Unde l-ai auzit spunind? cand tocmai el marturisea mereu:

"Eu sunt Moshul Putregaiul mancav-ar raiul" deci marturisea ca Parintele prooroc Arsenie Boca avea dreptate cand spunea ca "numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa fereasca Dumnezeu" vorbind despre cei ce mergeau spre CIE-CMB-bilderberg citit invers ... deci iata cum Marturisea intzeleptul Parinte Cleopa mereu cele 7 Trambitze ale Domnului...

iar voi va folositzi mereu de marii noshtrii duhovnici care nicidecum nu au osandit sfintzii shi proorocii Domnului shi voi v-atzi gasit sa-i consideratzi secta shi eretici? folosindu-va de parintzi? de duhovnici? poi ai citit ce am scris in postarile de mai sus?

Ierusalimul unde ai stat este Ierusalimul Patimirii shi nu al Slavei lui Dumnezeu, caci Ierusalimul Slavei este Noul Ierusalim care este Romania...

iar daca a zis Parintele Cleopa asha asta inseamna ca Romania se va inneca in eres... in erezii... deci la voi s-a referit Parintele Cleopa... care nu primitzi pe Hristos in Duhul...

"Cu multa mahnire constat, vsovi, ca ai luat-o rau pe aratura. Te mai consideri ortodox sau ce?"

poi in afara de ostashii lui Iosif Trifa, de cetatea de la Maglavit shi de la Vladimireshti shi Recea shi Prislop shi sfanta Cetate a Noului Ierusalim, in afara de Patriarhul Irineu Bistritzeanul, de Manastirea de pe Caraiman, deci in afara de cei care cred shi au primit glasurile de Trambitza, restul cu totzii sunt apostatzi... deci ashtia de care vorbesc sunt singurii ortodocshi pe langa cei care inca n-au auzit, n-au aflat shi n-au avut cum sa ia aminte, shi eu nadajduiesc sa ma numar printre ei din Mila Domnului...

"Cine este aceasta Verginica de o numesti in mod nemeritat ,,trambitza Domnului,,?"
sa fie nevrednici cei ce au luptat shi au invins antichristul? caci cele 7 trambitze au biruit shi vor birui de la Domnul insashi marshavia shi rautatea antichristului care shade ca Pisi pe nisipul marii ca sa... shi nu eu o numesc pe sf Verginica asha care era o buna credincioasa din BOR shi a murit shi s-a inaltzat la Domnul prin anii '80 ci asha o numeshte insushi Domnul Hristos venit in Duhul caci El marturiseshte ca ea este Trambitza Domnului, adica Trambitza Lui, o fecioara saraca shi curata care dupa ce a postit 40 de zile numai cu anafora shi apa sfintzita a fost aleasa de Domnul ca sa dea prin guritza ei Cuvantul lui Dumnezeu pentru vremurile de peurma... dar era aleasa de El inca de mica mica... shi a rabdat multe boli shi necazuri cu smerenie shi multzumire pentru Dumnezeu shi dumneata spui ca o numesc nemeritat? poi sigur ca eu nu merit s-o numesc, dar asha a numit-o Dumnezeu, sf Treime, caci ea este shi era shi va fi o buna fiica a Maicii Domnului.

"Cu multa mahnire constat, vsovi, ca ai luat-o rau pe aratura."
da caci doar pe aratura mai potzi ajunge la adevar... caci restul sunt in necazul cel mare. Shi am incercat sa fac potecutza de la Domnul la voi ceilaltzi... adica mai mult Domnul s-a straduit sa va aduca la El ca eu doar m-am fericit sa particip la lucrarile Lui... deci sigur n-am nici un merit... decat ca am facut orice pe gLume ca sa iau slava de la oameni... de la draci shi sa fac pe grozavul ca... dar eu n-am avocatzit ci doar m-am bucurat shi am marturisit ceea ce cred shi ash vrea sa shi fac cu credintza fiind credincios... dar nu reushesc fiindca am o fire ingamfata de lepadatura... ura... fara... ra... rabdare... dare.

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea I)
 

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea I)

Prin ultimii ani ai secolului trecut, liderilor pucioşi le-a venit ideea să apeleze la o absolventă de teologie din BOR (care-i simpatiza oarecum), şi care ar fi urmat să scrie o carte cu caracter apologetic, menită să scoată Noul Ierusalim din puternicul con de umbră în care tot ei îl aruncaseră, prin ieşirile lor îngâmfate şi eretice, şi prin care se despărţiseră în chip dramatic şi schismatic de BOR.

Numele tinerei absolvente de Teologie era Daniela Catană. Pentru că ea şovăia să arunce cu pietre în BOR, aşa cum i se cerea, liderii pucioşi au fabricat peste noapte un “Cuvânt” ca venit din partea lui Dumnezeu şi care era adresat explicit Danielei, urmărind s-o convingă că fapta ei urma să fie o bravură întru totul justificată.Într-adevăr, iată ce i se proorocise Danielei în legătură cu tomul pe care ea urma să-l scrie: că va fi ridicată din mijlocul teologilor care ponegresc “lucrarea de Nou Ierusalim” şi se va întoarce cu cuvânt puternic împotriva lor, cuvânt de foc care “va arde minciuna” celor care-i ponegresc pe pucioşi:

“ O, fiilor mici, fiilor din urmă, fiilor sfinţi, v-am ales ca să fiţi armata Mea pe pământ, căci cu voi e tot cerul de sfinţi şi de îngeri, iar în faţă sunt Eu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iar acum scol pe cineva din mijlocul celor ce-şi zic că împlinesc ei Scripturile de nou Ierusalim. Ridic din mijlocul lor foc şi ard minciuna lor, căci minciuna lor este fărădelege împotriva Mea, nu este lucrare de nou Ierusalim. Eu sunt lucrarea de nou Ierusalim, şi sunt cu voi, nu cu ei, că ei sunt păcătoşi, şi scris este: "Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi". Ridic efa între pământ şi cer şi scriu cuvânt împotriva ei şi o aşez la locul ei, iar în ea se află fărădelegea a tot pământul, fărădelegea care iese la iveală. Amin, amin, amin. Aceasta vă dau să lucraţi voi, fiilor unşi, şi veţi lucra, căci foc ridic din mijlocul lor şi suflu în el, şi el se aprinde, şi cu el nimicesc fărădelegea şi adevărul minciunii ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

De aprins, focul nu s-a mai aprins. Daniela a tras de timp cât a putut, invocând tot soiul de cerinţe bibliografice greu de îndeplinit, şi până la urmă tot n-a scris nimic. Liderii pucioşi erau însă pe vremea aceea în culmea unui entuziasm schizofrenic şi deja vindeau pielea ursului din pădure. Ei erau convinşi că “Antichristul” degeaba şi-a făcut sălaş călduţ în sânul BOR, căci va fi demascat ca un impostor de către Daniela; iar Biserica cea vie nu este BOR, ci este BNI (adică, Biserica Noul Ierusalim, biserica sfinţilor de la Pucioasa):

