Aici e marea durere si ai pus punctul pe I , draga Catalin !

Excelent mesajul tau, din cate inteleg intr-un dialog ideal este cand cineva il face pe interlocutorul sau idiot, nebun, nesimtit, stupid, mascarici, etc. Iar interlocutorul ar fi bine sa radieze de fericire si sa se simta un om norocos pentru lectia de pedagogie primita. Dar nu mi se pare ceva nou, la prima discutie avuta impreuna sustineai cam aceleasi lucruri interesante. Problema e ca teoria e buna, dar practica ne cam omoara. Si ma refer si la partea cu pacea si dreptatea, din cate imi amintesc aproape toate discutiile noastre au sfarsit cu o disputa. Unul din motive era si ca nu renunti nicicum la adevarul tau si te deranjeaza o critica.
Dar am vazut ca in ultimul timp incerci sa nu mai procedezi asa si sa aplanezi o eventuala disputa, ceea ce e un lucru bun.

Am impresia ca unii s-au luat dupa articolul diac. Aniculoae, crezand ca domnia sa pledeaza in favoarea povestii cu Mos Craciun. De fapt e invers, da prima data cand l-am citti si eu am crezut ca e asa. M-a indus in eroare partea cu "De ce credem în Moş Crăciun". De fapt acolo autorul vrea sa explice de ce credem cand suntem mici, si nu de ce lumea trebuie sa creada povestea.
Parerea diaconului e exprimata in pasajul urmator: "Deci merită să scoatem în evidenţă mai mult pe Moş Crăciun decât bucuria Naşterii lui Hristos exprimată atât de frumos în colinde? Merită oare copiii noştri să creadă într-o creaţie a oamenilor sau în adevăratul Moş Crăciun, Sfântul Nicolae? Crăciunul nu trebuie limitat doar la sărbătoarea cadourilor, ci întărit cu bucuria de a cânta alături de îngeri colindele divine închinate Naşterii Fiului lui Omului, Fiului lui Dumnezeu, Domnul Nostru Iisus Hristos."

In concluzie, parerea mea e ca se poate spune povestea aceasta in diverse moduri copiilor, fara sa fie vreo problema. Si fara sa fie povestea cu un spirit care zboara si aduce personal cadouri, ca apoi sa nu mai existe.

Mos Craciun,cu tot arsenalul lui de marketing,nu cred ca poate genera fiorii pe care ii naste o poveste horror, din folclorul nostru, intitulata ,,Capra cu trei iezi".Acolo nene sursa de inspirat copii :))

Cum am mai scris, acolo e o povestire, in cazul celalalt e un personaj real (pentru copil), care interactioneaza cu copilul, se creaza un intreg univers in sufletul copilului, care tine si de spiritualitate. Iar apoi afla ca totul a fost o minciuna. Cei care isi dau seama pe parcurs probabil sunt mai putin afectati, dar unii afla dintr-o data, de la altii. Din articolele date reiese ca unii sunt afectati, bineinteles ca nu toti.

Pai nu,in povestea lui Creanga afli abia la final ca este minciuna si asta dupa urmatoarele evenimente,pe scurt.La un anumit moment al povestii lupul il mananca pe primul ied,dupa ce ii reteaza capul.Apoi,satisfacut partial si cu botul,cel mai probabil,plin de sange,cutreiera casa pana da peste al doilea.Pe acesta doar il jupoaie de viu si apoi il mananca.Negasindu-l pe al treilea ia capetele ranjite la primii doi miei si le pune-n geam.Un fel de Freddy Krueger in varianta lui Creanga.Apoi,ca sa crape inima in capra,manjeste si toti peretii cu sangele mieilor ucisi.Totul cu lux de amanunte.Deja intram in patologie criminala,sau cel mai probabil aveam de-a face cu un ucigas in serie,varianta animala.Oricum cand capra revine pune la cale un plan sicilian de razbunare cu ajutorul iedului mai mic:ceva intre Victoria Lipan si asasinate ochi pentru ochi.Il cheama pe lup la un fel de parastas(dupa scurte reflectii cu privire la plecarea mieilor la Dumnezeu-asta da minciuna teologica)si il imbuiba pe lup.Lupul cade in jeratic si incepe un dialog halucinant (cu meditatii ale caprei despre viziunea lui Dumnezeu si a ei)intre capra si ied,intr-o tabara,si lupul care ardea incet urland (descris cu lux de amanunte).La final capra si iedul nu se multumesc
sa-l arda pe lup cu incetinitorul ci il fac bucati cu bolovani si tot ce le pica-n mana.Caprele vecine cand aud de moartea lupului vin la ,,priveghi"(banuiesc ca al mieilor ucisi ca doar nu al lupului)si totul se termina intr-o ghiftuiala generala cu mancare,veselie si bautura.

Apoi,la acest moment,dupa ce copilul,insipirat in imaginatia sa de imaginile pe care le genereaza povestea,se da jos de pe tavan probabil ca va pleca direct in Legiunea Straina pt ca antrenamentul psihic i-a fost facut din frageda pruncie :)PS:autorul,intr-un acces de sadism,mentioneaza la final ca oricum nu are rost sa tragi invataminte(desi senzatiile vor ramane)pt ca totul a fost o minciuna ,,gogonata".Nu mai conteaza ca l-a pomenit si pe Dumnezeu prin ea.

