... şi e plină scriptura... dar voi credeţi că s-a dat liber la hulă din moment ce vedeţi că huliţi şi nu păţiţi nimic... Nu s-a dat liber dar vă rabdă o vreme Dumnezeu până se umple prăpastia cu păcatele voastre şi atunci vine unul urât şi negru pe afară şi alb la suflet prinlăuntru şi vă ispiteşte de-l confundaţi cu Domnul şi cădeţi exact în prăpastia aia plină... sătulă...

Şi nu uitaţi, doar Domnul este Alb la suflet, că restul suntem negrii oricât ni se pare că am fi defapt albi, e vrăjeală, că şi şarpele se ştie îmbrăca în halat alb, de medic ştiinţific, savant de renume mondial, şi expert lingvist... care pune în cârlig nişte fraiere... sau nu pe eva, dată cu praf de aur a folosit-o drept momeală pentru Adam... dar nu se ştie cine pe cine a păcălit, căci defapt, Adam a pus totul la cale, căci el se visa faraon... dar îi lipsea cunoştiinţele... şi iată înţeleptul savant... care nu a greşit, nu a luat din moment ce femeia i-a dat... deci ce poţi să mai zici, e clar, el n-a luat din pom, din moment ce femeia i-a dat lui...

aşa şi vouă... nu voi, ci femeia v-a dat... putere să huliţi... dar nu uitaţi că totul se plăteşte.

Obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios
 

Oare cine a dat liber la "obrăznicia de a-l crede pe Dumnezeu un neputincios "?

298.“Dumnezeul” cel neputincios de la Pucioasa (I)


Liderii pucioşi sunt acei îndrăzneţi care, sistematic, au obrăznicia de a-L crede şi de a-L face pe Dumnezeul creştinilor neputincios. Ei îşi imaginează (şi apoi propovăduiesc cu succes lumii întregi) un “Dumnezeu” Pucios slab şi plângăcios, zugrăvit după chipul şi asemănarea lor în tot soiul de declaraţii insolente, care clamează la modul general neputinţa lui Dumnezeu.

Ceea ce putea face Dumnezeu pe vremea lui Noe este astăzi de neimaginat:

“Unde eşti, Noe, să-Mi fac casă? Am făcut atunci, am împlinit, dar ce Mi-a rămas, nu mai pot să-Mi împlinesc azi.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 25-9-1973)

O promisiune (care vine din neputinţa declarată a Dumnezeului” Pucios) pretinde că “puţine cuvinte se vor mai spune de acum încolo”. Ea însă s-a dovedit a fi mincinoasă: cele câteva, “puţine cuvinte” promise atunci, s-au dovedit a fi o logoree fără de sfârşit, aproape treizeci de ani de-a rândul:

“Israele tată, Israele, puţine, puţine cuvinte am să-ţi spun, că nu mai pot.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 8-11-1973)
“Dacă aţi fi voi desăvârşiţi, toate tainele le-aş vărsa în faţa voastră, dar după cum am văzut vânzarea din trecut, nu mai pot, tată, să mai spun..” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 10-02-1975)
“Îndelung-răbdătorul” de la Pucioasa a ajuns deja la capătul răbdării:

“... Nu mai pot răbda. Plânge cerul din pricina Mea şi plânge împreună cu Maica Mea, că vede că vremea de acum e lipsită de creştini.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 13-11-1975)
“... Copilaşii Mei, nu mai pot răbda această mişelie, această tâlhărie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 6-12-1976)

Neputinţa îl împiedică pe “Dumnezeul” Pucios a face o necesară “curăţenie generală”:

“Nu mai pot, copilul Meu, nu mai pot, tată, şi vreau să fac curăţenie bună.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 20-4-1991)

Neputinţa “Dumnezeului” Pucios nu a fost aşa de la început, căci au fost şi vremuri mai bune pentru El şi pentru adepţii Lui. Acum El nu mai poate să stea în Biserică, şi de aceea acuză Biserica majoritară de sectarism:

“ Când am putut, am făcut mână întinsă bisericii lumii. […] Când am putut, Mi-am făcut loc. Acum, tată, nu mai pot întinde mâna bisericii lumii, care s-a depărtat de Mine. Mi-e ruşine cu ea la Tatăl.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-3-1995)

Liderii pucioşi se consideră intermediarii puşi de “Dumnezeul” Pucios între El şi om, astfel încât oamenii să nu-L mai deranjeze pe “Dumnezeu”cu pricinile şi cu cererile şi cu greutăţile lor, ci să le prezinte lor, “călăuzelor” de la Pucioasa:

“Fiecare vine cu el la Mine şi Îmi spune să Mă unesc cu el la greutăţile lui, dar Eu aştept să se unească el cu Mine; cu Mine şi cu jugul Meu cel uşor, că nu mai pot, poporul Meu, nu mai pot duce jugul omului, nu mai pot. Am pus călăuză din tine peste tine. Nu te mai sui la cer cu pricinile tale pământeşti şi trupeşti şi fireşti. Scutură-te de pricinile tale. Nu mai pot, poporul Meu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 22-7-1996)

Numai “Dumnezeul” de la Pucioasa are voie să spună “nu mai pot!”. Creştinii nu au voie, căci pentru ei e ruşinos să spună aşa ceva, în loc să sufere în tăcere sub sarcinile lor, fără a spera măcar la vreun ajutor cât de mic de la ceruri:

“O, ferice de cel necăjit, Verginico, că acela iubeşte pe Dumnezeu. Nu cel ce spune: „Nu mai pot, Doamne, sub necazuri!“, nu despre necăjitul acela grăiesc eu, ci despre cel fericit care nu are decât pe Dumnezeu avuţie şi fericire şi pace. O, e ruşinos să spună creştinul: „Nu mai pot, Doamne!“. E ruşinos să spună fiul cel de azi al lui Israel: „Nu mai pot, Doamne, ajută-mă, că nu mai pot sub sarcinile mele!“; e ruşinos, după atâta mângâiere, după atâta stat al Domnului cu Israel. Şi e bine să spună: „Ajută-mă, Doamne, să fac voia Ta, ca să nu sufăr nimic şi să fiu fericit în toate câte Tu îmi trimiţi ca să fac şi să port“.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-12-1996)

Dar, în neputinţele Lui, “Dumnezeul” de la Pucioasa are un sprijin preţios: “poporul” pucios cel “credincios”, care ascultă orbeşte şi face tot ce i se cere din partea liderilor lui, oricât de năstruşnice ar fi aceste cereri, atunci când “Dumnezeul” Pucios nu mai poate să vină cu voile Lui pe pământ :

“Mare minune este această minune că te am Eu pe tine popor al Meu pe pământ şi că grăiesc cuvântul Meu ţie. Aşa minune n-a fost de când e veacul. Aşa cărare n-am avut nicicând. […] Aşa şi Eu Îmi repar cărarea Mea la voi, copii ai cuvântului Meu, şi vin la voi pe cărare, fiilor, căci omul credincios Îmi vine în ajutor atunci când nu mai pot să vin cu voile Mele pe pământ.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 8-11-1997)

Spre deosebire de Hristos, care mărturisea public că a venit “ca să slujească, nu să fie slujit” (v. Matei, 20,28) , “Hristosul” Pucios mărturiseşte deschis că El nu mai poate să-i slujească pe oameni, şi de aceea vrea ca omul să Îi slujească, şi nu să-l slujească El pe om:

“Nu mai pot să fiu cu cei ce Mă vor să le slujesc în toate, că aceia, şi Eu, şi ei, vor să le slujesc şi să-şi slujească lor. Eu sunt cu cei ce-Mi slujesc Mie […] Vai celui ce se bizuie pe puterea lui, că acela zice „Nu pot“, şi de aceea nu poate.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-10-1998)

Nici Salvator şi nici Lumina lumii nu mai poate fi “Hristosul” Pucios pentru cei aflaţi în întuneric, căci Acesta S-a tras din mijlocul oamenilor şi nu mai poate întinde mâna după ei:

“Fiilor, e numai întuneric afară, căci Eu M-am tras din mijlocul oamenilor şi nu mai pot întinde mâna după nimeni, căci tot omul stă în mijlocul întunericului. […] O, nu mai pot întinde mâna după omul care Mă strigă din mijlocul întunericului dacă el acolo stă […]. Nu mai pot întinde mâna după om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 9-1-2000)

“Hristosul” Pucios, Cel care spunea sistematic că a venit la Pucioasa fără trup, ci numai “duh şi cuvânt”, Se plânge acum că nu mai poate din cauza omului şi că-L doare trupul (pe care mai înainte spunea că nu-l mai are, îndată ce este venit doar în Duh):

“Nu mai pot, omule strivit de păcat. Mă dor păcatele tale, Mă doare trupul pentru tine.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 17-06-2000)

Liderii pucioşi sunt gata să împartă neputinţele “Dumnezeului” lor, oftatul şi bucuria, greul şi uşorul:

“O, nu mai pot să oftez singur. Stau cu voi în sfat şi îmi împart cu voi oftatul, copii ai venirii Mele, ca să învăţaţi ce înseamnă să fiţi copiii venirii Mele şi la greu şi la uşor, şi la durere şi la bucurie.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-1-2001)

“Atotputernicul” de la Pucioasa se declară “rob al omului minciunii”, făcând aluzie la preoţii bisericii care trăiesc de pe urma preoţiei, după îndemnul Scripturii (v. 1Cor. 9,9, şi 1Tim. 5,18) şi despre care spune că “L-au vândut”:

“Mă plâng cu cuvântul. Sunt orbi toţi oamenii, şi Eu nu mai pot scăpa de robie, căci omul minciunii M-a scris pe casa lui ca să trăiască pe urma numelui Meu, dar Eu nu i-am spus să facă aşa. Eu nu M-am dat nimănui să Mă vândă decât lui Iuda, ca să se împlinească Scriptura cu Mine, Păstor vândut de om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 12-2-2001)

298.“Dumnezeul” cel neputincios de la Pucioasa (II)
 

Nici măcar de iertare nu mai este în stare “Dumnezeul” de la Pucioasa, aducându-Şi tot felul de justificări pentru această nouă neputinţă. Iar cea mai mare justificare este durerea de a se înfăţişa la “Tatăl” său cu insuccesul lucrării de mântuire de peste om, insucces care-i zdruncină pacea lăuntrică şi le aduce plâns şi zbucium amândorura:

“Nu mai pot să spun acum: „Tată, iartă-i, că ei nu ştiu ce fac!”, căci Eu M-am scris pe cer şi pe pământ Dumnezeu adevărat, arătându-i omului aceasta după ce Eu am murit pentru om ca să înviez şi să Mă dovedesc ce sunt şi cine sunt. O, cum să mai mijlocesc la Tatăl după ce i-am arătat omului cine sunt? Dacă omul ştie de unde sunt şi cine sunt, şi el nu face voia Mea ca să Mă mărturisească aşa, ce pot să-I mai spun Tatălui despre om când Tatăl plânge de mila Mea cu suspin adânc? Omului nu-i place sub jugul Meu, nu-i place sub voia Mea, şi plânge adânc Tatăl Meu de mila Mea, şi voieşte să-Mi dea pacea Tatăl.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-1-2002)

Dar cei care l-au vândut pe “Dumnezeul” de la Pucioasa sunt chiar cei din “poporul” lui, despre care spune că l-au vândut prin nepăsarea şi neputinţa lor:

“Fă-Mă să pot, poporul Meu, şi uită-te în Scripturi şi vezi că atunci când poate omul, pot şi Eu. Omul nu mai poate nimic pentru Mine, şi Eu nu mai pot nimic pentru el fără el. Dar tu fă-Mă să pot peste om şi fii copil frumos, că Eu mereu, mereu ţi-am spus aceasta, dar caută să pătrunzi bine taina acestui cuvânt, căci cerul se uită la tine şi aşteaptă după harul Meu din tine, nu după harul tău.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 4-12-2002)

Tot ei sunt cei care l-au determinat, prin neascultare şi răceală, să-şi mărturisească neputinţa:

“O, poporul Meu, ia, fiule, şi vezi ce înseamnă să-Mi fii fiu. Ia, poporul Meu. Mă ajut cu cei din cer, că am devenit neputincios peste tine, fiindcă tu poţi să nu Mă asculţi şi poţi să te asculţi pe tine. Ia ascultare, ia duh de ascultare şi lasă-Mă pe Mine peste tine, că îmi vine să spun: „Nu mai pot”. Fiindcă tu nu Mă laşi peste tine, de aceea îmi vine să spun aşa, că nu vreau să te strivească neascultarea şi răceala ta de Dumnezeu. Israele, Israele, de mult nu te-am mai strigat aşa, şi te-am strigat Ierusalime, căci Israel este cel ce se luptă cu Dumnezeu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 14-12-2002

“Dumnezeul” de la Pucioasa a eşuat şi în propovăduirea iubirii:


“Nu mai pot să-l fac pe om să Mă iubească. Nu mai pot să-l fac pe om să facă voia Mea, că omul e născut din omul care a făcut voia lui lepădând din el voia Mea.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 9-3-2003)

Nici în liderii pucioşi nu mai găseşte “Dumnezeul” lor putere de a lucra aşa cum voieşte, pe motiv că aceştia, care ar trebui să fie “mâna lui dreaptă”, sunt la rândul lor neputincioşi şi adânc tulburaţi de tot soiul de lipsuri materiale şi de absenţa unor surse sigure de finanţare (denumite conspirativ “ajutorul de pe pământ”), care să le vină peste noapte şi nici să nu le creeze prea mari obligaţii:

“O, sunteţi lipsiţi de tot ajutorul de pe pământ, dar staţi de-a dreapta Mea răbdând până ce voi pune la pământ toată durerea care încurcă drumul Meu cu voi, toată necredinţa şi loviturile care vă slăbesc pe voi ca să nu mai pot Eu în voi. ” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 7-7-2003)

Intenţia generoasă a “Dumnezeului” de la Pucioasa de a face îngeri din diavoli este total compromisă din cauza omului care nu-şi ţine gura şi spune prostii:

“Nu mai vorbi prostii, omule, că atunci când vei striga la Mine să ţi le uit, ţi le voi şterge cu mare, mare suferinţă, precum tu Mă faci să sufăr atâta durere, atâta ruşine înaintea diavolilor cărora te închini şi care ţi se închină ca să le faci voia, de nu mai pot Eu să fac înger din diavol şi din om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 19.12.2003)

Liderii pucioşi, denumiţi “copiii care primesc cuvântul pucios”, sunt singura speranţă a “Dumnezeului” pucios, ca prin ei să poată şi el pe pământ să-şi facă răspândit şi cunoscut cuvântul şi învăţătura care se vrea a fi adânc sfinţitoare peste om:

“Harul Meu doreşte mult din Mine să-şi arate slava lui peste pământ, şi de aceea vă rog, copii care staţi înaintea cuvântului Meu de câte ori el vine pe pământ cu dor, să vă umpleţi cu dor de tot harul Meu, ca să Mă daţi voi la cei ce iubesc dumnezeirea Mea pe pământ şi în ei, căci cei ce doresc să iubească sfinţenia, aceia o caută la Mine şi o iau şi prin ea se umplu ei de iubirea lui Dumnezeu, şi fără ea ei nu mai pot pe pământ, şi fără ei Eu nu mai pot pe pământ, şi aşa am lucrat Eu şi acum două mii de ani cu cei ce prin ei Mi-am slobozit dumnezeirea Mea după ce i-am umplut pe ei de ea, de puterea Mea care sfinţeşte toate câte se supun ei pe pământ şi în om.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 19-1-2005)

Neputinţele “Dumnezeului” pucios sunt totale şi desăvârşite pe pământ, căci nicăieri el nu mai poate încăpea cu învăţătura lui:

“O, poporul Meu, lumea Mă răstigneşte mereu, şi pe nicăieri Eu nu mai pot încăpea şi nu mai pot trăi, căci lumea îl desparte cu totul de Dumnezeu pe om, şi omul nu-şi simte moartea aceasta dacă el stă în mijlocul lumii, dacă el nu este îmbrăcat cu Duhul Sfânt, prin lumea aceasta a întunericului omului.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 11-9-2005)

Cea mai mare durere, care Îi creează adânci nedumeriri încât nici nu le mai poate purta, îi vine însă “Dumnezeului” pucios de la cei care s-au răzvrătit, şi au plecat apoi din sânul sectei, dezvăluind o serie de ascunzişuri extrem de stânjenitoare, care pun sub semn de întrebare “sfinţenia” de la “Noul Ierusalim”:

“O, Îmi vine să Mă mânii, Îmi vine să dau cu vărguţa cea usturătoare în cei ce se răzvrătesc. Nu mai pot purta durerea aceasta pe obrazul Meu cel sfâşiat şi Duhul Meu umilit şi biruit de om. Să stau, oare, aşa biruit? Să joc şi Eu în placul omului?” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 1-3-2009)

“Dumnezeul” Pucios îl acuză pe creştinul care se plînge acum că “nu mai poate răbda” că el spune aşa din neiubire şi din răutate, dar uită că El însuşi a spus în repetate rânduri că nu mai poate răbda, şi că astfel se acuză pe Sine de neiubire şi de răutate şi de nesuportarea celui care greşeşte:

“Aud pe creştinul şovăielnic cum spune: „Nu mai pot, nu mai pot să rabd!“. Acest cuvânt greu vine de la neiubire, vine de la răutate, de la iubirea de sine vine, şi omul se suportă pe sine, iar pe altul nu.” (Citat din Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa, 7-6-2009)

Dă-o la întors mereu, dă-o, dă-o şi apoi ia-o iar de la început viceversa, vicentoarsa, viceglobul pământesc, stop, de parcă nu v-am zis că nu există niciun glob de pământ şi nicio planeta... v-am zis mereu.