“Iată câtă teamă pe antichrist, care până acum se ascundea de venirea Mea, fiindcă e fricos. Acum Mă vede pe Mine cu voi şi cu împlinirea cea de nou Ierusalim pentru cei sfinţi, şi a prins curaj să creadă, şi s-a pus, zice el, să împlinească el biserica cea vie, cea de nou Ierusalim pe pământ. Dar biserica cea vie este din sfinţi, nu din oamenii veacului acesta, care se folosesc de numele de biserică mâncând şi bând, însurându-se şi măritându-se şi desfrânându-se în fel şi chip, căci limba lor şi gândurile lor sunt împotriva Mea, şi ei dispreţuiesc privirea Mea şi a slavei Mele, care este cu voi.“ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Liderii pucioşi sunt consideraţi drept “martori” şi “trimişi”, al căror sfat trebuie să-l împlinească toţi supuşii lor (deci, inclusiv Daniela):

“Iar voi, fiilor unşi, nu vă temeţi, căci v-am pus pe voi martorii Mei. Nu vă temeţi de ei. Este, oare, un alt dumnezeu afară de Mine? Este un alt adăpost ca Mine? Lucrarea celor mincinoşi nu slujeşte la nimic. Martorii lor nu văd nimic, nu înţeleg nimic, iar ruşinea este a lor, căci Eu, Domnul, ruşinez pe cei înţelepţi, şi înţelepciunea lor o prefac în nebunie, iar cuvântul slugilor Mele îl întăresc, şi împlinesc sfatul trimişilor Mei. Amin, amin, amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela trebuie “să se lepede de sine” ca să poată duce la bun sfârşit ceea ce i-au cerut liderii pucioşi: o carte apologetică, în sprijinul ereziei pucioase:

“Cel ce aude cuvântul Meu care este cu voi, să se lepede de sine, şi aşa să audă, şi aşa să împlinească tot cuvântul Meu. Creştinul adevărat este cu Mine prin lepădare de sine, şi pe acela îl pun la lucrul Meu, după puterea lui, căci Eu nu trec peste puterea lui, şi dacă trec, îi dau puterea Mea când trec, îi dau puterea Mea celui ce vrea cu Mine, celui ce crede în Mine, căci cel ce se bizuie pe puterea lui, acela zice „Nu pot“, şi de aceea nu poate, dar pot Eu în cel ce se bizuie pe Mine şi nu pe el, şi acela poate prin puterea Mea. Amin, amin, amin.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela va fi “inimioara” care va scăpăra amnarul care va aprinde focul în care vor arde “oamenii minciunii”, adică teologii din BOR:

“ Mă las cuvânt nou peste inimioara care scapără amnarul Meu pentru ca să iasă scânteia cea pentru focul Meu, pentru jalea Mea care vine de la omul minciunii; inimioară plăpândă în care Eu, Domnul, Mă voi slăvi şi voi arde de durerea pe care Mi-a făcut-o omul mincinos. Mai întâi învălui în pacea Mea şi în puterea Mea inimioara cea nouă, căreia îi dau putere nouă pentru ca să împlinească la cuvântul Meu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela va fi “o nouă Iudită”, care va lucra alături (de fapt, dedesubtul) liderilor pucioşi, “cei unşi” cu toate alifiile. Ea va trebui să tragă semnalul de alarmă, precum că BOR nu-i judecă drept pe pucioşi. Trimiterea Danielei şi cartea pe care o va scrie ea vor fi chiar împlinirea acestei proorocii:

“ Pace ţie! Pace ţie! Pace ţie, copilă nouă! Fac din tine cărare pentru Mine spre oameni, şi cărare pentru oameni spre Mine. Întăreşte-te în umilinţa inimii, iar sinele tău să fiu Eu, ca să pot Eu vorbi pe limba lor cu cei ce râd zădărnicindu-Mi planul Meu cel din Scripturile de nou Ierusalim. Aşează-te cu dragoste cerească alături de copiii Mei cei unşi, căci va să te trimit ca pe Iudita să te atingi de capul şarpelui, şi apoi să-l răneşti. El va ţipa apoi de ruşine şi îşi va ascunde capul rănit şi va fugi dinaintea Mea, şi Eu Îmi voi împlini Scriptura aceasta. Amin. Spune-le la vrăjmaşii Mei că ei nu Mă cunosc; spune-le că nu lucrează drept în judecata lor cea împotriva Mea, căci nu Mă cunosc. Spune-le pe numele lor, ca să le scriu în cer numele lor, spre mărturie împotriva Mea, căci cartea trimiterii tale între ei, este carte din cărţile Mele, este proorocie peste ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela va lucra plină de Duhul Şfânt dela Pucioasa, şi nu mâna ei va scrie, ci mâna Domnului va scrie prin mâna ei. Scrierea Danielei este aşteptată de către toţi sfinţii şi ea îi va ruşina pe înţelepţii din BOR:

“ Duhul Meu Cel Sfânt suflă peste tine, iar tu eşti mâna care-Mi scrie dreptatea Mea. Voiesc să-ţi dau mărire împotriva celor ce s-au sculat împotriva ta, fiindcă diavolul cel de peste tot Îmi pipăie toate planurile Mele şi scoate limba lui la cei cu care Eu Mă sprijin între cer şi pământ. Fac din tine aşternutul picioarelor Mele pentru o clipă; pentru o clipă mică, fiindcă Eu sunt Dumnezeu mare şi Mi-e milă de om, căci omul este mic. O clipă tu vei lucra prin Duhul Meu Cel Sfânt o lucrare aşteptată de toţi sfinţii din cer şi de pe pământ. Această lucrare va ruşina pe cei înţelepţi, pe cei ce s-au aşezat ca nişte dumnezei pentru calea oamenilor, pe cei ce s-au pus mai mari ca Mine peste sufletele multora care caută pe Dumnezeu, şi omul cel plin de dor nu mai dă de Mine, şi dă de ei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Apoi, Daniela este îndrumată concret asupra stilului în care va scrie şi asupra firului pe care trebuie să-l urmărească:

“ Vom lucra cu umilinţă şi cu durere în cuvânt, căci toţi cei care grăiesc pe pământ au duhul mândriei lor în grăirea lor, şi aceştia iau de la oameni, nu iau de la Mine, fiindcă ei lucrează în voia oamenilor. Voi arăta firul Meu cel de la apostolii Mei, cel de la începutul bisericii Mele, şi îl vom lega cu capătul cel de azi, ca să stea în faţa celor de la început, şi să dea seamă cei de azi pentru cele de azi, şi să se pocăiască dacă vor voi şi dacă vor putea să voiască. Dar acest lucru este urâciune înaintea Mea, căci desfrânarea lor Mi-a făcut mare ruşine în cer şi pe pământ.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea a II-a)
 

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea a II-a)

Daniela este apoi măgulită cu promisiunea că va fi ridicată dintre hulitorii din BOR, unde fusese strecurată cu premeditare de către Dumnezeul Pucioasei, ca să aibă acum ce scoate. Nu e uitat de la măguleală nici Ninel(Ioan), soţul Danielei, care se dovedise deja un fervent admirator şi culant cumpărător al icoanelor pictate în atelierele pucioşilor, căci prin cumpărăturile lui de mii de euro L-a ajutat pe Domnul cu iubire, când era El la ananghie:

