Florin, in crestinism, dincolo de misterul ei apofatic, invatatura de credinta bazata pe revelatie e cristalizata si exprimata dogmatic pe cat se poate de limpede in conditiile noastre de fapturi limitate. Nu merge cu termeni vagi, incerti, de genul a ce afirmi mai sus despre "forma" lui Iisus, cu apetenta asta pentru confuzie si ambiguitati legate de firea divina si natura celorlalte specii, unde in budism, din ce spui, sunt toate o apa si un pamant, un panteism confuz si nediferentiat.

In credinta ortodoxa, Hristos are o identitate precisa, certa, nu se confunda niciodata cu nimeni. Nici cu sfintii. Pana la Intrupare, nu se poate vorbi de vreo "forma" a Fiului.
Odata cu plonjonul lui Dumnezeu in timp-spatiu-materie, adica odata cu Intruparea, Fiul nu mai e ceea ce e din vesnicie, adica Spirit pur fara vreo forma, asemeni Tatalui si Sf. Duh, ci are o constitutie umana de care nu S-a lepadat dupa Inviere si Inaltarea la cer. Fiul S-a facut ce nu era (lut), ramanand si ceea ce era (spirit pur). Si ramane asa in veci.
Pentru tine ce importanta are "vasul" in care S-a lasat continut Fiul? De ce nu ne putea mantui si fara sa se lase continut intr-un trup?


In crestinismul ortodox, natura Creatorului nu se amesteca cu natura omului, necum cu a altor specii de fapturi.
Invatatura dreapta despre Intruparea Fiului este absolut esentiala si de importanta ontologica cruciala ( nu doar etica, morala, pilduitoare) pentru creatura numita om, despartita ontologic prin pacat de Creator.

Fara impartasirea/unirea omului cu/de Hristos in "forma" ( ca sa folosesc termenul pomenit de tine) pe care o are odata cu Intruparea, Invierea si Inaltarea la cer, adica aceea de Trup uman indumnezeit si indumnezeitor, omul n-ar avea absolut nicio sansa sa depaseasca hiatusul ontologic dintre creatura cazuta in pacat si Creator.

Daca ar fi avut vreuna, Intruparea n-ar fi trebuit sa se intample. Or, din ce scrii pe aici, pentru tine nu pare sa aiba importanta capitala.

Poti sa crezi in ce vrei, dar nici intr-un caz sa nu-ti inchipui ca ceea ce ce propovaduiesti pe aici are vreo legatura cu crestinismul.

Fiindca, daca pentru tine Iisus e orice faptura zambitoare, si nu O Persoana anume, unica, care vietuieste perihoretic si in firea divina alaturi de Tatal si Duhul Sfant, dar si in firea umana, dimpreuna cu cei incorporati in Ecclesia, fara sa se confunde nediferentiat cu vreuna dintre creaturi, atunci ar fi bine sa fii informat ca budhismul tau si crestinismul nu vorbesc despre acelasi Iisus.
Pare a fi simpatic si cumsecade, Isusul tau budhist, dar din pacate, nu e suficient calificat pentru a-l trece pe vreun om peste haul dintre creatura si Creator, cascat prin pacat.

Hristos Domnul sa ne lumineze pe toti si sa nu ne lasa prada confuziei duhurilor incetosate ale sincretismelor pierzatoare de suflet!

.....:)
Sarumana!

In budism, asisderea, nicio fiinta nu se confunda una cu cealalta.

Functia cognitiva discriminatorie a unicitatii fiecarei fiinte este iconografic reprezentata de Buddha Amithaba.

Pe aceasta baza, a identificarii unicului din fiecare fiinta este venerat ca Buddha Compasiunii.

Sondand abisul fiecarei fiinte descoperim ca toate izvorasc din Tatal.

Atunci cand realizam aceasta, ne asemanam Fiului Risipitor care se intoarce Acasa. Stie de unde vine si ramane cu Tatal.

--------------

Nu am afirmat ca Iisus este fiecare persoana zambitoare, ca se confunda cu faptura. Sensul celor afirmate anterior este acela ca nicio miscare virtuoasa a inimii nu ne apartine exclusiv, ca ea vine din adancul nostru, dincolo de eul nostru. "Fara Mine nu puteti face nimic."

Zambetul este o "intrupare" a Frumosului de dincolo de noi insine.

Perihoreza intre fiinte nu poate fi inteleasa facand abstractie de apofatism.

Pentru ca desi toate se interpatrund, fiecare aspect al realitatii isi pastreaza unicitatea.

Budismul poate fi respins pentru ca nu face referire explicit la Iisus, dar nu pentru ca ar sustine ca toate fiintele se confunda intre ele afirmatie evident neadevarata.

"Confundarea" si "neconfundarea" sunt categorii mentale care tin exclusiv de modul de intelegere catafatic al realitatii. Adancimea intelegerii apofatice este inexprimabila.

Aha, pentru ca nu L-ai intalnit inca pe Hristos, dar ai auzit tu ceva ceva, te-ai gandit ca un substitut la fel de bun ar fi o conceptie potetico-filosofica despre Hristos.

Ei bine, nu este.

Deci unicitatea fiecarei fiinta, e reprezentata de o fiinta unica.
Super logica, ce sa mai.

Ar trebui sa te hotaresti pana la urma, ce este real, Sfanta Treime sau nu stiu cati de SuperBudha imaginari?

Apropo, nu cumva ai o concepti filosofica si despre Sf. Treime prin care sa o reduci la tot felul de manifestari poetic-imaginare?

Nu pentru ca s-ar confunda, ci pentru ca respinge diferentele considerandu-le rodul unor "procese fara substanta".

Si adancimea prostiei si perversiunii umane este inexprimabila, dar asta nu o face sa fie altceva decat este, chiar si daca o ambalezi frumos in cuvinte sucite si rupte din contextul lor originar.

crezi ca pe el il intereseaza tot ceea ce i scris mai sus?

The Buddhist master Vasubandhu used various examples to show how attachment to sense pleasures creates suffering.

Moths are ensnared by attachment to visual forms when they fly into the flame;

Deer to sounds when they are enticed by the hunter's flute;

Flies to smells when they land on food and are swatted;

Fish to food when they are impaled on the hook;

And elephants to tactile sensations when they sink helplessly into mud.

Meanwhile, humans are ensnared by attachment to all five!

Da, si Hristos saracul probabil de asta o suferit, ca era atasat de cele 5 simturi.

Care apropo, nu sunt doar 5.

Mahayana - Despre Bodhisattva
Calea celor mari, aprinsi de dragoste (Maha)


Mari /Maha - pentru ca inima lor este mare, imbratiseaza cu dragoste toate fapturile. Diferenta dintre nevoitorul hina (mic) si cel maha (mare) este ca de la pamant la cer.

Se spune ca nevoitorul este {mic} - pentru ca in inima lui se cuprinde doar pe sine. Lucreaza doar la salvarea proprie.

Daca harul celui mic {hina} este ca o scanteie, harul celui mare {Maha} este ca un soare.

-------


Cel mic rabda pentru sufletul sau, cel mare rabda pentru toti.

Cel mare intelege ca toate sufletele se interpatrund tainic, ca daca lucreaza o virtute, in chip tainic, o lucreaza pentru toate fapturile. Ca daca greseste, greseste fata de toata faptura. Ca sufletele nu sunt insule, ci lumini care se interpatrund.

Generozitatea, disciplina morala, rabdarea, evlavia, contemplatia si intelepciunea - toate sunt asumate din dragoste pentru fapturi.