Păi Dumnezeu aşteaptă ca şi omul să aibă milă de Dumnezeu cum are şi Dumnezeu milă de om, dar iată că omul e sadic şi cinic şi perversatil şi o dă mereu la întors... şi aşa cum face omul aşa şi voi...

...şi e fericit omul apoi cu bogăţia lui şi surâde, susrâde că poate împunge de acolo cu spinul... şi iată poate omul ca dracool şi nu mai poate ca Domnul... nu mai poate ca Dumnezeu ca să facă numai binele ci iată că face omul şi răul şi se răzbună mereu, căci omul se închină ispitidolului răzbubunării... şi dacă s-a răzbunat el odată crezând că s-a răzbunat bine, gata, crede cu pătimăşie că a făcut binele, şi simte că e adulat de satana că cică îl crede şi satana, şi se amăgeşte omul visând şi voind avere cu zgârcenie înţeleaptă ca credulul că se crede şi el pe el din moment ce crede că îl cred şi alţii în stare şi unii chiar îl cred şi atunci crede chiar că îl crede până şi Dumnezeu... dar cum să-l creadă Domnul pe omul cel rău şi necredincios că ar putea fi bun când El ştie şi vede ce e cu adevărat în inima omului: avere, înţelepciune de sine, ştiinţă deşartă şi multă înţepare şi răzbunare, spinii păcatelor, adică toată semeţia şi voia de sine şi răutatea ruşinii neruşinate a obrăzniciei... deci se vede mândria şi omul crede că e virtute şi e fericit că îşi închipuie mărimi despre el căci credulul crede că e crezut, pentru faptul că cică e înţelept, dar el nu ştie că e în posesia înţelepciumei şi a ştiinţeleprelor şi că are defapt multă oftică în sufletul pismaş de la zgârcenia cea fânţeleaptă şi plină de paie... nu ştie sărmanul că încă nu vede ce ispispite grele vin prin el... nu vede ce vine şi atunci dă cu bolovani în tot ce mişcă... şi în sus, neştiind că or să cadă de acolo formând mările... direct în capul lui cel înţeţelept... şi nu ştie sărmanul ce drob de sare uriaş şi-a ridicat pe vârful casei sale prin închipuirea de sine... şi nu ştie că e din sare de bazna drobul... şi din sare din aia foarte amară.

Deci cine te mai crede pe tine omule rău şi necredincios? Cine te mai crede faraoane multiplicat în milioane de farisei şi saduchei?

Eu ţi-am pus mereu placa stricată exact ca un papagal, dar se pare că tu nu vrei s-o mai auzi căci iată parcă te văd cum eşti din ce în ce mai plin de grimasele în care crezi că te crezi şi te vezi înţeţelept:
Şi ai grijă să nu te mai tot desfrânezi tot citind şi tot privind, un pic un pic, la tot felul de averi frumuşele prin toate filmele horrror, ca să nu rămâi pe veci aşa.

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (III)


Cea care a adus schimbări radicale în dieta pucioşilor a fost “proorociţa” Mihaela Tărcuţă, care s-a impus ca succesoare a lelicăi Maria încă din anul 1990, concurând-o pe aceasta la “proorocie” şi determinând apoi retragerea ei în anul 1994. Interesant este că pe vremea când la cârma sectei erau simultan ambele “proorociţe”, care-şi disputau întâietatea în conducerea bicefală a sectei Noul Ierusalim, leliţa Mihaela n-a îndrăznit să facă schimbări ideologice majore.

În primul rând, ea pretindea că mesajele aduse de ea nu veneau direct de la Dumnezeu din cer, ci indirect, prin “duhul Sfintei Virginia”. Explicaţia este simplă: lelica Maria primea în continuare “mesaje” prin acelaşi procedeu ca şi Verginica: adormită, ea vorbea prin somn, fără să ştie ce vorbea “Dumnezu” prin gura ei, şi numai cei de faţă auzeau şi-i consemnau spusele. În schimb, leliţa Mihaela pretindea că primeşte “mesajele” de la duhul Verginicăi, ea nemaifiind adormită, ci aflându-se în stare de veghe.

În al doilea rând, şi Mihaela reclamă la început doar păstrarea posturilor rânduite, în ceea ce priveşte consumul de carne. În aprilie 1991 ea îi judeca pe preoţii care mâncau carne în post, fiind robi ai pântecelui în ceea ce priveşte mâncarea de carne (“mănâncă fără oprire”), pentru că pentru ei toate zilele sunt la fel (“mănâncă preotul carne în toată vremea”):

“Că mănâncă preotul carne în toată vremea, ca toată lumea cea rătăcită, mănâncă fără oprire, de la cel din capul bisericii şi până la cel mai slab.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20-4-1991)

Abia în anul 1994 discursul Mihaelei începe să capete accente deviaţioniste. Nu numai carnea, dar şi derivatele din carne sunt acum puse sub semnul întrebării. Zilele în care consumul acestora va mai fi permis pentru adepţii Mihaelei erau de acum numărate. În faţa ambiţiilor şi veleităţilor de lider absolut ale Mihaelei, nici măcar exemplele biblice nu păreau a fi o piedică greu de trecut. Ea vrea mereu altceva, este mereu bântuită de demonul “schimbării în mai bine”. Ea vrea să-i depăşească pe Avraam, pe Ilie şi pe David, împlinind cu adepţii ei ceea ce aceşti drepţi ai Vechiului Testament n-au fost în stare să împlinească la vremea lor:

“Chiar dacă ai da să zici că Avraam sau Ilie sau David sau apostolii au mâncat lapte şi carne şi unt, tu să nu mai zici aşa de-acum, şi să te gândeşti bine ce zici şi să cercetezi bine ce însemni tu pentru ei, pentru cer şi pentru veacul care vine acum pregătindu-se prin tine, Israele al ascultării cea din urmă. Cu tine este altceva. Tu împlineşti ce n-au împlinit ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 1-5-1994)

Mihaela dă startul la sarabanda înnoirilor şi totodată la caruselul inconsecvenţelor. Ea promovează în scrierile ei un “Dumnezeu” capricios, imatur şi inconsecvent, supus întru totul voii năbădăioase a omului. Mai întâi Îl absolvă pe “Dumnezeul” ei de orice ucidere, pentru a pune în cârca oamenilor din vechime obiceiul barbar de a sacrifica animale ca jertfă, pe care apoi le mâncau fierte sau fripte:

“De la început a fost ucidere, măi fiilor. Eu n-am cerut oamenilor să aducă animale jertfite înaintea Mea, dar pentru păcatele oamenilor omul a făcut lege, a scris dinte pentru dinte, aşa a scris omul pentru păcatul săvârşit, păcat pentru păcat a scris, păcat şters cu alt păcat, şi Eu am văzut că aceasta nu avea nici o putere pentru salvarea omului din stricăciune.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20-1-1995)

După numai o lună, Mihaela Îl face pe “Dumnezeul” ei (Cel despre care spusese că nu le-a cerut oamenilor să ucidă vreun animal pentru jerfă) autorul moral al uciderii popoarelor străine de Israel. Acelaşi “Dumnezeu” al Pucioasei se absolvă însă de obiceiul omului de a mânca mâncăruri de carne, spunând că El n-ar fi voit, dar S-a lăsat dus cu vorba de către om, care I-ar fi cerut învoire expresă pentru acest sacrilegiu. Ba mai mult, e momentul acum să se sape puţin şi la rădăcina instituţiei căsătoriei. Mihaela îi pune în gura “Dumnezeului” ei lepădarea de îndemnul naşterii de prunci (deşi Biblia o contrazice flagrant, prin acel îndemn “Naşteţi şi vă înmulţiţi” – vezi Facerea 9:1,7 şi Ieremia 29,6) şi părerea de rău pentru naşterea de prunci (deşi tot Biblia arată adevărata voie a lui Dumnezeu, prin porunca “Lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi…” – vezi Luca 18,16). Dezvinovăţirile "Dumnezeului" Pucios, care dă vina pe om – cum că omul l-ar fi învăţat să dea porunci proaste şi dezlegări rele – sunt meschine, lamentabile şi de-a dreptul penibile:

“Dacă omul a voit carne, Eu i-am zis să mănânce carne, şi a ieşit că i-am zis Eu. Eu am zis pentru că a zis omul. Dacă tu ai voit prunci, Eu am zis să-ţi faci prunci, şi iată, iar Îmi pare rău că l-am făcut pe om, că omul cel tânăr al poporului Meu s-a dus la potop apoi, iar cel bătrân al său s-a dus după cel tânăr, şi iată ce potop a căzut peste poporul Meu. Lui Israel i-am zis atunci când l-am pornit spre Canaan, i-am zis să omoare pe tot neamul străin din cale şi să-şi facă loc spre Canaan.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 15-2-1995)

Drumul fiind deschis, acum trebuia bătătorit un pic. Gama de interdicţii alimentare se extinde imediat, de la carne la “untdelemnul mort” şi la “vinul falsificat”. Este vorba de untdelemnul obţinut prin tehnica distilării la temperaturi ridicate, considerat “mort”, spre deosebire de uleiul presat la rece. Ca să fie mai siguri, pucioşii erau îndemnaţi la început să consume numai seminţele care conţin uleiuri, nu şi uleiurile care se obţin din aceste seminţe; cu timpul, s-a dat totuşi o derogare generală, dar numai pentru uleiurile obţinute prin presare la rece. Şi această concesie s-a dat cu oarecare îndoială, pentru că “omul din lume” era considerat în continuare un profanator de profesie, un “antichrist” care spurcă totul nu numai cu atingerea, ci chiar şi cu privirea lui care deoache şi cu respiraţia lui insalubră şi cu cuvântul lui blasfemiator. În primul rând însă, pe lista produselor falsificate de omul-“antichrist” este untdelemnul şi vinul:

“Aş vrea să nu mai ai păcate, tată, şi am dat de la Mine un om ca să te hrănească cu Trupul şi Sângele Meu, ca să nu mai fii tu amestecat cu cei care Mă răstignesc, că preoţii bisericii lumii, toţi Mă răstignesc, Mă răstignesc greu, că au mâinile pline de păcate, şi au trupurile pline de plăceri şi de carne, că ei nu mănâncă seminţe şi mustul din seminţe ca tine. Ei mănâncă untdelemn mort, nu untdelemn viu; mănâncă ungere moartă, şi la Mine toate au viaţă, fiule. Sămânţa are viaţă în ea, iar mirul ei unge viaţa şi sufletul şi inima, dar mirul acesta când e pus pe foc ca să facă cu el ce face cu alcoolul, acel mir ucide şi sufletul şi trupul, şi nimeni nu mai ştie că de mult s-a atins antichrist de untdelemn şi de vin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 15-2-1995)

De aici până la intedicţia totală şi definitivă a cărnii din alimentaţie nu mai este decât un pas, pas făcut cu hotărâre în anul 1995. Cuvintele “nu-ţi mai dau” din textul care urmează vor să sugereze că până în 1995 carnea a fost permisă, dar acum iată că se interzice din motive de evlavie sau de apropiere semnificativă a zilelor sfârşitului. (Vom vedea că peste câţiva ani liderii pucioşi vor pretinde altceva, şi anume că de fapt carnea a fost interzisă dintotdeauna, de la Facerea Lumii, iar cei care au mâncat-o de atunci şi până în anul de graţie 1995 au fost de fapt nişte mari călcători ai legii dumnezeieşti):

“O, copilaş poporul Meu, mănâncă, tată, mană, şi să nu-Mi ceri carne, că nu-ţi mai dau. Dacă lui Israel i-am dat carne, ce bine i-am făcut? Că s-a întors în moarte Israel dacă i-am făcut voia.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27-9-1995)

Eu înţeleg că Domnul nu mai vrea să mâncăm nimic, absolut nimic, ci să răbdăm foamea şi moartea şi toată slăbiciunea pentru El fără să micşorăm timpul de lucru sau greutatea lui... fără să stingem Duhul... şi nici să dormim de foame nu e voie şi nici să moţăim la TV sau PC ori pe stradă cu ochii după goliciuni, ci vrea să dormim între 3 şi 6 ore pe noapte cu gândul la El şi la frate ca să auzim numai noi cum ne chiorăie maţele ca broaştele.

Deci e permis doar Cuvântul lui Dumnezeu şi anafură şi apă sfinţită şi mir viu... aşa cum mâncau sfinţii de pe la mănăstiri care abea sâmbăta şi Duminica mâncau ceva mâncare căci în rest nu mâncau nimic decât un posmeg sau doi şi o gură de apă, şi posteau şi lucrau şi se rugau şi privegheau, şi se şi smereau şi tăinuiau că nu arătau ei asta cuiva şi nu se lăudau cu asta înaintea lui Dumnezeu, sau cu ascultarea lor că ştiau că Domnul vede în ascuns că dacă te mândreşti cuiva cu postul sau cu faptele sau cu vrednicia sau că nu mănânci carne atunci iată că a prins putere satana peste tine şi nu Domnul, iar scopul este să reuşeşti să te umileşti şi să-ţi frângi mândria şi purterea înţelepciunii contrare Domnului, şi aşa să fii de slăbit ca să nu mai poţi să te îngâmfi ca să ridici la ceartă, din pricina inainiţiei... ceartă rea, ce artă? Artă marţială şi joială, nu-i aşa Marto? Deci fără să faci pe victima smolându-şi faţa şi dând lecţii viclene şi pline de indiciile speranţelor deşarte adică crezând în tot felul de proorocii mincinoase ca să te lauzi tu cu tine folosindu-te de Hristos şi foarte superstiţioase că vai vai ce nenorocire o să fie dacă nu fac şi alţii exact ca tine, dacă nu te cred ei pe tine şi nu-ţi urmează sfaturile şi lecţiile disperate întru totul... lecţiile nebuniei tale de pe urmă, aşa ca pentru arta desfrânării cu tot felul de delicatesuri sulimenizante şi înţeţelepte ca să se umple şi ei de înţelepciumă sau înţelepră cu care să înţepe şi ei cu toată dăznădejdea şi ispispita pe oricare frate ca să se răspândească virujul în mase, spre câştigul vicleniei întietăţurilor întru dragostea de egolbanu', adică mustrarea aia plină de semeţia păcătuirilor unse cu slănină, miere, aur şi puf de găină... întru asemănarea cu gLumiail, marele consumator de cafia... cafia dulce amară ca să aibă forţă să dea caftoi la oi... că de aia exersează arta, arta marţială şi joială... pentru ceartă, dar este scris că pe dracool, şi nu pe frate. Că nebunul mereu vrea să-L ispiteşti pe Dumnezeu ca să păcătuiască şi Dumnezeu, adică să se mânie şi să ne lepede şi să plece şi atunci să vezi ''fericire''.

''Marto, Marto, pentru multe te ingrijidoliceştii dar un singur lucru trebuieşte şi Maria e cea care L-a ales... care a ales bine, că doar numai pe Petru l-am făcut bucătar şi câinele turmei şi portar, iar voi sunteţi cu mult mai mult decât acela... voi sunteţi oiţele Mele şi mieluşeii Mei.''

''Dacă Mă iubeşti Petre, mână şi paşte oile Tatălui Meu...''
''Pe toate le ştii Doamne, ştii că te iubesc, dar cu acesta ce va fiii?''
''Dacă acesta va fiii până ce vin Eu ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!''

Şi a mers Petru şi iată că a câştigat o comoară, o pereche de lanţuri grele într-un fund de temniţă grea. Cine le atingea se vindeca de necredinţă.

''Şi pe piatra aceasta voi ridica biserica Mea, că nu de la bârfele sângelui şi a cărnii ai mărturisit pe Adevărul ci Duhul ţi-a dat ţie să mărturiseşti pe piatra din Capul Unghiului...''

Deci meniul creştinului ar trebui să fie ceva de genul:
-răbdări prăjite în ulei încins
-cozi de peşte prăjit pe jar de cărbuni la ursul din pădurea adormită, ursul păcălit de vulpea argintie,
-pofte fierte în smoală şi asezonate cu sulfuri scoase din apele sulfuroase
-găuri de covrigi umplute cu bule de apă minerală
-iahnie de vise deşarte frecate de fundul mării
-ceapă şi usturoi stivite şi bătute cu ardei iuţi şi cu hrean şi puse pe rană
-foi de varză murată sau călită în tăceri tâmpite şi speriate şi înţepate, ca să iasă acreala din sarmalele pe post de creier
-gogoşi din aluat de farisei şi saduchei cu suspini şi gemuri de murmure
-pălăcinţele din cărbune şi turte dulci din nisip pudrate cu praf de puşcă să se viceverseze zicala ''la plăcinte înainte şi la război înapoi'',
-şi alte variaţiuniuni pe aceiaşi teamă care stârnesc ''fericirea'' ca nu cumva să mai îndrăzneştii altădată ca să-ţi faci urechiuşe de iepuraşi şi ochi de ereţi la ceauniuni servite la aceiaşi masă cu toţi puii de vipvipere şi de năpârci sub formă de guşlaş ardelenevesc.

Iar la final o beţie lungă, o beţie cu apă rece, care se lasă cu lătrături la lună că de ce este ea aşa de murdară, Luna, după 7000 de ani şi de ce ne arată păcatele noastre pe faţa ei chiar atât de clar de parcă totul ar fi fost în zadar... deci lătrături şi urlete la lună de parcă ai bate şiaua ca să priceapă iapă dar şi turma de oi, dar mai ales pentru ca să priceapă oaia mică... şi aia grasă.

Iar la final un cântec ostăşesc:

''Şi-altă dată, şi-altă dată, o s-o facem şi mai şi mai lată... câte-un pic, pic, pic, câte-un picpicpic, până nu mai rămâne nimic, câte-un stropstropstrop, până n-o mai fiii deloc...'', şi atunci poate că n-o să-ţi mai cânte fraţii, că ai fiii prost, numai un pic, un pic, un pic, foarte un pic, cel mai un pic, zărindu-te ieşit iar la moul.

