Eretic este cel care a modificat adevarurile de credinta ortodoxa. Ceea ce nu iti este strain. Ai inteles foarte bine ce vreau sa spun dar vrei in continuare sa persisti in acersta atitudine intoleranta fata de oameni.
Viermele ereziei chiar nu m-a muscat de loc ,pentru unii pot fi considerata chiar habotnica .
Un lucru iti spun ,chiar daca spui ca esti corect, tulburarea te-a cuprins ori Hristos spune "Pacea mea v-o dau voua"
Tu ai sacrificat dragostea pentru adevar ,dar noi trebuie sa pasim pe calea de mijloc ,nici adevarul pt dragoste nu trebuie sacrificat nici ce faci tu nu este bine.
E pacat pt ca suntem in post.

Aia sunt multi. Si multi necunoscuti. Stand in intuneric nu se face soare ...

http://www.somegif.com/gifs/1359642214379252821.GIF

N-ai cum a iubesti un om cand tu urasti credinta omului respctiv. Asa ca tot omul se aunge a fi urat. Daca ii urasti ereziile, nu poti vorbi cu omul respectiv, daca nu vorbesti cu omul respectiv, aia chiar nu e nici pe departe iubire. In cel mai bun caz denota indiferenta, in cel mai rau caz, ura.
Iubirea adevarata e neconditionata. Or, in cazul de fata, practic iubirea e conditionata de credinta/religie => nu e iubire. Simplu.

Dar despre a iubi pe păcătos, dar a-i urî păcatele, ce părere ai? Este imposibil?

Nu prea e posibil nici asta.

Dar sa nu comparam pacatele (mai ales cele grave, gen crime, hotii, avorturi etc.) cu faptul ca omu' ala pur si simplu crede diferit fata de crezi tu. In cele mai multe cazuri, cei de alte religii s-au nascut in acea religie, au fost crescuti in acea religie si, la fel ca noi, ei cred ca religia lor e cea Adevarata (exceptiile sunt cei care isi schimba religia cand edvin adulti).

Toata lumea se ia ca celalalte credinte/religii/confesiuni au schimbat ceva fata de ortodoxie, dar...in 2000 si ceva de ani, nu prea cred ca totul la ortodoxie a ramas nechimbat. Ar fi multe de vorbit pe tema asta, dar nu ae rost, pentru ca oricum pentru mine nu conteaza daca un om e ortodox sau penticostal sau ce o fi, atata timp cat nu are insista cu pretentia sa cred in ce crede el.

Fiecare cu părerile noastre.

Dacă e să fim cinstiţi, am recunoaşte că noi ne iubim necondiţionat doar pe noi înşine. În rest, inventăm sau preluăm de la alţii tot felul de pretexte să-i ţinem pe ceilalţi departe de inima noastră. Urâm păcatul aproapelui, dar iubim cu străşnicie păcatele şi limitele proprii, le idolatrizăm chiar, considerându-le "mărci înregistrate" ale personalităţii noastre.

Corinusha utilizează cam des clişeele preferate ale umanismului postmodern, confundând iubirea cu sentimentul de toleranţă extinsă care e de fapt o formă de apărare, prin apelul tacit la reciprocitate, a propriului intolerabil.
Nu spui "iubesc necondiţionat" decât atunci când vrei să fii iubită necondiţionat, ştiindu-te vulnerabilă şi incapabilă să treci cu succes un filtru riguros al calităţilor reale.

Este specific iubirii să condiționeze? Dacă îl iubim pe celălalt pentru calitățile lui îl iubim, oare, cu adevărat? Sau iubim ceea ce ne oferă și, prin urmare, pe noi înșine?
Câți, oare, se vor dovedi vrednici de iubit dacă-i vom trece prin filtre riguroase? Poate tocmai pentru că procedăm așa suntem atât de singuri.

Mihail, ai tu dreptate. Neconditionat nu ne iubim decat pe noi insine... De fapt, nici pe noi insine nu ne iubim intotdeauna neconditionat. Niciodata nu ati simntiti ca va detestati din anumite motive si ca trebuie sa scimbati x sau y lucru ca sa puteti fi din nou ok cu persoana proprie? Eu am patit-o.