“ Te ridic din mijlocul lor, că de aceea te-am strecurat între ei, ca să te pot ridica azi, şi să-Mi plâng durerea Mea cea de şapte mii de ani, că tu eşti o inimioară blândă şi bună şi credincioasă lucrului Meu din zilele acestea, iar cel curat la inimă, acela Mă vede în mijlocul unşilor Mei lucrând şi cuvântând cuvântul dreptăţii şi al mântuirii. Ai lângă tine ajutorul Meu, ai pe copilul care Mă ajută pe Mine cu iubire. El te va ajuta, căci te voieşte lucrând, şi va lua şi el din slava Mea care va ieşi de la lucrarea ta pentru Mine. “ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela este apoi şi ea măgulită cu cuvinte sforăitoare: ea va fi “armă de apărare” a BNI (Bisericii Noul Ierusalim), “ostaş viteaz şi destoinic” în Armata Domnului ( să nu se confunde cumva cu Oastea Domnului, care e altă mâncare de peşte). Şi pentru că Daniela tocmai îşi amânase examenul de licenţă după cei 4 ani de Teologie, “Domnul Pucioasei” îi promite că îi va echivala cartea pe care o va scrie cu examenul de licenţă, deci nu va mai trebui să-l susţină pe cel de la Facultate:

“Am venit nu demult şi te-am pregătit prin unşii Mei şi te-am întărit ca să poţi prin puterea Mea. Tu te-ai plecat şi ai zis să fii a Mea după voia Mea, şi acum te cer, şi voi fi cu tine ca să lucrezi o clipă pentru Mine. Fac din tine armă de apărare a bisericii Mele, viteaz destoinic în armata Mea, căci tu ai învăţat arma. Acesta este examenul tău pentru arma pe care ai învăţat-o din cărţile bisericii, iar premiul ţi-l voi da Eu şi nu omul, că te voi curăţa de toate păcatele pe care le-ai făcut ca un om, şi îţi voi da mântuirea cea de la Mine. Ascultarea ta de cuvântul împlinirii Mele în om să n-o calci, că te fac datoare Mie, fiindcă îţi dau arvuna Duhului Meu Cel Sfânt, şi cu ea vei grăi împotriva omului care a îmbrăcat haina lui antichrist pe sub haina de slujitor al bisericii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Danielei i se prezintă apoi modelul “eşuat” al arhiereului Irineu, care n-a avut putere ca să stea cu pucioşii până la capăt, aşa cum promisese, că va accepta până şi caterisirea pentru asta. Asta ca nu cumva să-i vină ideea să “eşueze” şi ea cum a făcut “laşul” de Irineu, cel “plin de iubire de sine”(lucru care s-a şi întâmplat, dar “Domnul Pucioasei” nu avea atâta forţă de pătrundere în viitor ca să anticipeze aşa ceva):

“ Mi-e milă de gloatele cele fără de cunoştinţă, şi nu are cine se ridica pentru neamul omenesc ca să-l scol spre mântuire, că arhiereul Meu de la care am aşteptat lucrare vie după ce i-am dat să aibă, a căzut din cer, că a fost fricos şi că s-a ruşinat cu Mine şi cu unşii Mei cei mai mici. Mă zbat să-l scol şi pe el, că e curat, dar e neputincios, că a vrut să poată prin el, nu prin Mine. El vede minciuna lui antichrist şi plânge cu inima, dar e laş şi are iubire de sine, şi de aceea a dat să Mă părăsească şi să nu Mă mai cunoască prin cuvântul Meu cel nou, şi să se ascundă apoi. Dar vreau să-l scot curat, să-l scot de sub vina aceasta şi să-l măresc, pentru numele Meu şi numai pentru numele Meu, care stă mare peste grădina cuvântului Meu şi care se face mare din grădina Mea din România. Atât mai am viu în România; cu atâta nădejde am mai rămas pentru învierea cea din morţi a bisericii.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Danielei i se porunceşte şi i se prooroceşte să se ridice la luptă şi să-l omoare pe antichristul ascuns în BOR, dar nu singură, adică de capul ei, ci “unită cu cei din grădină” (adică cu liderii pucioşi, care-i vor dirija îndeaproape scrierea, ca să o ajute ca scrierea să iasă aşa cum vor ei):

“ Ridică-te, căci Eu sunt Cel ce Mă ridic în tine ca să spun: "Înviaţi, voi, oase uscate". Amin, amin, amin. Pregăteşte-te cu iubire, şi cu puterea Mea te îmbracă şi stai unită cu cei din grădină ca să te ajute ei să împlineşti porunca Mea. Ei te vor binecuvânta din partea Mea şi te vor ajuta să poţi şi să fii arma Mea pentru moartea minciunii lui antichrist.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Daniela nu va fi singură, ci toţi şfinţii pucioşi se vor scula şi-i vor şopti la ureche ce să scrie. Îndeosebi şfântul prooroc Daniel, cel care-i poartă numele, o va ajuta cel mai mult:

“ Se vor scula sfinţii şi îţi vor da lucrarea lor cea din mijlocul bisericii, că pentru totdeauna au dat-o. Se va scula proorocul Daniel şi te va ajuta din cer şi mulţi vor cerceta cu amănuntul cartea pe care o scriu cu tine şi multă înţelepciune voi coborî prin ea pentru cei ce aşteaptă scăparea din robia lui antichrist.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Dar cel mai preţios sprijin va fi tot “Cuvântul” care va coborî din cer prin liderii pucioşi, care o vor îndruma pe Daniela ce şi cum. Apoi Daniela va trebui să meargă pe firul care e întreg, dar e rupt undeva şi e înnodată ruptura lui. În echilibristica ei, în mersul ei pe sârma care e întreagă dar e ruptă pe undeva, nu se ştie unde şi de cine, Daniela trebuie să evite alte fire care ies şi se duc şi n-au putere ca să se ducă acolo unde se duc:

“ Cuvântul Meu cel din cer te va însoţi în toată vremea lucrului Meu cu tine şi vom lucra cu cerul alături. Mergi pe fir, căci firul este întreg de la capăt la capăt, şi caută să vezi cine a rupt firul şi unde este nodul pe care Eu l-am înnodat mereu la ruptură, l-am înnodat tainic, ca să-i am pe cei de azi şi să lucrez lucrarea cea de la capătul firului, lucrarea cea de nou Ierusalim peste pământ, iar firele lăturalnice sunt alte fire şi n-au putere să ajungă la început şi la sfârşit.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

În scrierea ei, Daniela va trebui să-i mustre pe toţi cei care s-au împotrivit în vreun fel Noului Ierusalim dela Pucioasa şi să-i facă atenţi la păcatul Bisericii (BOR, desigur, căci BNI este fără de păcat), şi fiind în păcat, BOR nu mai există!:

“ Grăieşte pentru toţi cei care au lovit în gol cu cuvântul lor, căci cine nu ştie ce este lucrare de nou Ierusalim se luptă în gol şi nu câştigă decât apăsare peste conştiinţa lor bolnavă. Spune despre păcatul bisericii. Spune că unde este păcat nu este biserică; şi fă-te asemenea lor, ca să-i trezeşti pentru adevărul Meu, pentru pocăinţă să-i îndemni, căci războiul acesta este biruinţă mare pentru cei sfinţi care aşteaptă slava Mea cea din urmă, slava Mea care va încununa biserica sfinţilor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Scopul ascuns este căderea BOR, căci căderea bisericii este asimilată cu victoria asupra lui Antichrist, care s-a ascuns în biserică. Este deci o variantă ecleziastică a proverbului “a aruncat şi copilul odată cu zoaiele din scăldătoare”:

