http://www.orthodoxinfo.com/praxis/francis_sarov.aspx

Daca stiti engleza si aveti rabdare, cititi ca merita.

"The experience of Francis of Assisi is remarkable and of singular interest to Orthodox Christians, since as mentioned above, nothing similar is encountered in the experience of the Orthodox Church with a long line of ascetics, and equally long history of mystical experiences. As a matter of fact, all of the things Francis experienced in the process of his stigmatisation are the very beguilements the Church Fathers repeatedly warned against!"

anatema a fost asupra unor episcopi, nu asupra Bisericii Ortodoxe - ea nu exista sub aceasta forma inca
exista doar o biserica crestina
in plus, anatema nici nu a putut fi validata de vreun papa pentru ca papa care il trimisese pe Humbert murise intre timp...

Daca anatema a fost doar asupra unor episcopi, de ce s-a produs ruptura, Marea Schisma?!? Oare anatema nu a avut consecinte asupra intregii Biserici? Nici macar ridicara anatemei nu a putut sterge raul produs atunci. Asta ar trebui sa ne dea de gandit.

ce parere aveti?


http://www.odaiadesus.ro/comparatie.html

Am parerea ca, atata timp cat intr-una dintre Bisericile surori se va propaga enormitatea ca cei mai mari Sfinti ai celeilalte Biserici au fost niste inselati de anticrist, unitatea pentru care s-a rugat Mantuitorul inaintea patimilor sale este inca foarte departe.

Dar deoarece Biserica ma indeamna sa am, pe langa credinta si dragoste, si speranta, eu cred si sper ca asemenea idei nu reprezinta punctul de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe, si ca adevaratii credinciosi vor face supunere fata de Biserica lor.

Dar anatema nu a fost nici macar asupra unor episcopi, a fost doar asupra Patriarhului, la fel cum cealalata anatema a fost doar asupra Papei.

Nimeni nu poate pune sub anatema o institutie, ci un om.

In al doilea rand, este gresit sa interpretam schisma ca un efect direct si exclusiv al anatemelor din 1054. Cauzele sunt mult mai multe, si nici schisma nu s-a "desavarsit" in 1054.

bine spus !Catolicismul practica cultura trupului de aici obsesia lor cu patimile. De aceea primesc aceste stigmate, pentru a le arata foarte clar ca -L rastignesc inca odata pe Hristos . Numai ca Mantuitorul a patimit pentru intreaga umanitate . Dar.........dar............numai in Duh si Adevar mantuieste tot omul . Erezia doare si uite ...stigmatele! Noi moaste .....voi stigmate ! Noi Duh ...voi litera ! Noi saracie materiala ...voi spirituala! Ortodoxia inaripeaza sufletul spre mantuire trupul fiind silit . Dar daca este biruit devine moaste !

Nu sunt in masura sa vorbesc despre autenticitatea stigmatelor. Dar afirm ca nu e intamplator ca in Ortodoxie nu le intalnim. In Ortodoxie activitatea Mantuitorului nu culmineaza in cruce. Fara Inviere, cruce ar fi lipsita de valoare.

Daca tinem seama ca in catolicism, prin pacat, omul l-a jignit pe Dumnezeu, dar natura umana nu a suportat nicio modificare, omul pierzand doar harul care era supraadaugat, intelegem de ce se pune accentul pe cruce - ca sa fie satisfacuta onoarea jignita a lui Dumnezeu.

Cred ca ai atins un punct foarte sensibil. Intr-adevar, in viziunea mea, (care este pur subiectiva si s-ar putea sa nu fie corecta) catolicismul apusean tinde sa puna mai mult accent pe Cruce decat pe Inviere.

Asadar, parerea mea: Invierea, in sine, desi este minunata, adevarata si indispensabila crestinismului, nu este atat de importanta, atat de minunata, atat de unica si de incredibila ca Jertfa pe Cruce.

De ce spun asta ? Pentru ca, in fond, exemple de zeitati care sa revina la viata dupa ce au murit intr-un fel sau altul abunda in religiile lumii. Nici chiar pentru contemporanii lui Iisus, invierea unui mort nu reprezenta neaparat un miracol nemaiauzit. Citind Evangheliile, observam ca evreii erau mult mai uimiti si mai scandalizati de pretentiile de iertare a pacatelor sau de divinitate a lui Iisus decat de miracolele cu fiica lui Iair, sau Lazar.

Cu atat mai mult cu cat acceptam ca Iisus este Dumnezeu, invierea pare sa apara ca un atribut intrinsec, in fond, Dumnezeu este Viata. E de asteptat ca divinitatea sa aiba viata, iar daca, temporar, si-o pierde, sa o redobandeasca.

Ceea ce nu e de asteptat, ceea ce nu are corespondent in restul religiilor, ceea ce nu puteau sa inteleaga multi contemporani ai lui Iisus sau chiar contemporani de-ai nostri este, nu cum poate un zeu sa invie, ci cum poate un zeu sa se lase omorat., sau mai bine zis, cum poate un zeu sa invie dupa ce s-a lasat omorat.

Cum poate Dumnezeu sa sufere, sa fie umilit, scuipat, biciuit, torturat, cum poate sa fie parasit si uitat (Eli, Eli.....) cum poate Dumnezeu sa faca jertfa suprema din dragoste pentru mine, literalmente ultimul om pe pamant, un vierme, un vierme ticalos... si nerecunoscator.

Aici e punctul unic al crestinismului, aici e cruxul, axul, izvorul mantuirii si credintei, aici e punctul de cotitura in batalia cu cel rau, aici e innoirea lumii. Pe Cruce.

Cultul Sfintei Cruci este cel puţin la fel de răspândit şi în Răsărit. Să nu uităm că noi avem Ziua Crucii ("Arătarea Sfintei Cruci"), care la apuseni nu este sau nu are caracter de sărbătoare de poruncă. Sărutarea Crucii, iarăşi este o devoţiune specific răsăriteană, arătând veneraţia noastră faţă de jertfa Mântuitorului. Dacă mai putem vedea Sfinte Altare apusene de pe care crucufixul lipseşte, nu acelaşi lucru putem spune despre Sfintele Altare Răsăritene: ideea că ai putea să faci Sfânta Jertfă altfel decât în faţa unui crucifix e de neconceput în Răsărit.