Intr-adevar, pe pagina indicata de dvs. asa scrie ca sa contune cu:

"He arrived in Padua as a missionary of peace at a time when the city experienced hatred and anarchy. He opposed the tyrant Ezzelino III da Romano. The saint settled in Padua both because its recently established university (1222) attracted many young people, and because it was an important cultural centre. He knew that sermons were the only cultural expression of the time that could captivate, gather and join even the humblest people. He therefore devoted his time to preaching and introduced the Lent sermons."

Ca atare, ori a fost cruciat ori misionar al pacii, ambele in acelasi timp nu le vad posibile. Undeva este o greseala, si cu siguranta greseala este cuvantul cruciat. In filmul cu viata lui prezentat la Padova se spune ca a plecat in Africa pentru a fi predicator misionar, dar din cauza sanatatii lui fragile a trebuit sa se intoarca. Nici vorba sa-l prezinte ca si cruciat sau ca ca rebel inchis pentru apararea orasului cu spada. Si aceleasi lucruri le citisem si eu despre el din cartile cu viata Sfantului. Despre tatal sau inca nu am citit nimic.

Iar renumele de "ciocanul ereticilor" l-a primit din cauza predicilor sale care au marturisit mereu adevarul, propovaduind Evanghelia. De asta limba i-a ramas neputrezita. Arma sa era predicarea.

Pai depinde daca sunt criminali vrajitori, daca va referiti aici la vrajitorii care spuneti ca pot omora oamenii de la distanta prin vraji. Pe acesti colaboratori umani care au facut pact cu diavolul, cum ii impiedicati sa nu faca vrajile si din puscarie si sa continue astfel sa faca raul si sa ucida cu ajutorul diavolului prin vraji, incepand cu temnicerii si judecatorii, de exemplu?

Cat despre restul criminalilor nevrajitori, dvs. ii doriti in puscarie. Eu ii doresc miei blanzi in libertate ca si puscariasii lui Don Bosco. :))

La ce altceva vă aşteptaţi de la un Frate Predicator decât să predice ? Dar v-aţi pus vreodată întrebarea dacă ceea ce a predicat Sf Anton este ceea ce predicaţi dv ? Cum se face, atunci, că Sf Anton, cu limba sa rămasă incoruptă, nu a predicat NIMIC împotriva Inchiziţiei, contemporane cu el ? Mai mult, cum se face că NICIUNUL dintre sfinţii pe care îi cinsteşte Biserica nu a socotit că Sfânta Inchiziţie ar fi ceva josnic şi nu a predicat împotriva niciunui inchizitor ? Şi, slavă Domnului, acei sfinţi aveau destul curaj să predice împotriva unor preoţi şi chiar episcopi care nu respectau cuvântul Evangheliei ! Adesea, biciul cuvântului lor, precum biciul profeţilor şi sfinţilor dintotdeauna, a lovit simonia, corupţia, luxul şi luxura unor prinţi ai Bisericii. Dar Inchiziţia nu a fost defăimată niciodată, decât poate pentru că nu era suficient de eficientă împotriva ereziilor. Probabil că primul catolic care a atacat Sf Inchiziţie (e adevărat, după o lungă muncă de propagandă protestantă) a fost...Voltaire. În al său "Dicţionar filozofic", Voltaire scrie despre Sf Inchiziţie: "acel tribunal sângeros, acel memorial înfricoşător al puterii călugărilor". Este acelaşi Voltaire care, din câte îmi amintesc, obişnuia să spună că o minciună repetată de multe ori ajunge a fi luată drept adevăr. Până la aceşti "iluminişti" cu care ne-a fericit masoneria, îndreptăţirea ministerului Inchiziţiei nu a fost de NIMENI pusă la îndoială. În lumea catolică, mă refer. Cum se face că Sf Tereza din Avila, care intrase în colimatorul Inchiziţiei, a acceptat cercetarea penală pentru acuzaţia de fals misticism ? Cu minuţia lor caracteristică, inchizitorii, la capătul cercetării, au conchis că nu este nimic fals în ciudatul misticism al sfintei, iar ea nu s-a plâns nicicând că inchizitorii ar fi hărţuit-o, necum torturat-o, cu metodele lor. Explicaţia este că tortura a fost folosită în 1-2 % dintre cercetări (potrivit istoricului Jean Dumont). Mult mai rar decât tortura folosită de poliţia zilelor noastre. În plus, ceea ce nu se întâmplă azi, interogatoriul sub tortură trebuia aprobat de episcopul locului, care trebuia să trimită şi un reprezentant al său ca martor la interogatoriu. În plus, la tortură trebuia să fie prezent un medic. În sfârşit, interogatoriul sub tortură nu putea fi repetat. Faţă de epoca modernă, în care ne-am obişnuit cu relele tratamente practicate de Gestapo, de comunişti ori de democraţi deţinuţilor de la Guantanamo, metodele de tortură ale Inchiziţiei au fost parfum de tei, doamnă Adriana. Eu nu am auzit încă de vreun bănuit de erezie care să fi murit la interogatoriile Inchiziţiei, în schimb am auzit că episcopul parohiei mele, Vasile Aftenie, arestat în 1948, a fost maltratat în beciurile Ministerului de Interne până în 1951, când a murit, fără să fie pus sub acuzare. Citiţi "Lanţuri şi teroare" a episcopului Ioan Ploscaru, şi veţi vedea ce înseamnă tortura modernă.

