"Da,iubeste-ti aproapele CA PE TINE INSUTI!"....oare cati inteleg cu adevarat aceasta semnificatie?Nu de alta dar la teorie toti suntem tari,la practica mai putin...
Daca pe tine insuti nu te poti iubi,nu iti poti oferi armonie,bucurie,liniste interioara,credeti dumneavoastra ca ii poti oferi altcuiva?
Si eu spun ca suntem oameni,gresim,se poate intampla ca dupa ani de zile de casnicie partenerul sau partenera sa faca o greseala mai mare si ca dupa ce cantarim bine lucrurile,am putea sa incercam sa mai dam o a doua sansa.Dar de aici pana la a sta sa te distrugi pe tine incet si sigur,in urma unei relatii in care primesti umilinte,agresivitate verbala,fizica si mai ales cea emotionala,care face ravagii,lasa traume adanci...apoi e cale lunga ca de la cer la pamant!
Vad ca oferiti n citate,insa eu nu stiu daca partenera dvs de viata v-ar insela constant sau ar face alte lucruri grave care v-ar face sa suferiti,ati putea sta senin langa ea rugandu-va de dimineatza pana seara ca aceasta sa se indrepte...
Desigur,este firesc sa luptam pentru ceea ce iubim,sa ii fim alaturi celuilalt la bine si la greu,insa cat sa stai intr-o relatie toxica,ce te poate imbolnavi mental,fizic?Ani de zile?
In plus,fiecare om are dreptul de a alege in viata,chiar sa si greseasca este un drept al sau,fiecare suntem responsabili doar de faptele noastre si nu ale mamei,tatalui,fratelui,sotului,sotiei etc
Si va rog nu ma luati cu lozinca " barbatul se mantuieste prin femeia lui si femeia prin barbatul sau"...practic vorbind nu functioneaza si spiritual,daca vreti,nu e dreptul nostru sa intervenim in cursul vietii celuilalt si sa incepem sa il schimbam daca el nu doreste acest lucru,pentru ca schimbarea omului este necesar sa vina din interiorul sau ca sa fie valabila,nu din exterior.

Doar pentru ca nu spun ce vrei sa auzi, nu inseamna ca ma contrazic.

In primul rand TU nici nu trebuia sa pui o astfel de intrebare, nici sa comentezi vreun eventual raspuns la ea. Deoarece te-am rugat de cateva ori sa fi fair-play si sa raspunzi si tu CONCRET ca cei de pe acest thread, daca ti-ai parasi sau nu sotia daca te-ar insela/bate.Dar NU ai curajul unui raspuns sincer, de teama de-a nu spune careva ca esti prost. Raspunsul oricum e evident.:-)

Deci draga Aline, limitarea este la tine in acest caz, bine camuflata de lipsa curajului de a infrunta si recunoaste adevarul, de a-ti asuma raspunderea unui esec si este bine cosmetizata intr-o asa-zisa iubire.

Am spus ca-l iert. Dar nu il mai vreau alaturi. Ce nu intelegi aici? Sau crezi ca iertarea este obligatoriu legata de faptul ca eu trebuie sa continui sa incasez palme/pumni daca mai are el vreun "hop trecator"??Sau sa mai "inghit" inca o aventura amoroasa "trecatoare"???Pai s-a intalnit hotul cu prostul?:-))

Deci iertarea NU este conditionata de nimic.Il ierti sau nu, indiferent daca mai face sau nu, indiferent dac ramai cu el sau nu. Si cu IUBIREA e la fel.Este absolut neconditionata. Faptul ca NU as mai accepta sa fiu cu el, n-ar insemna ca nu il mai iubesc.Iubirea nu este conditionata si nici rationala ca sa o poti opri cand pocnesti din degete.

Dar eu conditionez pentru ca am acest drept, statutul meu de FEMEIE si de SOTIE si ii redeau in acelasi timp libertatea de care se pare ca are atata nevoie!Punct.

E greu sa ma intelegi si sa pricepi ce-ti spun, sunt convinsa..:-)

Spunea cineva pe forum la un moment dat, ca atat de mult isi iubeste sotul ca i-ar ierta orice ar face. Ei, eu atat de mult imi iubesc sotul incat l-as elibera de corvoada mea/a casniciei, ca sa nu-l mai ispitesc SA FACA PACATE! Libertatea personala este ceva esential la o fiinta umana. Constrangerea de orice fel creeaza frustrari si de aici pana sa facem pacate de acest fel, nu mai e decat un pas.De ce sa ma tin scai de un om (sotul in acest caz), daca el imi arata prin violenta si prin adulter ca lui nu ii este bine alaturi de mine? Numai ca sa nu vorbeasca lumea?Numai ca mi-e frica mie sa privesc esecul in ochi??