E mai faina,mai crestineasca povestea scrisa de Danion Vasile: capra-iezii-si-lupul-buclucas: http://palatulpovestilor.ro/capra-ie...upul-buclucas/

"Ma bucur ca cititi acum povestea pe care am scris o. Vreau sa va spun in primul rand de ce scriu: pentru ca gura targului, care de multe ori amesteca adevarul cu minciuna, a modificat si povestea noastra. A schimbat-o intr-un vis urat. Doar stiti si voi ca, dupa ce auzi o intamplare spusa de un prieten care a auzit-o de la alt prieten care a auzit- o de la altcineva, multe amanunte s-au schimbat.
Chiar lupul, care nu stie nici sa scrie, nici sa citeasca, m-a rugat sa scriu eu povestea adevarata, ca sa afle toti cum au stat de fapt lucrurile...

....Mama m-a lasat sa termin de scris povestea, ca maine o sa mergem sa i-o citim Marelui Urs. Sa ne spuna daca e bine sau daca trebuie schimbat ceva. Ca si el s-a suparat auzind povestea in care lupul ne-a mancat si apoi a murit din cauza mamei. Astea sunt povesti. Dar povesti care l-au intristat si pe urs, asa cum ne-au intristat si pe noi. L-au intristat chiar si pe lup.
Se zice ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba. Ei bine, se pare ca lupul nostru si a schimbat si naravul, nu numai parul. Chiar daca si l-a schimbat abia dupa ce a ramas stirb.
Mai multe, nu am ce sa va spun. Oricum, lupul m-a rugat sa va transmit un mesaj: €žNu va luati dupa zvonuri. Uneori, ceilalti nu sunt chiar atat de rai cum ii vad cei din jurul lor.€ Cred ca are dreptate. Nu?"

"Povestea €žCapra cu trei iezi€ a lui Ion Creanga este, fara indoiala, una dintre cele mai cunoscute povesti din literatura romana. Totusi, pe unii copii aceasta poveste i-a intristat. Printre acestia, se numara si fiica mea cea mare, Nectaria, care mi-a spus ca nu ii place o poveste in care familia nu ramane intreaga. Aceasta idee, cat se poate de simpla, a fost cheia care m-a ajutat sa rescriu povestea caprei cu trei iezi.

Daca astazi sunt apreciate povestile cu final neasteptat, in care continutul e modificat pentru a corespunde exigentelor unui public de varsta tanara hranit cu desene animate pline de monstri si de violenta, prin textul de fata am incercat un demers invers – acela de a le oferi copiilor o poveste care, luand ce e mai frumos in scenariul original, sa ii invete ca bunatatea invinge raul, ca iertarea e mai importanta decat razbunarea.
"
Danion Vasile

Poate apuc mâine să îţi zic şi eu Scufiţa Roşie.
Nici asta nu-i normală. Şi desigur trebuie să-i modificăm scenariul.
Sau nu?

-Cel putin Scufita Rosie si bunica ei scap cu viata, sunt salvate de vanator ,happy end

Da, dar mama? Aşa se poartă un părinte?
Ce-ar zice Protecţia Copilului dacă aş trimite-o pe fiica mea singură prin pădure cu un coşuleţ la braţ?...
Iar vânătorul mi se pare un Moş camuflat.:))

Scufita Rosie are o soarta mai blanda: este prinsa,inghitita fara a fi mestecata,nu este digerata (nu incercati sa explicati asta copilului ca ramane traumatizat:) si apoi este eliberata de un vanator care taie burta lupului (un fel de baiatu rau al padurii)cu o foarfeca (ce dragut :), cautand-o initial pe bunicuta mancata (pe aceslasi sistem de nemestecat si nedigerat) dar salvand-o pe Scufita.Ulterior si pe bunicuta care era si ea tot undeva prin burta lupului.Insa dulce razbunare ! :) Pun pietre in burta lupului aflat sub anestezie(altfel nu se explica lipsa lui de reactie la taiat-umplut) care incercand sa mearga crapa de la greutatea pietrelor.Perfect logic :) PS: bunicuta,dupa aventura terifianta din stomacul animalului,ia o gura de cozonac si trage o dusca de vin si isi revine in simtiri>sfat: nu incercati asa ceva in viata de zi cu zi daca dati peste un lup.Mai nene da ce au toti cu lupul si de ce se inghesuie toti sa-si dea doctoratul in sadism in povestile in care apare nefericitul animal? :))

Cand Mos Craciun devine idol
 

Moşul creştinilor

E adevărat că, de prin secolul al IV-lea, omenirea, şi în special creştinătatea, a sărbătorit un “moş al darurilor”. Acesta este nimeni altul decât Sfântul Nicolae, cel care avea obiceiul de a lăsa milostenii, în ascuns, nevoiaşilor. Viaţa sfântului consemnează ajutorul oferit unei familii care, din cauza sărăciei, înclina să cadă în păcatul desfrâului. Pungile cu galbeni strecurate periodic de către episcopul Mirei aveau să salveze situaţia, însă “filantropul” este descoperit. Câte familii nu a ajutat însă Sfântul Nicolae fără ca minunatele fapte să fi fost consemnate? Pentru ajutorul primit în nenumărate rânduri şi graba cu care sfântul a răspuns mereu la rugăciuni, cultul său s-a răspândit în întreaga creştinătate. În amintirea dărniciei sale, părinţii şi-au mângâiat copiii cu mici daruri. Secolul marketingului l-a transformat însă pe Sfântul Nicolae într-un personaj mai puţin creştin, coborât mai degrabă din platourile de la Hollywood decât din icoană.

