Ar trebui totusi sa punctezi ceea ce consideri a fi absurd + nitica argumentatie.

Evident, nu intelegi diferenta intre Canon si Dogma.


Daca rujul e motiv de oprire, atunci ale tale sunt mai mici de atat si pot fi usor trecute cu vederea?

Poate ar trebui sa stii ca prin Sf. Impartasanie nu ti se iarta automat pacatele, ci este spre iertarea pacatelor, adica atat timp cat nu ai perceptia duhovniceasca necesara ca ea sa iti fie motor spiritual (nu doar gestul in sine sub obligatie canonica) si temei al pocaintei, nu prea te ajuta in acest sens. Ba s-ar putea sa te "ajute" in sensul opus.

La fel de bine poti spune ca a da dezlegare sa se impartaseasca cand are chef, fara spovedanie, unuia insuficient de matur duhovniceste e un gest si mai hazardat.

Cel caruia i se da dezlegare o data, cu multa iconomie si nu se dovedeste vrednic de ea, poate fi usor oprit pe viitor.
Pe cand celalalt..

Cu asta se poate "justifica" inclusiv judecarea aproapelui care e un pacat grav, nu doar opritor de la Sf. Impartasanie ci care chiar trebuie pus sub canon serios.

Elitism, fudulie?
Nu exista "ulei de calitate si ne-decalitate". Se stie f. bine ce semnifica uleiul din candela, si ori il ai (suficient) ori nu.

Cred că Mihnea se referea la Liturghia de după Liturghie, altfel spus la continuitatea vieţii de credinţă şi la roadele Sfintei Împărtăşanii în viaţa noastră. Sfânta Liturghie ar fi şi este "motorul" unei vieţi cu adevărat creştine, sporită duhovniceşte.
Poate părea surprinzător, însă a nu face nimic ieşit din comun după Liturghie/Sfânta Împărtăşanie (desigur, nu mă refer la nu ştiu ce extravaganţe teribile) ar putea să ridice unele semne de întrebare...
Unii se roagă cu mai multă putere, capătă râvnă sporită, fac milostenie, duc la mai mare altitudine (sau în profunzimi noi ale tainiţelor sufletului) darul primit la Împărtăşanie.
Pe scurt, cu fiecare nouă Liturghie şi Împărătăşanie ar fi de aşteptat o sporire a vieţii de credinţă. Un zvâc de pocăinţă şi de bucurie în Domnul.
Sfânta taină este primenirea sufletului şi fortificarea lui în Hristos. E un prilej ori act de creştere duhovnicească, de sporire a darurilor Duhului.

Cred că în sensul ăsta a intervenit Mihnea şi, dacă am înţeles bine intenţia/mesajul lui, sunt şi eu de acord cu el.
Liturghia şi Sfânta Împărtăşanie nu sunt (doar) un capăt de drum, ci (şi) un început....:)

P.S. Cred că aici ar merge bine postarea 6, a Mihaelei Dobrin - topicul "Seminţe filocalice". Zice acolo Sfântul Simeon despre saltul de la frică la dragoste şi, mai ales, despre sporirea nevoinţelor ca act al iubirii. Iată, deci, un rod al fericitei participări la Sfânta Liturghie şi Împărtăşanie: sporirea nevoinţelor, ca plinire în iubirea lui Dumnezeu.

Mereu si mereu aceleasi discutii, fara vreo solutie concreta.
Eu am mai spus si repet pana am sa pot sa ma lamuresc.

Sf. Impartasanie este ceva deosebit, trebuie primita cu respect si trebuie sa fii pregatit asa cum se cuvine.

Ca sa o primesti saptamanal trebuie sa postesti. Acum unii spun macar 3 zile.
Asta inseamna de joi, deci si joi post. Altii spun ca si miercuri.
Ce facem cu oamenii casatoriti? Ii facem si pe ei abstinenti? Ca ce le mai ramane din saptamana.
De post de mancare nu mai spun.
Si asta deci in fiecare saptamana.

Asa spun niste canoane totusi. Ca trebuie sa postesti inainte.

Eu am cateva doamne la biserica pe care le admir si ma intreb cum fac totusi: ele se impartasesc la fiecare slujba. Si daca este ceva in timpul saptamanii, si la sarbatori (Craciun, Pasti, in toate zilele de sarbatoare).
Sa inteleg ca ele postesc mereu, sau au dezlegare de la preot. Si unele sunt maritate.

Si atunci ori ne impartasim normal, la saptamana, dar fara cerinta postului, ori mai rar, fiecare cum poate si cu post si asa cum se cuvine.
Nu stiu cum este mai bine.

Si cu spovedania este o alta problema. La noi (nu stiu in alte biserici in tara), este foarte greu in perioada in care se impartaseste multa lume. Ca majoritatea o fac la posturile importante de pe ste an.
Preotul nu face fata, slujba intarzie mult de fiecare data, sunt cozi.

Eu as vrea sa se ia hotarare unitara, sa se termine cu discutiile astea fara rost. Vrem asa sau vrem altfel.
Dar nu tot timpul sa-i judeci pe unii sau pe altii, sa vii cu cerinte si lumea sa nu stie ce sa faca.
Nu stiu de ce este asa de greu sa ia BOR o hotarare si sa spuna cum sa facem.

Pur si simplu te face sa te simti prost. Tu om care nu poti posti asa intr-una, sau tu om casatorit. Ai impresia ca mereu ca esti un pacatos nenorocit.

Cineva spune aici ca nu ne mai apartinem ca suntem cu televizor, celular si altele.
Nu, nu asta este problema. Poate la unii.
E vorba ca nu mai stim de noi si de familia noastra, pentru ca nici nu stim ce ni se mai cere: slujbe, impartasit mereu, post.

Daca un om vrea sa fie credincios dupa regula scripturii, atunci nu mai poate sa aibe familie, prieteni, serviciu. Pentru ca nu sunt compatibile. Nu poti.
Cat de mult ti-ai dori.

@Florin-Ionut (si altii care va impartasiti saptamanal) - voi cum faceti? Hai ca tu si asa esti vegan, o problema mai putin. Si cu restul cum faci? Ca unii sunt mai tineri, altii mai vor sa faca prunci inca...
Cum v-a spus preotul sa va pregatiti?

Nu fac nimic neobisnuit dpdv al extravagantelor :)

Pai o fac impotriva dorintei lor sau o fac pentru ca vor ?

Bun. A emis vreun episcop scutirea de la aplicarea canonului 9 în zona lui?

Rujul e motiv de oprire nu pentru că e păcat în sine, deși e păcat, ci pentru că murdărești lingurița în care se află ce e mai scump pe lumea asta. Tanti care face asta necesită cateheză... Eu nu cunosc nici o creștină serioasă care se rujează.

