![]() |
Minciuna ispititoare din pofta ochilor, limbii, sufletului de pe stomac.
De la început și până la sfârșit Hristos a mărturisit lupta cea bună cu minciuna cea rea apărută în creație pe vremea lui Adam și Eva, spurcăciunea pustiirii!
Omul se minte de atunci că e bun în pofta ochilor, în gustul bun al limbii și în pofta sufletului din mațe și din stomac oridecâte ori vede o fată... căci defapt la ceea ce el spune că e bun nu e altceva decât muizarea cu bărbați, cu femei, cu sine însuși sau cu idolii abstracți ai corcelii dintre păcat și sfințenie, astfel că bunul și binele invocat cu care ispitește omul e defapt această vrăjitorie, această rețetă specială cu care se laudă că cică el crede că defapt e bun păcatul, înșelarea, spurcarea, scursurile și răutatea din moment ce el are nume bun... și așa se lasă păcălit de satana care ispitește cu iadul că cică ar fi bun și de dorit în timp ce omul îl ispitește pe Dumnezeu că cică el omul o să fie un sfânt ascultător de Dumnezeu... îl păcălește ispitindu-L cu raiul și că ar dori omul raiul când efapt doar îl amăgește pe săracul Dumnezeu care tot speră că omul o să se schimbe și o să-și îndrepte viața! Păi dacă vrei să te schimbi omule, atunci fă deosebirea între 'bun', 'bine', 'bunătatea' care vine din minciuna cea rea și spurcăcioasă ca un virus păcălici și între adevărata bunătate care vine din sfințenia altruistă pe suportul iubirii curate și care nu se corcește niciodată cu păcatul. ''Să te târești pe pântecele tău și să mănânci pământ!'' dacă vrei să reușești să nu mai trăiești pe sfinvers!.. Ieșiți din minciuna cea rea și din adevărul pârâcios care este defapt grija gLumii, grija de a te dezvinovății acuzând pe alții pentru faptele tale! Nu mai batjocuriți bând spurcăciuni ca apa căci nu faceți altceva decât să mîncați din blestem... și dacă trăiești în blestem blestemând și împlinind blestemul ce sens mai are să te dai mare? Cu cât te înfurii ca să omori și să cureți cu atât mai mult te răzbuni viceversa ca prostul făcând tocmai păcatul cel rău de parcă ai curăți și de parcă insistența te fac să te răzbuni făcând tocmai dorința aia cu care insistă cel rău ce te ispitește din tine să faci voia lui cea rea. Halal te opui păcatului dacă te răzbuni făcând tocmai păcatul la care te opui... te răzbuni pe sfinvers și te crezi deștept și mare. Halal! |
Pe scurt e vorba de puiul de VIPer..ă, de puiul de năpârcă, de om prost:HOȚELUL intox
Citat:
Descoperiți puiul de viperă și de năpârcă orb ca o cârtiță din voi și vedeți cât de liber este el să facă tot felul de prostii mituindu-vă că sunteți ceva mare dacă vă răzbunați așa cum vrea el mereu... cu ''bunătate''. Scoateți-l la lumină și opriți-l din acțiuni căci defapt e cel mai mare lepădător și trădător... e un fel de mecanism personificat care se mânie pe păcat pentru ca să-l facă cu răzbunare crezând că dacă se răzbună el curăță și termină odată cu el, defapt nu vede că tocmai se răzbună cedând păcatului și făcând păcatul cu voire mai mare așa ca o răzbunare dezvinovățitoare în sprijinul grijii lumești... liniștind parcă gândul păgân... în sensul că poate să stea liniști că nu i se opune ci se răzbună de partea sa... de partea minciunii rele și adevărului pârîcios ca să mânce din blestem și să slujească blestemul de partea răutății și a răului răutății. Păi pe Dumnezeu te răzbuni tu credincioasule? Păi de ce și pentru ce? Oare e vinovat binele pentru că tu faci răul care-ți cere mereu dobândă?.. și dacă n-ai să-i dai atunci te bagă în sclavie rea! Spune puiule de năpârcă și de VIPeră ce te lauzi că ai tată credința și dreptatea lui Avraam: pe cine ai tu defapt drept tată și mamă? Nu cumva te lauzi cu tatulio și cu mamona spunându-le lor Dumnezeu pentru că-ți dau daruri și te alintă că cică nu ți se va întâmpla nimic oricât ai păcătui... așa ca gLumea?.. așa ca toată gLoomea? |
satana...
..satana din om se numește malahism și muism cu fata... egoism reciproc și răutate răzbunată...
Vă păcălește cu zâmbochiul și pofta din gură, din burtă, din stomac așa pe esofag ca să vă placă fata și nu e nici iubire și nici plăcere ci e răzbunare sadică dublu sinucigașă așa ca un virus terorist ce are bombe asupra lui ca prin explozie să răspândească moartea prin păcătuirea care vine sigur... și zice că e bun și e bine când colo ceea ce vă spune subliminal că e bun și bine e practic răzbunarea satanei din pismă și mărirea închipuită cu care te mituie că te vezi mai mare, mai grozav, mai berou... te mituie și te laudă ca să faci malahie cu fata și asta înseamnă incest și înșelare, ucigășie reciprocă și poftă de cărnărie... așa o prostește pe sărmana c-o iubește... nu e iubire ci păcăliciu ispitoman și mitoman pervers profită crezând că așa poate face binele... nu face binele ci făcând răul crede că poate crezând că poate și binele... nu e bine ce face ci e distrugere reciprocă, se mâncă unul pe altul, se devorează și se deșertifică, e uciderea spermei și a ovulelor, e malahism, crimă, pierderea iubirii și corcirea sfințeniei, coruperea interesului pentru cunașterea păcatului... Malahismul cu fata nu e sfințenie și nici bărbăție ci înșelare satanicească în zâmbochiul botochiului din burtochiul stăpânit de satana... ca o căutare să cunoști ca să știi, ca o poftă de cunoaștere dar nu ajungi să știi ci te preschimbi în muscă lucioasă ce devorează păcate la nesfârșit fără opreliști!.. și ajungi mai jos ca muștele de rahat căci ele nu-s nici malahiste și nici muiste... ajungi ca un tăune de păcat ce face viermi plini de inele... fiecare inel reprezintă o victimă. Nici un păcat nu va intra în Împărăție și în fericire!.. Spuneți un NU hotărât malahiei cu fata și muismului înălțător și ispitomaniei și luptați-vă căci altfel vă ia gLoomea și vă lipește ochiul duhovnicesc și vă face în el un reflex, un instinct că nu mai puteți scăpa din el! Nu credeți poftele sexitului că luați exit din calea spre Rai și ajungeți accelerat pe fundul iadului ca niște foarte mari..... criminali! Totul este o aluzie și o iluzie și o trimitere gLumeață prin vrăjeala cuvintelor spre ideea că cică muismul și malahismul cu fata ar fi bun... NU E BUN ci e RĂU și e răutate satanică ce corcește sfinețenia ca să te mituie ca mare stăpân... că apoi te crezi sfințișor stăpânaș mai mare ca Dumnezeu... și devi zăbavnic fiindcă tragi spre fete căci de aia ți le plac și fetzele și băieții, de aia... că vrei să vezi ca să cunoști direct în gurochi! Face ce face, te încurcă și te zăpăcește până-ți deduci logic singur că păcatul e bun și că asta cică se numește sfințenie! |
Ava pl-E-ava te învață poștă de femei tinere ca fiecare să devină poștă de băieți!
Impreunare de 'statui', de idoliști.