În uitarea ei de Dumnezeu, omenirea l-a înlocuit pe Sfântul Nicolae cu un moş păgân. În fapt, un idol pe care îl aşteptăm cu atât de multă nerăbdare tocmai când se naşte cel mai mare Dar al omenirii, însuşi Domnul Iisus Hristos. În neuitarea noastră, în decembrie, începem să forfotăm. Străzile sunt luminate, magazinele îşi umplu rafturile, iar în pieţele cetăţilor de astăzi tronează câte un brad. Copiii îşi pregătesc în avans câte o listă cu daruri; chiar şi modestă, tot listă e. Îşi creează aşteptări şi visuri alimentate de Moşul de la Hollywood. Trăiesc cu emoţie întâlnirea cu acest personaj la grădiniţă sau la şcoală. Mai apoi, peste ani, tot balonul de săpun se sparge şi micuţii prind minciuna. “Moşul sunt părinţii, toate sunt legende”. Moşul cel vesel şi frumos îmbrăcat nu există, Crăciun, cel de la Betleem, e şi el un mit. Bulversaţi de o lume a consumismului, ajungem să luptăm pentru a distinge între realitate şi marketing. Ori de câte ori punem mai mult suflet în goana după cadouri, în aşteptarea aproape pătimaşă a Moşului, să ne gândim că în fapt merităm doar o nuieluşă. Şi dacă sub bradul german nu vom găsi nici un dar, să ne îndreptăm inimile spre ieslea din Betleem, acolo unde se află cel mai frumos cadou primit de întreaga omenire. În fapt, e şi darul meu, şi al vecinului de bloc sau al celui mai uitat beduin din ţinuturile arse ale Sinaiului. E însuşi Dumnezeu, venit, aşa cum spune colindul, Mititel Înfăşăţel şi pentru care Măicuţa Sfântă n-a avut nici măcar scutecele.

A dărui e un sentiment nemaipomenit

Trăiesc de ceva vreme experienţa Crăciunului în Occident. În Marea Britanie, loc ce mi-a devenit ca trăire extrem de cunoscut, am avut dezamăgirea să descopăr copii care nu cred în naşterea lui Iisus ca Dumnezeu. Cu mare tristeţe a trebuit să realizez că pentru ei Iisus Hristos e un personaj istoric şi oarecum enigmatic. La vremea copilăriei, am scotocit ani

de-a rândul casa mamei pentru a găsi darurile de Crăciun cu mult timp înainte. De multe ori, mi-am stricat singură surpriza. E uimitor să întâlnesc în Londra copii de 10 anişori care încă mai cred cu tărie în existenţa unui moş extrem de darnic, cu puteri magice. Copiii îşi pun dorinţe şi se roagă acestui moş. Am întâlnit chiar şi adulţi care au cerut de la Moş Crăciun un an mai bun, fără şocuri economice sau chiar l-au rugat să aducă sănătate. Occidentalii, fără tendinţă de generalizare, îşi îndreaptă oarecum busola într-o direcţie ce nu aduce decât efemer. Dincolo de toate însă, a dărui e un sentiment nemaipomenit pe care l-au experimentat mai toţi sfinţii Ortodoxiei. Însă, cum recent îmi spunea un părinte grec, trebuie să fim atenţi în numele cui o facem.

Împărtăşesc opinia dvs., apreciez ce aţi scris, în întregime.
Aş voi să adaug doar un amănunt: deşi nu se cunoaşte aceasta de către toţi (de ce oare? că nu e nici un secret), copiii trec în dezvoltarea lor mintală prin etapa numită "a gândirii magice". Cu tot ce înseamnă aceasta, nu mai detaliez că se cam ştie, cel puţin în mare.
Acum însă: copilul magic dinlăuntrul nostru nu dispare nici la vârste mai înaintate. El rămâne funcţional şi acoperă conduita noastră subiectivă şi comportamentală (behavior) atunci când se iveşte un oarecare stimul declanşator (un gând, o amintire, o imagine, un miros, un sunet, o lumină). Indiferent de vârstă, sex, religie, IQ, caracter, profesie ori experienţă de viaţă, fiecare om poate trece imediat pe un mod de funcţionare din copilul magic, dacă i se oferă un anumit stimul specific. Or, în perioada sărbătorilor, aşa cum sunt ele în zilele noastre (se şi spune, culmea, în media "să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de iarnă"), e foarte uşor ca un adult, iar nu doar un copil, să intre imediat în starea de funcţionare a copilului magic dinlăuntrul lui. În acest caz gândeşte ca un copil de acea vârstă (când funcţiona gândirea magică), simte ca un copil, voieşte ca un copil, acţionează ca un copil, crede ca un copil. Practic a devenit un copil (desconsiderînd, pentru o vreme realitatea lui de adult). Dacă nu reuşeşte direct, se ajută cu niscaiva droguri - de la ţigări şi alcool, la chestii mai tari. Aţi remarcat, nu?

Că se întâmplă aşa eu nu am nici o îndoială. Am văzut această culisare de pe adultul realităţii pe copilul magic interior de prea multe ori ca să mai am vreun dubiu. Singura problemă e dacă acest fenomen de regresie infantilă este benefic sau nu, este îngrijorător în vreun plan etc. Aici de fapt ne şi deosebim în opinii, noi forumiştii.

Personal eu cred că ne putem permite luxul, când şi când, de a ne copilări, fie şi la modul copilului magic. Doar să ne dăm seama de asta! Să fiu lucid, adică, atunci când mă las dus de "magia sărbătorilor de iarnă" şi să nu mă cufund cu totul într-un mod infantil de a fi.

