De departe, cea mai buna cale de a aborda si de a intelege fenomenul glossolaliei in zilele noastre, potrivit Traditiei, adica, fara sa condamnam si fara sa criticam, este sa consideram ca daca oamenii nu mai stiu sa se inchine lui Dumnezeu cu inima, Acesta poate sa le dea din nou darul vorbirii in limbi. Faptul ca acest dar a reaparut in Occident in vremurile noastre, cand calea inimii a fost uitata sau nu este cunoscuta, nu poate fi inteles decat in felul urmator: este limpede ca Duhul lui Dumnezeu tanjeste sa-i aduca pe oameni inapoi acasa, in Biserica, si sa-i invete acest chip nobil de inchinaciune care de atatea veacuri a fost practicat de crestini, pentru ca inimile lor sa fie din nou cultivate prin chemarea Numelui Domnului nostru Iisus Hristos.

De aceea Sfantul Pavel in Epistola sa catre Corinteni spune urmatoarele: „Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi canta cu duhul, dar voi canta si cu mintea" (1 Cor. 14, 15). Astfel, el face o deosebire intre rugaciunea facuta cu duhul si rugaciunea facuta cu mintea si identifica rugaciunea in duh cu rugaciunea in limbi necunoscute. Cu un verset mai sus spunea: „Caci daca ma rog intr-o limba straina, duhul meu se roaga, dar mintea mea este neroditoare" (1 Cor. 14,14).