Cruzimea și ura pe sfinvers!.. ură pe urâta pe care defapt o iubești poftind ''frumoasele''! Ceea ce caută ochiul sufletului tău văzând ca o frumusețe, ca o priveliște, este poșta... adică ura pismașe și răzbunarea cruzimii maxime prin pofte și frumuseți de pui orb de cârtiță care vrând să crească mare mănÎncă fără discernământ, cu nepăsare păcatele și batjocuririle spurcăcioase și ocărâtoare de parcă ar bea apă de izvor, cu o sete nebună și făcătoare de rele de parcă l-ar face mare dând lecții și făcând proști pe toți. El nu deosebește slava rea de aia bună și că va fi mare pe sfinvers... dîndu-și liber la muism lacom. Așa se lasă păcălit fraierul: vede că fata lu' tata a fost mângâiată și alintată cu bani pentru că a ascultat și a învățat bine și a luat premiul și atunci ea a învățat de la el să se dezmierde făcându-i lui tata pe plac ca să-și facă ei pe plac așa ca o mângâiere....... apoi a descoperit că îi place plăcerea și mângâierea și vede că băiatului îi place de ea și că vrea și atunci ea își face pe plac făcându-i pe plac ca să-i facă ei pe plac și el văzând că ei îi place și vrea atunci și el vrea să-i facă pe plac făcându-și și lui pe plac și iată căderea... el vrea să-i facă ei pe plac fiindcă ea vrea să-și facă pe plac și lui îi place să-i facă tot mai mult pe plac fiindcă-i frumoasă și nu e iubita lui și atunci cad amândoi în înșelare, băiatul crezând că profită și că la el nu se pune decât ca profit când colo devine el cel mai vinovat și așa învață să risipească sfințenia crezând că-și adună beroism. Apoi totul devine o rutină, el o vede și vrea fiindcă vede că ea vrea și nu-și dau seama că masifică poșta, înșelarea, virusul distrugerii și nu pricep că nu deosebesc pofta și plăcerea bună și frumoasă de pofta rea și urâtă care se numește înșelare, trădare, adulter, incest, pedofilie și mai ales malahie muistico măritoare de sine ca mare descoperitor savant obijnuit ca și puiul de cârtiță orb ca să fie curios să vadă ca să pârască așa ca ipocriții după ce și el a participat la poștă după învățătura lui Ava PleAva că cică păcatul e bun și te eliberează de tensiuni și de încordări și de nevroze... Defapt nu e altceva decât că-ți deschizi simțurile, ochii, mirosul, urechile, deducțiile și priceperile și înțelegerile către comunicațiile satanei care te cheamă la păcătuire și înșelare prin aluzii, avansuri, flirtruri și prin deducții ilogice, scurte, stârmbe, absurde, vorbe cu subânțeles, că cică e bine și de dorit ca să păcătuiești și să înșeli profitând de ocazie și nu stând ca prostul văzând că ea vrea ci te încurajează ca să ai curajul să o satisfaci în culmea cruzimii făcându-i pe plac... pe la spate. Defapt ucideți sfințenia și iubirea și vederea răzbunându-vă pe voi ca să vă răzbunați pe Dumnezeu slujind astfel morții și deșertăciunii și făcând pe placul pismei satanei care vă ajută să deveniți PLEAVĂ amară! Știu că suntem orbi și ușor de păcălit însă trebuie să ne opunem muismului, malahismului, căutării să vă potriviți cu frumoase eliminând din viața voastră toată poșta, toate născocelile crude și gLumețe ale pornografiei creatoare de plăceri perverse așa ca o glumă care nu-ți afectează indestructibilitatea. De la păcat vine orice boală și orice distrugere și orice amar... cine spune altfel vă minte!.. dar și cine vă spune așa și se face rob păcatului vă minte de asemenea așa ca viclenii ipocriți care răspândesc virujul în ascuns! Rugați-vă să putem posti ca să nu mai păcătuim niciodată!.. Uță-n ulă-n uță să nu fie! |
Voi când postiți rugați-vă să puteți posti!
Postiți la muism și la orice credință deșartă care vă învață că păcatul e bun și că nu de la păcate vă vine tot răul.
Și să nu mai păcătuim ca să nu fie nouă mai rău... căci mai răul vine când începi să nu-ți mai pese și să te mândrești că te mândrești ca beroul cu răutățile și înșelările și vicleniile pe care le pui în practică programat de propriile creații foarte ispititoare și foarte alunecoase în viciu... Nu mai doriți să vedeți ca să revedeți ca să vă placă frumusețile pentru a păcătui... căci fetele nu sunt date pentru a fi ele satisfăcute la plăcerile lor naive pentru care vă cheamă să vă arate și să vă dea și să vă satisfaceți căci asta înseamnă masificarea păcatului și a înșelării și nedeosebirea binelui de rău care duce la scursură și spurcare fără opreliști până la autodistrugere reciprocă! Defapt plăcându-vă 'frumusețea' fetelor faceți pe placul satanei și nu pe placul fetei sau pe placul vostru sau pe placul Domnului ci pe placool pismei satanice care vrea ca toți să fiți acolo unde e el de jos adică sub fundul iadului și de rușinea rușinilor muizând și slujind scârboșeniile și răutățile cu toată puterea prostiei, orbirii și vicleniei. Nu există frumusețe și bunătate să vină de la păcat ci păcatul vrea s-o strice exact așa cum împreunarea este o stricăciune... căci dacă vă împreunați ca să înșelați și priviți ca să poftiți atunci folosiți frumusețea pentru a stârni poftele rele și vă veți numi STÂRLICI malahiști care nu veți intra în rai și în bunătate ci veți suferi chinurile iadului căci viciul odată pătruns te distruge și te chinuie până piei! |
''Și nu ne duce pe noi în ispită...
Adică vrea Domnul să ne zică să nu participăm la ispită, la răutate făcând nedreptate dar nici să fim pasivi și fricoși și neparticipatori la dreptate atunci când vedem că se săvârșește o nedreptate ci să luăm atitudine dreaptă și să oprim desfrânarea.
Trebuie însă avut grijă atunci când iei atitudine să nu cumva să deduci sfinvers căci deducția se lasă ușor mituită, păcălită cu profitul, cu câștigul în jocuri sau lupte însă defapt e o poftă de cărnărie pusă în capcană ca să cazi în ea și să te bați pentru a împlini ispita cu credulitatea că nu vei fi afectat, că nu pățești nimic... deci atunci când satana bârfește și te atrage în revoltă căci tu simți că e adevărat ce spune trebuie să realizezi că el spune despre el, căci el e cel mare care a făcut păcatul abominabil și de aia simți că e adevărat ce spune, însă aruncând vina pe altul îți ascunde că el e păcătosul ipocrit și ispititor și care te păcălește ca să te mânii și să greșești și să te revolți sfinvers făcând și căzând tocmai în ispita care te-a revoltat și făcând tocmai păcatul care te revoltă, răzbunându-te ca să dovedești ca beroii grozavi că ești invincibil și indistructibil și că la tine nu se pune păcatul deci n-o să pățești nimic... așa ai impresia că nu pățești nimic și așa pare că vezi... însă adevărul este că în ziua în care ai păcătuit chiar atunci ai murit și de atunci dacă mai păcătuiești devi sluga satanei și rob păcatului și execuți și ispitești având în tine lucrarea cea rea a disturgerii și autodistrugerii pentru păcatuirea și distrugerea aproapelui. Defapt e un fel de malahie prin frustrări ca răsbunându-te să te încânți! Deci nu participați cu privirea sau trăirea la poștificare și muizare și când se întâmplă vre-o nedreptate încercați să spuneți cinstit adevărul făcând dreptate prin atitudinea cinstită și dreaptă și răspunzătoare evitând să vă sustrageți sau să nu participați la săvârșirea actului de dreptate adevărată... căci minciuna și negura și neghina se instalează în voi dacă sunteți pasivi sau dacă vă duceți în ispită ca să participați la căderea în capcană. Pe scurt, evitați să fiți căpcăuni căci vă sinucideți jerfindu-vă nu pentru iertarea aproapelui ci pentru căderea lui și a voastră peste el. Nu vă lăsați păcăliți, mituiți, atrași la câștig și la profit și la false credințe căci nu e altceva decât slănina din cursa de șobolani și o să cădeți definitiv în capcană... Iar dacă ați căzut nu vă disperați și nu vă zbuciumați ci ridicați-vă și străduiți-vă să vă îndreptați și să nu mai greșiți... căci nu se poate să vreți să cădeți în ispită dar și să rămâneți nevinovați, nu puteți fi înșelători dar și nevinovați așa cum vă învață gLoomea că e de dorit să ai aventuri că cică e normal și natural... e înșelare și malahie și muism și pedofilie și răzbunare și incest și curvie și tot răul și blestemul care vă ucide duhovnicește și apoi păcătuind veți muri și vă veți chinui în iadul în care v-ați băgat ca fraierii încântați de câștiguri vremelnice dăruite de satana. Nu uitați că satana nu vă dă nimic și nici măcar nu minte pentru voi ci pârește ca să vă omoare careva cât mai repede pentru ca să nu mai apucați să vă pocăiți! ''Și nu ne duce pe noi în ismită și ne izbăvește de cel viclean și rău și ipocrit! |
Și a văzut Domnul că toată visarea și închipuirea omului este spre rău încă din...tin
''Și a văzut Domnul atâta silnicie și abuz și sforțare și ispită și răzbunare violatoare și furie crinversă și lege strâmbă și nedreaptă și că toată visarea și închipuirea și delăsarea și mânia omului este spre rău și sfinversare și pentru fărădelege și batjocură distractivă, încă din pruncie... încă din tinerețile lui 'bune'... și s-a întristat foarte... căci omul era căzut în robie și nu mai voia să iasă din groapă ci se lăsa condus până la bătrânețe de orbi, de surzi, de muți, de viciul cel prost și morhalău și mare mitoman măritor de sine ca să cadă în groapa fără fund, în adâncul cel mare care se cheamă fatalism și fetișizare și necredință fără leac și fără speranță așa ca o soluție la orice și ca un leac ce te îndeamnă să păcătuiești până mori că cică și așa nu contează dacă oricum mori sau dacă oricum vine potopul.
Păi de la păcat vine potopul și nu de la altceva! Aceasta este întrebarea răutății care adaugă nedrept ''plăcere'' iubirii, prin lăcomie și programări perverse, aceasta este iubirea de sine în contra lui Dumnezeu și iubirea dintre doi apropiați, cunoscuți sau necunoscuți împotriva Domnului: De ce visez 'facere' în câștig și sper să fumuizez ca să câștig, adică să vreau să mut, adică să aia... nu una, nu foarte multe ci doar mai multe fete fecioare sfințișoare cică pentru Dumnezeu, zicând că e bine? Poate cineva să-mi răspundă sincer și serios la întrebarea asta care-mi aduce fie potopul fie mântuirea? |
Neam viclean și desfrânat cere semne și minuni... ca să creadă.