Iertarea sotului si despartirea de el in acest caz, nu este un act de egoism asa cum il percepi tu. Din contra, un egoism dus la extrem este sa ramai intr-o astfel de casnicie pentru TINE de fapt, nu pentru el. Pentru ca nu ai curajul sa accepti ca nu esti tu centrul universului si nu ai demnitatea sa recunosti infrangerea.

Eu sunt femeie, si am ajuns, ca varsta, in varful piramidei, cum se zice... am adica 50 de ani. In viata mea am cunoscut multe cupluri cu probleme si am facut, asa, o stastistica din care a rezultat ca barbatii inselati de nevestele lor nu dau bir cu fugitii, nu le repudiaza, nu divorteaza. Ei suporta aceste umilinte fara sa se crizeze. Si nu cred ca o fac din smerenie si nici din credinta. ... Nu stiu de ce suporta, dar suporta. Barbati agresati nu am cunoscut dar din povestile altora am aflat ca acestia sunt si mai supusi. Nici acestia nu-si lasa nevestele.
Insa noi, femeile (unele... multele), avem pretentii ca sotii nostri sa respecte juramintele de la cununie, dar chiar noi, insene, le incalcam. Ba mai mult, cu pretioasa noasta gura, cu cicaleala si limbutia noastra ii provocam pe soti si scoatem din rabdari... Apoi, ne plangem ca ne-a dat o palma sau mai rau...
Nu pledez pentru suportarea bataii din partea sotilor, nu! DAR in mai mult de 50% din cazuri O MERITAM.
Adulterul si violenta in familie este o plaga pe care de multe ori noi femeile o provocam sau pe care noi femeile am putea s-o prevenim si DE CE NU?, s-o VINDECAM.
Noua, femeilor, ne-a dat Dumnezeu un rol, o datorie, extraordinara pe pamant si odata cu acest rol, ne-a dat si o extraordinara putere de a le implini.
Dar stim cu toate acest lucru, nu? fetelor!

Poate nu am fost suficient de clar in aceasta privinta dar cred ca din contextul discutiilor care le-am avut cu tine si criticile care le-am adus lui "lilith" ar fi trebuit sa se inteleaga foarte bine urmatoarele aspecte:

1. Trebuie sa avem un reper moral absolut, care sa aiba bazele in Jertfa lui Hristos si Evanghelie, nu in orgolii si ambitii personale.

2. Nu trebuie sa confundam reperul moral cu capacitatea noastra de a-l pune in practica, niciodata nu trebuie sa bravam cu el in sensul de a spune "eu asta pot, sigur asa asa am sa fac daca.."


Ce inseamna pentru tine de fapt a-ti asuma "raspunderea unui esec"?

In exemplul enuntat de mine putin mai sus, eu cred ca inseamna a-ti pune si problema daca infidelitatea si alte greseli ale celuilat nu se datoreaza si unor greseli ale tale ca tovaras a lui de viata.
Poate intr-adevar a fost mai slab dpdv spiritual, dar eu am facut tot ce am putut ca sa-l ridic?

Un om cu simt moral nu vede doar pe celalalt ca greseste, se vede pe sine, in primul rand.

Nu da bir cu fugitii pentru ca are orogoliul ranit si inventeaza filosofii justificative pentru dezertare ci isi face procese de constiinta intrebandu-se care este partea lui din greseala celuilalt.

Poti sa te intrebi daca un om ajunge sau nu alcoolic peste noapte sau "pur si simplu" intr-o secunda ajunge sa se lepede de valorile casatoriei.

Parerea mea este ca nu se intampla NICIODATA asa, semenele decaderii morale sunt evidente pentru persoanele cu discernamant si putina sensibilitate si chiar daca vezi, chiar daca nu vezi sau nu vrei sa vezi ca lucrurile aluneca la vale, responsabilitate fata de faptele celalalt tot ai, pentru ca o casatorie nu se rezuma doar la promisiunile de fidelitate sexuala.

Si daca nu l-ai ierta, diferenta practic fiind ..care?

Exact ce vorbeam despre orgolii si justificarea lor.

Iertarea nefiind in cazul asta decat o vorba in vant.

In momentul in care te desparti de el/ea pentru a-ti proteja mai degraba orgoliul ranit si iluziile distruse decat viata, atunci este ipocrit sa mai vorbesti de iubire.

Una este sa vorbesti despre iubirea neconditionata alta sa o practici efectiv.
Tu o aclami dar deciziile pre-programate care le ai vorbesc impotriva ei.

