Protestantii au o intelegere inchisa, uni-, cel mult bidimensionala a Scripturii. Pentru ei, Scriptura e un vector la care sensul si directia se intorc in origine.

Salut Igor,scurte precizari cu privire la dialogul nostru. In aceasta saptamana iti voi posta o opinie a mea despre argumentarea ta din Exod, din prima ta postare.Va fi o opinie structurata pe mai multe paliere.Avand in vedere contextul in care se desfasoara discutia (perioada religioasa in care va gasiti in acest moment) am decis cum voi proceda. Dupa ce voi posta cel mai probabil vei critica opinia mea si vei aduce probabil si alte argumente.Daca nu le voi comenta inseamna ca imi mentin punctul de vedere. Daca un argument al tau ma va convinge voi preciza expres, scurt si la obiect. Daca consider ca un argument al tau nu ma convinge dar suporta dezvoltari voi arata,tot pe scurt, opinia mea.Restul comentariilor la postarile tale, pe care le-am citit cu atentie, le voi face exact in acelasi mod, cu oarecare modificari de abordare, pe absolut toate, dar dupa ce se termina perioada Postului de Pasti, nu inainte.In general voi limita opinia mea strict la contextul ales de tine. Sa ne auzim cu bine.

Frate Ovidiu B., în aproapele meu, poate sta şi dracu.
Şi în mine stă dracu. Şi în tine. Fiecare patimă care o avem, reprezintă un drac. Iar eu, am patimi. Cu care mă lupt absolut în fiecare zi. În fiecare zi.
Vrăjmaşi nevăzuţi, care dau târcoale tronului inimii noastre. Suntem posedaţi. Majoritatea covârşitoare. Şi nu ne dăm seama de asta. Prin patimi. Care sunt de la vrăjmaşi.

Harul se poate stinge, poate pleca, prin păcatele omului. Apoi poate fi readus înapoi, prin lacrimi şi rugăciune. Lacrimi la propriu. De aceea Sfântul Apostol Pavel, spune:

II Timotei 1, 6: îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui Dumnezeu.
II Timotei 2, 1: întăreşte-te în harul care e în Hristos Iisus.
I Timotei 1, 14: Şi a prisosit foarte harul Domnului nostru, împreună cu credinţa şi cu dragostea cea întru Hristos Iisus.
I Timotei 4, 14: Nu fi nepăsător faţă de harul care este întru tine,
Şi un verset, care-l iubesc foarte mult:
Evrei 12, 15: Veghind cu luare aminte ca nimeni să nu rămână lipsit de harul lui Dumnezeu şi ca nu cumva, odrăslind vreo pricină de amărăciune, să vă tulbure, şi prin ea mulţi să se molipsească.

Iată astăzi, molipsiţii de erezie.
Deci în tronul inimii aproapelui, poate sta vrăjmaşul, când ar trebui să stea Dumnezeu. E valabil pentru toţi ereticii.

Deci, Ovidiu B., vedem că Biserica, noi, osândeşte păcatul şi nu omul. Niciodată omul, om care nu trebuie atins, fizic, cu absolut nici o intenţie de ai îngrădi libertatea. Dar altceva trebuie să facem:
Evrei 5, 11: Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă.
Exemplul aici, fiind erezia.

Cine vorbeşte despre smerenie, nu este smerit. Este cel mai greu, efectiv cel mai greu subiect teologic de abordat, de vorbit, smerenia. În acele momente, când vorbeşti despre smerenie, nu eşti smerit, oricine ai fi, episcop sau sfânt. Apoi poate te vei smeri, dar chiar atunci nu poţi fi smerit.

Cauţi smerenie în mine? Atunci de ce îmi vorbeşti despre smerenie? Nu vei găsi, nu mă pot considera smerit, ci consider că am o misiune. Cum toţi creştinii ar trebui să aibe aceaşi misiune, aceea de a mărturisi pe Hristos.
Unde-i Hristos?
Prima dată Hristos e în Biblie. Apoi în Sfinţii Părinţi.
Apoi în Sfinţii Martiri, Mucenici, care n-au atins cu un fir de păr pe nimeni, dar care au fost ucişi că iubeau pe Hristos, cel din ortodoxie, astăzi şi atunci. Pentru că atunci exista Ortodoxia de astăzi, doar că nu era definită ca azi, pentru a putea fi ferită de erezii.
Dar şi azi, Sfinţii Martiri, tot din Ortodoxie, sunt ucişi. În Siria.
Din Ortodoxie, au murit mereu oameni. Sămânţa creştinismului, este Sfântul Sânge, al Sfinţilor Martiri, Mucenicii. Acel sânge plin de har şi de iubirea pentru Hristos, azi se varsă în Siria.
Apoi Hristos este în episcopi, preoţi, diaconi, prin har. În toţi. Hristos e viu.

La fel şi în Sfintele Icoane, Hristos e viu, prin Sfinţii reprezentaţi, la care trebuie să cerem să se roage pentru noi, cum şi Sfântul Apostol Pavel a cerut să se roage pentru el. Deci fiindcă considerăm că ei, sfinţii nu sunt morţi, ci sunt vii prin Hristos, conform Bibliei: I Corinteni 15, 19: Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.

Cerem Sfinţilor vii, să se roage pentru noi. Înţelegeţi? E Biblic. Mai ales dacă au şi Sfinte Moaşte. Hristos Domnul ne arată că ĂLA, Sfântul ăla, al Lui, l-a ales Hristos să ne arate prin el, că se poate. Sfântul ăla e VIU, şi îi putem cere să se roage pentru noi.

Matei 12, 30: Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte.

Slavă Ţie Hristoase, Cel Ce Eşti, Adevăratul Dumnezeu, Cel în Treime slăvit, cu Tatăl şi Duhul Sfânt, Creatorul Universului, Domnul Savaot Iubire, slavă Ţie.

Numeşti schelălăieli... Biblia... Na... No comment...

Dacă ai conştientiza viu, real şi onest lucrul ăsta, ai deveni ortodox, sau altfel spus, creştin.

Serios? Unde cântau Sfinţii Apostoli în Noul Testament?
Aha! Niciunde.
Cântatul face parte din Vechiul Testament.
Iar acele părţi indispensabile, de care spui, dacă le-ai practica, repet: te-ar face creştin, deci ortodox.
Două taine spui? Biserica Creştină spune că sunt 7, tu de ce spui că sunt două?
Zice:
Efeseni 5, 31-32: De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.
Poftim, deja sunt 3 taine. Şi întreg protestantismul cade. Se află în minciună. Nu mai continui, că nu vorbim despre cele 7 Sfinte Taine.

Îşi dai seama ce ai afirmat?
În Templul iudeu, să fie adorat Hristos. Te-ar fi delapidat (ucis cu pietre) evreii, dacă vedeau aşa ceva.
Cine numai le vorbea despre Hristos, cu putere, viu, ca Sfântul Mucenic Ştefan, primul martir, era ucis de evrei, prăznuit la 26 decembrie, era ucis de evrei. Dar mai să aduci Sfinte Icoane în templu?
Doar ei l-au omorât şi pe Hristos.
Pe creştini, de ce să nu-i omoare? Au tot dreptul, cred ei.
Deci cum să fie Sfintele Moaşte ale lui Sfântului Elisei sau Sfintele Icoane ale Sfântului Evanghelist şi Apostol Luca... în Templu ?
Până în anul 70, când romanii au dărâmat templul din Ierusalim, fără să mai fi lăsat piatră pe piatră, cum le-a spus Hristos.
Vechiul şi Noul Testament, sunt Biblia.
Dacă îţi iei ca normă, ca Lege, doar un Testament, devii eretic.
Fiindcă Noul Testament e plin de trimiteri la Vechiul Testament.
Şi Vechiul Testament e plin de proorocii, "anunţuri" despre Noul Testament.
Unu fără altul nu se poate.
Dumnezeu Treime e în amândouă. Dar nu e arătat ca fiind Treime în Vechiul, decât în Noul.
Dar ele sunt un întreg. Slujirea lui Dumnezeu trebuie să fie ca un întreg, din Biblie.

Şi aşa, rezultă Ortodoxia.
Creştinismul din secolul 1 începând. Când creştinii nu aveau Biblie, dar aveau Sfânta Tradiţie. Adică creştinismul vorbit.
Transmis de la unul la altul, când se întâlneau şi vorbeau ! Aia-i Sfânta Tradiţie. Câtă bucurie era atunci...
Biblia a fost Biblie, din anul 140. După alţii din anul 180-190. Dar punem cu speranţă, 140, ca să nu gândim că au fost lipsiţi prea mult de Biblie.

E dovedit istoric, arheologic, dogmatic, patristic, că creştinii aveau Sfinte Cruci la gât din lemn şi metal, şi Sfinte Icoane, în casele lor, şi în Biserică, cu mult înainte să aibe Biblia (Bisericile erau în catacombele marilor oraşe, Roma, Cartagina, Ierusalim, Atena, etc.)

Deci în subteran, creştinii, aprindeau candele, lumânări (că nu puteau să vadă altfel, şi era şi susţinut biblic).
Desenau pe pereţi Sfintele Icoane, chipuri de miel, de cruci, de păuni, de delfini şi peşti.
Desenau pe pereţi chipuri de martiri, rudele lor ucise în Coloseum, sau în spectacolele private ale patricienilor romani.
Desenau pe pereţi Sfinte Icoane cu grâu şi viţe de vie, cu copaci şi mlădiţe.
Şi scriau litere prescurtate: IC XC NI KA şi altele.

Închinându-se, spuneau: Roagă-te pentru noi, Sfinte Mucenice Ştefan, Ioan, sau cum îl numea. Ei nu considerau că au murit. Ci că sunt cu Hristos şi se roagă pentru noi. Pe bună dreptate.
Citeşte şi în "Actele Martirice", găseşti pe net, nu e mare cartea. Adevereşte ce spun, pe lângă Biblia care spune să ne rugăm unii PENTRU alţii.

Vedem limpede.
Când Pavel spune:
II Timotei 4, 13: Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum şi cărţile, mai ales pergamentele.

Înseamnă că ei, creştinii, demuuuuult avea deja FELON, şi alte veşminte, cu care slujeau Sfânta Liturghie şi Vecernia şi Utrenia şi alte Sfinte Slujbe. Pentru preot şi diaconul.
ÎNAINTE DE BIBLIE.