Frumoase sunt clipele de "magie" din jurul Crăciunului, fiecare îşi bucură copilul interior cu aceste prilejuri. Dar nu e nici o legătură între aceste fenomene de regresie infantilă, plăcute şi alinătoare pentru psihologia omului sufletesc (cum pesemne suntem fiecare), şi minunea tainelor duhovniceşti care alcătuiesc Sărbătoarea Naşterii Domnului.

Putem fi copii, ok, putem fi cufundaţi în "magie", putem aduce pe Moşul acasă lângă brad, pe sub brad şi chiar în vârful bradului, pe horn ori pe la ferestre
şi totodată bine este
să ne ridicăm cugetul şi toate simţămintele către Hristos,
pentru a nu rămâne doar adulţi în straie de copii ci pentru a ridica până şi copilul din noi în haina lui Hristos, în îmbrăţişarea Lui!

Mos Craciun - o iluzie scurta cu gust amar - pr. Gheorghe Anitulesei:

https://www.youtube.com/watch?v=TmKtjMXmRGA

Toti oamenii au nevoie de magie, de o realitate nemateriala. Doar ca aceasta chiar exista si nu trebuie inventata, iar crestinii o cunosc. In America au creat o poveste magica imaginara pentru ca deja aveau o societate materialista, golita de magia lumii spirituale (se spune ca autorul povestii s-a inspirat chiar si religiile nordice). In opinia mea exista trei tipuri de magie, de spiritualitate. Prima este realitatea crestina, cu lumea ingerilor Dumnezeu. A doua este lumea din spiritualitate pagana, cu mituri si zei in spatele carora sunt ingerii cazuti. A treia este o lume imaginara, creata de atei ca o alternativa la lumea materiala pe care o cunosc. Povestile SF pentru adulti, iar pentru copii povesti de genul Mos Craciun.

"trei tipuri de magie" trebuie puse intre ghilimele,ortodoxia nu are nimic de a face cu nici o forma de magie,e impotriva magiei si vrajitoriei de orice fel.

Da, lume magica e mai bine spus, se intelege din context.

-eu nu as folosi cuvantul magic in nici un context crestin,se poate vorbi de lumea sufletului,o lume nemateriala,duhovniceasca,a harului...

Subscriu. Nimic din cele bisericeşti nu sunt magie. Viaţa duhovnicească nu e magică, dimpotrivă, este simplă şi tot mai realistă pe măsură ce creştinul progresează în despătimire şi se micşorează pe sine, smerindu-se.
Poate că vedeniile oamenilor duhovniceşti sunt magie? Nu, categoric nu. E un alt fenomen, de deschidere a ochilor duhovniceşti spre o descoperire dumnezeiască.

Am folosit acel cuvant pentru a se potrivi cu cuvantul folosit lui Cezar, dupa vrigula vezi ca am pus spiritualitate. Cuvantul asta l-am gasit, daca vrei pune tu alt cuvant. Nu, nu se intelege altceva pentru ca am specificat ca alta forma e din paganism, deci am facut delimitarea. Am pus acel cuvant pentru ca am mai scris inainte un mesaj asemanator, dar daca n-am scris in termenii lui Mos Craciun (adica magie) m-am gandit ca n-a fost receptat. Important era sensul mesajului, nu sa vorbim zece pagini despre un cuvant.

Aud in multe imprejurari expresia: "Eu nu mai cred demult in mos Craciun!" Si e atata orgoliu in ochii acelei persoane incat nu poti sa nu-l compatimesti, desi el prin modul cum isi nuanteaza vorbele, radiaza de fericire ca te poate umili.
Dincolo de orice speculatii mai mult sau mai putin filozofice, Dumnezeu oranduieste (nu doar ingaduie) spiritului "Mos Craciun" (nu duhului, fantomei, ci chiar magiei in sine) sa poata avea loc acolo unde gaseste caldura sufleteasca.
Am doi baieti, acum indeajuns de mari sa inteleaga harul si voia lui Dumnezeu. Cel mic, avea 13 ani cand a primit magia in toata splendoarea ei, in timp ce cel mare (15 ani atunci) nu mai intelegea nimic. De fiecare data se straduiau pe cat le statea in putinta sa ne surprinda cand punem darurile, sau cotrobaiau peste tot inainte, acolo unde s-ar putea ascunde asa minunatii. Daca nu reuseau sa gaseasca, nu era meritul nostru, al parintilor, ci voia lui Dumnezeu. Atunci s-au inteles amandoi sa nu adoarma. Mai incercasera si cu ani in urma, dar fara succes. Am impodobit cu totii bradul si au ramas langa noi pana tarziu, cand au plecat in camera lor, lasand usa deschisa si ramanand atenti la orice miscare... deosebita. Atunci cel mic, aparea brusc in cadrul usii sa vada ce se intampla. Dar noi, desi nu ne straduiam in mod deosebit, lasam totul in voia lui Dumnezeu. Incet, incet, am reusit sa adunam cadourile gata impachetate de prin locurile unde erau puse cu cateva ore mai devreme cand ei mai erau cu colinda. Un alt amanunt important ar fi acela prin care am lasat "hazardul" sa aleaga locul in care vom amplasa bradul, iar "hazardul"... a vrut ca acest loc sa fie in dormitorul nostru, fara sa existe obiectii sau comentarii, intrucat nu hotarase niciunul dintre noi, asta. Dar cum era doua sau trei noaptea, si 'al mic continua sa se infatiseze in cadrul usii sa vada noutatile, ne gandeam ca de data asta nu vom mai reusi. "Cum o vrea Dumnezeu!", am zis. Ne-am culcat si noi pe la trei in noapte, desi la drept vorbind... nu dormea nimeni. Pe la patru, m-am ridicat incet si am pus sub brad o parte din cadouri, dar ceva mi-a spus sa nu le pun inca pe cele mai mari (o chitara, si alte cateva asemenea). Pe la 4,30, 'al mic vine si se baga intre noi spunand ca nu poate adormi, acolo si ca vrea sa ramana langa noi. Cum de nu a vazut cadourile de sub brad, n-am sa inteleg niciodata, desi venise de atatea ori cu ochii atintiti acolo. Nu stiu daca a reusit sa adoarma, dar era atent la orice misca in jurul lui. Pe la cinci, un sofer matinal cu o masina silentioasa, a intors in fata ferestrelor noastre. Stopurile rosii au luminat tavanul, fara sa se auda niciun zgomot. Zambind unui gand, am spus incet: "Ai vazut si tu lumina rosie?" Fara sa raspunda, s-a ridicat brusc si a privit sub brad unde erau asezate pachetele lucioase cu panglici si fundite, apoi a izbucnit spontan: "Daca mai spune cineva ca nu exista Mos Craciun, ma iau cu el de gat!" Apoi a zbughit-o sa-l aduca si pe fratele mai mare, suficient pentru mine sa asez si chitara pe fotoliul de langa brad, si celelalte pachete mai mari, mai in spate, dupa care sa ma asez in pat, prefacandu-ma somnoros.
Pentru acea "magie", i-am multumit lui Dumnezeu din toata inima mea, chiar daca cineva ma condamna spunand ca sunt deja mari si rad ceilalti copii de ei. Pozitia noastra era simpla: nu va laudati si nu va certati. Sa va fie mila de cei care au pierdut ceea ce voi inca mai aveti!
Totusi, dupa cateva saptamani, le-am spus ceea ce nu mai putea fi amanant, dar in acea forma incat sa inteleaga ca, toti parintii isi iubesc copiii, dar Dumnezeu prelungeste "magia" acolo unde crede El de cuviinta!