Am mai spus-o aici că iertarea nu e automată, ci condiționată de puterea ta de a ierta altora, de felul în care-ți manifești dragostea față de semeni, de credința că acolo e Hristos care te invită să-ți spele păcatele și prin cuminecare șamd.

Frica de sensul opus ar trebui să se manifeste indiferent de frecvența împărtășirii. Pe criteriul fricii n-o să te împărtășești niciodată, deci trebuie s-o depășești și să îndrăznești.

Depinde de duhovnic și de credincios. La urma urmei el hotărăște, nu facem de capul nostru cum poate au unii-alții impresia.

Cred că faci tu de data asta o confuzie, anume că judecata nu e critica ci condamnarea celorlalți. A critica nu e păcat, pe cînd a te face judecător în locul Domnului e destul de grav.

Aici m-am referit strict la domnul Mihnea care e catolic, or pentru mine catolicii implicit doar au impresia greșită că se găsesc în barca salvatoare. Deci uleiul adunat de ei... poate nici nu e ulei. Părerea mea.

Cum adica o fac pt ca vor? sunt servicii unde obligatoriu trebuie sa lucrezi anumite zile sau ore!
Iar aceste obligatii vin la pachet odata cu jobul!
Tu cam ce ai face daca spitalul de urgenta sau pompierii ar fi inchisi in ziua de duminica??

Eu intrebam daca lucreaza Duminica pt ca vor sa ajute oamenii sau o fac
din scarba sau interes material ?

Dar asta e o întrebare care la fel de bine se poate pune raportat la munca în oricare zi a săptămânii.

As fi preferat sa nu comentez deloc. Oricum ai facut-o tu. Daca impartasim sau nu aceleasi puncte de vedere, chiar nu conteaza. Personal am fost nemultumit de a doua jumatate a mesajului: Mihnea a facut o aluzie rautacioasa (ca si cum era important din pozitia lui) iar Ionut s-a grabit sa se justifice. Fratilor, nu e nimeni obligat sa meraga la Sf. Liturghie. Toti suntem chemati. In momentul in care mergem din obligatie si ramanem la nesfarsit pe aceasta treapta, nu rezolvam nimic, sau aproape nimic. "Dragoste cu de-a sila nu se poate." Aceasta vorba din popor se potriveste in aceeasi masura lui Ionut, cand considera ca prin "nimeni nu se poate mantui singur", se incadreaza si dragostea cu forta. Principiul este exact cel spus de Mihnea: "fiecare sa-si vada de propria mantuire", fiindca numai asa putem convinge pe ceilalti sa faca din mantuirea personala... un scop.
Legat tot de mesajul lui, imi amintesc o discutie trista pe care am avut-o cu niste ani in urma cu cineva foarte apropiat sufletului meu. Atitudinea mea, evident aceiasi: dragoste cu de-a sila. In fapt il rugam prin acelasi fel de argumente sa renunte la fumat si sa se apropie de Biserica, mai ales ca el chiar era de o constiinta demna de invidia oricarui ortodox activ. Dar nu aveam har in ce spuneam si nu puteam convinge. De fiecare data el cauta argumentul filosofic, amintindu-mi de personalitati celebre si orice incercare a mea se lovea de mandria lui: "Eu stiu ce vorbesc! Eu cunosc, fiindca am citit!" Discutia noastra s-a prelungit pana foarte tarziu in noapte, dar din punctul meu de vedere, a fost un esec. De ce esec? In nici doi ani de la acea seara, persoana respectiva a murit in urma unui cancer galopant. Nespovedit si neimpartasit. De atunci, cand aud pe cineva spunand "Eu stiu ce vorbesc!", mi se face si mila si frica. E greu pana si pentru marii duhovnici sa se pronunte astfel, dar cu atat mai putin pentru cei ca noi. Noi nu stim mai nimic. Tot ce sustinem sunt pareri personale amestecate pe alocuri cu citate din sfintii parinti. Noi, dupa parerea mea, intelegem dupa ureche si interpretam in raport cu mandria din noi. Repet ca sa se poata intelege foarte clar: in raport cu mandria din noi. Daca n-am fi mandri, n-am spune niciodata ca stim, pentru ca cel ce spune ca stie de fapt face dovada ca nu stie nimic! Sa nu-L maniem pe Dumnezeu cu parerea noastra de sine.
Iar cealalta mahnire a fost atunci cand s-a facut aluzie la un Parinte. Iar daca s-a mai nimerit a fi vorba Parintele Rafail Noica, dezamagirea a fost totala, din moment ce venea de la cel ce argumenteaza ca stie ce spune. Nu stiu cati dintre noi am fost curiosi sa cautam cine este Parintele Rafail Noica acum, in acest moment? Nu stiu cati realizeaza ca este unul dintre foarte putinii cu adevarat induhovniciti cunoscuti de lume, care traieste pe meleagurile Romaniei. Din pacate pentru noi si din fericire pentru el, acum nu mai spovedeste si nu mai poate fi abordat macar pentru un cuvant de folos, fiindca s-a izolat de lume. Omul acesta a stat in preajma Sf Sofronie Saharov, ani multi si care i-au fost de mare folos. Noi ne pomenim dand sfaturi altora sub aspectul ca nu ne putem mantui singuri, dar el n-a avut dreptul sa vorbeasca si sa dea sfaturi pana tarziu, pentru ca Sf. Sofronie avea un mod pe cat de bland pe atat de eficient de a smeri pe cel ce se pretindea intelept... Vietuind in preajma unui sfant, atatia amar de ani, e limpede ce efect a avut asupra lui. De aceea am simtit nevoia sa intervin!

Ti-am raspuns la acest lucru, nu stiu de ce il repeti. In acel canon spune de cei ce pleaca la jumatatea slujbei, nu e vorba doar despre Impartasanie. De altfel si cei ce invoca acest canon, in favoarea impartasirii saptamanale, spun ca acolo s-ar presupune ca e vorba de impartasire. Ar insemna ca e obligatoriu sa se impartaseasca un credincios la fiecare Liturghie, ceea ce e fals. UNde tin Liturghii in fiecare zi ar trebui sa se impartaseasca zilnic?

Sfânta Litughie are ca obiect prefacrea darurilor şi ca scop împărtăşirea credincioşilor şi nu doar a preotului care săvârşeşte Sf. Liturghie. Este adevărat că nu ne împărtăşim oricum. "În zadar se săvârşeşte Liturghia în fiecare zi dacă nu vă împărtăşiţi. Acestea le spun nu ca să vă împărtăşiţi oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceţi vrednici. Omule, nu eşti vrednic să te împărtăşeşti? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei [credincioşilor - n.n.] nu eşti vrednic să le auzi, deci, dacă (zici că) nu eşti vrednic să te aprpii de Sfintele Taine, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că nu te deosebeşti cu nimic de ei" (Sf. Ioan Gură de Aur).