Nu conteaza in cat la suta din cazuri s-a practicat tortura. Important e ca s-a practicat, si s-a practicat cu avizul BC.
Un singur om daca era torturat sau ucis, tot era ceva foarte grav. Dar au fost mai multi.

Domnule Mihnea,

Dupa cum am spus, constat ca dvs. nu prea stiti din ce anume deriva sfintenia unui om. Sf. Anton de Padova s-a ocupat cu predicarea cuvantului lui Dumnezeu si a ajuns sfant iar limba i-a ramas neputrezita. La inchizitori insa, nu le-a ramas neputrezita nici limba, nici mainile nici nimic care sa dovedeasca sfintenia faptelor lor.
Sf. Ioan Botezatorul a condamnat intotdeauna pacatul lui Irod cu femeia fratelui sau dar niciodata autoritatea acestuia.
Sclavia este josnica si totusi sfintii apostoli nu au predicat impotriva ei, ba chiar Sf. Ap. Pavel a cerut sclavilor sa ramana supusi stapanilor lor fara sa ceara niciodata stapanilor sa isi elibereze sclavii. Ca urmare, josnica sclavie nu a fost abolita de o institutie religioasa ci de revolte civile, cand li se umpleau oamenilor paharul. Cum de?
Bine-nteles ca sfanta Teresa s-a supus autoritatii religioase pentru ca altfel nu ar fi ajuns sfanta. Asta nu inseamna ca autoritatea este buna asa cum si sclavii, supunandu-se stapanilor, nu inseamna ca sclavia este buna. Cine insa indura nedreptatea din iubire de Hristos ajunge sfant. Asta nu inseamna ca nedreptatea este buna.
Revolta impotriva autoritatilor nu vine de la Dumnezeu nici cand autoritatile sunt nedrepte, ci singura revolta care duce la sfintenie este revolta impotriva pacatului. De asta sfintii s-au revoltat doar impotriva pacatului si punct. Cu siguranta nici unul dintre ei nu a predicat metodele Inchizitiei, ni pro- nici contra-, ci au predicat strict cuvantul lui Dumnezeu, supunandu-se ei insisi autoritatilor oricat de nedrepte ar fi fost, si de aceea au ajuns sfinti. Sfintii combat pacatul dupa modelul lui Iisus iar Iisus insusi s-a supus autoritatilor nedrepte spunand ca nu ar fi avut acea putere daca nu le-ar fi fost data de sus. Asta nu inseamna ca fapta lui Pilat este una dreapta doar pentru ca nici un sfant apostol nu a sarit cu gura pe el. Modelul ramane mereu Iisus.
Si ca sa vin si cu un alt exemplu: protestantii. Motivul protestului lor este unul real, BC facea abuzuri grave. Insa protestand impotriva autoritatii religioase, cei de atunci s-au indepartat de invatatura Domnului care cere dimpotriva, indurarea nedreptatii din iubire. Daca ar fi facut asa, ar fi fost sfinti, acum sunt doar protestanti. In aceasta indurare a nedreptatii din iubire se afla cheia crestinismului si a sfinteniei, acea desavarsire prin iubirea de vrajmasi de care vorbea Iisus, pentru ca numai prin aceasta iubire se pot transforma, din interior, si ceilalti. Sisteme morale impuse cu forta gasiti in toate timpurile si locurile. Indurarea nedreptatii insa, si inca in numele unui Rastignit, este proprie crestinismului si de aceea in primele secole, crestinismul era nebunie curata. Insa apoi, vazand cu ochii lor puterea tainica a martirilor, multi se converteau. Punand insa mana pe putere, crestinii au aratat ca nu mai sunt dispusi sa indure vreo nedreptate ci acum doresc ei sa-si impuna dreptatea lor, si uite asa numarul sfintilor s-a imputinat tot mai mult ajungandu-se la ceea ce vedem astazi.

Asta inseamna ca nu peste tot Inchizitia a fost reprezentata la fel , nu peste tot si nu mereu.
Daca un judecator e cinstit nu insemna ca toti judecatori sint cinstiti si nici invers.
daca catolicii scuza inchiztia la fel cum scuza PNL contractele privatizarii terenurilro petroliere de catre Tariceanu asta nu dvedeste decit partinire
Adevarul nu consta in imaginea partinitoare
si apoi civinte ale multor prelati care indeamna ca "ereticii" sa nu fie omoriti dovedesc ca moartea era o practica
iar ca sa dai vina mereu pe puterea poporului sau pe puterea politica iar nu sta intrutotul in picioare fiindca nu gloata si politica educa biserica ci invers, adica cel putin asa ar fi trebuit dupa cum istoria ne arata.
Dar nu putem compara justitia actuala cu inchizitia religioasa.
In primul rind pentru ca in lumina cuvintelor lui Iisus trebuie sa respecti libertatea religioasa si nu sa urmaresti prin orice mijloace sa faci un imperiu religios.
In primele 3 capitole sin Apocalipsa se arata cum trebuie corectate pacatele proprilor enoriasi.
Iar cu cei care nu iti sint enoriali nu ai nici o responasbilitate , iti scuturi prafu de pe talpi si ai plecat.