Nu stiu ce cliseu umanist postmodern o fi felul in care gandesc; nu cunosc curentul in sine si nu l-am studiat. E pur si simplu ce gandesc si cum vad EU lucrurile.

Dar e o aberatie sa zici: "iubesc omul, dar urasc ce face (pacatele, comportamentul pacatos)". E un nonsens fraza in sine... Poti sa zici ca "il plac pe omul asta" sau "iubesc x, y, z la omul asta, desi nu imi place a, b, c la el".

A iubi omul, urând în același timp păcatele sale, este un sfat al unor părinți/ sfinți...

De-aia am reamintit ideea. Nu e nimeni fără păcat, deci cred că ar trebui să ne iubim semenii, dar să încercăm să renunțăm la păcate... poate ajutându-ne unii pe alții în acest sens... dacă vrem și reușim să fim deschiși și constructivi, nu să ne găsim scuze sau să încercăm să-l băgăm pe celălalt în tiparele proprii.

În același timp, ne spunea un părinte, noi nu prea știm să iubim. Apoi, a iubi nu înseamnă neapărat să îl iei pe celălalt acasă.... Fiecare avem limite și nu sunt pentru a le forța... ele ar putea fi depășite în timp, cu bunăvoință, conștientizare, voință, ajutor...

Cred că poți să-l iubești în pofida păcatelor lui, pe care le detești. Asta ar fi iubirea adevărată, consider. Vezi că păcatul, viciul, îl distruge mai ales pe el și îl detești, însă pe el îl iubești sau îți este milă, îl vrei mântuit, eliberat de ceea ce-l distruge.
Să zicem că ai un prieten alcoolic și fumător. Se autodistruge, își pierde serviciul, sănătatea, își distruge familia, ajunge în stradă, trăind pe apucate. Nu-l iubești urând păcatul lui?

E specific iubirii să fie pur şi simplu, atunci când această înfiinţare este posibilă. Şi nu mai stai atunci să calculezi dacă e condiţionată sau necondiţionată, se hrăneşte din calităţi sau din absenţa noncalităţilor, că e o achiziţie a ego-ului sau o emanaţie a unei simţiri purificate de orice interes meschin. Te bucuri de ea şi o faci să crească în Duhul Sfânt. Cred că în viaţa duhovnicească trebuie să fim realişti, deci oneşti şi să pornim de la ceea ce suntem nu să ne văicărim gândindu-ne la ceea ce ne-ar place nouă să fim.

Cred că visați fluturași colorați.

Uite ce ne învață Părintelui Cleopa:

„ Când este vorba să-l ajuţi pe fratele tău, ajuţi pe orice om din lume, e în boală, se îneacă dă-I mâna, e în primejdie ajută-l, dar când este vorba de credinţă îl urăşticăci ei sectarii urăsc adevărul. Hristos a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!”. Iar în psalmul 138 se spune: “Pe cei ce Te urăsc pe Tine, I-am urât” şi zice Psalmul: “Cu ură desăvârşită I-am urât pe ei, căci neprieteni mi s-au făcut mie”. Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-I iubim. In privinţa credinţei nu discutăm, îi spui aşa: “Mai, eu discut cu tine cel mult odată, de două ori, pe urmă îmi eşti păgân şi vameş!”

Înțelegeți acum că iubirismele colorate și dulcege nu-și au locul când e vorba de erezie?

Părintele Cleopa ne poruncește așa: „îl urăști”.
Pe el, ereticul. Nu doar erezia lui cum încearcă unii să răstălmăcească spre a lor pierzare.

Părintele Cleopa ne poruncește așa: Pentru că ei urăsc adevărul n-avem voie să-i iubim. Nu doar erezia lor nu avem voie s-o iubim. Nu avem voie să-i iubim nici pe ei, ereticii.