Iubirea ESTE rationala in sensul ca are ratiunile ei, incluzand aici si logica proprie instinctelor dar si ca proces mental mai mult sau mai putin constientizat.
Important este ca ratiunile ei sa fie aliniate cu ratiunile divine, atunci iubirea este intr-adevar perfecta.

Nu e deloc greu, se incadreaza la ceea ce spuneam mai sus, orgolii, ambitii, egoism si declinarea responsabilitatii.

Nu stiu cat de mult constientizezi ca este o filosofie mincinoasa si nu are in ea nici un dram de spiritualitate sau grija pentru mantuirea celuilalt.

Am spus clar si o repet, este vorba de o situatie trecatoare, celalalt constientizeaza ca a gresit, isi cere scuze si fagaduieste ca va face tot ce e posibil sa se indrepte.
Si tu vezi Doamne.."il eliberezi" si "il feresti de pacat" trimitandu-l sa pacatuiasca in alta parte.

Si deci daca nu ii este bine langa tine, important este sa caute in alta parte decat sa te intrebi eventual sa-l intrebi ceea ce iti lipseste.

Tu esti perfectiunea intruchipata, daca are nevoie de mai putin de atat sa caute in alta parte :24:

Superba logica, profund spirituala.

Tocmai, ca din ceea ce ai scris mai sus, ti-e teama de gura lumii, dar nu ca de o femeie divortata ci ca de o fameie care rabda abuzurile sotului, o femeie care i s-au pus coarne, o femeie care a luat o palma, etc.

Mi se pare cutremurator cum reusesti cu o logica vicioasa sa inversezi sisteme de valori.

Cum adica sa ramai "pentru tine" cand de fapt tocmai ai realizat ca nu esti buricul parmantului si centrul universului si cu un mic proces de constiinta poti recunoaste ca nu esti nici fiinta perfecta care a facut totul perfect in acea casnicie?
Ramai pentru celalalt, daca a mai ramas loc pentru asa ceva, ramai sa-ti rascumperi greselile, ramai sa indrepti ce se poate indrepta.
Asta presupune smerenie, presupune spalarea picioarelui celuilalt, ori asa ceva nu este la indemana oricui.

Mai comod este sa dai bir cu fugitii mai comod este sa zici negrului alb si albului negru si sa construiesti o logica sucita prin care smerenia devnie egoism si manifestarea razbunatoare a unui orgoliul infrant si a unei inimi ranite devine un gest de virtute.

Si repet pentru a N-a oara pentru a nu lasa loc sa fiu "inteles gresit" si iarasi sa curga observatii si cazuri cu persoane batute in ultimul hal sau mai stiu eu ce.
Vorbesc de iertarea in cazul unor greseli de genul "one time", in care celalalt isi cere iertare si doreste impacarea, cum a fost exemplul dat la inceputul topicului si in care neinduplecarea si incaptanarea era vazuta ca un mare act de "virtute" bun de admirat si urmat.

Parintele Nicolae Steinhardt despre cele patru feluri de iertare

Nu ajunge să ierţi, mai e neapărat nevoie să şi uiţi. Iertarea neînsoţită de uitare nu înseamnă nimic, e vorbă goală, vorbărie, flecăreală, amăgire şi mască a ţinerii de minte a răului. Am cunoscut un preot, om de mare ispravă (mi-a fost cândva duhovnic), părintele George Teodorescu din Bucureşti. Obişnuia să spună enoriaşilor săi: „Vin la mine bărbaţi ori femei şi grăiesc: de iertat îl iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le răspund: zici că ierţi dar că nu poţi uita. Prea bine. Ţi-ar plăcea însă, după ce te voi fi spovedit şi-ţi voi fi pus patrafirul pe cap şi voi fi rostit: te iert şi te dezleg, să vezi că sare Hristos de colo şi-mi strigă: l-oi fi iertând sfinţia ta dar să ştii ca Eu unul nu-l uit. Aud?”.

In romanul său Madeleine Ferrat, Emile Zola închipuie groaznica imagine a unei păcătoase pe care Iisus o iartă dar Dumnezeu-Tatăl nu, pentru că nu uită nimic. Lucrarea aceasta (a minţii scriitorului francez influenţate probabil de marcionism) ne întăreşte parcă şi mai mult în convingerea că iertarea e lipsită de valoare şi farmec şi putere izbăvitoare (şi nu face, pentru a vorbi mai pe şleau nici doi bani şi nici cât o ceapă degerată) dacă nu i se alătură uitarea.