Inchizitia a fost creata de Biserica pentru apararea valorilor credintei catolice. La acea ora ereticii reprezentau cea mai mare amenintare; iar amenintarea insemna indepartarea credinciosilor de mintuire. Aceasta era conceptia Bisericii Catolice de atunci: daca nu esti catolic nu te mintuiesti. Si sfintul Francisc, si sfintul Anton, toti aveau credinta ca oamenii se mintuiesc numai daca sint catolici. Inchizitia milita pentru a salva sufletele credinciosilor de iad. Din acest motiv lupta a fost una sfinta. Pentru ca scopul final a fost mintuirea sufletelor. Iar in acest context unii a lucrat cu postul, rugaciunea si cuvintul (asa cum a facut sfintul Francisc de Assisi sau Anton de Padova), altii au folosit alte metode. Acei sfinti nu sint neapartat roadele inchizitiei; au luptat exact ca si inchizitia, PENTRU ACELASI SCOP: pastrarea sufletelor pe calea lasata de Domnul nostru Isus Cristos. Inclusiv Tourquemada, cel mai "celebru" inchizitor a fost un calugar ascet; asa a inteles el sa aduca sufletele pe calea Domnului. DUmnezeu va judeca. Dar scopul de la care a plecat a fost unul bun: salvarea sufletelor de iad.

PS Exista sfinti de dinainte de schisma, deci venerati si de Biserica Ortodoxa, care sugerau biciuirea si alte metode de corectare fizica pentru cei care nu renuntau la erezie. Dar aici nu vorbim daca eu sau altcineva sintem de acord cu aceste metode si care metoda e mai buna ci ce a insemnat cu adevarat Inchizitia si care a fost scopul ei.

Se pune intrebarea pina la ce punct biserica este raspunzatoare de mintuirea omului raportat la raspunderea omului insusi.
De unde pina aunde trebuie sa se intinda prerogativele ei din pinct de vedere biblic? Cit de mult poate anula incercarile vietii destinate oamenilor?
Cit de mare este infailibilitatea ei in a stabili cine este sau cine nu este salvat sau in legtura cu posibilitatile lui Dumnezeu de a salva nazuitorii sinceri din afara parohiei ei?
Ce prerogative a dat Dumnezeu referitor la interventia in viata oamenilor din afara parohiei bisericii?

Cine poate calcula cu precizie efectele bune sau rele asupra profunzimii credintei oamenilor la nivel individual si colectiv in cei 600 de ani de Inchiztie comparativ cu alte perioade? Cine poate judeca cu certitudine ca ipoteticul beneficiu este meritat si ca justifica totalitatea torturilor si crimelor incluisiv asupra unor copii nevinovati si uneori chiar unor proprii calugari (potential sfinti) trimisi de Domnul sa indrepte dogma..?

Acum vad in sfarsit o pozitie mai obiectiva. Deci sfintii mentionati au utilizat metode Evanghelice pentru a salva suflete si astfel au devenit Sfinti. Inchizitia a utilizat alte mijloace si de asta nu poate fi sfanta pentru ca scopul nu scuza niciodata mijloacele. Mijloacele trebuie sa fie adaptate scopului altfel fac un contra-serviciu - cazul Inchizitiei.
Nu am auzit de sfinti care sa recomande biciul si sa fie sfinti fara sa se fi cait de astfel de idei. Care ar fi acesti sfinti?

Toma din Aquino este primul care îmi vine în minte, fiind doctor şi învăţător al Bisericii. Vor fi fiind şi unii dinainte de schisma orientală.

Un punct de vedere pe care l-am întâlnit adesea la neoprotestanţi. Toate s-au stricat odată cu Edictul de la Milan, nu ?

Că nu este aşa, o dovedeşte numărul mare de sfinţi ai zilelor noastre. Iar că veni vorba de Sfinţii Inchizitori, iată unul dintre ei: Ioan Capistran. Patronul Inchiziţiei a fost Sf Petru Martirul, unul dintre primii Inchizitori ucişi pentru credinţă:
http://www.catholic-saints.info/patr...ter-martyr.htm

Nu stiu ce este cu edictul de la Milan, o sa ma documentez. Si o sa cercetez si sfintii mentionati in aceste doua mesaje si revin cu comentarii.
Au existat si sfinti dupa preluarea puterii politice de catre crestini pentru ca nu toti crestinii au fost ahtiati de putere. Pe vremea martirilor insa, niciunul nu era avid de putere ci ravna lor era doar pentru Hristos. Ca atare, in cele cateva secole au iesit cu mult mai multi sfinti raportat la numarul de credinciosi decat ulterior.
Si intre timp poate gasiti ceva sfinti cu biciul si dinainte de schisma, ar fi mai relevant. Dar revin dupa ce ma documentez cu cele de mai sus.