.........:) Frumoasă întâmplare, Moshule.
Cam aşa ne-am descurcat şi noi anul acesta, a fost amuzant. E ca un joc, de fiecare dată, şi îl reluăm cu plăcere. Apoi ne întoarcem la ale noastre...

Intradevar minunate clipe.Un cadou deosebit,o chitara,intr-o lume a gadget-urilor.Sa dea Dumnezeu sa mentineti acest spirit al bucuriei frumoase in cadrul familiei,de apreciat ca ati avut bunatatea sa impartasiti celor de pe acest forum ceva din viata dvs,o traire alaturi de cei dragi.

Cred ca asta face parte tot din povestea cu Mos Craciun. Dar am observat ca e invers, cei ce spun de Mos au un aer de superioritate, ei se considera buni, cu suflet de copil, doar ei traiesc cu adevarat spiritul sarbatorilor. In timp ce ceilalti sunt idioti, nebuni, fara suflet, etc.
Ma si gandesc ce tragedie pe copiii care au trait pana in sec. XX, cand s-a raspandit povestea cu Mosul. Cum au putut sa traiasca fara Mos Craciun? Ei de Craciun il sarbatoareau doar pe Iisus, cat de trista era copilaria lor. Si totusi au fost atatia sfinti, desi copilaria lor a fost mutilata de inexistenta lui Mos Craciun. Azi se spune ca nu se poate copilarie fara Mos si copilul va fi marcat pe viata daca nu crede in Mos.
Mancam azi o felie de mamaliga si ma gandeam ce gust bun avea la tara, fata de malaiul acesta curatat. La fel si painea de casa (noroc ca am gasit paine de casa cu cartofi, care e in zona noastra), fata de painea fara prea mult gust. Si legumele fara gust, sau alimentele cu arome artificiale. La toate astea se poate adauga Coca-Cola sau Pepsi, care sunt apa cu arome. Si, de ce nu, tot ceva artifical, povestea cu Mos Craciun, care intregeste tabloul.

Splendid spus, Cataline, la nivel de pamflet.
Colegii Moshu si Ioan Cezar trebuie sa inteleaga ca nimeni sanatos la cap nu e impotriva jocurilor/gindirii "magice"/imaginatiei copilariei, ci impotriva ofensivei agresive, deopotriva de marketing si de substitutie mistica, a povestii cu "Mos Craciun".
Ieri si BO si BC i-au cinstit pe primii martiri, cei 14000 prunci barbatesti ucisi de Irod. Pe asta si altele de acest fel trebuie sa ne concentram, nu pe intretinerea unor mituri. Era traumatizat copilul ortodox, catolic, protestant, pri sec. XVI-XVIII, ca nu exista "Mosu'"?! Aiurea; bucuria era a mersului la biserica, fiecare in comunitatea sa si dupa credinta sa, si apoi a primirii Euharistiei si apoi a cadourilor acasa. Nu e mai normal ca un copil sa stie ca primeste cadouri de la parintii iubitori?! Parintii sunt reali. Da, e normal sa se poata spune povesti de catre parinti, se pot deghiza in mos, etc.
Adica nu "Mos Craciun" e problema, ci intensitatea actuala a povestii, care e sufocanta, aproape la nivel de cult.

O postare extrem de pertinenta si la obiect !

Bine Theo, păi pentru tine cultul e sufocant? Sau chiar mai mult?....
În acest caz, te înţeleg. Altfel nu.