Înseamnă că ei, creştinii, demuuuuult aveau deja CĂRŢI şi PERGAMENTE, cu care slujeau Sfânta Liturghie şi Vecernia şi Utrenia şi alte Sfinte Slujbe. Împreună preotul, diaconul şi creştinii.
ÎNAINTE DE BIBLIE.

Însuşi Pavel a slujit cu ele, împreună cu însuşi Carp, aşa spune versetul, nu? Spun eu minciuni? Doamne fereşte.

E Pavel viu?
Sunt vii Apostolii? Sigur că da.
E Carp viu? Timotei, Tit, Ştefan, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Marcu al Efesului, Grigorie Teologul, Fotie al Constantinopolului, Grigorie Palama, Nectarie din Eghina, Ignatie Briancianinov, Vasile de la Poiana Mărului, sunt ei vii?
SUNT VII !
Pavel a considerat atât de banal subiectul, veşmintelor bisericeşti, cărţilor de slujbă, încât nu a considerat important să mai vorbească mult despre ele, în epistolele sale, asta CU MULT ÎNAINTE SĂ EXISTE BIBLIA !

Ei slujeau deja cu felonul. Cu cărţile de slujbă, cu pergamentele.
Pregătiţi teminic erau.
Sfintele Vase de slujbă, Potirul, tot!

Exista Sfânta Liturghie şi sfintele slujbe, cu mult înainte de anul 400, când a scris-o Sfânţi, precum Apostolul Marcu, Apostolul Iacov, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul. Fiecare din ei, au scris câte o Liturghie.
Tocmai ca să-i dea caracterul ei simbolic. De aia au scris-o.
Exista înainte prin Sfânta Tradiţie.

Poftim ORTODOXIA ! Aceaşi ca în secolul 1. Azi la fel, secolul 21. Hristos, Cel Unu, Acelaşi. Ne spune să ne ferim de hristoşi mincinoşi.
Scrie şi tu Liturghia ta proprie, scrie cea mai frumoasă rugăciune din viaţa ta, dăruită lui Dumnezeu, şi roagă-te cu ea în fiecare zi.
Măcar atât, dacă la Liturghia Sfinţilor, în Ortodoxie, nu vrei să vii, scrie măcar atât.

Că uite ce zice Pavel:
I Corinteni 14, 19: Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.
Sunt ferm convins, că Pavel înainte de a scris versetul ăsta:
Galateni 6, 14: "să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!"
... sunt ferm convins că înainte de-a scrie asta, Pavel, s-a închinat şi a sărutat o Sfânta Cruce care o avea în cămăruţa de unde scria epistola.
Simţi puterea? Puterea Sfintei Cruci, biruitoarea dracilor, a patimilor noastre.
O simţi?
Eu o simt... Îmi aduce atâta bucurie...
Şi tot la Galateni 5, 11: când scria aceste cuvinte... "Deci, sminteala crucii a încetat!" Plângea... Plângi şi tu, frăţior drag, că e Postul Mare.
Eu îţi scriu cu lacrimi în ochi.
Lacrimi de bucurie, că sunt creştin...
Pentru nevrednicia mea de-a fi în atât de multă binecuvântare, primită de la Dumnezeu.
Binecuvântarea de-a înţelege !
De-a accepta şi de-a crede !
Oriunde eşti pe pământ, în orice ţară, poţi avea aceste binecuvântări.
E... inexprimabil în cuvinte...
Doar că Pavel, când plângea, nu scria că plânge, sau are lacrimi în ochi, că era smerit. Eu nu ştiu ce e smerenia. Nu mă smeresc, nu ştiu.
Hai cu mine, că fim creştini amândoi. Să ne închinăm Sfintei Cruci.
Îl vezi? E Hristos răstignit pe Cruce. Hai să ne închinăm Lui.
Cum să nu plângi de bucurie că te-a iertat? Că ţi-a dat atâta putere să porţi la gâtul din pământ luat. Sfânta Lui Cruce !
Uite ce zice Pavel:
I Corinteni 1, 18: "Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu."
Uite ce putere avem...
Hai să fim creştini, frate Centimus, că nu îţi ştiu numele din viaţa reală. Hai să fim creştini.

Iar dacă nu simţi puterea Sfintei Cruci, măcar miră-te, dragul meu, că eşti în mare rătăcire, eşti dus cu zăhărelul, în întuneric ! Eşti orb şi orbit mereu, şi nu vezi nimic.

"VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ".
Aici, pe forum, vă dăm Lumina! Prin mine, şi toţi creştinii, vă dă Hristos lumina. O vedeţi? E imposibil să nu o vedeţi.
Ioan 1, 5: Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.
Cu ce mint, în ce spun? Cu ce minte Ortodoxia? Cu ce? Spune-mi cu ce?
Cu ce mă acuzi? Cu ce acuzi Biserica lui Hristos? Ortodoxia. Cu ce o acuzi? Cu nimic. Ci chiar cuvintele tale sunt osânda ta şi ruşinea ta !
Şi pentru ce spui, vei merge în iad. Nu eu te pun acolo. Nici Hristos. Tu singur te pui acolo.
Teme-te şi vino acasă.
În Ortodoxie.

Teme-te, suflete. Că nu ştim cât timp mai ai.
Vino, spovedeşte-te şi împărtăşeşte-te şi "cu frică şi cu cutremur, lucrează la mântuirea ta", în fiecare zi, şi vei fi viu. (Filipeni 2, 12)
Pentru acestă postare amărâtă, #365, pe un forum al Bisericii lui Hristos, vei fi judecat. Pentru ce ai spus aici. Necredinţa ta. Neiubirea ta.
Îmi pasă de tine. Te vreau în turma mică, înapoi.
Nu pentru mine, pentru Hristos.
VINO ACASĂ ! ÎN NUMELE LUI HRISTOS, TE CHEM, VINO !
Trecând peste aspectul dramatic al cuvintelor (pentru necredincioşi). Îmi plânge inima după voi, VENIŢI ACASĂ !
Toţi ereticii, toţi protestanţii, VENIŢI ACASĂ !
VENIŢI ŞI VEDEŢI CĂ BUN ESTE DOMNUL.
VENIŢI SĂ CÂNTĂM ŞI SĂ NE ÎNCHINĂM ÎMPREUNĂ, DOMNUL şi SFINŢILOR LUI, ÎN CARE EL ODIHNEŞTE. SUNT VII.
VENIŢI SĂ FIM VII ÎMPREUNĂ, VII ÎN HRISTOS. ÎN SFÂNTA TREIME... IUBIRE...

Te poti mantui fara "Biserica ca institutie","partea terestra a Bisericii"?
Raspuns:nu.
Cand vei intra in "Biserica ca institutie" cu sentimentul ca nu esti vrednic sa-i pasesti pragul,abia atunci va fi primul milimetru din kilometrii pe care ii ai de parcurs,ca si crestin.Pana atunci,nu e nici o diferenta intre tine si un protestant.Avem pe forum si un protestant-budist , care zice ca e ortodox ,asa zici si tu dar...ideile va tradeaza.

Da, "bin000", ai dreptate, eu am încetat să îl mai citesc pe "barsaumas", de ceva timp. Să mă ierte, dar nu sunt de acord cu el, în prea multe privinţe. Câteodată e chiar împotriva Bisericii lui Hristos.
"Barsaumas" e ca în versetul care spune:
Efeseni 4, 14: "duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii"

Şi de aici, pe bună dreptate, şi locaţia de la profilul lui: "/etc/pacman.conf". Nu înţeleg.
Dar nu cred că ar fi ceva care trebuie înţeles.
Să mă ierte, fratele, dacă l-am smintit.

Domnul să aibe milă de noi...

Ba da, hai sa te lamuresc eu.Pacman este managerul de pachete al distributiei de linux: ArchLinux(este un sistem de operare numit ArchLinux,
uite aici o poza: http://distrowatch.com/images/slinks/arch.png)

Asa sa fie.

Mulţumesc. Iertare dacă am indispus sau smintit, prin indiferenţa mea faţă de tehnologie, dar nu privesc ca pe un lucru tocmai normal, să-ţi afişezi sistemul de operare al computerului, la locaţia de pe forumul creştin.
Adică nu-i văd sensul, scopul, noima.
Şi mai grav, nu vreau să intru în rădăcina acţiunii. De unde provine, ca dorinţă, ca exprimare. Ca repulsie. Dar îşi poate da seama, cine vrea să fie creştin, din posturile lui. E lupta lui. O apreciez sincer şi o încurajez.

Versetul exprimă starea în care simt că e el: Efeseni 4, 14: "duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii"

Dar sunt convins, că va birui. Altfel, nu s-ar afla aici. Fie chiar şi citind, şi mai mult, acţionând. Aşa, cu căutările minunate ale duhului lui.

Asta nu stiu.Vorbeste cu el, sa te lamureasca.