Liturghia este o împreună slujire, nu preotul este slujitorul. Din însăşi cunvintele noastre noi ne osândim. Noi suntem împreună slujitori cu preotul. Dovadă, toate rugăciunile, în afară de una singură din timpul Heruvicului care îl priveşte strict pe preot ca slujitor, sunt la plural. Şi la toate rugăciunile răspundem: Amin. Ce înseamnă Amin? Aşa să fie? Nu! Înseamnă altceva, mult mai adânc, mult mai dinamic. Înseamnă că eu îmi împropiez şi îmi fac al meu tot ceea ce preotul spune. Preotul este capul adunării, el nu este altceva decât parte din trupul Bisericii. Deci, preotul nu spune ceva ca un mijlocitor rupt de oameni. Şi eu când eu spun Amin am osândă. Când preotul spune "luaţi mâncaţi ...beţi dintru acesta toţi", noi ce spunem fiecare? Amin. Minţim în faţa lui Dumnezeu. Noi ne jucăm cu cuvintele în Sfânta Liturghie, pur şi simplu ne jucăm cu cuvintele. Nici măcar nu ne gândim, de fapt că noi ne jucăm cu vorbele. Nici nu ne gândim de fapt că a spus Hristos că pentru fiecare cuvânt deşert vom da seama. Înţelegeţi? Ştiţi ce facem noi? Noi chiar facem ritual, dar Liturghia nu este un ritual. Oamenii mai demult aveau conştiinţa asta foarte clară.

Omul nu a fost făcut pentru reguli (săptămânal, la 3 săptămâni, la o lună, la 40 de zile), ci regulile au fost făcute pentru om. Pentru ce? Pentru ca omul să câştige ceea ce a pierdut odinoară. Şi cum poate câştiga ceea ce a pierdut? Printr-un antrenament continuu ca şi un sportiv care se antrenează pentru competiţie. Numai că omul de unul singur nimic nu poate face. Şi atunci ce trebuie omul să facă? Să se străduiască după puteri să se învrednicească de Cel fără de care nimic nu poate face.

Păcat că nu ai înţeles mesajul Părintelui Rafail Noica. Sfinţia sa nu a încercat decât să împace cele două tabere şi să evite dezbinarea, deşi am convingerea că el este pentru împărtăşania des, aşa cum reiese din mesajul sfinţiei sale.

Iertare, dar unde am scris așa ceva?

Moșule, am avut destule ispite din partea dumitale, aș putea face o colecție pînă acum. Te rog să mă ierți pentru ce ți-am greșit și haide să ne oprim aici cu dialogul nostru direct sau indirect.

Vorba Sophiei, aceleași discuții mereu și mereu.

Discuții care sînt degeaba pentru că vin de la mine care, așa e, nu am har pentru așa ceva, nimeni nu iese cîștigat de aici. Degeaba am impresia că oarecine va medita la cele aflate, că va căuta să se documenteze dacă va avea dubii, că măcar unul va vorbi cu duhovnicul pe tema asta. Toate rămînd vorbe-n vînt, ba chiar pe ici pe colo se strecoară cîte o eroare din care dracul are cîștig.

Doamne, dă-ne Te rog dreaptă socoteală și puterea de a face binele, nu doar de a identifica binele.

Probabil ar fi prea complicat sa intelegi cum sta treaba cu canoanele.
Atunci sa incercam sa simplificam lucrurile.
Dupa cum ti-a zis catalin2 (il ai pe ignore? :) - canonul respectiv nu se refera la obligativitatea Sf. Impartasanii ci aceea de a ramane la Sf. Liturghie.

Daca el s-ar aplica astazi, probabil ar trebui afurisiti cativa zeci de crestini in fiecare duminica.
Duhovnicul care a insistat pe acest canon, afuriseste pe cei care cad sub incidenta lui?

Mai trebuie definit si termenul de "crestina serioasa".
"muradareste" e o notiune subiectiva.
Vrei sa spui ca un mosulica care saliveaza prea mult nu ar face acelasi lucru din perspectiva unora? Si discutia se poate lungi mult.

Deci pana la urma, dupa tine, faptul ca femeia e fudula si vrea a se face pricina de ispita n-ar fi tocmai un factor de oprire?
Sau este?
Pana la urma ce este opritor si ce nu?


Adevaruri valabile independent de cat de des te impartasesti.

Depinde despre ce vorbim aici.
Exista atat o frica cat si un curaj "induse". Ambele pot fi proaste si paguboase.
Eu insa as zice ca frica e mai sanatoasa. Ca omul s-ar putea uita la viata lui si ar gasi motive serioase pentru ea si s-ar face poate pricina de pocainta.

Pe cand curajul indus ar fi mult mai pagubos - omul s-ar uita la viata lui si ar zice ca multe pacate care le are sunt minore, si s-ar putea impartasi chiar inainte sa aiba o confruntare serioasa cu ele, chiar si fara sa le spovedeasca.
Asta e mult, mult mai nasol.

Asa e, dar vezi tu, duhovnicul nu tine loc de constiinta.

Sa nu crezi ca nu poti primi dezlegare dar ea sa nu-ti fie paguboasa.

Duhovnicul este ajutor (si nu unul infaibili), si nu "in loc de".

Asa e, dar e o linie tare subtire intre.

Am inteles.

Nu prea mă laud cu timpul liber zilele astea.

Canonul zice așa:

Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) {1} şi la Sfânta împărtăşanie {2}, aceia trebuie să se afurisească, ca făcând neorânduială în biserică.

Prezența la Liturghie este obligatorie {1}. E cît se poate de limpede. Liturghia constă în toate momentele de la ”Binecuvîntată este Împărăția” pînă la ”Pentru rugăciunile Sfinților”. Transformarea darurilor e între și prezența e deci obligatorie cum scrie la acest prim punct.

A rămîne la Sfînta Împărtășanie {2} însemnează deci participarea, nu simpla prezență ca martori la ce face preotul. Deoarece prezența este specificată la punctul {1}. Este perfect logic și nu am nici un dubiu că se poate interpreta diferit. Este scopul pentru care Liturghia are loc, ca noi să ne împărtășim. Noi = creștinii din veacul 1 pînă la cei din ultimul veac.

Deci mai meditează împreună cu Cătălin și cu toți cei care citesc aici.

Eu mă opresc aici.

E de la sine înţeles că cel care rămâne până la sfârşitul Sf. Liturghii ar trebui să intre sub incidenţa obligativităţii împărtăşirii. :))) Practic nu se întâmplă aşa. De ce? Pentru că noi am pierdut acea conştiinţă a "obligativităţii", acea conştiinţă a comuniunii. Am transformat Sf. Liturghie într-un ritual, spunem una şi facem alta. Ori Sf. Liturghie NU este un ritual (un joc de de teatru), ci este un mod de viaţă de zi cu zi, nu doar duminica când suntem în biserică.

Sfânta Liturghie este însăşi manifestarea truplui lui Hristos, nu este o slujbă. E foarte complicat înţelegem acest lucru, pentru că neavând experinţa a ce înseamnă a fi mădular a trupului lui Hristos. A simţi lăuntric, e ca o celulă care are acelaşi ADN ca oricare altă celulă din organism, deşi are funcţia propie fiecare celulă (celule hepatice fac ceva, celulele nervoase fac altceva, celule stem altceva), totuşi fiecare celulă are conştiinţa că aparţine unui trup şi formează un singur organim. Practic, asta trebuie să facă Liturghia, să mă aducă la conştiinţa a unui singur organism, realmente să-l simt pe celălat mădular al meu, dar lăutrinc. O simţire mult, mult mai adâncă decât ar avea nişte fani a unui star de muzică la un concert. Acolo 70.000 de oameni pulsează la unison, şi trăiesc la unison, şi pentru ei idolul e viaţa lor, şi se înţeleg unii cu alţii, şi simt unii pe alţii, şi se unesc unii pe alţii, şi se iartă unii pe alţii. Întrebarea este: trăim noi la Liturghie, ca stare lăutrică, măcar zece la sută din intesitatea pe care o trăiesc rockerii la un concert rock sau microbiştii la un meci de fotbal când se ridică zeci de mii de oameni şi urlă la unison "hai Dinamo!" Păi e clar atunci că Liturghia nu există ca stare lăuntrică şi ca conştiinţă ca apartenenţă a Trupului. Dacă eşti fan nu ştiu care, ăia se simt una. Ei vreau să spun că acea simţire deşi, este destul de lăuntrică că nu-i chiar numai superficială când mergi la un concert sau la un meci de fotbal, este atât de departe de unirea în Biserică încât nici nu există termen de comparaţie. Deci, dacă nu trăim exterior cât trăiesc ceilalţi vă daţi seama unde ar trebui să fim noi de fapt în Sfânta Liturghie? Asta este problema. Şi atunci, practic, primul lucru esenţial la Sfânta Liturghie este că dacă noi suntem trupul...Cum este un trup fără o mână sau un picior? E frumos sau spunem că e handicapat? Ei problema este foarte simplă.

Liturghia trebuie să mă schimbe pe mine ca mod de fi din cap până în picioare, cu toată fiinţa mea trebuie să fiu un om liturgic, euharistic şi ăsta e rolul împărtăşaniei şi a Liturghiei.

Aşa este...trăim perioda pogorământului sau cine ştie....

Nu, duhovnicul respectiv cel mai probabil a vrut să ne facă să conştientizăm atât noi mirenii, cât şi preoţii cât de importantă este Sf. Liturghie şi care este scopul ei.

ps: nu spun lucrurile astea pntru a stabili vreo "regulă", până la urmă regula o stabileşte duhovnicul, iar ascultarea de duhovnic este mântuitoare, chiar dacă duhovnicul te-ar povăţui greşit...Domnul nu se uită la perfomanţa omului, ci la inima lui. :)

Mai oameni buni, pierdeti din privire esentialul.
Canoanele astea au fost date acum 2000 de ani si mai bine cand altfel era
viata in biserica si organizarea. Era cu totul altfel atunci.
Eu cred (asa am inteles din unele articole), ca pe atunci nu exista postul, sau nu ca acum si probabil nici spovedanie.
Oamenii primeau automat la sfarsistul slujbei Sfanta Impartasanie, asa cum se face si azi la alte popoare.

Noi ramanem cu drag toata slujba, aducem si copiii, dar problema care ne impiedica sa ne impartasim desi am dori (atentie! sunt multi care isi doresc acest lucru) este obligativitatea postului si a spovedaniei.

Asta face ca orice discutie pe aceasta tema sa fie fara sens.
Exista aceste reguli. Punct. Nu stiu unde sunt scrise, in traditie, sau in canoane, dar ele exista.

Am rezerve fata de interpretarea asta, dar nu are sens sa o lungim.

Tragand linie, daca nu se afurisesc cei care intra dar nu raman la slujba, nu cred ca e cazul sa se afuriseasca nici cei care nu se impartasesc saptamanal.

Ca sa nu mai vorbim ca a obliga sa se impartaseasca cineva sub amenintarea unei imaginare afurisenii a unui canon care nu se mai aplica, este chiar penibil.

Comparatia cu concertul rock este neinspirata.
Acolo fiecare isi traieste individualist si egoist placerea, sincretismul extern de actiune, creaza iluzia unitatii.

In orice caz e mult mai usor de realizat relatii strict pe orizontala decat printr-o relatie care sa urce mai intai pe verticala pentru a cobora la cel de langa tine.

Importanta Sf. Liturghii si a (mai) desei Impartasanii nu se descopera invocand un canon amenintator.

La fel, si eficienta duhovniceasca a ei nu se obtine inroland oamenii fortat si mai presus de capacitatile lor duhovnicesti in chestiuni delicate.

Sigur, unii pot invata sa innoate aruncati fiind in apa cea mai adanca, dar poti fi sigur ca aplicand metoda asta la toti de dragul principiului, mult mai multi se vor ineca pur si simplu daca sunt obligati sa faca asta pana la capat.

Oricum, daca e sa ne raportam la povestea Sf. Maria Egipteanca gasim argumente pentru elemente practice din ambele pozitii (impartasania deasa/rara)

S-a impartasit fara spovedanie, chiar avand pacate grele, i s-au iertat prin pocainta personala, fara asistenta unui duhovnic, si s-a impartasit rar, doar de 2 ori in viata.
Rezultatele spirituale sunt insa incontestabile.

Si nu cred ca s-ar hazarda nimeni sa-i conteste comuniunea ei cu Trupul Lui Hristos, chiar daca nu a fost exprimata vizibil printr-o prezenta duminicala la Sf. Liturghie afisand o stare de comuniune extatica.

P.S. Ascultarea de duhovnic este mantuitoare chiar si cand duhovnicul iti cere sa faci ceva imoral?

E gresit cum ai impartit textul. De fapt adaugirile din paranteza nu sunt in text, sunt facute de cei ce au dat textul. E cum am spus in mesajul precedent, adica cei ce pleaca dupa ce se citeste Scriptura. De aceea se spune de neoranduiala. Prezenta la Liturghie e reglementata de canonul 80 Trulan, dat la referintele acestui canon. Canonul de la Trulan spune ca un crestin sa nu lipseasca 3 saptamani la rand de la Liturghie, daca nu are o treaba sau e plecat.

Randuiala impartasirii s-a schimbat cu un motiv intemeiat, iata ce spune Sf. Pavel: „Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.” (I Cor. 11, 28-30).
Sfantul Apostol spune ca multi s-au imbolnavit si multi au murit din cauza impartasirii cu nevrednicie, nu spune ca doar cativa. La inceput luau impartasania fara o pregatire speciala, chiar si dupa ce luau masa, si in fiecare zi. Apoi s-a renuntat la asta, nu s-a mai dat nici impartasania acasa. Deci se impartaseau doar duminica. Cu un motiv, tocmai din acest motiv. Apoi s-a legat impartasania de post si de spovedanie, tot cu un motiv.
Biserica este sfanta si in secolul I si in secolul IV si in sec. XX, este o eroare sa spuna cineva ca a gresit sute de ani.