Deci, ai grijă că Popoatie, poatie!!!

Ar trebui să încerci tu întâi meniul ăsta, timp de vreo câteva luni, şi abia după aceea să-l recomanzi la alţii.

Şi ca desert, citate exacte sau alambicate, din aproape în aproape ca să cadă sărsăilă pe spate, deci ceartă-l pe dracool şi nu pe frate!

Meniul e sigur bun, şi nu trebuie testat... şi nu e pentru câteva luni ci pentru toată Viaţa cea fără de moarte... că altfel, dacă mânci azi un ou, mâine un bou, iar poimâine o turmă de viţei şi de oi şi de capre dezmăţate... la final o să fiii exact ca o musca, care suge, suge, muşcă şi fuge... ca tăunele egolbanu', infinitu' saprofitool... care se friacă pe lăbuţe satisfăcut, şi pe cele din faţă şi pe cele din spate şi apoi pe cap... şi nu scapi de el până ce nu-l prinzi şi-i spmulgi toate aripripilele... toatie toatie... aripripioareleoarele aleaalea translucide, că altfel mi ţi-L ucide pe Dumnezeu!

Deci scoală-te şi te aseamănă cu Hristos şi nu cu tăciunele nestins, nu cu mucul... de ţii-gară din foi de zi-iar, amar şi băgat la dosar... că să ştie tot satu' că te-o văzut necuratu' că ai fost dat la gazetă pe post de trombonetă.

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (III)


O “scăpare” de moment a liderilor pucioşi arată că în anul 1995 interdicţia pentru carne nu se extinsese încă asupra laptelui şi a produselor derivate. Laptele încă mai era considerat drept o alternativă acceptabilă, în raport cu carnea:

“Am voit să-l fac pe Israel om nou şi să-l deprind să mănânce mană, şi apoi lapte şi miere. Da’ de unde, tată! că el n-a vrut, şi s-a întors iar la carne.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27-9-1995)

Cu migală sunt demontate apoi şi eventualele argumente pe care unii nemulţumiţi le-ar putea aduce în favoarea cărnii. Ca de exemplu, hrănirea lui Ilie cu carne, de către Dumnezeu. Ilie a mâncat carne şi n-a fost pedepsit ca un călcător al legii fundamentale a vieţii, ba a mai fost şi răsplătit cu suirea cu trupul la cer. Adică, unii ar putea să se întrebe de ce Dumnezeu a trimis corbii care l-au hrănit pe Ilie cu pâine şi carne, îndată ce pâinea era de ajuns? (vezi 3 Regi, 17,6). Dovadă că, ducându-se Ilie de la pârâul Cherit la Sarepta Sidonului, a putut trăi numai cu pâine şi puţin ulei (vezi 3 Regi, 17,15-16). Pucioşii vin cu o fantezie ştiinţifico-fantastică adânc lămuritoare, zicând că ei ştiu ceea ce nu ştiu nelămuriţii: “altfel de carne a mâncat Ilie, o carne din cer”. Adică, era carne, dar nu era carne naturală, carne adevărată, ci era un simulacru de carne. Omul e acuzat că nu ştie ce carne a mâncat Ilie, dar nici nu i se dă vreo lămurire credibilă asupra expresiei enigmatice “altfel de carne”, fiind lăsat să creadă că era niscaiva carne sintetică, provenită din laboratoarele din cer ale duhurilor pucioşeşti. Această sugestie fantezistă diferă radical de poziţia adoptată pe vremea lelicăi Maria şi enunţată în data de 02-01-1989, care explica faptul că, din jertfele înălţate de oameni pentru cer, corbii sustrăgeau o parte din carne ca să-l hrănească pe Ilie (deci era vorba de carne adevărată, nu de un surogat de carne, sau de vreo figură de stil):

“Omul vrea carne, nu vrea cerul. Omul zice că Ilie proorocul a mâncat carne şi s-a dus la cer. Dar tu, omule care spui aşa, tu nu ştii de unde a mâncat şi ce fel de carne a mâncat Ilie prin corbii Mei. Omul se rătăceşte cu Scripturile în mână şi nu caută în ele mântuirea, nu caută să se uite bine în oglindă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2-8-1996)

E limpede că cei mai mari împotrivitori la interdicţia pucioşească a consumului de carne vor ieşi dintre oamenii bisericii, pentru că ei cunosc cel mai bine Scriptura şi vor şti să aducă argumente contrare acestei interdicţii. Deja au găsit unul, acela cu Ilie care a mâncat carne, şi mai mult ca sigur că vor mai găsi. De aceea, următorul tir va fi îndreptat ţintit împotriva “omului Bisericii”, ca să i se demonstreze că habar nu are despre ce vorbeşte Scriptura, dar o tălmăceşte după propriul său interes:

“O, omule al bisericii, iată, cuvântul Meu este adevărul. Am spus că-ţi voi trimite carte prin fiii cuvântului Meu şi îţi voi tălmăci Scripturile, limbile Duhului Sfânt care au scris Scripturile prin oameni sfinţi. Vin să te întreb de ce nu cauţi Duh Sfânt în Scripturi? Cel ce nu voieşte să fie sfânt cu duhul şi cu trupul, acela calcă poruncile Mele, acela tălmăceşte Scripturile după a lui socotinţă, şi unul ca acela găseşte în Scriptură să mănânce carne, iar Eu am zis: "Ferice de cel care nu se sminteşte întru Mine, întru cuvintele Mele". Am zis pe vremea trupului Meu: "Nu este nimic din afară de om care intrând în el să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă". Iată, această Scriptură o răstălmăciţi voi, oameni ai bisericii; aceasta şi altele ca aceasta. Aşa găseşte omul prilej de sminteală în voi, şi de aceea zice Scriptura că sunteţi călăuze oarbe. Ce să învăţaţi voi pe oameni de Mine dacă nici voi nu credeţi în Mine? Veniţi la poarta cuvântului Meu şi nimeni nu e mai necredincios ca voi. Voi vorbiţi cel mai urât, voi vă daţi cei mai tari, cei mai mari, dar voi nu căutaţi Duh Sfânt. Ziceţi că Eu sunt demon, că Eu sunt îngerul întunericului. O, dacă aş fi îngerul întunericului v-aş învăţa întunericul prin acest cuvânt, dar Eu vă învăţ lumina Tatălui Meu. Dar iată, voi sunteţi cei ce învăţaţi pe oameni întunericul şi le ziceţi că ce intră în gură nu spurcă pe om şi că toate bucatele sunt curate. Iată, scriu carte pentru voi şi vă spun că bucatele nu sunt carne. Bucatele sunt bucate şi carnea e carne. Bucatele sunt ceea ce am spus Eu de la început să mănânce omul, iar ceea ce mănâncă omul, îşi ia singur, nu-i dau Eu, că Eu i-am dat, şi omului nu i-a plăcut şi a mâncat carne, şi când am văzut aşa, ce puteam să-i mai fac omului? Nu puteam, aşa cum nici cu voi nu pot, nici cu voi, cei care ziceţi că sunteţi slujitorii lui Dumnezeu. Nici cu voi nu pot, nici în voi nu pot să Mă sfinţesc. Voi fugiţi de cuvântul care vine cu Mine din Tatăl şi care dă viaţă oamenilor. Cuvântul Meu este adevărul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 18-5-1997)

Pucioşii rezolvă “nodul gordian” în mod magistral, printr-o definiţie meşteşugită, dar literamente falsă: “Bucatele nu sunt carne”! Dacă studiem dicţionarele însă, vom vedea că acest cuvânt, “bucate”, are o gamă mult mai largă de definiţii:

bucate - BUCÁTE s. pl. v. aliment, avere, avut, avuţie, bogăţie, bun, cereale, grâne, hrană, masă, mijloace, mâncare, situaţie, stare.

Pucioşii au procedat aici cu şiretenie, propunând pentru cele 14 alternative posibile o a 15-a, nedefinită, dar care ar trebui să le îmbrace pe toate: “ bucatele nu sunt carne”. Or, dacă analizăm una câte una cele 14 alternative, observăm că alimentele, avutul, bunurile, hrana, masa, mâncarea pot fi şi de carne, în timp ce grânele şi cerealele nu pot fi. Despre avere, bogăţie, mijloace, situaţie şi stare nu se poate preciza când pot fi şi când nu pot fi reprezentate de către carne. Aşadar în 6 cazuri din 14, bucatele pot fi carne; în 2 cazuri din 14 bucatele nu pot fi carne; în 5 cazuri din 14 nu se poate preciza când şi dacă pot fi carne. Pe ansamblu, probabilitatea cea mai mare este ca bucatele să poată fi de carne, iar cea mai mică este ca să nu poată fi. Şi totuşi, ca să le iasă pasenţa, pucioşii decretează că, la modul universal şi necondiţionat, “bucatele nu sunt carne”!

Eroarea stă în altă parte. Pucioşii nu sunt nepricepuţi, ca ucenicii care nu pricepeau pilda şi Îi cereau Domnului ca să le-o tâlcuiască, ci vicleni, deoarece selectează din textul evanghelistului Marcu doar atît cât le convine, pentru a putea face teoria “bucatelor care nu sunt carne”, ignorând deliberat părţi însemnate care lămuresc altfel lucrurile. Iată textul în cauză:

“Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă. De are cineva urechi de auzit să audă. Şi când a intrat în casă de la mulţime, L-au întrebat ucenicii despre această pildă. Şi El le-a zis: Aşadar şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce? Că nu intră în inima lui, ci în pântece, şi iese afară, pe calea sa, bucatele fiind toate curate.” (Marcu 7,15-19)

De aici pucioşii selectează două aserţiuni, pe care le pun cu forţa în gura “omului bisericii”, pentru ca apoi să o analizeze doar pe una dintre ele.

Prima aserţiune este “ce intră în gură nu spurcă pe om” . Ea apare de două ori în textul Evangheliei, dar acolo apare cu totul altfel. Prima dată apare aşa:

“Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce”

Ce a dispărut în aserţiunea pucioşilor? A dispărut sintagma-cheie “nimic din afară”. De ce a dispărut? Pentru că ea arată că e vorba de orice formă de hrană care vine din afară, deci inclusiv carnea.

A doua oară ea apare în textul Evangheliei astfel:

“Nu înţelegeţi, oare, că tot ce intră în om, din afară, nu poate să-l spurce?”

Şi de aici a dispărut ceva în aserţiunea pucioşilor: cuvântul “tot”. Or, e limpede pentru oricine că acest cuvânt îi incomodează pe pucioşi, deoarece el include inevitabil şi carnea. De aceea, pucioşii s-au făcut că nu-l observă.

''Nimeni nu mâncă roade din spini şi bucate din mărăcini sau azimi cu faraoni''

Deci e clar cum se pricepe Cuvântul... acolo e vorba de om cu toată istoria lui umană, că nimic nu-l spurcă pe om decât ceea ce iese şi a ieşit din om... căci omul e mândru şi semeţ şi îndrăzneţ în a nu-L asculta pe Dumnezeu... şi răstălmăceşte scripturile mereu spre a sa pierzare şi a altora... inventând tradiţii deşarte ca omul să înveţe închinarea şi slujirea de la om şi să-L slăvească pe Dumnezeu doar cu buzele în timp ce inima îi este la joacă...

Şi ce carne nu conţine în ea toate spurcăciunile omului? Conţine oaia sau vaca sau capra sau găina sau iepurele sau porcul, conţine carnea lor Cuvânt Sfânt? Sau nu toată ziua aud ele vorbele blestemate şi pline de alcool şi curvie ale crescătorilor de animale? Nu aud ele blestemele şi hulele la adresa lui Dumnezeu şi a aproapelui sau a casnicilor? Şi ce mănâncă ele? Nu mănâncă ele dacă găsesc resturi de la alte animale care au mîncat oameni? Nu beau apă unde au murit oameni? Deci totul e plin de desfrânare şi necurăţie, şi este scris că doar ce a curăţat Dumnezeu să nu numeşti tu spurcat, Petru dragă!

Deci bine am zis, nimic n-are voie omul să mănânce, absolut nimic, fiindcă tot ce vrea omul să mânce a ieşit din om, din omul cel căzut, şi apoi spurcăciunea s-a răspândit mereu. Bine am înţeles.

Sau găina nu mâncă viermi? Iar viermii nu mâncă hoituri de oameni sau de animale care au mâncat oameni?

Ce mănâncă porcul, nu după viermi râmă?

Ce mănâncă boul? Sau capra sau oaia pământească? Zici că mâncă fân, şi că rumegă şi paşte iarbă, aşa ar fi, ar fi cu carnea bună şi curată, dar ai mai văzut tu păstor şi crescător care să nu le crească pentru bani? Şi să le crească departe de gLume ca să nu audă hulele şi grozăviile omului? Ai mai văzut pe vreunul ca să crească animale după poruncă? Şi ajung călătorii pe oriunde chiar dacă leăar ţine departe de om, ajung pe acolo de merg şi le spurcă chiar dacă le-ai creşte pe vârf de munte, că este pribeag omul şi merge peste tot ca să vadă el şi să atingă el şi să-şi lase resturile cuvintelor şi mîncărurilor sale spurcate peste tot. Deci ce a mai rămas curat altceva decât peştişorii care nu aud toate bârfele gLumii, ăia mici care nu pot mânca alţi oameni? Dar şi ălora vine omul şi le aruncă muşte şi viermi... ca să pescuiască... cu ţigara în gură şi cu berea.

Deci iată stârvul şi acolo se strâng vulturii, ciorile, vulpile şi ereţii. Şi dacă pomului verde i-au făcut aşa darmite atunci vouă care sunteţi putrezi şi plini de cărnărie spurcată? Darmite vouă ce o să vă facpă?

Deci v-a păcălit necuratul ca să băgaţi în guriţă toate răutăţile lui, acolo v-a fiii scârnirea dinţilor şi frigul focului gheenei...

Şi nu se lasă până nu vă bagă şi vouă ceva cafia şi un trabuc din ăla fin de damă de companie... ca să animaţi şi voi atmosfera împreună cu animatoarele lingvisviste... crezând că aşa o să puteţi. Ştiţi voi ce!

Deci nu se culeg struguri din spini şi smochine din mărăcini! Aşa că nu te căzni că oricum nimeni nu are ce învăţa de la tine sau de la mine căci suntem nişte umili păcătoşi... grozavi care bravăm că cică nu mâncăm spurcăciuni şi nici nu slujim la necuratul... când defapt toată ziua suntem cu ochii după zîne... şi zânele zâmbesc neştiind ce plan diabolic ni se născoceşte cât ai clipi.

Deci mă lepăd de tine satană, pentru a nu ştiu câta oară!

Şi iar îţi explic că nu e minciună ce ne învaţă Domnul ci doar dumneata ai mintea mititică şi neformată şi ochiulhul nepriceput. Dar ai răbdare că vei pricepe, şi încet încet nu vei mai găga tot ce găseşti în guriţă, şi nici nu le vei aduna ca să le dai la mămica şi la tăticu... ci le vei da retur la mamona omidee şi la tătacticool infinitool.

Deci asta este deci, în beci fără ca să freci etichetele de pe sticlele cu ulei că nu ţi le mai ia la DCA, căci sunt numai trupuri oricât de transparente se vor arăta, adică slujesc răzbunării şi îngâmfării de la malul mării.

Sau după ce le-a dat la Israel prepeliţe de s-a acoperit pământul preţ de o zi de mers pe jos cu prepeliţe create din mare, ridicate din mare că de unde să strângi atâtea prepeliţe, le-a fost lor de folos? Au mâncat carne curată, şi apoi a dat şi mana viermi... a dat şi carnea, au dat şi ei, mii şi milioane de viermi...

Dar ce crezi că pastele sunt curate? Sau grânele sau legumele sau fructele? Păi ce se foloseşte drept îngrăşămmânt? Nu bălegar chiar şi de om, nu rămăşiţe, nu gunoaie, că cică sunt bune ca îngrăşământ că se descompun, nu vezi ce s-a inventat, ca să pui pe pământ toate spurcăciunile că cică totul se transformă... că zice că aşa e legea naturii că unele de la altele se hrănesc... sau nu vezi că toată cărnăria stricată o usucă şi o fac pulbere şi o dau la peşti sau o amestecă scoţând furaje îmbunătăţine, sau hormonii din medicamente de unde crezi că se scot şi atunci ce mai e curat pe gLume din pricina omului lacom şi rău şi necredincios? Nimic!

Deci totul e hulit şi dat la dracool şi la satana şi la necuratul... nimic nu mai e binecuvântat şi crescut spre Viaţă că totul a ieşit din om şi omul s-a făcut stăpân pe toate şi prin el necuratul... şi de aia la tăţ ni greu.

Roagă-te ca să avem ce mânca, să avem ce băga în guriţă că dacă nu creşti tu n-ai de unde să ştii că nu e hulit şi nu e dat la dracool sau crescut pentru bani... pentru mamona şi tacticocona.

Noroc cu sfinţirea apelor şi cu botezul Domnului că abea aşa se mai curăţă pământul de atâta spurcăciune şi necurăţie, că altfel am ajunge cu toţii vampiri şi moroi că miroi ce ne mirăm de păcate şi necurăţii exact ca nişte clowni suntem demult.