P.S. Vezi că în vecinătatea cultului se află ...cultura. Să nu te trezeşti sufocat şi de asta, într-o bună zi...
P.P.S. Ai grijă că un virus ţi-a intrat în mesaj şi ţi l-a modificat. Poate găseşti un doctor pentru maladiile astea informatice, ca să nu ţi se mai modifice postările fără voia ta. Chestie de libertate personală şi respect, dacă ţii la aşa ceva...

Un articol semnat chiar de Adminul acestui site :
 

:

Mos Nicolae - adevaratul Mos Craciun

Spunem despre ceva ca exista, doar daca este vazut. Mosul Nicolae, spre deosebire de Mos Craciun, nu se arata niciodata. Poate de aceea credem mai mult in Mos Craciun. Insa, Mos Craciun imbracat in vesmant rosu, avand barba si calatorind cu ajutorul renilor, a fost inventat la inceputul secolului XX. Numele de Santa Claus (Mos Craciun) provine din termenul olandez Sinterkloos - Sfantul Nicolae. Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii, este Sfantul Nicolae. El nu este un personaj mitologic. A fost arhiepiscopul Mirei, o localitate din vechea Licia, in Asia Mica si a pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos, erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate. A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.
Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.
Dar nu prin aceasta fapta a ajuns Sfantul Nicolae intruchiparea darniciei lui Dumnezeu. Potrivit traditiei, Sfantul Nicolae a aflat intr-o zi, ca un tata din cetatea Mira, de durere ca este lipsit de ajutor in a-si marita fiicele, dorea sa le ia zilele si apoi sa-si puna capat acestei vieti. Miscat de durerea tatalui si ingrijorat de soarta fetelor, Sfantul Nicolae a poruncit slugilor sale sa ia cateva pungi cu galbeni si sa le strecoare in casa acelei familii. De atunci si pana in zilele noastre, in fiecare noapte a Sfantului Nicolae, cei dragi si in special copiii primesc daruri de la Sfantul Nicolae.
Daca nu primim daruri, afirmam ca Sfantul Nicolae nu exista sau ca nu a reusit sa treaca pe la noi. Trebuie sa invatam ca sunt si altfel de daruri care aduc o bucurie mai mare decat cadourile din incaltari. Daruieste si astazi Sfantul. Dar isi pune darurile numai acolo unde omul ii face loc: in incaltari sau in inima.
Adrian Cocosila

Acum am observat; eram logat, dar nu in fata computerului. Pe cinstea mea, daca unii dintre cei de aici sunt adulti pe bune; modifica textul altora, casa isi duca razboaiele lor personale.
Cristiboss, cum iti scrisei si pe privat, la mine marlania e o exuvie; e mai bine sa pari badaran, decat sa fii vulnerabil; insa pariez ca esti in Leu; ai un orgoliu enorm, si o impulsivitate pe masura.
Nu ca Ioan Cezar nu ar scapa din cand in cand cate o perla de atitudine. Dar, ce observ, e ca ai intodeauna un spirit de lider justitiar. :)) Recunosc, nici eu nu ma opresc in a scrie printre rinduri ca, de fapt, tare mi-ar conveni nimicirea reciproca, si fizica si ideatica, a tuturor religiilor si filosofiilor, si ideologiilor, ca sa stam odata linistiti, fara "iluminati", "profeti", "ideologi", "scientisti", care distrug natura si pervertesc omul cu polutiile lor mentale.
Sincer, o lume detehnologizata, si fara clase, in care toti suntem iar putini, vanatori/pescari/culegatori/cultivatori, si suntem iar in genunchi, speriati, in fata Creatorului, si bratului Sau, Natura, cu un minimum de dogme, si mai ales fara aglutinari majore de populatie si vartejuri de idei in capete si ambitii in inima, ar fi exact in ce cred, de fapt.
Acum? uite, la obiect, ma uit la voi/noi toti: vartejul "aliantelor" si "mezaliantelor", ironiilor, lingusirilor, magariilor pe forum, care ne cuprinde pe toti, oameni cica seriosi, unii cu urmasi de varsta mea.
No, iar imi vine sa o zic in stilul vecinilor mei de la Parazitii, si cu greu ma opresc.
Nu va puteti/ne putem opri?!
Va dati seama ca infectii aia de psihologi ai sereiului sau eneseiului, sau siaeului, sau altor gunoaie de organizatii oculte sau militaroase (pentru mine, insasi ideea de organizatie e un gunoi, fie-mi iertata precizarea) se prapadesc de ras, vazand ca derbedeul de gimnaziu din oricare din noi e mai degraba o larva intepenita ca neotenica, decat o saminta care rodit glorios un arbore implinit.
Si unii ca anumiti dintre noi sa apere o credinta, oricare e ea?
Uite, de aia prefer sa fiu undeva prin preajma sedevacantismului, ca sa nu ma aglutinez cuminte sub acoperisul nu stiu carui grup, intretinind idiotenia asta sociala, care nu lasa copilul rautacios din noi sa intimpine alchimia implinirii adulte, ci sa ramaina acolo, un vesnic carcotas individual.
Habar nu am de psihologia-pe-bune, ca maestrul Ioan Cezar; probabil ca, strict stiintific, ce am scris e de tot rasul. Dar merg mult pe empiric, si asta e ce simt si vad, si nu imi place.
Pe onoarea mea, parca as fi in cincea, cu formari si dezbinari de gasti, cu batai si meciuri dupa ore, cu vamuirile date de larvele tuciuriilor, ce ne asteptau afara, etc. Doar ca, de fapt, vremurile de acum sunt chiar dezastruoase, iar aici nu e lumea copialriei, ci un forum cu pretentii, dar care e plin de postari bizare si oglindeste trairi de tot rasul.
Dixit!
P. S. Mi-e lene sa editez textul, ca sa elimin greselile de tastare. Editati-va voi comportamentul, care se simte cu Lucillia sp. pe devla.