“ Căderea bisericii înseamnă moartea lui antichrist şi învierea morţilor şi a drepţilor, iar tu să scoţi lumină din lumină, ca s-o pun Eu în sfeşnic şi să se vadă bine calea Mea cea astupată de oameni şi destupată de Mine, capul bisericii, Domnul bisericii, Arhiereul bisericii Mele, căci cei ce şi-au zis că fac bine bisericii au dărâmat-o de la locul ei, fiindcă ea stă pe sfinţi, pe temelie de sfinţi care strigă de sub ea: "Până când?". Biserică a Mea nu înseamnă păcătoşi laolaltă mâncând şi bând, ci înseamnă drepţi şi sfinţi laolaltă trăind viaţa Mea cea sfântă, şi aşa mâncând din cina Mea cea tainică.
Cei ce s-au ridicat cu cuvânt de hulă sau de rătăcire împotriva bisericii Mele de nou Ierusalim n-au făcut bine nimănui, ci au pus capac dreptăţii Mele şi luminii Mele, care n-a pătruns până la aceştia, căci ceaţa vremii e groasă, şi cu anevoie mai vede cineva pe Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Cartea care va fi scrisă de Daniela va avea denumirea “Semnul Atenţiei”:

“ Voi fi cu tine şi vom aşeza pe pământ semnul atenţiei, şi mulţi se vor opri lângă el şi vor vedea până la cer, şi vor vedea durerea Mea şi vor căuta adevărul cel acoperit de om.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea a III-a)
 

125. Odiseea uneia dintre proorociile mincinoase ale pucioşilor (Partea a III-a)


Cartea care va fi scrisă de Daniela la îndemn dumnezeiesco-pucioşesc va fi totodată lucrarea ei de licenţă la şcoala teologică a “bisericii din lume”, iar numele ei de scriitoare va fi mare în cer şi pe pământ:

“ Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Aceasta este cartea ta de titlu de la Dumnezeu după ce ai învăţat în şcoala bisericii de azi. Ferice ţie pentru numele tău cel de după şcoala aceasta, căci toţi cei ce şi-au luat nume mare prin şcoala bisericii au prins învăţătură să-Mi dărâme biserica Mea cea de la Mine şi de la urmaşii Mei cei sfinţi lăsată.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Bineînţeles că lucrarea Danielei nu va putea începe fără ungere de la unşii pucioşi. După aceea, Daniela va putea scrie repede şi cu mult spor:

“ Vino şi ia ungerea Mea pe care o cobor pentru tine prin unşii Mei ca să scrii. Scoală-te şi scrie! Amin. Scrie repede, că vremea este aproape. Eu vin curând, şi trebuie să fiu curat întru venirea Mea, trebuie să Mă spăl de păcatul omului, şi să ştie omul că fac aceasta.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Se pare că Daniela încă mai ezita, aşa că o chemare în plus la sculare, deşi se repetă, nu strică:

“ Scoală-te şi scrie! Amin, amin, amin. Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Întreită binecuvântare pun peste tine, şi vei lucra minunat lucrarea Mea cu tine, căci Eu îţi dau de la Mine.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Dacă nici chemarea nu e de ajuns, poate că o poruncă va fi mai de efect. De asemenea, toate puterile cele potrivnice sunt puse la respect, deci nici o oprelişte nu mai stă în calea Danielei. Şi atunci, de ce n-a fost ea în stare să scrie nici un rând, lăsând de ruşine ditamai proorocia?:

“ Ţie îţi poruncesc: scrie! Amin. Orice putere potrivnică să cadă şi să se tragă în lături la porunca Mea cea pentru moartea lui antichrist şi pentru învierea morţilor. Amin. Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin. “ (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Liderii pucioşi, alintaţi cu cuvintele “fiii cei unşi în grădină” (ca să nu se înţeleagă că ar fi unşi pe altundeva, pe la încheieturi) sunt chemaţi să ia din mâna Danielei cartea (pe care ea n-a mai scris-o niciodată) şi s-o trimită pecetluită la toate bisericile, de peste tot pământul. Poate că n-au reuşit ei să o trimită chiar la toate, pentru că până acum nici o biserică n-a primit vreun exemplar, iar pământul e cam mare, e cam greu de străbătut în întregime cu piciorul, dar intenţia contează:

“ Fiilor unşi în grădină, luaţi în mâini ungerea Mea cea pentru inimioara care va lucra prin lucrarea Mea cu voi şi va da semnalul minciunii lui antichrist, care a înşelat toată lumea. Luaţi apoi din mâna ei cartea şi daţi-Mi-o Mie s-o pecetluiesc prin mâna voastră şi s-o trimit bisericilor şi peste tot pământul. Şi se va vedea biserica Mea cea cu voi, căci v-am răscumpărat dintre oameni ca să fiţi Mie biserică sfântă întru venirea Mea.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998)

Cartea este denumită într-un final “lucrul cel pentru nimicirea proorocului mincinos”. Întrucât cartea Danielei n-a mai ieşit vreodată la lumină (şi nici şanse pentru viitor nu se prea întrevăd), înseamnă că tocmai asta era aluzia la proorocul mincinos: o proorocie mincinoasă:
" Iată, am adus la voi lucrul cel pentru nimicirea proorocului mincinos, care s-a aşezat în loc părut sfânt, ca slujitor al Meu, dar el este antichrist, iar Eu sunt Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, şi sunt Cel ce sunt, şi sunt Cuvântul Care suflă şi nimiceşte pe antichrist, omul fărădelegii, care s-a aşezat în loc numit sfânt drept Dumnezeu.
Sculaţi-vă şi fiţi slava Mea, că vă voiesc cu mare dor, şi voi spune la tot pământul că voi sunteţi nădejdea Mea întru venirea Mea. Amin, amin, amin. 14-10-1998 ” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu dela Pucioasa” din 14 octombrie 1998

Încă o proorocie mincinoasă de-a pucioşilor...

treaba voastra, merjetzi voi cu Ulise pe marea moarta la sirene shi la Cirkce shi la ciclopul Polifem in odiseea "spatziala" (pierdutzi in spatziu prin tunelul timpului) ca eu oi mere dupa Hristos-Domnul shi daca va fi sa merg singur... singur ortodoxia. (nu promit, nu ma jur, nu semnez ci doar sper shi nadajduiesc shi ashtept ca m-o cara in spate daca altfel nu voi fi in stare... mai bine mai devreme decat prea tarziu)

126. Încă doi preoţi necanonici la NIP!

Liderii pucioşi, deşi se declară ortodocşi, continuă să încalce cu nonşalanţă canoanele. După dezertarea spectaculoasă a preotului Iliuţă, liderii pucioşi au găsit cu cale să se răzbune pe destinul ce le este mereu potrivnic în ultima vreme.

Astfel, ei s-au decis “să-i ungă prin Cuvânt”, în mare grabă, pe doi tineri, ca “înlocuitori-surogat” ai lui Iliuţă: pe Emanuel, cel mai fidel acolit al lor, şi pe Valentin din Curtea de Argeş, fiul unor vechi simpatizanţi pucioşi (pe care l-au “rebotezat” mai întâi cu numele conspirativ Mihai, ca să i se piardă urma faţă de “lume”). Au uitat de la mână pân’la gură că tot ei spuneau că Iliuţă este de neînlocuit.