Mare lucru "vrednicia" si usurinta cu care ne pretindem vrednici, lunand dupa propriile ingaduinte, sfaturile Sf. Ioan Gura de Aur, intr-o perioada in care lumea chiar se straduia sa tina pasul cu biserica, mai ales fiindca ispitele nu erau atat de diversificate. Acum, doar fiindca aceste ispite nu existau in perioada Sfantului Ioan Gura de Aur, sau a altor sfinti parinti, si nu ne-au vorbit despre ele, luam drept virtute ceea ce in ochii lui Dumnezeu este goliciune sufleteasca. Mai exact, sa ne cercetam pe sine: cat din 24 de ore, muncim constiincios, multumind lui Dumnezeu pentru tot, incepand si terminand munca dand lui Dumnezeu, slava? Cei ce fac asta, vrednici sunt sa se impartaseasca. Cati ajung in ziua de astazi sa ii ramana "timp la dispozitia soldatului", iar acest timp sa nu si-l petreaca in fata televizorului in marea lui majoritate, ci sa se cerceteze pe sine, pe cei din jur cu mila si dragoste, sa se roage sau sa citeasca din sfintii parinti stiut fiind ca o viata nu ne-ajunge pentru a cunoaste Calea!? Cei ce indeplinesc aceste criterii, sau incep munca in zori si sfarsesc epuizati in toiul noptii, vrednici sunt sa se impartaseasca. (Parintii si strabunii nostri, asa faceau!)
Ceea ce facem noi este umplere de lauri. Intre noi si cei carora li se adresa Sf Ioan Gura de Aur, e greu sa facem o comparatie cinstita. Dumnezeu stie foarte bine "unde ne incadram" in osteneala noastra. Da, in perioada de post, multi dintre crestini, se straduiesc mai mult, evita multe dintre ispite, se roaga mai mult, cerceteaza pe cei nevoiasi mai mult, tin post, se impaca cu cei pe care sau de care a fost suparat. Ei, asta-i cu totul altceva. Dar cand noi HUZURIM in fiecare zi, cum putem crede ca facem cele placute lui Dumnezeu astfel incat sa fim atat de vrednici?

Daca intelegi cata dreptate ai, esti un om salvat!!!

Ionut, ispitele "din partea mea" au puterea sa te intareasca. Eu pot sa renunt usor, mai ales ca, indiferent ce crezi tu, nu am simtit ca sunt stapanit de rautate. Doar ca in locul meu, Dumnezeu iti va trimite 10 mai rai, pentru a te face sa intelegi cum stau lucrurile. Nu te plange de ispitele trimise "de altii" atat timp cat "in noi" este schimbarea, nu in altii. De aceea spun: "Dragoste cu de-a sila, nu se poate!" Omul slab, e greu de convins, iar daca n-o facem cu multa dibacie, dragoste si intelegere, nici macar singuri nu ne vom putea mantui! Sper sa intelegi si sa nu te mai necajesti atat de rau.

Mie personal nici tu si nici altcineva nu mi-a gresit cu nimic. Sau cel putin nu consider greseli la adresa mea. Eu "ma bag in treaba" cand in cauza intervine o nedreptate, un fals vizibil sau o parere de sine care ar putea fi luata drept buna de altii, ea fiind ori o smintire, ori o lipsa de ingaduinta sau dragoste. Pe-aici (nu ma refer la tine) se vorbeste de Sfinte Taine, si de vrednicie, dar se omite sa se puna in balanta exact dragostea fata de Mantuitor si fata de aproapele (oricare-ar fi el, catolic, musulman, etc). Sa ne vedem de propria mantuire in primul rand, iar pe cel pe care dorim sa-l indreptam sa-l tratam ca pe fratele sau copilul nostru. Eu, prin exemplul pe care tocmai l-am spus in mesajul trecut, n-am fost in stare, desi Dumnezeu sigur s-ar fi asteptat sa fiu! Credinta nu se impune, ci se constata prin fapte si puterea exemplului.

Daca te manii... ai pierdut! Asta vrei? Crede-ma, NU sunt dusmanul tau, chiar de esti tentat sa crezi asta. Daca as fi singurul care inceraca sa-ti spuna ceva, posibil sa ai dreptate, desi inca e nevoie sa ne cercetam, si din vorba unui copil sau betivan. Dar daca mai multe opinii duc in aceeasi directie, eu zic sa mai verifici!

Cand vei simti ca NU vor mai ramne vorbe-n vant, inseamna ca in sfarsit ti-ai insusit lectia primita "de sus". Si ce vei simti atunci, n-ai cum sa intelegi acum! Nu te mai incapatana si nu mai amana acel moment, refuzand acele lucruri pe care tu le consideri "palme pe obraz", desi nu sunt. Oricum, esti dator sa le primesti, dar eu nu ma refer la datorie, ci la efectul de dupa acceptare!
Iarta-ma ca te-am suparat prin felul meu de a aborda subiectul. Nu pentru ca ti-am gresit, fiindca noi doi nu prea avem cum sa ne gresim unul altuia la modul neiertarii.

De cand am discutat cu Ovidiu despre impartasirea fara spovedanie inainte am gasit informatii mai multe pe aceasta tema.
Parintele Pruteanu si toti cei care propaga aceste conceptii au luat ideile din cartea Par. Schmemann, din 1961. Dar aceasta carte are multe erori, parintele a fost infleuntat de teologii catolici francezi, care, la randul lor, preluasera idei protestante. Chiar si Par. Serafim Rose evidentiaza aceste lucruri: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/...emica-moderna/

Citez: "Argumentele cărtii se păreau Părintelui Serafim mai curând protestante decât ortodoxe. Abordarea subiectului de către Pr. Alexander incerca intr-adevăr să urmeze liniile sus-pomenitei „mişcări liturgice” din protestantism şi romano-catolicism."
Parintele fusese influentat in perioada petrecuta la Paris de teologii catolici care voiau sa reformeze liturghia catolica. Citez: "Deşi mişcarea din urmă provenea din rândul clericilor şi al ierarhilor romano-catolici, demersul lor critic i-a dus la concluzii similare protestantismului, devenind un factor decisiv in reformarea Bisericii Romane la Conciliul II Vatican."
Citez: "Incercând să depăşească „robia apuseană” a liturgicii ortodoxe, Pr. Alexander, spune Pr. Serafim, „a devenit el insuşi robul ideilor raţionaliste protestante privitoare la teologia liturgică”, bazându-se in critica Tradiţiei ortodoxe pe izvoare, ipoteze istorice şi metodologii apusene, heterodoxe. In cartea sa, Pr. Alexander priveşte principalele stadii ale dezvoltării dumnezeieştilor slujbe ca pe nişte manifestări istorice obişnuite, formate ca rezultat al schimbării imprejurărilor istorice, respingând abordarea scriitorilor ortodocşi care socoteau intreaga istorie a slujbelor ca fiind „dumnezeieşte aşezată şi proniatoare“. Asemeni invăţaţilor protestanţi şi câtorva romano-catolici moderni, el pune intr-o lumină indoielnică schimbările petrecute la inceputul epocii constantiniene privindu-le nu ca pe nişte noi forme de exprimare a aceleiaşi evlavii, ci mai curand ca pe o reformare a interpretării slujirii şi ca pe o abatere de la spiritul si formele liturgice timpurii. "