Legat de linkul pe care l-ati dat aici, mie nu-mi rezulta nici macar faptul ca acest om s-ar putea numi martir pentru credinta in Hristos, ci este mai degraba un fanatic. Scrie ca s-a nascut in familie de cathari, a urmat insa studii catolice dupa care a inceput sa ii toarne pe cathari Inchizitiei iar catharii erau transformati in sclavi sau erau arsi. Si ca atare, niste cathari scapati din ghearele lui i-au facut felul. Nici urma de propovaduirea cuvantului si exemplului Domnului ci s-au indeplinit cuvintele Lui: cine ridica sabia de sabie va muri. Acum faptul ca Inchizitia i-a dat pe acesti criminali cu titlul de sfant fara sa fi facut nimic sfant la viata lor, doar pentru a se numi pe ea insasi sfanta, este alta poveste. Este ca si cum ar veni musulmanii cu sabia peste crestini, i-ar lua sclavi si iar arde, iar crestinii casapesc pana la urma pe cativa dintre musulmani si aceia sunt declarati de ai lor sfinti martiri musulmani. Aiurea. Un martir este cel care isi vede pasnic de credinta lui si vin altii de-i pun gand rau si il omoara. In toata povestea, singurii martiri sunt catharii exploatati ca si sclavi si arsi, iar calaii lor vor raspunde inaintea lui Dumnezeu.
O sa caut si despre ceilalti citati sa vad daca tot din categoria asta sunt. Dupa cum spuneam in alt coment: cu asa "sfinti" nu-i de mirare. Ma intreb totusi ce anume a declansat valul asta de violenta la Vest dupa schisma, de asta m-ar interesa sfintii de dinainte de schisma tot din Vest.

Ia hotărâţi-vă voi, că mă derutaţi!:confused:

Vorbim limbi atât de diferite, încât orice dialog cu dv, pe această temă cel puţin, nu-şi are rostul: practic e vorba de monologuri paralele. A bon entendeur, salut !

Da, sunt de acord în privinţa faptului că existenţa unei astfel de liste a cărţilor interzise de Biserică ar fi utilă astăzi, chiar mai mult decât în alte epoci istorice. Un astfel de "Index Librorum Prohibitorum" i-ar feri, desigur, pe credincioşi de ispite, de aflarea unor idei incorecte ce le-ar putea tulbura credinţa, relaţia cu Dumnezeu şi cu semenii. Credincioşii creştini, ştiind că Biserica le recomandă să evite citirea acelor cărţi, ar respecta îndemnul părinţilor spirituali şi astfel şi-ar proteja sufletele de ispita necredinţei.
În mesajul precedent am afirmat că soluţia existenţei indexului este utopică, gândindu-mă la imposibilitatea de a le interzice ateilor şi celor sceptici citirea cărţilor necreştine. Credincioşii creştini ar respecta în mod liber recomandarea Bisericii, dar ceilalţi, aflând că anumite scrieri sunt interzise, ar considera că Biserica este anacronică şi se teme de opiniile contrare învăţăturii pe care o promovează. Mai mult decât atât, acestor persoane le-ar spori curiozitatea de a citi cărţile respective, pentru că, în general, ceea ce este interzis devine... atractiv. :) Dar, într-adevăr, pentru cei credincioşi, preocupaţi de viaţa lor spirituală, actualizarea Indexului ar fi un fapt pozitiv şi chiar necesar.

În privinţa raportului dintre dogmatică şi morală, de asemenea, sunt de acord cu dvs.
Sigur că avem datoria de a ne apăra credinţa, mărturisind adevărul şi combătând ereziile prin argumente (teologice, filosofice, raţionale ş. a. m. d.). Ceea ce am susţinut este ideea că, în această luptă împotriva ereziilor, singurele arme potrivite pentru creştini sunt cuvântul (mărturisirea credinţei, predicarea cuvântului lui Dumnezeu) şi, nu în ultimul rând, exemplul personal. Sfinţii Părinţi din Biserica primară au reuşit, cu ajutorul harului divin, să învingă ereziile grave din vremea lor doar prin aceste mijloace evanghelice, cu toate că unii dintre ei şi-au desfăşurat misiunea într-o lume ostilă creştinismului (dacă ne gândim mai ales la teologii din primele trei secole).

Să aveţi o zi binecuvântată!

Domnul să fie cu dvs.

Doamne ajută!
"Nu stiu ce este cu edictul de la Milan, o sa ma documentez."
Este vorba despre edictul emis de către împăraţii romani Constantin cel Mare (306-337) şi Licinius la Mediolanum (Milano), în anul 313. Prin acel edict, cei doi împăraţi hotărau să le acorde libertate religioasă creştinilor, creştinismul devenind astfel religie acceptată(religio licita), alături de celelalte culte existente în Imperiul roman de atunci. Din acest motiv, anul 313 este considerat drept sfârşitul epocii persecuţiilor, deşi creştinii au mai fost prigoniţi şi după această dată, în diverse împrejurări. De exemplu, după ce împăraţii Constantin şi Licinius au intrat în conflict, cel din urmă a încălcat înţelegerea de la Mediolanum şi a reînceput persecuţiile împotriva creştinilor, pentru a-şi arăta astfel ostilitatea faţă de adversarul său care sprijinea Biserica. Există, astfel, mulţi martiri care şi-au dat viaţa pentru Hristos după Edictul de la Milan, fiind executaţi din ordinul lui Licinius (de exemplu, Sfinţii 40 de Mucenici, pe care-i sărbătorim pe 9 martie).

Pace şi bucurie întru Domnul!

Multumesc de lamuriri Laura.

La fel de "utopică" este şi Inchiziţia, fiindcă, în această privinţă, ceea ce poate fi afirmat despre Index poate fi afirmat şi despre Inchiziţie. Şi Indexul, şi Inchiziţia, nu au sens decât
într-o societate profund creştină, în state care au făcut o opţiune pentru Cuvântul Domnului şi vor să fie, după model davidic, orânduiri care să Îi aducă public cult lui Dumnezeu. Şi Indexul, şi Inchiziţia, sunt arme defensive într-o cetate cucerită. De aceea, pentru a le mai reînfiinţa acum, este mult prea târziu. Noi suntem mult mai mult asemenea creştinilor de dinainte de Edictul de la Milan: chemaţi la ofensiva Evangheliei într-o lume devenită, din nou, infidelă.

Chiar atat de diferite sa fie limbile? Acum ca m-am lamurit ce-i cu edictul de la Milan: este o decizie buna a nu mai martiriza crestinii pentru credinta lor. Asa cum este o decizie la fel de buna de a nu mai martiriza non crestinii si nici non-catolicii pentru credinta lor de catre Inchizitie, slava Domnului! Revenind la limbile diferite, acolo unde am zis in exemplu "musulmani" puneti "catolici" si unde am zis "crestini" puneti "cathari" si o sa obtineti totul pe limba dvs. Adica catharii aveau convingerea ca Roma s-a indepartat de credinta cea adevarata asa cum si crestinii cred despre musulmani, ca atare Roma vine sa faca sclavi si sa arda dintre cathari asa cum ar face si niste musulmani extremisti cu crestinii, dupa care cativa cathari scapati din mainile agresorilor se razbuna si omoara cativa catolici asa cum ar face si crestinii scapati din mainile extremistilor musulmani, ar omora cativa, ca pe urma acesti extremisti catolici si respectivi musulmani sa fie declarati sfinti de ai lor. Este foarte pe limba dvs. Catolicii i-au macelarit pe cathari pana nu a mai ramas unul si in momentul in care rezistenta cathara a facut si ea ceva victime, acestea au fost declarate martire pentru Hristos, exact ca musulmanii in exemplul dat. Martiri sunt catharii nu calaii catolici. Daca "sfantul" martir de care pomeniti ar fi predicat in mod pasnic doctrina catolica si un cathar l-ar fi ucis, atunci ar fi fost intr-adevar sfant martir. Asa a fost doar un calau omorat de rezistenta cathara.

Si apropos Domnule Mihnea, nu numai catharii acuza Roma ca s-ar fi indepartat de credinta cea adevarata, si nici macar nu numai (neo)protestantii, ci si ortodocsii va acuza de ratacire. Sa inteleg ca regretati ca nu mai exista Inchizitia care sa ne extermine pe toti cu mijloace moderne de azi?

Poate ca nu este prea tarziu, evanghelistii din SUA sunt pe cale sa reuseasca. Deocamdata sunt pasnici dar tintele lor principale, armata si Casa Alba, inca nu sunt suficient cucerite. Urmeaza. Iar scopul lor ultim se pare ca este evanghelizarea musulmanilor. Atunci sa te tii, cand or intra cu armatele "crestine" pe taramul acestora!

Sfântul Ioan Gură de Aur: "Cuvintele noastre ortodoxe sunt ca armele care îi apără pe ai noştri şi-i lovesc pe eretici. Aceste arme nu-i lovesc pentru a-i doborâ, ci pentru a-i ridica după ce au căzut. Acesta este scopul luptei noastre: să-i ajutăm şi pe vrăjmaşii noştri să se mântuiască". : )

Cu plăcere, Adriana. :)

Frumoase cuvinte Laura :) Din pacate, se pare ca aceasta arma nu-i suficienta pentru unii care prefera arme din lumea materiala, mai degraba un bici la propriu cu care sa-l "corecteze" pe cel cazut, si sa-i rapeasca libertatea daca face rezistenta la metoda. Metoda Sf. Ioan Gura de Aur le pare utopie curata :(

Inchizitia, ca si Biserica poate fi considerata sfinta, pentru ca misiunea ei este una sfinta. Daca un preot preacurveste nu inseamna ca Biserica nu e sfinta pentru greseala acelui preot. Aici nu este vorba ca scopul scuza sau nu mijloacele. Aici vorbim ca unii au folosit unele mijloace, altii altele. Dumneavoastra vreti doar sa va canalizati numai asupra ideii ca Inchizitia a torturat si din cauza asta trebuie condamnata. Eu stiu ca Inchizitia, in decursul a 700 de ani a avut rolul de a pastra crestinii catolici in credinta catolica, iar asta pentru mintuirea sufletelor. Ca dumneavoastra considerati sau nu sfint demersul Bisericii Catolice de a pastra crestinii pe drumul care duce la mintuire, este treaba dumneavoastra. Evident ca puteti sau nu sa fiti de acord cu asta (pentru ca dumneavoastra condamnati institutia si nu UNELE metode pe care le-a folosit). Sfintii catolici care au fost contemporani cu inchizitia sau cruciadele nu au rupt biserica in doua pentru ca nu au fost de acord cu aceste metode. Au avut puterea de a se supune si de a se ruga pentru Biserica astfel incit in toate sa se intimple Voia Domnului.