După ce au făcut isprava asta, au început să se laude şi prin cuvinte meşteşugite, ca sosite de la dumnezeul lor, de felul cum a renăscut din cenuşă “şfânta troiţă de la Pucioasa”:

“ Şi acum Mă scriu în carte cu lucrul cel de azi în mijlocul tău, poporul Meu, căci am putut prin greul cel de acum să aşez, să încep să aşez lucrători la lucrul cel sfânt al tainei bisericii Mele de nou Ierusalim. Am numit şi am aşezat pentru slujire sfântă dintre cei ce-Mi sunt fii pe doi fii credincioşi, alături de cei ce slujesc pentru sfintele Mele, căci Eu, Domnul, voiesc să-Mi hrănesc poporul cu viaţa Mea, cu trupul şi sângele Meu, şi voiesc mult să-l hrănesc, şi să-l pregătesc mult pentru această hrană, dacă şi el voieşte. Am aşezat acum pe doi dintre ei, pe unul pe care îl am mai de mult în bărcuţa Mea, şi pe încă unul pe care îl am de curând, dar care a ştiut cu răbdare şi cu frumos să lase pentru Mine mamă şi tată, fraţi şi surori, rude şi prieteni, casă şi ţarini, ba şi pe sine însuşi ca să vină după Mine, precum scrie în cuvântul Evangheliei Mele pentru cel ce voieşte să vină şi să-Mi slujească sub cruce. Cel dintâi este fiul Emanuel, şi tot aşa îi las numele, iar cel de-al doilea fiu aşezat azi la slujire sfântă poartă numele de Mihail, şi tot aşa îi las numele, căci sunt nume mari. Îi învăţ pe ei în ziua aceasta prin cuvântul Meu şi prin voi, copii din porţi, să ia numai de la Mine ei, şi aşa să stea ei înaintea Mea de acum, şi să fie plini de Dumnezeu, plini de duhul ascultării, precum Eu sunt. Aveţi grijă mare, tată, să nu se stingă lucrul cel cu tărie al celor trei sfinte liturghii într-o zi în mijlocul grădinilor Mele cu voi, căci această treime de rugăciune şi de jertfă a Mea pe altar Îmi va aduce biruinţa şi voi fi Mielul biruitor pentru voi, şi voi veţi birui prin sângele Mielului lui Dumnezeu, precum este scris în Scripturi despre biruinţa Domnului şi a celor ce sunt cu El prin acest cuvânt la sfârşit de timp. Aveţi grijă, tată, de poporul cel ascultător ca să aibă hrana cea spre viaţa lui, dar să aibă şi el grijă, căci dacă voi aţi avea, iar el nu, rămâne neîmplinirea aceasta, pe care Eu o cer.” (Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 7 iulie 2009)

Cele “trei şfinte liturghii” merg mai departe la Pucioasa, tot prin preoţi nehirotoniţi.
[SIZE=3] [/SIZE]

127. Liderii pucioşi trăiesc regeşte pe bani furaţi
 

127. Liderii pucioşi trăiesc regeşte pe bani furaţi (Partea I)

Ani de-a rândul, pucioşii s-au lăudat în gura mare că, spre deosebire de “preoţii din lume”, preoţii lor (cei nehirotoniţi, dar pucioşi) nu iau bani de la nimeni. Adică, toate serviciile religioase prestate de ei sunt gratuite. Dar cum nimeni nu trăieşte (numai) cu aer, trebuia să aibă şi ei o sursă de venit cât de mică, acolo. Iar sursa lor de venit era “obştea”. Obştea pucioasă lucra pe rupte lucru manual pe care-l vindea apoi la lume, iar banii erau aduşi la picioarele “apostolilor” ( e vorba aici de liderii pucioşi). Aceştia aveau grijă ca nimeni să nu moară de foame, dar nici să nu se îngraşe. De altfel, în mai multe rânduri “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” scotea în evidenţă cerinţa imperioasă ca “niciun ban nemuncit să nu intre în vistieria liderilor pucioşi”:

“... dar iată taină care se va aşeza şi care va fi făcută cunoscută, că după pecetluirea acestui aşezământ, nu va fi să intre nimeni cu bani, că banul nu va mai trece apoi înăuntru, şi va fi dincolo de aceste hotare, şi se vor împlini apoi cele spuse: “Vor călca pe aur şi pe argint, şi acelea vor fi ca noroiul din drum.”(Citat din “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” din 17 noiembrie 1991)

Pe vremea aceea, fetele pucioase lucrau cu mâna lor cămăşi, rochii, marame, scoarţe, veste, de fapt lucrau orice ţinea de manufactura textilă. Lucrau cu hărnicie şi cu bun gust, conduse fiind îndeaproape de către Victoria Zidaru, care supravegehea şi ţinea în mână totul, cu experienţa şi simţul artistic al profesionistului. Singura care nu lucra nimic niciodată era Mihaela, pentru simplul motiv că era însuşi supercontrolul, căci Victoria îi raporta ei totul, şi nimic din ce mişca în atelierele de croitorie nu-i rămânea ei ascuns. Băieţii lucrau şi ei, dar în alt domeniu, cel al prelucrării lemnului. Deveniseră iscusiţi în a izvodi icoane, pristolnice, sărăriţe, troiţe şi, mai ales, specialitatea casei: crucile strâmbe. Întru toate îl aveau staroste şi sfătuitor pe Marian Zidaru, care-i coordona îndeaproape şi, în primul rând, venea cu ideile şi cu schiţele.
Desigur că toate obiectele manufacturate aduceau bani buni şi relativ cinstiţi, dacă trecem cu vederea că activitatea pucioşilor nu era supusă impozitării, deşi exista un SRL numit RO-EMAUS creat tocmai cu scopul de a conferi o tentă legală comercializării acestor produse.
Cu timpul, lucrurile la Pucioasa (mai ales, cele de mână) au luat treptat o întorsătură ciudată. Pe măsură ce Mihaela acapara şi îşi consolida puterea legislativă, fiind recunoscută treptat de către toţi adepţii pucioşi ca fiind “prooroaca Domnului”, mofturile ei şi imixtiunile arbitrare şi discordante în toate chestiunile pucioase, inclusiv cele pur tehnice, au devenit tot mai insuportabile. Întrucât ea conducea totul din umbră, iată că la un moment dat, pe nepusă masă, Mihaela a dat dispoziţie ca lucrul de mână al fetelor să înceteze. Nici o rochie, nici un pulover, nici o ie, nimic nu se mai lucra pentru a se vinde! Pasă-mi-te văzuse Mihaela la televizor (că ea are voie să se mai uite din când în când, ca o excepţie de la regula la care se supun toţi ceilalţi) că unele “fufe” apăreau pe la diverse spectacole şi emisiuni TV îmbrăcate în “rochii de Noul Ierusalim”. O adevărată blasfemie, căreia trebuia să i se pună capăt! Iar soluţia era simplă: nimic lucrat de mână de fetele de la Pucioasa şi de la Târgovişte nu mai trebuie să se vândă pe piaţă!

Zis şi făcut. Fetele mai lucrau de acum încolo doar strictul necesar, pentru nevoile interne ale “obştei”. Nimic nu se mai vindea pe piaţă făcut de mâna lor. Victoria Zidaru s-a resemnat, deşi vedea că sursa de venituri s-a subţiat brusc la mai puţin de jumătate, iar responsabilitatea cu aprovizionarea rămăsese tot în sarcina ei, ca şi mai înainte. Dar liderilor pucioşi nici că le păsa, căci pretenţiile lor în loc să scadă, erau mereu în creştere! “Să se descurce doamna profesoară cum o şti!”, spuneau ei, iar “doamna profesoară” (aşa o numea Mihaela în derâdere pe Victoria Zidaru, deşi ea nu fusese în viaţa ei profesoară la vreo şcoală sau în altă parte) ajunsese la disperare şi umbla cu ciorapii rupţi în picioare ca să economisescă ultimul bănuţ şi să poată să le aducă hămesiţilor lideri pucioşi tot ce le poftea inima.