Teologii ce sustin impartasirea fara spovedanie si impartasirea deasa invoca sfintii care au scris despre asta in sec. XVIII, in special Sf. Nicodim.
Am citit povestea cu parintii colivari. Totul a pornit de la dorinta unui schit de a citi pomelnice pentru morti si duminica (pentru ca erau foarte multe). Un parinte si alti cativa i-au acuzat, spunand ca doar sambata se pot citi. Desi nu era nimic reglementat, au fost acuzati de erezie cei ce citeau si duminica. Pana la urma Patriarhia ecumenica a spus ca nu e un motiv de cearta si sa faca fiecare cum considera, nu exista reglemementari. S-a spus ca in cadrul Proscomidiei se face acest lucru pentru morti. Pana la urma parintii colivari (la inceput nu era sf. Nicodim) aveau oarecum dreptate, parastasele se tin sambata, dar exagereau, nu este interzis sa se tina si in alte zile, adica duminica. Stim cu totii ca se face acest lucru si duminica, iar in Grecia in acea perioada se faceau si duminica, la fel ca la noi.
Tot parintii colivari sustineau impartasirea deasa. Spuneau ca impartasirea mai rara ar fi o influenta de la catolici. E interesant ca in acea perioada si catolcii faceau ca noi, nu cum impartasesc acum. Am citit ca parintele profesor care acuzase prima data a stat o perioada si la Brasov (este o biserica numita a grecilor) si i-a suparat pe ortodocsii brasoveni pentru ca se impartasea de mai multe ori pe saptamana.
Si in aceasta privinta exagerau, pentru ca ei considerau ca numai impartasirea deasa e buna, cine nu se impartaseste o des (probabil la fiecare Liturghie, adica o data pe saptamana) e in eroare.
De fapt traditia adevarata este cea pastrata si al noi, de 40 de zile, cealalta fiind ceva nou (motivul fiind ca asa era in primele secole). Dar in zilele noastre se sustine si impartasirea fara spovedanie (si post), vedem mai jos ce spunea chiar Sf. Nicodim, des invocat.

Sf. Nicodim Aghioritul vorbeste despre spovedirea deasa, desi e invocat in sprijinul ideei de impartasirea fara spovedire inainte: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/...paza-de-pacat/

Citez: "De a treia pazire foloseste-te, spovedindu-te des, asa incat, daca este cu putinta, sa alergi indata la duhovnic, nu doar cand vei savarsi un pacat mare si de moarte, ci si cand vei savarsi unul mic si care se iarta. Fiindca, dupa cum ranile care sunt aratate doctorului nu se maresc, tot asa si pacatele, cand sunt marturisite, nu sporesc, dupa cuvantul Scararului: “Vanataile, care sunt date la iveala, nu se vor inrautati ci se vor tamadui” (Cuvantul 4, pentru ascultare).
Berzele au un obicei: cand li se strica cuibul, nu se mai duc acolo; asa si demonii fug de cel ce se spovedeste des, fiindca, prin marturisirea deasa, isi pierd cuiburile si mrejele lor, dupa cum i-au spus demonii insisi unui barbat imbunatatit, ca – adica – nu au inlesnire si nici putere impotriva cui se spovedeste des. Si pe langa acestea au mai spus ca, in vreme ce omul se afla nespovedit, toate madularele lui sunt ca si legate de pacat si nu se pot misca spre a savarsi binele. Si, cand se va fi spovedit, numaidecat ele sunt dezlegate."

Frumoasa comparatia cu meciul ,care ne arata cat de departe suntem de unitate
Exista totyusi o unitate ,anume unitatea imprastierii gandului , si gandirii la orice altceva decat la sfanta Liturghie . Aceasta e privita ca un spectacol ,dar mult prea abstract , asa ca ,macar cei de la fotbal se duc din pasiune.
La noi ,pasiunea lipseste ,pentru ca facem totul dintr-o convingere intelectuala,dar nu din pasiunea aceea simpla si curata.
Acceptam dogme fara sa le intelegem,respectam traditii fara sa stim ce reprezinta ,ne inchinam fara sa stim la ce
Suntem caldicei .
Bifam liturghii,rugaciuni si imparatsanii dpdv cantitativ,dar sufletul nostru este departe

De ce? Pentru ca este o anumita supralicitare a cultului , a formelor fara fond.
Neintelegand ce e daruirea si iubirea ,noi suntem practicanti,'credinciosi'
Nu se mentine echilibrul sanatos intre cult si dragostea aceea simpla pentru Hristos . Se inclina balanta, ori prea mult in favoarea cultului,astfel ca ajungem biserici goale si pustii ,in care duhul nu locuieste ,ori in partea cealalta ,in favoarea increderii exagerate in ce simtim si gandim noi , fara a cauta sa intelegem valoarea adaugata a Tainelor .
Biserica nu se poate intelege fara dragostea de Hristos,iar dragostea de Hristos nu se poate simti fara biserica .
Fariseul stia toata dogma templului lui Dumnezeu , dar vamesul striga sincer spre Dumnezeu . Care dintre ei era credinciosul ?

Eu una nu fac nimic special. Dacă e post scris în calendar îl tin, dacă nu, NU.
Ajunare totală (inclusiv fară apă) de la miezul noptii de sâmbătă spre Duminică, pâna la Împărtăsanie. Spovedanie cel putin 1 dată pe lună. Mai des dacă simt că ceva nu este în regulă cu constiinta mea. :)

PS pentru Yasmina : socializarea de week-end nu cred că este un impediment. doar dacă nu sari calul cu ceva !

Probabil daca sari calul cu ceva ( te certi cu cineva, petreci sambata seara pana tarziu, etc), nu te mai duci...sau te spovedesti inainte, daca apuci, si vezi ce zice preotul...

