Noi putem gândi orice.
Problema e cu gândurile care nu sunt ortodoxe.

Articolul e al Mitropolitului grec, nu e un articol oarecare de pe un site. E vorba de doua curente, teologia neo-patristica si cea mai noua, teologia post-patristica. Aici vorbeste de cea post-patristica, care o continua la un alt nivel pe cea neo-patristica. Lamuririle erau in articolul dat data trecuta.

Eu nu stiu de acest concept 'postpatristic', nu am invatat asta la St Serge.
Care teologi sunt considerati sau se numesc ei insisi postpatristici?
Sau acest mitropolit a inventat termenul? (faptul ca e mitropolit nu inseamna ca are neaparat dreptate; daca e pe asa, il critica pe patriarhul Athenagoras care era tot episcop)
Nu sunt de acord cu acest termen.
Teologia trebuie sa fie patristica, adica in duhul parintilor si tinand seama de scrierile lor.
'Neo' se refera la revenirea la Parinti, si la o interpretare a lor. Nu ad literam, nu orbeste, ci cu intelepciunea data Bisericii, cu Duhul care lucreaza in Biserica si o face vie.

Sigur ca da. Dar nu imi place cand se pune in seama 'dusmanului' sau 'oponentului' o viclenie, o perfidie a metodei, doar pentru ca gandeste fals, dupa parerea noastra. Este un argument prost.

Nu cred ca la asta se referea, de altfel vrajmasul e intotdeauna ingerul cazut, care incearca tot timpul sa atace cu ceva Biserica. Ecumenismul este ceva ce tine de protestantism, acesti lideri incearca sa aduca si ortodoxia la nivelul lor, ei nedorind sa vina la ortodoxie.

Tot ce e conform cu invatatura Bisericii e bun, nu conteaza cum se numeste. Problema apare cand se dilueaza invatatura Bisericii, pentru a se ingemana cu invatatura venita de la alte culte, in special prin ecumenism.
Nu e un termen inventat de acel Mitropolit, am gasit una articol in care un alt Mitropolit o condamna si el.
In primul link era o prezentare a acestor teologii: http://www.pemptousia.ro/2012/08/%E2...i-contextuala/
"Apoi a apărut expresia teologie „post-patristică”, considerându-se că Părinţii nu ne mai sunt necesari, căci ei au trăit în alte vremuri, au abordat alte probleme, au avut alte întrebări ontologice şi cosmologice, „o cu totul altă viziune asupra lumii” şi, în consecinţă, ei nu mai pot veni în ajutorul epocii noastre.
Cred că teologia „neo-patristică” şi „post-patristică” sunt reminiscenţe ale unui punct de vedere care consideră că teologia patristică a avut o valoare semnificativă pentru epoca ei, iar mai târziu, teologia scolastică apuseană i-a devenit superioară, în vreme ce teologia expusă de teologii contemporani o întrece şi pe cea patristică, şi pe cea scolastică."

"O astfel de perspectivă constituie, însă, o torpilă la adresa teologiei ortodoxe, pentru că înglobează ideile eretice a Revelaţiei progresive a Adevărului de-a lungul vremii şi a adâncirii Bisericii în Revelaţie odată cu trecerea timpului, în vreme ce învăţătura ortodoxă subliniază limpede faptul că „tot adevărul” s-a descoperit, deplin, în ziua Cincizecimii. Astfel, nu există o adâncire a Bisericii în Revelaţie odată cu trecerea timpului, nici vreo arătare progresivă a Adevărului, ci doar formularea de către Biserică a Adevărului „odată descoperit”, în funcţie de problemele vremii.
La apariţia aşa-zisei teologii neo-patristice şi post-patristice au contribuit anumiţi teologi care au profesat în apus, îndeosebi la Paris. Ei au intrat în dialog cu gândirea apuseană şi au încercat să răspundă problemelor întâlnite de ei."