E o gluma, Igor. Nu mai da sentinte dedespre ce e normal sau nu, te rog.
Intreaba-i pe colegii mai vechi de zile ce e cu mine. Sunt ortodox ca si tine, cu doua deosebiri majore: primo, nu insult gratuit pe eterodocsi, secundo, lungile mele lecturi din isotira Bisericii m-au facut sceptic. Sceptic, nu agnostic, nu ateu. Adica privesc cu rezerva limbajul acela entuziast-mistic afisat de tine si altii.
Daca vrei, iti dau pe privat linkuri cu ce am citit si citesc. Ontologic, nu pot fi ateu. Nici agnostic: Dumnezeu nu e unu' cu masca Care nu vrea sa fie cunoscut.
Sunt crestin, dar la mineoptiunea pentru o anume confesiune e mai degraba filosofica. Despre asta e vorba. La mine, scepticismul e doar o armura necesara. Ideea de a fi de a ma lasa purtat de un entuziasm supraindividual, fie el alcredintei, pur si simplu...nu am "receptori celulari" pentru asta. Asa cum nici nu merg la concerte de muzica moderna, sa urlu entuziast si transpirat ca/alaturi de altii. Si nici nu am optiuni politice de tip partinic (adica "tin cu aia, ca aia sunt salvarea!"). Sunt foarte rece la capitolul asta. Daca nu ma insulti, poti avea in mine un coleg ok. Uita-te cum i-am vrbit lui Trice. Pentru mine e o fiinta umana care merge pe un drum gresit. Faptul ca merge pe un drum gresit NU ii scade din umanitate, cel putin pentru mine.
Cred ca raportul/conflictul dintre modul de gandire ca al meu, sa ii zicem livresc-sceptic, si modul vostru inflacarat (care e , de fapt, cel normativ) de a trai credinta este o tema straveche. E vorba despre relatia dintre a fi subiectiv si a fi obiectiv. Problema e ca noi oamenii, din nefericire sau din fericire, Dumnezeu Singur stie, suntem subiectivi. Camil Petrescu, in "Jocul ielelor" a abordat asta. Ei, daca ai citit piesa, eu sunt ca Gelu, in timp ce voi sunteti total traitori ai credintei, ai unui subiectivsm hotarat, ca personajul Praida. Eu va d credinta ca pe o optiune asbtracta si nu tocmai fixa. Pur si simplu.
Acum, la subiect. Topicul asta nu e despre mine, tine, bin, Trice sau Pelerin. OK? :)

Serios?
A nu ştii cine se mântuieşte, este o erezie. Îi spune: erezia ecumenismului. În care sunt mulţi.
E cea mai mare erezie a tuturor timpurilor.
Fiind cea mai mare, poţi să cazi uşor în ea, fără să îţi dai seama.
După logica ereziei ecumenismului: toţi, începând de la Hristos, nici Hristos, nu ştia cine se mântuie, nu?
Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi toţi Sfinţii, până azi, nu pot ştii şi nu vor ştii cine se mântuie şi cine nu.
Atunci de ce a mai venit Hristos, dacă nu ştim cine se mântuie şi cine nu?
De ce au mai murit Sfinţii Apostoli? Cei 12 şi cei 72?
De ce s-au mai adunat Sfinţii Părinţi, la fiecare din cele 9 Sfinte Sinoade Ecumenice?
Nu? De ce au mai vorbit atât de concis, răspicat şi clar, Sfinţii Părinţi, contra ereziilor, sute de erezii, în total, de tot felul, din fiecare secol?
Pentru că nu ştiau cine se mântuie şi cine nu?
Deci?
Ei bine, Biserica ştie cine se mântuie şi cine nu se mântuie. Crezi sau nu, Hristos, Sfinţii Apostoli, şi toţi Sfinţii, până azi şi până la sfârşitul veacurilor, vor ştii cine se mântuie şi cine nu.
Şi de azi, ştii şi tu acest răspuns:
Răspunsul e ăsta:
Dacă eşti în Biserică, te mântuieşti, şi dacă nu eşti în Biserică, nu te mântuieşti.
În Biserică dacă eşti te numeşti creştin. Înafara Bisericii te numeşti eretic.
Aşa a fost în fiecare sută de ani. Biserica şi ereziile. Din anul 1054, Biserica primeşte numele de Ortodoxia, pentru că era prea mare erezia desprinsă din Biserică. Era jumate din Biserică, tot apusul, devine eretic şi se numeşte "romano-catolic".
La fel cum ne spune Hristos, că la căderea lui lucifer, a luat după el o treime din bolta cerească a îngerilor.
Deci în erezia ecumenismului, toată lumea se mântuie.
Ecumeniştii spun: nu ştim noi cine se mântuie, că şi acolo e adevărat, şi dincolo, uite, ne închinăm la acelaşi Dumnezeu, aveam aceaşi biblie, cu mici diferenţe. Să ne adunăm toţi, să ne rugăm lui Dumnezeu, cum vrem noi.
Dacă ar fi fost aşa ceva, Sfinţii Părinţi, de la Sinoadele Ecumenice (nu ecumeniste) nu ar mai fi existat.
Şi sfârşitul lumii ar fi venit demult, antihrist ar fi venit demult.
E cea mai perfidă şi vâscoasă erezie.
Cei din altă credinţă, sunt în alt duh. Imediat îi simţi în Biserică. Nu te mai poţi ruga. Nu pot să explic...
Cum adică să nu ştim cine se mântuie şi cine nu se mântuie? E absurd. normal că ştii cine se mântuie şi cine nu se mântuie.
În fine.
Deci, cam asta ar fi.
Iertare.

Barsaumas, deci spui că eşti ortodox, deci cred că ai duhovnic, nu?

Cred că te ţii de el, îl asculţi, îl iubeşti, îi simţi ajutorul, îi ceri rugăciunile, că doar ştii valoarea duhovnicului, dacă eşti ortodox, nu?
Asculţi de Biserică, dacă eşti ortodox, nu? Duhovnicul e glasul Bisericii către tine, dar deja ştii asta, nu?
Să mai dau versete? Simt că acum, nu are rost să dau versete.

Iar pentru că ai duhovnic, eşti atâââât de binecuvântat, pentru că te încurajează duhovnicul, spre ce cărţi să citeşti, ce sfinţi, sau ce subiect, nu?
Că doar nu citeşti de capul tău, ce îţi vine, ce se mai năzare de pe internet.
Nu stai pe internet cu orele, pe youtube, facebook, sau alte "surse" de resurse, nu?
Şi mai ştii că nu toate sursele sunt credibile. Deci mântuitoare. Preţuieşti timpul dat ţie de Mântuitorul, nu?
Articolele fără autor şi fără bibliografie, scrise de anonimi, nu se citesc.
Iar cele care au bibliografie atee, iarăşi nu se citesc.
Asta, sunt convins că ştii deja.

Fiindcă ai duhovnic, ai dezlegare când să te sfinţeşti prin Sfintele lui Hristos Taine, să te împărtăşeşti, că doar nu te împărtăşeşti de capul tău, nu?
Că dacă facă aşa ceva, ai să te îmbolnăveşti, ştii deja!
Fiindcă eşti ortodox, mergi cu atâta râvnă la Sfintele Slujbe, la Sfânta Liturghie, îţi faci Sfântul Canon de rugăciune, rugăciunea fiind sfântă, ca orice virtute. Faptele sfinţeniei. Credinţa sfinţilor.

Iartă-mă, am fost puţin ironic.
Ţi-am arătat calea creştină, faţă de calea pe care eşti tu, care nu-i bună.
Sfintele Icoane, nu ai să le simţi niciodată, dacă nu practici credinţa.
Poţi doar să vorbeşti frumos sau urât, despre ele, dar nu le simţi câtă vreme nu înţelegi şi nu practici credinţa creştină, să fi oiţă, a Mântuitorului, care ascultă glasul Lui, şi Îl urmează, nu căpriţă, care nu ascultă.

Ultima precizare pentru Igor.
 

Nu imi indruma duhovnicul fiecare aspect in viata. Ce citesc nu este in nici un caz fara autor sau ateist; am explicat ca ateismul si evolutionismul sunt pentru mine culmi ale prostiei. Insa sunt sceptic institutional in privinta Bisericii, adica rezervat. Adica ma indoiesc permanant; tin in minte permanent o indoiala sanatoasa. Si, repet din nou, e vorba de istoria Bisericii; autorii cititi de mine sunt exclusiv crestini, dar din toate confesiunile. E limpede acum? Pentru tine, un credincios, daca nu e 100% entuziast, e suspect de ateism, erezie sau altele?
Acum, putem trece la subiectul topicului, odata?

Pai da, fiecare biserica crestina din lume spune ca stie ce mantuie si ce nu mantuie. Fiecare spune "noi urmam cu adevarat ceea ce a zis Iisus, ceilalti sunt eretici". Majoritatea lucrurilor pe care le-ai spus in mesajul de mai sus s-ar fi aplicat si daca nu erai ortodox, ci erai catolic, sau protestant, etc. Pai ce facem in aceasta situatie?

Pana n-o sa vina Dumnezeu Insusi sa zica "Uitati, urmati religia asta", nu cred ca este vreo sansa ca expresia "eu am dreptate, ceilalti sunt eretici" sa capete vreo valoare de adevar pentru nici o religie din lume.

Asta este, de fapt, expresia mantuirii: ca fiecare sa auda glasul Mantuitorului si sa-L urmeze.
De altfel, Insusi Mantuitorul ne cheama la Sine: Cine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia Crucea sa si sa-Mi urmeze Mie.

Deci oamenii pot sa-I urmeze Mantuitorului Hristos? Din chemarea de mai sus se pare ca da!
Ce trebuie sa faci sa-I urmezi Lui? Sa te lepezi de tine si sa-ti iei crucea ta!

Nu e de mirare ca dintre toate cultele care-si spun crestine, toate, dar absolut TOATE cele protestante si neoprotestante refuza Crucea? De ce crezi oare? Omule, alege Biserica ce-i indeamna pe oameni asa: Cine vrea sa se mantuie, sa-si ia crucea sa si sa-I urmeze lui Hristos!!! Asta trebuie sa faci sa te mantuiesti: sa-ti iei crucea ta!

Nu, dar un credincios care e 100% entuziast ... isi traieste credinta, SE BUCURA DE CREDINTA SA! Credinta sa e vie, nu a ajuns o simpla filosofie! Acel credincios inca se mai roaga, deci e VIU!

Ce ciudatenie de om!

Inaintea pretioaselor sale postari traseaza principiile de comunicare prin care tine sa-si pregateasca auditoriul cu mult timp inainte de stralucirea sa.
Apoi isi lasa auditoriul cu ochii-n soare: va voi lasa in asteptare sa fierbeti in suc propriu pana la a 2-a mea (re)venire... dupa Pasti!

Ha!Ha! Cat de mandru poate sa fie omul asta!

Cât îi îngăduie Dumnezeu, nu crezi?

Sa fii crestin inseamna o angajare totala pe niste coordonate ...daca esti crestin nu ai cum sa fii rece,impasibil.Sunt unii pe forum care au o ravna prunceasca sa indrepteze pe altii,dar ei sunt mai buni ca tine pentru ca au inceput sa se implice,intr-un mod gresit la inceput,dar trebuie sa treci prin aceasta greseala ca sa ajungi la ravna duhovniceasca,ei s-au angajat asa cum inteleg ei ,dar experienta si viata va sedimenta si li se vor clarifica anumite aspecte si vor lupta apoi cu o ravna din ce in ce mai aproape de cum ar trebui sa fie.Dumnezeu ,la inceput,se uita la inima lor nu neaparat la rezultate.Tu ii judeci dupa rezultate.Unul care invata un lucru nou,va gresi.Unul care nu se implica,nu va gresi,dar insasi neimplicarea e mult mai grava decat implicarea cu caderi.

raspuns, zici ca nu, dar nu este nici un argument in favoarea raspunsului. Pentru ca exista biserica ca institutie, ca cladire si exsta Biserica ca credinta, caun tot al invataturilor transmise de Hristos si apostolii sai. Biserica =/= biserica.
Nu sti nici tu, nu stim nici restul daca nu te poti mantui in afara bisericii cu b mic; nu stim noi cum judeca Dumnezeu, pe ce criterii, de ce etc. Exact asa cum nu stim daca cei din alte religii nu se mantuiesc; cum zicem, nu stim noi cum judeca Dumnezeu; n-o sa stim niciodata...

Deci, serios? NU SE CITESC carti scrise de autori care nu-s crestini si ortodocsi pe de-asupra? Hai, serios?!
Adica daca vreu sa citesc ceva, imi intreb duhovnicul?! Adica atat de cretina sunt ca nu pot sa citesc e ma taie pe mine capul ca cine stie ce se intampla?!
Daca sta calea crestina, atunci, NU, multumesc... nu cand vin vorba de ce sa citesc sau nu... nu cand vine vorba de ce subiecte sa abordez in viata si ce subiecte NU. Ast e calea crestina? O cale care TE LIMITEAZA in ce ai voie sa studiezi sau nu, adica in aspecte ce nu ar trebui sa intereseze pe nimeni altcineva decat pe tine?

Sper din tot sufletul sa fi fost o gluma proasta asta cu cititul. Partea ce impartasania, o inteleg (mai putin aia cu imbolnavitul, dar treaca-mearga; vad rostul sa te impartasesti daca ai primit binecuvantarea preotului). Dar sper ca restul sa fi sot, pe bune, o gluma proasta...

Pai tu nu stii de asa-zisa a cincea porunca bisericeasca? "Sa nu cititi carti eretice". M-am stricat de ras citind asta. Un fel de narcisism ideologico-institutional la greu. Ca si cand tu i-ai zice sotului tau "Ba, daca privesti la o femeie cand vorbesti cu ea, te-a luat milvus!". Sau invers, cu corectiile de rigoare.
Oricum, vederile astea depasite, medievaliste, nu fac credinta inutila. Dimpotriva, evoluand in functie de modul in care poate fi adus Harul cel mai bine in sufletele oamenilor, ea isi rafineaza frumusetea si puterea. Asa ca gandeste-te bine, si nu parasi credinta in care te-ai nascut, doar pentru ca pe un forum dai de categoria "suntem soldati de termita, pocnim zidul cu capul, ca sa dam alarma". Ar avea si ortodoxia nevoie de un "vatican 2", dar, sa speram nu asa de modernist (destructiv si apostat) ca acela. Adica ma refer la Sinodul Panortodox de la anul, de care se leaga multe sperante, si nu toate ale suboamenilor cu sort si colan.

Thank God ca nu e o chestie care o impartasesc toti crestinii ortodocsi....

ma intreb, ce o zice lumea ca am citit 50 shades of grey, ca tot am vazut ca e blamata si controversata... e pana la urma o carte(ma rog, 3) din care tot m-am ales cu ceva, si anume, dragostea poate schimba un om, dar asta nu se scrie/zice nicaieri; lumea se concentreaza DOAR pe aspectele negative ale cartii(cartilor mai bine zis).

Îţi ţâţâie balamalele să primeşti răspuns, să fi băgată în seamă, să te exprimi, of, of, of, dar e bine pe de-o parte, e constructiv, dar nu ştim spre ce direcţie. Putem bănui... După formă şi scop. E tipic cult-urii în care trăim, tipic ideo-logic demon-strat(-iv), postmodernismului secular. Crezi că toate ţi se cuvin obligatoriu, dar n-ai nici un stabiliment. Nu eşti fondată pe nimic. N-ai bază. Iar acele răspunsuri care le cauţi, le cauţi la oameni. La ei nu le vei găsi niciodată. Niciodată. Pentru că şi ei caută. Caută-le la sfinţi. Ei au găsit. Au ce să-ţi ofere. Pentru că odată găsit, afli şi că nu poţi ţine doar pentru tine. E prea mare bucuria şi prea frumos şi adânc Infinitul, ca să nu-L dai şi la alţii, să-L împrăştii. Nu din obligaţie. Ci din uimire. Nu entuziasm, ci realitate.

Dar odată găsită Comoara, dacă nu ştii ce e, e ca şi cum dai la un copil mic 1 milion de euro. Se râde, colorează bancnotele, le rupe, le aruncă, se joacă cu ele. Niciodată nu le va folosi. Dar ne depărtăm prea mult.

Corinuşa dragă, nădăjduiesc şi mă silesc chiar, ca în fiecare post, să vorbesc cât se poate de serios. Dacă sunt sau nu luat în serios, asta-i partea a doua. Nu mă supăr. După cât poate fiecare. Şi cât vrea. La fel cum L-au luat şi pe Hristos în seamă. Cine-a vrut şi cine-a putut. Şi pe urmaşii Lui. Luca 10, 16: "Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine." Poftim duhovnicul. E în acest verset. Îl vezi?

Încerc, şi de data asta, să îţi dau calea sănătoasă. Fiindcă cred cu tărie că şi eu şi mulţi suntem pe ea. Iar lupta noastră este să rămânem pe ea. Vreau să o înţelegi măcar, "calea sănătoasă", fără pretenţia să o practici.
Îţi spun şi ţie, ce mi-a spus duhovnicul meu, dar cu cuvintele mele:

"Dragul meu, Biserica recomandă, nu obligă. Hristos Însuşi nu obligă. Zice: -cel ce îmi urmeză Mie, să se lepede de sine-, nu zice -toţi trebuie să-mi urmeze Mie şi să se lepede de sine-. Deci, există mai multe trepte, în practica cititului, care să fie de folos spre mântuire. Că de aia citim, nu? Ca să ne mântuim! Nu să ne pierdem timpul. Nu să devenim mai înţelepţi, că atunci e pentru noi, e egoism, mândrie, ci să ne apropiem de Dumnezeu, să dobândim ceea ce putem să dăm şi la alţii. Dacă nu ăsta-i scopul cititului, suntem în primejdie.

Prima treaptă, ar începe din educaţia părinţilor, de mic copil, citeşti "mica biblie", catehismul, vieţile Sfinţilor, şi alte lecturi uşoare, cărţile de rugăciune ale Canonului dat de părintele cu care vorbeşti şi cu care descoperi creştinismul. Desigur, cărţi cu care poţi continua mai apoi, oricând pe parcursul vieţii. Apoi începi să citeşti Biblia. Apoi, desigur, istoria creştină. Ce s-a petrecut în diferiţi ani, în diferite părţi ale pământului. Ca să înţelegi unde suntem, de unde am plecat, spre ce ne îndreptăm, ca să poţi lua partea cuiva, şi să lupţi împotriva altcuiva. Să ai pentru ce să trăieşti. Scopul vieţii creştine. Apoi în paralelă cu Biblia şi istoria creştină, poţi începe cu concordanţele biblice, istoria Bibliei, apoi încet şi sigur, depinde de râvnă, de capacitatea de asimilare, de înţelegere, de timp, de stres, etc., începi deci să urci puternic în sus. Astfel, apoi începi să citeşti pe Sfinţii Părinţi. Ce au scris, de ce au scris asta, unde se aflau când scriau. Ce opere au scris, tâlcuiri scripturistice, învăţături. Genul învăţăturilor, scopul, către cine trimiteau, de ce, ce s-a petrecut apoi cu ei, pe mai multe planuri, fizic, duhovnicesc, social, etc. Ce căutau şi ce obţineau. Între toate aceste trepte, se continuă cu cititul Bibliei, şi al canonului de rugăciune, chiar dacă suntem obosiţi şi o citim mecanic, Dumnezeu vede intenţia, ştie inimile şi rărunchii. Şi răsplăteşte când ştie El că e de folos spre mântuire. Sau nu e de folos. Pentru că n-am dat încă destul, ca să ajungem să cerem. Dar de cele mai multe ori, primim gratuit. Şi suntem nemulţumiţi, eh, astea-s altceva. Deci, după ce am citit măcar vreo 10 cărţi sau volume, din Sfinţii Părinţi, care ne-au fost nouă dragi, de viaţa lor, "peripeţiile" lor, în drumul lor către unirea cu Hristos, pentru că ne regăsim în ei, mulţi sau unul, în acel sfânt ne regăsim ideile, sau găsim ceva ce am căutat demult, îl dorim, îl înţelegem, fiindcă e viu, citindu-l, el ne vorbeşte. Deci după ce l-am înţeles şi iubim calea lui, luându-l exemplu, fiindcă el a reuşit! Ne cheamă să reuşim şi noi. Atunci abea, citim şi cărţi scrise de... cei care scriu fără dorinţa de a mântui pe cineva, de a se mântui ei înşişi, fără dorinţa de a fi pe calea mântuitoare. Pentru că atunci când facem ceva, trebuie să ne gândim, de ce ne dorim lucrul acela, şi de ce îl facem, cu ce scop. Orice ar fi, din cele ce facem. Şi atunci citim, profan, laic, dar şi asta cu un scop: de a compara cu gândirea mântuitoare a lui Hristos din Sfinţii Lui. Şi când vedem ce scop obscur, lugubru, sinistru, ascund cuvintele laicilor, profanilor, ce patimi şi unduiri ale gândirii, forme şi prăpastii sunt în scrierile lor, râdem copilăresc, închidem cartea şi ne continuăm drumul, spre mântuire, suntem în siguranţă. Suntem în Biserică, cu Hristos, suntem pe drumul de a-L primi pe Hristos în noi. Şi nu ne temem. Şi cu El, îi primim în noi, pe toţi Sfinţii Lui. Ce inimă mare şi plină am avea atunci. Cei mai curaţi şi desăvârşiţi oameni, ar fi la masa noastră. Şi noi la a lor, în acelaşi timp. Ce onoare ! Ce frumos va fi. Şi ce comori vor intra cu ei şi prin ei, în inimile noastre. Ce spaţiu deschis şi bogat. Adevărata bogăţie. Ce infinit frumos... Împărăţia Cerurilor... Nu ne temem !..."

Înţelegi, Corina dragă?
Asta-i calea creştină. La care eu unul, nu pot spune NU, cum spui tu. Pur şi simplu nu pot. E prea frumoasă. Cea mai frumoasă cale. Inexprimabilă...
Spui că te limitează? Şi nu e frumos şi bine să ai limite? Cu ce sunt greşite limitele?
Corpul nostru, funcţionează după limite. E Viaţa Însuşi, din el. E Iubirea, care face globulele roşii să alerge prin vene...
Natura în sine, toată natura are principii, limite, reguli. Şi e atât de frumoasă. Şi totuşi e ca prin ghicitură, faţă de cele ce vor fi... Acolo... Acasă...
Universul ! Corina ! Universul ! Despre care nu ştim nici 0,1 %. Tot ce ştim, sunt doar presupuneri, teorii. Universul ! E plin de reguli.
În Univers, Dumnezeu, crează permanent. Cu Sfinţii Lui. nu poţi construi o casă fără reguli. Poţi să-ţi impui un design, o formă, un aspect, dar materialele cu care construieşti, nu? Sunt reguli. Limite.
Ce bine e să fie limite. Ce plăcut, şi odihnitor e să fie reguli. Poţi să fi liber în voie... Paradox? Gândeşte profund. E Adevărul.
Ce bine e să fi supus şi ascultător Iubirii. Lui Dumnezeu. Deci Bisericii. Unii altora. N-avem nimic de pierdut. Absolut nimic nu pierdem. Avem numai de câştigat.

Iartă-mă Corina, dar nu, nu a fost o glumă proastă. Nici glumă bună. Nu a fost o glumă deloc. E Adevărul. E Hristos. Definiţia a toate, e Hristos. Pe care noi, în libertatea noastră, căzuţi fiind, le administrăm greşit.

Ce am scris, e valabil şi pentru "Barsaumas".
Iartaţi-mă din nou, dacă v-am supărat cu ceva. Un Post Mare, cu mult belşug duhovnicesc pe mai departe.

Ei vezi, Corina? Că tot vorbeam despre "scop obscur, lugubru, sinistru, ascund cuvintele laicilor, profanilor, ce patimi şi unduiri ale gândirii, forme şi prăpastii sunt în scrierile lor", fără să ştiu ce ai citit, am simţit parcă, ceva nu era în regulă...

Umbrele Apostolilor când treceau peste bolnavi, se vindecau. Dar "umbrele lui grey", îmbolnăvesc, poate chiar ucid sufletul... Nu întâmplător e numele grey, adică gri, adică pe nicăieri, să nu aparţii nimănui, să nu ai un scop al binelui, şi 50, de ce nu 7, sau 9 sau 12, 14, poate, sau 72 ? Toate acestea sunt numere cu simbolistică creştine. Dar e chiar 50. Şi 5, e numărul simbolistic al morţii. Întâmplător? O legiune romană, trebuie să aibe minim 5000 de soldaţi. O legiune de draci, erau în posedatul din ţinutul gherghesenilor, în Biblie...
Unde ne sunt ochii duhovniceşti? Doamne miluieşte (de 12 de ori)

Da, spui foarte bine, toată lumea (de-ar fi aşa) se uită la aspectele negative ale cărţilor, că acele aspecte nu sunt bune. Fac rău. Indispun. Aduc frici şi temeri. Nu avem nevoie de ele. Nu ne înmulţesc nădejdea, credinţa şi dragostea. Nu ne putea mântui prin ele, nu? De aceea e bine să privim la ele, să le cunoaştem, nu să le practicăm, cum spune ereticul "fericit" Augustin, dar cunoscându-le, să le respingem, să le denigrăm, avem voie să le urâm, să luptăm împotriva lor.

Sigur că ştii cine se mântuie şi cine nu. Pentru că mântuirea nu e ceva care ţi se cuvine, nu e un drept, e ceva pentru care lupţi, te sileşti, spune Scriptura. Deci o obligaţie. Spre care mergi de bună voie. De ce? Fiindcă înţelegi şi îţi pasă. Te sileşti să fi în Biserică? Minunat. De ce? Pentru că cauţi stabilimentul, baza, înţelegi, lupţi, ştii ce-i erezia, şi Adevărul. Ştii limitele, ştii bucuriile, eşti în comuniune şi în duh cu sfinţii, viezi prin Hristos, vezi primejdiile, te lupţi pe cele 3 mari fronturi, ale războiului nevăzut, cu tine însuţi, cu lumea şi cu puterile întunericului...

Şi astfel, ştii şi simţi şi eşti sigur, de cine se mântuie şi cine nu. Cunoşti sigur ereziile şi Adevărul. Te bucuri de toate acestea. Atunci ai putere! Ai primit, ţi s-a dat putere. Puterea să ajuţi, să faci cunoscut pe Hristos, pe Sfinţii Lui, să zâmbeşti să se înţelegi... Mai departe e să menţii puterea şi să o înmulţeşti. Ai puterea să smulgi armele întunericului din mâinile lor, şi să le foloseşti împotriva lor. Acea putere, este harul. Cum îl obţii, cum îl menţii şi cum îl înmulţeşti, aici e prea mult de scris... Dar răspunsul e clar şi limpede, la Hristos, prin Sfinţii Lui, scrierile lor. Acea putere o primeşti, dacă o înţelegi, îi înţelegi utilitatea, şi dacă Dumnezeu vede că în inima ta, eşti complet dăruit Lui şi aproapelui tău. Fiindcă ăsta-i scopul harului. De a se dărui. De a se jertfi, răstigni. De a înmulţi iubirea...

Şi desigur, răspunsul vizual, e în Sfintele Icoane.
Iar despre dragostea care schimbă omul, de care vorbeşti şi spui că nu scrie/zice nicăieri... ei bine, Biblia! Cuvântul lui Dumnezeu, zice asta, la fiecare cuvânt din Biblie. Uită-te cu atenţie. Şi cu rugăciune. Ai să vezi. Dar mai ales, ai să simţi.

Oh, câte-aş mai vrea să-ţi spun... Iartă-mă. Luptă uşoară pe mai departe. Domnul să-ţi ajute...

Post uşor, iartă-mă...

Cu toata sinceritatea
 

M'a miscat cum poate scrie Igor, uneori.

Ok, nici mie nu-mi place cartea, si filmul a fost oribil, dar ...WHAT...

Cred ca mergi un pic prea departe cu conspiratia... autoarea nu este mare intelectuala, a scis cartea initial ca un Twilight Fanfiction, si dupaia a schimbat numele personajelor din Bella si Edward in Anastasia si Grey. Interpretarile asta venite din burta nu sunt deloc de folos.

Nu vad de ce te mira. Din punctul de vedere crestin al lui Igor, ar trebui sa ignori inclusiv manualele de stiinte, enciclopediile, orice material inafara de carti publicate de "ortodocsi"- chiar daca acestea au date gresite sau nu-, deoarece au bibliografii "ateiste" sau "eretice". In modul acesta, ramai cumintel la credinta ta, nu pui intrebari, si biserica (institutia) e fericita.

Trebuie să ignori tot ceea ce-ţi omoară sufletul, comoara cea mai de preţ primită-n dar.

Pentru Igor
 

Citind cu atentie prima ta postare am ajuns la concluzia ca problematica supusa discutiei este o eventuala contradictie, care ar rezulta din diferite abordari polemice si argumentati,intre interdictia din Exod 20.4 si dispozitiile din Exod 25.1-22. Din punctul meu de vedere nu exista opozitie(din ce imi dau seama cam asta sustii si tu dar ne diferentiaza motivatia) intre cele doua situatii iar solutia poate fi analizata in contextele in care sunt descrise cele doua situatii. Postarea ta, in opinia mea, sufera de un neajuns, poate din dorinta ta de a condensa tematica pe un aspect particular.Neajunsul este urmatorul: versetele selectate nu sunt prezentate in contextul lor si asta cumva le rapeste din claritate.Eu intentionez exact acest lucru,sa completez cumva postarea ta insa vor fi si cateva diferente de opinie.Trebuie precizat ca postarea mea nu este una academica,nici nu are cum sa fie in contextul dat, ci una amator-informativa.Modul cum am gandit frcventa postarilor este influentat de programul meu de munca si familie, se va face in aceste limite.

Modul cum inteleg sa-ti prezint opinia mea este structurat dupa cum urmeaza: 1.Scurta parte introductiva referitoare la plecare evreilor din Egipt si contextul religios al popoarelor cu care s-au intalnit.O scurta opinie cu privire la o problema complicata: de ce Dumnezeu a ales acel mod de inchinare pt evrei.2.Ce sunt heruvimii in context biblic. 3. Modul si scopul cum Dumnezeu a stabilit inchinarea. 4. Scurte consideratii despre evrei si mentalitatea lor despre Chivot si heruvimi.5. Precizari finale. Scurta concluzie.

Asa cum vezi m-am incumetat la o problematica ampla,poate prea ampla, pe care o voi sintetiza intr-un mod deloc fericit: multe elemente vor fi pomenite doar pe scurt din lipsa de timp dar voi insista pe subiectul ales de tine.Voi posta fiecare subiect in parte intrucat nu le voi putea sintetiza intr-o singura postare.Rugamintea mea,unica, este sa imi dai sansa sa le expun mai intai pe toate ca sa vezi toata ideea in ansamblu si sa o poti critica pe fiecare aspect. Cam asta ar fi, asa cum am promis toate vor fi postate in aceasta saptamana. Sper chiar astazi sa pot termina partea introductiva.M-am gandit sa-ti spun dinainte cam ce am de gand ca sa poti verifica/analiza in paralel.Sa ne auzim cu bine.