E foarte ciudat năravul omului ce crede ușor în bârfe... adică vine unu' spurcat, criminal, plin de minciuni și fapte rele văzute din abundență de oricine și-ți spune ceva rău și urât de un om sfânt plin de fapte bune văzute și știute de toți cu o viață aleasă și curată și atunci omul ca nebunul crede imediat bârfa și minciuna venită prin gura aia spurcată de om trădător, pismaș, rău și viclean.... da' când omul cel sfânt cu fapte bune văzute și știute de toți și cu viață aleasa îți spune ceva atunci imediat omul se îndoiește și cere semne și minuni ca să creadă ce-ți spune sfântul.
E drept oare o astfel de atitudine fricoasă? Ce părere aveți? Păi chiar dacă ar fi adevărat și sfântul săracool ar avea și el niște fapte rele neștiute de nimeni și ținute ascunse, fapte mult mai puțin rele și mult mai nevinovate ca mulțimea de minciuni și de fapte rele și foarte urâte ale celuilalt și vizibile și știute de toți.... ca să nu mai punem la socoteală și faptele rele neștiute și ascunse oare atunci, când punem în balanță ca să judecăm drept, pe cine suntem noi datori să credem mai mult și mai mult? Deci cine e vrednic de crezare și cum e drept să credem și în cine și pentru ce? Unul are o viață aleasă și poate că chiar are și câteva fapte rele ținute ascunse iar celălalt are o viață de fiară plină de fapte rele văzute și știute de toți și mai are și o mulțime de fapte ascunse rele și blestemate da' vine el să-l bârfească pe omu' bun și sfânt că cică nu e credibil... și atunci cum e drept să credem și pe cine? Oare faptele rele văzute și știute ale celui rău nu ar trebui să ne dea de gândit că nu numai omul bun are fapte rele ascunse ci și celălalt? Și atunci pentru ce de la unii cerem semne și minuni ca să credem și de la alții credem imediat toată bârfa și minciuna bucurându-ne și revoltându-ne pe omu' bun de parcă el ar fi omu' cel rău și necredincios care cică n-are fapte rele ascunse și că cică le ține pe toate la vedere? Păi dacă are fapte rele vizibile oare chiar n-are și fapte rele ascunse din moment ce bârfește și-l pârește pe cel bun? Și dacă ambii au fapte rele ascunse da' omu' bun nu are fapte rele văzute sau știute de alții atunci pe cine credem mai ușor? Cine ne păcălește oare mai tare și cine ne face mai mult rău, nouă sau altora? Unul ucide și fură pe față și de față cu alții și spune de altul pe care nu l-a văzut nimeni că ucide și fură că defapt a ucis și a furat și el... tu din ăștia doi pe cine crezi? Pe cel bun pe care nu l-a văzut nimeni ucigând și furând sau pe cel rău pe care-l știe toată lumea, pe amândoi sau pe niciunul? Și pe cine crezi mai mult și mai repede fără să judeci, să analizezi și fără să pui în balanță? Să mergem după lozinca ''gura păcătosului adevăr grăiește''? Atunci de ce să ne mirăm că lumea urmează mereu pe satana? Păi dacă păcătosul spune adevărul înseamnă că sfântul minte și atunci dacă vrem să fim crezuți e musai să ne facem cu toții păcătoși... NU? Păi dacă sfântul are fapte rele ascunse?.. că doar ni l-a pârât păcătosul care are și el fapte ascunse din moment ce numai el le știe pe cele ascunse ale sfântului, oare nu au ascuns împreună faptele rele și amândoi sunt vinovați? Și dacă amâdoi sunt vinovați de ce l-am crede mai ușor pe pârâcios? Da' dacă pârâciosul minte sau dacă spune adevărul cu minteres viclean și rău ce ne facem? De ce nu ne punem niciodată problema că s-ar putea ca pârâciosul să mintă sau să spună adevărul doar ca să ne facă rău sau ca să-și scape pielea? Și de ce fapta pârâtă e mult mai gravă decât mulțimea de fapte văzute și știute ale celui rău care din moment ce e rău precis are și fapte ascunse la fel de rele ca cele neascunse? Deci cum e drept să credem mai ușor și pe cine? Mai simplu, doi tâlhari au făcut o faptă rea și unul mărturisește de celălalt că ăla a făcut-o. De ce oare nu pricepem niciodată că fapta respectivă ascunsă au făcut-o împreună și că pârâciosul are un interes viclean și rău în ce ne privește atunci când ni-l pârește pe tovarășul său de tâlhrie?.. căci altfel de unde să știe? Și de ce n-am bănui și n-am crede că defapt tâlharul nu e altul dectâ pârâciosul că celalalt încă n-a recunoscut?.. deci cel ce știe și pârește e deja dovedit că e vinovat de faptea respectivă din moment ce știe de ea numai el că poate fi nu martor neimplicat ci făptuitor sau martor participant... celălalt ca să fie vinovat mai trebuie să mărturisească sau trebuiesc aduse dovezi și probe certe că altfel acuzăm poate un nevinovat! Iar dacă noi crezând în bârfa vicleană devenim unelțica fraieră a lucrării celui rău care pârește... oare o să ne fie mai bine sau mai rău? Deci pe cine credem mai ușor și de ce și pentru ce? Pe sfânt sau pe păcătosul pârâcios care se întoarce abea când este prins în flagrant? |
Dragi copii, femei și bărbați: Fiți Bărbați!.. și nu bărbaținverși.
Adică așa păcălește satana pe om spunându-i că va fi foarte bine dacă își va crea din gurochi un fel de prezervativ și apoi îi spune că îi va fi bine și va câștiga la jocuri și întreceri și va știi la examene dacă va bea toate scursurile din prezervativul ăla făcut din gurochi, se va relaxa și se va liniști și va scăpa de încordări... și așa potrivește omul creativ gurochiul cam așa cum ți se face gura pungă când mânci lămîe sau afine... ți se face așa ca punga a doua a lui Iuda, aia ascunsă, aia pe care o umplea din bani furați din punga lui Dumnezeu pe care o ținea tot el, lua pentru ea, lua din mila oamenilor făcută pentru săracii ce se revoltau nu pe bogați ci pe propriile păcate care-ți dau iluzia îmbogățirii în știință dacă le cauți să cazi în ele ca să cunoști, ca să vezi, ca să știi.. tot mai bine. De aia în scripturi se vorbește despre cunoașterea femeii în sens biblic și despre cunoașterea desfrânatelor... căci cunoașterea femeii sfinte este o virtute și o taină iar cunoașterea femeii păcătoase este un viciu, pe prima nu dorești s-o satisfaci, s-o violezi, s-o seduci, s-o înveți la prostii ci o păstrezi fecioară dacă ești bărbat, pe când de la a doua vrei să iei lecții de crUUzime ca să imiți bărbaținverșii fiindcă ei se arată că pot... se consolează că știu și că cred că știu și că pot să nu poată să se opună viciului ci tocmai de aia îl fac mereu ca beroii ispitindu-se și păcălindu-se și automințindu-se ca să-și zică că e bun și că le va fi bine pentru ca să dovedească că defapt ei cred și că defapt ei vor așa și pot așa exact ca beroii celbrii și faimoși ce se fălesc că scapă... cred ei, și se dau eroi ce s-au jertfit pentru cauza libertății... sfidând pe Dumnezeu, păi nu de la Dumnezeu au ei libertatea?.. și cum îți dă păcatul libertate dacă te face rob viciului obijnuindu-te cu o viață în minciună și în blestem?