Din cate vad tu instigi la un comportament rautacios fata de cei din jur.
La parintele Cleopa veneau tot felul de sectanti care incercau sa il convinga ca au dreptate .Despre ei ne vorbeste parintele Cleopa.
Tu respingi cu brutalitate orice discutie sau pareri ale cuiva care nu vorbeste despre religia lui ci tocmai despre sfintii parinti ortodocsi.
Pentru simplul fapt ca a scris acolo sus ca e protestant.
Dar ideile ecumeniste ale unor ortodocsi de pe aici nu le iei in seama.
Sa stii ca in multi ortodocsi zace cate un ecumenist din cauza ca sunt comozi ,caldicei ,vor ceva care sa le convina ,sa nu ii deranjeze prea mult.
Citesc despre acelasi lucru la mai multi sfinti parinti ,incercand sa vada care are dreptate ,dar mai mult ratacesc.
Tu ai citit si stii cam cu sta cu canoanele dar din pacate practica te omoara.In situatii diferite ne purtam diferit ,nu suntem robotei sa aplicam sabloane.
Si aici nici macar nu e vorba de iubire ci de un comportament bazat pe respect si intelegere.

Asa intelesesem s eu acu 2 sau 3 pagini mai in spate cand am intrebat de cand Dumnzeu instiga la ura?.... Dar a degenerat discutia destul de mult de-acolo.

Aici pe topicul asta sunt niste idei care se bat cap in cap... Nu pot intelege cum un sfant poate sa sfatuiasca pe cineva sa urasca pe altul pentru ca e eretic. Nu mai bine era de se dadea sfatul sa nu se abata de la credinta adevarata, chiar daca ereticul zice x si y pentru ca... (insiruire e motive; se gasesc multe). Are si Biblia bubele ei, asa cum noi, toti oamenii avem bubele noastre.

unele lucruri suna ceva de genul, mai ales pentru cine chiar nu intelege: "salveaza un om aflat in primejdie, sau de la inec sau *alte primejdii*, dar omoara-l daca afli ca e eretic" Ceva de genu' suna asta: "Când este vorba să-l ajuţi pe fratele tău, ajuţi pe orice om din lume, e în boală, se îneacă dă-I mâna, e în primejdie ajută-l, dar când este vorba de credinţă îl urăşti..."
Teoretic, in Scriptura scrie sa urasti ereticii, dar scrie si sa ii omori(cel putin in VT stiu 100% ca scrie asa ceva, si nu doar 1 data).

Pentru Dalian: Ce trebuie să înțelegem prin a urî? A-i face rău, a-l ucide, chiar, cum spune Corinusha că se făcea în VT? Pentru că ura trebuie să se manifeste cumva activ, nu înseamnă să-l urăști dacă doar îl ignori, dacă doar refuzi să vorbești cu el.

Vezi că mai departe în predica părintelui Cleopa spune ce înțelege prin a-l urî pe cel care-I este vrăjmaș lui Dumnezeu: Că nu trebuie să iubești pe cineva mai mult decât pe Dumnezeu. Așa se traduce cuvântul „ură” în Evanghelie.

Și iarăși mai jos spune că dacă vrei să fii ucenic al lui Hristos trebuie să te desparți de toate; iar ura este primul lucru menționat de părintele Cleopa pe care trebuie să-l părăsești:

Așadar, atenție când cităm ceva, să nu-l desprindem din context, ca să nu ne asemănăm celor pe care spui că trebuie să-i urâm.

pt.Corinusha:
Noi nu avem ce cauta la adunarile lor nici in casele lor sa mergem ,ceea ce mi se pare justificat.Nici un folos nu capeti din asta.Dar parintele spune asa (sa ii uram) pt ca ei nu stau cuminti in banca lor ci incearca sa ne converteasca.Si ceea ce e mai grav ,pe cei mai slabi in credinta chiar reusesc sa ii traga dupa ei.

Posibil este orice. Dar ai dreptul? Sintagma lui Iisus este asa: "Iubiti-va vrajmasii ... caci daca va iubiti "apropiatii" ,famila,prietenii oare nu faceti ca fac si celelalte neamuri... "

In primul rand il judeci pe om cand vorbesti de pacatele sale. In al doilea rand un vrajmas face lucruri rele (pacate) , nu bune. Concluzia vine logic: Esti in masura sa iubesti neconditionat, fara sa judeci, nemaivorbind aici de ura.

"Uraste-i pacatele si de fapt ii judeci toata fiinta". NU FA CEEA CE NU E AL TAU DE FACUT.