Şi pentru ce se luptă mereu Israel cu Domnul? Pentru idoli, că dacă n-ar ascunde ispititdoli şi n-ar îngrijidoli atunci pentru ce să te lupţi cu Tatăl tău şi cu Fratele tău şi cu Domnul tău? Pentru carne? Pentru avere? Pentru scaun? Pentru patul de lângă TV? Deci cine sunt tatăl şi mama şi fratele şi copilul Meu? Cei ce se aseamănă cu Mine cu viaţa lor... nu cu mine păcătosul sau cu gLumea din care mă trag ci fireşte, în taină cu Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu, căci pe Adevărul ai să-L găseşti numai pe cărare... şi de acea a zis Ioan: ''pregătiţi Calea Domnului, drepte faceţi-i cărările''... ca să nu alunece nimeni în părăpaste la necuratul îngâmfatul, infinitool saprofitool... egolbanu' cu ciolanu' îngropat pentru zile negre. Că pentru el aia e mâncare bună, pasiolea cu ciolan gătită la ciauniun, un fel de guşlaş unguresc dar cu fete cucuiete ardelene şi malldovene... deci e vorba de multă lene în vene ca pe la oltene şi de aia se spurcă toate bucatele, că ''bucatele nu sunt carne'', că au scos zvonul că e mai uşor cică să mănânci carne preparată, aşa i-a prostit că au sulimenizat-o şi au condimentat-o în loc să-i pună s-o mânce crudă şi nu uscată sau afumată ci aşa direct din vacă sau din porc sau din ţapul tăiat şi belit, ia să-i vezi atunci ce grimase or să facă dacă-i pui... pune-i tu, eu nu!.. că de ce să-ţi minţi gusturile omule pribeag? De ce să te amăgeşti cu piper şi cu sare şi cu grăsime friptă şi mujdei? Mâncă crud fără sânge să vezi că nu-ţi mai vine a doua oară să te dai nemulţumit, să te ţii victimă, nu-ţi mai vine... sau de ce să nu mânci un câine cu o pisică în el, şi ea fireşte cu un şoarece care a păpat din cash... căci totul se reduce la cash... fireşte, cash din ăla cu găuri, date de politicieni.

Deci nemulţumitului i se ia darul şi harul şi ajunge captiv într-o gaură de vierme crezând că va trece el dintr-un univers în altul, neştiind că era până ieri într-un măr pe care azi l-a păpat un porc mistereţ, şi astfel a căzut din lac în puţ, iar spânul cel zgârcit şi rău a pus piatra pe fântână să nu mai poată ieşi... norock cu îngeraşul Tatălui, că a dat piatra la o parte ca să se vadă că mormântul e gol.

De aceea a şi zis ''Bucuraţi-vă!'' căci nu e un mort la care vă rugaţi chiar dacă toată gLumea crede până azi că e vorba de un mort... ori crede că e vorba de necuratul pentru că le-a zis mironosiţelor: ''nu vă atingeţi de Mine că încă nu m-am suit la Tatăl''... Deci vezi, El şi cu rugăciunea sau cu piciorul se suia la Tatăl... de i-a binecuvântat apoi cu curăţie pe ucenici suflând asupra lor, deci nu numai cu trupul se suia la Tatăl de a zis îngerul: '' Pentru ce priviţi la Cer că acest Iisus tot aşa va şi veni precum s-a suit la Cer'' şi şi cu sufletul chiar dacă L-au văzut învăluit de un nor luminos şi nu s-a mai văzut ci ei se uitau încă la Cer şi de aceea i-a întrebat îngerul, ''pentru ce priviţi la Cer?''. Deci pentru ce nu credeţi şi mâncaţi spurcăciuni şi necurăţii? Ca să vă semeţiţi cu păcatul că cică s-a dat liber? Nu ştiţi ce poftiţi cu inimile voastre... nu ştiţi cui slujiţi şi cui vă faceţi robi, căci cine săvârşeşte păcatul îi devine rob şi robia se transformă în patimă şi patima în idoli şi idolii în răzbunare... şi răutatea din voi nu mai moare, ci se perschimbă în viermişor, şi sunteţi apoi înfipţi de către cineva în cârligul unei undiţe exact ca pe o muscă... e unul ispisteţit care dă la peştişori, dă cu viermişori tineri şi proaspeţi, un fel de râme. Iar cu peştişorii prinşi îşi face acBARiu şi el vinde apoi bilete la fraierii curâioşi care se uită ca la cinema, fraierii care stau lipiţi de ecran, fraierii de care râde în ascuns, că mulţi vor să vadă peştişorii cum înoată în acVARiu dar nu mai sunt curaţi căci îi hrăneşte cu muşte artistul, că altceva nu are să le dea decât muşte şi viermi şi carne uscată şi măcinată! Carne de tu-tun. Şi voi sunteţi ăia, dar mă mir că nu pricepeţi de atâta vreme... De parcă Domnul a grăit atâta vreme în deşereţi... în pustiu... păi cum o să ştiţi asculta dacă mândria nu vreţi s-o lepădaţi? Şi cine v-a învăţat că necurăţia şi mândria e bună de mâncat? Ceea ce a ieşit din om, aia v-a învăţat... şi acum deja e tradiţie, e un frumos obicei! E chiar o modă.

Deci ia spuneţi voi la nenea, ce anume mâncaţi de obicei? Casele văduvelor sau fraţii orfani cu surori fără bani? Care din ele au gustul mai dulce amărui aşa ca nişte gutui?

Ce? Păcatele săvârşite în închipuire? Nu v-am zis că vă antrenaţi cu animaţii ca să ajungeţi lingvisviste animatoare? V-am zis, şi de la grămăticool savant vă vine toată născoceala asta practicată atât de elevant în contradictoriu prefăcându-vă înşelate... e aşa ca un fel de dialectică de tip cuingum... şi tot materialismul ştiinţific e de vină... căci şi voi sunteţi nişte materialiste de tip fast-foond, că omului îi place şi fastul şi fundul, iar după el ballastul, că ce să poată lăsa omul cel necredincios şi rău după el altceva? Tuturor urmaşilor...săi... le lasă o zestre frumoasă de tot. Fundul mării. Sau nu vedeţi că şi pe acela s-au grăbit să-l vândă? Mai rămâne să vândă praful de pe tobă şi gata, nu mai e nimic de vândut, căci s-a păpat tototot. S-a furat. Nu e nimeni de vină căci s-au furat singure.

Deci vezi e vorba de pofta prea mare ruşinoasă... a neruşinării... şi aia îţi dă fricsoane şi închinări la satane, păcate în inchipuire. Deci nu te teme să crezi că doar nici sf. Pavel n-a mărturisit altceva decât pe Cuvântul lui Dumnezeu... prin Viaţa Lui, căci din Saul a devenit Abel dar cu P în faţă ca să nu se mândrească. De la post!

Aşa că nu mai răstălmăciţi scripturile căci este spre a voastră pierzare. Lăsa-ţi-le aşa cum sunt scrise. Dar şi acolo şi-a băgat botool şi ghiarele omul cel hulpav... de a mâncat din texte sau le-a sulimenizat după poftele lui, ca să-i dea liber la păcate... şi aşa au pus în seama Domnului că El ar fi zis şi ar fi dat dezlegări peste dezlegări când colo repede ei s-au supus măcelărie, când sf- Pavel vorbeşte despre cugetul credinciosului şi despre înţelegerea şi credinţa credinciosului, ca să nu cumva să-l ajuţi din neglijenţă să-l bagi în sminteală, căci de aceea, pentru fratele, nici femei şi nici carne nu voi mânca, deşi am dreptul la fel ca şi ceilalţi dintre apostoli. Sau nu aşa scria?

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (IV)

Cea de-a doua aserţiune pusă de liderii pucioşi în gura “omului bisericii” este şi cea analizată de ei: “toate bucatele sunt curate”.

Am văzut mai înainte că logica pe care ei o folosesc aici este intenţionat contorsionată şi trunchiată, pentru a “demonstra” că de fapt “ bucatele nu sunt carne”, şi tocmai de aceea sunt ele curate. Ei ignoră în mod deliberat raţionamentul şi concluzia Scripturii care spune că nici o mâncare “nu poate să-l spurce” pe om, pentru simplul fapt că ea intră şi iese din om pe cale naturală.

Şi aşa, cu iuţeala de mână a liderilor pucioşi şi cu nebăgarea de seamă a adepţilor lor s-a scris istoria. Pucioşii au “demonstrat” că însăşi Scriptura “arată” limpede că nu vorbeşte despre carne, ci despre “bucate care nu sunt carne”.

O nouă etapă în diabolizarea cărnii ca aliment este atinsă atunci când, împreună cu ţuica, ea este incriminată ca fiind “pâinea cea amară a îngerilor răi”, care alungă pe îngerii păzitori ai oamenilor. Consemnăm aici şi o definiţie pucioşească în premieră: “băutura cea tare este duh rău”:

“O, oamenilor, strigă duhurile îngerilor la voi! Ce mâncaţi voi? Ce beţi voi? Ce mănâncă şi ce bea sufletul vostru? Carnea şi ţuica v-au lăsat fără îngeraşi păzitori. Până când mâncaţi şi beţi? O, voi aveţi şi suflet, nu numai trup. De ce vă place pâinea îngerilor răi, pâinea cea amară? Îngerii răi vă îndeamnă să staţi fără Dumnezeu, fără îngerii cei din cer. Cine bea ţuică, acela nu mai are aproape pe îngerul păzitor, căci băutura este desfrânare. Ce altceva poate fi băutura cea tare? Ea este duh rău, şi cu ea se hrăneşte omul cel nepăsător de suflet.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 11 1997)

O obiecţie incomodă pentru pucioşi ar putea-o însă ridica toţi contemporanii Verginicăi, care au văzut-o mâncând carne pe când trăia. Pe bună dreptate, ei se pot întreba: Dacă Dumnezeu a fost permanent cu Verginica, iar Verginica a mâncat carne, această “pâine cea amară a îngerilor răi”, cum de a fost posibil să coexiste aceste două situaţii care se exclud reciproc? Liderii pucioşi anticipează însă şi acest scenariu incomod şi-l contrează aşa cum ştiu ei mai bine. Ei pun în “gura” duhului Verginicăi cuvinte meşteşugite, de apărare. Duhul Verginicăi pretinde că Verginica a mâncat carne din calcul, procedând cu duplicitate ca fariseii, ca să nu-i îndepărteze pe adepţii care veneau spre ea şi care n-ar fi suportat o asemenea “grozavă” interdicţie. Argumentaţia este falsă, deoarece se ştie despre mulţi monahi şi monahii care din convingere personală (şi nu impusă din afară, cu forţa) nu mănâncă vreodată carne; dintre aceştia s-ar fi găsit destui simpatizanţi şi destule admiratoare care să vină spre Verginica, dacă ar fi aflat că “Verginica este cu Domnul (şi invers, evident)” Cu această ocazie este din nou blamată căsătoria, dar şi alte interdicţii se pregătesc la orizont: renunţarea la peşte, ouă şi lapte. Pentru prima dată se anunţă că peştele este mult mai rău decât carnea, pregătindu-se incriminarea lui oficială şi apoi scoaterea lui definitivă de pe masa creştinului (cei care ştiu adevărata motivaţie a scoaterii peştelui de pe masa adepţilor pucioşi pot mărturisi că de fapt cauza reală a acestei inovaţii pucioşeşti este faptul că Mihaelei pur şi simplu nu-i plăcea peştele):

“Ziceţi că eu am mâncat carne, aşa cum zic despre Domnul cei care zic că Domnul a mâncat carne şi peşte. O, dacă eu n-aş fi mâncat carne, aşa cum ar fi voit Domnul, nimeni nu s-ar mai fi apropiat de această lucrare, că n-ar fi lăsat carnea ca să vină să asculte de la Dumnezeu. Dacă eu nu mâncam carne, ar fi fost vândut strigătul lui Dumnezeu încă din scutece. Şi dacă n-ar fi îngăduit Domnul însuratul şi măritatul şi născutul copiilor voştri şi traiul cel plăcut omului, n-ar mai fi putut Domnul să Se facă cuvânt în vreme de întuneric şi de fărădelege, căci vânzători ar fi fost toţi cei care ar fi trecut pe la gura izvorului acesta. Dar Domnul vă spunea încă de pe atunci că vine vremea cea cerească pe pământ şi nu va mai mânca creştinul carne şi ouă şi lapte, căci creştinul va fi pregătit cu pregătire mare pentru ziua Domnului, Care vine pe norii slavei pe pământ ca să stea la masă cu poporul Lui cel sfânt. Peştele pe care-l mâncaţi voi este mult mai greu pentru sufletul omului şi pentru trupul omului, este mult mai rău decât carnea. Vaca şi oaia şi găina nu mănâncă mortăciuni, dar peştele mănâncă trup de om, sânge de om, spurcăciune din om. Peştele mănâncă trup de vietăţi din ape, mănâncă toată necurăţia care este dată de oameni pe ape, şi nimic nu mai este curat în ape.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13-12-1997)

Dacă peştele e “mult mai rău decât carnea”, de ce nu s-a început campania de “purificare” a meniului pucioşilor cu peştele, ci cu carnea? De ce în continuare, din 13-12-1997 şi până astăzi, liderii pucioşi vorbesc neobosit despre neajunsurile cărnii, dar aproape deloc despre peşte, iar interdicţia lor la consumul de carne devine imperativă? De ce a mâncat Domnul Iisus Hristos peşte, în loc să mănânce carne? În antichitate erau mai multe războaie sângeroase decât astăzi, iar apele erau mult mai înroşite de sânge de om decât acum. De ce creştinii foloseau peştele ca ideogramă tainică de recunoaştere a religiei lor?

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (V)


O interdicţie discutabilă este legată de consumul de vin. Liderii pucioşi afirmă pe de o parte că vinul ar trebui consumat exclusiv la Taina Împărtăşaniei, iar consumul vinului în orice altă împrejurare este “de la diavolul”. Motivaţia este dată de posibilitatea de a deveni din băutură înveselitoare, băutură ameţitoare şi apoi îmbătătoare. De aceea, pucioşii sunt tentaţi chiar să includă vinul în categoria băuturilor blestemate, dar îi încurcă faptul că el trebuie să rămână şi materie de bază pentru taina Euharistiei. De aceea se mulţumesc să proclame că “omul care mănâncă carne şi bea vin, acela nu are înţelepciune din cer şi nu are sfinţenie în cuget şi în trup şi în inimă”. Interesant ar fi ce impresie fac ei pentru vizitatorii care îi ascultă astfel vorbind, dar îi văd cu vinul pe masă în sticle şi în pahare, la fiecare sărbătoare pucioşească la care se lasă cu mese întinse , precedate de nopţi de pregătiri febrile, în cuptoare încinse:

“Voiesc să las prin voi o taină înţeleasă peste pământ: cine mănâncă carne bea şi vin, iar cine nu mănâncă carne nu bea nici vin. Aceasta este deosebirea între cei sfinţi şi cei păcătoşi. Fiilor, luaţi în voi sfinţenia întreagă, căci cine nu mănâncă carne nu bea nici vin. Vinul este sângele Meu numai în potir, fiilor, amin, iar ce este în afară de aceasta este de la diavolul. Toată băutura ameţitoare este de Mine blestemată, că Mi-a nimicit neamul oamenilor. Sunt plin de durere, că vinul a rămas neblestemat, şi omul se îmbată de vin, şi se îmbată şi cei ce cred în cuvântul Meu, şi se îmbată de vin slujitorii bisericii, nu numai de alte băuturi. Fiilor, e plagă mare peste oameni carnea şi vinul, dar Eu, Domnul, voi lua acestea de la oameni, căci acestea trag pe om la despărţirea de Dumnezeu. Omul care mănâncă carne şi bea vin, acela nu are înţelepciune din cer şi nu are sfinţenie în cuget şi în trup şi în inimă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 16-8-1998)

Totuşi, pucioşii nu mănâncă carne, dar beau vin la mese, deci "nu au înţelepciune din cer, nici sfinţenia" cu care se laudă. Asta contrazice flagrant ceea ce s-a spus mai înainte, cum că “cine nu mănâncă carne nu bea nici vin”. În plus, rezultă că şi pucioşii sunt de la diavolul, căci sunt băutori de vin, şi s-a spus mai înainte că “vinul este sângele Meu numai în potir, fiilor, amin, iar ce este în afară de aceasta este de la diavolul”.

Interdicţia la consumul de carne devine imperativă în ultimii ani de propovăduire pucioşească. Acum ea este însoţită şi de ameninţări concrete pentru cei îndărătnici:

“Opriţi-vă de la carne, căci dacă nu vă veţi opri, vă veţi umple de toate bolile, de toate bubele rele, pe care Domnul le trimite pe pământ peste oamenii care ucid vietate cu suflet în ea şi apoi o ia ucisă în pântece!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11-5-2008)

Interdicţiile la carne şi apoi la căsătorie (care este disimulată cu expresia “desfrânare”, expresie care transformă căsătoria într-un eufemism) sunt din ce în ce mai brutal exprimate. Ele se generalizează, fiind valabile nu numai pentru “monahii” de la Noul Ierusalim, ci pentru toţi oamenii de pe pământ. De asemenea, deşi se fac eforturi să se demonstreze că interdicţia la carne datează încă de la Facerea Lumii, involuntar se mărturiseşte că de fapt această restricţie n-a existat de la început, ci se instituie forţat pentru timpurile de acum, căci se spune “să nu mai mănânce carne de acum”:

“O, Israele, o, Ierusalime, nu trebuie să mănânce omul carne, căci Domnul a scris cu deget de foc poruncile vieţii şi i-a spus să nu mănânce carne, căci când a spus "Să nu ucizi", a spus să nu mănânci carne, omule. O, nu te uita, nu te uita în Scripturile care scriu că omul a mâncat carne şi că Domnul a zis ca omul. O, nu asta are omul de făcut. Omul trebuie să se uite în porunci şi să le împlinească. […]Îi spunem poporului Tău cel de ieri, şi îi spunem şi celui de azi popor al Tău, îi spunem noi, cei care acum mărturisim din cele ce nu se văd, şi în care se văd cele făcute de oameni cât stau ei pe pământ, îi spunem lui, pe de-a dreptul îi spunem să nu mănânce carne, să nu mai mănânce carne de acum. La toţi oamenii de pe pământ le spunem că omul nu trebuie să mănânce carne, că omul nu trebuie să facă desfrânare, şi că trebuie să citească în Scripturi poruncile lăsate de Tine pentru om, Doamne.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28-5-2008)

Dar cea mai şocantă interdicţie din acest pasaj rămâne aceea, repetată obsesiv, de a nu cerceta Scripturile acolo unde ele scriu că omul a mâncat carne. Ca şi când un adevăr flagrant poate fi ascuns şi îngropat prin simpla lui necunoaştere.