Deci așa ne păcălește satana ispitindu-ne cu binele știut și primit de la Dumnezeu întru adăugarea de mai mult bine dacă facem păcatul respectiv recăzând în viciu sau în noua lui ispită venită din noi înșine prin voirea cea bărbătească pe sfinvers și asta ca să cunoaștem și cunoscând să știm și știind să credem că vine nu de la Dumnezeu ci numai de la noi tot binele lucrând în contra lui Dumnezeu, adică ne învață și ne obijnuiește că hulind și blestemând și mâncând din blestem și din toate urâciunile și spurcăciunile o să avem mare câștig la loto sau în întreceri că așa ne arată că se întâmplă toți superstițioșii mincinoși ca să credem și noi și să luptăm contra lui Dumnezeu evitându-L și ignorându-L ca nu cumva să o pățim mai rău ci să ne fie și nouă bine așa ca gLoomea. Adică omul își face din gurochi, din esofag și din pofta sa un fel de prezervativ pentru bărbații cei mari ajunși șefi teroriști ca să-și scape pielea, să se dezvinovățească crezând că o să scape mai ușor și bucurându-se în ascuns împreună cu satana ca să se răzbune și să le ucidă astfel fericirea tiranilor și toți urmașii făcându-și gurochiul lor un fel de labă, de palmă pentru malahie... defapt crimă... neobservând din pricina slavei științei și talentului extraordinar că defapt ei sunt păcăliți exact așa ca tinerii și golanii cu bărbăția grozavă pe sfinvers, devenind bărbaținverși! Vai nouă! Ca să te aperi de pofta asta vicioasă trebuie să pricepi că oricât bine ar veni din tine fără Dumnezeu e mult mai puțin bine decât acela care vine din Dumnezeu prin tine deoarece tu negând pe Dumnezeu negi defapt Împărinția Cerurilor, adică îți negi proprii părinți și renegi meritele lui Dumnezeu și binele pe care l-ai trăit și primit pentru un bine iluzoriu care vine de la electircitatea lui pește prăjit în ulei de motor, pe melodie de rapp... de pofta de violare. Un bărbat e drept și cinstit și își păzește pofta de cunoaștere prin păcătuire a gurochiului stomacal exact așa ca în Rai! Nu cade niciodată în păcat ca să știe cum e E, W, M rotunjit... adică un fel de U care înseamnă necredință și multă experienă înălțătoare în deșert. Mai simplu: creezi făcând un U ca un prezervativ și te încânți din pricina vicleniei că astfel o înveți pe fată să facă la fel dezvinovățindu-se așa cum te dezvinovățești tu în fața șefului căzând practic din lac în puț și acolo săpând pe aproapele prin bârfă și calomnie și denigrări crezi că dai de apă dar nu dai de apă ci de iad... adică mergi tot înainte ca bezmeticool bărbatinvers din rău în mai rău având superstiția că-ți va fi bine și că o să câștigi... speri că soarta și întâmplarea te vor favoriza tocmai pentru că-ți batjocurești părinții și mama... blestemând și mâncând spurcăciuni și scursuri așa ca gLoomea care le bea pe toate amestecate ca pe apă având iluzia unei rețete miraculoase. Vai nouă că ușor ne păcălește ispita cea rea ce vine prin pofta ce pare bună fiindcă nu vrea altceva decât să-ți mai adauge iar și iar încă un bine!.. însă capcana nu ți-o arată și nu ți-o spune ci te îndeamnă să făptuiești răutatea ca s-o știi cică... și apoi iar și iar ca un viciu dându-ți iluzia că poți oricând să biruiești și să te lași definitiv... defapt încet încet te obijnuiești cu viața de prezervativ amărât și așa îți lucrezi scursura dezvinovățindu-te la nesfârșit. Și nu e dezvinovățirea ci e iadul cel veșnic pe care-l întreții atât de 'frumos'... Vai nouă muiștilor muizatori, mari malahiști bărbaținverși așa ca golănașii și ca dracool care-i îndeamnă să facă copii-lași așa ca ei înșiși... oameni proști ce se cred deștepți fiindcă le place cum cad crezând că defapt urcă în zbor. Fiți bărbați puternici și drepți: tolerați păcătoșii în măsura în care nu vă tolerați păcatele, viciile și greșelile proprii și doar așa toleranța capătă de la Dumnezeu un sens căci altfel este doar o altă deșertăciune a deșertăciunii și o nouă minciuniune pentru marea dezbinarea de Dumnezeu. ''Iubiți numai pe Dumnezeu și pe aproapele vostru ca să vă mântuiți și pe voi înșivă ca să nu vă sinucideți pe sfinvers!.. căci toată libertatea vine numai de la Dumnezeu care l-a făcut pe om bărbat și femeie... și a făcut bărbatul bărbat adevărat și pe femeie femeie adevărată... și nu povești vânătorești de popă ostenit... și istovit de atâta strâns de bani în pungă. Păi apostolii și apostolițele și preoții și mucenicii și ucenicii și ucenițele Domnului erau cu toții copii și fii și bărbați adevărați... care au iubit libertatea... fiindcă niciun vicios nu poate susține că iubește libertatea în timp ce el își lucrează mai mult ca să-și întrețină viciul și seductivitatea și ispitoria pentru noi și noi victime cu care să se dezvinovățească în câștig. Feriți-vă ca de dracool molipsitor de ispisma meritelor bărbăteȘti!.. că dezbinare și mândrie se cheamă... defapt lepădare de Dumnezeu și trădarea celor sfinte. |
Cum te înghite satana...
Păi omul singur se păcălește sau cu femeia născocește o înșelare și o răutate vicleană, o inventează, o creează, o face și apoi se lasă înghițit de ea și devine și tatăl satanei dar și satana însăși și ca un încrezut nu se crede o satană ci un sfânt, un înger drept, un om bun, un credincios deși toate faptele sale îi sunt rele, toată visarea sa este spre rău și toată credința sa este vicleană și plină de spurcări și blesteme superstițioase deci tot viitorul și izvorul din om este satanic și cu toate astea omul ăsta se vede și se crede bun și drept și sfânt și important... și nemuritor și indistructibil și infailibil în orice luptându-se ca nebunul să-și dovedească dezvinovățirea și meritele.
Adică omul crează satana, se lasă înghițit de satana creată și apoi ca un încrezut se ține mare sfânt, drept, bun deși toate faptele lui și toată viața lui și tot gândul și firea și pofta și visarea lui mărturisește că e satană rea de tot. Deci nu numai molipseala molimei mândriei satanice care te încrede prietenește asemănându-te cu niște îngeri păcătoși ai dreptății așa ca golănașii, prostie și cruzime vicleană ce vine de la draci sau de la păcătoși e satana prin imitație și grozăvie sfinversă ci omul singur își tot face vrerezie poftind pe câte o satană care-l înghite și așa înghițit nu mai vrea să vadă ce face, ce este și ce izvorăște din el și cum molipsește răul în apropiați... nu mai vrea și nici nu mai poate pentru că ispiciul și păcăliciul și viciul și plăcerea robiciului și supliciului îl încântă cu atâta mită orbitoare că decât să lupte ca să creadă și să vadă drept și să se schimbe mai 'nainte pe sine mai bine își zice și el ca gLoomea că păcatul e bun și de dorit și că-i face bine și de atunci crede așa și nu-i mai pasă că se sinucide pe calea cea largă pe sfinvers... și nu-i mai pasă... și mișună ca moroii, ca morții, ca virusul spurcăcios având multă crumilință necurată și păcătoasă așa ca un măscărici jucăuș ce face tuturor pe plac defapt orbirii și păcătuirii plin de o tainică mândrie și de credulitatea infailibilă că scapă și că reușește de se dezvinovățește ca beroii. Creștinule nu mai păcătui și nu mai sta în ispită sau în viciu căci te îmbolnăvești de tot și slăbești și mori chinuindu-te și ajungi din rău în mai rău până pe fundul mării iadului! Boala cea rea vine de la păcat și de la mândria sfinversă așa ca o crumilință necurată de parcă ți se pune pfata cu care te mitui să vrorbești prefăcându-te meritos și sus-ținându-te mare și încrezUt! |
beția nemulțumirii frustrate acuzând pe Dumnezeu așa ca istovarășii.
Ori de câte ori isprivești la o fată lașe ca s-o poftești să cunoști ca să știi cum e păcatul, să-ți reamintești, te istovărășești cu sfinversarea și după satisfacție cauți cu lene să fugi de cruce, muncă și ascultare la răcoarea unei crame ascunse... unde nu se servește vin ci pelin... căutându-te pe tine însuți să te 'pocăiești' dezvinovățindu-te... pe sfinvers.