Citat valabil . . . :
 

Ca sa-ti fac pe plac am sa-ti citez exact din "autor":36::

http://www.crestinortodox.ro/forum/i...ine=1408156633 Ioan_Cezar http://www.crestinortodox.ro/forum/i...er_offline.gif
Senior Member
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 738


http://www.crestinortodox.ro/forum/i...cons/icon1.gif


Vă rog ca pe viitor să nu mai vorbiţi în numele meu, dacă nu mi-am dat acordul în prealabil.

OK, Cristiboss, bun si asa. E in regula. Totusi, pot intreba public: fratia ta si prof. Cezar erati prieteni buni. Ce se intimpla cu razboiul asta? No, toti trecem prin momente neplacute spre oribile chiar, dar nu cei de pe forum sunt de vina, ca sa i folosim pe post de saci de box psihic. Nu eu, Mihnea sau Ioan Cezar suntem de vina pentru problemele lui Mihailc, sau pentru ca fratia ta si Ioan Cezar dadurati la recycle bin o veche prietenie.
Bine, in cazul lui Mihail si eu recunosc ca am vina de a ura adinc grupul din jurul revistei 22, si tot ce este autointitulat "societate civila" in tara asta, si care musteste de un pro-occidentalism desantat, manifestind o pauperofobie vecina cu rasismul social, asa ca un tip care vorbeste chiar mei neinteligibil-elitist decat Plesu a devenit, la primul confilict, triggerul revarsarii urii mele impotriva elitelor-care-vorbesc-(chipurile) frumos.
On-topic: pana la urma, orice copil normal isi da seama ca santa claus e "just a marketing myth", ca sa ma exprim in golaneasca limba a trupelor imperialiste de ocupatie, care ne-au adus numai "bunatati", de la Periplaneta sp. la Coke si de la exploatarea gazelor de sist la sufocante sarbatori pagane gen halouin sau velantainsdei.
Evident, la 12 ani stiam ca sunt ai mei, in special maica-mea, responsabili cu cadourile de Craciun. Asa l-am bagat pe mosul obez in rosu in folderul mental unde este si harap alb.

Prof. Ioan Cezar, da, pentru mine cultul e sufocant, chiar plicticos. De aia nu prea merg la Liturgii, pentru ca ma plictisesc acolo, dupa cum ma dezgust la petreceri. Prefer mersul in natura, in locul aglutinarii cu scumpii nostri semeni, nu conteaza daca sub stindardul crucii sau al licorii. Nu am sa inteleg vreodata ideea de a avea o credinta, adica de a vedea doar partea buna a acelei credinte, indeosbi privind istoria genezei si expnasiunii, deseori si impunerii ei in lume.
Vocatia mea este aceea de a iesi intotdeauna din rind. In comunism nu imi placea monolitul ideologic, in Biserica monolitul mistic.
Chestia cu Mos Craciun e periculos de aproape de mijlocul drumului dintre "recomandabil" si "obligatoriu", mai ales in societatea consumerista, la fel de nechestionabila ca puterea blestemata a corporatiilor sau manifestarea si mai blestemata a sua/nato. In consecinta, e ceva ce privesc din start cu un scepticism colorat din ce in ce mai des cu tuse de ura defensiva.

Diferenţa fiind că Harap-Alb nu vine tainic să îţi aducă în dar vreo săbioară, vreun căluţ sau, mai ştii, vreun forum devirusat. Pe când Moşul vine, din când în când. Fie şi prin intermediul oamenilor!

P.S. Cred că îţi imaginezi că nu agreez nici eu modul cum unii oameni profită (veşnic obicei omenesc) de simţămintele altor oameni, abuzînd de moment şi transformînd o sărbătoare a bucuriei inocente în ordinarul speculei.
Zicea, parcă, Preda într-un roman ("Delirul"? - nu mai ştiu...) că la români prea e totul de vânzare... Sau Mateiu, în "Craii..."?
Acum putem generaliza, întrucât e limpede că oriunde pe glob parcă totul a devenit de vânzare. Chiar şi onoarea, chiar şi bunul simţ, chiar şi minima moralitate.
Patima, oricare ar fi ea, stâlceşte caracterul omului făcîndu-l de nerecunoscut ca om. Cum oare cred unii că Împărăţia Cerurilor este deschisă şi celor sluţiţi de propria răutate, eu nu pot pricepe. Mă mai gândesc.
Şi, acum sigur fiind de autor, scria Marin Preda că în nici un caz nu reuşeşte să înţeleagă cum e posibil ca un om să urască pe un alt om. Atribuia sentimentul de ură înverşunată fiinţelor dezumanizate - asta desigur în contextul analizelor sale amare privind comunismul. Crezi că un comunist (nu neapărat un securist, că aici întrebarea e retorică) mai poate deveni altceva în timpul vieţii lui? Indiferent sub ce mască se piteşte.

Adevarat : : " patima oricare ar fi ea stalceste pe om ":

cezar_ioan http://www.crestinortodox.ro/forum/i...er_offline.gif
Banned
Data înregistrării: 16.11.2012
Locaţie: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.949


http://www.crestinortodox.ro/forum/i...cons/icon1.gif
Citat:
În prealabil postat de aubergine http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Ar fi extrem de folositor si realist daca nu v-ati mai gandi ca toti cei care nu sunt interesati sa mearga la psiholog, sau nu au o parere buna despre psihologi sunt neaparat niste ignoranti manelisti scuipatori de seminte si sa nu mai luati totul atat de personal.

