Pesemne Gabriela suferă de neputinţa omenească numită "angoasa necunoscutului". Am folosit "suferă" cu sens nonpatologic, deci nu e cazul de iritări. Boala acesta, o numesc aşa în sens pur existenţial, poate avea multe rădăcini, dintre care cele mai plauzibile sunt cele legate de traumatismele din copilărie. Nesiguranţa anxioasă de sine, mai ales într-o fază avansată când este proiectată asupra celorlalţi, nu apare din senin. Şi n-ar vrea nimeni să traiască toată viaţa cu ea. Există risc iminent de eşec personal, cu antrenarea altor persoane în siajul acestui eşec, fiindcă oamenii răniţi profund încă din zorii existenţei, rănesc la rândul lor pe alţii chiar şi fără să-şi dorească neapărat să facă asta.

Pe de alta parte, mai toti oamenii fiind raniti, vin cu vorba maestrului George Ionescu, profesorul nostru de Psihopatologie: "Viata e cel mai bun terapeut. Intrati in relatii cu oamenii si faceti asa incat sa ne vindecam reciproc." ......:)
Bun sfat, nu tocmai usor de urmat.

[quote=ahilpterodactil;611488] "Viata e cel mai bun terapeut. Intrati in relatii cu oamenii si faceti asa incat sa ne vindecam reciproc." ......:)
QUOTE]

Sănătos sfat!

Nu am spus ca's pregatita, ba din contra. Dar de calugarie m-am convins incercand sa stau mai aproape de maici in cateva randuri. Si, sunt de acord cu calugaria, dar stiu ca eu nu am "veleitati" de a fi calugarita. Pur si simplu stiu ca nu sunt "potrivita" pentru manastire...atat. Asta nu inseamna ca resping ideea sau ca ii desconsider pe cei ce aleg aceasta cale.

Poate toate la un loc, dar si aceea de nu rani. Dumnezeu stie. Nici macar de ce mi-e teama nu mai stiu. Doar atat stiu: ca resping apropierea de cineva. Si daca ar fi sa cunosc pe cineva, probabil ca omului i-ar trebui ceva rabdare sa ma convinga de bunele sale intentii. Dumnezeu cu mila. O fi, n-o fi sa ma casatoresc, nu-i acesta oricum scopul vietii, dar ma nelinisteste aceasta teama de care va spuneam mai ales ca acum ceva vreme im.doream.din suflet sa merg pe drumul casniciei.

O fi boala, n-o fi boala...dar daca-i boala trebuie sa aibe si un.leac. Au mai fost femei/oameni cu traume din copilarie si au vieti.normale. Nu.pot da vina pe traume fara sa-mi.asum rrsponsabilitatea pentru ceea ce sunt.si.ce fac. Multumesc frumos pt.idee.

Si ce calitati extraordinare crezi ca trebuie pentru asa ceva?
In afara de ascultare?

E o viata ca oricare alta, maninci, muncesti, dormi, te rogi..

Sigur, poaet mai putina socializare in sensul lumesc, fara televizor, internet, etc.

Viata la manastire si viata lumeasca difera complet- fiecare din ele avand bucuriile si greutatile lor, care insa difera complet.

Acum din cate am inteles, initiatoarea topicului a spus clar ca nu-si doreste si nu are inclinatie spre calugarie.

Deci ramane cealalta varianta- a vietii in lume si a intemeierii unei familii.
Aici cred ca ar trebui in primul rand de a va invinge aceasta teama sau retinere , in a cunoaste pe cineva. Incercati sa va ganditi ca nu aveti ce pierde daca veti cunoaste pe cineva, se poate discuta cu om despre diferite subiecte de interes sau pasiuni comune, sau mers la un film, concert, piesa de teatru, etc.
Nu trebuie sa va speriati sau sa va faceti griji ca daca nu vor aparea anumite sentimente- asta se va vedea in timp.

Si nu trebuie sa va faceti griji, in sensul ca daca nu ati cunoscut pe cineva sau nu v-ati casatorit pana la o anumita varsta, nu veti mai realiza acest lucru nicioadata! Trebuie sa aveti incredere in Dumnezeu, dar si in calitatile dumneavoastra, si sunt convins ca veti realiza si acest lucru- acela de a va casatori si intemeia o familie, alaturi de care sa fiti fericita toata viata.

:-)... Va multumesc ptr sfaturile practice. Nu e greu sa ies la o plimbare sau concert. Problema e cand se vrea mai mult: pur si simplu sunt ca un rac :-)). Rad eu rad, dar nu-i de ras. Stiu ca problema mea este una din cele mai.mici si va multumesc pentru importanta cu care o tratati.

Cu placere! Cred ca va doriti (si sunt convins ca veti reusi) sa gasiti um om rabdator, care sa aibă aceea rabdare a va asculta si a va cunoaste, pentru a putea sa va deschideti sufleteste in fata lui!

La psihologie recunosc ca nu ma pricep asa de bine- poate am gresit cum am spus, insa asta e impresia mea!

Important este sa aveti rabdare, si atunci când se va ivi posibilitatea sa cunoasteti pe cineva, sa va invingeti aceea teama sau retinere in a sta de vorba cu cineva si a schimba ideii, pareri, poinii!
Despre partea de mers mai departe, si de aparut anumite sentimente, aici permiteti-mi sa folosesc vorba soferilor- trebuie sa se aprinda scanteia. Si aici numai dumneavoastra, la momentul respectiv, veti sti ce simtiti pentru un anumit om.

Si pana la urma toate problemele omenesti sunt importante- vorba aia, doar suntem oameni si e normal a ne ajuta intre noi.