Dacă te obijnuiești să cauți apropierea istovfetelașelor pentru că ai ajuns să crezi în visul malahistic al gLumii 'bune' atunci să nu te miri că ajungi să iubești umbra morții nădăjduind că o să te scape slugile înverșunate ale satanei. Deci pofta iubitoare de neascultare te istovește și aia intră în copii, în băiețaș și în fetițe de mici din pricina școlilor pline de învățpătură pe sfinvers, din aia creretizantă și din aia crește apoi antihristul până se face bărbatinvers sau popă istovarăș ce se arată bun și blând și plin de miere pe limbă... ca să înșele sau se arată invers ca să se prefacă neînșelător adică din topor... din secure... adică securist care cică te păzește mai ceva ca un cîine lup negru sau ca un câine roșu... nu sunt câini ci purici morți care te sug și sar mereu pe din-afară de adevăr și de dreptate ca să nu-i scoată cineva de la bucate. Pofta de neascultare e istovitoare. De ce? Păi pentru că cel drept, cel bun, cel cinstit își respectă Cuvântul și te plătește conform cu înțelegerea avută, cu vârf și îndesat și umplute și clătinate că mai dă și pe afară pe când satana nu te plătește niciodată drept ci mai puțin, sau de loc sau te fură de toate ale tale că-i ajungi sclaban pe nimic și lucri ca nebunul ca să-și cumperi viciul și drogul până piei. Iar dacă crezi că îți dă și te cerți cu mine pentru gLoome susținând că îți dă ea bani și de toate atunci nu te certa că îți dă dau dreptate în sensul că satana și gLoomea îți dă tot ce vrei și îți dă totul, toate, însă e o mică clauză în contractul de depozit pe care n-o iei în seamă în care se specifică scris cu litere foarte mici că trebuie să-l lepezi pe Dumnezeu sau pe Hristos sau s-o hulești pe preasfânta sau să negi și să ignori Cuvântul lui Dumnezeu susținând că te istovește... Și fără sfințenie, fără Dumnezeu oricâte ai avea și ai mai strânge nu sunt bune de nimic! Poți să te piși pe tine cu tot ce ai că la nimic nu folosești și la nimic nu-ți folosește tot ce ai așa pe sfinvers. Deci așa ți le dă pe toate că nu sunt bune de nimic fiindcă te ajută să te bucuri de ele pe sfinvers... și bucuria asta te istovește și arunci vina pe Dumnezeu ca prostul și ca nebunul și așa te învață să profiți ca păcatool și ca dracool de creația creatorului batjocurind cu ură și cu distrugere și cu sinucidere tot ce-i sfânt ... ca să stai liniștit la umbra morții... în calea cea largă ce duce la pierzare pe care mulți merg și coboară și cad crezând că au credință și că urcă... defapt își găsesc pierzarea, risipirea și sinuciderea în logică de pui ce deduce ca gLoomea că e bine să păcătuiești fiindcă e de dorit să cunoști și să participi la păcătuire ca să pârăști ca desfrânata legislativă jidoliță sperând că dezvinovățirea asta pârâcioasă te va ajuta să scapi de frica și teroarea ce vine de la istovarășii minciunii și răutății... de la credulitatea ta corcită și spurcăcioasă și foarte supărat că e frustrată din pricina că pierde meciul, pierde întrecerea luxiferică a trufiei. Dragi popi osteniți istovarăși și prEtini nu vă mai poftiți neascultarea că e iubire de sine pe sfinvers adică e pui băiețaș de VIPeră, pui de om și atât, în care a intrat învățătura creștiinței pieretice aruncând vina istovului pe Cuvânt, vrei să distrugi și mergi la pierzare, te sinucizi pe sfinvers închizând cu obediență mereu ochii, orbești pentru mita cea mare... Păi cerul și pământul și toată creația de ți-o va da cineva ca să lepezi pe Dumnezeu poți s-o arunci la gunoi că nu e bună de nimic... și ce folos ai dacă te istovești într-o basculă plină cu galbeni și într-un harem plin de fecioare purtând pe piept toate decorațiile beroice? Și la ce-ți folosește dacă crezi că o să câștigi gLoomea toată dacă Sufletul tău ți-L vei pierde? Și orice știință ai avea și credința spurcată că poți muta și munții, și toate proorociile le-ai cunoaște... dacă dragoste dreaptă de Cuvânt și de Adevăr nu ai... degeaba te jertfești în deșert că la nimci nu-ți folosește tot istovul... că pentru minciuna asta, că te-ai istovit ascultând, ai pretenții mai mari și ești nemulțumit că ai primit la fel ca cel de pe urmă... un dinar... deși tu lucrezi de la ceasul întâi... Oare nu așa se cuvine să plătească stăpânul drept cu cât v-ați tocmit? Și de ce judeci tu bunătatea stăpânului tău care vrea să plătească și celui de pe urmă ca celui dintâi? Nemulțumirea asta deșartă te istovărășește istovarășe al lăcomiei și răutății ascunse așa ca ipocriții sclabani... sclavi păcatului. Deci nu mai luați în gurile voastre Cuvintele Mele dacă nu le pliniți și nu mai priviți la Dumnezeu poftind neascultarea fiindcă vă istovărășiți cu minciuna cea rea căci dracool vă păcălește și nici minciună nu vă dă ci să vă pierdeți... de tot... că de aia vi se arată atât de darnic și blând la început... că are interes viclean ascuns, vrea să profite nu ca profeții ci pe sfinvers! Și cum oare vei profita dacă te amăgești și te păcălești și te înșeli înșelând? Crezi în necredință sau în credință și cui vrei să-i rămâi fidel ținându-te de Cuvânt? Cui și cum? Precum Tu voiești... să se facă... Voia Ta! Amin. |
Vsovi, tu ai tinut post negru vreodata ?
|
Manipularea organelor prin minciuniuni și mită obedientă regilor și șefilor răi!
Citat:
Satana manipulator prin duh rău și cuvânt viclean care-i îndeamnă este ispita ce vine odată cu privirea, cu pofta, cu gândul, cu gLumea, cu satira sfinversă, cu logica greșită și bine mituită atunci când cauți și privești la Dumnezeu, deci este viciul neluat în seamă și în serios al omului malahisticălos care prin bărbat se uită sub fustele fetelor ca să vadă buze roșii și prin femei se uită la organe ca să sugă înghețată pe bani, având tot felul de idei nebune și perverse de potrivire ca în jocurile de inteligență... și nu-și dă seama ca orbii și ipocriții bine mituiți să tacă și să nu vadă că astfel roadele ce apar sunt spurcarea, înșelarea, trădarea, dezbinarea, violul, uciderea și sinuciderea și mai ales istovirea și apoi lenea 'odihnitoare' care te istovește mai rău și toate sunt dorite și visate doar pentru manipularea privilegiată a organelor așa ca și neștiutorii sau neputincioșii sau handicapații ce au nevoie de ajutoare sau ca merituoșii care cred că dacă sunt alintați sau șefi peste ceva atunci li se cuvine sadizmul și cruzimea ca să-i pună pe alții să le manipuleze organele în scopul distracției și batjocuririi fetelor sau femeilor sau copiilor sau sfinților și sfintelor prin risipirea și ducerea în ispită și la pierzanie a tot ce vine de la Dumnezeu... veți strica acest templu!.. veți strica mereu! Deci e vorba de duhul manipulării organelor pentru privilegierii malahistice de rege dat dracoolUlooi... mângait de popii osteniți și de slujitorii plini cu obediență lașe ca să roadă și ei un osicior în liniște mințindu-l că fărădelegea nu se pune, nu se scrie, nu te istovește. ''Nu vorbiți cu trupool și nu mai mâncați cărnărie căci nu a dat Dumnezeu nimănui răutatea asta de a lua casa altuia ca să i-o mănânci! Ție ți-ar conveni să ți-o mânce viermii sau cîinii sau șerpii sau putrezirea și pierzarea? Și nu vă mai uitați sub fusta fetelor că vă sinucideți istovindu-vă în credința malahiștilor frustrați de pariurile pierdute ce caută puterea de a risipi și de a se sinucide artistic prin jocuri batjocoritoare de Dumnezeu! Știu că vrem să ne uităm sub fuste și cu vrerea asta satanică ce te mituie la manipularea organelor privilegiștintinate trebuie să luptăm prin post negru dăruit prin mila lui Dumnezeu pentru rugăciunile smerite și cuvioase ale sfinților... ca să nu mai căutăm să cunoaștem la nesfârșit păcatul și grozăvia sfinversă a puterii răzbunării, puterea prostului de a face răul nedrept întreținând viciul satanic din care se naște și crește antihristul și proorocool mincinos care susține că Iiubirea cea sfântă și tainică are sfârșit! Strigați către Dumnezeu dar nu Urlați sfinvers căci urletul sfinvers deși pare un înger al dreptății este defapt o grozăvie pedofil incestuoasă și criminală!.. spurcări, crime, istov, viclenie rea, aluzii și alunecări în pornografie, nebunie și dezbinare de Dumnezeu susținând că unii au un Hristos și alții alt Hristos, unii un Dumnezeu, alții alt Dumnezeu când defapt nu e al meu ci e al nostru... al oamenilor căci el e creatorul însă omul a urmat pe satan pentru că nu i-a dat nimic bun și a zis că răutatea asta e o dovadă de putere... păi ce putere e aia că poți să strici și să ucizi și să chinui? Asta orice prost o poate să facă rău... să poftească neascultarea sau ascultarea sfinversă ca ipocriții fără să-L cunoști și fără să-L iubești pe Dumnezeu. Oricine poate face răul și ăsta nu e un merit ci doar dacă ești drept e o putere să poți face rău răutății și nu bunătății, adică să înveți păcătosul să nu mai fie rău ci bun așa ca tine sau ca Dumnezeu!.. Și lupta asta se poate duce numai prin post și pocăință, adică rugându-ne să ne dăruiască Domnul și nouă din lupta lui cea bună cu toată creația care a decăzut de la starea demnă și înălțătoare de virtuți sfinte. |
Ai tinut bre vreodata post negru ?
