Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Impartasania (Taina Euharistiei) (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5020)
-   -   Fumatul si Impartasania (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=11565)

Lucian008 11.02.2012 11:31:54

Citat:

În prealabil postat de Marius D (Post 428563)
Intoarce-te in Evul Mediu.

Ma intreb ce o fi mai rau, sa te intorci in Evul Mediu, sau sa mergi in Iad.
Doar pentru ca ceva este acceptat de societatea moderna si vazut ca ceva normal nu il face si normal. Evident ca e mai usor de inselat omul ca toata lumea face asa. Normalitatea nu e data de majoritate.

Lucian008 11.02.2012 11:34:36

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 428579)
Părerea mea este că fumatul nu este păcat. Păcatul nu este ceea ce degradează ori distruge trupul, fiindcă, dacă ar fi așa, ar trebui să considerăm că și consumul de ciocolată (ca să nu mai spun de alcool) este păcat. Diabetul și obezitatea fac ravagii cel puțin cât pneumopatiile. Nici nu poate fi definit păcatul ca plăcere sau dezmierdare trupească, fiindcă ar însemna ca ori de câte ori îmi sărut iubita, sau o mângâi, să păcătuiesc.

Deci, păcatul trebuie să fie altceva. Dar ce anume ? Cred că păcatul e ceva care ne desparte de Dumnezeu. Ceva așa de rău, încât Dumnezeu, care e așa de bun, nu putea lăsa lumea în ignoranță cu privire la ce este păcat și ce nu este păcat. Drept pentru care, eu cred că El ne-a lăsat o carte, în care sunt listate o serie întreagă de păcate. Și, mai mult decât atât, ne-a lăsat o instituție, care să ne lămurească în fiecare epocă ce este și ce nu este păcat. Iar această instituție se cheamă, simplu, Biserica. Deci, atunci când Biserica va defini fumatul ca păcat, aceasta va fi și convingerea mea. Deocamdată, prin enciclica "Humanae Vitae", a definit contracepția ca păcat, și încă păcat de moarte. Dar nu fumatul. Prin urmare, e foarte simplu: dacă aplic contracepția, ies din starea de grație sfințitoare, fără de care mântuirea nu este cu putință. Dacă fumez, nu ies din starea respectivă și pot, în bună conștiință, să mă împărtășesc.

Atunci desfranarea de ce e pacat? Nici macar nu degradeaza trupul. La astfel de concluzii ajungem cand incercam sa ne justificam anumite lucruri si il scoatem pe Dumnezeu din ecuatie.

Mihnea Dragomir 11.02.2012 11:39:06

Citat:

În prealabil postat de lore86 (Post 428772)
Ca sa completez: pacate nu sunt nici bautura, nici drogurile.

Fals. Băutura (alcoolică) nu poate fi pusă pe același plan cu drogurile. Nici cu țigările.
De ce ? Fiindcă, în timp ce folosirea tuturor acestora afectează trupul, nu afectează spiritul în aceeași măsură. De aceea, creștinii (în afară de unele secte neoprotestante de care văd că vă apropiați în concepțiile morale) socotesc că a bea în mod ponderat nu este păcat. Preoții noștri beau. Bunicii mei apreciau mereu un pahar de vin și fiecare își lăuda vinul la cercurile pastorale. Dar nu îmi amintesc niciun episod în care să fie beți. Papii beau alcool (și fumează uneori, precum Sf Pius al X-lea sau chiar actualul Sfânt Părinte), călugării beau alcool (ați auzit de șampania lui Dom Perignon ? a fost un bun călugăr). Sfinții au băut alcool, Domnul nostru Cristos a băut alcool, dar nici în hagiografii, nici în Evanghelie nu se relatează de vreun sfânt beat, sau că Isus S-ar fi cherchelit. În mod explicit, El ne spune (reproduc din memorie): "nu vă amăgiți (...) nu vor intra în împărăția cerului nici (...) nici bețivii". Așadar, despre beție vorbește ca despre un păcat de moarte, nu despre "a obișnui să mai bei câte un pahar". Care e, deci, diferența ? Diferența e în aceea că, în timp ce beția este o alterare a sufletului și, cu precădere, a voinței care e facultatea lui cea mai înaltă, a bea cu moderație nu duce la alterarea vigilității, a "trezviei" dacă vreți. Prin urmare, cel ce a băut un pahar de vin, sau două, sau zece de la ultima spovadă, fără ca acest lucru să îi scadă vigilitatea, se poate împărtăși în bună conștiință. Dimpotrivă, cel care a băut o singură dată (chiar dacă asta înseamnă, pentru el, doar o jumătate de pahar) astfel încât facultățile sufletului au fost alterate, riscând să-și facă rău sieși ori altora, nu se mai poate împărtăși până ce nu primește absolvire sacramentală, prin Penitență, pentru acest păcat capital.