Nici pe mine nu m-a dat pe spate 50 shades, dar nici nu o vad chiar asa nociva cum se zice. Adica...am citit-o pentru relaxare, a mers usor si in max o saptamana am citit peste 2100 de pagini.
Nu practic ce scrie in cartile respective (big NO! mai ales cand vine vorba de 50 shades), dar partea psihologica, cea care a condus la practicile respctive nu e chiar de neglijat. In fine, ar fi ceva de vorbit pe tema cartii, chiar daca e nereusita tare.

Chiar ma gandeam si la manuale, ca nici manualele nu sunt toate mantuiroare, dar trebuie sa inveti din ele daca vrei sa faci scoala... Manualele e fizica, chimie si biologie sigur au si bibliografie neortodoxa sau chiar ateista, dar tot trebuie sa invatam din ele la momentul respectiv.
Si eu citesc ori din dorinta de cunoastere ori pentru pura relaxare si destindere dupa o saptamana grea. La fel cu muzica, la fel cu filmele. Si sunt mare amatoare de filme si seriale despre criminalistica si fantasy, cele fantasy ma relaxeaza, iar din cele de criminalistica am mai invat cate una-alta.
Mai degraba faptele care le faci sunt mantuitoare decat muzica ce o asculti sau filmele ce le privesti sau cartile ce le citesti; totusi, avem (majoritatea, sper) discernamant, astfel incat sa putem vedea si partea buna a lucrurilor.
Si vesnicul Harry Potter, mult iubitul de copii si mult blamatul de catre crestini are o componenta foarte frumoasa si foarte buna care iese in evidenta mai mult decat "magia" si ce practici or mai fi pe-acolo, si anume PRIETENIA...
Si totusi refuz sa cred ca a fi crestin adevarat inseamna condamnare la suferinta lumeasca, la neimpliniri si la frustrari, tot lumesti, pentru ca TRAIESTI IN LUME, alaturi de tot ce e LUMESC; nu pot abandona tot ce e lumesc, ca o dai in altele.
Sa iti duci crucea nu CRED ca inseamna sa fi tot timpul trist si posomorat; nu inseamna sa nu mai faci nimic pentru tine daca asta inseamna sa faci si ceva neortodox (de exemplu sa te uiti la un episod din criminal minds sau supernatural sau grey's anatomy sau orice alt film care nu are ca tema ortodoxia), nu inseamna sa fi pustnic.

Logic! Ai mare dreptate.

Da, frate Dragoş, prioritatea creştinului este mântuirea, iar pentru aceasta nu orice limbaj şi nu orice idei transmise prin anumite exprimări sunt folositoare. Diverse duhuri au diferite cuvinte. Domnul a transmis "cuvintele vieţii veşnice", cum spune Apostolul, iar nu orice alte vorbe.
În consecinţă, atât credinciosul care râvneşte la mântuire cât şi păstorul său duhovnicesc trag firesc la un anumit conţinut de informaţie şi mai ales de energie. Că nu orice fiţuică ori aşazisă operă conţin energia necreată a Dumnezeirii, aşadar Harul sfinţitor şi mântuitor.
În cărţi amestecate sunt tot felul de duhuri amestecate. Nu e deloc indiferent ce fel de seminţe dăm la moara minţii şi apoi a inimii. Una e făina din neghină, alta făina din bob de grâu curat!
E de ajuns că mintea noastră căzută are oricum tendinţa să prelucreze prost până şi cărţile sfinte.

Pe de altă parte, când creştinul citeşte un text din afara Bisericii (de pildă o carte de medicină sau de inginerie, una de poezie sau chiar de psihologie) el are grijă, s-ar cuveni, să nu ia drept învăţătură mântuitoare ceea ce acolo e clar că e doar informaţie terestră, mundană. Bună şi aceasta, dacă nu uităm scopurile ei reale şi dacă avem la noi lentila potrivită de lectură.

Omul e însă mereu influenţabil. Coruperea începe mai întâi în suflet, prin cuvinte, sunete şi alte senzaţii...
Cunoscînd că lesne omul apleacă urechea şi pune la inimă tot felul de mesaje străine şi potrivnice împlinirii sale în Hristos, Biserica a dezvoltat o anumită prudentă atitudine faţă de sursele mundane de informaţie şi energie. De aici o anumită prevedere programatică şi în unele cazuri o atitudine de selectivitate drastică. Adică, vorba Părintelui Rafail, faţă de dracul e bună o singură atitudine: dispreţ. Nu cârdăşie sau complacere, întrucât te corupe lesne, de nu eşti tare. Şi cine se poate crede atât de tare încât să stea cu dracii la taifas ori la nesfârşite contradicţii?

Iar cărţile noastre "de cultură" şi de divertisment, ca şi muzica ori diverse alte materiale pentru activităţi de loisir, sunt, orice s-ar zice, cărţi pentru trup. Pentru omul trupesc din noi. Nu-i bai, trebe şi el să trăiască pe lumea asta, numai că, pentru creştin intervine o mică mare problemă: legea trupului e în conflict veşnic cu legea duhului. Pace între duh şi trup nu este. Corpul prea adesea trage să devină porcul, să fim drepţi şi să recunoaştem această realitate omenească.

Şi atunci apare firesc dilema: cât şi ce să îi dau trupului, mai exact trupescului, prin diverse materiale şi stimulări, aşa încât puterea lui să nu răstoarne puterea duhului meu? O astfel de întrebare şi-o pune creştinul râvnitor, iar pentru alţi oameni aşa ceva e fără sens şi te mai şi trezeşti că te iau la întrebări: da ce io-s neroadă să îmi spuie cutare ce să citesc?... Neînţelegere, a celui care nu se preocupă, în cunoştinţă de cauză, de lupta eternă dinlăuntrul omului şi din văzduhuri. Neînţelegere a celui care îşi face din răzvrătire, vai, o profesiune de credinţă şi un motiv de continuă laudă. Te pui cu copilul rebel? Sărmanul, că nu ştie ce face...

Hai, dă-i bice!...:)
Şi mă alătur şi eu rugăminţii tale, către Igor, să aştepte ca demersul tău să traverseze toţi paşii enumeraţi. Ca să vedem întregul, mesajul central şi celelalte etc. Aşa e firesc să aibă loc dialogul între cei care "duc război" prin cuvânt. Că, în definitiv, războiul ăsta nu poate fi decât folositor dacă, mai ales, pornim de la premisa (întâmplător dragă mie) că "NU, în război nu e permis orice!"....:) Deci spor la elaborare şi aştept cu răbdare micul tău şi (desigur) concentratul tău eseu. Îl vom evalua fioros, fii liniştit, după aceea...:)
Doamne ajută!

"Barsaumas", lasă, lasă, mulţumim Domnului. Fără El, nu putem nimic (Ioan 15, 5). Am spus deja, laurii sunt ai Bisericii, ai lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui, nu ai mei. Că eu n-am nimic, nici trupul nu-i al meu.

Luca 13, 23-24: Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.
Şi eu l-aş întreba pe Dumnezeu: Doamne, fi mai exact. Şi Dumnezeu ar răspunde:
Matei 7, 13-14: Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.
Deci?
Uite cine se mântuie şi cine nu.
Şi mai ales, uite cât de puţini se mântuiesc...

Cine se mântuie deci? Biserica. Care-i Biserica? Poarta strâmtă. Ce e strâmteţea? Biserica e cea care suferă cel mai mult. Cu cât suferi mai mult, cu atât eşti mai aproape de mântuire. Nu poţi să învii cu Hristos, dacă nu te răstigneşti cu Hristos. Nu poţi, pur şi simplu. Dar să suferi, nu fiindcă te obligă cineva, că şi aia-i bine, că primeşti răsplată, cumva fără să o vrei, fără să o ceri. Dar suferi fiindcă îţi pasă, că te doare. Vezi chinurile celorlalţi, şi ţi se sfâşie inima. Şi atunci le dai. Din ce ai tu, le dai şi lor. Şi tu, lipsindu-te de ce ai avut, suferi.
Îţi aminteşti de banul văduvei?
Când alţii dădeau cufere de galbeni şi alte bogăţii, ea, văduva, a dat doar 2 galbeni. Şi spune acolo, că ea a dat mai mult decât toţi ceilalţi la un loc. De ce? Pentru că ea a dat tot ce-o avut. Ceilalţi, dând un cufăr, mai aveau acasă încă 9 cufere, că poate dădeau zeciuială, sau mai aveau 20-30 de cufere, dar văduva a dat tot ce-o avut. A rămas cu nimic.
Poftim Biserica.
Ne arată Hristos care-i Biserica? Absolut în fiecare zi. Nu numai prin lumina de la Ierusalim, care nu arde, care, la mormântul Domnului, 4 "Biserici" fiind, de 4 confesiuni diferite, Sfânta Lumină, vine în fiecare an, de Înviere, DOAR la Biserica Ortodoxă, la Patriarh pe mănunchiul de lumânări, şi nu numai pentru că în Siria, se varsă azi sângele sfinţilor, deci Biserica suferă, dar îţi dai seama că Biserica e mântuitoare, prin însuşi preceptele organizării Patriarhatelor Autocefale, de egalitate, fără distrugerea ierarhiei, că zice, nu? "Fără de nici o îndoială, cel mai mic ia binecuvântare de la cel mai mare." (Evrei 7, 7) Deci ierarhie trebuie. E sănătoasă. Prin asta suferi? Sigur ca da. Că egali fiind, te dedici celuilalt. Şi celălalt ţie. Înfloreşte iubirea. Fără să îţi dai seama, la început e greu. Dacă nu simţi, cu îndoieli în suflet, credinţă puţină, dar apoi, Totul vine de la sine. Înţelegi, te bucuri. Eşti viu. Prin ceilalţi şi ceilalţi prin tine. Împreună în Totul, Sfânta Treime.

Deci şi prin însăşi scrierile Sfinţilor Părinţi, îţi arată Dumnezeu, care-i Biserica. Rigorismul sec, scolastic, al apusului, care era în cădere, în ereziile "romano-catolice", şi... seva vieţii Răsăritului. Zecile de Sfinţii, care cântau la ison dogmatica dumnezeirii, la Sfintele Sinoade Ecumenice, în scrierile lor, în sfaturile lor. Ce tril ! Ce odihnă ! Ce putere a harului ! Cum să nu simţi care-i Biserica?