In Biserica Ortodoxa sint destui sfinti care nu au fost tocmai cei mai blinzi oameni. Pe acest forum postari despre sfinti care indemnau la blestem; fiind sfinti ortodocsi nu am retinut numele lor, insa pot cauta daca vreti. Despre Stefan cel Mare spunea Miron Costin ca era mic la stat si iute la minie.

Referitor la Inchizitia spaniola si evreii care au fost torturati, eu am cel putin bucuria ca Papa Ioan Paul al II-lea nu numai ca si-a cerut iertare pentru tot ceea ce a gresit Biserica Catolica de-a lungul timpului, dar in semn de pretuire pentru semenii nostri evrei, papa a si intrat intr-o sinagoga si s-a rugat acolo.

Iar despre nu stiu ce fac evanghelistii din America: ce legatura au acestia cu Inchizitia? Amestecati lucrurile. Inchizita a avut scopul de a salva sufletele de iad. Nu voi cadea in plasa de a denigra aceasta Institutie si nici Biserica Catolica doar pentru ca aveti o alta opinie si doriti sa am si eu aceiasi opinie. Prefer sa am in spate o Inchizitie care sa ma duca la mintuire decit sa am o biserica care nu se implica deloc in viata crestinilor (asteapata ca Mahomed, sa vina muntele la ea), care ii lasa pe cresinti sa mearga in Iad, iar ea isi scutura arogant "praful de pe picioare"...

Da, ar fi minunat să trăim într-o societate "profund creştină, în state care au făcut o opţiune pentru Cuvântul Domnului şi vor să fie, după model davidic, orânduiri care să Îi aducă public cult lui Dumnezeu", aşa cum aţi scris dvs. O astfel de societate ar trebui să fie, de asemenea, paşnică, caracterizată prin toleranţă (mai corect spus, iubire duhovnicească) faţă de cei care s-ar împotrivi cuvântului lui Dumnezeu. Într-o astfel de societate ideală, necredincioşii şi ereticii (dacă ar mai exista astfel de persoane) ar fi învăţaţi, cu blândeţe, că unicul izvor al fericirii este credinţa în Dumnezeu şi dragostea necondiţionată faţă de El. Chiar ar fi minunat aşa! :) Creştinii din acea comunitate s-ar asemăna întru totul primilor membrii ai Bisericii, al căror mod de viaţă este prezentat de către Sfântul Evanghelist Luca, în primele capitole din Faptele Apostolilor. :)

În privinţa întrebuinţării violenţei pentru învingerea necredinţei... rămân la ideea exprimată de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: "Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire" (Romani10, 9-10). Mărturisirea lui Hristos în faţa oamenilor - iată arma cea mai eficientă în lupta contra păcatului din lume! Răul se învinge prin bine, aşa cum întunericul nu poate fi risipit decât prin lumină (Ioan1, 5). Cred cu tărie că în numele lui Hristos avem dreptul să realizăm doar fapte vrednice de El. Sunt de acord, aşa cum am spus, cu realizările pozitive ale Inchiziţiei (de exemplu, acel Index care ar fi foarte util şi astăzi). De asemenea, subscriu cu toată convingerea la ideea de apărare a credinţei prin combaterea oricărei forme de păcat, spre slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea sufletelor noastre. Mă surprind şi mă impresionează în mod neplăcut doar anumite modalităţi de apărare a credinţei care, deşi sunt incompatibile cu porunca iubirii, au fost practicate de către unii creştini (nu doar din Inchiziţie) în anumite epoci istorice (mai ales în Evul Mediu). Unii Sfinţi au aprobat aceste practici ale vremii lor? Şi Sfinţii mai pot greşi. Este o dovadă de orgoliu din partea mea să afirm aceasta? Probabil... dar au existat cazuri în care anumiţi creştini adevăraţi, plini de dragoste şi de credinţă, au susţinut idei pe care ulterior le-au regretat. Chiar şi între Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a existat, într-un anumit moment al activităţii lor misionare, o situaţie în care opiniile lor au fost diferite (Galateni cap. 2). Acest fapt, desigur, nu trebuie să slăbească încrederea noastră în Sfinţii lui Dumnezeu! În schimb, dacă o anumită idee exprimată de către un sfânt al Bisericii este, în mod evident, contrară poruncilor divine, noi avem datoria de a-L asculta mai mult pe Dumnezeu decât pe oameni, păstrându-ne credinţa în sfântul respectiv şi asumându-ne acele opinii ale sale care sunt compatibile cu întreaga învăţătură dogmatică şi morală a Bisericii. Dacă Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi din Biserica primară şi chiar Sfinţi ai vremii noastre (cum ar fi Sfântul Siluan Athonitul în Biserica Ortodoxă sau Maica Tereza în Biserica Occidentală) au avut o atitudine fermă în privinţa păstrării neschimbate a credinţei şi plină de iubire faţă de eretici, înseamnă că acest comportament ar trebui să caracterizeze şi relaţia noastră cu ceilalţi. Aş sprijini din tot sufletul reînfiinţarea unei Inchiziţii moderne (poate cu o altă denumire, pentru a nu fi contestată de cei ostili instituţiei cu acelaşi nume din Evul Mediu), care să se ocupe cu predicarea Evangheliei în lume, cu mărturisirea credinţei, cu lupta împotriva ereziilor şi, nu în ultimul rând, cu rugăciunea pentru răspândirea adevărului revelat între cei care nu-l cunosc sau îl tăgăduiesc. O astfel de instituţie, dacă ar fi alcătuită din teologi credincioşi şi competenţi, ar putea recâştiga pentru Hristos această societate secularizată în care trăim. Singura condiţie a biruinţei unei astfel de instituţii creştine ar fi, în opinia mea, simţul responsabilităţii şi respectarea libertăţii celorlalţi.