Până şi diavolul este exonerat de “vina” omului de a mânca mâncare de carne. Omului i se impută toată vina:

“O, nu mai mâncaţi carne! O, nu mai mâncaţi carne! O, nu mai mâncaţi carne! E vina ta, omule, că mănânci carne. E vina ta că nu-L iubeşti pe Dumnezeu. Nu e vina diavolului acest păcat al tău.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28-8-2008)

Uite aici ce poți pății dacă scrii prostii cu ochi-n pământ fără să știi cui slujești și ce mănânci.

Se pare că tot n-ai înțeles care-i faza, nu că nu poți, ci nu vrei! Căci ți-e gândul la plimbare... la mall, crezând că poatie poatie o să ai norock.

Auzi acolo, contraziceri între sf. Ap. Pavel și Cuvântul lui Dumnezeu. Păi sf. Ap. Pavel era apostolul Domnului, al Domnului Iisus Hristos, al Cuvântului lui Dumnezeu pe care Tatăl L-a trimis în lume... și voi găsiți să căutați și să scoateți în evidență contraziceri, contradicții? Ce fel de ispită mai e și asta și ce batjocuri vreți să scoateți? Păi nu se vede că vă porcăliți cu mocirlă pe voi înșivă de sus până jos? Măcar stimabila a căzut în fântână, s-a spălat volensc nolensc, dar voi cădeți așa direct în smoală, la viermele cel mai ridicol și cel mai evident căci cu siguranță îndemnurile sunt de la Tatăl și toate sunt spre Viață și poartă în ele același mesaj tainic al ascultării și credinței.

Dar voi continuați să vă îndoiți în speranța că o să credeți mai bine, și în munca asta dărâmător ziditoare și ziditor dărâmătoare vă umpleți de scai și de spini și de toate noroaiele... mărăcinilor și buruienilor în speranța dobândirii științei, a unei raze, dar defapt vă izolați în întuneric.

Deci voi preparați și serviți o cină romantică, roma-antică, așa ca gLumea unde se împletește iubirea fățarnică și ușuratică și perversă cu delicatesurile sexuale și cu elevația materialistică... întru distracțiuniunile răzbunărilor și lapidărilor publice...

Nimeni nu poate să culeagă struguri din spini și smochine din mărăcini, și nici să mănânce în timp ce se mânie și pismuiește pe aproapele căci i se ridică tensiunea arterială... și apoi la tăț ni greu... că se enervează stăpânul casei și vă scoate afară... din mormânt.

Bine că persiști și insiști, măcar un pic un pic un pic, cel mai un pic.

Deci iată criza zilelor noastre: Năpăseara cea foarte competent responsabilă și îngrijorată! Adică durerea-n cotul iadului.

Ce să mai zic și eu când cunosc a lor măsură? Toate-s vechi și nouă toate!
Deci Bună seara „iubito”!

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (VI)


Singurele mâncăruri permise rămân cele vegetale. Rămâne discutabil aşadar dacă hrana lui Ilie (lăcustele şi mierea sălbatică) mai sunt permise sau nu pentru pucioşi. Asta cu atât mai mult cu cât liderii pucioşi au cumpărat un camion reformat de la Armată, în care au instalat zeci de stupi de la care le mănâncă mierea (şi nici nu le ajunge, pentru că după ce mănâncă cu lăcomie mierea albinelor lor, mai cumpără miere şi de la alţii, de la nişte sectanţi adventişti, pe care i-au găsit “buni” şi “cei mai corecţi” atunci când e vorba de comerţ şi de afaceri cu miere) deşi “Dumnezeul” lor le-a interzis “să mai mănânce de la animal”. Or, albina ce este? Animal sau plantă? Are omul dreptul să fure hrana albinei, cu condiţia “compensatoare” de a nu se atinge de hrana viţelului sau a iedului?:

“Mâncaţi de la mama voastră, pe care Dumnezeu i-a dat-o omului de hrană când l-a aşezat în Eden. Pământul este sânul din care voi trebuie să mâncaţi. O, nu mai mâncaţi carne, nu mai mâncaţi de la animal sau de la pasăre!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28-8-2009)

Pucioşii susţin că mâncarea de carne aduce nu numai bube în trup şi în duh, ci aduce şi frica de moarte, care se scurge ca un fluid din trupul animalului ucis în trupul celui care îl mănâncă:

“O, te-aş voi cu mare dor să nu mai mănânci carne, căci carnea te îmbolnăveşte şi cu trupul şi cu sufletul şi îţi aduce bube în trup şi în duh şi te umple de teama trupului ucis de tine ca să-l mănânci apoi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 9-05-2010)

Ameninţarea pucioşilor ia forme apocaliptice. Pentru că omul nu renunţă de bunăvoie la carne, ouă, brânză, lapte, peşte, vin, miere, măsline, zahăr, sare, dar şi la “plăcerile şi păcatele căsătoriei”, ele vor fi “ridicate” de pe pământ:

“Când nu vor mai fi pe pământ carne şi ouă, brânză şi lapte şi peşte, plăceri şi păcat şi căsătorie, atunci va plânge poporul care a fost al Tău că n-a luptat şi n-a iubit să ia din timp cununa vieţii de rai pe pământ, şi atunci ne va durea pe toţi, şi pe ei, şi pe noi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 30-5-2010)

Cei care nu prea înţeleg motivaţiile acestor interdicţii apărute peste noapte vor trebui să le ia ca atare, ca venind “de la Domnul”, şi să nu se mai întristeze că ele n-au fost valabile pentru alţii, timp de mii de ani, iar pentru ei sunt de acum încolo valabile şi obligatorii, căci neobservarea lor este un prilej de suferinţă şi de boală, motiv pentru care au şi fost instituite aceste interdicţii:

“Nimeni din poporul cel pus la pregătit să nu se întristeze pentru hrana cerută de Domnul s-o folosească cei credincioşi, hrană fără de carne, fără de ouă sau lapte sau peşte” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-11-2010)

Până la urmă, cea mai înălţătoare motivaţie a acestor interdicţii este aceea că “acum este vremea Domnului (de la Pucioasa)”:

“O, dacă voiţi, ascultaţi sfatul meu ceresc şi lăsaţi, fiilor, mâncatul de carne şi de cele ieşite din carne, că e vremea Domnului acum[…]”(citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21.11.2010)

*

“Basmele lumeşti şi băbeşti” de care vorbeşte Apostolul Pavel în prima epistolă către Timotei (1Tim 4,7) sunt şi predicile pucioşeşti rămase de la baba Virginia (moartă în 1980) şi de la baba Maria (moartă în 1997), completate astăzi cu predici noi de către baba Mihaela, botezate toate cu titlul pompos “Cuvântul lui Dumnezeu”. În acestea nu lipsesc îndemnuri de a ţine “joile verzi” şi de a interzice spălatul pe corp în anumite zile ale săptămânii, de punerea în candela aprinsă a unor rugăciuni scrise pe bileţele, de stropirea cu aghiasmă pe tălpile pantofilor sau pe roţile automobilelor (ca “să le meargă bine” celor care le folosesc), de stropire cu aghiasmă a lucrurilor cumpărate de la magazin sau din piaţă, ca să nu mai fie “spurcate de omul din lume”, etc.

Uite mai jos babele pline de basme gLumeşti şi băbeşti care nu trebuiesc ascultate şi nici crezute cu niciun chip de care vorbeşte sf. Ap. Pavel şi Cuvântul lui Dumnezeu:

-baborniţa, hoaşca, babele, fetele babei... şi noi.

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie)

Fobia faţă de căsătorie ca taină a vieţii a avut pentru pucioşi aceeaşi tendinţă ascendentă de desfigurare a percepţiei ei, la fel ca şi fobia faţă de carne ca aliment care întreţine viaţa. Ambele au ajuns treptat să fie percepute ca surse sigure ale unor păcate monstruoase şi a unor degradări a sănătăţii întregii fiinţe omeneşti. La început însă, căsătoria era îngăduită şi chiar se practicau în mod curent căsătorii zise “creştineşti” între membrii sectei întemeiate de Verginica. Însăşi Verginica s-a căsătorit cu Nicolae Stoica. Totuşi, adepţilor le era inoculată sistematic o nostalgie faţă de castitatea pe care o oferea viaţa călugărească, aşa încât, treptat, îndemnurile pentru intrarea în monahism sau pentru “căsătoria albă” au devenit două alternative la căsătorie tot mai insistente. Totuşi, cei care voiau să se căsătorească nu erau opriţi, chiar dacă nu mai erau încurajaţi la acest demers:

“... Iată, pe cel ce vrea să se căsătorească nu-l opriţi. Pe cel ce nu vrea nu-l obligaţi, ca să nu fiţi judecaţi, căci căsătoria va merge până la judecată, până la sfârşit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 14-05-1957)

Aşadar căsătoria nu era oprită pe vremea Verginicăi, dar cei care erau căsătoriţi deja primeau mereu îndemnuri ca să se înfrâneze cât mai des şi mai îndelung, iar în perioada posturilor abstinenţa lor trebuia să fie obligatorie şi necondiţionată:

“Nu este oprită căsătoria, dar cine are dragoste şi hotărâre să ajungă la sfinţi, aceia se opresc. Hotărâţi-vă fără îndoială. Nu mai vorbim de postul Crăciunului, al Paştelui, al sfinţilor apostoli şi al sfintei Mării. Într-un cuvânt, înfrânaţi-vă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 4-5-1958)

Tinerilor li se sugera însă că, deşi nu sunt opriţi de la căsătorie, ar fi mai înţelept pentru ei să rămână celibatari, pentru că vor veni pe pământ vremuri cu mare zbucium şi bătaie şi dărâmare, iar cei căsătoriţi le vor face mai greu faţă:

“... Cine vrea să se căsătorească, e liber să se căsătorească. Cine vrea să se mărite, să se mărite. Nu sunteţi opriţi, dar cine vrea să rămână aşa, bine face, că aşa vrea Tatăl Meu, că voia Tatălui Meu e să fiţi ca Mine. Fiţi înţelepţi, că bate vântul tare, tare, din toate părţile, să vă dărâme. Credeţi?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2 07-1959)

Căsătoria era tolerată deoarece era considerată “un rău necesar”, care pe de o parte îi domoleşte la fire pe creştini, împiedicându-i să se aprindă şi să caute desfrânarea, iar pe de alta este singura cale naturală prin care avea loc “naşterea de fii”. Ea este recunoscută ca fiind lăsată de Dumnezeu încă de la Facerea Lumii, ca “altoi de la Cel Înalt”, rânduit pentru perpetuarea speciei umane. Desigur că această “naştere de fii” nu era suficientă, ea trebuind a fi completată ulterior cu o educaţie duhovnicească temeinică şi riguroasă adusă pruncilor, singura care asigura desăvârşirea naşterii şi care dovedea că împreunarea soţilor nu a fost doar o patimă trupească şi atât, situaţie în care ar fi fost cotată automat drept “neînfrânare”:

“... Fiul Meu, pentru ce a venit la tine Dumnezeu? Pentru ca să-ţi îngăduie păcatul tău şi fărădelegea ta? Pentru ce este căsătoria? Acest altoi este de la facerea Celui Înalt, şi am zis, şi spun: naşteţi fii în duhul şi nu în trupul, căci altfel nu te voi chema creştin după legea Mea şi te voi chema creştin împotriva Mea. La acest cuvânt nu ne putem împăca, nu Mă pot împăca cu neînfrânarea ta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat7-1-1966)

Verginica îşi instruia adepţii ca să nu transforme căsătoria lor într-o justificare pentru depărtarea de Dumnezeu, bărbatul împărţind în mod preferenţial iubirea sa pentru femeie în detrimentul iubirii de Dumnezeu. Dimpotrivă, familia era considerată o instituţie în care viaţa creştină se poate şi trebuie să fie mai întărită şi mai sudată, iar rugăciunea mai spornică, fiind practicată în comun de către soţi :

“Căsătoria nu este după voia sa, ci este după planul lui Dumnezeu. Nici un creştin să nu trăiască cu femeia sa după voia sa, şi să trăiască numai după voia lui Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat7-1-1966)

Căsătoria era considerată “legământ sacru în faţa lui Dumnezeu” şi totodată o pavăză care-i ocroteşte pe soţi de tentaţiile aventurilor adulterine. Cei care ignorau legământul sfânt al căsătoriei erau aspru admonestaţi de către Verginica:

“Fiilor, ce rău vă stă petrecând şi curvind cu femei străine, din lume, voi, care aveţi legământ cu Dumnezeu la căsătoria voastră pe care aţi făcut-o!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-12-1970)

Experienţa divorţului, prin care a trecut din păcate şi “vasul Domnului”, Verginica, este deplânsă şi considerată o adevărată “moarte” spirituală pentru fostul ei soţ, Nicolae Stoica. Un “Cuvânt”, construit prin februarie 1973 ca venind din partea lui “Dumnezeu”, exprimă adânca supărare a “cerului” pentru fapta reprobabilă a lui Nicolae Stoica. Acesta a părăsit-o pe Verginica lăsând-o nu numai fără sprijin material, dar şi cu o imagine publică extrem de şifonată, căci ea nu era o femeie oarecare, ci era considerată de adepţi “proorociţa Domnului”. Aceştia au fost sideraţi de o asemenea întâmplare neaşteptată. Cum de a fost posibil ca “Domnul” să o cunune pe Verginica cu acest tânăr, mai mic de vârstă cu 15 ani decât ea, care s-a dovedit ulterior a fi nu numai beţivan şi fustangiu, dar şi profund nerecunoscător faţă de binefacerile cu care l-a copleşit Dumnezeu prin acestă mezalianţă, numită la vremea ei “căsătorie creştinească”? Prins la înghesuială de evoluţia neaşteptată a faptelor lui Nicolae Stoica, “Dumnezeul” Pucios se spală pe mâini ca Pilat din Pont şi, în “Atotştiinţa Lui”, mărturiseşte sincer că “nu S-a aşteptat” ca Nicolae să se comporte chiar aşa. Oare nu-I promisese Nicolae că va avea grijă de “poorociţa” Verginica? Tocmai de aceea “Dumnezeul” Pucios l-a crezut pe cuvânt, şi de aceea l-a cununat cu ea; altminteri, Nicolae n-ar fi pupat el în veac această cinste. Acum s-a dovedit clar că “Dumnezeul” Pucios a fost păcălit , pentru că “duhul rău a fost mai şiret şi l-a înşelat” (şi pe Nicolae, dar şi pe El, care l-a creditat):

“... Iată, sunt supărat că vasul Meu a rămas văduv. Soţul ei a murit, a murit. Nu vrea să mai îngrijească de ea. L-a furat duhul rău şi suferă vasul Meu; suferă multe necazuri şi întristări şi nelegiuiri; suferă atâtea lucruri, că numărul necazurilor şi al durerilor întrece numărul stelelor de pe cer, aşa de multe sunt. Crezi? Să crezi, că nu M-am aşteptat. Aspus că va vedea de ea, şi pentru aceasta am cununat, ca să se spună că are bărbat, şi de el, că are femeie. Dar duhul rău a fost şiret şi l-a înşelat. O, fiule Nicolae, rămânem cu legământul făcut dacă nu te mai întorci. Te-am iubit mai mult ca pe îngeri şi pe sfinţi. La rugăciunea vasului Meu aţi ieşit din lagăr şi din închisoare, şi acum iată ce faci!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat23-2-1973)

Adică nu mai mânca de la necuratul, mâncăruri necurate, împreună cu prietena ta, cu iubita ta, ca să nu faci nunți necurate și dragoste necurată și apoi având iubire necurată să te asemeni toată viața cu familiile necurate ale gLumii, căsătorite ca gLumea, ci urmeză tu creștine nunții lui Iisus Hristos cu femeia Lui, femeia Mielului care s-a îmbrăcat în alb imaculat, urmează sfinților căci ei au păzit Cuvântul Lui Dumnezeu, de la început și până la sfârșit.