Trebuie să urăşti foarte mult ! Dar incredibil de mult trebuie să urăşti, ca să nu vezi care-i Biserica.
Şi să fi incredibil de nemulţumit pe viaţă şi pe tot şi toate, ca să nu vezi care-i Biserica.
Doamne, ce mult întuneric, stă în inimile oamenilor care urăsc... Nu păcatul să urăşti, când defapt păcatul trebuie urât. Ci bucuria altuia. Când urăşti bucuria altuia, atunci ! De acolo, începe iadul.

Iar apoi, protestanţii, Doamne iartă-mă, dar ei, slujitorii satanei, care a luat chip de înger de lumină, cum spune Biblia. Ei ce au făcut? Au pornit anarhia. Nu au fost mulţumiţi de nimic. Au demolat tot. Istorie, dogme, Sfânta Tradiţie, prin viu grai, dovezi arheologice, scrierile Sfinţilor. Nimic ! Nu au mai vrut să audă de nimic. Numai cu Biblia, o mai răsfoiesc din când în când, pe unde le place lor, mai scot câte un verset şi mai aruncă în vreo-unu mai... simplu de carte. Ei sunt ca nişte copii râzgâiaţi, răsfăţaţi peste măsură. Nu pentru că sunt singuri la părinţi, că în tot timpul cât ei protestau, se reformau cu reformele lui Luther, Calvin, Zwingli şi alţii, în tot acest timp, Calea, Adevărul şi Viaţa, erau lângă ei, zâmbind cu amar.

Biserica a rămas la fel, ca în secolul întâi. Doar că a primit un nume, începând din anul 1054, Ortodoxă. Personal, m-am obişnuit greu cu numele ăsta, dar dacă aşa arată fiica Bisericii, Istoria, că este mama ei, atunci ăsta să fie numele Bisericii şi Miresei lui Hristos, Ortodoxia. Şi apoi m-am îndrăgostit de nume şi de ea, de Biserică.

E simbolistică, nu e conspiraţie.
Ai de ales, simbolicul, sau diabolicul. Cel ce uneşte, sau cel ce desparte. Cu c mic şi C mare, în ambele "cel".
Aparent e acelşi lucru, dar cum aparenţele înşeală, e diferenţă. Vrăjmaşul nevăzut, fiind duh, şi fiindcă a fost înger, poate să imite, acea stare, dar nu o mai trăieşte, e răzvrătit.
Dumnezeu să-i ierte, pe toţi care citesc cărţi erotice şi se uită la filme erotice. Desfrânarea e cea mai puternică patimă. E opusul iubirii. Nu ura, ci desfrânarea. Perverteşte Iubirea. Îi chimbă sensul şi scopul. Îl schimonoseşte pe om. Îl torturează. Şi doar harul mărturisirii la Sfânta Spovedanie, şi apoi primirea Sfintelor Trup şi Sânge al Domnului, îl mai scapă. Şi apoi, sigur, trebuie să se ţină departe de "medicamentele" contra iubirii, deci desfrânarea, adică otrava. Cum? Prin rugăciune, prin luciditate, vederea scopului desfrânării, prin căsătorie, prin foarte multe.

Tocmai, exact opusul a ce spui tu, e Adevărul. Tu spui minciuna. Iar opusul, e Adevărul.
Exact atunci când pui întrebări, când te frămânţi, când îţi pasă, când ceri răspunsuri, la Dumnezeu, dacă ceri cu nevinovăţie de copil, Dumnezeu îţi va răspunde. Şi aşa rezultă "instituţia", cum spui tu. Biserica cea Una. Mireasa! Ortodoxia! Noi.
"De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor." - Matei 18, 3.
Dar şi aici e cu cântec, că în altă parte spune, de cele ale bărbatului. Dar e bărbatul la virtute, şi copilul la păcat... Multe de zis...
Iar dacă nu pui întrebări, rezultă minciuna, protestantismul, în care stau sărăcuţii de ei, cam 300 de milioane de oameni, la nivel global, în loc să devină creştini, lor doar li se pare că sunt creştini.

Iartă-mă dacă te-am supărat, abaaaabbbb63.

Mboon, deci cartea asta cu (prea) multe aspecte erotice de fapt are o alta esenta, dar ca sa intuiesti macar esenta carti(lor) trebuie sa citesti. Eu recunosc ca am citit trilogia pentru ca eram pareri pro si contra "pe toate gardurile" si am vrut sa vad e e asa intresant la ele. Ei bine, e o trilogie prost scrisa, cu prea mult erotism ba chiar mai mult de atat, dar cu o esenta frumoasa... Pacat ca a ales autoarea sa scoata in evidenta asta, astfel, dar poate daca scria trilogia asta altfel nu iesea in evidenta esenta...

Corinuşa, trecând peste cartea aceea, care-i mâzga neîmplinirii sentimentale ale minţii scriitorului şi căutarea plăcerii carnale, nu a iubirii întregului, a emoţiilor, nu a sentimentelor, şi mai multe de zis, dar revin:

Manualele şcolare, sunt uimitoare. Frumoase, bine structurate, gândite pentru nivelul "studiosului" ăla mic. :) Ce frumos! Ce muncă de lăudat, fac profesorii ! Cât de mare nevoie avem de ei.
Perfect de acord.
Dar când apare primejdia?
Atunci când iei binele dăruit de Dumnezeu ţie, omului, şi îl pui în slujba vrăjmaşului nevăzut. Te faci unealtă a lui, contra Domnului. Atunci şi alţii suferă. Sminteşti pe cei mai mici, şi mai bine este a lega o piatră de moară de gât şi să te arunci în apă, cum spune Scriptura. Simbolic, adică, aşa mare rău provoacă.
Concret:
Când vedem, că în manuale, se inoculează credinţa evoluţionistă. Pentru că ştim deja, că evoluţionismul e un cult. Nu e dovedit ştiinţific. E o religie.
Când în manuale apare milioaaaane şi milioane de ani, aia-i îndoctrinare. Prozelitism. Ştiinţa în sine, logica, argumentaţie, gândirea raţională, afectivă, da? Materiile elementare, deci, sunt vitale dezvoltării normale ale creierului. Dar din 1964, manualele au luat o curbură spre adânc, în prăpastie. În minciună.
Preşedintele american Roosevelt, a "poruncit", să fie introduse în manualele şcolare, evoluţionismul, la 1964.
Dar fi atentă.
Profesorul KENT HOVIND, dovedeşte ştiinţific, că evoluţia e o minciună !
Scrii pe youtube: "profesor H against evolutionism". Că i-am uitat mai demult numele, şi ţineam minte H, de la Hristos. Şi uită-te la primele 12 rezultate.
Spectacol face profesorul Hovind. Şi nu-i ortodox, fiindcă harul lucrează chiar şi în păgâni, spune Sfântul Isaac Sirul, în Filocalia 10. E profesor de biologie moleculară, de anatomie şi genetică.
Uită-te la cât mai mult, e în engleză, dar merge şi cu subtitrare adăugată ulterior.
Până în anii 1800 nu au existat fosile. Culmea! Odată cu apariţia lui Darwin, apar şi fosilele. Şi tot culmea, Darwin apare, după 1771, după revoluţia franceză şi întemeierea franc-masoneriei "iluminate".
Iar înainte, prin sute de siteuri arheologice, nu au existat fosile. Apoi, abracadabra, nu? Fosile!
Sunt defapt oase de elefant, de rinocer, de hipopotam, de girafă, de zebră, de crocodil, ce au fost puse combinat împreună, şi alte design-uri, ca să dea formele "fosilelor" şi să susţină evoluţionismul.
Fără nicio probă ştiinţifică.

Deci, orice citeşti, îndoieşte-te. Caută să compari cu credinţa ta. Creştină, nădăjduiesc. Dar omul, dacă nu are credinţă, dacă se îndoieşte de Dumnezeu, de creştinism, dacă NU CREDE, cu ce-i de vină Dumnezeu? Hristos nu obligă. Omul dacă nu are credinţă, crede în evoluţie, sau în nimic, ateist fiind.

Înţelegi, Corina?

Iar faptele care le faci, şi muzica care o asculţi şi filmele, nu sunt mântuitoare, Corina! Ar fi culmea! :)
Şi ateii fac fapte bune. Se vor mântui? Sigur că nu.
Nu faptele ne mântuie, ci salba, sau compendiul celor 3: credinţă, fapte şi har. Scoţi una, nu te mântuieşti. E dificil să explic aşa de mult.
În nici un caz muzica nu mântuie, genurile muzicale, nici anii genurilor muzicale. Muzica n-are nicio treabă cu mântuirea. E doar ceva tipic tineresc, sau după tinereţe, tipic plafonării intelectuale. Sau euforiei de moment.
Deci, oare chiar vezi partea bună a lucrurilor? Cât de adânc poţi gândi şi vorbi? Cât de mult iubeşti pe Dumnezeu! Cât de multe poţi spune despre un fir de iarbă? Poţi plânge când vezi un fir de iarbă?
Vezi, Corina?
Harry Potter? Are semnul lui lucifer în frunte, că tot vorbim de icoane. În timpurile din urmă, semnu fiarei, va fi pe mână sau pe frunte. Întâmplătoare lucruri? Nu există coincidenţe. Există opţiuni. Toate ţi se arată clar şi limpede. Şi cele bune şi cele ce resping binele.
Iar despre prietenie, e mult de vorbit...

Dar despre lume? Aparţii lumii? Lumea? "O dăm în altele", spui?

Bine, hai să o dăm în altele...

Ştiu că citeşti Biblia extrem de rar şi foarte puţin, deci hai să citim împreună 12 versete, vrei? Hai te rog...

Ca cei 12 Apostoli:

Evrei 11, 38: Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului.
I Corinteni 4, 10: Noi suntem nebuni pentru Hristos; Noi suntem slabi; iar noi suntem întru necinste!
Iov 30, 5: Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi.
Matei 16, 26: Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
Ioan 14, 17: Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!
Ioan 15, 18: Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.
Ioan 16, 33: În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.
I Corinteni 1, 21: Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii.
I Corinteni 11, 32: Dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.
Ioan 17, 14: Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
Şi cireaşa de pe tort:
I Corinteni 7, 31: Şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece.
Iacov 4, 4-5: Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie?

Ei, vezi, Corina? Acum ce mai zici?