Un model de mărturisire a lui Hristos într-o lume din ce în ce mai indiferentă faţă de El? Avem multe asemenea exemple în istoria Bisericilor noastre. De pildă, discursul Sfântului Apostol Pavel în Areopag, cuvântarea Sfântului Ştefan în faţa ucigaşilor săi, râvna Sfântului Ignatie Teoforul de a muri pentru Hristos, realizările Sfinţilor Părinţi din perioada Conciliilor ecumenice etc. etc. etc. :)

"Noi suntem mult mai mult asemenea creştinilor de dinainte de Edictul de la Milan: chemaţi la ofensiva Evangheliei într-o lume devenită, din nou, infidelă"
De acord în totalitate!

Dumnezeu să fie cu dvs, domnule Mihnea Dragomir!

Cu deosebit respect,
Laura Stifter

Intotdeauna in pomul cu roade s-a aruncat cu pietre. Va repet: in 700 de ani de existenta in TOT spatiul catolic (tari germanice, latine, slave sau altele), Inchizitia a facut mult bine. Daca dumneavoastra doriti sa vedeti numai raul este alegerea dumneavoastra. Deasemenea, doriti sa ne convingeti ca datorita acelor metode ar trebui sa denigram si sa negam TOATA Inchizitia. Evident ca nu numai faptul ca sintem catolici ne impiedica sa facem acest lucru, ci si faptul ca Inchizitia a facut bine, mult bine, dovada fiind si marii sfinti pe care Biserica Catolica i-a dat in cei 700 ani. Iar pe unii din ei ii apreciati si dumneavoastra.

Nutucutu,

Rolul de a mantui sufletele ii apartine Bisericii. Sa inteleg ca in cei 1300 ani fara Inchizitie, BC nu si-a indeplinit rolul?
Sfintii pe care ii apreciez nu sunt cei iesiti din Inchizitie ci cei iesi din BC utilizand metodele dinainte de Inchizitie. Slava Domnului ca nu au aderat toti la metodele Inchizitiei! Si slava Domnului ca la varful acestei biserici s-a inteles ca numai metodele pasnice pot fi folosite si ca atare doar acestea sunt folosite actual de BC pentru convertire in diverse tari.
Evanghelistii din SUA vor sa repete ceea ce au facut cruciatii si Inchizitia catolica, o sa vedeti a ce seamana cand vor avea suficienta putere.
Dar sa ramanem la catolici, va pot spune din surse sigure (responsabilul Vaticanului pentru crestinii din Orientul Mijlociu) care este metoda utilizata astazi pentru convertire in lumea musulmana si o sa vedeti ca acum este cea care trebuie. Slava Domnului!

Altfel spus, in cei 700 ani de Inchizitie, nu Inchizitia a mantuit suflete ci partea din BC care nu a folosit mijloacele Inchizitiei. Daca Inchizitia nu ar fi existat, inca si mai multe suflete s-ar fi mantuit!

Eu nu am auzit de niciun caz în care Inchiziţia să tortureze evrei. Nebotezaţii nu sunt de competenţa Inchiziţiei. Prin excelenţă, Sf Oficiu a fost, este şi va fi o instutuţie care îi apără pe creştini, iar evreii, musulmanii şi păgânii nu fac obiectul acestui dicaster, ci obiectul altuia, care se ocupă de evanghelizare şi misiune. Sarcinile sunt clar distincte.

"Evreii" care au intrat, într-adevăr, în colimatorul Sfintei Inchiziţii, şi faţă de care a făcut o treabă excelentă, au fost, în realitate, evrei convertiţi. Aşa se şi numeau, "conversos". Adică, botezaţi. Ca regulă generală, botezaţi la vârstă adultă, în urma liberei lor opţiuni. Primind Botezul şi Sf Mir, ei şi-au luat anumite angajamente faţă de Cristos şi de Biserica Sa. Din păcate, o bună parte dintre aceşti evrei nu au avut o intenţie sinceră de a se converti, ci o intenţie malversă, recidivând în practici neo-iudaice sau chiar păgâne şi, în nu puţine cazuri, complotând din interior împotriva Bisericii. Despre aceste lucruri, mai bine decât mine vorbeşte acest articol: http://www.sspx.org/against_sound_bi...nquisition.htm

Dar o astfel de Inchiziţie modernă există, aşa cum am spus recent. Este Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, noua denumire a Sfântului Oficiu al Inchiziţiei. Cam două decenii, la cârma acestei Congregaţii, în poziţie de inchizitor-şef, a fost un cardinal pe nume Joseph Ratzinger, supranumit "Rotweillerul lui Dumnezeu" sau "Panzerkardinal". E adevărat, nu am sesizat încă să fi "recâştigat pentru Hristos această societate secularizată în care trăim", fiindcă noua Inchiziţie nu mai are sprijinul statelor şi principilor creştini, aşa cum avea vechea Inchiziţie. Dar, în interiorul Bisericii, ea este o instituţie foarte preţuită, dovadă chiar faptul că cel răspunzător atâţia ani de ortodoxia credinţei a fost mandatat, fiind în poll-position, de sprijinul confraţilor din Sf Colegiu, spre a îmbrăca omoforul lui Petru.