Lasa Regelui treaba asta:

https://lh5.googleusercontent.com/-X...crown_king.jpg

Corinusha si Ezio, aveti perfecta dreptate. Ce te faci insa cu obsedatii de "delimitarea ideologica" a grupului la care preteaza unii lideri spirituali, fie ei preoti de tara sau pastori, din motive subiectiv-organizationale: vechea tactica "speriem turma cu bau-bau-ul confesional/politic/ideologic din afara, si marim coeziunea turmei in jurul liderului, adica al nostru/meu". Banal de omenesc.

Asta de la tine citire...

Păcatul trebuie să îl urâm indiferent la cine îl vedem. Ce drept să nu am? Să observ că e vorba de păcat și să urăsc acel păcat?
Nu e musai să vorbesc de ele... iar dacă le observ nu înseamnă că le judec.... ci că am discernământ.

Tot ceea ce vezi si auzi, judecand devine o iluzie, tu nu judeci pacatul ci suprafata "paharului" nesters, nevazand de fapt in interior "vinul" , si cu tot discernamantul tau e posibil sa fie "nou"

Da, e o idee frumoasă, dacă te-ai gândit că putem fi înșelați de aparențe, de formă, și să nu mai vedem esența sau sufletul omului care în fond este bun(ă).

Pe de altă parte nu știi ce văd și ce nu văd eu. Nici nu mi se pare ok să ignorăm evidențele și să căutăm tot felul de explicații/ scuze.

În fond eu am scris o idee a unor oameni înduhovniciți și nu am contestat nicio clipă faptul că trebuie să îl iubim pe om, pe aproapele nostru, așa cum zice Scriptura.

De păcat însă vrem să ne ferim. Dacă vrem...

E chiar asa extraterestra ideea?
Uite, majoritatea prietenilor mei apropiati sunt necredinciosi, atei, sau de exemplu fumeaza.
Acum, suntem apropiati si sarim in ajutor unul altuia, desi ne stim parerile referitoare la diverse subiecte, si desi nu pot sa suport fumul de tigara, iar miscari gen noul ateism, facut de niste baieti gen Dawkins imi provoaca furie(miscarea, nu oamenii).

Ideea era ca sa fiu mai explicit sa nu judecam. Punct. Situatii sau oameni ci sa lasam totul in voia Tatalui, si totul se va rezolva de la sine. In interiorul tau cat si in jurul tau delimitandu-te de tot prin pronia divina. "Toate se vor adauga de la sine".

Va fi o judecata, pentru toate pacatele dar aia nu ne apartine ...

Eu asa ma vad liber cand nu judec, orice nu conteaza orice intamplare(problema). O las asa cum e nu intervin si nu judec si se rezolva de la sine.

Cand incep sa judec incep sa ma chinuiesc, ganduri care ma bruiaza si ma scot din starea de har, intru in timp si parca ma consum, imbatranesc.

Cand renunt la tot totul se simplifica, si incep sa zambesc ...

Te invidiez.

Nu trebuie ca si tu poti la fel de bine ca mine, fara probleme ...

Ca nu avem ce face la adunarile lor e una, dar sa nu mergem in casele lor e deja altceva. Poate ca omul ala imi e prieten. De ce nu m-as duce la el acasa, de exemplu, la o discutie (care nu va fi despre credinta si confesiune). Traba e ca nu toti sectarii vor sa ne converteasca; majoritatea pe care ii cunosc eu, te lasa in pace sa crezi ce vrei. A venit o singura data vorba despe credinta lor, au inercat sa imi explice una, alta si sa faca aluzii despre convertire, am spus ca nu ma intereseaza si sa nu mai deschida subiectul asta si s-au conformat; au trecut ani de zile in unele cazuri si nu s-a mai adus vorba de convertire deloc.

Da, stiu si din astia care ar face orice sa te converteasca; cu aia chiar nu ai e discuta, ca o tin una si buna cu a lor si orice alt subiect ai aduce in discutie, ei ajung tot la credinta lor si la convertire.
In concluzie, nu se poate generaliza... asa cum sunt ortodocsi si ortodocsi, asa sunt si sectari si sectari; oamenii sunt diferiti.
Si cum am zis, atata timp cat au bun simt si nu vor sa iti bage credinta lor pe gat, eu zic ca e super ok sa fi prieten cu un asemenea om. Si pe forum au fost sectari cu bun simt (putini, dar au fost, si inca mai sunt - si mai putini-)

Corinusha ,in case de sectanti nu prea avem ce face ,din pricina ca sunt total diferiti de noi ,au altfel de gandire.
Acum daca un fost coleg de scoala sau servici este catolic sau protestant nu inseamna ca nu mai vorbesc cu el sau nu trec pe la el daca am ceva de rezolvat. La fel ,ma conversez cu un domn in varsta care a lucrat la aceeasi fabrica dar care s-a pensionat.Stiu ca e adventist ,dar cand ne vedem vorbim ,avem ce discuta ,daca se iveste ocazia.
Sunt situatii si situatii.