Iar ție, bubulina trandafila îți pun din nou aceiași bandă... banda de tâlhari:

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (II)

“Dumnezeul” Pucioasei i l-a adus Verginicăi ca soţ pe Nicolae Stoica tocmai pentru că El credea că este “atotştiutorul” care îl vedea pe Nicolae în viitor “ca stâlp pentru comuna Măneşti, ca un pod pentru mântuirea neamului” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7 iunie 1964) şi tocmai de aceea El l-a “iubit mai mult ca pe îngeri şi pe sfinţi” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973) pe beţivanul şi desfrânatul de Nicolae. Atât de mult, încât nu pe el îl vedea vinovat pentru beţiile şi aventurile lui amoroase, ci pe aceia care ştiau metehnele lui Nicolae Stoica dar nu-l smulgeau din obiceiul beţiei, şi nici nu le mustrau pe femeile uşuratice care-i acceptau avansurile (în timp ce mustrarea lui Nicolae nici nu intra în discuţie):

“Dacă îl vedea pe Nicolae cu sticluţa în mână, zicea: “L-am văzut cu sticla, şi eu să muncesc la casa sa?” Dacă l-ai văzut, de ce n-ai muncit? “Am văzut pe Nicolae cu mândruţa, şi eu să fac căsuţa lui?” Ţine minte, fiule, dacă l-ai văzut, de ce n-ai pus duhul în lucru, să munciţi, să mustri mândruţa!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 mai/2 iunie 1973)

Acum, El este acelaşi “Dumnezeu” Pucios “atotputernic” care se roagă de păstori ca să-l aducă pe Nicolae înapoi acasă la “vasul Domnului”, Verginica:

“Fiule Daniele şi fiule Dumitru, aveţi grijă de Nicolae, mâna vasului Meu. Mare va fi plata voastră dacă-l veţi aduce pe Nicolae acasă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 februarie 1972)

Ba mai mult, “Dumnezeul” Pucioasei apelează la păstorii pucioşi ca să se facă ei intermediari şi să-l ia cu binişorul pe Nicolae şi să-l iscodească, să vadă cam ce planuri are, şi să-l ducă cu vorba, poate, poate ar vrea totuşi să se întoarcă la Verginica de bunăvoie (dar Nicolae nu s-a mai întors niciodată, deci speranţele Dumnezeului Pucios că poate-poate s-au dovedit a fi speranţe deşarte). Ba, să-l mai roage ei şi pe preotul satului ca să înalţe niscai rugăciuni mai speciale către Dumnezeul cel adevărat, poate se va milostivi să-l dezlege pe Nicolae de fermece ca să scape de darul băuturii fermecate şi să-i dea gândul cel bun ca să se întoarcă înapoi acasă la Verginica:

“Daniele, iată ce-ţi grăieşte Domnul: cu Nicolae, tată, ţi-am spus, mai ia-l cu binele, poate cu binele se va întoarce. Nu vrea să mai primească nici unul de la vasul Meu. Crezi? Măi tată, mai ia-l şi cu binele. Vezi ce vrea să facă. Mai du-te la preotul acela şi spune-i, tată, preotului, să se ocupe de Nicolae. Să fie slujbă întărită pentru vindecarea lui Nicolae. Spune- i că e vrăjit şi i-a dat băutură fermecată ca să tragă cum trage pasărea la apă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 august 1973)

Căsătoria era zugrăvită ca o opţiune plină de responsabilităţi şi pericole. În special grija soţilor faţă de pruncii pe care i-au zămislit şi i-au născut trebuia să fie primordială. Pericolul neîmplinirii acestei obligaţii este abil speculat de Verginica şi transformat într-o dezamăgire manifestă faţă de căsătorie şi apoi într-o recomandare că mai bine ar fi să se renunţe la ea :

“Ai grijă de puii pe care-i ai zămisliţi. Începând de la clipa zămislirii şi până la clipa sfârşitului, vei răspunde de toate pierderile, că mai bine nu te căsătoreai decât să-ţi fie semănătura deşartă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 26-2-1972)

Tinerii simpatizanţi ai sectei (şi mai ales tinerele care tânjeau să devină mămici) erau în mod vădit dornici de căsătorie, lucru care-i dă prilejul Verginicăi să-şi manifeste tânguios dezamăgirea, dar şi propensiunea spre ascundere: deocamdată intenţiile ei de a-i opri pe viitor pe tineri de la căsătorie sunt disimulate, ca “să nu se ducă vestea” rea care să-i sperie, şi ca să-i poată totuşi atrage la ea prin înşelăciune:

“Oiţa Mea, mioarele Mele, care dintre mioarele Mele voiesc să stea necăsătorite? O, de s-ar duce vestea aceasta peste tot, n-ar mai sta nici una lângă Mine, că am un număr de mioriţe care abia aşteaptă căsătoria şi n-ar mai sta nici una dacă ar afla acest lucru.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 23-2-1973)

Un dialog spiritual cu nea’Mişu ( alias “păstorul Daniel”) dezvăluie intenţiile Verginicăi faţă de tinerii atraşi deja în mrejele sectei: în viitorul apropiat se va renunţa complet la căsătorie, după modelul mânăstirilor autentice. Dar nu se punea problema trimiterii tinerilor la mănăstirile care fac ascultare de B.O.R., ci ţinerea lor acasă, unde ei urmau să clocească, observând un simulacru de viaţă mănăstirească. Ideea e susţinută de o referinţă imaginară, luată de undeva – nu se ştie de unde – din Scriptură:

“Daniele, a fost vremea când am căsătorit, dar vine vremea să nu le mai căsătorim. Nu să le trimitem în mănăstiri, ci să le ţinem în casele noastre. E scris în Scriptură.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8/21 iulie 1973

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (III)

O “proorocie” (care ilustrează mai bine fobia crescândă a Verginicăi faţă de căsătorie) pretinde că autorităţile comuniste (“împăratul drac”) , în foamea lor după controlul absolut al maselor populare, vor impune în curând căsătoria cu forţa, obligându-i prin lege pe toţi cei care depăşesc vârsta nubilă să se căsătorească. Această “proorocie” nu s-a mai împlinit niciodată, adăugându-se la şirul lung de proorocii mincinoase ale pucioşilor. În plus, şansele ei de a se împlini în viitor sunt nule, după căderea neaşteptată a regimului comunist:

“... Fiule, tot ce e necăsătorit, de la vârsta de şaisprezece ani, va fi obligat să se căsătorească, nu de Mine, ci de împăratul drac. Dar ca să nu-i cucerească dracul, spun să se desăvârşească în post şi rugăciune, până se va împlini rostul lor la Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 septembrie/10 octombrie 1973)

Un “argument” proaspăt şi original scos “din joben” de către Verginica pentru a-i înfricoşa pe tineri cu “pericolul căsătoriei” este acela că toţi copiii care vor fi zămisliţi de acum încolo în acest veac de pe urmă vor fi agonisita diavolului. De aceea, toţi cei care au căsătorie “ursită de la Dumnezeu” sunt rugaţi să se culce separat, în paturi diferite, ca să nu-i ispitească satana cu pofta zămislirii de prunci. Interesant este totuşi că expresia “dacă Domnul vă urseşte căsătoria” exprimă o oarecare resemnare a Verginicăi în faţa ideii că Taina Căsătoriei este pe mai departe tolerată şi chiar dirijată oarecum de voia lui Dumnezeu, deci în faţa acestei realităţi transcendentale nu te poţi opune direct, în sensul interzicerii ei, dar poţi să-i bagi strâmbe, în sensul deformării semnificaţiei şi scopului ei:

“... Dacă Domnul vă urseşte căsătoria, doresc din partea ta să fie ca şi când n-ai fi căsătorit, că mai bine e ca femeia să se culce într-un pat, şi bărbatul, într-un pat, căci copiii care se zămislesc, vine lupul şi îţi ia copilul de la piept şi îl duce să-l crească el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 28 martie/10 aprilie 1974)

Nici Verginica nu e străină de răstălmăcirea Scripturii. Referindu-se la un verset biblic care condamnă adulterul, Verginica îl interpretează ca pe o osândire a relaţiilor conjugale fireşti dintre soţi. Aceştia sunt îndemnaţi să excludă apropierile trupeşti dintre manifestările lor de tandreţe, sau, dacă nu sunt în stare, măcar să le practice cu o detaşare vecină cu nesimţirea. În plus, cel care nu e în stare să urmeze aceste sfaturi nu trebuie în nici un caz să se ia la ceartă cu cel care poate şi vrea, ci să se supună voinţei acestuia:

“... Fericită-i nunta, dar patul să fie neîntinat, adică să trăieşti cum au trăit părinţii sfinţi ai lui Ioan Botezătorul sau ai Maicii Domnului. Adică să nu fie lumeşti, şi cei căsătoriţi să trăiască aşa cum au trăit părinţii de dinaintea voastră. Fiţi fără plăcere trupească. Să nu vă certaţi pentru această faptă.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iunie/5 iulie 1974)

Naşterea de prunci este văzută de Verginica drept o opţiune firească şi naturală a soţilor căsătoriţi şi chiar ca un ideal încurajat de Dumnezeu, care este ocrotitorul pruncilor. În acelaşi timp însă, cei care au înclinaţii spre viaţa monahală sunt încurajaţi să fie mai retraşi şi să nu dorească să se căsătorească. Cei care aleg totuşi căsătoria şi apropierile trupeşti în vederea naşterii de prunci sunt sfătuiţi să-şi înfrâneze pasiunea şi să se comporte cu frigiditate unul cu altul:

“Nu face Dumnezeu lucruri ca să nu se mai nască pruncul, dar cine voieşte să fie pentru Dumnezeu, să respingă căsătoria. Cununia voastră şi naşterea pruncilor voştri să nu fie în poftă şi în păcat.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 iulie/4 august 1974)

Existenţa cuplurilor care practică aşa-zisa "căsătorie albă" este recunosacută şi mărturisită cu oarecare nuanţă de mândrie, care cotează automat respectivele familii drept "familii sfinte" (fără a mai lua în discuţie posibilitatea ca soţii sau soţiile din aceste familii să practice anumite păcate ascunse sau necunoscute, deci nemărturisite aici):

"... Am tineri şi tinere căsătoriţi de Mine să fie familie sfântă, să nu se întineze niciodată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 7/20 noiembrie 1974)

"Atotputernicul" de la Pucioasa e în mare supărare. El este nevoit să-şi contabilizeze înfrângerile, care sosesc una după alta. Mai întâi e vorba de respingerea hotărâtă a inovaţiilor lui privind căsătoria de către tinerii care s-au căsătorit doar în aparenţă după rânduiala "căsătoriei albe", dar în realitate nutreau gânduri ascunse de a-şi întemeia familii normale şi de a face copii. Când gândurile lor s-au dat pe faţă, tinerii duplicitari au fost trecuţi automat în categoria "păgânilor". Un alt insucces a fost pierderea "templului" sectar de la Maluri al Verginicăi, care s-a dărâmat pe neaşteptate, împreună cu alte case din jur, odată cu o alunecare de teren:

“Am căsătorit o fiică. A mâncat la masa sfântă şi a petrecut ani de zile cu Mine, şi astăzi e păgână, nu mai vrea să fie de partea Mea. Am răbdat, au trecut ani de supărare. După aceea, altă dărâmare: s-a dărâmat templul.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 31 octombrie/13 noiembrie 1975)

Drept represalii, şi pentru a nu se mai repeta asemenea răzvrătiri ruşinoase, "Dumnezeul" Pucioasei ia taurul de coarne: Căsătoria se interzice pentru toţi fiii şi fiicele adepţilor pucioşi! Mânăstirile din BOR sunt reconsiderate ca fiind bune, şi ca atare fiecare familie pucioşească va trebui să-şi trimită măcar o fiică la mănăstire. De dorit ar fi să fie trimişi şi niscaiva feciori, pe deasupra:

"... Opresc căsătoria! După anul nou, trimit un număr de fecioare la mănăstire. Nu voiesc să mai căsătoresc. Din toate familiile creştine să fie o fiică la mănăstire, şi să fie şi feciori.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 noiembrie/4 decembrie 1975)
De remarcat că restricţia operează exclusiv în familiile adepţilor sectei, care sunt numite aici "familii creştine" pentru a se face delimitarea de celelalte familii, zise "din lume".

“... Fiule, tot ce e necăsătorit, de la vârsta de şaisprezece ani, va fi obligat să se căsătorească, nu de Mine, ci de împăratul drac. Dar ca să nu-i cucerească dracul, spun să se desăvârşească în post şi rugăciune, până se va împlini rostul lor la Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 septembrie/10 octombrie 1973)


Te înşeli duşmancă otrăvită şi otrăvitoare ca o ciupercă cu pete roşii, de parcă ar fi ceva grav, nu-i bai că nu-i prima oară, dar aici nu e vorba de comunism sau ceauşism când a zis împărartul drac ci de fiul comunismului, comunistul ăla cu faţă umană defapt subumană şi inumană, gLumiail, cel plin de filme şi de bani, din alea cu tineri rebeli şi simpatici care ştiu ei că le e musai să se căsătorească, şi îi obligă pe toţi să facă nunţi ca gLumea...

Deci e vorba de proprii părinţi şi proprii prieteni care slujesc ispiciului!!!

Nu fă confuzii cu comuniştii, dar şi ăia te-au obligat să faci căsătorie că nici la ei nu era voie să ai doar iubită sau ai uitat cum era pază prin cămine şi oprite toate distracţiile burgheze? Era musai să o iei de nevastă pe tovarăşa şi te puteai întâlni doar aşa tovărăşeşte la munca patriotică sau la locul de muncă sau la şedinţele de partid ca nişte tineri de nădejde care nu întinează idealurie comunismului... aşa era politichia de mărgăritar, era vorba de morala comunistă... şi apoi ceauşistă, iar apoi ioniliesciană, căci nu aveai voie să cânţi în piaţă căci erai catalogat element declasat, animal, legionar, sau chiar element diversionist, antisocial, şi erau chemaţi minerii ca să facă ordine căci iată poliţia cică era neputincioasă...

Deci nu trebuie să te îndoieşti, tot ce este scris în Cuvânt lui Dumnezeu se împlineşte fără greşală şi nu poţi găsi cusur... bine ar fi ca să nu se împlinească cele rele... dar e unii care musai vor să plinească scriptura... aşa ca iscarioţii hipioţii...

Deci împăratul drac se îmbracă în haină de sfinţişor şi aşa dă el lecţii şi de pe tronişorul ăla, de pe turnuleţ, cornul ăla crescut dintre coarne, cel mai înalt, de acolo obligă el la căsătorie... şi se strâmbă şi face grimase când aude de mănăstire, căci nu poate suferi auzind că se vorbeşte de Iisus Hristos şi Cuvântul lui Dumnezeu... pentru că e vorba de averile lui, ale viermilor... cotoare de mere şi pere mălăieţe... putrede... că altceva n-are ce lăsa el moştenire, decât necurăţiile de la mesele lui...


Despre el e vorba: fiul omidei ajuns rege, mare drac cu cioc, şi are tot felul de idei foarte serioase.

Aşa că ''Mai bine golan la post decât... trădător, comunist cu faţă umană, faţă de sfinţişor adică rege drack''

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (IV)

De remarcat că restricţia operează exclusiv în familiile adepţilor sectei, care sunt numite aici "familii creştine" pentru a se face delimitarea de celelalte familii, zise "din lume".

Interzicerera căsătoriilor este aşadar o reacţie emoţională de represalii, luată "la supărare", şi nu un rezultatul unei necesităţi logice şi atent cântărite. "Dumnezeul" Pucios e nevoit să-şi recunoască înfrângerea şi faptul că măsura lui a fost luată la nervi, "la supărare". Reacţia generală a tinerilor faţă de această inovaţie nu a întârziat să apară, arătând lipsa ei de înţelegere şi de popularitate. Ei au respins energic această pretenţie năstruşnică, de a face monahi la normă, din fiecare familie, fără nici o cercetare asupra vocaţiei celor în cauză. "Dumnezeul" Pucioasei constată cu stupoare că fiicele pucioşilor îşi doresc în continuare să devină mămici, iar feciorii lor se întrec unii pe alţii în "neascultare" şi în îmbrăcarea "hainelor de păgâni":

"... Cât puteţi, căutaţi şi fiţi vrednici de ceea ce se pregăteşte pentru poporul Domnului care mai este astăzi pe pământ. Fiţi pregătiţi şi alungaţi de la voi orice poftă. Uitaţi-vă şi nu mai doriţi, fecioarelor, căsătorie, că Dumnezeu S-a supărat şi nu mai face căsătorii, că am luat pe mulţi tineri şi i-am băgat în grădină şi le-am poruncit să fie curaţi, nepătaţi, şi nu M-au ascultat, şi astăzi s-au îmbrăcat în haine de păgâni şi s-au repezit ca leul împotriva Mea. Sunteţi rugaţi, cu viaţă curată să Mă aşteptaţi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 10/23 februarie 1976)

Încet, încet, cu ingeniozitate, mesajele Verginicăi suprapun două planuri diferite pentru a crea acelaşi efect de respingere pentru amândouă. Pe primul plan se anunţă "căsătoria pământească" ca fiind intrată în dizgraţia Divinităţii, iar pe al doilea plan se sugerează şi motivul: desconsiderarea căsătoriei de către oameni, prin "părăsirea bărbaţilor de către unele femei, care s-au unit cu alţii". Cititorul mesajului ar trebui să-l înţeleagă de la coadă spre cap, anume că: dacă oamenii desconsideră darul căsătoriei, de ce le-ar mai da Dumnezeu acest dar, dacă ei tot îl nesocotesc? De aceea darul căsătoriei pământeşti se va lua de la ei (pregătindu-se în schimb "darul căsătoriei cereşti"):

"... Fiţi desăvârşiţi, că Domnul Iisus nu vă căsătoreşte pământeşte, că avem de luptat luptă crâncenă, că a înşelat milioane de femei care să poarte rochiţă de mireasă. Multe din ele au lăsat bărbaţii şi s-au unit cu alţii. Vai lor! că pentru unele ca acestea suferă tot poporul, suferă tot cerul, şi trâmbiţa Mea cu tot ce se petrece în ea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 mai/2 iunie 1976)

O altă motivaţie fabricată a "inutilităţii căsătoriei" este aceea că, oricum, fiindcă trăim vremurile de pe urmă, ea nu-şi mai are rostul nici măcar pentru cei care deja sunt căsătoriţi:

"Astăzi e vremea de pe urmă şi sunteţi rugaţi să fiţi ca şi cum nu aţi fi căsătoriţi. Fiţi pregătiţi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2/15 octombrie 1976)

Totuşi, în mintea Verginicăi se reactivează din când în când datoria de a puncta adevăratele motive care ar trebui să stârnească preocupare pentru cei căsătoriţi: nerespectarea făgăduinţelor reciproce făcute de către miri în faţa preotului şi a lui Dumnezeu, la căsătorie:

"Vai de tine, care ţi-ai lăsat bărbatul şi te-ai recăsătorit cu altul! Vai de tine, bărbat care te-ai recăsătorit cu altă femeie şi ţi-ai lăsat femeia ta! Vai de tine, că la ziua de judecată nu vei avea ce răspunde măcar o dată, că Domnul Iisus Hristos nu a scris niciodată ca omul să se despartă de femeia sa şi să ia alta. Feriţi-vă de acest păcat, că de ani de zile, de când M-am pogorât, am spus de vremea aceasta şi de lucrurile acestea." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 noiembrie 1976)