Era sa uit: sfinti ortodocsi care au indemnat la blestem si altele pe care le-ati spus. Daca au facut asa si nu s-au cait, aceia nu sunt sfinti, si niciodata nu a fost considerata practica blestemului si a violentei ca o practica permisa, si cu atat mai putin recomandata in BO. Doar ca BO nu tortureaza si nu arde pe rug faptasii.

Referitor la arabi , evrei convertos si neconvertos lucrurile sint mai nuantate.
Se pare ca si cei convertos nu au intrat chiar de bunavoie in curtea papalotatii ci au fost presati sa o faca.
Apoi nu peste putina vreme tuturor evreilor din Spania li s-a dat termen 3 luni sa paraseasca definitiv tara -edict cu aprobarea regelui si a reginei (al carui vechi duhovnic era "Ciocanul evreilor" -seful local al inchizitiei.)
In aceste 3 luni bogatasii evreilor cunoscind motivele reale ale imparatului i-au propus o imensa suma de bani sa sa anuleze edictul . O suma de nerefuzat insa Tomas de Torquemada a zbierat la ei certindu-i cum ca Iisus a fost vindut pe 30 de arginti si ei vor sa il vinda pe 3 miliarde !?! si atunci edictul nu a fost anulat ci dus la indeplinire- toti evreii intirziati precum si cei care crescuti in comunitatile lor imprmutasera obiseiuri evreiesti au fost masacrati pina la ultimul.
Similar au facut apoi si cu arabii.

http://tomisthecat.wordpress.com/tom...nele-domnului/

Daca va simtit mai bine ca BO e fara pata, fie cum doriti dumneavoastra. Prefer Biserica mea care a gresit dar care a stiut sa-si ceara iertare.

Doar de curiozitate, cam ce masuri credeti ca ar fi luat cei de la Congregatia pentru Doctrina Credintei daca ar fi avut mai mult sprijin din partea Statului?

Si nu ma pot impiedica sa nu observ acelasi fanatism indiferent de religie pentru ca, din cum scrieti, daca sunt de-ai nostri abatuti de la cale adica eretici sau apostati, putem sa-i investigam, torturam etc, dar daca nu sunt de-ai nostri, atunci incercam sa-i convertim cu frumosul. Exact ca la musulmani, un musulman apostat, crestinizat de exemplu, trebuie omorat, un crestin get-beget insa trebuie respectat (ca ceva inferior musulmanului bine-nteles) si trebuie convertit. Dovada clara ca fanatismul religios nu vine de la Dumnezeu ci de la om.

Iar eu nu inteleg care ar fi problema grava aici. La acea ora, spre deosebire de azi, daca vroiai sa traiesti intr-o tara, trebuia sa te supui regulilor ei. Iar Spania era catolica. Daca vroiai sa traiesti in Spania trebuia sa devii catolic. Daca nu, puteai parasi tara. Acei evrei nu au vrut sa paraseasca Spania, ca era loc de imbogatire acolo, asa ca le-au propus regilor ceea ce in limbajul de azi se cheama mita. Au vrut sa mituiasca si sa corupa casa regala a Spaniei. Si cine s-a opus coruptiei? Inchizitorul Sef.

BO nu este fara pata dimpotriva, are gramada de pete. Diferenta ca petele nu sunt considerate sfinte.

A cere iertare considerand in continuare ca cele facute au fost sfinte este fatarnicie. Din fericire BC a inteles ca a fost greseala de asta ma uimeste sa vad ca mai sunt oameni care venereaza greseala considerand-o sfintenie.
Vad ca nu m-ati intrebat de metoda utilizata acum in lumea musulmana si care este cea corecta de data asta. Chiar nu va intereseaza?

M-as aventura eu sa va dau un raspuns, iar domnul Dragomir ma poate completa sau corecta. Tot ceea ce afirma papa Benedict al XVI-lea de cind a devenit papa:
-interzicerea avorturilor
-interzicerea casatoriilor intre homosexuali
-interzicerea folosirii celulelor stem ca metoda terapeutica
-interzicerea divorturilor
-protejarea mediului ( poluarea mediului este in Biserica Catolica pacat)

... despre aceste lucruri imi amintesc eu. Daca vreti o lista completa, am sa ma documentez.

Nu-i chiar asa ci mai degraba seamana cu ceea ce s-a intamplat cu coptii din Egipt. Coptii erau acolo dinaintea musulmanilor, dar cu timpul musulmanii au devenit majoritari. Si cand li s-a casunat musulmanilor pe crestini simbolizati de protestantii SUA, au inceput sa-i masacreze pe coptii lor, ca doar trebuie sa se supuna majoritatii musulmane, nu? Uitand ca coptii erau mai vechi ca ei.