|
Curioșii mor repede..fiindcă insistă cu ambiție să vadă, să știe ca să nu mai creadă
Citat:
Dar nu este suferință mai mare decât să constați că deși îl cunoști pe Dumnezeu sau pe Hristos ca nimeni altul de bine ai reușit performanța să nu-L mai iubești... și nu este prostie mai mare și ratare și ghinion mai frustrant fiindcă pe Dumnezeu îl iubesc toți și L-ar iubi și mai mult dacă L-ar cunoaște, practic n-ai cum să nu-L iubești dar mirarea și minunea cea mare este că pe El îl iubesc și cei ce nu-L cunosc... deci cred că înțelegi durerea asta a pocăinței de parcă eu sau tu ai fi satana cât e de amară când realizezi, când pricepi că nu-L iubești sau nu-L mai iubești pe El ci pe tine sau pe mamona... când vezi că ai căzut și ai căzut sigur pentru că nu poți să-L iubești pe Dumnezeu și să te și îmbogățești... de păcate, nu poți sluji la doi stăpâni fințeniei 'dar' și păcatului. Nu se poate fiindcă o să te amăgești istovindu-te de atâta minciună și păcăleală. Cel mai simplu și firesc este să iubești binele, lumina, sfințenia, dragostea curată, taina faptelor bune ca să nu te lauzi și să nu ispitești și să nu desfrânezi... cel mai ușor este să-L iubești și să-L asculți și cel mai ușor este să păzești și să ții un post negru ca să poftești să-L asculți... însă omul preferă să nu vadă păcatul din ispita cu Dumnezeu și încântarea apoi după căderea înapoi în viciu, încântarea tot cu Dumnezeu, cu fericirea de la cele trăite cu El... și oare ce poate pune satana în cârlig cârlig cârlig și în capcană ca să țină figura atunci când te pescuiește dacă nu tot felul de daruri și fericiri de la Dumnezeu? Și așa a pus viciul naționalism exclusivist lacom în fiii lui Dumnezeu, în fiii lui Avraam, în ortodoxia asta naționalistă căci e vorba defapt nu de fiii lui Avraam, sau ai României sau ai lui Dumnezeu ci de fiii păcatului că dacă ar fi fost fiii lui Avram ar fi avut dreptatea și credința și faptele lui Avraam sau dacă ar fi fost fiii României ar fi avut ascultarea și răbdarea României sau dacă ar fi fost fiii lui Dumnezeu ar fi avut sfințenia și smerenia Domnului dar ei nu sunt fiii lui Avraam sau ai României sau ai lui Dumnezeu ci fiii naționalismului păcatului ca formă de acțiune și reacțiune, ca formă de răspuns la alt naționalism lacom care vrea să fraierească și tot fraierind din naționalism contra naționalism ajungem la rădăcina viciului: privirea cea lacomă sub fustele fetelor... că de aici iese orice naționalism exclusivist... visează o credință corcită cu mamona, un viitor corupt și iresponsabil... o 'fericire' a legii fărădelegii și a libertății de a sta sub papucul tuturor viciilor cu obediență sperând că răutatea este defapt o putere a dreptății... o libertate de a te uita sub fustă... la început una întâmplător, apoi sub mai multe și gata... iată un tânăr naționalist! Oare nu vedeți cât de sfinverși și de lași sunt toți cei ce se erijează în a se arăta niște îngeri ai dreptății?... foarte naționaliști și foarte mari zeloți luptători pentru valorile credinței. Păi cu cine luptă ei și pentru cine sau pentru ce? Luptă vreunul cu viciile și cu privilegiile și cu duhul rău și antichristic? Lupte vreunul pentru Dumnezeu și pentru a se împlini mila Domnului și mântuirea? Toți vor la putere după lozinca ''la plăcinte înainte, la război înapoi''... însă totuși cu cine credeți voi că se duce războiul? Împotriva cui credeți că trebuie dus?.. și cu ce arme? Păi cu voirea de a te uita sub fustă acum sau pe viitor... ăsta e războiul și de aici trebuie început postul negru, așa că mă rog lui Dumnezeu să pună și cu mine început bun ca să nu mai vreau... stricarea templului și istovirea și crima și sinuciderea făcând pe prostul și orbul și neștiutorul... așa ca puii de pui, puii de om și atât, ca toți puii de VIPeresuri...... pentru că răul e rău și Dumnezeu e binele oricât ar încerca naționaliștii fă-țarnici să te facă și pe tine să crezi că ar fi invers ca să le fii complice. Și mă întreabă unul că dacă e goală și n-are fustă atunci cu ce voire trebuie luptat? Atunci trebuie luptat cu voirea de a o îmbrăca fiindcă ea și așa dezbrăcată te poate ajuta... însă tu vicleanule n-o strica și nu te istovi autoamăgindu-te și păcălindu-te că dacă strici templul și casele și trupurile sfinversând credința o să-ți fie bine la nesfârșit! Nu crede în necredință căci te vei istovi mai devreme sau mai târziu închipuindu-te berou ca îngerii nedreptății ce se cred drepți dându-se victime ca în loc să lupte cu viciul mai degrabă să-și găsească pretexte ca să se plângă și să se lepede de iubirea lui Dumnezeu. Crede în Credință și nu pofti să te uiți sub fuste.. din pură curiozitate întâmplătoare! |
Citat:
simplu raspuns as fi dorit. Citat:
|
''Fii bun și fă... rău..... (Cui? Sfințeniei sau viciului?)
Așa îl păcălește pe naiv satana cerându-ți să fi bun de tot cu toate!.. doar că la capitolul tot și toate include și viciul și păcătuirea și omul crede că e bun și mare și bine crescut, înălțat și se bucură de slava de sine și a oamenilor atunci când iar și iar face 'bine': dă voie, primește, mângâie, împlinește blestemul, face sfiinversări adică face bine viciului, păcătuirii, fărădelegii... și mai ales face bine neputând face bine, neputând face rău viciului că e prea bun... bun de tot... și se laudă că poate sfinvers și nedrept.
Și crezând el că e bun și mare și drept se îmbată de sine însuși uitând de Dumnezeu și atunci când îi cere cineva să facă rău viciului el se îndoiește și se tulbură crezând că nu va mai fi bun de tot și se îndoiește de poruncile Domnului și de Dumnezeu crezând că El e rău împreună cu toți sfinții, singurii nevinovați defapt, și apoi rămâne supărat și morocănos neîndrăznind nici cum să facă rău viciului, oprindu-se de la păcătuire, de la mândrie și căutând să asculte de cel Bun, de Dumnezeu. Dar ceea ce e mai rău în sufletul omului este că nemulțumirea rămasă pe câte un aproape sau pe câte cineva pentru că acela la un moment dat fie i-a făcut rău lui sau altuia face pui și dospește putrezind. Omul însă știe că el însuși nu a reacționat nicicum atunci la momentul oportun dar uită și știe că de frică a tăcut mâlc ca un laș dar uită însă ca să-și ascundă fapta și lașitatea vrea ca din acea frică supărată și morocănasă și răzbunătoare pe drept el vrea fără să fie conștient de asta și fără să ia în seamă și în serios, vrea să se răzbune tainic pentru ca să se dezvinovățească și așa se răzbună mereu pe acela sau pe alții atunci când aceia nu-i mai fac răul lui sau altora și mai ales atunci își găsește să se răzbune printr-o frică absurdă și acuzatoare mai ales atunci când aceia îi fac lui sau altora binele. El nu-și mai dă seama și lovind cu nemulțumire dospită și morocăneală și zăbăvnicie lovește defapt în tot binele pe care acela tocmai îl face atunci când acela se poartă frumos cu el și cu bunăvoire și așa devine antipatic și nedorit și neprietenos pentru că el crezând că îndreaptă lucrurile mai vechi care i-au rămas lui nerezolvate, neândreptate se comportă greșit și absurd ținând în sufletul lui voirea de răzbunare, nemulțumirea și morocăneala... doar că acum nu mai e acela de vină căci între timp s-o fi pocăit și acela sau s-or fi iertat păcatele în schimb sigur e vina ta acolo, și vrei so arunci pe acela căci știi tu că a greșit el mai demult, atunci când tu nu ai luat nicio atitudine bună și dezvinovățindu-te arunci vina ta pe el ca să îndrepți lucrurile de frică pentru că nu ai luat la timp atitudinea aia care se cerea și care de atunci dospind în tine cere să te îndrepți dar tu în loc să te îndrepți arunci vina mereu pe vinovatul de atunci și pe alții ca el crezând că așa vei îndrepta timpul pierdut și așa prin nemulțumire și morocăneală vei fi mare dar nu-ți dai seama că de fapt vrei să-ți răzbuni fapta ta și vina ta pe altcineva și pe cine?.. păi pe cel ce a făcut fapta aia rea atunci când tu nu ai luat nicio atitudine, de fricos ce ai fost și laș și ai rămas așa cu nemulțumirea asta în suflet iar mai târziu când acela sau alții vor să-ți facă un bine tu te comporți cu ei de parcă iar și iar ți-ar face rău fiind mereu nemulțumit, îmbufnat și morocănos de frică și lașitate. Și asta înseamnă să nu ai o atitudine dreaptă la momentul potrivit, sinceră și bărbată ci una lașe care apoi aruncă vina mereu pe cauză, pe origine... dar oare tu nu erai prezent? De ce ai lăsat să se întâmple răul fără să faci nimic bun? Ce ai fi putut să faci? Păi sigur puteai în ascuns măcar să te rogi și să ceri Domnului să aibă milă de victimă!.. și puteai să spui NU lăsând lui după el și nu ție! Deci atunci când vrei să cureți ai grijă să nu te cureți de viciu curățind murmurdăria cu sfințenie cu tot și când vrei să faci binele și să fii bun de tot ai grijă să nu te dai mare și bun prin aceea că din 'bunătate' te învoiești cu viciul sau cu fărădelegea sau cu mândria și păcătuirea care îți cere prin satana așa: fii drept și fii bun și ascultă-mă și fă sfinvers... adică un fel de ironie, un fel de satiră doar că nu e satiră ci satană și nu e gLumă ci e cruzime și alunecare în viciu și hău însă tu nu-ți dai seama că tocmai te lași păcălit și crezi că ești mai bun și mai mare decât toți și că te înalți în slavă mai sus ca toți și nu vezi că defapt fiind mai bun cu viciul defapt nu ești mai bun ci mai rău cu sfințenia și cu Dumnezeu... deci cu sursa de unde îți vine binele... deci ești mai rău și cu tine și cu aproapele tău. Nu poți fii bun făcând rău iar când ești 'bun' și primești soluția drăcească sau te învoiești ca să-ți lărgești calea sau când te bucuri pe sfinvers sau când faci rău binelui nu poți crede ca nebunii că devii mai bun și că o să ajungi bun de tot cu toate... căci a fi bun cu viciul e a fi rău căci viciul ne spurcă și ne omoară și ne distruge și ne dezbină de sfințenia Domnului și de putința de a face orice bine pentru că te înrobește în a face rău sfințeniei pentru a face bine viciului. Deci dați-i viteză acestei tulburări, acestei îndoieli, acestei zăbăvnicii care se împotrivește binelui și credinței. Nu vă lăsați păcăliți cu binele atunci când slugile viciului îți cer câte ceva cu șantaj sau ironie înducând o amenințare, nu vă păcăliți de frică și lașitate pentru ca nu cumva să faci rău sfințeniei căci asta este o desfrânare și o răutate și nu o bunătate așa că ''dați-i chin și tânguire precum v-a dat ea și n-o ascultați și n-o credeți atunci când vă cere să fiți 'buni' și să deveniți muiști sau muizatori sau incestuoși sau pedofili sau malahiști sau bețivi sau criminali sau închinători pe sfinvers... așa ca ea... ca satana ce mângâie sataneul. Fiți BUNI de tot însă nefiind buni și cu viciul, mândria, fărădelegea, păcătuirea sau cu risipirea roadelor prin destăinuirea faptelor bune așa ca stripteuzeii și beroii beretici lipsiți de orice taină bună. Fiți în lumină și nu vă fie frică de a sta în lumină în mijlocul tuturor ochilor de sus care vă văd toate faptele și vă știu toate păcatele și năravurile... nu vă ascundeți căci nimeni nu poate să se strecoare în Rai având și ceva întuneric în el... deci degeaba tot mituiți pe Dumnezeu sau pe sfinți sau pe voi înșivă amăgindu-vă ca să vă dezvinovățiți dându-vă buni de tot inclusiv cu viciul și cu întunericool din voi că nu ține păcăleala... nu puteți fi mai buni ascultând de soluția care vă cere să fiți mai buni făcând rău sfințeniei căci binele vine din sfințenie și nu din altceva! Celui rău faceți-i bine prin aia că făcând voia Domnului să faceți sfințeniei comune binele și așa o să-i fie mai bine și celui rău și îndreptându-se și el și voi vă veți odihni în lumina dragostei... de Dumnezeu și de aproape. |
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul - post negru
Mâine 29 August este sărbătoare cu cruce rosie, si post negru totodată.