Sunt reconsiderate aşa zisele "căsătorii creştineşti" făcute doar între mebrii sectei. Acum ele sunt "de plâns" şi nu se mai recunoaşte motivaţia lor iniţială. Se instituie o atitudine falsă despre căsătorie, în care valorile tradiţionale, bazate pe respect, pe îngrijire şi ajutor reciproc sunt bagatelizate. "Dumnezeul" Pucioasei este ambiguu şi duplicitar, afirmând pe de o parte că nu a venit ca să-i căsătorească pe adepţii Lui, iar pe de alta că totuşi a venit ca să-i căsătorească după voia Lui, pentru a-i împiedica să se căsătorească strâmb, după voia lor, cu "fiicele Sodomei":

"... Copilul Meu, care eşti binecuvântat şi te-am ales! Că te-am căsătorit, e că am voit să împlinesc mai curând veacul, şi să te rogi şi să plângi de ceea ce am făcut Eu cu tine. Dar tu, creştine, nu vrei să asculţi, nu vrei să iei aminte la lucrarea sfântă pe care am făcut-o cu tine. Nu am venit ca să te căsătoresc, că dacă nu veneam Eu ca să te căsătoresc, şi aşa te căsătoreai tu cu fiicele Sodomei. Dar Domnul Iisus a venit şi te-a făcut ucenic şi ţi-a dat femeie din fiicele lui Israel. Că nu ştie femeia ta să te servească, nu-i nimic. Că nu ştie să te îngrijească, nu-i nimic. Dar nu aşa ca lumea, ci ca ai Mei creştini din vremurile de demult.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 aprilie 1977)

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (V)


"Necredinţa" sau "credinţa" adepţilor pucioşi se verifică acum prin propensiunea lor spre căsătorie, respectiv prin dispreţul faţă de ea. Cei "credincioşi nu mai doresc căsătorie" şi "nici naşterea de prunci", care nu mai este bine văzută pe motiv că pruncii vor ajunge automat şi inevitabil, fără excepţie, în solda lui Antihrist:

"... Dacă ai fi credincios, n-ai mai dori să te căsătoreşti, şi nici fii şi fiice n-ai mai dori, pentru că ţi-i ia vremea aceasta. Te-ai scrie în cartea unor fii feciori şi fecioare.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 10/23 iunie 1977)

"Dumnezeul" Pucioasei recunoaşte că nu ştie ce face: regretă faptul că le-a îngăduit adepţilor Lui să-şi ia servicii la stat bine plătite în loc să rămână ţărani liberi, dar săraci şi lipsiţi de toate cele, spunând că "nu trebuia să facă acest lucru". El se recunoaşte vinovat de faptul că noii salariaţi la stat s-au îmbogăţit şi nu mai merg duminica la biserică. (Remarcăm aici o deosebire esenţială faţă de timpurile de astăzi, când pucioşilor li se interzice exact contrariul de către "Dumnezeul" lor cel schimbăcios : ei nu mai au voie să mai meargă la "bisericile din lume"). Tinerii sunt îndemnaţi să nu se mai gândească nici la căsătorie sau la haine frumoase, deoarece nu vor mai avea timp ca să se bucure de ele (acest îndemn s-a dovedit a fi o minciună; dacă s-ar fi căsătorit atunci, tinerii ar avea acum peste 30 de ani de căsătorie, deci ar avea şi nepoţi, nu numai copii, în urma căsătoriei lor, iar hainele frumoase s-ar fi rupt de mult, de prea multă purtare):

"... V-am dat voie să vă luaţi serviciu, şi acest lucru nu trebuia să-l fac. Dar voi ce faceţi cu banii de la serviciu? Vă umpleţi hambarele cu haine şi camerele cu tronuri şi trupurile cu îmbuibare. Şi dacă ţi-am dat serviciu, lucrezi duminica şi sărbătorile, şi la biserică şi la rugăciune nu mai mergi, zici că eşti obosit. Cu ce poţi să ştergi acest păcat, creştine? Iată, au venit peste voi zile grele când duminica şi sărbătoarea mergi la serviciu. Şi iată, Eu sunt vinovatul tău, că te-am îngăduit să-ţi iei serviciu. ... Nu te mai căsători, fecioară, şi tu, fecior! Nu te mai îmbrăca frumos, nu, tată, nu mai e vremea. Am spus să nu vă mai faceţi haine multe, că vom fugi la munte. ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 30 noiembrie/13 decembrie 1977)

Căsătoria şi naşterea de copii sunt bagatelizate, pe motiv că timpul rămas până la sfârşitul lumii este atât de scurt, încât se măsoară cu zilele, deci fiecare dintre ele ar fi un demers cel puţin inutil:

"... Nu mai doriţi căsătorie pentru o zi. Nu mai doriţi zămislire de copii pentru o zi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat10/23 februarie 1978)

Vorbind în numele "Dumnezeului" Pucioasei, Verginica recunoaşte că "a căsătorit" destule cupluri de tineri în trecut, ca să arate că şi ea se supune legii creştineşti. Cu atât mai de neînţeles este ce se întâmplă acum, pentru tinerii care provin din familiile adepţilor pucioşi şi care vor şi ei căsătorie, dar li se pun interdicţii sau oprelişti mascate sub forma unor alternative nedorite de ei. Ei nu înţeleg de ce pentru unii a fost posibilă căsătoria, iar ei sunt trimişi cu forţa la mănăstire, ca să sufere o viaţă ternă şi plină de suferinţe pe care n-o doresc. Li se răspunde că nu trebuie să fie invidioşi pe alţii, căci "Dumnezeul" Pucios va fi generos şi drept cu toţi cei care L-au urmat: nimeni dintre pucioşi nu va scăpa de suferinţă şi de lipsuri, dar cu condiţia să asculte de "Cuvântul lui Dumnezeu" de la Pucioasa; şi că suferinţele le va primi fiecare după meritul său:

"... Am căsătorit ca să nu ziceţi că am scos ceva din lege, şi n-am ţinut tineri necăsătoriţi. Ferice de cine a stat până la ziua păstrată şi şi-a păstrat fecioria. Vai de acela ce nu şi-a păstrat fecioria! Este cineva care aşteaptă să se căsătorească şi zice: „A căsătorit alţii mai mici, şi pe mine mă trimitea la mănăstire. A căsătorit, şi pe mine m-a trimis să mă pocăiesc“. Nu mai judecaţi, că vă veţi căi. Da. E numai şi numai îndoială în poporul Meu de ceea ce a făcut Dumnezeu: „că m-a dus de la oraş, la ţară; că m-a dus la mănăstire; că la unul i-a dat să trăiască aşa, şi la altul i-a dat să trăiască aşa...“. E numai îndoială în poporul Meu: „că unul suferă, şi altul nu suferă“. Dar Eu zic: fiecare va avea vreme de suferit şi nimeni nu va scăpa de suferinţă, dar să asculte de aceste cuvinte, oricum ar fi ele. Suferinţa vasului Meu nu a avut-o nici Lazăr şi nici Iov, şi nimeni nu a avut şi nu a suferit această suferinţă, că nici în casa ei nu este iubită. ... Mai e puţin şi vine ce e scris să vină să facă ordine în această lume. E scris să facă dreptate şi să împartă la fiecare după meritul său.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 1/14 iulie 1978)

Căsătoria albă este acceptată încă drept o alternativă pentru celibat, dar pentru cei căsătoriţi ea devine deja o obligaţie. Familiile monogame sunt reconsiderate, punându-se problema convieţuirii mai multor persoane de sex opus în aceeaşi cameră, o idee în stadiu de morulă pentru viitoarele "obşti" pucioşeşti:

"... Păstraţi căsătoria neîntinată, că la mulţi dintre voi căsătoria e ca o masă, când hrăneşte trupul cu bucate şi îl hrăneşte şi cu păcate. Cine are femeie, este rugat să fie ca un apostol, să fie ca un levit, să fie ca un ales sfinţit; seminţia lui să fie cu plăcere Domnului. Te-aş ruga, creştine, să nu stai tu în casă niciodată cu femeia ta singur, că te îndeamnă să faci păcat." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25 iulie/7 august 1978)

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (VI)

Deja se formulează o restricţie fermă pentru adepţii pucioşi din "poporul Verginicăi". Pentru ei căsătoria este interzisă! Rămâne însă valabilă (deocamdată) pentru cei din afara comunităţii eretice pucioşeşti; ei sunt (încă) liberi să se căsătorească:

"... Eu aş zice către poporul Meu: opriţi-vă de la căsătorie! Căsătoria din vremea de azi nu mai e duhovnicească. Cine vrea, să ia aminte aceste cuvinte. Cine nu vrea, e liber să se căsătorească. Cine nu vrea să asculte aceste cuvinte, este rugat să nu încurce ceea ce Domnul grăieşte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 august 1978)
Argumentul principal al acelei perioade, folosit împotriva căsătoriei, este acela că pruncii ce vor fi născuţi de acum încolo vor ajunge cu toţii, fără excepţie, în solda diavolului. Exponentul acestuia se sugerează a fi şeful statului comunist, care ar beneficia pecuniar de pe urma pruncilor născuţi, lucru despre care se pretinde că e proorocit şi de Scriptură (dar nu se mai spune şi unde anume):

"... Eu să fiu ca tine, fecior sau fecioară, n-aş mai dori căsătorie, şi aş sta aşa, ca să nu se mai nască pentru Gog, să-i pună la numărătoarea lui. Voi ştiţi că omul acesta ridică de pe urma pruncilor voştri miliarde de lei? Ştiţi? Nu ştiţi, că în sfânta Scriptură scrie ascuns.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 septembrie 1978)

Tot şeful statului comunist este diabolizat ca nutrind intenţia ascunsă de a institui o căsătorie forţată pentru toţi tinerii şi tinerele, inclusiv pe cele aflate în mănăstiri, lucru care se pretinde că le va bucura pe unele dintre ele:

"... Creştine, vine împăratul cel cu botul de câine şi va face din sfinţenie grajd de vite şi vor trimite creştinele şi monahiile să se mărite. Ce vei face, monahie care ai depus lui Dumnezeu jurământ că stai până la moarte neprihănită? Ce vei face când te va obliga să te căsătoreşti nu cu creştin, ci cu păgân? Multe creştine şi multe monahii, la lucrul acesta se vor bucura. Să ştiţi că mulţi dintre moşii şi strămoşii voştri au fost în mănăstiri, care au avut soţi şi soţii, dar nu s-au dus în mănăstiri şi atât, ci s-au dus să se curăţească, să se sfinţească.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 11/24 decembrie 1978)

Inutil de precizat faptul, cunoscut de oricine, că această "proorocie" despre căsătoria forţată prin lege nu s-a mai împlinit vreodată.
Încet, încet, se conturează concepţia că taina căsătoriei trebuie înţelească exclusiv ca o convieţuire ascetică, exclusiv duhovnicească, în care apropierile trupeşti dintre soţi sunt de neimaginat:

" ... Copilaşii Mei, mai sunt creştini ca voi, dar ei nu ştiu ce împărat mai e azi pe pământ. Sunt uscaţi, tată. Când vor ieşi, să nu vă speriaţi de ei că au trupurile uscate. Voi să-i primiţi şi să-i îmbrăţişaţi. Sunt familii, tată, femeie şi bărbat, care nu se întâlnesc prin păcat, ci duhovniceşte. Copilaşii Mei, Dumnezeu a interzis căsătoria cea pentru păcat.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 12/25 iunie 1979)

Unele procese de conştiinţă sunt însă inevitabile chiar şi pentru stricătorii de lege. Procedând (în numele lui Dumnezeu) la dezavuarea căsătoriei, Verginica se întreabă retoric dacă nu cumva în acest mod se "strică legea". De aici rezultă că ea era conştientă de consecinţele demersului său: nu mai era vorba aici de o împlinire a legii creştineşti, ci de o stricare a ei. Totuşi ea găseşte resurse ca să se liniştească şi pe sine, şi pe cei care o ascultă: Legea trebuie stricată din simplul motiv că Dumnezeu nu mai are cu ce să o împlinească. Caz de forţă majoră, aşadar: unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Deci stricarea legii căsătoriei este scuzabilă indiferent de consecinţele ei nenaturale şi nefaste:

"... Tată, sunt oameni de nouăzeci şi peste suta de ani,care se tăvălesc ca porcii în curvie până mor; şi după ce mor,le face preotul o slujbă, două şi s-a terminat. Fiilor, nu vorbim de păcatele acestora, dar feriţi-vă de acest păcat, că din pricina a ce este în lume astăzi, Dumnezeu S-a hotărât ca să nu mai fie căsătorie. Acum, ce facem? Stricăm legea? Dar cu ce să împlinim legea dacă n-am cu ce?” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 19 iulie/1 august 1979)

În consecinţă, Verginica promovează un amendament: căsătoria se acceptă în continuare, cu condiţia să fie o "căsătorie albă": mirii "să se căsătorească în Domnul". Asta cu atât mai mult cu cât ea pretinde că monahismul (alternativa clasică pentru cei care aspiră la celibat) este imposibil de trăit în mânăstirile de astăzi, deoarece din cauza degradării vieţii monahiceşti, mânăstirile nu mai sunt mânăstiri:

"Dacă cineva vrea să se căsătorească, în Domnul să se căsătorească, şi să primească duhovniceasca viaţă. Pentru că nu mai sunt mănăstiri, nu veţi putea duce viaţa ca mirii. Cine vrea să-şi ţină viaţa sa, Domnul o primeşte cu bucurie, că mai bine să fii fecior decât să dai demonilor fii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 27 iulie/9 august 1979)

Iar ție, bubulina trandafila îți pun din nou aceiași bandă... banda de tâlhari:


„Marto, marto, pentru multe te îngrijidoliceștii dar un singur lucru trebuiește... oare cine este cea care bine L-a ales?”

Bubu-Bubulina ofofof clos a e mira... Bubu-Bubulina sive same trandafila... Maya-Daya...

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (VII)

După moartea Verginicăi a urmat la “proorocie” leliţa Maria. Nici discursul Mariei despre căsătorie nu s-a radicalizat. Căsătoria este în continuare “oprită” doar pentru cei care doresc să “aibă inimă pentru Domnul Pucios”, adică să adere la sectă, în care ei urmează să ducă o viaţă aparent “monahicească”. Aderenţii care acceptă “căsătoria albă” sunt avertizaţi că au printre ei vânzători, gata să-i “toarne” la autorităţile civile comuniste, pârându-i că “au făcut o căsătorie de formă, ca să le înşele vigilenţa lor revoluţionară, dar în realitate ei sunt mistici, habotnici şi obscurantişti”:

"... Cine are urechi de auzit, să audă, şi cine are inimă pentru Domnul, să înţeleagă. Domnul a oprit căsătoria pentru că nu mai e timp de întinare şi de pofte trupeşti, dar luaţi bine seama, că sunt între voi lupi îmbrăcaţi în piei de oi." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 18 aprilie/1 mai 1982)

Oprirea căsătoriei numai pentru adepţii pucioşi (denumiţi aici "creştini", în mod îngâmfat şi selectiv, pentru a scoate în evidenţă faptul că ei sunt singurii creştini care au mai rămas pe pământ) este confirmată şi prin intenţia declarată ca prin această manevră aceştia să se deosebească şi mai bine de ceilalţi oameni, "cei din lume", lumea deşartă, care doar se consideră creştini, fără însă să mai şi fie:

"Am oprit căsătoria şi întinarea la creştini. Prin aceasta îi voi deosebi de lumea cea deşartă care se întinează până moare. Cine nu-şi spală hăinuţa, nu se poate strecura la Domnul. În lume nu se mai foloseşte nici postul, nici rugăciunea, ci numai curvia. Vor fi trupuri care vor zăcea, şi sufletul nu va ieşi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 22 octombrie/4 noiembrie 1984)

O problemă "spinoasă" este aceea a căsătoriei preoţilor.
Se ştie că în Biserica Ortodoxă se aplică sfaturile apostolice ( “Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei...” - 1 Tim.3,2) care a dus la obiceiul (devenit între timp, regulă) ca preotul de mir să se căsătorească, pentru a rezista mai bine ispitei adulterului – în timp ce ieromonahii au rămas mai departe celibi, având în vedere opţiunea lor de a trăi izolaţi de societate.
Lelica Maria consideră însă că celibatul preoţilor trebuie neapărat generalizat: nu numai ieromonahii, dar şi preoţii de mir trebuie să renunţe la căsătorie. Lelica Maria nu scapă ocazia de a diaboliza însăşi instituţia preoţiei, folosind o asociere foarte dragă sectanţilor: "preoţimea este cea care L-a pus pe Hristos pe cruce!". Ea identifică astfel în mod intenţionat şi interesat ( dar ticălos şi fals) preoţia Legii Vechi şi preoţia cea nouă, cea creştină. În consecinţă, (spre deosebire de sora ei, Virginia, care-i îndemna stăruitor pe adepţii ei să nu părăsească sfânta Biserică) lelica Maria introduce o inovaţie importantă şi gravă prin consecinţele ei, atunci când susţine că adepţii ei pot foarte bine să nu mai meargă la slujbele preotului din biserică, ci să se adune în jurul ei, ca să-i asculte "cuvântul" , argumentând că "este mai importantă coborârea lui Hristos-Cuvântul", prin gura ei, la creştinii adepţi. Această "coborâre" a duhului vorbitor îi aşadar opreşte pe adepţi de la mersul în biserică, pe motiv că "duhul pucios este mai mare decât biserica" :

"... Astăzi sunt pline şcolile care pregătesc tineri să fie preoţi. De ce să fie preot? Pentru lume? Când iese preot, el trebuie să se căsătorească şi nu mai lucrează ce-i dau Eu. A ajuns la hop. Preot să te duci în lume? Preoţimea M-a pus pe cruce, că nu i-a plăcut cu ce am venit Eu. Chiar şi ucenicilor Mei nu le-a plăcut cu ce am venit Eu. Fiilor, nu vă îndoiţi că am coborât Eu şi n-aţi putut merge la biserică. Eu sunt mai mare decât biserica, şi tot biserică e şi când staţi de vorbă cu Mine." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25 noiembrie/8 decembrie 1985)

Atunci când fiii familiei Chivulescu, din cetatea Căprioru, cer de la lelica Maria să obţină pentru ei "de la Domnul" binecuvântare pentru a îmbrăca haina preoţiei, se izbesc de o condiţionare care nu-i prea încântă: obligaţia de a rămâne preoţi celibi. Adică, să îmbrace haina monahală doar de formă, dar nu cumva să primească şi tunderea în monahism şi să intre în mânăstire. Li se explică faptul că rejectarea căsătoriei este singura cale prin care un preot poate să rămână "în planul lui Dumnezeu":

"... Poţi să le împlineşti pe toate, dar trebuie să împlineşti şi curăţenia trupului. [...] Dacă vrei să îmbraci haina de preot, să îmbraci haina de monah. Nu în forma monahiei, dar vreau să te am ca un monah. Vrei? Nu prea vrei. Dar să te găsească venirea Mea acolo unde vrea Dumnezeu. Eu ţi-am dat cuvântul Meu dacă-l vrei. Nici unul dintre voi nu vreţi să îmbrăcaţi haina de monah? De ce nu vrei? Că vrei căsătorie. Dacă vrei căsătorie, înseamnă că ieşi din planul lui Dumnezeu." (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 20 ianuarie/2 februarie 1989)

„Spuneam că nu-mi pasă de dragoste și dor... bububui bui bui bui...”,

iar tu Dalilah spuneai tot mereu, numai și numai ale tale... cântând buybuybuy,

așa că nu pot văzându-te cât persiști decât să-ți spun byebye blackbird, ca să nu o pățesc și eu ca Samson, căci s-a încrezut într-o femeie străină, străină de Dumnezeu, care l-a ras în cap ca să-l lege cu propriul păr. Și apoi l-a predat la dușmani... dușmanii care i-au scos ochii... dar el a cântat bububui bui bui... și a murit foarte fericit.