Totusi cred ca pe la noi majoritatea preotilor nu accepta asa ceva, sa te impartasesti fara sa te spovedesti inainte...poate doar copiii, sau am mai vazut cateva femei insarcinate ( avansat) impartasindu-se cateva saptamani la rand, dar acum n-am d unde sa stiu eu daca se spovedisera sau nu inaite...
Si pe mine m-a intrebat una, duminica trecuta, paremi-se chiar una din cele care a nascut de curand, daca nu ma impartasesc, eu doar tineam lumanarea unui copil care mai are maica-sa unul mic in brate, si i-am zis ca nu, abia trecuse 1 sapt sau 2 de la Pasti, si mi s-a parut destul de mirata...dar acum, ce sa fac, pana nu imi zice parintele ( daca mai zice) sa ma mai impartasesc, n-am cum s-o mai fac...

Daca ar fi sa judec numai dupa constiinta mea, daca mai e sau nu cazul sa ma impartasesc, mi-ar fi cam greu, chiar si asa, in conditiile de acum...de multe ori ma trezesc dimineata si nu stiu daca se cuvine sau nu sa mai iau aghiazma si anafura, dupa ce am gandit sau visat peste noapte, sau dupa relele pe care le-am facut in ajun...daca era pt mine nu as face-o, aproape niciodata, dar zic mereu ca e pt sanatatea copilului...dar si asa mi se pare ipocrizie, sa iei anafura si aghiazma doar asa pt sanatate, parca ar fi niste leacuri miraculoase, care te vindeca de orice, indiferent ce pacate faci sau nu faci...

. Culmea ca analizandu-mi constiinta, pana la urma pacatele trupesti, lacomia pantecelui si celelalte, mis e par chiar mai putin grave decat altele pe care le poti face mai ales cand pe celelalte fie nule mai faci datorita starii fiziologice, fie ti se ingaduie tocmai din aceasta cauza ( sa mananci orice/oricat, de exemplu)...

In fine, mi-aduc aminte ca intr-o zi de sarbatoare, in vara, era in cursul saptamanii, pe la pranz, a venit un preot la mine la magazin. Am intrebat " gata slujba, parinte, asa repede"? Zice pai da, ca e in cursul saptamanii, n-a prea venit lumea...zic si nici la impartasit nu au venit ( macar copii/batrani)? Zice pai nu, cine se mai impartaseste azi,in zi de sarbatoare, la mine doar cine se spvedeste in ziua aia se impartaseste, ca de pe o zi pe alta, sigur mai faci pacate...
Si iar am ramas putin surprinsa, ca noi ne spvedisem cu o seaa inainte, la vecernie ( adica dupa), eu am luat aghiazma mare de dim si apoi am plecat la munca ( poate dac aveam voie ma impartasea la prima ora, inainte de servicu ???), iar cei care au putut au mers la slujba si s-au impartasit. Ba chiar cativa s-au impartasit duminca imediat urmatoare, cei care probabil au muncit si n-au ajuns in ziua praznicului...

1.@Mirela - multumesc
Mi se pare corect si normal cum spui tu.
Totusi eu una am unele probleme in a merge la impartasit fara post, macar de 3
zile.
Mi se pare ca nu respectam suficient.

2. Exact ce spune fallen se intampla daca nu se reglementeaza cumva.
Prin reglementare stiu si preotii ce au de facut.
Preotii nu te impartasesc fara spovedanie si te intreaba si de post.

3. @Catalin - sunt interesante povestile tale, dar noua ne trebuie solutii si nicaieri nu sunt scrise. Cum ne pregatim pentru impartasirea deasa?

Vedeti voi, dupa ce tot timpul suntem luati cu severitatea si regulile si ca fiecare gest are o importanta in credinta, acum brusc trebuie sa dam drumul si sa luam impartasania ca pe bombonica.
Cat este de derutant pentru noi!
Exista si printre teologi si preoti doua tabere si nu se cade la consens si cereti de la noi amaratii?

Pai scrieti dragilor, care sunteti in BOR regulile, dati-ne drumul si noi venim sa ne impartasim. Preotii nu stiu si cer, noi nu stim si ne rusinam.

Apropos de ce scrie Catalin despre pomelnice si parastase duminica - si la noi se face asa. Nu avem slujba sambata.
Eu sunt obisnuita din tara altfel si nu reusesc sa ma acomodez asa.

Sophia, cred ca cel mai simplu e sa faca fiecare cum ii spune/cere preotul lui...daca ii cere sa sespovedeasca saptamanal, daca vrea sfanta impartasanie, asa sa faca. Daca ii cere sa posteasca, asisderea ( daca nu e post, poate ajunge miercurea si vinerea, sau poate unii cer si sambata, daca vrei sa te impartasesti duminica ???); femeile insarcinate, de asemenea, sau bolnavii, sa faca tot asa cum le spune duhovnicul lor, eventual sa specifice daca au vreun tratament special ( medicatie) sau regim de urmat cu strictete ( mancat la ore fixe etc), si sa gaseasca o solutie de comun acord.

In fine, nu stiu daca o solutie ( buna) ar fi ca in cazul in care nu ne convin reglementarile impuse de duhovnicul nostru, sa cautam altul sau sa mergem la unul care am auzir noi ca ar fi mai permisiv... daca a fost cu cineva nu inseamna musai ca e cu toata lumea; sa nu fie similar cu ce auzim prin vecini ca lui cutare i-a dat doctorul un anume medicament si a fost " mai bun" ca ce ne-a dat noua medicul nostru...( ca si cum toti am suferi de aceiiasi boala :)

Adevarul asta e, daca vrei sa te impartasesti rar, te duci la unul care iti da dezlegare doar de 2 ori pe an.

Daca vrei sa te impartasesti des, cauti pe unul care sa-ti dea saptamanal daca chiar vrei si cu spovedanie mai rara si etc.

Pana la urma cu adevarat, reperul nu este duhovnicul ci constiinta credinciosului.

Si constiinta asta, pe unii ii duce la mantuire, pe altii la pierzare daca omul nu isi cunoaste masura.

Chiar ca si credinciosi practicanti.

Acuma nici să-ţi cauţi duhovnicul după cum îţi dă sau nu dezlegare la Potir.

De ce nu?
Argumentele ar fi:
1.
2.
3.
etc

Pentru cine n-a citit, Parintele Calciu scrie despre deasa impartasanie si impartasania fara spovedire, raspunzand unui preot din SUA. Vedem cat de aiuristice sunt argumentele folosite de cei ce propovaduiesc asta. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/...ie-spovedanie/
Pentru a se realiza impartasirea saptamanala au spus la inceput ca nu e nevoie de post, ca nu se poate tine post tot timpul. Apoi ca nu mai e nevoie nici de spovedanie, ca la protestanti si catolici (doar ca la ei nu e Trup si Sange, asa ca nu-i arde nimic). Si am vazut pe forumul Par. Pruteanu ceva si mai ciudat si ilar, totodata. Pentru ca se invoca faptul ca Sf. Maria Egipteanca nu s-a impartasit decat inainte de trecerea la Domnul, unii afirmau ca de fapt nu a existat sf. Maria Egipteanca, e o povestire gresita. Ca sa nu mai spun ca Par. Pruteanu a ajuns sa spuna ca majoritatea vietilor sfintilor sunt doar povestiri neadevarate.
Este des invocat sfantul Nicodim Aghiorotul, dar am dat citatul in care sfantul spune si de deasa spovedanie, chiar la fiecare mic gand aparut. Iar sf. Nicodim Aghioritul spunea ca a luat de la catolici aceasta practica (la fel ca parintii colivari, in primul mesaj intelesesem invers), eu pun mai mult pret pe traditia Bisericii. Chiar la inceputul topicului e dat un citat din sf. Simeon, care a trait in sec. XIV, si acolo aminteste de cele 40 de zile. Asa a considerat Biserica fiind bine.