Trebuie să avem mare grijă la ce ne raportăm, şi dinspre ce parte venim, şi încotro mergem.

Şi fiindcă am vorbit despre muzică, să fi foarte atentă la muzică, că nu mântuie, dar naşte desfrânare, uite:
Isaia 23, 16: "Ia chitara, dă ocol cetăţii, tu, desfrânată! Cântă cât mai bine, reia cântările ca lumea să-şi aducă aminte de tine!"

Aş vrea să-ţi mai scriu multe, Corina, dar e deja prea mult...

Poate nu citeşti tot, nu mă supăr, iartă-mă...

1.Scurta parte introductiva
 

Excurs despre idoli si ideologia lor in lumea Orientului Apropiat

Am sa parafrazez o scurta prezentare a unui istoric pe aceasta tema, pentru o mai buna analiza in comparatie: ,, In Orientul Apropiat Antic idolii aveau diferite forme si marimi.In mod obisnuit erau sculptati din lemn si poleiti cu o foita subtire din aur sau din argint batut cu ciocanul. Infatisarea lor era in. esenta umana (cu exceptia celor din Egipt care combinau caracteristici umane si animale), aveau diferite ipostaze, imbracaminte si coafuri distincte, chiar tipizate. Chipurile zeitatilor din Orientul Apropiat se aflau acolo unde zeul respectiv isi facea simtita prezenta intr-un mod foarte special, in asemenea masura incat cultul statuii devenea una cu zeul (cand zeul favoriza inchinatorul in acest fel) chiar daca nu era singura manifestare a zeului. Erau indeplinite anumite ritualuri pentru a aduce zeul la viata in idolul care il reprezenta. Drept rezultat al acestei legaturi, vrajile, incantatiile si alte manifestari magice puteau fi efectuate asupra idolului si cu scopul de a ameninta, de a constrange sau de a convinge zeii. In contrast cu acestea alte ritualuri legate de idoli aveau menirea de a-i ajuta pe zei sau chiar de a le purta de grija. Idolul nu era totuna cu zeul dar se credea ca idolul era locuit de zeu iar acesta isi manifesta prezenta si voia prin idol. Reprezentarile zeitatilor din Mesopotamia (nm.termen de comparatie) erau hranite, imbracate si chiar spalate zilnic. Li se aducea mancare in fiecare zi de catre lucratorii templurilor iar alti ingrijitori aveau sarcina de a imbraca si dezbraca idolul, in timp ce altii erau angajati pentru a spala statuia si a o transporta cu ocazia diferitelor sarbatori."

Exodul, daca ar fi sa sintetizam destul de meschin, are doua teme principale:modul cum Israel devine o natie prin actiunea lui Dumnezeu si, dupa cum remarcau mai multi autori,fundamentarea acestei natii drept una teocratica.Aceasta parte din Biblie constituie cel putin pentru evrei intemeierea lor istorica sau, dupa cum remarca un istoric ,,documentul identitatii lor prin care li-se arata cine au fost, de unde au venit,precum si locul lor in lume sub calauzirea lui Dumnezeu".Este o istorie fascinanta despre un grup de triburi cu nimic deosebite,cel putin la inceput, de altele, grup de triburi aflat sub influenta si dominatia egipteana.Evreii,la momentul plecarii din Egipt, aveau o problema in raport atat de egipteni cat si in raport de natiile cu care urmau sa se intalneasca: nu aveau un sistem religios articulat.Aproape toate natiile cu care au intrat in contact aveau asa ceva, un sistem religios, pagan bineinteles, dar definit,cu practici,ritualuri.Acest aspect,in combinatie cu tendinta accentuata a multor dintre acei evrei spre idolatrie,creea o mare problema: influenta externa a unei religii definite in raport de una in formare.Povestea lor,a evreilor, ne arata cat de acut au resimtit aceasta stare de fapt si chiar si dupa darea Legii cat de inclinati au fost spre vechile lor obiceiuri,mostenite din culturile cu care au interactionat.Chiar si Legea data nu era singulara in contextul lor,din punct de vedere al prescriptiilor juridice sau morale sa spunem.Legile din Mesopotamia, cele hitite,asiriene, toate contineau prescriptii morale oarecum asemanatoare pana la un punct. Diferenta a fost ca Legea data de Dumnezeu lui Israel era o revelatia a lui Dumnezeu, care devenea parte integrata a natiei prin stabilirea Legii ca parte integrata a Legamantului lui Dumnezeu cu Israel. Acest aspect o diferentiaza radical de alte texte similare.Ca sa dau un exemplu: interdictia de a ucide exista si in legislatia babiloniana, dar acolo era strict in scop social,pe cand interdictia in cazul evreilor era derivata din caracterul lui Dumnezeu.

Mai mult decat atat,evreii nu erau singurii care aveau un sanctuar mobil(descoperirile arheologice,ca sa mentionez doar una, au demonstrat ca si mandiantii aveau ceva similar pana la un punct)si nici singurii care credeau in existenta unor fiinte celeste, precum heruvimii.Ceva similar cu heruvimii exista si in animismul egiptean,in Mesopotamia existau lei si tauri inaripati,iar hitiii ii avea pe grifoni.Deci majoritatea culturilor cu care evreii au interactionat aveau un sistem religios definit dar si elemente asemanatoare cu ale evreilor.Cred ca Dumnezeu, prin prescriptiile exprese pe care Le-a dat a dorit separarea inchinarii evreiesti de culturile pagane care o puteau influenta precum si diferentierea dintre modul cum aceasta inchinare urma sa fie realizata, spre evitarea oricarei confuzii cu elemente straine, care i-ar fi corupt esenta si scopul.In general culturile stratificate pot avea acest efect asupra uneia in formare.Elemente similare ale religiei lui Israel se pot gasi la numeroase popoare din Orientul Mijlociu ale acelei epoci ceea ce demonstreaza cat de subtire si periculoasa era linia intre credinta adevarata si imitatiile sale. Prin regulile exacte, precise, exprese, pe care Dumnezeu le-a stabilit, poporul lui Israel urma sa fie protejat, precum un copil aflat in crestere, de diverse drumuri laturalnice dpdv religios.

Aici intervine un aspect fundamental, care separa aceasta relatiei dintre Dumnezeu si evrei de orice alta scena similara: totul s-a petrecut din initiativa lui Dumnezeu care a stabilit EL insusi fiecare detaliu, in mod expres,consemnat biblic,cu un anumit scop si intr-un anumit cadru. Evrei trebuiau sa puna in practica si sa asculte, nu au avut o initiativa a lor,nici nu erau pregatiti pt asemenea initiative. Cand au luat ei initiativa, de capul lor si in afara voii exprese a lui Dumnezeu, lucrurile au luat-o pe un fagas foarte periculos.Prin urmare Dumnezeu le-a stabil inchinarea, detaliile ei, reprezentarile ei si interdictiile ei.Toate aceste elemente sunt unice in context biblic,ele nu s-au mai repetat in acest mod, nu au fost rescrise sau reluate in alta forma, in textele biblice.Ele au fost stabilite intr-un context si intr o anumita perioada de dezvoltare a acestui popor, cu Dumnezeu initiator unic care a dorit sa separe inchinarea poporului ales de pericolele din jurul ei.Nimic nu a fost intimplator in modul cum Dumnezeu a stabilit inchinare,nici un detaliu,fiecare detaliu sau interdictie aveau scop precis in acel context.Regula era ca evreii sa ramana credinciosi acestor reguli, nu altora, asta au facut ei de nenumarate ori,prin combinarea cu alte credinte idolatre, prin imprumutarea de obiceiuri sau moduri de venerare straine de modul aratat de Dumnezeu. Pe cat de grandioasa a fost voia lui Dumnezeu pe atat de tragic a fost esecul lor de a ramane credinciosi acestor reguli care aveau o profilaxie divina.Ei trebuiau sa le aprofundeze, sa sa inalte la nivelul lor, sa-si implineasca menirea lor istorica, nu sa imprumute,nu sa copieze, nu sa adauge,nu sa schimbe.Tot Vechiul Testament arata cat de fatale au fost deciziile lor cand le-au luat din initiativa lor, cat de crancen s-au intors impotriva lor.

In concluzie,pe aceasta scurta introducere,as dori sa subliniez urmatoarele aspecte.Dumnezeu, in intelepciunea si dragostea Lui de Tata, care si-a ales un popor, a stabilit EL regulile de inchinare si a cerut ascultare.Dumnezeu stia cat de permeabili erau evreii la coruptie morala si a dorit,prin modul exact in care a stabilit regulile, sa-i separe intr-un scop sfant de restul lumii.Regulile urmau sa-i protejeze, sa-i aduca la cunoasterea Lui si a rolului lor.Interdictiile in special au vizat puncte nevralgice,care se regaseau in alte culturi,si care puteau influenta.Regulile au ramas mereu valabile,nu au fost niciodata inlaturate in context biblic,atat in sens permisiv cat si restrictiv si problema care se pune este daca exista echivalenta intre situatia in care au fost date si scopul lor si situatia supusa analizei. Cred ca aici intervine de fapt punctul polemic in toate discutiile pe aceasta tema.In textele Noului Testament nu exista o situatie similara, in care Dumnezeu permite sau interzice exact precum in modul din Vechiul Testament.Discutiile pe aceasta tema deriva din corelare si interpretare nu dintr-o prevedere expresa,care s-ar regasi in textele Noului Testament.Problema care am vazut ca se pune este una simpla in aparenta: cum interpretezi si aplici acele reguli nu doar in contextul NT ci in intreaga istorie a crestinismului pt ca perioada NT este doar cea de inceput.Si atunci,inevitabil,se ajunge la o comparatie intre regula,scop si context.

In acest punct intervine diferenta mea de intelegere, atat de ceea ce sustii tu cat si in raport de pozitia oarecum radicala a lui Trice.Asupra acestui punct voi reveni la final.

Ce poluat a ajuns topicul asta..
De la icoane la..
Mda.

Te pomenesti ca ai ajuns tu sa cunosti "Biserica ca credinta, caun tot al invataturilor transmise de Hristos si apostolii sai" si ti-ai dat seama ca nu e acelasi lucru cu partea vazuta..

Ei bine, treaba asta nu merge asa usor ca cititul romanelor pornografice.