https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...9b&oe=5639F9B3 |
Prea marea încredere în sine E prea marea încredere în minciUnimită ca complici.
Cum se grozăvește omul pârlacom și 'creștinul' și 'credinciosul' toată ziua? Păi crede el cu cât știe mai multe și cu cât face mai multe și cu cât poate mai multe în visul înșelător din ochii lui deschiși în care se vede el pe sine în cea mai mare lumină nedeosebind că acolo e înșelat și că se înșeală atunci când crede el că cu cât e mai mare, mai câștigător, mai învingător și cu cât știe mai multe cu atât mai mult suferința și pedeapsa care vine de la păcate e mai mică și mai puțină și mai nedureroasă... el ca fraierul crede că e câștigător muizând și că premiul este libera muizare ca premianții, ca știutorii când defapt nu e câștigător ci pierzător și nu profită ci risipește și nu-și dă seama că și-a preschimbat timpul pocăinței și făgăduinței în timpul semeției și al trufiei care-l scapă cică de păcate prin aroganță și putere de fiară căci crede el că oricât păcătuiește dacă a fost el premiant în ceva atunci nu se pune și crede că asta înseamnă meritele lui, nu i se mai pune, nu i se mai scriU păcatele, nu-l mai afectează și e tot mai indistructibil și infailibil și nestricăcios cu cât păcătuiește mai mult și mai crud și mai sadic fără opreliști... și o face mereu de parcă ar curăța ceva de murdărie, de păcat, dar o face prost și necredincios, cu grozăvie și necredință, curăță cu păcătos cu tot, de boală cu bolnav cu tot, de ramurile uscate cu pom și cu livadă și cu pădure cu tot... lăsând în urmă pustiirea și deșertificare și urâciunea faptelor sale... la loc sfânt!
Și asta nu e altceva decât îndoială și necredința acoperită cu viclenia dezvinovățirii prin faptul că face pe prostul crezând că o să poată înșela pe Dumnezeu dacă se arată și se dă un măscărici prostovan care nu știe ce face și se ține înșelat sperând că prostului nu i se iau în seamă satiricele puneri în scenă ironice, dar nu e satiră ci satană căci pomenind și reamintindu-și de Dumnezeu o face ca să-L hulească și să păcătuiască și să-L batjocurească frustrându-L și făcându-i în ciudă prin tot felul de viclenii ca într-un joc, dar nu e un joc frumos ci e un joc al păcătuirii căci orice joc te învață să greșești cât mai puțin ca să câștigi însă omul înșelat și păcălit joacă să se distreze bătându-și joc de sfințenie și câștigând păcătuire adică în realitate el pierde părându-i că câștigă și nepăsându-i că pierde mereu pentru iluzia visului trufaș al înșelătorilor pismași și răi care te fac mereu complici mituindu-te cu ceva ca să nu mai împlinești poruncile ci să păcătuiești pentru nebuna pofta de plăceri nebune, să te crezi un mare berou muizator câștigător pentru ca să fii și tu ca ei cât mai crud și rău căci cruzimea pare că e de dorit fiindcă seamănă cu credința... da nu e credință ci îndoială și neîncredere și necredință vopsită cu beroisme celebre... și nu i te poți opune în poftă fiindcă tot mereu primești câte ceva bun... și dacă primești e de bine... când colo ai devenit complice în viciu. Păi fiți foarte cruzi cu viciul bun de tot dar lăsați viciosul trufaș și prost de viclean ce e și jmecher, lăsați-l în pace ca să-i vină și lui să se pocăiască! Deci deosebiți boala de bolnav, viciul de vicios, uscătura din pom de pom, pofta bună de pofta rea și nu-l ucideți pe pofticios ci învățați-l să poftească binele și nu păcatul și răul și nu uitați ca totimpul să și iubiți... iubiți cu credință pentru că aveți pentru ce să iubiți și aveți pe cine să iubiți căci dacă ai pentru ce să iubești atunci merită să iubești și e ușor să iubești iar dacă n-aveți pentru ce să iubiți atunci iubiți după poruncă... iubiți și pe vrăjmașii voștrii însă nu contra lui Dumnezeu ci pentru Dumnezeu ca să vă mântuiți și nu ca să fiți complici și comuni în viciu! |
Să ne pregătim... mâine 14 Septembrie este Ziua Crucii, zi de Post Negru. Doamne ajută!
https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...75&oe=56689F3C |
Citat:
http://www.ortodoxism.com/cuvinte-de...-ajunarea.html |
Citat:
|
Citat:
Postul total de o zi e mult mai ușor decît orice formă de a posti sau ajuna și decît orice dietă. Indiferent că alegi varianta cu apă, cu sucuri sau cu fructe crude (ca forme mai severe), toate astea presupun prezența foamei și uneori a setei pe parcurs. La postul uscat, biblic, nici foame nu-ți e, nici sete. Evident că nu te apuci de post negru după ce mănînci și nu te hidratezi suficient, ca să nu ai o zi proastă cu finalizare eventual pe la urgențe... Păcat că în unele calendare nu figurează post negru în anumite zile de peste an. O fi considerat pe alocuri ca prea greu pentru mireni? Sau învechit? Mă întreb de ce trebuie obligatoriu, conform Pr. Ioan, să începi și să termini postul uscat la anumite ore. Spre exemplu, dacă închei la miezul nopții trebuie mai întîi să bei apă. Atunci sînt șanse mari să reapară foamea. Dacă și mănînci (nu ai voie prea mult), o să urmeze o noapte destul de dificilă din cauza foamei. Părerea mea e că ideal ar fi de terminat dimineața, mai întîi cu apă, apoi încetișor cu mîncare. În cazul sesiunilor de mai multe zile, nu e indicat pentru nimeni să treacă de 10-12 zile mai ales dacă nu are experiență și e fără supraveghere. Vorba unui ierarh la o predică în direct pe Trinitas, cîndva oamenii erau puternici și puteau rezista 40 de zile, pe cînd astăzi... Astăzi recordul mondial recunoscut e de 18 zile concecutive, dar sigur mai sînt prin India, Japonia, poate Rusia oameni care trec de limita omologată. Dacă postul cu apă se practică astăzi și există clinici cu experți care te monitorizează, pe postul biblic (uscat, total) nu știu dacă-s 10 oameni acum în lume care știu să supravegheze o sesiune prelungită. Pe cît de puternic este efectul asupra organismului pe plan fizic și mental, spiritual, pe atît de periculos e să depășești 5 zile consecutive fără să te fi ducumentat temeinic pe subiect. Semnalele pentru a te opri sînt cu totul altele decît la postul cu apă și dacă n-o faci la timp poate fi de la foarte grav spre tragic. Deci bine ar fi să ținem din cînd în cînd cîte 1 - 1,5 zile de post total cu binecuvîntare și sfaturi de la duhovnic dacă are experiență și cu ceva pregătire dinainte. Trebuie să știi cum să începi, cînd și cum să închei. Altfel nici să nu vă apucați de post negru uscat de mai multe zile (cum ar fi cel dinaintea de Paști). |
Citat:
Parca ai tinut si personal n-ai observat cine stie ce diferente fata de cel cu apa. Singurul lucru notabil este ca, intr-adevar, stomacul este mult mai linistit daca nu bei apa. Si 24h ore fara apa, in conditii normale de temperatura si activitate, nu oamoara pe nimeni. |
Citat:
Citat:
Se spune că-i de 3 ori mai puternic efectul la fără versus cu apă. Dar nu a studiat nimeni treaba asta și nici n-o s-o facă. Am remarcat însă că sînt boli de ficat și de rinichi pentru care e interzis să postești cu apă, dar e permis postul total. Și că o sesiune maximă biblică e în jur de 10 zile, în timp ce cu apă poți sta cam o lună. Există și performanțe mai mari de ambele părți, oricum. Citat:
|
Nu prea cred, ai nevoie ( se zice) de 2l de apa in 24h - astia ii poate procura organismul si singur, prin deshidratare care la masa corporala a unui adult, nu reprezinta o pierdere semnificativa.