Trebuie sa invatati sa ii respectati si pe ceilalti, sa nu ii jigniti si sa acceptati faptul ca exista si oameni care nu gandesc ca d-voastra. Nu trebuie sa sariti in sus ca oamenii sunt ignoranti , daca merg doar la preot si nu frecventeaza psihologul si daca o au parere proprie bine intemeiata legata de acest lucru.

Ce incredere se poate avea intr-o stiinta aparuta in secolul 19, la fel ca majoritatea religiilor sectarilor, din care se scot bani frumosi in occident si la care apeleaza dupa cum am vazut vedetele cu bani, fara nici o credinta in Dumnezeu, doar pentru ca e la moda sa ai psihologul tau care te jupoaie de bani!

Romanii normali nu au bani destui pentru psiholog, multi au experiente neplacute, si in fond daca ai preot de ce ai mai avea nevoie de psiholog?

La psiholog sa se duca ateii, pentru ca oricum un crestin ce ar avea de invatat de la un psiholog cu conceptie ateista? Mai mult i-ar strica, daca toti sunt asa de subiectivi ca d-voastra!

Proasto, mulţumeşte Domnului că ai ocazia să îţi târâi ţurloaiele pe stradă, ok?

Dragă Teo, nu voi obosi să îţi repet, cu nădejde prietenească, ceea ce ţi-am tot zis mereu: tu îţi centrezi ochii minţii doar pe ideologie (răspândită de falşii creştini, creaţia lor de neputincioşi, de falşi credincioşi) şi, din acest motiv, scapi miezul Bisericii, Care este Duh. Acest Duh se exprimă în cultul nostru creştin, care nu are sens decât în comuniune frăţească, între oameni. Înţelege te rog că o stare de spirit, poftim, pentru a fi împărtăşită, trebuie să folosească un limbaj omenesc şi să aibă loc între oameni. Altfel nu ajunge de la om la om, de la persoană la persoană, de la Persoane la persoane. În cazul Bisericii, acest limbaj, prin care Spiritul Dumnezeiesc comunică cu spiritul nostru, şi prin care noi ne menţinem ca mădulare ale unui singur întreg, este cultul. Opera aceasta gigantică şi minunată care este cultul creştin nu e altceva decât rodul comunicării şi comuniunii dintre Dumnezeu şi oameni şi dintre oameni. Firesc ar fi ca noi, cei care râvnim la o viaţă frumoasă şi veşnică, să pătrundem în Duhul acestui cult, pentru a gusta din taina sfântă a relaţiei concrete dintre Dumnezeu şi noi, oamenii. Pentru a fi vii, în definitiv. Nu se poate să Îl iubim pe Dumnezeu şi totodată să ne repugne părtăşia cu oamenii. E formulat clar în Porunca Dumnezeiască a Iubirii.

Indiferent ce ţi-au făcut oamenii, indiferent cât te-au rănit, indiferent câţi nesimţiţi şi-au bătut joc de sensibilitatea ta, tu ai putinţa şi datoria să îţi păstrezi încrederea în oameni şi omenitate. Pentru că altfel îţi sapi încrederea în propria ta omenitate.

Deci lasă ideologiile. Ignoră-le. Ele sunt cel mult piedicile care stânjenesc, ca nişte văluri, vederea frumuseţii ascunse.

Diferenta dintre teorie si practica :
 

cezar_ioan http://www.crestinortodox.ro/forum/i...er_offline.gif
Banned
Data înregistrării: 16.11.2012
Locaţie: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.949


http://www.crestinortodox.ro/forum/i...cons/icon1.gif
Citat:
În prealabil postat de ovidiu b. http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Eu vă rog să meditați la frumoasele amintiri din copilărie ale lui Ion Creangă. Măi fraților, noi chiar o luăm razna cu știința asta a pedagogiei, a psihologiei etc...Bătaia primită de copil de la părinte e sfântă, nu aceea brutală și repetată la cea mai mică greșeală a copilului, ci aceea aplicată cu dragoste și dicernământ la momentul potrivit.

Bre, matale oricum eşti un handicapat.
Mai mult decât mila pe care cu generozitate ţi-am arătat-o luni la rând, ce tot voieşti?
Dormi în pătuţ, cu halucinaţia bietului tău psihotic preferat, în braţe!
La psihoticul legendar numit A. B. mă refer, nu-ţi e clar?
Handilăule!!!!!!!!

Nu pricep pentru ce scoți de la naftalină păcatele omului; cu atât mai mult cu cât a fost pedepsit (bannat) pentru ele.

Nu scot la naftalina , ci doresc sa arat ca "schimbarile " in bine n-au sosit , ci din potriva !
Un om inteligent si smerit stie sa taca , si atunci toate cele rele se vor aplana , dar ura acestui individ nu are margini , clocoteste in el , spumega continuu !
Te invit sa citesti cu atentie ultimele lui mesaje si o sa-ti dai seama ca am dreptate !

Ceea ce vezi în aproapele şi ceea ce vrei să demonstrezi e de fapt în tine.

Se vede ca Ovidiu e un ucenic al parintelui Arsenie Boca: a spus totul intr-o singura fraza. Si el s-a certat cu Ioan Cezar, dar a stiut sa treaca peste cele rele ale trecutului, si sa le spele, ca acelea bune sa se adune. Iata nobletea unui ucenic de mare duhovnic!
Propun inchiderea topicului, daca nu a forumului.