Parintele Cleopa: "- Se poate impartasi cineva fara sa se spovedeasca ?
-Nu. Niciodata. Si in caz de moarte si de altceva, nu. Intai spovedania si apoi sa se impartaseasca."

Parintele Dionisie d ela Muntele Athos: "Şi să nu îndrăznească cineva vreodată să se ducă să se împărtăşească fără să se spovedească."

Chiar daca vor fi voci care sa conteste sau macar sa nu fie deacord cu acest punct de vedere, este foarte clar ca noi chiar ne incadram in grupul celor vizati. Poate chiar sunt prin manastiri monahi induhovniciti carora li se da dezlegare temporara pentru Sf Impartasanie, si numai daca isi simt sufletul incarcat cu ceva, trebuie sa mearga sa se spovedeasca, dar noi, cei ce traim in lume, printre atatea ispite si proaste obiceiuri, printre slabiciuni dintre cele mai pestrite si prietenii care ne trag in jos din toate partile, trebuie sa fim cuprinsi in totalitate de mandrie ca sa nu realizam in ce haos sufletesc suntem!...

Multumesc pentru citate! Chiar se simtea nevoia...

Intr-o vreme ma zideau comentariile dvs,imi placeau la nebunie(scuze ca va spun deschis).
De la o vreme nu stiu ce spirit va incearca.
Mai intai,corect si principial ar fi sa vb numai pt dvs.
Nu pt ca nu-mi cunosc eu pacatele si am lipsa acuta de smerenie,dar nu este correct sa generalizati cand vb despre vietile si stilul de viata al unora.
Nu stiu prin ce ispite treceti dvs ,ma gandesc ca altii care au viata mai retrasa dpdv social,nu le au;si atunci nu este drept sa ganditi ca daca dvs sunteti rau si altii sunt la fel,automat(figurativ vorbind).

La fel,nu am putut sa nu remarc un raspuns pe care mi l-ati dat in paginile trecute,punand accent pe:"sunt reguli clare pt impartasanie si fiecare mirean le cunoaste".
Am vrut sa dezvolt idea,dar m-am intristat si rusinat.
De unde deduceti ca eu sunt "orice" mirean? ba mai mult unul care le stie pe toate si care se afla in practica de o viata?

Nu sunt domnule,sunt fara exagerare si falsa smerenie omul din urma;care afla ultimul...

In urma acestei remarci, si eu ma simt rusinat si vinovat in aceeasi masura. Ispite avem toti si nu vad cum de tocmai eu as face exceptie. Dar ispitele si caderile sunt un aspect, iar starea ideala catre care trebuie sa tindem este altceva. OK, cadem, suntem slabi, stie El Dumnezeu mai bine. Dar am observat ca aici nimeni (nici eu nu fac exceptie!!!) nu se cerceteaza pe sine, (sau daca o face o face cu multa indulgenta) ci sesizeaza abaterile de la ceea ce isi inchipuie fiecare ca inseamna credinta adevarata. Nu cred ca putem vorbi de generalizare, ci de modul in care ar trebui inteleasa si traita credinta, indiferent daca ceea ce ni se spune, ne darama sufleteste sau nu.
Spuneam undeva, nu demult ca uneori orice aluzie a cuiva ni se pare ca ne priveste direct si personal, iar asta ne tulbura enorm, riscand sa nu-l iertam prea usor pe cel care-o face. Doar ca (cel putin in cazul tau), discutia era de principiu si nimeni nu te-a vizat pe tine personal. Din pacate/fericire, stiu foarte bine cum este sa ma simt cu musca pe caciula si sa mi se para ca si cei care fac "gramada" la rugby, se aduna sa ma barfeasca si nu pentru altceva... (chiar gluma fiind, constiinta ataca prin orice mijloace!!!). Nenorocirea este ca, de fiecare data cand suntem tulburati, si cand ne recunoastem din complezenta pacatosi, mandri si trufasi, inca nu reusim sa trecem "testul". Vorbesc din proprie experienta. Daca spun ca sunt "cel dintai dintre pacatosi", trebuie sa ma recunosc in fiecare clipa in ochii lui Dumnezeu, la modul cel mai sincer. Cat timp nu sunt sincer, constiinta ma va da de gol, iar eu voi fi tulburat pentru orice fleac, considerandu-ma mereu jignit si ofensat, chiar si atunci cand nu este cazul.

Poate părea surprinzător (iar pe mine m-a surprins când am citit) că mult îndrăgitul şi "popularul" Cuviosul Paisie Aghioritul ţinea ca oamenii să se spovedească mai întâi şi apoi să vină pentru a discuta cu el chestiuni "teologice". Ca şi cum a vorbi e tot una cu a te împărtăşi...:)
Mă gândeam de nu cumva starea de spirit a unuia plin de bune (sau rele) intenţii înainte de spovedanie e diferită de a aceluiaşi om după spovedanie. Să fie vreo diferenţă semnificativă între cel spovedit şi cel nespovedit? Dar între cel îmbunătăţit şi acelaşi om înainte de pocăinţă?

*
Oare o rază de lumină care se refractă în apă îşi schimbă direcţia la trecerea dintr-un mediu în altul independent de indicele de refracţie al apei? Direcţia luminii prin apă să fie aceeaşi şi când apa e limpede şi când apa e plină de murdărie?
Dar cu apa sufletească oare cum o fi? Lumina neînserată ajunge în acelaşi loc indiferent de starea de curăţie a acestei ape?
Oare cel străveziu (prin nevoinţă şi har) e la fel de opac cum este omul gros/grosolan prin păcatele lui constitutive?
(Păcatul şi virtutea au obiceiul de a ne alcătui, nerămînînd exterioare nouă.)

*
Unuia îi ajunge doar să îl priveşti o clipă şi a priceput tot, e receptiv şi se pune (deîndată! - "iată-mă, Doamne!") în mişcare la modul adecvat mesajului, de parcă ar fi doar un alt trup al aceluiaşi duh comun;
altuia îi citezi tomuri şi nu se clinteşte, fiind un caz abordabil cu macaraua, excavatorul ori, poate, cu rotopercutorul...:)