2l in teorie, ca in practica, n-ai sa pierzi 10kg la o sesiune de 5 zile sa zicem. Probabil 5-6kg cel mult, inclusiv tesutul adipos, similar cu postul tinut cu apa, din care vreo cca. 2kg sunt continutul traseului digestiv. |
Citat:
Dar nu e de dorit să pornești cu mațele pline, nu-i sigur că stai pe veceu măcar o dată în perioada asta. Eu n-am stat 27 de zile și înainte mîncasem mult pește - nu m-am gîndit că n-o să se producă bowel movement măcar o dată... :) Altă dată am pornit la o sesiune fără apă și am renunțat după o zi jumate din cauză că am mîncat vreo 6 ouă fierte înainte, cu toate că m-am hidratat destul de mult după ce le-am mîncat. Marele avantaj la postul total e că pierzi foarte puține proteine comparativ cu postul cu apă. Asta pentru că intri în ketoză de 3 ori mai repede și organismul se apucă de păpat grăsimi fără să consume din mușchi. Dar... se pare că și proteinele pierdute sînt în ordinea inters prioritară: mai întîi cele vechi, slabe, prost dezvoltate (era o listă pe undeva). Dacă într-adevăr între cele două tipuri sînt diferențe majore de performanță, nu are rost să stai o lună fără mîncare cînd obții același efect într-o săptămînă jumate. Mai ales că nu pierzi minerale, nu afectează așa de mult contactele cu familia și societatea. Marele dezavantaj e că sînt prea puține informații despre modul corect de ieșire din post, despre semnalele corpului pe care ești obligat să le înțelegi ca să nu ajungi la veșnica pomenire. Se spune că setea nu e un indicator bun, că de fapt nu ți se face sete în toată perioada și pot să confirm pentru cele 5 zile experimentate. Mai mult pînă și Filonov consideră periculos dacă nu ai un supraveghetor profesionist lîngă tine. Oricum, cartea lui tradusă automat de Google din rusește în engleză merită atenția, chiar dacă pe alocuri mai predică despre filosofiile orientale - informație care se poate ignora. El vorbește despre o criză de ketoacidoză care are loc în primele 5 zile și a doua care e în jur de ziua 10. Astea ar fi momentele cele mai grele ce trebuie depășite în drumul spre vindecare. Așa că omul propune pentru siguranță să faci o sesiune de 5-7 zile prima oară (dar măcar experiența postului cu apă e necesară) și a doua de vreo 10 zile. Sau, și mai simplu, metoda 1-2-3-4-5, adică o zi de post total, una mănînci și bei, apoi două zile de post șamd. Cu ultima variantă e mai sigur că omul neexperimentat nu ajunge la spital sau la morgă. Ai încercat măcar o zi fără apă? |
Citat:
Deci raportul este 7.7 calori/gr grasime. un kg de grasime ar insemna 7700 calori. Si de aici e calcul caloric. In 5 zile ar inseamna sa pierzi maxim 3-4 kg.Peste asta inseamna sa te fortezi ceea ce nu este bine. |
De unde ai scos 7.7?
Eu stiam de 7000. Necesarul caloric al unui barbat adult, sedentar, e cam 2500 kcal/zi. Asta inseamna ca in 5 zile pierzi cam 1.5-2kg (max) de grasime. Dar de fapt, in ketoza, corpul mai consuma si cca. 100g proteina/zi, pentru a produce carbohidratii necesari creierului ( e nevoie de cca. 500kcal) Cam asta e teoria. In practica, poti pierde cam 9-10kg in 10 zile, dar 2-3 le iei imediat inapoi in urmatoarele zile. |
Citat:
Indiferent cat de repede intri in ketoza, nevoia de carbohidrati a creierului e aceeasi. Citat:
Nimeni nu poate confirma, masura efectele pentru a da asigurari ca cifrele astea corespund cu realitatea. El vorbeÈte despre o criză de ketoacidoză care are loc în primele 5 zile Èi a doua care e în jur de ziua 10. Crizele pot fi mai multe si de mai multe feluri, depinde de organism, cat de sanatos este, ce probleme/carente avea inainte, etc. Citat:
Desi nu stiu daca e mult mai usor asa, fiecare zi de post negru lasa un fel de stres rezidual care iti cere multa vointa ca sa te apuci iarasi curand.. Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Citat:
1/ digestia se oprește, nu se consumă energie pentru metabolismul anabolic 2/ o dată intrat în ketoză, se trece pe grăsime ca nouă sursă de combustibil pentru celule, dar grăsimea e folosită în postul total și pentru a sintetiza apă endogenă, altfel nu ai cum să reziști 10 zile sau mai mult Filonov vorbește din experiență, el practică de 20 de ani sportul ăsta, plus că e supraveghetor profesionist. Pe forumurile rusești sînt cele mai multe informații despre postul uscat, pentru cine știe limba. Eu am citit că de fapt celulele ancestrale sănătoase, nu cele canceroase, au o genă care le permite să metabolizeze atît zahărul, cît și grăsimea. Este explicația vindecării cancerului prin înfometarea celulelor canceroase cărora le lipsește această genă. În alte locuri scrie că de fapt creierul chiar preferă acest nou tip de combustibil provenit din cetone, de aia ai mintea mai limpede în post și crește capacitatea de memorare, de creație, de concentrare, calitatea rugăciunii șamd. Era pe undeva (fastingconnection.com ?) un grafic cu pierderile de proteine în timpul postului cu apă. Pierderile scad exponențial pînă spre ziua 10 cînd celulele musculare nu mai scad în dimensiuni. Ceea ce la postul uscat se pare că nu mai e așa, aici totul se petrece cu viteză crescută și mușchii sînt afectați la minimum. |
Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
E drept însă că am dormit ultimele ore, m-am culcat cu găinile :) N-a fost foarte greu, ai dreptate că e mai usor postul uscat. |
Simplu, nu dai dai "benzină" stomacului, el nu pornește, nu declașează sucul gastric, biliar, pancreatic...ele intră într-o stare de repaus.
|
In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru
|
Citat:
Te asigur ca nu se foloseste grasimie doar pentru a produce apa, corpul nu are "logica" asta. Daca s-ar intampla asta ar trebui sa faca ceva si cu energia produsa, care n-ar fi deloc putina. Ar trebui sa fii foarte energic sau/si cu o temperatura corporala ridicata, ori garantat asta nu se intampla. Intuitiv pot sa-ti spun ca nu slabeste nimeni mai mult cu postul uscat decat cu cel cu apa. Cauta si ai sa gasesti confirmari. Necesarul de apa in timpul postului negru e oricum mai mic si se asigura intr-un singur fel: prin deshidratare. Ceea ce este destul de periculos. Citat:
Citat:
Citat:
Nu, creierul prefera tot glucidele. Mintea e mai limpede pentru ca fluxul sangvin e mai putin orientat pe digestie. Tocmai pentru nevoile de glucide ale creierului, organismul produce in timpul postului negru glucide prin metabolismul proteinelor (muschi). Si asa cum creierul se serveste de ele, la fel de bine o pot face si celulele canceroase. Si au murit de cancer inclusiv oameni care au tinut post negru. Cazuri documentate medical de cei care ar fi supravietuit doar prin post negru nu prea cred ca sunt. Citat:
Sunt curios care e metoda de masurare, eventual link. Cred ca expresia de "celulele musculare nu mai scad in dimensiuni" e neinspirata. Ele nu "scad in dimensiuni", sunt metabolizate pur si simplu. Iar diferenta de care vorbesti sunt 100% sigur ca nu e produsul unui studiu stiintific ci a unor speculatii, ca si altele. |
Citat:
|
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 20:57:33. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.