Au trecut alţi câţiva ani, în care veniturile cinstite erau din ce în ce mai mici. Masa pucioşilor de rând era din ce în ce mai sărăcăcioasă. Singura excepţie era pentru liderii pucioşi, care de regulă îşi găteau şi mâncau separat. Rareori mâncau cu toată obştea, ca o onoare ce li se aducea adepţilor, în zilele mai bune ale liderilor pucioşi. Altminteri, liderii pucioşi aveau un meniu aparte. Când ei se îndopau cu brocolli, conopidă, banane şi avocado, fetelor de la Târgovişte abia dacă le ajungeau orezul şi cartofii. Dezmăţul culinar al liderilor pucioşi era atât de cinic, încât conflictul dintre ei şi Zidari se acutiza pe zi ce trece. Până s-a ajuns la ruptura definitivă: au plecat Zidarii de la Pucioasa, apoi a plecat şi Tataia iconarul. Mai pe urmă, a plecat şi Iliuţă, meşterul drege-tot. În locul lor, liderii pucioşi au adus la repezeală alţi simpatizanţi de pripas, numai ca să pară că, la grămadă, numărul pucioşilor n-a scăzut la numărătoare.

Acum însă, când principalii furnizori de resurse financiare i-au părăsit, cu ce-şi mai plătesc liderii pucioşi angaralele? Oare să fie ei în pericol să moară de foame?

Nicidecum. “Dumnezeul” lor nu-i părăseşte la greu. Aşa cum le-a promis de atâtea ori în “Cuvântul” lui cel meşteşugit că-i va ajuta la ananghie (şi de fiecare dată s-a ţinut de cuvânt) , va interveni şi acum în mod miraculos şi le va aduce câţi bani au ei nevoie (doar se ştie că banul e ochiul dracului!) . Şi chiar mană din cer de va fi cazul, le va aduce!

N-a fost cazul de nici o mană, mai ales că pucioşii aveau ei Mana lor. A găsit el o soluţie mult mai simplă, apelând la un client mai vechi: V.P., un beţivo-fumător înrăit şi un hoţ iscusit, mare meseriaş în breasla lui. Mai întâi a trimis-o pe Gena (Fotti Eugenia) la el, iar Gena l-a cadorisit pe V.P. ( nu-i dăm deocamdată numele, poate se trezeşte omul din mahmureala în care a intrat şi se îndreaptă de slăbiciunile lui, şi atunci chiar că nu va mai fi nevoie) cu nişte icoane “gratuite”, pe care acesta, ştiindu-se în defect faţă de Dumnezeu, le-a cumpărat pe loc, plătind de trei ori preţul cu care fuseseră preţuite până la urmă. Apoi, l-a trimis pe V.P. la Pucioasa, ca să-i cunoască pe liderii pucioşi. V.P. a fost atât de fascinat de magnetismul energizant al Mihaelei încât pe loc (pe loc, adică pe aleile grădinii de legume) s-a spovedit la ea, spunându-i toate păcatele cele mai ascunse.

V.P. s-a gândit apoi că, acolo unde este Dumnezeu, se cuvine să contribuie şi el cu o parte din banii furaţi, ca să fie iertat de acest păcat mărunt, dar sâcâitor prin monotonia cu care se repetă. Să facă aşadar “un ajutor pentru Biserică” substanţial, ca să se dea şi el bine cu Dumnezeu. Mai încercase el gestul acesta nobil, tocmai donase nişte zeci de milioane la biserica cea mare, care era în construcţie în Drumul Taberei lângă Billa (cea care s-a târnosit deunăzi), dar era încă în mare dilemă dacă făcuse o alegere bună sau nu. Acum, după ce-i cunoscuse pe pucioşi, chiar îi părea rău că nu le dăduse lor banii ăştia, dar de! Mortul de la groapă nu se mai întoarce! Lasă că de acum încolo ştie el ce are de făcut! Pucioşii vor fi alegerea!

Şi aşa, V.P. a început să trimită lunar (prin Gena, omul lui de legătură) la Pucioasa “atenţii” substanţiale, de ordinul a 30-50 milioane lei vechi. Gena vărsa banii liderilor pucioşi ca “ajutor către biserică” din partea “fratelui V.” cel păcătos, care voia să-şi spele astfel păcatele. Desigur că liderii pucioşi îi trimiteau lui V.P. câte o icoană mare, frumoasă, pictată neapărat de cel mai bun iconar de la vremea aceea (Tataia). La început, V.P. şi-a umplut pereţii casei cu icoane, a mai pus vreo două şi în biroul lui de la locul de muncă, apoi le-a trimis vorbă ca să nu-i mai dea icoane, că nu mai are ce face cu ele. Bineînţeles că le-a promis că el va continua să le trimită mai departe banii ca şi până acum.

Liderii pucioşi au uitat că “Dumnezeul” lor le interzice să primească bani nemunciţi, şi mai ales, bani furaţi de alţii. Însă, la sume aşa de mari, comparaţia cu sumele pe care le primesc preoţii “din lume” pe acatiste şi pe pomelnice este inoportună, aşa că se face excepţie de la regulă.

127. Liderii pucioşi trăiesc regeşte pe bani furaţi
 

127. Liderii pucioşi trăiesc regeşte pe bani furaţi (Partea a II-a)


Acum, sper că nu vă închipuiţi că sumele vărsate pucioşilor de către V. P. (de ordinul a 3-5 salarii obişnuite, cele supranumite “medii pe economie”), ar proveni din economiile lui! Nici vorbă! La început, liderii pucioşi nici n-au întrebat de unde are V.P. sume aşa de mari de risipit, de care să se dispenseze fără părere de rău, dar mai târziu au aflat. Banii erau furaţi.
Credeţi că liderii pucioşi au început să tremure de frică atunci când au aflat asta, gândindu-se că “Dumnezeul” lor ar putea să-i mustre sau chiar să-i pedepsească? Aş! Ei au continuat să primească banii de la V.P. fără să clipească! Şi uite aşa, plecarea de la Pucioasa a Zidarilor şi a lui Tataia iconarul şi a lui Iliuţă meşterul bun la toate nu i-a deranjat deloc pe liderii pucioşi, îndată ce primeau de acum zecile de milioane de la haiducul V.P. (între timp, e posibil ca sumele să se mai fi majorat, odată cu inflaţia şi cu criza asta nenorocită). Consecinţa a fost că şi V.P. s-a ataşat mai mult de pucioşi, fiind de acum convins că a găsit cale cea bună şi îndelung căutată, de a se împrieteni cu Dumnezeu. S-a lăsat de ţigări şi de votcă la îndemnul lor, dar de furat tot nu s-a lăsat, probabil că asta i-a intrat în sânge şi e mai greu. Dar nici îndemn ca s-o facă n-a primit de la pucioşi. Aşa că fură în continuare de stinge, şi din furăciuni “ajută biserica” pucioşilor.