Corinusha ,in case de sectanti nu prea avem ce face ,din pricina ca sunt total diferiti de noi ,au altfel de gandire.
Acum daca un fost coleg de scoala sau servici este catolic sau protestant nu inseamna ca nu mai vorbesc cu el sau nu trec pe la el daca am ceva de rezolvat. La fel ,ma conversez cu un domn in varsta care a lucrat la aceeasi fabrica dar care s-a pensionat.Stiu ca e adventist ,dar cand ne vedem vorbim ,avem ce discuta ,daca se iveste ocazia.
Sunt situatii si situatii.
Numai ca la mine in oras nu avem catolici sau protestanti ,e o zona in majoritate ortodoxa.Eu ti-am prezentat o situatie ipotetica.

Eu am două colege catolice. Fete foarte bune, mă înțeleg bine cu ele și, culmea sau nu, sunt mai credincioase decât ceilalți colegi botezați ortodocși. Am fost și la botezul copilului uneia dintre ele.

Nu pretind că sunt un model, nu mă voi converti la catolocism dar, iată, sunt în legătură destul de strânsă cu ele. Mi se pare o atitudine civilizată. Dacă eu aș fi fost catolică... oare m-ar fi luminat Dumnezeu să trec la ortodoxie?? Nu știu...

Eu am foarte buni prieteni reformati si catolici, am rude rebotezate la adventisti, am o prietena buna penticostala, sotul e reformat... dar niciodata nu am pus problema confesiunii, ca nu mai avem ce discuta pentru ca suntem de confesiuni diferite...
Avem multe lucruri in comun, de la carti si hobbyuri pana la bucatarie si emisiuni preferate, deci avem ce discuta. Cei cativa adventisti si penticostali tin foarte mult la religia lor, dar nu o baga nimanui pe gat; daca cumva vine vorba despre asta, schimba subiectul, nici ei nu vor sa se converteasca, nici noi; stim asta si ne respectam deciziile si ne vedem mai departe de cele multe puncte comune care ne unesc.

"10.Pe omul eretic, după întâia şi a doua mustrare îndepărtează-l,
11.ştiind că unul ca acesta s'a înstrăinat şi rătăceşte'n păcat, osândit de sine însuşi." Tit 3.

Verbul in greaca pentru "instrainat" este unul foarte "dur": "ἐξέστραπται" care se traduce prin "instrainare prin schimbarea firii", "instrainare prin renuntarea la firesc si devenire intru nefiresc".
Omul eretic renunta la normalitatea firii, acea fire care te indeamna mereu spre modestie, cumpatare, cumintenie, bun-simt (la fel a fost si cu demonii in momentul razvratirii lor, si-au schimbat firea intr-una vesnic protestatara, dusmanoasa, potrivnica lui Dumnezeu si potrivnica chiar lor insisi). Nu degeaba isi trag numele de la demoni si-si spun "protestanti".
De aceea omul eretic se va osandi chiar "de sine insusi", asa cum spune Sf.Ap.Pavel. Adica dupa ce o viata intreaga ereticul propovaduieste cu gura pe Iisus Hristos osandindu-i pe ortodocsi, la sfarsit ereticul se va osandi "pe sine insusi": tragic destin. Asta e "imparatia" demonilor, iar ereticii PRIN FIREA LOR propaga aceasta imparatie printre noi.
De aceea eu cred ca trebuie sa-i ascultam pe Sf.Ap.Pavel si pe Sf.Parinti care ne indeamna sa nu avem nicio legatura cu ei.