Am gasit si un articol din ziarul Lumina, despre teologia neo-patristica: http://www.ziarullumina.ro/articole;...a-moderna.html
" Practic, sinteza neo-patristică reprezenta o utilizare în perioada modernă a scrierilor Sfinţilor Părinţi, o întoarcere la izvoarele vii ale operei lor. Din păcate, însă, cam aici se opreşte partea pozitivă a expresiei. Când auzim termenul de sinteză, de regulă ne gândim la un întreg creat din alte întreguri, dar care lasă la o parte ceva din fiecare element care a fost utilizat în compunerea sa.
Ce ne aduce această sinteză şi de ce este ea utilă? În primul rând ne focusează asupra subiectelor patristice importante pentru zilele noastre, iar în al doilea rând ne dezvoltă o gândire critică (vom reveni asupra necesităţii acestui element într-o altă secţiune). Însă există pericolul ca această sinteză să devină supraevaluată din anumite puncte de vedere, cum ar fi subiectivitatea cercetătorului în detrimentul Tradiţiei bisericeşti, iar criteriile ei rămân încă dificil de enunţat (ce subiecte patristice sunt mai de importanţă sau de actualitate astăzi şi cum putem să argumentăm alegerile noastre din punct de vedere bisericesc?).

Cea de-a doua parte a expresiei este cu atât mai dificil de explicat din punct de vedere teologic fără a cădea în câteva extreme periculoase. Neo-patristică nu sună deloc extraordinar. Pare a aduce dintr-un anumit punct de vedere cu mult titrata expresie occidentală modernă de societate post-creştină (aici originalitatea a luat-o puţin razna!). De altfel, unul dintre cele mai ciudate concepte teologice vorbeşte despre o perioadă post-patristică. Din punctul de vedere al acestui sistem scolastic de gândire depăşit, perioada Sfinţilor Părinţi s-a încheiat încă din secolul al VIII-lea.
Ideea de neo-patristic(ă) cuprinde în sine un pericol, pe care Florovsky îl ştia fără îndoială, dar care spera să fie evitat de cercetătorii de după el. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, discernământul teologic aflându-se la cote minime în ultima perioadă de timp. Conceptul de sinteză neo-patristică a ajuns să desemneze practic o trecere dincolo de Sfinţii Părinţi, o dorinţă de a merge mai departe cu sau fără ajutorul lor. Într-un anumit sens, unii teologi au ajuns să afirme chiar că trebuie să ne eliberăm de modul patristic de gândire, care poartă în sine diverse influenţe nebenefice, pentru a păstra o gândire obiectivă.
Biserica nu este o instituţie, aşa cum o înţeleg unii teologi occidentali, ci un trup viu pentru că are un Cap viu, nu un şef sau preşedinte. Acel prefix de neo desemna, în gândirea sa, contribuţia actuală pe care noi trebuie să o aducem imensului tezaur patristic al Bisericii şi nicidecum o respingere a figurilor Părinţilor pentru a pune în loc portretele noastre joviale. "

aoleu, iar am ajuns la subiectul ecumenismului. Dupa ce ca suntem offtopic, suntem din nou la acelasi subiect cu anti-ecumenismul? Preferam cea cu trupul inviat, era MULT mai util, folositor si interesant. Cataline, am inteles cu totii. Ecumenismul e naspa, e demonic(chiar e, si sunt extrem de serios), cah, toate cele. Mai las-o moarta, ca de cateva luni, pe forum asist la dialogul surzilor pe 3 teme: sexul in casatorie, ecumenismul si evolutionismul. Inteleg ca tu esti ultimul samurai al ortodoxie, care se lupta cu toata lumea sa apere puritatea dogmelor. inteleg, si e DESTUL.

Stiu, ai mai spus-o, dar vezi ca te deranjeaza doar ce nu-ti place. Si tu pledai cate ceva in favoarea evolutionismului, dar nu te deranjeaza decat cei ce scriau impotriva evolutionismului. la fel, te deranjeaza doar daca e ceva critic la adresa acestor conceptii. De ce nu te deranjeaza cand sunt si ideile opuse? Ai vrea sa vezi doar parerile celor ce sustin doar o singura pozitie (care intamplator concorda si cu a ta) si ceilalti sa taca si sa nu spuna nimic. Nu te-ai gandit rau, dar doar daca aveam toti aceeasi parere.

Initiatorul topicului n-a mai intrat de opt zile pe forum, putem discuta tot ce dorim.