Să vedem, acum, în ce fel se aplică această distincție morală între "a bea" și "a bețivăni" la celelalte droguri permise de lege, precum cafeaua și țigările, ori la cele pe care legea (deocamdată) le interzice, precum hașișul, bunăoară.

În primul caz, al cafelei și țigărilor, în doze normale ele nu produc stări de alterare a conștienței similare beției. Desigur că există consecințe în plan fizic, asupra trupului: cafeaua crește tensiunea, atacă pancreasul și produce multe alte acțiuni. Iar țigările pot avea serioase consecințe asupra plămânilor, sistemului circulator, etc. Și totuși, e greu să ajungi la asemenea doze toxice, încât să poți spune că ai pierdut controlul bând cafea sau fumând.

Dimpotrivă, o doză mică de hașiș sau marijuana (ca să nu mai vorbesc de droguri și mai tari, precum heroina, cocaina sau LSD) alterează considerabil facultățile sufletului. Este suficient ca cineva să tragă dintr-o țigară cu marijuana (cel mai slab dintre cele enumerate) doar o singură dată, pentru a simți o stare apropiată beției.

Citat:

As continua cu logica, dar ma opresc aici. Cred ca se intelege de ce
E v-am expus argumentele mele într-o manieră cât m-am priceput de logică. Are, într-adevăr, sens să ne oprim cu logica. Dar din alt motiv decât ironia dv lasă să se înțeleagă. Motivul pentru care, în materie de morală, trebuie să ne oprim la un moment dat cu logica este acela că adevărurile morale sunt la fel de divin revelate ca cele dogmatice. Numai Biserica, mereu asistată de Paraclet, are competența de a ne spune ce este moral și ce este imoral. Față de doctrina morală a Bisericii, cuvine-se să avem același spirit de submisiune și, în final, de smerenie pe care se cuvine să îl avem și în materie de doctrină de credință. Când Biserica, prin reprezentanții ei care au deplină capabilitate de a învăța, care sunt episcopii, va învăța că nu te mai poți împărtăși dacă ai băut un pahar de vin sau ai fumat o țigară, tot așa am să-i învăț și eu pe alții. Fiindcă, între episcopul meu și mine nu poate exista nicio deosebire majoră în materie de morală, ca și în materie de credință.

Citat:

În prealabil postat de Lucian008 (Post 428787)
Atunci desfranarea de ce e pacat? Nici macar nu degradeaza trupul. La astfel de concluzii ajungem cand incercam sa ne justificam anumite lucruri si il scoatem pe Dumnezeu din ecuatie.

Tocmai, fiindcă nu Îl putem scoate din ecuație, știm că desfrânarea este păcat. Deci, desfrânarea nu e păcat fiindcă ar degrada trupul, că nu îl degradează mai mult decât postul negru. Dar, în timp ce Dumnezeu ne-a avertizat în mod deosebit asupra desfrânării, nu a făcut-o în privința postului. În timpul misiunii Sale pe pământ, Domnul nostru nu a practicat desfrânarea, în schimb a practicat postul. Deci, tot așa trebuie să facem și noi.

DragosP 11.02.2012 12:18:07

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 428790)
În primul caz, al cafelei și țigărilor, în doze normale ele nu produc stări de alterare a conștienței similare beției.

Nu, dar produc o sinucidere lentă și sigură. Ceea ce este păcat, cred că până și pentru catolici.

Lucian008 11.02.2012 12:23:30

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 428790)
Tocmai, fiindcă nu Îl putem scoate din ecuație, știm că desfrânarea este păcat. Deci, desfrânarea nu e păcat fiindcă ar degrada trupul, că nu îl degradează mai mult decât postul negru. Dar, în timp ce Dumnezeu ne-a avertizat în mod deosebit asupra desfrânării, nu a făcut-o în privința postului. În timpul misiunii Sale pe pământ, Domnul nostru nu a practicat desfrânarea, în schimb a practicat postul. Deci, tot așa trebuie să facem și noi.

Nici fumatul nu L-a practicat. Si daca ar fi fost acesta practica pe pe timpul Mantuitorului cu siguranta ca Hristos nu ar fi imbratisat-o. Ar fi culmea sa il vedem pe Hristos cu tigara in gura.
Dupa cum ati spus pacatul este ceea ce il indeparteaza pe om de Dumnezeu. Si tigara il indeparteaza. Asa si unii ar putea spune: Pai cum ma indeparteaza desfranarea de Dumnezeu?
Tigara de indeparteaza de Dumnezeu pentru ca duce la patima, pentru ca ne facem din acest viciu un dumnezeu. Pentru ca il practicam doar de dragul placerii fara a ne aduce nici un beneficiu.