Putei sa spuneti Annyta si Corinusha ca dialogul cu ereticii nu va afecteaza deloc? De stai de vorba cu omul nebun innebunesti si tu, si chiar fara sa stii nebunia lor devine normala, fireasca. Cercetati putin din viata de zi-cu-zi, uitati-va imprejur si veti vedea cat de impregnata este viata cotidiana de "protest", de actiuni individualiste - nu individuale -, de ambitie ridicata la grad de spectacol, de invidie din care se naste idealul "umanist".
Iar faptul ca sunteti "revoltate" in postarile voastre demonstreaza ca ati preluat ceva din spiritul "protestatar".

Nu mă gândeam că din postările mele reiese că sunt revoltată! În orice caz, sper că nu mereu.
Dacă totuşi sunt aşa, asta nu mi se trage de la colegele mele catolice, dar crede-mă, ele sunt mai aproape, mai interesate de credinţă, de biserică, de Dumnezeu... sunt mai înţelegătoare şi mai blânde decât alţi colegi, ortodocşi prin botez dar care se feresc de biserică ca ... dracul de tămâie. Doamne iartă-mă!

Una din ele îmi aduce lucruri (unele nou-nouţe, altele rămase de la copilul ei) pentru o fetiţă mai săracă, fina mea.

Dacă nu sunt blândă şi plină de pace, trebuie să caut soluţii... Mulţumesc că m-ai ajutat să conştientizez. Voi căuta soluţii în biserica noastră, desigur, dar acele fete chiar nu mă influenţează negativ.

De ce legi faptele lor bune de credinta lor, ca si cum ai afirma indirect ca din cauza credintei ortodoxe oamenii nu fac fapte bune? Nu este asta o revolta impotriva Ortodoxiei si impotriva fratilor tai ortodocsi, asa rai cum sunt ei?

Da, multi oameni fac fapte bune, dar aici vorbim de altceva. Nu te intrebi de ce aduci in discutie viata virtuoasa a colegelor tale si spui despre ele ca ... religia sau credinta sau ceea ce cred ele le indeamna sa faca fapte bune? De unde pana unde legatura dintre faptele lor bune si credinta lor? Sa fie aceasta numai in mintea ta sau si ele sunt convinse ca prin faptele lor bune dau marturie despre credinta lor?

Departe de mine inca gandul ca doresc prin faptele lor bune sa faca din tine o prozelita de-a lor. Dar oare nu asta urmaresc in viitor?

Multi oameni fac fapte bune, dar foarte, foarte putini le fac total dezinteresati. Si, culmea, cei care fac faptele bune cu un anumit interes cred despre ei ca le fac intr-un mod perfect altruist. Oare colegele tale nu fac faptele bune convinse fiind in cugetul lor ca raspund chemarii credintei lor?
Faptele bune duc spre mantuire daca tu apartii Bisericii lui Dumnezeu, doar atunci faptele bune iti sunt de un real folos. Daca apartii unui cult de prin laturi, faptele lor bune nu fac altceva decat sa marturiseasca o minciuna, o credinta mincinoasa.

Iar ceea ce credem ne mantuieste; de credem o minciuna, chiar daca minciuna te indeamna la fapte bune ... nu prea avem sanse la mantuire. Ba mai mult ne facem dusmani ai lui Hristos prin faptul ca noi propovaduim minciuna prin faptele noastre bune.

De-asta spune Sf.Ap.Pavel ca omul eretic se va osandi pe sine insusi.

Nu am spus că ele fac fapte bune pentru că sunt catolice, doar am constatat un lucru.

Nici nu sunt neapărat revoltată de atitudinea colegilor ortodocși.

Analizezi spusele mele mai mult decât e cazul, zic eu.

Oricum ele nu se laudă nici cu credința lor, nici cu faptele lor, nici nu încearcă și nici nu ar reuși să mă convertească...

Spunea Ekaterina, cred, citându-l pe părintele Savatie Baștovoi, că trăim într-o eră a bănuielilor.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...8&postcount=12

Mi se pare că faci scenarii ... inutile și care nu se bazează pe chestii reale.

Ma rog, sunt sigur ca tu te cunosti cel mai bine...

Oricât ţi-aş admira zelul pentru apărarea teoretică a dreaptei-credinţe, nu pot să nu văd faptul că eşti victima falsificărilor, sau, a neînţelegerii legate de vocabularul credinţei din primul mileniu şi aplicarea lui anapoda în milediul doi al erei creştine, când condiţiile ecleziologice şi dinamica religioasă a creştinismului au cu totul alte coordonate.