Că uitarea e mai anevoioasă decât iertarea nu încape iarăşi dubiu. E cu adevărat grea. Dar nu-i oare întreg creştinismul greu? Cei care vin la Hristos, neluând aminte la paharul pe care L-a băut (paharul amărăciunii, şi până la fund) şi la botezul cu care S-a botezat (moartea pe cruce) dau dovadă că nu ştiu cărui Dumnezeu se închină şi în ce obşte se află.

Desigur că uitarea e grea, precum greu îi este oricui să-şi iubească vrăjmaşul, să întindă obrazul stâng după ce i-a fost lovit cel drept, să nu păcătuiască nu numai cu fapta ci nici cu gândul, să aducă la îndeplinire toate atât de subtilele şi radicalele porunci ale Predicii de pe Munte şi, în general, tot ceea ce Domnul cere de la acei care se ţin şi cutează să se numească ucenicii Lui.

Divort
 

Cea mai buna solutie ar fi divortul! Daca te inseala o data, si stii sigur ca te inseala, te va insela si a doua oara!
Daca familia lui este impotriva ta nu o sa mai ai viata cu ei! Din cate stiu, nici biserica nu este impotriva divortullui daca este cauzat de adulter!

Sunt de acord
 

Imi place cum ganditi, aveti o gandire sanatoasa, lucru rar in ziua de azi!

Din cate inteleg dumneavoastra ati dori ca femeile sa suporte bataile si inselatul doar pentru ca, din experienta d-voastra barbatii le suporta la randul lor? Nu sunt de acord cu ceea ce spuneti!
Dupa parerea mea, barbatii violenti si curvari sunt asa din cauza educatiei primite in familie, daca au avut un tata betiv si bataus, la fel va fi si el!
Nu sunt vinovate femeile, in nici un caz pentru ca barbatii sunt cum sunt, ei sunt singurii vinovati!
Domana, fara suparare dar d-voastra sunteti o femeie anti-femei care ar incuraja baitaia si adulterul pentru ca, de... femeia o merita, este cicalitoare! Din cauza uneia ca d-voastra avem mentalitati invechite si nu avanseaza societatea, violenta este proliferata cu astfel de mentalitati! Va face placere sa vedeti femei batute? Si pe deasupra le mai si acuzati ca ele sunt de vina pt batai si adulterul femeii? Nu, barbatii inseala pentru ca sunt incurajati de societate, si in speciald e femeie ca d-voastra!

Din postarile la acest thread ne dam seama aproximativ de varsta membrilor....
Cei mai tineri au sfatuit-o pe cea care a deschis topic-ul sa nu-l ierte iar cei mai in varsta sa-l ierte.
Decizia, este clar, ii apartine ei!
Ce putem noi face este sa ne rugam pentru ea sa-i lumineze Dumnezeu mintea.
Doamne ajuta!

Mi-a placut acest raspuns si am ales mai mult pt. el sa intervin si sa-mi spun parerea despre subiect .

In primul rind spun ca virsta mea, f. apropiata de a sorei vintage, si experienta sociala pe care am petrecut-o pina acum , la care se alatura continua si adinca observatie a societatii dar si a vietii de cuplu in Romania , mi-au determminat anumite concluzii :