Cum fură V.P.? O să râdeţi, dar V.P. e un haiduc modern. “Ia” de la bogaţi (adică de la patronii lui) şi “dă” la săraci (adică, liderilor pucioşi, săracii de ei!). La început dădea şi la bisericile din B.O.R., donaţia de care am amintit către biserica Adormirea Maicii Domnului din Drumul Taberei fiind cea mai substanţială. Acum “dă” numai la pucioşi, convinşi că ei sunt singurii care L-au găsit pe Dumnezeu, pe unde era El tupilat.

Cum haiduceşte V.P.? V.P. este un administrator al unor săli de jocuri de noroc, ai căror proprietari sunt nişte unguri. I s-a dat un salariu bun, ca să nu fie tentat să fure, dar de! banul e ochiul dracului! Ungurii stau la ei în Ungaria sau fac croaziere de plăcere prin lume, n-au timp să controleze ce se întâmplă în cazinourile lor din Banu Manta şi din Drumul Taberei! Aşa că se bazează pe cinstea lui V.P. care, nimic de zis, e o persoană foarte prezentabilă şi imediat îţi câştigă încrederea. Când pisica nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă! Cu mintea şi cu studiile lui de inginer electronist, V.P. a găsit repede metoda ca să-i uşureze pe patroni: Dacă într-o lună se premiază câştigătorii cu suma X, V.P. umblă pe la softul maşinilor şi-l “aranjează” în aşa fel ca ele să arate că s-a plătit suma X+P, iar suma P (profitul neimpozabil şi nedetectabil) o ia şi o bagă frumuşel în buzunar. Jumătate din ea o foloseşte pentru nevoile personale, iar jumătate o donează liderilor pucioşi, ca “ajutor pentru biserică”, în speranţa că aşa furăciunea va fi iertată. Simplu, nu? V. P. poate dormi liniştit noaptea, nu există şanse de a fi descoperit sau prins de cineva, oricâte controale s-ar face, şi mai e şi iertat de “Dumnezeul cazinourilor” pe deasupra.

Liderii pucioşi ştiu “schema” din spovedania pe care V.P, le-a făcut-o pe aleile grădinii, dar se prefac că habar n-au. Păi dacă l-ar tulbura pe V.P. din apele lui şi le-ar întoarce şi acesta spatele cum au făcut recent Zidarii ( Doamne fereşte!), dintr-un motiv oarecare, n-ar muri toţi pucioşii de foame?

V.P. a ales până a cules. Biserica NIP îi oferă liniştea conştiinţei de care avea atâta nevoie, ca să fure pe mai departe fără să aibă coşmaruri noaptea.

Iar liderii pucioşi fac şi ei ce ştiu mai bine. În pofida recomandărilor ferme ale “Dumnezeului” lor (scrise negru pe alb în “Cuvântul lui Dumnezeu”), de a folosi numai bani munciţi, ei preferă o soluţie mai simplă: să dea lovitură după lovitură. Ba un apartament de bloc al unei băbuţe naive, vândut şi încasat, ba un teren ciupit de la un ţăran fraier, cu promisiunea că în schimb va fi făcut popă peste noapte, ba un haiduc de talia lui V.P. căruia îi adoarme scrupulele şi-i uşurează buzunarele, ş.a.m.d.

La mai mare! (mă refer la drum aicea).

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune la NIP!
 

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune a tuturor timpurilor de la „Noul Ierusalim” !

Trebuie să recunosc din capul locului că niciodată n-am crezut în existenţa reală a acestui personaj misterios, scos mult prea mult în faţă de către liderii pucioşi: “părintele Nicodim”. L-am şi numit cândva “Nicodimul-fantomă”, fiind convinsă că e un personaj inventat, în spatele căruia se făceau tot felul de jonglerii mediatice şi jocuri de “cuvinte”, menite să-i ameţească pe naivi cu o aparenţă de autoritate ecleziastică.
Informaţii de ultimă oră mă fac să-mi schimb radical punctul de vedere: “părintele Nicodim” chiar există! Mai precis, el a existat până prin toamna anului 2007, când s-a mutat, ca tot omul, în lumea umbrelor. Nu înainte de a face cea mai spectaculoasă defecţiune din scurta istorie de 54 de ani a Noului Ierusalim. Nu Zidarii, nu părintele Iliuţă Bunea, nu Costel Postăvaru, nu părintele Ştefan Gândiceanu, nu părintele Ionică au fost cele mai spectaculoase “trădări” ale Pucioasei şi ale liderilor pucioşi. Cea mai spectaculoasă, cea mai uluitoare, cea mai neaşteptată “trădare”a venit chiar de la “mâna dreaptă” a liderilor pucioşi, cel care le-a formalizat ideologia eretică şi le-a conceput “Prefaţa” la ultima ediţie a cărţii lor de căpătâi (“Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa”) : “părintele Nicodim”. După ce a fost declarat ca purtător de cuvânt oficial al liderilor pucioşi şi după ce a scris ( apoi a publicat) un amalgamat catehism pucios, intitulat “Quo vadis, ecclesia?” părintele Nicodim şi-a schimbat brusc direcţia cu 180 de grade, întorcându-se înapoi de unde venise: în sânul B.O.R. Desigur că această şocantă “trădare” a fost ţinută în secret de către liderii pucioşi, care nu suportau înfrângerea “duhului proorocesc” care spusese prin ei, doar cu câteva zile mai înainte, că (cităm cu aproximaţie) “...noi avem încredere în părintele Nicodim!”
Dacă erau cu adevărat prooroci, dacă aveau într-adevăr încredere în părintele Nicodim (excludem varianta că minţeau când au declarat acest lucru) cum de n-au ştiut ei dinainte că până la urmă şi Nicodimul îi va trăda (la fel cum i-au trădat şi ceilalţi “grei” pomeniţi mai sus), după ce le-a făcut atâtea servicii?
Dar, să înnodăm ultimele informaţii de care dispunem, cele mai multe încă neverificate, dar provenite din surse perfect credibile.
Părintele Nicodim a aflat şi el, aşa cum au aflat şi alţii, că “la Pucioasa vorbeşte Dumnezeu”. Plecând de la premisa că Dumnezeu este Atotputernic şi că n-ar fi pentru El un efort aşa de mare ca să mai dea câte un mesaj din când în când aleşilor Săi, Nicodim a crezut de la bun început că, teoretic, acest lucru este perfect posibil. Curios nevoie mare, el i-a căutat pe pucioşi şi a fost impresionat de austeritatea cazonă, optimismul soteriologic şi dăruirea fără rezerve pe care le inspirau şi le expirau locuitorii “chibuţului” de la Pucioasa. Cel mai mult l-a impresionat afirmaţia pucioşilor că “14 inşi dintre ei, dedaţi cu rugăciunea şi cu ascetismul, aud simultan cum le vorbeşte lor Domnul”. Pe loc, părintele Nicodim a fost convins că această minciună insolentă şi iscusită este de fapt un minunat adevăr. Nici nu s-a sinchisit ca să mai şi verifice dacă aşa era cum i se spune, sau nu. Şi-o fi zis că n-or fi 14 nebuni adunaţi laolaltă şi care vorbesc acelaşi lucru, auto-selectaţi dintre cei pe care el îi vedea întregi la minte. Şi nici că ar fi 14 mincinoşi, dar sănătoşi la cap, care să pretindă că Dumnezeu le vorbeşte, nu i se părea o variantă plauzibilă. A început de aceea să citească, plin de interes, “Cuvântul lui Dumnezeu de la Pucioasa” şi i s-a părut comestibil. Nimic nu părea a fi în contradicţie cu Scriptura. De aceea, el şi-a declarat destul de repede şi fără rezerve credinţa în “lucrarea” de la Pucioasa, deşi aceasta promova (printre altele) abandonul total al “lumii” cu biserica ei (B.O.R.) cu tot. Liderii pucioşi au simţit că e ceva de speculat la acest părinte care şi-a lăsat mănăstirea de metanie ca să-i cerceteze pe pucioşi şi apoi s-a îndrăgostit brusc de ei. Au început să-l curteze şi apoi să se plângă pe umărul Nicodimului, arătând cât de oropsiţi au fost ei de-a lungul timpului, atât de autorităţile civile, dar mai ales de către oamenii bisericii ( evident, e vorba tot de B.O.R.). Şi că nimeni nu i-a ajutat să iasă la lumină cu adevărurile minunate pe care ei le păstrau în secret, pretinzând că le primiseră (şi le primeau încă) direct de la Dumnezeu.