În primul rând utilizarea abuzivă a cuplului erezie/eretic. Avem deja etimologia din greacă, speculaţii şi explicaţii mai mult sau mai puţin conexe fondului real al problemei, nu mai intru în detalii. Însă la ce se referă, concret, termenul "erezie" şi care-i aria lui de aplicaţie? În primul rând, la o credinţă/teorie apărută în interiorul Bisericii, fiind străină, parţial sau total, de adevărul ei profund, ameninţăndu-i integritatea dogmatică. Ereticii sunt cei care au fost de o credinţă cu noi, dar au ales la un moment dat să creadă în erori, şi nu numai să creadă ci să impună credinţa lor întregului corp eclezial. Deci eretici nu erau grecii, persanii, iudeii sau oricare grup etno-religios sau socio-religios din afara Bisericii. Aceia erau altceva, practicau o cu totul altfel de credinţă. Iar în momentul când ereticii se autoelimină din Biserică şi aleg să-şi trăiască credinţa eronată în mod separat, adică în schismă, ei se transformă într-o altă religie, chiar dacă păstrază multe (sau mai puţine) elemente din limbajul, formele cultice sau patrimoniul proprii Bisericii. Să numeşti astăzi eretic un baptist, este un abuz de limbaj, în primul rând pentru că ei s-au poziţionat ca eretici şi sectă în raport cu catolicismul, nu cu ortodoxia, sau cu protestantismul incipient, fiind de fapt o organiziaţie religioasă rezultată în urma fracţionării repetate a protestantismului. Însă dacă un credincios ortodox se trezeşte peste noapte că-i baptist, şi vrea să-şi impună ideile baptiste în parohia ortodoxă, fără să părăsească parohia, atunci da, poate fi numit eretic în interiorul parohiei respective. Aşadar mi se pare cu totul deplasat să foloseşti termenul "eretic" unor forme de religiozitate cu care nici măcar nu ai o istorie eclezială comună. Mai potrivit ar fi cuvântul "heterodox" care înseamnă (şi) "de o altă credinţă". A nu se utiliza însă şi compusul corelativ "homodox", adică de "aceeaşi credinţă", nu nepărat din cauza impreciziei lexicale, cât a asocierii fonetice cu alte treburi sensibile ale lumii de azi şi dintotdeauna.

Mersi de precizari, inseamna ca eu am folosit un termen mai "soft" decat trebuia, nu-i asa?

SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). — Din fr. secte, lat. secta.

In traducerile romanesti nu cred ca vei gasi undeva termenii "secta, sectar". Acest cuvant a intrat in limba romana din germana:
"5.Wir haben erkannt, daß dieser Mann schädlich ist und daß er Aufruhr erregt unter allen Juden auf dem ganzen Erdkreis und daß er ein Anführer der Sekte der Nazarener ist." F.Ap.24

Si cum apare traducerea in romana? Surpriza!!
"5.Că pe omul acesta noi l-am aflat ca pe o ciumă şi ca pe un urzitor de răzvrătiri printre toţi Iudeii din lume, fiind el căpetenia eresului Nazarinenilor." F.Ap.24

Iar in greaca "αἵρεσις" se poate traduce prin "actiunea de a captura, de a lua" sau "a alege, ce a fost ales" pana la "intentia unui om de a urma propriile convingeri".

Diferenţa se explică prin originea diferită a versiunilor de bază. Biblia tradusă în germană îşi are originea în Vulgata latină, pe când pe când pentru limba română actuală, cu precădere versiunea Anania, referenţiale au fost manucrisele greceşti, iar cuvântul "sectă" este de origine latină. Iar "secta" latină cu "hereisis" grecesc nu sunt tocmai echivalente întrucât "secta" este cumva consecinţa lui "hereisis", rezultatul "obiectiv".

Revenind la contextul din Faptele Apostolilor, utilizarea cuvântului "eres" era întrucâtva justificată, fiindcă mulţi dintre convertiţii tinerei Biserici încă frecventau şi sinagoga, ruptura definitivă dintre cele două (eclessia şi sinagoga) petrecându-se mai târziu şi nu fără peripeţii.