- in primul si primul rind , barbatii din ziua de astazi nu mai sunt de mult ca cei de odinioara , adica precum cei de prin anii maxim '60 . Altfel spus, astazi barbatii nu mai sunt barbati in pielea lor ci incet incet au suferit un serios proces de efeminare . Acest proces este determinat in primul si primul rind de echilibrul neuroendocrin al individului (comportamentul specific si strict al sexului din care face parte este dictat neuroendocrin) care a suferit modificari marcate in ultima jumatate de secol dar si de tipul de educatie specifica sexului, practicata in primul rind de catre parinti si grefata pe anume particularitati neuroendocrine ale individului .
Astazi , din ce in ce mai multi barbati nu au taria caracteriala, intransigenta, barbatia , forta si puterea morala si caracteriala pe care barbatii romani o aveau odinioara . Astazi flacaii si barbatii sunt in general moi iar daca nu sunt chiar papita-lapte sunt cel putin de omleta sau grisulet . Sunt mai putin principiali si mai mult emotionali , sunt mai putin justi si mai mult trecatori cu vederea la orice , sunt mai putini interesati de corectitudine, dreptate, adevar , intentie voita sau gresita, cainta reala si meschinarie , de fariseism si cabotinaj, de a fi si a aprecia spiritul liber, deschis, sincer , devotat, tiitor de cuvint si mai putin interesati de a observa si dezaprecia mercantilismul, parvenirea, carierismul, lipsa de devotament cert a sotiei fata de familie , de cresterea si educarea nemijlocita si indeaproape a copiilor . Barbatii astazi nu mai cunosc si ca atare nici nu mai apreciaza ca oglinda sotiei este familia ei si realizarile acesteia .
Astazi barbatii , ca sa folosesc o singura fraza, sunt mult mai usor de dus de nas acolo unde vor orice femeie, pt. ca asa au fost educati in primul rind de mamicile lor , cele care petrec cel mai mult timp cu copiii intr-o casnicie si care sunt cele mai apropiate de ei. Chiar atunci cind sunt inselati, ca exceptie, sau ca regula tot ele sunt cele care intervin pt. aplanarea situatiei si mentinerea in rol de fraierica a baietilor lor .
Astazi , putini sunt barbatii care sunt educati si instruiti sa cunoasca si sa aprecieze dreptatea, adevarul , virtutiile , munca , devotamentul , cinstea onoarea, bunul nume si renume al familiei . Putini sunt cei care stiu sa evalueze o greseala , sa o cintareasca si sa o sanctioneze . Marea majoritate a lor actioneaza , in asemenea situatii, emotional si se mint pe ei insisi cum ca sunt iertatori si buni ca ,,piinea calda" si prefera singuri sa-si ia cununa de fraierica, sa si-o puna singuri in frunte si sa se imbete cu apa rece !
Dar sa retinem , nu toti doresc sa se incununeze astfel iar aceste cununi de ,,cinste" nu le vad decit cei care sunt diferiti de purtatori !
Dar daca asa vor ei ... atunci este numai treaba lor !!
Si apelind la un proverb care sanctioneaza adulterul sotiei spunem : sotia pune coarne deobicei dar barbatul le poarta atita timp cit vrea el !!!

Dar aduncindu-mi aminte de un aspect atins de sora vintage , de data aceasta despre sotii, voi folosi tot o formulare batrineasca, care explica foarte bine circumstanta :
- auzi, Jeni a luat palme de la barbata-sau ...
- lasa sa ia , ca stie ea de ce !!!!!!

Concluzionind :
eu nu sunt adeptul iertarii celui care cade in adulter . Eu insumi nu am iertat , indiferent de consecinte . Este un lucru si un pacat tare grav (se complica in timp cu lucruri si mai grave si este mereu recidivant) si care nu survine asa aiurea . Numai anumiti oameni sunt in stare de adulter, cu un anume caracter si zestre morala , adulti , cu intentie bine definita si in deplina cunostinta de cauza. de obicei , cei care au picat in acest pacat nu mai sunt recuperati decit daca in primul rind vor ei si numai si numai daca au un duhovnic deosebit , altminteri la intervale mai mari sau mai mici recidiveaza sigur .
Dar daca nici cu Dumnezeu nu au o legatura prea buna , atunci sansa lor de recuperare este mult diminuata.

Ca atare , adulterul este cel mai mizerabil pacat si se sanctioneaza intocmai ! Pilda Mintuitorului cu femneia desfrinata pe care nu a osindit-o , ca si cu cealalta desfrinata care i-a spalat picioarele cu lacrimile sale si i le-a sters cu parul sau este mult profunda in sensuri dar ambele se incheie cu recomandarea : du-te si sa nu mai pacatuiesti ! Adica sa te pocaiesti si sa te rupi cu totul de pacate .
Dar citi din adulterii din ziua aceasta fac astfel , ba mai mult, persista in pacatul lor cu mindrie fie aratindu-se pe sine ce machio sunt fie ca sa discrediteze partenerul ca ce fiinta deosebit de buna a descoperit el ...
Dar barbatii din ziua de astazi , ca si femeile, nu stiu cum sa cerceteze un pacat , nu stiu cum se canoniseste , nu stiu cum si cind se iarta si nici ce este de facut cu cel ce a gresit dupa toate acestea . Ci asa cum am mai spus , se actioneaza emotional !!!

Cei care considera altfel si au nevoie de vecsatii emotionale si fizice nu au decit sa procedeze dupa liberul plac !


Eu am postat parerea mea si aceasta nu este musai sa coincida cu a altora , tocmasi pt. ca eu sunt de moda si educatie veche si in general inclinat nu spre modernism si avangarda ci spre valorile si rigorile clasice , autentice (adica demonstrate), spre lucrurile trainice si bine asezate , spre sanctionarea corecta si intransigenta a gresitilor si spre restaurarea/reabilitarea lor numai dupa pocainta si penitenta sincera, din inima !! Restul mi se par ... metafore !!