Mihnea Dragomir 11.02.2012 13:06:28

Citat:

În prealabil postat de DragosP (Post 428804)
Nu, dar produc o sinucidere lentă și sigură.

Cred că ați văzut prea multe reclame la televizor. Sinuciderea pe care țigările ar provoca-o nu e întotdeauna lentă. Nici prea sigură nu e, din moment ce majoritatea fumătorilor mor din alte cauze decât fumatul.

Citat:

Ceea ce este păcat, cred că până și pentru catolici.
Pentru catolici, păcat este ceea ce Biserica Catolică definește ca atare. Deocamdată, nu a definit drept păcat fumatul. Beția da, drogurile da, consumul de alcool, de cafea și de țigări nu.


Citat:

În prealabil postat de Lucian008 (Post 428806)
Nici fumatul nu L-a practicat. Si daca ar fi fost acesta practica pe pe timpul Mantuitorului cu siguranta ca Hristos nu ar fi imbratisat-o. Ar fi culmea sa il vedem pe Hristos cu tigara in gura.

Din moment ce Îl văd cu paharul în mână, nu știu de ce nu L-aș vedea cu țigara în gură.

Citat:

Dupa cum ati spus pacatul este ceea ce il indeparteaza pe om de Dumnezeu. Si tigara il indeparteaza. Asa si unii ar putea spune: Pai cum ma indeparteaza desfranarea de Dumnezeu?
Ne îndepărtăm de Dumnezeu atunci când pierdem Harul, fără de care mântuirea nu este cu putință. Așadar, cineva care a desfrânat chiar și o singură dată, dacă nu s-a împăcat cu Dumnezeu prin spovadă, în mod sigur merge în iad din acest motiv. Dimpotrivă, cineva care a fumat, nu cred că merge în iad din acest motiv. A pune pe același plan fumatul cu desfrânarea, așa cum văd că insistați dv, mi se pare a lua în zadar învățătura Domnului nostru.

Citat:

Tigara de indeparteaza de Dumnezeu pentru ca duce la patima, pentru ca ne facem din acest viciu un dumnezeu. Pentru ca il practicam doar de dragul placerii fara a ne aduce nici un beneficiu.
Domnule, chiar nu cunoașteți în cercul dv de prieteni un pescar împătimit ? Din acela care se scoală frecvent la ore imposibile, nepăsător față de frig și de ploaie și își cheltuiește banii pe lansete, momeli și tot felul de alte chestii de șmecherit peștii ? Foamea, sau patima este ceea ce îl motivează pe el ? Umplerea coșului cu pești, pe care uneori îi aruncă înapoi în apă, sau plăcerea pură este beneficiul lui ? Sau susțineți că și pescuitul e păcat, caz în care dialogul nostru se oprește aici, căci mi-aș pierde răbdarea ? Așadar, păcat nu este ceva făcut doar de dragul plăcerii, nici ceva care nu ne aduce beneficiu. Păcat este ceva care ne aduce un contrabeneficiu, anume unul teribil: moartea sufletului.

DragosP 11.02.2012 13:49:02

Domnule doctor sincer nu mă interesează ce definește sau nu catolicismul ca fiind păcat.
Cert este încă că ne aflam pe un site ortodox și discutam despre o Taină ortodoxă.

Lucian008 11.02.2012 13:53:04

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 428828)
Din moment ce Îl văd cu paharul în mână, nu știu de ce nu L-aș vedea cu țigara în gură.

Aveam de gand sa raspund, dar pentru mine asta e mai mult decat suficient ca sa nu continuu.

cristiboss56 11.02.2012 20:20:47

Spre ce ne indreptam . . . ?
 
Citatul zilei :


În prealabil postat de Mihnea Dragomir http://www.crestinortodox.ro/forum/i...s/viewpost.gif
Din moment ce Îl văd cu paharul în mână, nu știu de ce nu L-aș vedea cu țigara în gură.

Yasmina 12.02.2012 00:23:48

Domnule Mircea Dragomir,trebuie sa va spun ca m-a socat ultimul mesaj al dvs.
Ca medic banuiesc ca stiti ca si nicotina este un drog si creeaza adictie.
Din acest motiv,nu o sa mi-L pot imagina pe blandul Iisus cu tigara in gura,ma scuzati dar este prea mult!

Am vrut sa adaug ce mai lipseste din poza dvs,dar imi pare prea indraznet...va las sa banuiti!


Ora este GMT +3. Ora este acum 16:43:09.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.