Adică bubuybuybuybuy:

„Bay Parkway wonder
You're such a success
Your pretty secretary, ha
She say you are the best

Your face always smiling
say you sure paid your dues
But I know inside
You've got the Bensonhurst blues

Those custom-made ciggies
that you offer to me pretend
and pretend to care about my family

And those pictures on your desk
All them lies that you abuse
Do they know you suffer
from the Bensonhurst blues

Your grandmother's accent
still embarrasses you
You're even ashamed
of the French you once knew

You're part of the chance now
They break you making the news
But I know inside
you've got the Bensonhurst blues

But thanks for the lesson
Cause the life that I choose
won't make me feel like living
with the Bensonhurst blues

And don't, don't try to write me
And don't bother to call
Cause I'll be in conference
Merry Christmas you all”

Și-ți spuneam Dalilah că nu-mi pasă de dragoste și dor...

„I saw the light on the night that I passed by her window
I saw the flickering shadow of love on her blind
She was my woman
As she decieved me I watched and went out of my mind

My my my Delilah
Why why why Delilah
I could see, that girl was no good for me
But I was lost like a slave that no man could free

At break of day when that man drove away I was waiting
I crossed the street to her house and she opened the door
She stood there laughing
I felt the knife in my hand and she laughed no more

My my my Delilah
Why why why Delilah
So before they come to break down the door
Forgive me Delilah I just couldn't take any more
Forgive me Delilah I just couldn't take any more”

...bububui bui bui bui...

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (VIII)

La presiunile de buldozer ale noului outsider ( leliţa Mihaela Tărcuţă) care ţintea la obţinerea excusivităţii în a exercita demnitatea de "proorociţă" pentru poporul pucioşesc, lelica Maria se retrage în anul 1994 de la lucrarea "proorociei". Rămasă singura stăpână în ţara orbilor, Mihaela începe să minimizeze toată lucrarea înaintaşelor sale, Verginica şi Maria. Ea se lamentează că propovăduirea lor împotriva "jugului căsătoriei" n-a dat deloc roade în "popor". Adepţii pucioşi nu s-au limitat nici măcar la "naşterea de prunci", darămite să practice "căsătoria albă". Cu toţii s-au dedulcit la plăcerile trupeşti ale căsătoriei, şi nicio "căsătorie curată" nu poate fi contorizată, nici la răbojul "poporului lelicăi", nici la cel al "poporului Verginicăi". Până şi "cei mari din popor" (aluzie la Verginica şi Maria, care au fost şi ele căsătorite, iar Maria a avut şi vreo trei copii) au trecut prin căsătorie nu pentru sfinţenie, ci doar ca să fie apăsate şi umilite sub jugul bărbaţilor lor:

"Căsătoria celor mari din poporul Meu trebuia să fie taină sfântă şi nu jug pentru cel ce şi-a ales căsătorie, că nimeni din poporul Meu ales nu şi-a ales altceva, tată. Şi dacă cei mari nu şi-au ales altceva şi dacă nici căsătoria nu şi-au păstrat-o în toată legea cea rânduită căsătoriei, iată, Domnul lucrează cu darul înţelepciunii peste poporul Său, peste cei mici şi peste cei mari. […] O, Israele, n-am şi Eu în mijlocul tău o căsătorie curată,tată. Ce durere grea, măi Israele! O, cum n-ai înţeles tu cele cereşti! Cum n-ai avut tu dragoste de sfinţenie, aşa cum au avut atâtea trupuri în a căror inimă a bătut dragostea lui Dumnezeu! Nici măcar legea n-ai împlinit-o, tată, nici măcar atât. Nu ţi-a ajuns, tată, să fi născut fii dacă ai ales căsătorie, dar să mai fi avut în tine căsătorii curate, tată! ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 21 februarie/6 martie 1994)

După moartea lelicăi Maria (1997), leliţa Mihaela Tărcuţă devine tot mai agresivă în limbajul care vizează căsătoria, ajungând să transforme cu de la sine putere libertatea Scripturii în lege. Acolo unde apostolii făceau recomandări pentru cei mai slabi, ca să evite "jugul căsătoriei" care aduce cu el multe responsabilităţi, leliţa Mihaela instituie ca lege oprirea de la acest "jug" pe motiv că el îngrădeşte libertatea omului şi-l face "plin de griji". Ea recunoaşte o tactică fariseică, şi anume că "poporului" pucios i s-a ascuns multă vreme această nouă "lege", ca să nu fugă de ea şi să poată fi atras şi amăgit cu convingerea că această sectă a "Noului Ierusalim" este însăşi Ortodoxia, când de fapt ea era o clonă perfectă a ortodoxiei. Leliţa Mihaela dă o interpretare vulgară a versetului biblic (vezi Rom.12,10) care îndeamnă la iubire, precizând că nu era vorba de o iubire trupească, ci de una duhovnicească. Ea însăşi îşi rejecteză propriul soţ (Emilian Tărcuţă care, în calitate de soţ, pretindea dreptul la "iubirea unul cu altul") şi îl pune pe linie moartă, înlocuindu-l cu Nicolae Nedelcu cu care, în calitate de "frate de cruce", putea să practice "iubirea unul pe altul":

"Iată, acum, la sfârşitul veacului, pot să spun cu libertate de cuvânt, că nu mai am pe cezarul, nici pe Anna şi Caiafa de care să Mă furişez; pot să spun că e greu de omul care se căsătoreşte, greu de tot, că un astfel de om este legat, este rob, şi nu este liber, este plin de griji, este greu de el. Iată, nu este de folos omului să se căsătorească, dar pe cine mai vezi că înţelege această Scriptură a Mea pe care am lăsat-o prin apostolii Mei? Nici un folos nu vine de la această lege, că lege este, măi copii. Nimic nu iese bun din legea aceasta, decât oameni din oameni, robi din robi, oameni fără libertate pe pământ, şi nu poate omul căsătorit să fie robul Meu, nu poate, că are multe piedici, multe de dus pe calea sa. Chiar şi tu, poporul Meu, ai crezut că se poate [...] N-ai înţeles nici tu, poporul Meu, şi Eu n-am avut cum să te aduc să înţelegi, că dacă Eu nu căutam la inima ta pe care o vedeam că nu poate fără căsătorie, Eu n-aş mai fi avut acum cu cine să vorbesc pe pământ, n-ai mai fi stat să asculţi cuvântul Meu şi să-l scrii ca să rămână înfiinţată orbirea Mea de azi. N-ai mai fi stat să Mă asculţi ce vorbesc Eu din cer, ca să rămână mărturie că am vorbit pe pământ şi că nimeni n-a înţeles vorbirea Mea, că nici tu n-ai înţeles planul Meu şi vorbirea Mea, Israele. [...] Eu am spus: „Iubiţi-vă unul pe altul“, n-am spus „Iubiţi-vă unul cu altul“. Am spus să fie iubire între cei ce sunt ai lui Hristos. Eu pentru aceia vorbeam. N-am spus lumii aşa ceva, ci am spus celor ce nu sunt din lumea aceasta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 13/26 iunie 1994)

Totuşi, leliţa Mihaela recunoaşte că pentru "omul din lume" nu se pot pune restricţii, deci pentru el "căsătoria merge până la sfârşit" (libertate care va fi încălcată curând, atunci când se va interzice căsătoria tuturor oamenilor); restricţia va opera deocamdată doar pentru toţi adepţii sectei "Noul Ierusalim", adică "poporul" care se consideră "mireasa de azi" a duhului de la Pucioasa:

"Am scos apă dulce şi am dat la mulţimi şi am spus mulţimilor că Eu am un popor, şi de aceea vin la tine, poporul Meu, şi mereu te rog să fii tare cu Mine şi să fii ca Mine, căci precum căsătoria va merge pe pământ până la sfârşitul de acum, tot aşa cuvântul Meu cel dulce şi cel amar va merge până la sfârşit, până la pragul celor ce sunt nesfârşite. […]Un mire şi o mireasă sunt curaţi câtă vreme sunt miri. Aşa iubire să fie între Mine şi tine, Ierusalime, mireasa Mea de azi, şi să nu doreşti căsătorie, tată, adică pofte, adică idoli, adică voie după voia ta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 2/15 februarie 1995)

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel
 

294. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea a II-a: oprirea de la căsătorie) (IX)

Intenţia ascunsă a Mihaelei de a generaliza oprirea de la căsătorie şi stoparea naşterilor naturale este resimţită şi de "omul din lume", care reacţionează cu fermitate, denunţând intenţiile "poporului" pucios de a-şi impune cu forţa propriile precepte eretice. Leliţa Mihaela inventează teoria că a existat în rai o intenţie neîmplinită a lui Dumnezeu de a lăsa rânduiala ca oamenii să se înmulţească nu prin naştere, ci prin scamatorie de cuvânt, omul reproducându-se "prin cuvânt de om", şi imitând astfel actul creaţiei lumii prin Cuvânt de către Dumnezeu:

Se bate lumea cu tine, poporul Meu, şi se teme să nu o molipseşti de curăţenie şi de feciorie, se teme că opreşti căsătoriile şi naşterea cea de la om, că lumea nu ştie ce vreau Eu să aduc prin tine pe pământ. Eu prin tine aduc cerul pe pământ, şi omul se teme de cer, că omul vrea să rămână cu poftă până în veac, până la venirea Mea. E vreme de pregătire mare, tată, şi omul nu ia aminte prin tine, şi se uită omul la trup şi nu la cer ca să vin după cum este scris. Dar Eu îi spun prin tine omului că nu aşa am voit să-l fac Eu pe om când am spus "Creşteţi şi vă înmulţiţi". Eu am vrut să înmulţesc pe om din cuvânt, dar omul n-a vrut, şi a zis să se înmulţească prin poftă, prin trup, prin om, nu prin Dumnezeu. De aceea am lăsat botezul în numele Meu, ca să-l înfiez pe om prin botez, căci omul din păcate omeneşti se naşte.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 iunie 1995)

Leliţa Mihaela se disculpă de acuzaţia ce i se aduce că opreşte căsătoriile, pretinzând că sunt două feluri de căsătorii: căsătorie pentru Dumnezeu (care nu se opreşte, ci merge înainte) şi căsătorie pentru om (care se opreşte, pentru că "a ajuns lege a desfrâului şi a adulterului pe pământ"). Monologul Mihaelei este pur retoric. Ea se întreabă în mod repetat (şi întreabă, totodată) "Ce înseamnă căsătorie?" , dar nu dă şi un răspuns la această întrebare. În schimb, tâlmăceşte ce este căsătoria pentru om şi ce este căsătoria pentru Dumnezeu: naştere de fii ai oamenilor, şi respectiv naştere de fii ai lui Dumnezeu. Mihaela propune o lume absurdă şi imposibilă, în care nu se mai nasc deloc fii trupeşti, ci numai fii duhovniceşti. Ea ignoră deliberat că nu ar fi existat pe pământ nici o naştere de fiu duhovnicesc (fiu al lui Dumnezeu), dacă n-ar fi existat în prealabil o naştere de fiu trupesc (fiu al omului). Pentru că întâi se naşte fiul omului, apoi, prin botez, are loc naşterea din nou a lui şi devenirea lui ca fiu al lui Dumnezeu. Însuşi Fiul lui Dumnezeu a trecut prin aceste experienţa, a naşterii şi a botezului, ca să ne arate şi nouă calea. De altfel, toţi adepţii pucioşi au trecut mai întâi prin experienţa naşterii trupeşti şi apoi, prin taina Botezului, prin experienţa naşterii duhovniceşti. Dar ei au uitat această experienţă a botezului şi în ce Biserică s-au botezat, sau se prefac doar că au uitat-o. De aceea afirmă cu seninătate că această biserică nu mai este a lor, căci ei şi-au zidit o altă biserică, Biserica "Noul Ierusalim", o biserică în care nu se botează nimeni pentru că în ea nici nu se cunună nimeni:

"O, omule al bisericii, zici că fiii cuvântului Meu sunt mincinoşii despre care scrie în Scripturi că vor fi şi vor opri căsătoriile şi folosirea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut să se ia cu mulţumire. Dar de ce zici tu aşa? De ce nu te uiţi bine care sunt cei ce seamănă cu această Scriptură? Cine este cel ce opreşte căsătoriile? Ce înseamnă căsătorie? Oare, tu eşti cel ce împlineşti legea căsătoriei de-l pui pe om să se căsătorească şi apoi să-l faci preot slujitor pentru cele sfinte ale Mele şi să-l pui păstor peste oameni? Ce înseamnă căsătorie? Oare, legea căsătoriei este pentru ca omul să se supună poftei trupului aşa cum este astăzi căsătoria care a ajuns lege a desfrâului şi a adulterului pe pământ? Oare, prin legea căsătoriei puteţi să-L înşelaţi pe Dumnezeu, Care a spus: "Fiţi sfinţi, precum Eu sunt sfânt."? Oare, toţi oamenii sfinţi care au lăsat familii şi pe femeile lor şi s-au dat legii sfinţeniei au oprit ei căsătoriile? Şi dacă nu le-au oprit, de ce ziceţi voi că fiii cuvântului Meu opresc căsătoriile? [...] Dar ce înseamnă căsătoria pentru om? Dar ce înseamnă căsătoria pentru Dumnezeu? Căsătoria pentru om e una, şi căsătoria pentru Dumnezeu e alta. Pentru om, căsătoria este naştere de fii ai oamenilor, iar pentru Dumnezeu este naştere de fii ai lui Dumnezeu. [...] Ba mai mult vă spun vouă: cel ce opreşte azi căsătoria, este acela care calcă peste legea ei. Şi cine nu calcă azi peste această lege? Nici un om nu mai este curat în căsătoria lui. Nici măcar preoţii n-au voit să nu calce peste legea căsătoriei lor. Ba, mai mult, prin căsătoria lor calcă legea lui Dumnezeu, legea sfinţeniei unui slujitor al cerului. Şi iată că biserica ta, omule al bisericii, nu este biserica Mea, ci este a ta; nu este turma Mea, ci este a ta, că dacă ar fi a Mea, ar face voia Mea, nu a ta. Eu nu i-am despărţit pe cei căsătoriţi, dar i-am unit pe amândoi cu Mine, i-am făcut un trup cu Mine pe cei doi, şi le-am spus să nu fie despărţiţi de Trupul şi Sângele Meu, căci scris este: "Cine nu mănâncă şi nu bea Trupul şi Sângele Meu, nu are viaţă în el".” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 5/18 mai 1997)

Am impresia că e vorba mai mult că omul nu e lămurit și nici hotărât de ceea ce vrea: dragoste sau bogăție...

Și el, omul rău și necredincios, defapt nu vrea nici una nici alta ci vrea să fie adulterin și viclean că așa i-a băgat gLumea în cap că cică așa e cel mai cool, așa cică ești puternic, și iată că poți să și hulești pe Dumnezeu fără să pățești nimic. Și dacă omul simte și se vede că poate atunci devine shjmecher și răzbunător și caută modalitățile cele mai viclene de a se băga în funcție și a-și face partia... că planul ticălos și mîrșav îți vine cât ai clipi, și-l aplici că e mai ușor să te dai victimă supărată care-și strivește sânul și-și sfârtecă hainele, și cine-mparte parte-și face, cu necuratul, Jack Spintecătorul, așa din pură lăudăroșelenie... aia a faptelor bune și multe și foarte „serioase”.

Deci e greu de tot, și e plin de suferință... căci durerea e grea.

Așa că hit the road Jack... că „mă iubește un țigan frumos” și de aia eu beau de trei zile... la bir-t, nonstop.

Și dacă ploaia s-ar opri...

...atunci tre' să spun, tre' să spun.