Mie mi s-a părut că nu de lucrurile de suprafaţă se leagă el, ci de ce stă în spatele lor, şi anume o credinţă motivată psihologic, numită religiozitate, care nu urmăreşte decât conservarea eului, mimând şi schimonosind dragostea. E un semnal de alarmă că alunecăm la vale închipuindu-ne că urcăm, că suntem morţi crezându-ne vii, că ne credem în împărăţia lui Dumnezeu în timp ce sufletele noastre sunt pustii.

Misoginie bolnava, si traditii primitive. Se vede ca acel sfant, sau patriarh, sau calugar, acel Timotei, care a facut acel canon stupid, era total afectat psihic de viata manastireasca. Oops, era sfant? Ei, asta e...tot stupiditate ramane ce a scris. Eu, desi barbat, am fost revoltat citind acel canon... Pana la urma, ii inteleg in mare masura pe monarhii bizantini din perioada iconoclasta, care loveau in statul-in-stat, care era manastirea greceasca de atunci.

N Priceputu,

Cu siguranta a crede ca esti mantuit, cat inca mai esti aici, e un lucru primejdios.
Parintii chiar spun ca in clipa in care crezi ca esti mantuit ai si pierdut mantuirea.
Eu insa ma refeream la altceva. Citind cartea lui Yannaras m-a frapat in primul rand tonul extrem de tafnos, agresiv chiar pe alocuri. Apoi faptul ca exagereaza anumite aspecte.
Ajunge sa se ia pana si de formula " acum si pururea si in vecii vecilor " pe care o considera perimata si invechita.
Omului asta pare ca nu ii convine nimic. Spre sfarsitul cartii face apologia evolutionismului si sustine ca biserica ramane cantonata in mituri atunci cand invata crearea lumii dupa Scriptura si sfintii parinti.
O sa-mi spuneti ca are dreptate in privinta faptului ca exista multi crestini care confunda credinta cu formalismul. Poate ca asa e. Dar pe de alta parte, pot eu sa ma consider superior acelora si sa zic precum fariseul, multumesc ca nu sunt ca ei ?
Fiecare cred ca trebuie sa se vada intai pe sine si apoi sa-i observe pe altii.
Nu suntem in situatia de a arunca cu piatra.
Apoi depinde ce intelegeti prin conservarea eului.
Daca intelegeti dorinta omului ca persoana de a exista pentru totdeauna, de a fi constient de sine pentru totdeauna, eu unul nu vad nimic rau in asta.
Nu am auzit pana acum pe cineva care sa zica ca el doreste sa se anihileze, sa nu mai existe.
Cred ca Yannaras a vrut intentionat sa socheze de dragul de a soca, asta e scopul cartii.
Si mai cred ca speculeaza anumite lucruri. E un maestru al speculatiei.
Asta e parerea mea.

Ca o completare as mai adauga ca pentru Yannaras chiar si dogmele bisericii sunt forme ale blindajului psihologic. Cu alte cuvinte, parintii ar fi consfintit in sinoade dogmele de credinta lasate de Mantuitorul ca sa-si blindeze eul sau ca sa nu-l blindeze pe al nostru.
Cu astfel de exagerari eu nu pot fi de acord.

Corectare : " sa ni-l blindeze pe al nostru"

Acesta este un punct de vedere catolic? Nu stiu; dar este in orice caz punctul de vedere al lucratorilor din vie, care se cred stapani peste creatia lui Dumnezeu si isi impun punctul lor de vedere. Sarmanii!

Hristos, şi după El apostolii, n-au aruncat cu piatra atunci când au fost critici la adresa unor practici, mai trâziu erezii. Au condamnat nişte devieri.

Conservarea eului e conservarea egoismului, e imposibilitatea de a te transcende, e neputinţa de a te jertfi, mimând, însă, ipocrit, jertfa. E o încercare de a te pune bine cu Dumnezeu continuând să te iubeşti pe tine însuţi, refuzând lepădarea de sine pe care a cerut-o Hristos, refuzând crucea. E un fel de a înţelege religia ca pe o poliţă de asigurare: plătesc ceva aici (nu prea mult, dacă se poate), ca să am parte de bunătăţi veşnice, de nemurire. E o centrare pe sine, nu e dragostea care uită de sine şi care-l înveşniceşte pe cel ce o manifestă.

Felul ăsta de a te raporta la divinitate e comun tuturor religiilor. Creştinismul e (trebuie să fie), însă, altceva. E lepădarea de omul vechi, firesc, lepădarea de orice grijă sau frică, încredinţarea totală în mâinle lui Hristos; fără rezerve.

În ce-l priveşte pe Yannaras, mărturisesc că şi pe mine m-a cam pus pe gânduri, venind cu o critică atât de severă. Poate e discutabil, poate nu trebuie îmbrăţişat cu totul; dar cel puţin în unele aspecte mi se pare că are dreptate.

La ce te referi, ioanna? Poti sa detaliezi putin?

Putem accepta adevaruri partiale?

Eu pot accepta faptul că oricine, fie şi savant, fie şi teolog, poate greşi parţial (sau, mai degrabă, nu sunt pregătit eu să-l accept, să-l înţeelg total).

Oare nu toţi sesizăm nereguli în Biserică, practici care nu-şi au locul? De ce n-am crede că din dragoste pentru Biserică Yannaras o vrea mai curată, mai luminoasă, mai fidelă Mirelui?