Părintelui Nicodim i s-a părut nedrept. Cum adică, B.O.R. să se împotrivească lui Dumnezeu? Ce, sunt orbi? Lasă că le deschide el ochii! Şi uite aşa, după ce pucioşii i s-au mai plâns şi de faptul că o teoloagă, pe nume Daniela Catană, i-a dus cu vorba promiţându-le că va scrie o carte apologetică despre “Noul Ierusalim de la Pucioasa” (pe care însă n-a mai scris-o niciodată; ba mai mult, i-a trădat şi ea, întorcându-se în sânul B.O.R., după ce se scârbise peste măsură de nedreptăţile şi minciunile liderilor pucioşi) el s-a hotărât: va scrie el cartea pe care trebuia s-o scrie Daniela, încă din anul 1998, dar n-a făcut-o!

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune la NIP!
 

128. Părintele Nicodim dela Pucioasa: cea mai spectaculoasă defecţiune a tuturor timpurilor de la „Noul Ierusalim” ! (Partea a II-a)

Ceea ce nu ştia părintele Nicodim este că Daniela Catană trebuia să scrie cartea în urma unei “proorocii”, consemnată negru pe alb chiar în cartea “Cuvântul lui Dumnezeu”, la data de 14 octombrie 1998. Şi că, dacă ea n-a mai scris-o, înseamnă că “proorocia” respectivă s-a dovedit a fi o proorocie mincinoasă. Şi dacă e mincinoasă, nu poate fi de la adevăratul Dumnezeu. Adică, în concluzie, totul la Pucioasa este o farsă.

Zis şi făcut! Liderii pucioşi i-au trasat Nicodimului jaloanele, explicându-i cam ce trebuia să conţină cartea Danielei, iar Nicodimul s-a pus pe treabă cu mare spor şi “ajutor de sus”, dar mai ales cu ajutor venit în urma rugăciunilor pucioşilor. Şi a scris în câteva luni câte ar fi scris alţii în câţiva ani, sfidând cu suficienţă şi cu mândrie patriotică acel cunoscut proverb: “Graba strică treaba”. În câteva luni cartea era gata, bună de dat la tipar. Nu prea avea ea cap şi coadă, fiind mai degrabă o colecţie de panseuri însăilate la repezeală, un fel de talmeş-balmeş de erezii împănate cu constatări răutăcioase la adresa B.O.R., dar adulatoare la adresa pucioşilor. Scopul însă fusese atins: în sfârşit, se găsise “cineva curajos din Biserică”, iscusit în a legitima “mişcarea” pucioşilor, declarând-o tradiţională şi ultra-ortodoxă.

Liderii pucioşi au fost tare mulţumiţi de rezultat. Îndată au extras 5-6 capitole mai reprezentative din carte şi le-au plasat în deschidere, ca prefaţă de specialitate la ediţia a doua a “Cuvântului lui Dumnezeu de la Pucioasa”, cea care a fost tipărită într-un tiraj masiv în anul 2006. Zarurile erau aruncate. Părintele Nicodim devenise acum “mâna dreaptă” a liderilor pucioşi, dar nu în cele ale conducerii sectei (prerogativ pe care cei doi lideri pucioşi şi l-au păstrat cu sfinţenie doar pentru ei), ci exclusiv în plan ideologic, propagandistic şi dogmatic. Liderii pucioşi plănuiau să-l “recupereze” complet pe părintele Nicodim, integrându-l total în “lucrare”, după ce ar fi avut loc o necesară şi obligatorie “ungere” a lui din partea celor 3 preoţi-arhierei (Iliuţă, Nicuşor şi Spirică), “troiţa” cea indivizibilă şi indestructibilă (care “troiţă”, după cum am văzut, până la urmă s-a făcut ţăndări). “Ungerea” ar fi avut darul de a şterge definitiv “pecetea lui Antihrist”, despre care liderii pucioşi pretindeau că stătea săpată în chip nevăzut pe fruntea părintelui Nicodim (la fel ca la toţi preoţii şi episcopii din B.O.R., de altfel).

Părintele Nicodim ezita însă în a-şi da acordul, deoarece povestea asta cu “pecetea lui Antihrist” de pe frunţile clericilor din B.O.R. parcă nu-i mirosea a bine. Pe de altă parte, vrând-nevrând, stând el pe lângă liderii pucioşi ca să scrie cartea, a mai sesizat şi alte lucruri care parcă nu prea erau în regulă, iar minunata lor ortodoxie cam şchiopăta. Liderii pucioşi îşi dezvăluiau în intimitate (şi în faţa celor mai apropiaţi) adevărata lor faţă: supărăcioşi, geloşi, nestatornici, imprevizibili, justiţiari până la a fi nemiloşi, flecari, clevetitori, invidioşi, urâcioşi, bolnavi de mania persecuţiei, şi mai tot timpul discordanţi în idei şi mai ales în fapte. Ba propovăduiau ascetismul, postind şi ei câteva zile în şir ca model pentru ceilalţi; ba se ghiftuiau cu bunătăţi (din care însă “uitau” să le facă parte dreaptă şi supuşilor lor). Ba propovăduiau umilinţa şi pocăinţa, ba se umflau în pene şi plezneau de satisfacţie când alţii le evidenţiau pe faţă meritele şi “realizărili”. Ba îşi plângeau de milă şi erau negri de supărare pentru cele mai neînsemnate “neîmpliniri” ale supuşilor lor; ba îi lăudau în faţa lumii ca fiind “poporul sfânt al lui Dumnezeu”, fără a uita să se evidenţieze din nou pe sine ca fiind păstorii lor, unşi în chip tainic de sus, singurii “prooroci” şi “salvatori” ai lumii, “fii-copii” ai lui Dumnezeu, “porţi” şi “soli” ai Cuvântului Său.

Părintele Nicodim era din ce în ce mai derutat. Începea să-i pară rău că scrisese cartea, dar acum era prea târziu: “mântuitorii” de la Pucioasa îl promovaseră deja ca persoană publică, atât prin editurile Semne şi Ro-Emaus, cât şi prin internet. I-au făcut şi un blog special, intitulat părintelenicodim.wordpress.com . Aici i-au republicat cartea, intitulată “Semnul atenţiei” (titlu pe care ar fi trebuit să-l aibă cartea Danielei Catană), precum şi toate celelalte mâzgăleli ale părintelui Nicodim.