O tacere adanca ma invaluie, gandindu-ma la zilele ce vin si trec fara putinta de tagada.Linistea imi este intrerupta de un cantec trist,acuzator la adresa parintilor ce si-au parasit copiii;despre copii orfani care nu puteau primi de nicaieri nici sarutari, nici imbratisari, nici daruri,deoarece ei nu aveau, ceea ce e mai important pe pamant: nu aveau parinti.Ascultand cantecul mi se parea o rugaciune pura care urca, nu numai la ferestrele caselor, dar si la Dumnezeu.Si o durere sfasietoare simt in toata fiinta , pentru ca acel cantec putea invoca nu numai copilaria mea, dar si copilaria oricui pe lume , fie ca era o copilarie orfana sau nu.Pentru ca si copilaria mea , ca atator alti prunci de pe lume, a fost una sarmana, chinuita, cladita pe dureri, neajunsuri si asprimi.Si eu am dus-o neasemuit de greu si indurasem foame, privatiuni, frig.Dar langa mine , fusesera, totusi, doi parinti si bunici care s-au straduit sa inalte , intre realitatea dura si noi, copiii (nepotii),perdeaua despartitoare de matase, care putea separa uratul vietii de vibratiile visurilor care ne infrumusetau varsta si sa nu simtim cat greutati intampinau pentru a ne asigura strictul necesar vietii de zi cu zi.Credinta in Atotputernicul Dumnezeu,dragostea fata de El, de lumea inconjuratoare- oameni, animale, etc., intrajutorarea au fost exemple care le-am urmat, dar din pacate,nu in totalitate.Acum, la varsta bilantului, constat ca vitregiile vietii trecute au lasat urme profund impregnate in sufletul meu.Nadejdea imi este la Dumnezeu , care nu ma va lasa pana la sfarsit din bratele Sale.Doamne ajuta!

Întoarcerea la copilarie e unul din visele mele. As vrea sa ma întorc în timp sa descopar exact cum simteam atunci deoarece amintirile sunt oarecum subiective.


Cred ca daca vom vedea pe Dumnezeu vom retrai întreaga noastra viata, inclusiv copilaria, fiindca Dumnezeu era înainte sa ne nastem noi si a fost mereu cu noi.


Am revazut anul acesta locurile unde am copilarit, locuri pe care nu le vazusem de decenii. A fost interesant, am simtit ca refac legatura cu acea perioada dar nu a fost atât de profund pe cât asteptam.


Cred ca trebuie sa ne reamintim mereu de copilarie pentru ca este important sa fim mereu niste copii. Lumea trebuie sa o vedem ca un spatiu de joaca, adica sa nu simtim responsabilitati fata de ea, seriozitatea noastra sa fie doar în legatura cu Dumnezeu.

"S-a schimbat lumea"
 

Locul copilariei mele este orasul Iasi, dar am mai copilarit si la bunicii din partea mamei, in Pascani. Pentru mine orasul meu natal este cel mai frumos, pentru ca el este parte din mine si il port cu mine peste tot. Acum, fiind departe de el ma face sa imi fie si mai dor de el. Am colindat ceva tari din lumea asta, dar nimic nu se compara cu el si cu tara mea. Poate ca fiecare tara are partile ei frumoase, oameni frumosi, locuri frumoase....insa ceea ce nu am intalnit nicaieri este spiritualitatea impregnata in Romania. Mi-ar place sa o poata percepe asa cum o percep eu si cei din alte tari, si ma intristez cand aud lucruri triste care o lovesc...dar stiu in acelasi timp ca este puternica :1:

:6::6::6:......

cum sa nuuuuu.....chiar ma ofticam ca nu le am si eu, acum mi-a trecut:11:

... sau la "Trei Sarmale", langa Plopii fara sot. Si de acolo nu mai e mult pana la Bucium. :3:

Daaaaa....ar fi suuuuper frumos!!!!! Locul oricum nu ar fi problema odata ce am fi acolo deja.
Chiar cand intentionati sa va mai vizitati orasul natal???:15:

...
 

am facut armata in copou... imi place mult parcul...

Si mieeeeeeeeeeee!!!! parcul meu favorit din toata lumea :3: